Pastor Cristian Ionescu – PERICOLUL MIȘCĂRII CARISMATICE

Apărută în mediul evanghelic, mișcarea carismatică s-a extins în mai toate mediile și denominațiile creștine și a devenit în cele din urmă podul ecumenismului modern.

În aparență, valorile carismatice se suprapun celor penticostale. Doar în aparență!

Cei ce mă cunosc știu că sunt născut penticostal, crescut penticostal și ireversibil penticostal. Dar exagerările, infatuările și ereziile acestui curent mă indispun profund.

Pornind de la faptul că biserica pe care o păstoresc crede și practică stăruința pentru botezul cu Duhul Sfânt, vorbirea în alte limbi și darurile spirituale, iată ce am de reproșat carismaticilor (liderilor și celor care-i urmează):

1. Emanciparea experiențelor în detrimentul cunoașterii Scripturilor! Chiar și atunci când se folosesc de Biblie, este doar pentru a glorifica experiența, relația și privilegiile credinței, nu responsabilitățile credinciosului și frica de Domnul!

2. Concentrarea obsesivă a experienței creștine în clișee: „proclam”, „rostesc”, „declar”, „leg”, „dezleg”…

Nu elimin total posibilitatea unor astfel de exprimări, dar nu le pot accepta ca pe niște descântece oarbe – vedem unde se nimeresc!

În mod normal, aceste decretări ar trebui să abordeze situații specifice: mortul cutare, demonizatul cutare, ologul cutare, mutul, orbul ș.a.m.d.

Așa a procedat Domnul și la fel Apostolii! De ce? Pentru că astfel impactul Evangheliei este maxim: atunci când rezultatul este aplicabil, verificabil (vizibil, palpabil) și incontestabil.

 

CONTINUARE – https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2018/01/04/pericolul-miscarii-carismatice/

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. myriam
    Ian 05, 2018 @ 06:56:49

    Orice miscare evanghelica : baptisti, crestini dupa evanghelie, sau penticostali, sau cum îi numiti carismatici,au o responsabilitate personnala si coletiva… Ziceti ca carismaticii leaga si dezleaga insa penticostalii prorocesc la 99% – si in general foarte putini sint cei care sint cu adevarat proroci. Un proroc vorbeste din partea Domnului insa ei vorbesc ceea ce vor ei… A spune „asa vorbeste Domnul” si Domnul nu vorbeste ci ei vorbesc…. De a-si permite a „proroci” din partea lui Dzeu fara frica lui Dzeu inseamna ca si foarte multi penticostali ca si foarte multi carismatici nu au notiunea de temere de Dzeu. Putem arata paiul din ochii carismaticilor când bârna din ochii penticostalilor va fi scoasa. Mândria merge inaintea caderii si vei fi judecat de judecata cu care judeci pe ceilalti.

  2. Trackback: Pastor Cristian Ionescu – DIFERENȚE ÎNTRE PENTICOSTALI ȘI CARISMATICI – 2 | agnus dei - english + romanian blog
  3. Trackback: Pastor Cristian Ionescu – DIFERENȚE ÎNTRE PENTICOSTALI ȘI CARISMATICI – 3 | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

ceas

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

 

http://www.clocklink.com/clocks/HTML5/html5-world.html?Vancouver&Chicago&Athens&480&blue
%d blogeri au apreciat asta: