Viorel Udriște – Așteptându-L pe Hristos

Vine Isus

Cum îl așteptăm pe Hristos ?

Așteptându-L pe Hristos

Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” (Matei 11:2-3)

În contextul întemnițării lui Ioan Botezătorul, acesta își trimite ucenicii la Isus să afle dacă „El era Acela care are să vină…” Botezătorul a fost primit cu entuziasm de tot norodul , chiar și de vameșii care simțeau cercetarea lui Dumnezeu întrebându-l pe Ioan : „Învățătorule, noi ce să facem?” (Luca 3:12), în schimb a fost înăbușit cu respingere din partea fariseilor și învățătorilor Legii, acestia zădărnicind chiar, prin respingerea lor planul lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor. (Luca 7:30) Deși Ioan a oficiat botezul lui Isus, totuși acesta avea îndoieli cu privire la autoritatea divină a lui Hristos. Botezătorul nu contesta autoritatea lui Mesia, dar auzind despre lucrările pe care Domnul le facea prin norod, acesta a dorit să fie sigur, convins că Isus este Mesia cel promis de Dumnezeu poporului Israel.

Spune Scriptura că atunci când ucenicii lui Ioan s-au înfățișat înaintea Domnului și spunându-I cuvintele transmise de Ioan, chiar în acele momente Isus face multe vindecări ca o dovadă vie pentru cei prezenți. „Isus a vindecat pe mulți de boli, de chinuri, de duhuri rele, și multor orbi le-a dat vedera ” (Luca 7:21)

După ce oaspeții pleacă, Hristos face o afirmație profetică despre cei ce vor fi în Împărăția lui Dumnezeu. Acesta face un mare compliment botezătorului atunci când a afirmat că „nu este nici unul mai mare decât Ioan”, apoi Hristos vine și adaugă că Ioan va fi cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu. „Totuși cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el.” (Luca 7:28) În Vechiul Testament, chiar și în acea vreme profeții erau considerați mari oameni ai lui Dumnezeu, și Ioan era văzut ca unul dintre ei. Cetățenii Împărăției vor fi sub Noul Legământ și vor avea Legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor; chiar și cea mai neînsemnată persoană din Împărăție va avea o capacitate spirituală mai mare decât a avut Ioan Botezătorul.

Starea poporului evreu era de generații întregi, într-o așteptare continuă a Celui ce avea să vină ca și Rascumpărăror al poporului. Au fost mulți evrei conducători de răscoale care au scos în evidență venirea lui Mesia, totuși nici unul dintre conducători ale acestora nu s-a dovedit a fi cel promis de Dumnezeu. Hristos nu a instigat poporul la revoltă asupra stăpânirilor romane, ci a fost ascultător de Tatăl din ceruri până la moarte, și încă moarte de cruce, de aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult. (Fil 2:8-9)

Hristos a promis ca va reveni… și când va reveni nu va mai fi plin de milă și compasiune pentru cei pierduți, ci va reveni ca un Judecător pentru cei n-au ascultat de Evanghelia lui Hristos, pentru că aceasta este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire a fiecăruia care crede. (Rom. 1:16)

Evanghelistul Ioan redă cuvintele Mântuitorului : „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:3) Ucenicii lui Isus știau cum să ajungă în cer, El le-a spus: „Știți unde Mă duc, și știți și calea într-acolo.” (Ioan 14:4) Hristos le-a arătat calea în tot timpul lucrării Sale. Isus se adresează lui Toma : „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan14:6) Avem promisiunea certă că Hristos va reveni și va lua cu El în slavă pe acei care au crezut în El. Aici Mântuitorul se referă la Răpirea Bisericii, atunci când Hristos se va întoarce după oile Sale și ele vor fi cu El. (1Tes. 4:13-18)

Cum îl așteptăm pe Hristos ? Ne-am depărtat de esența pocăinței sau ne apropiem de ea tot mai mult în fiecare zi ? Ne asemanăm tot mai mult cu lumea și ne indentificăm tot mai mult cu aceasta prin comportament, vorbire, relații, atitudini, etc. sau suntem veghetori tot timpul stând în rugăciune așteptându-L pe Hristos ? „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.” (Tit 2:13)

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: