Ioan Szasz – De la iudeo-creștinism la neo-marxismul antihristic (1)

  • Orice subiect poate sa fie abordat si dintr-o perspectiva teologica.
  • Noi nu suntem chemati sa reinventam misiunea pe care Dumnezeu a dat-o bisericii. Aceasta este una pentru toate bisericile. Dar viziunea este modul concret in care o biserica locala, in circumstantele si timpul in care ea exista, trebuie sa indeplineasca, sa implineasca misiunea unica pe care Hristos a dat-o tuturor sau bisericii Sale, bisericii universale. 
  • Istoria, pana la urma,  poate sa fie definita ca o succesiune de evenimente. Poate sa fie ca o urmare a timpului sau poate sa fie privita de deasupra. Eu am abordat cea de-a treia perspectiva asupra istoriei pentru ca ca si pastor, ca si profesor de teologie, nu-mi pot permite sa raman la nivelul pamantului atunci cand privim istoria. Cu cat ne vom ridica mai sus, cu atat vom avea o privire se ansamblu si o intelegere mai buna asupra cursului istoriei. Ar trebui sa pornim de la una dintre  formele care Dumnezeu si-a revelat voia, planul si caracterul Sau. Si in ceea ce noi numim revelatia generala a lui Dumnezeu, un aspect important este istoria, modul in care evenimentele s-au succedat  sub absoluta si perfecta voie a lui Dumnezeu in implinirea planului Sau. Dumnezeu a stapanit dintotdeauna peste istorie[..]
  • Eu cred ca, vorbind despre istorie, nu trebuie sa separam istoria de planul etern a lui Dumnezeu. Sigur, noi vorbim despre istoria noastra, punand istoria in timpul creatiei, in locul creatiei sau in aceasta paranteza pe care noi o numim timp, intre ceea ce noi numim eternitatea trecuta a lui Dumnezeu si eternitatea viitoare a lui Dumnezeu cu paranteza aceasta a creatiei care incepe in cartea Genezei (si depinde ce abordare avem si la Geneza) si care se va termina odata cu glorificarea finala. Biblia despre aceasta vorbeste. Deci, Biblia, dincolo de faptul ca este o carte care descopera caracterul lui Dumnezeu, este o carte revelatoare despre persoana lui Dumnezeu Cel de-al doilea aspect fundamental al Scripturii este descoperirea planului lui Dumnezeu. Tocmai asta e istoria. Succesiunea evenimentelor in vederea implinirii planului etern facut din eternitate. 

Ioan Szasz – De la iudeo-creștinism la neo-marxismul antihristic (1)

Pastor Ioan Sasz, doctor in teologie biblica, profesor ITP, din Canada

  • Orice subiect poate sa fie abordat si dintr-o perspectiva teologica. Cu atat mai mult cu cat ca slujitori, ca oameni care suntem chemati sa influientam si indivizi, dar si comunitati, trebuie sa avem o privire de ansamblu a lumii in care traim. Cum vom defini, de exemplu, viziunea unei biserici care prin viziune inteleg – modul concret prin care o biserica locala trebuie sa-si implineasca misiunea , misiune care este data pentru toate bisericile. Noi nu suntem chemati sa reinventam misiunea pe care Dumnezeu a dat-o bisericii. Aceasta este una pentru toate bisericile. Dar viziunea este modul concret in care o biserica locala, in circumstantele si timpul in care ea exista, trebuie sa indeplineasca, sa implineasca misiunea unica pe care Hristos a dat-o tuturor sau bisericii Sale, bisericii universale. Si atunci, eu nu pot sa-mi definesc o viziune pentru biserica pe care o pastoresc in circumstantele, in timpul, in provocarile care sunt, in care exista biserica locala daca eu nu sunt ancorat in realitatea in care biserica exista. [..]Vorba lui Spurgeon, intr-o mana tin Biblia si in cealalta ziarul.
  • ISTORIA – Istoria, pana la urma,  poate sa fie definita ca o succesiune de evenimente. Poate sa fie ca o urmare a timpului sau poate sa fie privita de deasupra. Eu am abordat cea de-a treia perspectiva asupra istoriei pentru ca ca si pastor, ca si profesor de teologie, nu-mi pot permite sa raman la nivelul pamantului atunci cand privim istoria. Cu cat ne vom ridica mai sus, cu atat vom avea o privire se ansamblu si o intelegere mai buna asupra cursului istoriei. Ar trebui sa pornim de la una dintre  formele care Dumnezeu si-a revelat voia, planul si caracterul Sau. Si in ceea ce noi numim revelatia generala a lui Dumnezeu, un aspect important este istoria, modul in care evenimentele s-au succedat  sub absoluta si perfecta voie a lui Dumnezeu in implinirea planului Sau. Dumnezeu a stapanit dintotdeauna peste istorie, de aceea, lucrurile din punct de vedere omenesc, sau omul de rand ar putea sa spuna ca lucrurile se intampla. Un alt doilea nivel,  a celor care creeaza circumstante tot la nivel omenesc, sunt oamenii care sunt sub coordonarea diferitelor forte spirituale si de aici trecem la nivelul al treilea, al coordonarii istoriei – cine sta in spatele cortinei.

Iacob Berghianu – Cum am putea sa avem o viziune, o intelegere corecta asupra istoriei, asupra sensului? Putem vorbi de la cutare lucru la cutare lucru , deci un anumit sens putem sa-l descifram sau totul se intampla absolut fara nicio explicatie?

  • Nu mi-as permite sa vorbim despre istorie si sa-l scoatem pe Dumnezeu din ecuatie. Prea multi considera ca ei fac istoria si ma refer la oameni. […]Dumnezeu a stapanit peste istorie si  n-a scapat niciodata istoria de sub control.

A dat Dumnezeu, si sigur noi pornim de la Sfanta carte in primul rand, ca si crestini ca si credinciosi- a dat Dumnezeu exemple clare, un cuvant profetic edificator cu privire la sensul istoriei sau trebuie sa-l ghicim, sa-l presupunem?

  • Eu cred ca, vorbind despre istorie, nu trebuie sa separam istoria de planul etern a lui Dumnezeu. Sigur, noi vorbim despre istoria noastra, punand istoria in timpul creatiei, in locul creatiei sau in aceasta paranteza pe care noi o numim timp, intre ceea ce noi numim eternitatea trecuta a lui Dumnezeu si eternitatea viitoare a lui Dumnezeu cu paranteza aceasta a creatiei care incepe in cartea Genezei (si depinde ce abordare avem si la Geneza) si care se va termina odata cu glorificarea finala. Biblia despre aceasta vorbeste. Deci, Biblia, dincolo de faptul ca este o carte care descopera caracterul lui Dumnezeu, este o carte revelatoare despre persoana lui Dumnezeu Cel de-al doilea aspect fundamental al Scripturii este descoperirea planului lui Dumnezeu. Tocmai asta e istoria. Succesiunea evenimentelor in vederea implinirii planului etern facut din eternitate.
  • Noi deseori avem o abordare deficitara cu privire la istorie. Legam istoria doar de timp. Eu cred ca putem sa avem o perspectiva mult mai larga asupra istoriei si sa o scoatem din timp. Sa o incepem din eternitate pentru ca se va termina in eternitate. O astfel de abordare ne leaga mai mult de Scripturi.

Cum faceti dovada ca Dumnezeu cunoaste istoria si ca istoria se deruleaza conform planului lui Dumnezeu cu privire la umanitate, a vointei Lui? Dar nu numai a vointei Lui, ca sunt lucruri care se petrec si datorita ingaduintei divine, nu Dumnezeu ar vrea asa, dar ca Dumnezeu permite pe baza liberului arbitru care e acordat omului.

  • VOIA ACTIVA si VOIA PERMISIVA a lui DUMENZEU – Ati punctat exceptional, aproape ca mi-ati luat cuvintele din gura. Nu putem sa vorbim despre succesiunea evenimentelor daca venim mai aproape ca istorie si sa scoatem din ecuatie cele doua aspecte ale voii lui Dumnezeu: voia activa si voia permisiva a lui Dumnezeu. Dumnezeu controleaza in sensul ca nu poate sa iasa de sub controlul lui Dumnezeu ca ansamblu. Nimic nu va putea sa vina impotriva planului lui Dumnezeu si asta e afirmatie din Romani: Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Dumnezeu. Este un plan, este firul rosu al Scripturii peste care nimeni nu va putea sa treaca vreodata pentru ca vine impotriva planului si a actiunilor lui Dumnezeu. Dar la nivel mai mic circumstantial si chiar individual, dar si ca si comunitati de oameni sau natiuni, Dumnezeu uneori isi exprima voia permisiva. Si ne lasa (tot in Romani, la inceput) ‘in voia mintii lor’.

Sau la Psalmul 103 scrie: Dumnezeu si-a asezat scaunul de domnie in ceruri si stapanirea e a Lui sau domnia Lui stapaneste peste tot. Si aici se pune marea problema: Cum Providenta divina accepta ceea ce se intampla in lume? Este Providenta permisiva? Corectiva? Punitiva?

  • Avem pasaje biblice foarte elocvente cu privire la modul in care Dumnezeu ne transmite informatii in Scriptura, nu doar pentru perioade scurte de timp. Sigur, sunt anumite profetii care vorbesc despre perioade mai scurte de timp, care vorbesc despre perioade medii  de timp. Dar si profetii in Scripturi care vorbesc despre etape, epoci. Un timp indelungat- aproape cat e istoria omenirii. De exemplu, daca mergem in Daniel, in capitolul 2, celebrul pasaj cu visul lui Nebucadnetar, in care apare acel chip, cand Daniel da interpretarea profetiei si cele patru imparatii care se vor succedasi care da fapt, chip care-si va avea finalul. atunci cand va fi intemeiata Imparatia lui Dumnezeu. (15)
  • Ceea ce trebuie sa intelegem este ca aceasta revolta, aceasta impotrivire, aceasta lupta spirituala in care atentie, noi nu suntem victime, suntem prezenti in acest peisaj, dar noi nu suntem victime ale acestor confruntari. Nu suntem nici pioni fara valoare in acest razboi spiritual. Dar trebuie sa ave privirea de ansamblu. Lupta aceasta a lui Satan impotriva lui Dumnezeueste descrisa in perioada primului secol in scrierile lui Ioan [apostolul] ca si manifestare anticristica. Si poate ca ar trebui sa plecam de aici in intelegerea conceptului de Anticrist. Stiu ca suna foarte incitant, toata lumea se asteapta sa apara Anticristul. Cine va fi? De unde va veni? Si se fac tot felul de speculatii la persoana Anticristului. Inainte sa asteptam sa vina persoana Anticristului, noi trebuie sa intelegem ca exista un concept anticristic, un spirit anticristic. Tocmai de aceea, una dintre primele erezii care s-a infiripat in biserica si deja vorbim de lucrarea anticristica. Lucrarea anticristica a lovit biserica pe doua cai, din interiorul  ei si din exteriorul ei. Din exteriorul ei, cand spiritul anticristic a lovit biserica prin persecutii, efectul a fost invers decat cel asteptat. Biserica s-a trezit, biserica a fost vie. Biserica a fost dinamica. Si-a inteles rostul sub loviturile din exterior de persecutii. Dar, biserica s-a vulnerabilizat in momentul in care loviturile au fost din interiorul ei. Si una dintre primele forme prin care spiritul anticristic a lovit biserica din interior (de-aceea Ioan este atat de ferm cu privire la acest aspect) au fost ereziile Hristologice.Una printre primele erezii Hristologice prin care  pana la urma negau planul de mantuire a lui Dumnezeu. Daca Hristos nu este Dumnezeul, daca Hristos nu este unsul, tot planul de mantuire a lui Dumnezeu isi pierde sensul. De aceea, spiritul anticristic prin interior, prin erezii, prin invatatura gresita,  a incercat sa loveasca exact miezul  si anume: discreditarea in fata oamenilor a  planului de mantuire venit prin Hristos. (30-33)

Vom vedea in ce masura, ceea ce-si propune diavolul prin liderii anticristici- „sa le rupem legaturile, sa scapam de lanturile lor..” se materializeaza. Sa abordam putin problema lui Marx: Noi cand am terminat cu comunismul in Romania, am crezut ca am scapat de marxism, de comunism, totusi e vorba de un neo-marxism. Marx a avut el vreo legatura cu religia- apropo, atatcul din interior, de la oameni care candva au avut aplecare, ma rog, preocupare spre Hristos, spre credinta, spre crestinism?

  • Stiti ce este interesant? Toti liderii marcanti marxisti sau comunisti, socialisti de stanga, toti liderii marcanti au avut legatura si cunostinte teologice. Unii dintre ei sunt chiar evrei. In general, evreu fiind chiar in lumea seculara, se pune amprenta cel putin a unei culturi teocratice iudaice- iudeo-crestina, daca vorbim in ultimele secole in ceea ce priveste pe acesti lideri marcanti. Deci, oamenii acestia au inteles si puterea religieiei, au stapanit-o bine si au manipulat-o astfel incat sa se potriveasca bine in mecanismul lor de gandire. Au avut si cunostinte de sociologie si cunostinte politice, si umane, astfel incat au creat un manunchi prin care sa isi exprime dorinta lor. Si ar fi bine de remarcat chiar de acum care era scopul fundamental, ca de aici pleaca totul. Dincolo de aspectul uman, in spate, sigur, este anticristic si revolta impotriva lui Dumnezeu. Si o sa vedem mai tarziu in istorie, o sa abordam acest subiect, acest aspect, de unde vine din istorie. Dar tinta lor in ceea ce priveste umanitatea a fost declarata astfel: CUM VOM ELIBERA OMUL DE SOCIETATEA SI DE INVATATURA SAU FILOSOFIA IUDEO CRESTINA?

Adica, sa-l eliberam de Dumnezeu si de Hristos.

  • si de valorile luiCum vom elibera omenirea? Si in mod special deja faceau referire la lumea vestica. Si se leaga lucrurile pentru ca lumea vestica, cea care a ajuns sa fie democratica, a ajuns sa fie asa pentru ca la temelia, inclusiv al legislatiei fundamentale care este Constitutia, baza Constitutiei tarilor democratice este una iudeo-crestina. Ori, neomarxismul  tocmai aici ataca in ceaa ce  priveste aspectul legislativ al tarilor democratice pentru ca este foarte clar ca este o lupta impotriva democratiei si a tarilor vestice.

Cu mai multi ani in urma, poate 5-6,  s-a pus problema unui mic monument cu Cele Zece Porunci in Palatul de Justitie din Alabama. Si s-a afirmat ca legislatia americana nu este in concordanta cu Decalogul si efectiv a trebuit sa fie scos de acoloDe fapt, Cele Zece Porunci erau un obiectiv sau mult mai mult?

  • Baza, fundamentul atunci cand se consturieste o Constitutie- deci, o constitutie se bazeaza pe principii, nu pe informatii. Iar principiile dupa care a fost scrisa Constitutia Statelor Unite, dar nu numaia Statelor Unite. Bun, acolo a fost Multmai evidenta, a fost bazata pe caracterul lui Dumnezeu si pe principiile izvorate din Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, date prin Moise lui Israel pentru ca in Cele Zece Porunci  de fapt sunt descoperite  fatetele si esenta a ceea ce este esenta  caracterului lui Dumnezeu. Deci ontologic, si apoi epistomologic cum se aplica aceste fiinte ale lui Dumnezeuin practica.

Deci, e o afirmatie eprtinenta, nu se potrivesc Cele Zece Porunci cu Constitutia Americana?

  • Aparent a fost un eveniment minor, o circumstanta care de fapt ascunde in spate un lucru mult mai grav si anume, indarjirea cu care neomarxistii, ca urmasi ai marxistilor, ca urmasi ai nihilistilor si a ateilor din istorie, – deci este lupta impotrica lui Dumnezeu, a valorilor lui Dumnezeu, si a eliberarii societatii umane de aceste valori si chiar de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, o zdrobire a conceptului iudeo-crestin de societate.

Am vorbit in particular despre patru legaturi, patru tinte in cadrul  acestei „eliberari a omului’ pe care au avut in vedere neomarxistii.

  • Am, nu un sentiment de revolta, nici de spaima, nici de teama pentru ca noi crestinii nu suntem chemati sa intram in panica cand ne uitam la ceea ce se intampla. Pentru ca de fapt ceea ce se intampla de fapt nu se intampla. Ceea ce vedem noi sunt efecte a unor circumstante care sunt bine calculat si acum vorbind despre spiritl anticristic, bine calculate in laboratoare anticristice, numai ca ei nu stiu altceva, ceea ce noi stimca istoria nu se incheie si nu continua cum vor ei. Ci cel care face istoria este Dumnezeul nostru. Si atunci, noi ca si credinciosi nu suntem chemati sa intram in panica. Nu suntem chemati sa avem un spirit fatalist. Dar nu suntem chemati nici sa ramanem diferenti. Si una dintre realitatile pe care le-am observat  si am incercat sa le analizez, sa inteleg ceea ce se intampla atat in Europa, in mod special in Europa de Vest, cat si in Nord America, in special in Canada, a fost sa identific un grup, sa identific o comunitate care poate sa reactioneze  sau poate sa ia atitudine sau poate cel putin sa explice mersul acesta al istoriei, demersurile socialismului acesta cultural, acesta exprimat prin political correctness (corectitudinea politica), prin hate speech (discurs de ura), si atunci noi putem sa abordam lucrurile cu indiferenta, sa spunem: Ah, daca Dumnezeu le ingaduie, le privim si noi detasati; nu ne intereseaza. Si atunci, renuntam la responsabilitatea care o avem fata de cei din jurul nostru, fata de cei din familia noastra, fata de copiii nostri. Nu avem voie sa fim nici detasati, nici sa cadem intr-o resemnare:”Pai, oricum Dumnezeu stapaneste peste ele.” Dar n-avem voie sa alunecam nici in extrema cealalta si sa incercam sa ne batem cu armele lor. Si anume, cu revolutia, sa facem revolutie. Noi nu suntem revolutionari. ETICA CRESTINA NU INCURAJEAZA REVOLUTIA. REVOLUTIA ESTE UN CONCEPT COMUNIST. Suntem chemati sa privim de deasupra istoriei, de aceea am insistat inca de la inceputul emisiunii, un crestin matur este ancorat in Dumnezeu, stie ca Dumnezeu stapaneste peste istorie. Lucrurile nu sunt altceva decat piese de puzzle care se pun ca sa se formeze imaginea de ansamblu.

 

Vezi si 544. Ioan Szasz – De la iudeo-creștinism la neo-marxismul antihristic (2)

 

Reclame

Un comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    nov. 06, 2017 @ 03:15:45

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: