Persecuţia creştinilor în lume – indicele global 2017

Indexul notează că cele „6 ţări în care este cel mai primejdios să posezi o Biblie” sunt Coreea de Nord, Somalia, Afganistan, Yemen, Maldive şi Turkmenistan. Spre exemplu, în Coreea de Nord, descoperirea unei Biblii într-o locuinţă are drept consecinţă trimiterea cuplului şi a întregii familii într-un lagăr de muncă, iar în Somalia, Afganistan, Yemen sau Maldive „presiunea nu vine numai din partea autorităţilor ci şi din partea triburilor lor, familiilor, clanurilor care deseori nu ezită în a ucide pe unul dintre membrii lor care este descoperit a fi în posesia unei Biblii”.

Ca în fiecare an, organizaţia Open Doors publică Indexul Mondial al Persecuţiei (puteţi accesa aici documentul complet), analiză pertinentă a evoluţiei opresiunii împotriva creştinilor în foarte multe ţări ale lumii. Priveşte condiţiile în care trăiesc creştinii în 50 de ţări acolo unde credinţa lor reprezintă un risc major pentru viaţa lor, a familiilor şi prietenilor lor.

„Azi, în lume, sunt persecutaţi la modul foarte grav peste 215 milioane de creştini. Le sunt negate drepturile fundamentale, începând cu libertatea profesării unei religii, şi asta, practic, pe toate continentele”.

Din populaţia de 4,83 miliarde de oameni din cele 50 de ţări menţionate în Index, 13% sunt creştini, adică 650 de milioane. Conform datelor prezentate, 1 creştin din 12 care trăieşte acum în lume este supus unui „nivel înalt de persecuţie”. Jumătate dintre aceştia trăiesc în Etiopiam Nigeria şi China. În 21 dintre cele 50 de ţări, nivelul de persecuţie este de 100%, ceea ce înseamnă că creştinii sunt opresaţi, persecutaţi şi vânaţi în cele mai diverse şi eficiente formule.

Cristean Unteanu pentru Adevărul – Citeste mai mult: adev.ro/oohots

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

ceas

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

 

http://www.clocklink.com/clocks/HTML5/html5-world.html?Vancouver&Chicago&Athens&480&blue
%d blogeri au apreciat asta: