Aurel Gheorghe – Războaiele lui anticrist – Daniel, cap. 11:20-45

În Amos 3:7 este scris: “Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” Nimic nu se va întâmpla fără ca noi să știm mai dinainte. Vremea de acum înainte este foarte pasionantă, pentru că noi putem să anticipăm foarte multe lucruri.

Dumnezeu are istoria sub control și o dirijează către punctul culminant al celor șapte ani de tranziție spre instaurarea Împărăției Domnului Isus pe pământ pentru o mie de ani. Este atât de frumos! Spune că și noi vom domni împreună cu El, dacă și vom fi suferit împreună cu El. Domnul face mari făgăduințe: “celui ce va birui ii voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie”. Cuvântul acela care spune că pe noi ne-a făcut o împărăție sfântă, sau împărați și preoți, își așteaptă împlinirea.

Gândiți-vă bine: nu la infinit vom face noi adunări, nu tot timpul va fi așa! Va veni o vreme în istorie în care lucrurile se vor schimba. Înaintea noastră stă veșnicia. Lucrurile acestea se vor întâmpla. Le vom trăi într-o postură sau în alta, depinde de noi… Depinde de cum ești astăzi, ca să știi cum vei fi atunci când lucrurile acesta vor avea loc. De aceea nu e niciun cuvânt de prisos să spunem de fiecare dată: Biserică, trezește-te! Este ceasul de pe urmă. Fiți treji și vegheați! Domnul este gata să vină!

Anunțuri

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: