Alin Pavel va fi condus miercuri pe ultimul drum în Phoenix, Arizona!

Alin Pavel va fi condus miercuri pe ultimul drum în Phoenix, Arizona!

La doar 39 de ani, Alin Pavel Sălăgean (foto) s-a stins din viață departe de locurile sale natale și de România, țara în care își dorea să se întoarcă, la un moment dat, împreună cu frumoasa lui familie. A murit în SUA, unde s-a mutat în urmă cu aproape două decenii, inima lui încetând să mai bată în ziua de 12 octombrie, în timp ce se afla în orașul Austin, în interes de serviciu.

Nu a mai apucat să își îndeplinească dorința de a reveni acasă, lăsând în urmă o soție îndurerată și trei copii minori, doi băieți și o fetiță.

Născut în orașul minier Vulcan, din Valea Jiului, pe data de 26 mai 1978, Alin Pavel Sălăgean, s-a mutat, în anul 2000, în America, la Detroit, Michigan, stabilindu-se în SUA, ca orice român care pleacă de acasă, din dorința de a avea o viață mai bună și de-a asigura familiei un viitor mult mai înfloritor. De aproximativ patru ani, hunedoreanul locuia în orașul Phoenix, din statul Arizona.

Vorbea mereu despre România

Vestea a căzut ca un trăznet peste familie și apropiați, dispariția sa prematură șocându-i pe prietenii și cunoscuții săi. Aceștia deplâng acum moartea fulgerătoare a hunedoreanului, având numai cuvinte frumoase la adresa sa.

Cei care l-am cunoscut am pierdut un suflet mare, un om de valoare și un bun prieten.

Alin era întotdeauna un partener interesant de discuție. Era un tip inteligent, puteai să vorbești cu el despre orice. Îi plăcea filozofia, dezbătea mereu subiecte despre lume și viață și era mereu atent la nevoile altora. Vorbea despre România și despre
posibilitatea întoarcerii sale în țară peste câțiva ani, împreună cu familia. Nu îl vom uita niciodată. Va rămâne mereu în sufletele noastre (…) Rămân în urmă soția, Rodica, și trei copii minori: Joey, Abigail și David”, relatează Octavian D. Curpaș, un jurnalist român stabilit în Phoenix, Arizona.

Din cauza faptului că, Alin Pavel nu deținea o asigurare de viață pentru a acoperi costurile serviciului funerar, cheltuielile cu înmormântarea au reprezentat o îngrijorare suplimentară pe umerii familiei sale, pe lângă toată durerea pricinuită. Din acest motiv, câțiva apropiați au făcut un apel umanitar, în mediul online (pe situl gofundme.com) , pentru a ajuta familia prin donații.

Alin Pavel Sălăgean va fi înmormântat miercuri, 25 octombrie, 2017, la ora 11:30 am la Phoenix Memorial Park, la adresa: 200 W Beardsley Rd, Phoenix, AZ 85027.

Ramona Ștefan

www.servuspress.ro

https://www.gofundme.com/memorial-fund-for-alin-pavel

Post Scriptum: Un mesaj audio rostit de Alin Pavel a fost postat recent aici:

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: