Cum face față Biserica din Egipt atentatelor recente de Florii?

În două atacuri separate, SIIL-ul a ucis aproape 50 de oameni și a rănit peste o sută. Am discutat despre cum reușesc creștinii din Egipt să facă față ultimului atac, dar și persecuției de secole, cu Dick Brogden, un lider creștin din Cairo.

Nu e ceva nou pentru comunitatea creștină. Cum reușesc ei să reacționeze potrivit Bibliei?

Biserica din Egipt e una deosebită, în sensul că ei au o istorie întreagă de persecuții. Ei suferă din secolul al XIV-lea, și chiar dinainte, din timpul lui Dioclețian. E vorba de două milenii de persecuție.

Ce e remarcabil și biblic legat de reacția creștinilor egipteni e că ei nu au răspuns cu mânie și nici n-au pus mâna pe arme. Începând cu liderii Bisericii Copte, cu toții au întors și obrazul celălalt, demonstrând caracterul lui Hristos. Ei au spus că sunt gata să sufere de dragul lui Hristos. Chiar dacă a fost greu, îi lăudăm pe frații și surorile noastre din această țară, pentru demnitatea, răbdarea și harul de care au dat dovadă în perioadele de suferință.

Dick, spune-ne cum se pot ruga creștinii din alte părți pentru creștinii din Egipt?

Rugați-vă ca Biserica din Egipt nu doar să supraviețuiască acestor atacuri, ci să aibă, har, favoare și curaj să-și deschidă gura și să împărtășească musulmanilor din restul țării motivul pentru care avem speranță.

În mijlocul acestor tragedii, noi nu suntem luați prin surprindere. Noi credem în înviere. Credem că, în final, Domnul va face ca totul să fie bine. Asta se va întâmpla la întoarcerea lui Isus.Până atunci, rugați-vă ca Biserica din Egipt nu doar să absoarbă greutățile, ci să proclame activ musulmanilor nădejdea mântuirii lor, că, prin Isus, toate lucrurile s-au îndreptat.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 175 – 22 aprilie 2017. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    Mai 06, 2017 @ 02:34:31

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

ceas

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

 

http://www.clocklink.com/clocks/HTML5/html5-world.html?Vancouver&Chicago&Athens&480&blue
%d blogeri au apreciat asta: