„Timotei, tata, ridica-te!” Rugaciunea face minuni, marturia unui tata [si pastor]

Strigătul sfâșietor al unui tată a mișcat inima lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a ascultat, înviindu-i băiețelul din morți. Băiatul pastorului Valentin Balaci de la Milano murise, dar Valentin s-a rugat cu toată inima către Dumnezeu ca El să-l învie. În timp ce se ruga, a auzit vocea lui Dumnezeu, ce i-a vorbit să strige băiatul pe nume, căci Dumnezeu i-l va da înapoi. Valentin s-a ridicat de pe genunchi și a spus doctoriței, că Dumnezeu i-a vorbit că îi va da băiețelul înapoi. Doctora l-a luat în râs, și se îndoia că Dumnezeu ar exista și că ar mai poate face ceva, deoarece băiețelul era mort deja de 4 ore, dar i-a dat voie tatălui să intre în camera unde băiatul mort era așezat. Acesta a strigat ”Timotei, scoală-te!”, la care băiețelul mort a înviat, și s-a ridicat. Doctora a început să țipe” Există Dumnezeu” Fie ca să înțelegem prin această mărturie că Dumnezeu poate totul. Adaptare făcută de Misiunea Creștină ” Stăruință În Rugăciune” https://www.facebook.com/staruintainr…

MARTURIA:

O, de cate ori, peste credinciosi, vin vanturile. Dar pregateste Dumnezeu biruinta. Cu mai mult timp in urma, primesc  o veste rea.  Ajung in fata unui spital cu copilul pe brate. Era lume multa la spital. Am inceput sa strigam ,ca am vazut caci copilul era in pericol. Ne-au lasat oamenii [in fata], ne-au dat intaietate. Atata stim, ca doctorul a luat copilul de la noi. L-au dus intr-o camera sa incerce sa-i puna perfuziile. Eu am cazut jos si am inceput sa ma rog. Sotia intr-o parte si dupa catva timp au inceput vanturi reci. Si vine doctorul si imi spune: Imi pare rau, copilul a decedat. A murit. Inima ti se zdrobeste. Cine a trecut prin asta, deslegi [te lasa] puterile. Nu mi-a mai ramas decat sa  ingenunchez si sa ma rog lui Dumnezeu. Zic: „Doamne, Tu esti Creatorul. L-ai inviat pe Lazar. Nu e cum spun doctorii acestia, caci copilul meu a murit.Traieste!” M-a chemat sa semnez autopsia. Stateam acolo pe banca, plangeam si ma rugam. Am ingenuncheat cu sotia si am inceput sa plangem. Au trecut patru ore. Doctorul ne-a spus ca a trecut patru ore.

Ma rugam si am auzit vocea lui Dumnezeu. Sa stiti, cand vin vanturile, se ridica talazuri impotriva noastra, Cel ce a creat cele patru vanturi din cele patru colturi ale pamantului, la vremea potrivita pune hotar vantului din viata ta si nu mai poate sa se ridice impotriva ta si impotriva mea, ca ne pazeste Domnul. Stau pe genunchi si aud vocea lui Dumnezeu: „Nu te teme. Eu sunt Dumnezeul Tau. Pentru ca m-ai chemat, am sa il izbavesc pe fiul tau si am sa-i dau viata. Ridica-te si cheama-l pe nume.” Ajunsese copilul intr-o camera unde puneau pe morti si astepta taierea. Si ma ridic de pe genunchi, fratele de aici e martor. Tot orasul aproape, cei din cartier, stiu lucrul acesta.

Si ma ridic dupa genunchi si spun: „Nu. Nu. Nu. Copilul meu nu a murit. Traieste.”
„Domnule-s patru ore de cand a murit copilul dvs. Ai grija de ceilalti.”
„Am auzit vocea lui Dumnezeu! Vanturile se vor opri. Domnul mi-a dat copilul!”
Si ma ia asa, de smecherie, si zice: „Hai sa vedem daca exista Dumnezeu.”
Ma duce in fata si deschide usa la morga. Si privesc piatra aia, e o piatra de marmura unde pun copiii cu un cearceaf. Si merg in fata usii, mi-o deschide si strig: „Timotei, tata, ridica-te!” Si s-a ridicat copilul la primul glas. Dupa patru ore de morga si au inceput doctorii sa strige: EXISTA DUMNEZEU, CU ADEVARAT! Au vazut slava lui Dumnezeu. Cand m-am uitat la o femeie, am vazut ca parul i s-a ridicat si a inceput sa strige: Exista Dumnezeu cu adevarat!

Cel ce pregateste furtuna pentru tine a pregatit si izbavirea.

Daca pana acuma era un timp in viata ta in care spui: „De ce ? De ce lipseste asta? De ce merge pe dos lucrul acesta?” [Este ca] sa vada Domnul ce crestin esti tu. Cumva, te vinzi? Stai in picioare? Te lepezi? Sau intampini furtuna si iti astepti biruinta? Care crestin vrei sa fii?

Fragment din marturie, ascultati mesajul integral aici:

Reclame

2 comentarii (+add yours?)

  1. dininimapentrutine
    dec. 06, 2017 @ 01:25:28

    Miracolele sunt specialitatea lui Dumnezeu!

  2. Dorian C
    dec. 06, 2017 @ 14:12:31

    A republicat asta pe Trezire si Restaurare.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: