La revedere, frate Mihai! Pastor Adrian Neiconi si Valentin Făt

Pastor Adrian Neiconi – 

Pentru fratele Mihai, un alt fel de bilet de externare!
Sunt și eu, la fel ca mulți dintre voi, copleșit de tristețea despărțirii de fratele Mihai. În februarie l-am vizitat la Phoenix. Cu doar câteva zile, înainte de a fi fost internat în spital, ne-am spovedit telefonic. Apoi a intrat în spital și noi ne-am rugat, sperând că va ieși de acolo, așa cum a ieșit în atâtea rânduri, în trecut. Însă de data aceasta, Cineva care știe mai bine decât noi, ceea ce ne e bine, a scris un alt fel de Bilet de Externare. Îi respectăm verdictul, dar mărturisim că ne doare. Ne doare despărțirea, ne doare durerea sorei Ani, ne doare golul lăsat în suflet de plecarea fratelui Mihai. Am citit multe dintre mesajele postate în această dimineață și am realizat cât de mult a însemnat fratele Mihai, pentru așa de mulți dintre noi. Pentru mine, dumnealui a fost omul folosit de Domnul ca să îmi deschid ochii minții și să Îl văd pe Hristos, să îmi deschid ușa inimii și să-L primesc ca Mântuitor și Domn. Drumurile ni s-au intersectat în primăvara anului 1993, în contextul unei seri evanghelistice, găzduite de Biserica Betania din Timișoara. Și de atunci drumul vieții mele s-a schimbat radical, dramatic, total. Îi datorez așa de mult acestui om și pasiunii sale pentru a-L proclama pe Hristos. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ni l-a dăruit pentru un timp, să-i cinstim viața, să-i onorăm memoria. Și poate, poate că vom învăța să prețuim mai mult astfel de oameni, câtă vreme îi avem printre noi. La revedere, frate Mihai! „Ne-om vedea, la cele țărmuri, Unde nu mai sunt dureri…” .

Valentin Făt –

Sora Ani, Alin și Mihaela, ne oprim și noi, cei de la Betania-Timișoara, să mulțumim Domnului pentru viața, personalitatea și lucrarea pline de har ale fratelui Mihai Sârbu. De-a lungul anilor, am fost adeseori binecuvântați prin slujirea dumnealui în mijlocul adunării noastre. Îl rugăm pe Dumnezeul nostru să vă umple de pace, prin nădejdea pe care o aduce învierea lui Hristos și prezența Duhului Sfânt! Am atașat și câteva poze de la botezul din 2015, ultima ocazie în care fratele Mihai Sârbu ne-a slujit la Betania. Cu fratele Eugen Groza a fost nu doar coleg de slujire, dar și de suferință, întrucât au împărtășit problemele de sănătate cu inima. În aceste fotografii se vede atât de clar pasiunea fratelui Mihai Sârbu pentru închinare și rugăciune, seriozitatea cu care trata Cuvântul și căldura părtășiei cu frații.

CITESTE SI –

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: