Surprinzator cum ni s-ar parea, cel mai pro-comunist dintre marile cotidiene occidentale a fost si ramine New York Times, ziar cu o circulatie zilnica de aproape 2 milioane. New York Times a refuzat, cu incapatinare, sa condamne comunismul, fie el in Rusia, China ori chiar in Romania. Invatam multe detalii privind simpatia lui New York Times pentru comunism din cartea recent publicata a lui Anne Applebaum si intitulata How Stalin Hid Ukraine’s Famine from the World („Cum a reusit Stalin sa ascunda foametea din Ucraina de restul lumii”). [Recenzie: https://www.theatlantic.com/international/archive/2017/10/red-famine-anne-applebaum-ukraine-soviet-union/542610/] Cu toate ca subiectul principal al cartii e oribila foamete din Ucraina din anii 1932-1933, cartea da detalii abundente privind modul in care propaganda stalinista, preluata naiv de presa occidentala, dar mai ales de New York Times, a ascuns de restul lumii una din cele mai mari tragedii din istoria comunismului si mai ales a vecinilor nostri ucrainieni. Scriam saptamina trecuta ca in 1929 Stalin a inceput colectivizarea fortata a agriculturii in Uniunea Sovietica. Milioane de tarani, dar mai ales chiaburi (kulaks), au fost deposedati de pamint, vite, animale si uneltele de munca agricole, si au fost fortati sa intre in colhozuri. Milioane dintre cei care s-au opus au fost exterminati, impuscati, ori mutati cu forta in Siberia unde au murit. Politica stalinista a avut un impact deosebit de grav in Ucraina unde intre 1932 si 1933 au murit aproape 4 milioane de tarani. Din fericire, la vremea aceea Basarabia inca facea parte din Romania Mare, taranii de acolo fiind scutiti, pentru o vreme, de teroarea stalinista.
In toamna lui 1932 agentii teroarii staliniste au invadat Ucraina confiscind din gospodariile taranilor tot ce au aflat: griu, porumb, cartofi, sfecla, varza, animale. Rezultatul a fost un dezastru si o foamete fara precedent. Presa sovietica, tinuta din scurt de Stalin si propagandistii lui, nu a mentionat foametea de fel. La fel, de fapt, ca si presa occidentala. Pe vremea lui Stalin, jurnalistii occidentali locuiau in Moscova si nu li se permitea sa iasa din capitala sovietica decit cu aprobarea autoritatilor sovietice, deseori intovarasiti de oficialitati sovietice, trebuiau sa urmeze traseie stabilite in prealabil de autoritati, si se puteau opri in localitati, vizita obiective si lua interviuri doar la indivizi autorzati de autoritatile sovietice. Articolele erau citite indeaproape de cenzorii sovietici si, inainte ca ele sa fie transmise prin telegraf in Occident, trebuiau semnate si stampilate de autoritatile sovietice. Majoritatea jurnalistilor scriau din auzite, repetind informatii si propaganda publicata in presa stalinista. Contacte directe cu oamenii de rind erau imposibile, si stirile din provincie lipseau aproape cu desavarsire.
Walter Duranty – un jurnalist aservit stalinismului
Intre 1922 si 1936, jurnalistul principal acreditat de New York Times la Moscova a fost britanicul Walter Duranty. A fost cel mai influent si bine platit jurnalist din vremea lui, dar si cel mai naiv, fiind pacalit de propaganda lui Stalin, si scriind articole elogioase la adresa lui si a Uniunii Sovietice. Sub Stalin, stirile din Uniunea Sovietica parveneau cu greu si politicienii Occidentului depindeau, in mare masura, de jurnalisti si articolele lor pentru a cunoaste si intelege ce se petrece in Uniunea Sovietica. De fapt, Duranty a fost sursa principala de informatii despre Uniunea Sovietica pentru Presedintele Roosevelt in anii 30 si a influentat politica americana fata de Uniunea Sovietica vreme de multi ani. In 1931 New York Times i-a publicat 13 articole despre Uniunea Sovietica sub Stalin si, pentru asta, in 1932 i s-a conferit prestigiosul Pulitzer Price pentru excelenta in jurnalism. Doar dupa multi ani alti jurnalisti, inclusiv de la New York Times, au reusit sa contracareze imaginea favorabila pe care New York Times o transmitea Occidentului, prin intermediul lui Duranty, despre cel mai groaznic tiran al omenirii. Aceasi imagine falsa a transmis-o si prin articolele lui despre foametea din Ucraina. In 1941 New York Times l-a concediat pe Duranty, dar numai in anii 1980 a inceput sa se distanteze de dezinformarea publicata vreme de decenii privind Uniunea Sovietica. Vreme de multi ani intelectuali si personalitati ucrainiene, organizatii ale ucrainienilor in Canada si Statele Unite, si grupuri anti-comuniste au cerut in repetate rinduri lui New York Times si consiliului de conducere a lui Pulitzer Price sa-i retraga lui Duranty, post-mortem, premiul pentru excelenta in jurnalism. In 2003 Pulitzer a respins solicitarea.
Articolele despre genocidul ucrainian erau scrise in termeni eufemistici. Duranty insista ca politica de colectivizare, dura pe alocuri, era facuta „pentru o cauza nobila”, iar faptul ca unele persoane au devenit victime ale politicii de colectivizare a lui Stalin era comparat cu o omleta gustoasa care impune spargerea oualor. Folosind o fraza faimoasa a lui Lenin, Duranty explica „you can’t make an omlette without breaking eggs” („nu poti face omleta fara sa spargi oua”) Sovieticii au vazut in Duranty un instrument util pe care l-au protejat si au facut tot posibilul sa asigure ca se simte bine in Moscova. I-au dat un apartament mare, i-au ingaduit sa aibe o masina la scara si un sofer, si i-au permis sa aibe o amanta. Cel mai mare privilegiu conferit lui, insa, a fost accesul la Stalin. Duranty a luat doua interviuri marelui tiran, ceea ce majoritatea jurnalistilor occidentali nu au reusit. Vreme de citiva ani, pe parcursul anilor 30, Duranty a avut acces direct atit la Stalin cit si la Presedintele american Roosevelt.
Duranty cunostea bine situatia si foametea din Ucraina. In 1933 a calatorit acolo, a vazut situatia precara a taranilor ucrainiei, dar nu a suflat o vorba. In niciun articol publicat de el nu a mentionat foametea din Ucraina. Intr-o discutie privata cu un diplomat britanic, insa, si-a exprimat opinia ca foametea a cauzat moartea a „pina la 10 milioane de oameni”. („quite possibly that as many as 10 million people may have died directly or indirectly from lack of food”) De ce nici el nici New York Times nu au scris despre aceasta atrocitate? Probabil pentru ca, speculeaza autoarea, si-ar fi pierdut credibilitatea deoarece pina atunci au publicat doar articolele laudative la adresa comunismului sovietic.
Gareth Jones – un jurnalist neaservit stalinismului
Daca lui Duranty i-a lipsit integritatea jurnalistica, Garet Jones a dovedit-o din abundenta. Applebaum scrie despre acest jurnalist britanic tinar dar mai putin cunoscut, care a avut norocul sa obtina o viza pentru Uniunea Sovietica, a reusit sa ajunga in Ucraina, a vazut foametea si atrocitatile cauzate de colectivizarea stalinista, si a publicat despre realitatile pe care le-a vazut. Duranty a incercat sa-l discrediteze, la fel ca si bordul de editori a lui New York Times.
Gareth Jones a fost un tinar galez, pentru o vreme secretar al Premierului britanic David Lloyd George. Vorbea cursiv rusa si, in 1932 cind a ajuns in Uniunea Sovietica, avea doar 27 de ani. Pe vremea aceea inca detinea functia de secretar al premierului britanic, ceea ce i-a facilitat obtinerea vizei. A calatorit, impreuna cu un om de afaceri american, in Ucraina unde a vazut cu proprii lui ochi impactul foametei. In 1933 s-a reintors in Uniunea Sovietica si a obtinut permisiunea sa calatoreasca la Harkov, in Ucraina, sub pretextul unei vizite la un prieten, consulul german acreditat la Harkov. A plecat cu trenul din Moscova, dar s-a dat jos la 70 de kilometri de Harkov de unde a mers pe jos. A trecut prin mai multe sate ucrainiene, a dormit in casele taranilor, le-a dat din mincarea lui si a vazut foametea cu proprii ochi. A vazut oameni morti, oameni pe moarte, oameni care nu se mai puteau ridica in capul oaselor din pricina foamei, o multime de case fara oameni care deja murisera, foarte putine animale, lipsea mancarea, pamintul nu era cultivat, oamenii erau sleiti de putere si nu puteau lucra pamintul. Un barbat spunea ca nu a mincat carne de mai bine de un an, iar pe altii ii vedea mancand carne de cal. Taranii se plangeau ca „obisnuiam sa hranim lumea. Acum nu ne putem hrani pe noi”. Din loc in loc Jones vedea femei care teseau la razboi, iar intr-un sat taranii au facut rascoala cind autoritatile au facut razii prin case sa le ia icoanele si Bibliile.
Intr-un sat, Jones a dat peste un militian care, aflind ca Jones e strain, a insistat sa-l duca la Harkov la Consulatul German. Bucuros ca nu va fi arestat ori expluzat din Uniunea Sovietica, Jones a acceptat. In Harkov vede alte indicii ale foametei, care ne amintesc si noua romanilor de anii grei ai comunismului ceausist. Oamenii stateau la coada de la 3 ori 4 dupa masa pina la 7 dimineata pentru a-si cumpara o paine.
Dupa citeva zile Jones pleaca din Uniunea Sovietica si se opreste in Berlin unde tine o conferinta de presa pe 30 martie 1933. Prezinta detalii despre foametea din Ucraina si zice ca oamenii mor de foame nu doar in Ucraina ci si in Volga, Siberia, Caucaz si Asia Centrala. Peste tot colectivizarea fortata a lui Stalin ucidea oameni. Jones si-a publicat impresiile in presa germana iar la scurt timp articolele lui au fost publicate si in presa britanica si americana. Presa britanica ii publica articolele anonim si i le cenzureaza pentru a nu infuria Uniunea Sovietica. Moscova, insa, a reactionat agresiv, Litvinov, Ministerul de Externe sovietic din vremea aceea, facind un protest oficial pe linga Ambasada Britanica. La scurt timp, autoritatile staliniste au impus masuri si mai represive privind accesul jurnalistilor occidentali in Uniunea Sovietica si mai ales deplasarea lor in provincie. Duranty nu a pierdut nici el ocazia sa-l critice aspru pe Jones si sa-si dovedeasca din nou loialitatea fata de Stalin si Uniunea Sovietica. Pe 31 martie New York Times i-a publicat un articol intitulat „Russians Hungry but not Starving” („Rusii sunt infometati dar nu mor de foame”).
Istoria a continuat sa-i surida lui Duranty, dar a fost aspra cu Jones. In 1935 Jones a ajuns in Mongolia ca reporter al unei publicatii britanice unde a fost rapit si ucis de banditi chinezi. Fraza lui Duranty, „rusii sunt infometati dar nu mor de foame” a devenit impresia oficiala in Occident privind ororile politicii de colectivizare a lui Stalin. Sovieticii au continuat sa-l foloseasca pe Duranty si sa influenteze, prin el, opinia occidentalilor privind comunismul sovietic. Deja suntem in 1934-1935 la 2 ani dupa ce Hitler ajunge la putere in Germania. Europenii si americanii devin tot mai ingrijorati de Hitler si expansiunea nazismului in Europa decit de Stalin si ororile comuniste. Presedintele Roosevelt a continuat sa-l foloseasca pe Duranty si pe New York Times ca surse principale de informatii privind Stalin si comunismul sovietic. Asa devine convins ca, intre Stalin, Hitler si o Japonie agresiva care deja invadase Manciuria, ar fi in avantajul Americii sa stabileasca relatii diplomatice si economice cu Uniunea Sovietica. Roosevelt propune un tratat comerial cu Uniunea Sovietica si Litvinov e invitat la New York sa-l semneze. Litvinov calatoreste la New York impreuna cu Duranty, unde Administratia americana da un banchet in cinstea lor la prestigiosul hotel new yorkez Waldorf Astoria. La banchet participa 1.500 de invitati. Duranty e invitat sa vorbeasca si lumea il aplauda, zice autoarea, „ca nebuna” („wildly”). Prestigiosul jurnalist a murit in 1957.
New York Times ne-a pecetluit soarta
Asa ne-a fost pecetluita si noua soarta pentru 45 de ani. Dezinformatiile unui jurnalist au format si influentat gandirea si politica occidentalilor fata de Uniunea Sovietica pina in 1945 cind Churchill, mai devreme ca Roosevelt, si-a venit in fire realizind ca Stalin e un tiran, un maestru al propagandei si deceptiei. Imediat dupa Conferinta de la Yalta si-a tinut faimoasa prelegere in care a folosit expresia „Cortina de fier” („Iron Curtain”) dind de inteles ca Uniunea Sovietica a devenit noua amenintare iminenta a Europei. La scut timp, Presedintele Truman, proaspat ales, a ajuns si el la aceasi concluzie, enuntind o politica de „containment” („izolare” ori „restrictionare”) a Uniunii Sovietice. Din neferice, romanii nu au beneficiat de politica lui Truman, ea fiind demarata timid si tardiv. Prea tarziu pentru noi si milioanele de est europeni care am trait sub comunism 45 de ani. Dar mai ales prea tarziu pentru cei peste 800.000 de romani care au fost exterminati in anii comunismului. E bine si intelept sa nu uitam asta. Niciodata.
agnus dei - english + romanian blog 