
Noul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki foto Rp.pl
Noul premier al Poloniei:
-Vom construi o țară puternică care să încorporeze valori creștine. Vom construi o țară puternică care să încorporeze valori creștine și universale. Ne vom apăra unicitatea împotriva laicizării și derapajelor consumeriste, renunțării la principii și la valori, care prevalează în Occident
-Cel mai important lucru este acela că Dumnezeu i-a dat puterea de a sluji Polonia
Premierul desemnat al Poloniei Mateusz Morawiecki a calificat drept „amenințări urâte” avertismentele UE ca urmare a adoptării de către Parlament a unor modificări la legile Justiției, prin care sunt conferite Legislativului puteri sporite asupra sistemului judiciar.
„Facem parte din Uniunea Europeană și vrem să transformăm această Uniune, să o recreștinăm. Acesta este visul meu”, a declarat noul premier polonez, care a afirmat că, în ceea ce îl privește, cel mai important lucru este acela că Dumnezeu i-a dat puterea de a sluji Polonia”.
În același interviu, Mateusz Morawiecki descrie planul său pentru Polonia: „Vom construi o Polonie puternică și eficientă, care să încorporeze valori creștine și universale. Vom apăra toate aceste valori, așa cum ne vom apăra unicitatea, împotriva laicizării și derapajelor consumeriste, renunțării la principii și la valori, care prevalează astăzi în Occident”. În același timp, Morawiecki declară că va continua să aplice măsuri de protecție socială începute de vechiul cabinet, dar că va acționa mai hotărât pe plan internațional.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
dec. 10, 2017 @ 23:16:58
Frumos! Dumnezeu sa binecuvânteze Polonia
dec. 11, 2017 @ 03:39:22
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
dec. 11, 2017 @ 12:53:05
A republicat asta pe B a r z i l a i – e n – D a n .