COMUNICAT DE PRESĂ – Coaliţia pentru Familie – Respingem orice tentativă de confiscare politică a inițiativei noastre civice!

Coaliţia pentru Familie:

Comitetul național de coordonare a inițiativei cetățenești:

Respingem orice tentativă de confiscare politică a inițiativei noastre civice!
Asistăm de un an de zile la eforturi concertate ale unor partide de preluare a mesajului nostru, de cooptare a militanților noștri cu scopul final de a legitima un transfer simbolic al demersului nostru către propriile organizații politice.
Din respect pentru opțiunea politică a fiecărui cetățean, nu înțelegem să indicăm la acest moment denumiri de partid, însă atragem atenția ca vom fi nevoiți sa o facem, dacă vor continua aceste presiuni pentru care s-au și construit strategii în acest sens. Astfel, vom fi nevoiți sa indicăm ce partid a cooptat pe listele sale electorale persoane afiliate inițiativei noastre și a lansat mesaje care asumau politic iniţiativa civică. În ultimul timp aceste eforturi s-au intensificat, ducând la gruparea unor persoane care au activat în rândurile noastre și care clamează un așa zis drept de a acționa în numele acestei inițiative. Aceste persoane își propun radicalizarea mesajului nostru și transferul politic al încrederii câștigate prin întreaga noastră activitate, prin discursul nostru public.
Crearea unei pagini de socializare pirat ce folosește exact denumirea Coaliției pentru Familie asociată denumirii capitalei este ultimul eveniment din această serie de acțiuni și evenimente care fac evidentă o mișcare frauduloasă de preluare și deturnare a inițiativei noastre. Ne delimitam ferm atât de persoanele care si-au asumat în nume personal această pagină, site, canal de Youtube, cât și de orice alt mesaj care nu provine de la conducerea Comitetului național de coordonare prin președinte sau purtătorul de cuvânt mandatat în acest sens și care nu apare pe site-ul „Referendum pentru România”.
Deplângem situația la care s-a ajuns și reafirmăm hotărârea noastră de a rămâne fideli angajamentului nostru pentru unitatea creștină a demersului nostru, pentru afirmarea voinței celor 3 milioane de cetățeni români semnatari pentru afirmarea și exprimarea suveranității poporului român prin organizarea referendumului pentru modificarea articolului 48 alineatul 1 din Constituția României.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
 AGNUS DEI:
Cum incearca un grup sa fure identitatea Coalitiei pentru Familie. Cu cateva saptamani in urma am observat un lucru ciudat. Cand dadeam cautare pe Facebook pentru „Coalitia pentru Familie” apareau doua rezultate identice, singura diferenta erau culorile folosite in sigla:
primul rezultat este contul Coalitiei pentru Familie, al doilea este cont fake. Cand intrati la contul fake, aveti oportunitatea sa vedeti doar stiri si poze cu homosexuali si despre homosexualitate. Din cand in cand, au luat cate o poza a Coalitiei si i-au schimbat scrisul, de exemplu, scriind pe una din poze identice unei poze de la Coalitie au scris 3 milioane de idioti, vezi aici – https://www.google.com/
Au facut si un cont Youtube, in care de asemenea batjocoresc, Coalitia pentru Familie si sustinatorii Coalitiei. – VEZI AICI  un exemplu / video.
Reclame

Mihaela Nan – IMI ESTE DESTUL DE GREU SA VA SPUN PRIN CE AM TRECUT…

 

Mihaela Nan – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii (ENGLISH captions)

Imi este destul de greu sa va spun prin ce am trecut, pentru ca imi aduc aminte tot timpul, inclusiv copiii, atunci cand se rugau de noi, ca parinti, sa-i luam inapoi acasa si n-aveam nici o sansa. Eram pur si simplu un gunoi in fata politiei, a protectiei copilului, a procurorilor, la toti. DATORITA BUNULUI DUMNEZEU SI A VOASTRA, pentru ca am stiut ca luptam si luptam singuri,

DAR VOI ATI FOST LANGA NOI; NE-ATI SPRIJINIT SI NE-ATI DAT PUTERE SA MERGEM IN CONTINUARE SI SA LUPTAM PENTRU COPII, SA NU RENUNTAM LA LUPTA. FAPTUL CA ASTAZI SUNTETI AICI, LANGA CEILALTI PARINTI, E UN LUCRU EXTRAORDINAR.

Poate ca statul roman nu ne ajuta cu absolut nimic. Eu, din punctul meu de vedere, nu am fost ajutata. Poate nici in celelalte cazuri nu sunt ajutati. Dar voi puteti sa faceti mult mai mult. Puteti sa dati sansa copiilor sa traiasca langa parinti si langa familie. PUTEM SA SPUNEM CU VOCE TARE CA COPIII APARTIN PARINTILOR, NU A STATULUI, NU A PROTECTIEI COPILULUI SAU IN ORICE ALTA PARTE. EU VA MULTUMESC MULT DE TOT CA SUNTETI AICI SI MA BUCUR ENORM DE MULT CA IMI AM COPIII SI SPER CA SI CAMELIA SAU CEILALTI COPII S-AU INTORS DIN NOU ACASA si CA SUNT IMPREUNA CU PARINTII.

ESTE CEA MAI MARE BUCURIE care putem sa o oferim in momentul asta, este zambetul copilului sau bucuria interioara a copilului, ca este din nou impreuna langa mama- il strangi in brate si este acolo unde ar trebui sa fie. Eu va multumesc mult de tot pentru ca sunteti aici si va rog din tot sufletul, sa facem in asa fel incat sa continuam aceste proteste, SA FIM VAZUTI si AUZITI in asa fel incat sa ne putem RECUPERA COPIII si sa fie din nou bine. Va multumesc mult de tot. Mihaela Nan.

 

Protestul de la Cluj-Napoca in sprijinul dr. Camelia Smicala si a tuturor familiilor rămase abuziv fără copii- PROTEST, CLUJ-NAPOCA, 21 mai 2017

Protestul de la Cluj-Napoca in sprijinul dr. Camelia Smicala si a tuturor familiilor rămase abuziv fără copii- PROTEST, CLUJ-NAPOCA, 21 mai 2017

Materiale furnizate de Ken and Laura Tucker. Organizatorii protestului – Pro Reîntregirea Familiei Group Public Group | Facebook si Asociatia Pentru Protectia Copiilor SI Familiei „George Alexander ... Organizatorii au folosit si limbajul semnelor pentru ca publicul si in special familia Cruz-Avramescu sa inteleaga discursurile. In poza in care veti vedea barbati ingenunchiati in Piata, cel sub balonul rosu este dr. David Ille, de la Clinica Pro-Vita, o voce puternica pentru miscare dreptului la viata din Romania

ENGLISH

We are especially grateful to Laura and Ken Tucker for the following material. The organizers of the May protest were the active Facebook group „Pro Reîntregirea Familiei Group Public Group | Facebook” and Asociatia Pentru Protectia Copiilor SI Familiei „George Alexander ... The organizers also used a sign language interpreter in order for hearing impaired folks, and especially for the Cruz-Avramescu family to follow the discourses at the protest. In one of the kneeling pictures of the crowd, you’ll find Dr. David Ille (His head is right below a red balloon) from Centrul Medical Clinica Pro-Vita, a wonderful, very out-spoken pro life voice for Romania. He is actually in 2 pics, he is taking off his hat.

May PRF Protest in Cluj. CredoTV recorded it and later broadcast it. I think a lot of these are screenshots from that broadcast.

ALBUM FOTO de la protest-

Posted by Agnus Dei on Monday, December 4, 2017

Ken Tucker – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

Hristos a inviat! De aceea sunt eu aici astazi. De aceea suntem noi aici, datorita invierii lui Hristos avem increderea ca osteneala noastra in Domnul nu este zadarnica. Ma numesc Ken Tucker, si ca reprezentant al grupului ProReintregirea Familiei, vreau sa prezint pe scurt cine suntem si care este obiectivul nostru, ce a determinat organizarea acestui protest.

A trecut un an si jumatate de cand am aflat de povestea tragica a familiei Bodnariu, in acelasi timp, a familiei Nan. Atunci am simtit ca trebuie sa facem ceva si sa ajutam in mod activ aceste familii. Am infiintat astfel un grup pe Facebook pentru promovarea protestelor si a altor informatii specifice. Insa, dupa un timp, dintre  membrii grupului au insistat cu intrebarile: Dar cu celelalte familii cum ramane? Cand familiile Nan si Bodnariu isi vor primi copiii inapoi, ce se va intampla cu celelalte familii aflate in situatii similare? Raman abandonate in ghearele sistemului?  Am raspuns. Am promis ca nu le vom abandona, ci vom continua sa luptam pentru a-i sprijini in recuperarea copiilor. Si astfel, iata-ne aici.

Grupul Pro Reîntregirea Familiei Group Public Group | Facebook are acum peste 10.500 de membri pe Facebook din care au fost selectati aprox. 50 de voluntari a caror inima bate pentru a ajuta aceste familii care trec prin tragedii si dueri greu de imaginat. Acesti voluntari lucreaza cu propriile fonduri. Nu primesc din vreo alta parte fonduri, e o initiativa a unor oameni credinciosi care simt ca trebuie sa faca ceva ca sa sprijineasca aceste familii. Ca o minune, Dumnezeu a unit prin acest grup romani din toate colturile lumii, avand ca obiective

1.) sa luptam impreuna cu aceste familii in rugaciune si prin actiuni concrete pentru recuperarea copiilor lor.

2.) sa ne rugam ca toti cei implicati in aceste situatii, atat parintii, cat copiii, cat si lucratori sociali, judecatori, politisti, sa-L cunoasca pe Mantuitorul nostru Isus Hristos.

3.) sa cerem lui Dumnezeu risipirea fortelor vrajmase familiei care s-au adunat pe alocuri in sinul sistemelor de protectie a copilului. Sa cerem schimbarea mentalitatii lor si indreptarea greselilor care au produs traume atat de grave si nejustificate.

In prezent sunt 30 de familii, atat romani cat si straini, care au apelat la ajutorul nostru. 

Ne incredem in Dumnezeu, credem ca El asculta rugaciunile noastre si dorim sa vedem lacrimi de bucurie pe fetele celor care lupta pentru reintregirea familiilor. In zilele acestea, am ramas cu o imagine, a persistat in mintea mea imaginea poporului lui Dumnezeu care avea porunca din partea lui Dumnezeu sa inconjoare zidurile Ierihonului in tacere, odata pe zi, timp de 7 zile. Cand vrei sa cuceresti o cetate, nu o faci prin a inconjura in ocolul cetatii. Acestea sunt moduri pe care numai Dumnezeu le porunceste, cand are El de gand sa intervina in moduri miraculoase. Ceea ce facem noi astazi poate este un lucru de dispretuit in mintea unora. In schimb, nadejdea noastra este in cel care a facut zidurile acelei cetati sa se prabuseasca.

Ken Tucker

Mihaela Nan – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii (ENGLISH captions)

Imi este destul de greu sa va spun prin ce am trecut, pentru ca imi aduc aminte tot timpul, inclusiv copiii, atunci cand se rugau de noi, ca parinti, sa-i luam inapoi acasa si n-aveam nici o sansa. Era pur si simplu un gunoi in fata politiei, a protectiei copilului, a procurorilor, la toti. DATORITA BUNULUI DUMNEZEU SI A VOASTRA, pentru ca am stiut ca luptam si luptam singuri, DAR VOI ATI FOST LANGA NOI; NE-ATI SPRIJINIT SI NE-ATI DAT PUTERE SA MERGEM IN CONTINUARE SI SA LUPTAM PENTRU COPII, SA NU RENUNTAM LA LUPTA. FAPTUL CA ASTAZI SUNTETI AICI, LANGA CEILALTI PARINTI, E UN LUCRU EXTRAORDINAR. Poate ca statul roman nu ne ajuta cu absolut nimic. Eu, din punctul meu de vedere, nu am fost ajutata. Poate nici in celelalte cazuri nu sunt ajutati. Dar voi puteti sa faceti mult mai mult. Puteti sa dati sansa copiilor sa traiasca langa parinti si langa familie. PUTEM SA SPUNEM CU VOCE TARE CA COPIII APARTIN PARINTILOR, NU A STATULUI, NU A PROTECTIEI COPILULUI SAU IN ORICE ALTA PARTE. EU VA MULTUMESC MULT DE TOT CA SUNTETI AICI SI MA BUCUR ENORM DE MULT CA IMI AM COPIII SI SPER CA SI CAMELIA SAU CEILALTI COPII S-AU INTORS DIN NOU ACASA si CA SUNT IMPREUNA CU PARINTII. ESTE CEA MAI MARE BUCURIE care putem sa o oferim in momentul asta, este zambetul copilului sau bucuria interioara a copilului, ca este din nou impreuna langa mama- il strangi in brate si este acolo unde ar trebui sa fie. Eu va multumesc mult de tot pentru ca sunteti aici si va rog din tot sufletul, sa facem in asa fel incat sa continuam aceste proteste, SA FIM VAZUTI si AUZITI in asa fel incat sa ne putem RECUPERA COPIII si sa fie din nou bine. Va multumesc mult de tot. Mihaela Nan.

George Alexander – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

Ken Tucker, introducere pentru George Alexander:  In vremurile in care cazurile Bodnariu si Nan erau in toi, Dumnezeu s-a folosit de un om, un roman, plecat de multi ani in Norvegia, care a invatat asa de nine norvegiana incat a ajuns sa conduca unitati scolare. Si din pricina serviciului sau a avut contact  apropiat cu Barnevernetul. Dinsul si cadrele pe care le conducea au avut deseori training-uri  conduse de Barnevernet. In felul acesta a ajuns sa cunoasca sistemul mai pe dinauntru, mai indeaproape. In cazurile acestea, Dumnezeu l-a folosit ca sa demaste abuzurile. A trebuit sa renunte la slujbele de acolo, din pricina presiunilor si sa se intoarca si sa locuiasca din nou in Romania. Multumesc lui Dumnezeu ca astazi il pot numi prietenul meu. Vi-l prezint: George Alexander, scriitor si om de suflet pentru aceasta lupta.

George Alexander: Va multumesc in numele atator parinti suferinzi. Vreau sa va aduc cele mai calduroase salutari si sa va multumesc. Va multumesc pentru ca ati iesit aici sa protestam. Am venit aici sa aratam lumii intregi ca ne pasa si suferim pentru copiii nostri luati in captivitate. Nu suntem un popor de dezradacinati.  care a renuntat sa-si mai apere proprii copii. Nu suntem un popor care nu mai are nici o demnitate. Daca am fost abandonati, noi nu ne abandonam unii pe altii niciodata. Nu renuntam la copiii nostri, la cei din sangele nostru. Uitati-va ce se intampla prin Europa. Romanii sunt calcati peste tot in picioare, sesizand indiferenta, indolenta, neputinta conducatorilor romani. Romanii au ajuns sa fie calcati in picioare peste tot. Au ajuns sa fie tratati precum cetateni de rangul al doilea prin Europa. Suntem discriminati. Ni se iau copiii. Suntem amenintati chiar cu legea tacerii. Iar ai nostri nu spun nimic. Merg in varful picioarelor. Servilismul si lasitatea, caracteristice care se ascund in spatele prerogatismelor. Va mai aduceti aminte de presedintele Cehiei? Care s-a ridicat si a spus lucrurilor pe nume? O tara mica, dar care a castigat respectul intregii lumi. Va mai aduceti aminte si de alti presedinti si prim-ministrii care au luat atitudine si si-au aparat proprii cetateni?

Cazul Camelia Smicala este grotesc. Ganditi-va ca institutiile de forta ale Finlandei au napustit in casa unei mame singura, au pus-o la pamant in fata copiilor ei. I-au rupt coastele. I-au luat copiii. I-au aruncat princ ase de copii. I-au despartit. Bineinteles, acesti copii nu au nici un drept, desi exista atatea legi internationale care i-ar proteja. Nimeni insa nu a ridicat un deget pentru ei. La noi, conducatorii nostri au tacut. Nu am vazut decat capete plecate in fata strainilor. Ma intreb si acum, cu ce a gresit Camelia Smicala? Ce a facut de au tratat-o mai rau decat pe un criminal? Pana la urma au trebuit sa-i fabrice un dosar. I-au dat si sase luni de inchisoare. De ce? Pentru ca si-a iubit si isi iubeste copiii? Pentru ca nu poate sa traiasca fara ei? Ganditi-va la Mihai si la Maria. Ce vina au acesti copii? Nu au bineinteles nici un drept. Iar ai nostri tac. Ridica din umeri a neputinta. Ce este dramatic este ca suferintele romanilor sunt mult mai adanci . Sunt oameni care si in strainatatesi acasa sunt vanati de catre autoritati.

Poate ati auzit de Dina Rodica Stelica pe care protectia copilului l-a distrus. I-a luat un baietel, inevntandu-se niste motive de vinovatie. Deci s-a ajuns la niste speculatii filosofice. De fapt, in loc sa ajute acest tata, l-au distrus psihic.

Despre sotii Avramescu-Cruz toata lumea a aflat ca au ajuns si in inchisoare. Andi Davidescu la fel si-a pierdut copilul. De asemenea, Elena Cocsa (?) si-a pierdut fetita si a fost tratata in modul cel mai inuman. In Danemarca, in loc sa fie ajutata, Hermina Gheorghe a fost distrusa psihic. Nu exista absolut nici un semn de omenie  din partea protectiei copilului, din partea autoritatilor romane. S-au obtinut numai promisiuni.

Cand vine vorba de Anglia, Claudia Racolta si Florin Barbu, de mult isi asteapta acasa copiii care au fost dati in adoptie fortata unui cuplu de homosexuali. Alta drama care s-a petrecut acolo este cea a Andreei Sutton Bradeanu, mama care a fost pedepsita, luandui-se cei trei copii. Autoritatile britanice aveau datoria, obligatia conform  chiar legilor britanice sa ii acorde primul ajutor acestei mame. A fost insa mai usor sa-i confiste copiii, sa calce pe ea, oare pentru ca este romanca?

Drame se intampla peste tot si in Europa si in America. Iar oamenii nu primesc ajutor. Ceea ce este mai tragic este ca au aparut in ultimul timp asa zisele rapiri internationale de copii unde mame din Romania care s-au refugiat in propria tara din cauza violentei domestice a abuzurilor, din cauza faptului ca a trebuit sa-si protejeze copii din cauza homosexualilor si pedofililor, aceste mame  sunt executate silite, iar autoritatile romane sunt printre cele mai zeloase- executa fara pic de constiinta, numai ordinele strainilor. Aceste mame sunt hartuite prin tara intreaga. Li se iau copiii, copii care vorbesc numai limba romana, care s-au integrat aici in societatea noastra. Iar conducatorii nostri tac. Le este teama sa nu raneasca poate autoritatile straine. Le este teama sa se incline in fata lor. Atata lasitate eu n-am vazut.

Cei cativa parlamentari care au incercat  sa apere acesti cetateni romani au fost pusi imediat la zid. Pana si strainii acestia, ambasadorii acestia, trecand peste toate uzuantele diplomatice, s-au dedat la lucruri inadmisibile. Au inceput sa dea telefoane in stanga si in dreapta. Au inceput sa vina cu amenintari si intimidari. Cand ma refer la conducatorii nostri, ma refer in primul rand la domnul Iohannis. Ma refer la primul ministru Grindeanu care trebuie sa-si asume amandoi personal raspunderea- nu poti sa trimiti in strainatate functionari de rangul al saptelea care sa astepte la usile strainilor sa fie si ei bagati in seama. Daca este presedinte, trebuie sa iasa in fata si sa-si asume propria raspundere, sa lupte pentru ai sai. Nu am vazut pana acuma nici un ambasador care a incalcat toate uzuantele diplomatice, trimis acasa in tara lui. Nu am vazut pana acuma nici o relatie diplomatica rupta cu vreo tara care ne umileste, ne ignora. Eu cred ca oamenii acestia pe care i-am ales ar trebui sa protejeze in primul rand  cetatenii romani, oriunde s-ar afla ei in strainatate sau aici in Romania. Ma bucur ca exista o trezire in  poporul roman. Nu putem sa inghitim la nesfarsit umilintele. Pana la urma, vom iesi tot mai multi in strada, sa ne aparam proprii copii, daca ei nu fac nimic si ne-au abandonat. Poporul va lua puterea in mana. Poporul va face dreptate.

Astazi am continuat cu manifestatiile de protest in Romania. Maine, in afara de manifestatii, unde vor fi tot mai multi oameni, vom organiza si greva foamei. De asemenea, astazi se va trimite o cerere catre Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei prin care vom solicita trei lucruri.

  1. Inapoierea imediata si fara nici o conditionare a copiilor  Smicala si repatrierea lor, actiunea ferma a statului roman.
  2. Ajutor ferm al statului roman in toate cazurile unde s-au luat, s-au confiscat copii romani. Si v-am explicat: Hermina Gheorghe, Dina Rodica Stelica, Claudia Racolta si Florin Barbu, Andreea Bradeanu samd.
  3. Oprirea executarilor silite  prin care li se iau mamelor copiii din Romania. Statul roman trebuie sa-si asume raspunderea, sa opreasca vanzarea de suflete romanesti. Sa treaca la apararea drepturilor propriilor cetateni romani.

Va rog sa fiti in continuare solidari cu noi si sa iesiti in strada. Astazi este randul lor. Maine, poate noi vom fi in aceeasi situatie. Trebuie sa existe unitate si solidaritate intre noi. Numai noi avem puterea sa-i scoatem din inchisori. Numai noi avem puterea sa ne aparam atunci cand ceilalti inchid ochii si nu le pasa de ceea ce se intampla cu noi. Va rog sa iesiti in strada si sa va implicati. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Vasile Tămaș – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

Vasile Tămaș Pastor la Biserica Baptista ‘Betania’ din Marasti si este Presedintele Comunitatii Bisericilor Baptiste din zona Cluj.

Dragi familii, dragi mame, dragi tati si copii, suntem in aceasta zi frumoasa, ziua Domnului, adunati in numele Domnului Isus Hristos aici in fata Catedralei, uniti de cel putin trei idealuri marete care le avem in inimile noastre. In primul rand, cred ca toti care suntem aici, credem in Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant. Toti acei ce ajung sa creada in Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant devin copii ai lui Dumnezeu prin credinta. In al doilea rand, suntem aici  si cred ca ne-a unit aceasta carte minunata, Sfanta Scriptura- Cuvantul lui Dumnezeu prin care Dumnezeu ni se descopera, prin care Dumnezeu ne vorbeste, prin care Dumnezeu ne spune cine este El, cine suntem noi si de ce avem nevoie disperata fiecare dintre noi de Dumnezeu si de o relatie personala cu El prin Domnul Isus Hristos.

Aceasta carte minunata, Sfanta Scriptura, ne vorbeste ca familia este creatia lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat prima familie. Si prima binecuvantare care a dat-o Dumnezeu familiei, care e formata din dragostea curata si sincera dintre un barbat si o femeie, a fost „cresteti, inmultiti-va si umpleti pamantul. Suntem aici pentru ca e atacata familia in aceste vremuri, de diferite filosofii, de diferiti oameni fara Dumnezeu, de diferite interese pe care cel rau le punr in mintea si inima oamenilor. Suntem aici sa fim de partea fratilor nostri de orice confesiune care trec prin incercari. Suntem aici sa ne rugam lui Dumnezeu sa-i ajute in incercare. Dar suntem aici, sa vorbim prin prezenta noastra, autoritatilor noastre cetrale din Bucuresti si autoritatilor din tarile unde sunt separati copiii de parinti, pe diferite interese. In spatele acestor interese e diavolul care-L uraste pe Dumnezeu, uraste lucrarea lui Dumnezeu- familia. Il uraste pe om. Suntem aici, dragilor, pentru ca inca mai avem constiinta si inca, credinta in noi este vie si reala. Atata vreme cat noi, crestinii din Romania vom dormi si pacatul ne va amorti, isi va face loc in vietile noastre  si in familiile noastre. De aceea, ma rog ca Dumnezeu sa trezeasca Romania crestina. Sa o apropie de Dumnezeu. Sa ne apropiem de Cuvantul lui Dumnezeu si sa credem si sa-l traim in viata de familie.

Cerem ca Dumnezeu sa intervina in eliberarea acestor copii si aducerea lor in sinul familiei. Dorim ca Dumnezeu sa binecuvanteze toate familiile din Romania. Dragilor, copiii sunt si trebuie sa apartina familiei. Iar familia este datoare si responsabila inaintea lui Dumnezeu sa duca copiii la Dumnezeu. Vreau sa citesc din Sfanta Evanghelie dupa Marcu de la capitolul 10, versetul 13- 16 – un eveniment important din viata unor familii , care au inteles responsabilitatea care o au fata de copii si faptul ca au nevoie de ajutor si au venit la Domnul Isus Hristos:

  • 13 I-au* adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. 14 Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor* ca ei. 15 Adevărat vă spun că oricine* nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea!” 16 Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.

Dragi parinti, Dumnezeu ne-a binecuvantat cu copii, pe cei mai varstnici, cu nepoti. Dincolo de nevoile biologice si dincolo de nevoile materiale pe care trebuie sa le asiguram copiilor nostri, sunt nevoile spirituale. Trebuie sa-i conducem pe copiii nostri la Isus Hristos. Trebuie sa-i invatam despre Dumnezeu. Si trebuie eu si dvs., in calitate de tata sau de mama, sa le aratam pe Dumnezeu in vietile noastre. Trebuie sa se vada in viata familiei crestine  ca acolo stapaneste Dumnezeu Hristos. Trebuie sa cerem ajutor de la Dumnezeu, sa ne crestem copiii in ascultare de Dumnezeu si in cunoasterea lui Dumnezeu. Ma rog ca Dumnezeu sa ne ajute in aceste vremuri, sa nu dormim  dpdv spiritual.  ca cel rau sa-si faca lucrarea in vietile noastre, in familiile noastre, in bisericile noastre si in tara noastra. Dati-mi voie sa spun ceva care poate nu o sa placa multora. In momentul in care dorim sa alegem sa parasim tara pentru o paine mai buna, sa ne gandim bine. Parintii nostri si parintii nostri au crescut in familii mari cu multe greutati. Dar L-au iubit pe Dumnezeu, au iubit munca, au iubit tara, au iubit familia si Dumnezeu a facut ca poporul acesta sa creasca in mod minunat. Familii tinere care doriti sa alegeti strainatatea, ganditi-va bine. Ganditi-va la motivatia pe care o aveti. Si daca nu aveti o chemare speciala de la Dumnezeu, ramaneti in tara voastra. Ramaneti langa Dumnezeu, aici, in aceasta tara care are nevoie de voi si de noi. Pentru toate acestea, fie slavit numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca pe toti care ati venit aici. Si fie ca mesajul nostru sa fie ascultat de Dumnezeu in primul rand  si de autoritatile care sunt puse sa faca dreptate. Amin

More protest statements at the following links-

2017 mai Link – Discursuri individuale protest

Ken Tucker – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

vezi video mai sus

https://www.youtube.com/watch?v=CKqXslYndy0

Melinda Keseru – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

https://www.youtube.com/watch?v=39CdmeNG2C4

Mihaela Nan – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

vezi video mai sus

https://www.youtube.com/watch?v=HmsKuWubCrk

George Alexander – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

vezi video mai sus

https://www.youtube.com/watch?v=LkTVNiTBv7o

Călin Popovici – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

https://www.youtube.com/watch?v=Pug2g7smFvw

Vasile Tămaș – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

https://www.youtube.com/watch?v=AaTkI8IvRw0

REPORTAJ – Protest – Solidari cu parintii care si-au pierdut abuziv copiii

https://www.youtube.com/watch?v=W7SKj53FDLA

PROTEST video INTEGRAL:

Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii

BELGIA – Crucea Roșie elimină toate crucifixele din filialele sale belgiene

Isteria secularizării nu cruță nici una dintre cele mai cunoscute organizații caritabile: Crucea Roșie. Mai  mulți voluntari belgieni au criticat organizația după ce s-au trezit îndemnați, printr-un comunicat oficial, să elimine toate crucifixele din sediile sale. Decizia a fost justificată așa: organizația dorește să își afirme laicitatea.

Filialele belgiene ale organizației internaționale caritabile au primit un e-mail de la Comitetul Crucii Roșii din Liège în  care se cerea  eliminarea tuturor crucifixelor, scrie 7sur7.be.

André Rouffart, președintele Crucii Roșii din Verviers, a declarat: „Am fost rugați să respectăm principiile Crucii Roșii și să nu facem distincția între rasă rasiale și religie”. Medicul s-a plâns că încercarea de a respecta directiva și a da jos crucifixul s-a izbit de protestul voluntarilor și al altor oameni din organizație, care l-au împiedicat să facă asta.

Deocamdată, ordinul privind eliminarea crucifixelor de la Crucea Roșie vizează doar filiale din Belgia. Nu este exlus ca laicitatea dusă la paroxism să atingă și Franța, mai ales după hotărârea recentă a justiției franceze de scoatere a unei cruci, situată deasupra unei statui a Papei Ioan Paul al II-lea, în Ploerrmel, Bretania.

Află mai mult – Active News

 

Breaking News: Intenţia preşedintelui Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Ministrul de externe al Autorităţii Palestiniene a convocat Liga Arabă la o reuniune de urgenţă

Oficialii americani au anunţat că este probabil ca preşedintele Trump să anunţe, în zilele următoare, că Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului, într-o acţiune care, consideră criticii, va inflama suplimentar situaţia din regiune. 

Israelul consideră Ierusalimul drept capitala sa „eternă şi reunificată”.Comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată Ierusalimul drept capitală a Israelului şi nici anexarea părţii sale estice de către Israel în 1967. 

În cursul unui forum organizat la Washington, Jared Kushner, ginerele şi totodată consilierul apropiat al preşedintelui american, a anunţat — duminică — că Donald Trump nu a luat încă o decizie asupra unei eventuale mutări a ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim şi continuă să analizeze opţiunile. Totuşi,  ministrul de externe al Autorităţii Palestiniene a convocat Liga Arabă la o reuniune de urgenţă.

Statutul oraşului este foarte controversat, având în vedere că atât israelienii, cât şi palestinienii pretind că Israelul este capitala lor. Trump a făcut o promisiune electorală de a muta ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim.

Teoretic, potrivit Departamentului de Stat al SUA, preşedintele urmează să decidă până luni dacă reînnoieşte — aşa cum au făcut, la fiecare şase luni, toţi predecesorii săi şi chiar el însuşi o primă oară în luna iunie — o clauză derogatorie legii care impune, din 1995, instalarea ambasadei SUA la Ierusalim. Or dacă îşi dă aprobarea pentru acest transfer, aşa cum a promis în timpul campaniei sale electorale.

Citeste mai mult: adev.ro/p0fef5

Will Trump recognize Jerusalem as Israeli capital?

Aurel Gheorghe – Pregătiți pentru apropiata Sa venire!

 

Vegheați, dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. Care este deci robul credincios și înțelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
      Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăbovește să vină!”Dacă va începe să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mănânce și să bea cu bețivii,stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. (Mat. 24:42-51)

ONU dorește să redefinească dreptul la viață și 106 de avocați francezi reacționează

 

106 juriști francezi cer „statelor, conducătorilor lor, opiniei publice internaționale și altor organizații pentru drepturile omului să condamne în mod clar acest proiect”.

Confruntându-se cu o nouă definiție a „dreptului la viață”, elaborată de către Comitetul ONU pentru Drepturile Omului definiție ce include avortul și eutanasia, 106 juriști francezi cer „statelor, conducătorilor lor, opiniei publice internaționale și altor organizații pentru drepturile omului să condamne în mod clar acest proiect”. Ei solicită, de asemenea, Comitetului ONU pentru Drepturile Omului să renunțe la textul său pentru a rămâne fidel spiritului Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1948 și Pactului Internațional din 1966.

În demersul lor, acești avocați amintesc că munca de interpretare a Pactului Internațional de către Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU „este utilă în măsura în care această interpretare rămâne universală, consensuală, sigură și riguroasă și nu se transformă în interpretare minoritară, militantă și riscantă”. Căci proiectul actual „ia poziție în favoarea pretinsului drept la avort și a pseudo dreptului la eutanasie”, care nu reflectă „starea de consens juridic din întreaga lume, în 2017, și nu corespunde cu ceea ce așteaptă comunitatea internațională de la prestigioase organisme ale ONU, cum ar fi Comitetul pentru Drepturile Omului”. (Gènéthique.org, 28 noiembrie 2017)

SURSA – Cultura Vietii

Camelia Smicala – Asociatia romanilor din Tampere ne-a dat afara si Facebook ne-a notificat ca vrea sa inchida pagina ‘Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei’

Camelia Smicala Ieri s-a sarbatorit Ziua nationala a Romaniei la Tampere. Asociatia romanilor din Tampere ne-a dat afara, amenintandu-ne , in fata lui Mihai (care era prezent-Maria in schimb nu, deoarece nu are voie sa fie impreuna cu Mihai) ca,daca nu plec , suna la social sa il ia pe Mihai de acolo. Multumim romanilor din Tampere ,care ,in loc sa ne ajute ,ne dau in cap cu orice ocazie:(

Dr. Camelia Smicala a fost notificata ca FB ar vrea sa inchida pagina Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei. Dati Like masiv la pagina si invitati-va prietenii!

Pentru cei ce aveti cont pe Facebook, va rugam, dati LIKE aici la aceasta pagina-

Doamne Dumnezeule, fii cu acesti copii in stramtorarea lor si da-le izbanda sa vina acasa la mama lor!

 

ÎNTOARCEREA LA BIBLIE – POLONIA REINSTAUREAZĂ DUMINICA CA O ZI DE ODIHNĂ

Parlamentarii polonezi au votat săptămâna trecută să reinstaureze duminica ca o zi de odihnă prin eliminarea treptată a cumpărăturilor de duminică până în 2020.

Proiectul de lege, care a fost susținut de sindicate, a trecut cu votul de la 254 la 156.

Proiectul de lege este de așteptat să treacă Senatul polonez și va fi semnat în lege de către președintele țării.
Polonia se numără printre ultimele țări europene care își păstrează moștenirea creștină. Avortul și căsătoria homosexuală sunt încă interzise în țara de 38 de milioane, care este predominant catolică.

În Vechiul Testament, Biblia ne învață că duminica este o zi de odihnă când Dumnezeu s-a odihnit în a șaptea zi după ce a creat lumea. Duminica, prima zi a săptămânii, a devenit „ziua a șaptea” a catolicilor și o zi de odihnă după învierea lui Isus Hristos din morți, duminică.

Conform noii legi, de la 1 martie la 31 decembrie 2018, magazinele vor fi deschise în prima și ultima duminică a lunii. În 2019, magazinele vor fi deschise numai în ultima duminică a lunii. Apoi, în 2020, cele mai multe unități de comerț vor fi închise în țară duminica, cu excepția a 8 duminici.

Întreprinderile mici, operate de proprietarii lor, nu vor fi forțate să se închidă. Benzinăriile și căile ferate vor rămâne deschise duminica.

Părintele Paweł Rytel-Andrianik, purtătorul de cuvânt al Conferinței Episcopilor din Polonia, a declarat că, în timp ce legea este un „pas spre redresarea duminicii fără muncă”, proiectul de lege rămâne „nesatisfăcător”.

„Episcopii subliniază nevoia de a restabili societății duminica ca  zi de odihnă și de timp de construire a legăturilor de familie, precum și de întărire a relațiilor sociale”, a declarat el pentru LifeSiteNews.com. „Aceștia subliniază, de asemenea, că odihna de duminică nu poate fi un lux pentru un anumit număr de alegători, ci este o parte integrantă a tratamentului egal pentru toți angajații. Prin urmare, este nevoie urgentă de a face ca toate duminicile să fie libere de muncă, așa cum se întâmplă deja multe țări din Uniunea Europeană „.

Economiștii sunt împotriva proiectului de lege, spunând că este o rușine. Ei susțin că unii oameni și-ar putea pierde slujba cu închiderea duminicii.

În 2012, Papa Benedict a spus că, prin apărarea duminicii ca zi de odihnă, se „apără libertatea umană”.
El a menționat că timpul pentru familie este „amenințat de un fel de” dictatură „a angajamentelor de lucru.”
„Duminica este ziua Domnului și a bărbaților și a femeilor, o zi în care toată lumea trebuie să poată fi liberă, liberă pentru familie și liberă pentru Dumnezeu. În apărarea duminicii apărăm libertatea umană!” a spus el.

http://www1.cbn.com/cbnnews/2017/november/poland-reclaims-day-of-rest-by-slowly-phasing-out-sunday-shopping

Vezi si –

Samy Tuțac – 25 de ani la Betel, 1992-2017

 

Mulțumim lui Dumnezeu pentru slujitorul Său, pastorul Samy Tuțac, care a fost printre primii predicatori a cărui predici, mesaje și interviuri le-am postat încă de  la începutul lucrării noastre pe blogul Agnus Dei cu 7 ani in urmă. Si, personal, îi mulțumim pentru  susținerea familiilor cu copii luați forțat de state europene și pentru implicarea sa în protestele pașnice organizate pentru familiile afectate.

25 de ani la Betel, 1992-2017

Să-L slujesc pe Domnul Isus Cristos ca pastor al Bisericii Baptiste Betel Timișoara, în ultimii douăzeci și cinci de ani, va fi pentru totdeauna cea mai mare onoare din viața mea de slujire, indiferent ce voi mai face sau cât voi trăi. Mulțumesc lui Dumnezeu și fraților&surorilor din Biserica Baptistă Betel Timișoara pentru tot acest timp și pentru anii care vor urma. Cred că viitorul nostru comun este în mâna Lui! Soli Deo Gloria!

Samy Tuțac

PAULA SELING alături de COPIII FUNDAȚIEI „VIAȚĂ SI LUMINĂ” la BISERICA RENOVATIO

 Grup de COPII FUNDAȚIA „VIAȚĂ SI LUMINĂ”:

COPIII FUNDAȚIEI „VIAȚĂ SI LUMINĂ”

FACEBOOK –

LIVE acum Biserica Renovatio – cu PAULA SELING alături de COPIII FUNDAȚIEI „VIAȚĂ SI LUMINĂ”, Predica FLORIN IANOVICI

LIVE acum Biserica Renovatio – cu PAULA SELING alături de COPIII FUNDAȚIEI „VIAȚĂ SI LUMINĂ”, Predica FLORIN IANOVICI

YOUTUBE

Fratele Paul Negruţ – Ezechiel 33:1-11

Ezechiel 33:1-11

33 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, vorbeşte copiilorpoporului tău şi spune-le: ‘Când voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare şi-l va pune ca străjer, dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trâmbiţă şi va da de ştire poporului şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui. Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei şi nu s-a ferit, de aceea sângele lui să cadă asupra lui, dar, dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia şi nu va suna din trâmbiţă şi dacă poporul nu va fi înştiinţat şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.’ Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea:‘Când zic celui rău: «Răule, vei muri negreşit!» şi tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul.’ 10 Spune dar, fiul omului, casei lui Israel: ‘Voi cu drept cuvânt ziceţi: «Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi din pricina lor tânjim – cum am putea să trăim?»’11 Spune-le: ‘Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?’

Evrei 10:24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Stii ce inseamna asta? Ca fiecare dintre noi are si rolul de strajer.Asta inseamna ca fiecare dintre noi este responsabil sa le spuna celorlalti, sa sune din trambita si sa spuna ce vede Dumnezeu si ce vorbeste Dumnezeu. 

Unul dintre cele mai tulburatoare texte din Scriptura, care se adreseaza celor care cred in Dumnezeu este capitolul 33 din Cartea Ezechiel. Este un text tulburator pentru ca aici, Dumnezeu care spune „Nu doresc moartea pacatosului”, ne explica responsabilitatea noastra fata de cei din jurul nostru si modul in care Dumnezeu ne va cere socoteala de ceea ce am facut noi. Dumnezeu nu glumeste. Dumnezeu nu se joaca cu vorbele. Cuvantul lui Dumnezeu este „Da” si „Amin”. Si Biblia zice ca mai degraba vor trece cerurile si pamantul decat sa ramana neimplinita vreo iota din Cuvantul lui Dumnezeu.

Ce ne spune Dumnezeu este urmatorul lucru in rezumat si apoi vom incerca sa dezvoltam aceasta invatatura. Cuvantul spune ca daca eu sau tu vedem un im pacatos neimpacat cu Dumnezeu, il vedem pe drumul lui sau drumul ei spre iad si nu-i spunem sa se intoarca de la calea aceea, omul acela va ajunge in iad. Dar Dumnezeu spune ca va cere sangele lui din mana mea sau din mana ta. Cand Dumnezeu va judeca cine-i vinovat de faptul ca omul acela a ajuns acolo, da, el a ajuns acolo datorita pacatelor lui. Dar Dumnezeu spune, va cere sangele lui din mana celui care n-a facut nimic sa-l opreasca.

Mesajul acesta il trimite Dumnezeu pentru toate veacurile prin profetul Ezechiel. Cartea lui Ezechiel este una dintre cartile profetilor care l-au slujit pe Dumnezeu in perioada exilului si dupa exilul babilonian. Ieremia, Ezechiel, Zaharia, Hagai si Maleahi- acestia sunt cei cinci profeti denumiti post-exilici. Ezechiel, ca si Ieremia, a prins perioada exilului. Dar spre deosebire de Ieremia, care a ramas in Ierusalim si apoi a fost tarat in Egipt de niste oameni nelegiuiti, Ezechiel a fost dus in robie. A fost dus in robie in al doilea val a deportarii sub Nebucadnetar. Primul val a fost in 605, cand Nebucadnetar a luat o parte din tinerii de elita a lui Israel. printre care Daniel, Hanania, Misael si Azaria si o parte din vasele Casei Domnului si le-a stramutat in Babilon. In 597, in urma unor intrigi politice si a unor conspiratii la care  cei din conducerea regatului de sud a lui Iuda au cochetat cu Egiptul. Nebucadnetar vine din nou si dupa ce frange Egiptul, la intoarcere vine iarasi peste tara lui Iuda si ia 10.000 de robi si-i duce in Babilon.

Intre cei 10.000 este si Ezechiel. El este preot. Este dus cu cei 10.000 si sunt asezati langa riul Chebar. Acolo este colonia acestor deportati.Si acolo, Dumnezeu ii vorbeste lui Ezechiel si-l cheama la slujba de profet. Cartea lui Ezechiel se imparte in doua mari parti. Ea are 48 de capitole. Dar primele 24 de capitole din Cartea Ezechiel contin mesajele pe care Dumnezeu i le-a dat lui Ezechiel in perioada din 597 pana in 586 IC, cand practic a fost daramat Ierusalimul, cand a cazut cetatea Ierusalimului si sunt mesajele din primele 24 de capitole. In partea aceea, Ezechiel are un mesaj din partea lui Dumnezeu, de judecata, un mesaj deosebit de aspru pentru ca Dumnezeu ii arata toate spurcaciunile  pe care le fac si preotii si guvernatorii si oamenii de rand, cat e de stricata si de adanca nelegiuirea in popor. In ciuda faptului ca prorocii mincinosi si conducatorii  inselati de prorocii mincinosi  spuneau: Ierusalimul nu va cadea niciodata. Ierusalimul nu va fi cucerit. Ei spuneau ca atata vreme cat Templul este acolo si chivotul, nu-i nici un pericol, pot sa traiasca asa cum vor ei, ca nu-i nici un pericol. Mai ales Ieremia, ia lozinca lor cu care se aparau cand si Ieremia si Ezechiel spuneau ca vine peste ei mania lui Dumnezeu si cetatea va fi distrusa. Stiti care era raspunsul lor? Aveau sloganul lor cu care infruntau prorocii adevarati a lui Dumnezeu: Templul Domnului. Templul Domnului. Templul Domnului. Adica, toate prorociile astea n-au nici o valoare  pentru ca, uitati, e Templul Domnului. Si asta era nadejdea lor, ca atata vreme cat este Templul Domnului, nu li se poate intampla nimic. Prin urmare, robia va fi scurta si oamenii se vor intoarce din robie. Si, Ezechiel trebuie sa le spuna ca nu e adevarat.

Dar pentru ca oamenii n-asculta, Dumnezeu il cheama pe Ezechiel si ii spune: Ezechiel, iti voi da o slujba speciala. Am sa te fac strajer. Si in capitolul 3 este prima instalare a lui Ezechiel in slujba de strajer. Dar imediat dupa aceea, Dumnezeu face cevea interesant. Capitolul 3 versetul 26 – Îţi voi lipi limba de cerul gurii, ca să rămîi mut, şi să nu -i poţi mustra, căci sînt o casă de îndărătnici!  Dumnezeu spune: Ezechiel, te-am chemat la profetie. Te-am asezat sa fii proroc cu functia de strajer. Dar am sa-ti lipesc limba de cerul gurii si vei ramanea mut. Si nu le vei putea sa le vorbesti. Si toate mesajele lui Ezechiel din primele 24 de capitole sunt mesaje simbolice. E tulburatoare partea aceea pentru ca Dumnezeu il pune pe Ezechiel sa treaca printre experiente incredibil de grele, dar nu-i da voie as spuna nici un cuvant.

In capitolul 24, Dumnezeu ii spune: Ezechiel, se apropie vremea cand va fi daramat Ierusalimul. Va veni pedeapsa cumplita a lui Dumnezeu si va fi distrusa cetatea si va fi distrus Templul. Si poporul va fi nimicit de sabie. Si spune: Ezechiel, acuma va trebui sa anunti ca ziua in care va cadea Ierusalimul este aproape. Si Dumnezeu spune: Dar, inainte de-a anunta tragedia aceea, vei trece tu insusi printr-o tragedie. Ezechiel 24:16 –

  • 16 „Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea.17 Suspină în tăcere, dar nu plânge* ca la morţi! Leagă-ţi turbanul**, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi†† barba şi nu mânca pâinea de jale!” 18 Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta.

Inainte de-a anunta profetia teribila a judecatii lui Dumnezeu, trece el printr-o incercare grea. Si dupa aceea soseste solia din Ierusalim, care-l anunta ca a cazut cetatea. Si i se desleaga limba. Si Dumnezeu il cheama pe Ezechiel la partea a doua a slujirii lui, de la capitolul 24 pana la 48, in care transmite mesajul lui Dumnezeu poporului dupa ce a cazut Ierusalimul. Si i se desleaga limba, poate sa vorbeasca. In partea aceasta este capitolul 33, cand Dumnezeu ii spune:

  • 2 „Fiul omului, vorbeşte copiilor* poporului tău şi spune-le: ‘Când** voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare şi-l va pune ca străjer3 dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trâmbiţă şi va da de ştire poporului 4 şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele* lui să cadă asupra capului lui5 Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei şi nu s-a ferit, de aceea sângele lui să cadă asupra lui, dar, dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa. 6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia şi nu va suna din trâmbiţă şi dacă poporul nu va fi înştiinţat şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii* lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.

Dumnezeu spune: Ezechiel, Uita-te ce se intampla in cetatile vremii in care traiesti. Vreme de razboi. Vreme de mari primejdii. Cetatile au doua modalitati de-a se proteja: ziduri si porti mari care se inchid cand vine vrajmasul si strajer, veghetor. Strajer care sta pe zid si slujba lui este sa se uite, sa vada. Si cand vede ca vine primejdia, strajerul are in dotare o singura unealta. Are o trimbita. Si cand vede ca vine primejdia, el este primul care vede primejdia ca e pe zid, este la inaltime. Este in turnul lui de veghere. Datoria lui este sa sune din trambita si sa anunte oamenii din cetate ca se apropie primejdia. Oamenii pot sa fie in cetate sau afara din cetate, umbland dupa treburile lor. Pot sa fie la camp, pot sa fie la o zi de sarbatoare. Indiferent ce se intampla, omul acela care-i strajer trebuie sa sune din trambita. Cand suna din trambita, cei care sunt in afara cetatii isi aduna rapid lucrurile sau le lasa acolo si fug in cetate sa-si scape viata. Cei din cetate se mobilizeaza imediat, inchid portile si se urca pe ziduri ca sa se apere.

Dar toate lucrurile acestea depind de strajer. Si spune: Fiul omului, imagineaza-ti acum o cetate care ia un om si il pun in slujba aceasta de strajer. El este acolo, vede venind primejdia, suna din trambita. Oamenii din cetate au doua posibilitati. 1.) Aud sunetul trambitei si fug in cetate. Inchid portile si se pregatesc de aparare. Dar Biblia spune: Ezechiel, e si cealalta posibilitate. Omul acela care aude sunetul trambitei, ca vine primejdie si nu ia in seama si isi vede mai departe de viata lui si de drumul lui si nu da nici o importanta la semnalul care vine de la strajer.  şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele* lui să cadă asupra capului lui.E vinovat de moartea lui. E raspunzator de decizia lui si e vinovat de soarta care o are. Pentru ca strajerul si-a facut datoria. Dar este cealalta varianta. 6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia şi nu va suna din trâmbiţă şi dacă poporul nu va fi înştiinţat şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii* lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.’ 

Strajerul e pe ziduri, dar are castile in urechi si asculta muzica. Strajerul e pe ziduri, dar se uita la tableta. E ceva interesant acolo. Strajerul e pe ziduri, dar n-are chef.  E plictisit. Strajerul e pe ziduri, dar nu-i convine ca e acolo. Nu-i place slujba aceea. Asa ca sta si se uita, numai unde trebuie, nu. Si cand vede ca vine vrajmasul, vine primejdia: „N-au decat. Faca ce vor! Nu ma priveste pe mine.” Nu suna din trambita. Pentru asta a fost pus acolo. Dumnezeu sune: Ezechiel, ce vor face oamenii din cetate cu omul acela? Vor numara mortii. Cine-i vinovat de moartea lor? Din mana cui cer viata acelor oameni care au murit? Din mana cui? A acelui care nu si-a facut datoria. A acelui care a avut neglijenta in serviciu, nepasare in serviciu. El este judecat pentru toti cei care au murit, pentru ca n-a sunat din trambita. Lucrul acesta era cunoscut in toata lumea de atunci. Si acum, Dumnezeu spune: Ezechiel, acuma eu te iau pe tine si te pun strajer peste popor. Ezechiel, slujba ta este sa stai langa Mine. 7 Acum, fiul omului*, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea: Ezechiel, asa cum oamenii din cetati pun strajeri pentru ei,  asa te pun eu strajer pentru toata casa lui Israel. Responsabilitatea ta este sa stai langa Mine si sa vezi ce vad Eu. Si sa auzi ce spun Eu.Ezechiel, tu va trebui sa vezi ce avd Eu, nu ce ai vrea sa vezi tu. Datoria ta este sa te uiti prin ochii Mei, nu prin ochii tai.

(notite pana la minutul 53:45, mai sunt aprox 30 de minute din mesaj) Predica incepe la minutul 32:00

 

FELICITARI PRODOCENS MEDIA LA ANIVERSAREA DE 3 ANI!!!

FELICITARI PRODOCENS MEDIA LA ANIVERSAREA DE 3 ANi!!!

Multumim Domnului pentru slujirea fratelui Catalin Vasile si a echipei Prodocens Media, pentru munca neobosita, pentru credinciosia cu care slujeste si bucuria cu care slujeste pentru gloria lui Dumnezeu. Prodocens Media ne-a infrumusetat viata cu filmarile de la cele mai importante evenimente, cu predici si mesaje si cantari. Nu ne-am mai putea imagina viata fara Prodocens Media. Dorim ca Dumnezeu sa le dea multa sanatate si putere pentru aceasta munca si sa-i binecuvanteze si sa le implineasca toate nevoile lor. THANK YOU SO MUCH Prodocens Media!

Prodocens Media:

Dragi prieteni,

în această săptămână sărbătorim 3 ani de când Prodocens Media şi-a început activitatea. Nu a fost uşor pâna acum dar Ȋi mulƫumim Lui Dumnezeu pentru oportunitatea de a apăra şi promova valorile creştine prin această lucrare care pas cu pas creşte.

Au fost aproximativ 1500 de ore live şi peste 150 de evenimente la care am participat cu o echipă de voluntari foarte tânără şi plină de entuziasm.

Ştim că nici în viitor nu ne asteaptă zile uşoare dar NU NE TEMEM ci ne încredem în ajutorul Lui Dumnezeu care se va îngriji de tot ce este nevoie pentru a duce mai departe valorile creştine.

Vă mulƫumim pentru rugăciuni şi încurajări!

Cu stimă,

Cătălin Vasile,
Fondator Prodocens Media

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari