Poezii de Craciun – COSTACHE IOANID

Cititi alte poezii si biografia lui Coatache Ioanid aici-

sursa pozei c. Ioanid www.romaniantimes.org click pt alte poezii (layout design Photo credit www.rodiagnusdei.wordpress.com)

Din inepuizabila „materie primă” a Sfintelor Scripturi, C. Ioanid alege, potrivit structurii sale poetice – spirit predestenat pentru disecţie şi meditaţie – texte îmbibate de simbolisme şi bogate în semni­ficaţii spre a ne ofed, în final tabloul Aceluia pe care ni-L prezintă, mai întâi în detaliu: Dumnezeul-Om, Dumnezeul prieten, Dumnezeul-stâncă, îngerul Domnului, Căpetenia oştirii Domnului. Christos Domnul ne apare când în „rugul aprins” care arde sub privirile uimite ale viitorului conducător şi legiuitor Moise, fie în „susurul blând şi subţire” care revigorează sufletul descurajat al marelui profet Ilie, aflat la un moment de cotitură în istoria neamu­lui său.”

POEZII DE CRĂCIUN

DORMI, COPILE

Dormi, Copile Rege,
Domn şi rob sub Lege,
Slugă fără plată,
Prunc la piept şi Tată.

Dormi, Odraslă mică,
maica Ta Ti-e fiică.
Dormi uşor la sîn,
Roadă şi Stăpîn.

Dormi uşor, Copile troenit de zile,
Inger de departe, Preot fără moarte.

Tu vii din Lumină,eu, de jos, din tină.
Tu, din Raiul sfînt,eu, de pe pămînt.

Dormi, Copil de taină,bogat fără haină,
Păstor fără stînă,Logos în ţărînă.

Mama Iţi dă hrană,Tu îi dai coroană.
Mama-Ţi dă alin,Tu-i dai chip divin.

„Dormi, Copil Durere,Miel pentru junghere.
Eu te cresc spre cruce,Tu, spre cerul dulce.

Eu te cresc să sîngeri,Tu mă creşti spre îngeri.
Maică Ţie-s eu,Tu mi-eşti Dumnezeu!”

O, CE PRUNC ClUDAT!

O, ce Prunc, ce Prunc ciudat
s-a născut In Canaan,
într-un staul, pe-un suman !
Unii spun că-i un sărman.
Alţii spun că-i lmpărat.
Unii spun că-i un viclean.
Altii spun că-i minunat !

O, ce Prunc, ce Prunc de soare
s-a născut în Betleem,
între vite care gem !
Unii văd în El blestem.
Alţii văd în El salvare.
Unii văd un trist poem.
Alţii văd un rai în floare.

O, ce Prunc în două chipuri.Unii-l scad şi alţii-l cresc,
Unii rîd şi mulţi suspină.Unii spun că-i prea de tină.
Alţii spun că-i prea ceresc.Unii spun: prea grea doctrină.
Eu … spun numai: îl iubesc…

IN SEARA DE AJUN

A venit la mine mama
şi mi-a spus c-un zîmbet bun:
– Puiule, stai treaz, ia seama,
şi ascultă toată gama
cîntecelor de Crăciun!

Clătinînd apoi fereastra,
vîntul mi-a şoptit uşor:
– Puiule, în noaptea asta
îşi despică norii creasta
şi vin îngerii în sbor…

Iar o vrabie măruntă ciripi de pe pervaz:
– Puiule, stai treaz şi-ascultă…Ia auzi… ce oaste multă!…
Nu dormi!… Auzi? Stai treaz!…

Am răspuns la toate: Bine.Şi… am adormit in pat…
………………………..
Iar tîrziu, din zări senine,a venit Isus la mine
şi, zîmbind, m-a sărutat.

NAŞTEREA LUI ISUS

Isus se naşte ! Şi lumina
pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte
deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinăm,
şi noi, cu sufletul mergînd,
o bucurie fără seamăn
simţim în inimă şi-n gînd!

Azi patimile se răpun
de-o putere preaînaltă!
Azi omul, lumintndu-şi gîndul,
spre cer cu inima tresaltă!
Nădejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfînt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineazi; ca o stea!

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfîntă a iubirii …
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mîntuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfînta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

A căzut o stea…

A căzut o stea,steluţă de nea,
pe urechea mea,şi mi-a povestit,până s-a topit,
basmul unui vis,pe care l-am scris,
– pentru cei mărunţi,nu pentru cărunţi -.
Şi steluţa mea astfel povestea:

„Mări, se făcea şi se năzărea…
prin vâlcele sumbre şoptitoare umbre…
Şi-auzeai cum gem lângă Betleem
oile, stând ghem, câinii când şi când,
vitele pe rând, molcom rumegând.

Iar colo în şură peste-ngrăditură
se uitau, pleoştite şi nedumerite, caprele zburlite.
Se-ndesau amarnic către cel comarnic,
pe-un mieluţ să-l vadă în ieslea de zadă,
pe-un mieluţ plăcut cum n-au mai văzut
să fii fost născut într-un aşternut
bun doar de… păscut.

Şi cel miel curat plângea-nsomnurat,
cu părul inele şi cu gene grele.

Numai biet măgarul ce purta samarul
pricepu tot rostu´: – „Ăsta… nu-i de-al nostru!…
Ochii doar mi-arunc şi pricep că-i prunc,
copil de păstori sau de călători…

Atunci ţapii, ciutele şi caprele slutele,
cu toate cornutele, capul şi-l dădură
mai fără măsură peste-ngrăditură.
Sprinten ca o coarbă, mestecând în barbă
un firuţ de iarbă, ţapul de îndată
s-a urcat pe-o roată şi-a sărit buimac sus pe-un bulumac,
vrând fără ruşine să vadă mai bine omenescul fiu.
Iar un ied zglobiu behăia mereu:
– Neneee… vreau şi eeeu…

Numai Dumănica n-a-nţeles nimica.
Şi-a cuprins-o frica.

Şi atunci măgarul ce purta samarul,
cum sta mai deoparte,spuse, ca din carte:
– Ei, sunt multe-n lume! Să le ştii anume,
va să fii umblat ţări în lung şi-n lat,
ape-n curmeziş, culmi de munţi pieptiş,
fiare să răpui… precum eu făcui!…
Şi-apoi nu-i oricine un măgar ca mine!
V-am mai spus, îmi pare, să sunt de neam mare:
că eu în Sihar am un unchi măgar la un cărturar.
Şi că, după tată,- ştie lumea toată –
mi se trage viţa chiar din măgăriţa
ce-o purta în ham însuşi Balaam!
Deci, mai din bătrâni, mai umblând prin stâni,
multe am în sac! Dar… mai bine tac,
poate nu vă plac.

Un mieluţ bălai prinse iute grai:
– Haide, moş Asine, zi-ne încă, zi-ne!
Că eu tare-aş vrea să aflu ceva.
Uite, ieri, un baci povestea dibaci
că i-a spus un vraci despre un prooroc
tot de prin Iudeea (de-i zicea… Miheea)
care-a scris răvaş că-n acest oraş
are să se nască Odrasla cerească,
Marele Păstor şi Izbăvitor,
carele va şti şerpii birui!
Şerpii birui!… Oare-aşa va fi?

Iar cel întrebat zise apăsat:
-Da!… E-adevărat. D-apoi ştiţi voi oare,
când va fi El mare, cine-L va purta
pe spinarea sa ca pe-un heruvim,
în Ierusalim? – Păi… nu ştim! nu ştim!
– Să vă spun atunci. (Că voi sunteţi prunci…)
Cel ce-Lva purta pe spinarea sa
va fi… un asin… de ştiinţă plin
ca un cărturar, ca un fariseu!
(Poate-oi fi chiar eu!…)
Eu, de mă-ntâlnesc cu-acel Fiu ceresc,
iute-L şi ghicesc.

Şi tăcură toate vitele mirate.

Numai Dumănica n-anţeles nimica.
Şi-o cuprinse frica…

Atunci o oiţă cu ochi de crăiţă,
cu glăscior sfiit, astfel a grăit:
– Eu eram odată pe-o iarbă-nspicată.
Şi-am văzut în zare un chip ca de soare
ce zbura aproape şi striga pe ape
că Isus Păstorul şi Izbăvitorul
va fi dus pe uliţi prejmuit de suliţi,
blând şi fără glas în al morţii ceas,
precum mergem noi noatine şi oi…
Că va fi hulit şi batjocorit,de lemn ţintuit.
Că-n ceasul de sânge norii se vor strânge,
munţii se vor frânge, îngerii vor plânge…

– Asta nu se poate! se porniră toate.
– Voi sări să-L apăr, din coarne să scapăr!
zise din proţap inimosul ţap!
– Dar nici noi berbecii n-om sta ca dovlecii!
Coarnele le-om face sfredel de bărdace,
foarfec de cojoace, pentru cel ce-ar fi
şi ar îndrăzni pruncu-a-L necăji!
Fie om duşman sau şarpe viclean!
– Eu… (îmi ştiţi amarul) glăsui măgarul,
…numai o copită bine potrivită
în acel zevzec, şi-apoi pot să plec,
că tot dau în sec…

Dar atunci deodată o capră tărcată
a rămas mirată, cu gura căscată,
cu ochii ţintiş către-acoperiş,
de unde, furiş, dintr-un ascunziş,
cobora pieziş, cobora în jos
şarpe veninos, cu luciri sticloase,
cu limbile scoase, cu trupul molatec,
cu ochi de jăratec, iscodind sălbatic.

Iute bieţii boi se dau înapoi.
Capre, ţapi şi miei se bagă sub ei.
Tremură-n proţap inimosul ţap,
legănând în barbă firul lui de iarbă.
Iar sărman măgarul, ce purta samarul,
privea tulburat, cu capul plecat,
pe genunchi lăsat şi dând în vileag
coada ca un steag ca semn înălţat
că se dă mâncat…

Numai Dumănica nu ştia nimica.
Dormea mititica…

Şarpele venea şi se cobora.
Ceata tremura măgarul gemea.

Dar atunci… Minune! Cine-o poate spune?
Toţi privesc grămadă la ieslea de zadă
unde bălăiorul a întors căpşorul,
ochii şi-a deschis, ca din zări de vis.
Că în ei juca şi în ei sclipea
blândă mângâiere… dar şi o putere!
Flori de busuioc… dar şi-un arc de foc
săgetând pe loc!

Şarpele se-opreşte şi înmărmureşte,
neputând să-L vadă, neputând să şadă.
Bate-ncet din coadă. Parcă se înnoadă,
parcă se deznoadă… Apoi, zdup! grămadă
drept sub o gireadă păgubaş de pradă.

Iar toţi cei din şură stau şi tac din gură
şi privesc amarnic ieslea de comarnic
şi privesc umil tainicul Copil.

Doar abia târziu prind a îngâna
unul altuia: – Oare nu cumva?…
– Oare nu cumva??…

Dar steluţa mea, mări se topea…
basmul contenea…

A fost cândva un staul…

Nu cel din Betleem.
O peşteră ciudată,
o grotă de blestem.

Păstorul fără grijă
plecase pe poteci…
Dormeau pe sub păienjeni
ciorchini de lilieci.

O rază de lumină nu pătrundea din cer.
De zgură era ziua şi nopţile, de fier.

Alunecau culbecii pe jilavii pereţi.
În fânul ud şi putred se-nghesuiau bureţi.

Dar într-o noapte… îngeri cântară la zenit.
Şi parcă, printre stele, o stea a răsărit…

Şi, nu ştiu cum, deodată veneau lumini de zori;
iar fânul era proaspăt şi mirosea a flori.

Zburară liliecii şi beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier cu îngerii de sus…

Dar iată, într-o parte privirile mi-arunc
şi văd sclipind o iesle şi-n ieslea mea… un Prunc…

Veniţi, veniţi, voi îngeri, păstori şi oameni buni!
Veniţi, voi magi ai vremii, că-i vremea de minuni!

Şi-pentru-a câta oară? – slăviţi pe Dumnezeu!
Căci Pruncul e acelaşi, iar staulul… sunt eu

De Crăciun

De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliţă copii
cu colindul.

Şi din zori până-n apus,
pe-o steluţă cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hârtie.

Dar tu, frate credincios, porţi tu Pruncul ce trăieşte?
Duci în tine un Cristos care creşte?

Nu-i vreun gând ce te-a-nşelat, un simbol sau o icoană?
Simţi că-i viu cu-adevărat? Cere hrană?…

După bezna cea de ani, şi-a adus copilul zorii?
Vin la tine cei sărmani? Vin păstorii?

Simţi că Cel ce l-ai primit de lumină-ţi umple gândul?
Şi vin magi din Răsărit căutându-L?

Altfel, Pruncul nu e viu, altfel, ochiul tău te-nşeală.
Altfel staulu-i pustiu, ieslea-i goală.

Şi din zori până-n apus, ca pe steaua cu făclie,
porţi şi tu tot un Isus… de hârtie.

Mielul

L-au găsit miraţi păstorii,
într-o iesle, înfăşat.
Şi, nestăvilind fiorii,
până se iviră zorii,
s-au rugat.

Iar apoi când pe cărare
se-ntorceau sub roşii nori,
le punea o întrebare
mintea lor neştiutoare
de păstori.

– “Cum?”, părea un glas că-ngână.
“Fiul Slavei, tocmai El, să Se nască în ţărână,
pe pătuţ de fân la stână, ca un miel?…”

Nici o şoaptă din tărie. Cerul sfânt părea ascuns.
Şi-au trecut ani mulţi, se ştie, când un glas dădu-n pustie un răspuns.

– Iată Mielul fără pată, Cel din staulul de oi,
Care-Şi frânge fără plată, viaţa Lui nevinovată, pentru noi!

Iată Mielul fără vină! Miel tăcut şi răbdător.
Azi e Mielul ce suspină, mâine-L vom vedea-n Lumină, ca Păstor!

O, sfânt locaş

O, sfânt locaş de îndurare,
din nou la ieslea ta ne-alini.
Pământu-ntreg e-n sărbătoare…
Podoabe, cântece, lumini…

Se-aprind făclii… E masa plină.
Tradiţia îşi face vad.
Încep colindători să vină.
Se strâng copiii lângă brad.

Petrece lumea… râde, cântă…
şi toţi un strai mai bun şi-au pus.
E doar Crăciun, e noaptea sfântă!
Dar unde, unde e Isus?…

O, sfânt locaş de umilinţă,
când toţi din tine-un basm îşi fac,
câţi mai păstrează cu credinţă
mesajul Prucului sărac?

Îmi zboară gându-n depărtare
şi desluşesc într-un ungher
o candelă pâlpâietoare
la ieslea sfântului mister…

Se-apleacă blând, ca o aripă,
peste copil, un abur greu.
Vezi tu, gândeşte-te o clipă.
Acest Copil e Dumnezeu…

Pe fânul strâns în vălmăşeală
Îl văd… în scutece de in.
Şi poate trupul de petală
a sângerat în primul spin…

Grăjdarul spre Copil se-arată,
uitându-se cu ochi de urs
cum pe-obrăjorii fără pată
întâia lacrimă a curs.

Atras de spaima unei drame,
Isus lăsă un cer slăvit.
Şi-acum… e-un prunc doar. Şi I-e foame.
Şi-ntâiul plâns a izbucnit.

Din înlăţimi o stea veghează
prin ramuri de eucalipt.
Curând îi va fi iar de pază
în pribegia spre Egipt.

Deasupra ieslei, bârne grele
îşi dau mireasma de brădet.
O, câte va ciopli ca ele
Copilul sfânt în Nazaret!

Un miel se uită cu uimire.
Şi pruncul s-a întors puţin.
Doi prunci uniţi într-o privire,
îngemănaţi într-un destin…

Abia născut… şi crucea, iat-o,
Isus o ia din prima zi.
În lumea care a creat-o,
El a venit spre-a suferi!

Iubind pe cei ce-o să-L sugrume,
iertând pe cei ce L-au scuipat,
în peşteră veni pe lume,
în peşteră va fi-ngropat.

Şi dacă azi, pe ´nalta-I treaptă,
Isus e Împărat ceresc,
El tot mai suferă şi-aşteaptă
pe toţi acei ce nu-L iubesc.

Iudei şi Neamuri, regi şi fameni,
vă cheamă Pruncul cel stingher!
El nu vrea cerul fără oameni,
însă nici oameni fără cer!

O, sfânt locaş! Ce dulce-ţi clatini
al amintirii viers de sus.
Cât farmec au aceste datini!
Dar unde, unde e Isus?…

Cu ce comori de veste bună
ni s-a trimis un Prunc din zări?
O, lasă altora să-şi pună
aceste mistice-ntrebări!

Că s-or găsi în lumea largă
niscai săraci în vreun ungher,
niscai ciobani pe vreo viroagă,
sau magi îndrăgostiţi de cer.

A ta e clipa! Sus paharul!
Chemaţi taraful cel mai bun!
Să cânte la urechi cobzarul!
Că doar… e noaptea de Crăciun!

Voi, miei, din staule-nnoptate,
din nou cu voi mă reculeg.
Isus, divinul Miel, vi-i frate!
Şi-al vostru-i cerul Lui întreg!

Acolo veşnic împreună
ne va păstra Emanuel…
Şi orice spin va fi cunună.
Şi orice lacrimă, inel.

O, sfânt locaş! E sărbătoare.
Şi toţi un strai mai bun şi-au pus.
Se cântă… se ciocnesc pahare…
Dar unde, unde e Isus?

Si a fost Isus copil…

Şi a fost Isus copil…
Fără leagăn, fără slavă.
Şi-n fiinţa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Şi a fost Isus copil,
ca să aibă toţi copiii
Tată-n cer.

Şi a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe faţă macii.
Cel mai trist dintre copii.
Şi a fost Isus sărac, ca să aibă toţi săracii bogăţii.

Şi a fost Isus flămând. Şi plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii, cu-a lor ochi înrouraţi.
Şi a fost Isus flămând, ca să fie toţi flămânzii săturaţi.

Şi a fost Isus un miel… ce-l pândeau pe-afară leii
– şi din culmile Iudeii şi-n pustiul arzător -.
Şi a fost Isus un miel, ca să aibă-n El toţi mieii un Păstor.

Şi a fost un rob Isus… sus, slujind Împărăţia,
jos, la Iosif şi Maria. Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca s-aveam şi noi robia şi-nfierea lui Isus…

Reclame

Un comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    dec. 25, 2017 @ 03:35:00

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: