Zeul Senzație

Astăzi oamenii din lume sunt conduşi de emoţii şi senzaţional dar uitaţi-vă câtă imaturitate la ei, cât sunt de departe de adevăr! Din nefericire unii au speculat această dorinţă după senzaţional şi în biserici şi au insistat asupra acestui aspect, în detrimentul învăţăturii. Şi aceasta tot imaturiatate provoacă pentru că mediul este foarte sensibil. În biserici oamenii nu mai vor învăţătură, nu îi mai interesează ce spune Dumnezeu „despre”, unii chiar afirmă că doctrina nu este importantă, tot ce contează pentru ei fiind experienţa, senzaţionalul. Nu ne place să ne batem capul cu doctrina, şi pe fondul acesta al leneviei spirituale poate cel mai bine vrăjmaşul să-şi strecoare cu abilitate ereziile lui nimicitoare. Trăim drama în care credincioşii nu mai vor să se aplece şi să înveţe ci vor tot timpul experienţe noi. Practica cugetării în linişte la adevărurile adânci ale lui Dumnezeu a dispărut aproape cu desăvârşire. De aceea orice uimeşte are şi potenţialul de a ne capta atenţia şi de a ne fascina.

[…]

Biblia menţionează şi momente când unii s-au întors la credinţă pentru că au văzut semnele pe care le-au văzut făcute de Domnul Isus şi de apostoli, şi mai spune că Dumnezeu însoţea mărturia ucenicilor Lui cu aceste semne şi minuni. Înţeleg că Dumnezeu are vremea Lui pentru toate acestea şi că trebuie lăsate să curgă şi să vină atunci când El doreşte şi crede de cuviinţă, nu să le forţăm noi. Datoria noastră este să căutăm faţa Lui, voia Lui şi să acceptăm tot ce vine din partea Lui (Amos 5:4-6). Căutarea cu orice preţ şi înainte de orice altceva a senzaţionalului, a lucrurilor ieşite din comun, ne pune într-un real pericol de a fi înşelaţi în aceste vremuri de mare confuzie în care trăim.

Aflăm din Scripturi şi din mărturiile copiilor lui Dumnezeu că în momente de încercare, de mare greutate, Dumnezeu se arată şi se descoperă într-un mod spectaculos celor ce se dedică Lui. Cei trei tineri din Babilon, din cuptorul cu foc, sunt un exemplu. Dar ei au avut parte de această măreaţă lucrare supranaturală după ce au crezut şi pentru că au crezut, nu ca să creadă. Nu au fost credincioşi lui Dumnezeu pentru că El li s-a descoperit în cuptorul cu foc ci au ajuns în cuptorul de foc pentru că Îi erau deja credincioşi Lui. Ei au hotărât să stea de partea lui Dumnezeu cu preţul vieţii, doar prin credinţă.

Citeste mesjaul aici – https://www.resursecrestine.ro/eseuri/134384/zeul-senzatie

Asculta mesajul aici – Zeul Senzatie – Dan Bercian-Radio Unison

Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: