Iosif Țon – De ce există abuzuri în biserică?

 

Foarte interesant, inca dupa vremea apostolilor, a fost tendinta unora de a acapara toata puterea. Puterea asupra altora e o ispita groaznica. 

A fost pe vremea apostolilor. Este si astazi. Si in situatii din astea, tu esti chemat sa fii bun. Tu esti chemat sa fii tot mai asemenea Domnului Isus. Daca poti indrepta lucrurile, fa tot posibilul sa le indrepti. Dar daca nu le poti indrepta, nu te bate…. 

Nici o biserica nu-i desavarsita. Bisericile sunt adunari ale poporului lui Dumnezeu cu scopul cresterii spirituale, cu scopul inchinarii lui Dumnezeu si cu scopul vestirii Evangheliei. Primul scop este acela al edificarii, al zidirii spirituale a credinciosilor, conform Efeseni 4:13 până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; Fiindca nu suntem oameni desavarsiti.

Foarte interesant, inca dupa vremea apostolilor, a fost tendinta unora de a acapara toata puterea. Puterea asupra altora e o ispita groaznica. Si Petru spune prezbiterilor: Nu va purtati cu turma ca si unii care sunteti stapani. Ci trebuie sa fiti slujitorii lor. (1 Petru 5:2-3 Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.) Ioan ne spune in a doua epistola ca Diotref a pus stapanire pe o biserica si face acolo ce vrea el si da afara.

Prin urmare, in orice comunitate omeneasca exista si tendinta asta de acaparare a puterii peste ceilalti. A fost pe vremea apostolilor. Este si astazi. Si in situatii din astea, tu esti chemat sa fii bun. Tu esti chemat sa fii tot mai asemenea Domnului Isus. Daca poti indrepta lucrurile, fa tot posibilul sa le indrepti. Dar daca nu le poti indrepta, nu te bate. Nu incepe sa lupti cu metode nepotrivite lucrarii lui Dumnezeu. Fa alta biserica. Lucrul acesta este acuma liber in Romania. Statul recunoaste vreo 18 culte si in acelasi timp recunoaste dreptul de asociere religioasa si la cei care nu apartin la un cult. Si atunci, creezi asociere religioasa. Si avem foarte multe biserici independente inregistrate la judecatorie ca asociatii religioase.

Deci, Dumnezeu ne da libertatea de asociere. Statul ne da libertatea de asociere. Si atunci, eu spun: Nu te bate. Nu intra in certuri neprincipiale. Nu introduce rautatea in trupul lui Hristos. Daca nu poti repara lucrurile cu bunatate, retrage-te, gaseste cativa care cred ca tine si creezi o alta biserica. Asta e solutia singura si de asta e diversitatea de care am mai vorbit pentru ca Dumnezeu ne da libertate de alegere.

Multe biserici organizeaza grupe de partasie. Si grup de partasie sunt membri intr-o biserica , dar care se aduna sa se zideasca impreuna pentru ca de la 30, 40, 50 de membri in sus, partasia intima in biserica se pierde. Si biserica devine un loc unde ne ducem sa ne inchinam si sa ascultam o predica , sa fim ziditi. Dar partasia nu mai e posibila ca suntem prea multi. Si solutia atunci sunt grupele de partasie. In cadrul acestor grupe poti sa-ti gasesti si tu grupul tau. Si foarte interesant ceea ce observ acuma in orasele mari e ca unele din grupele astea trec dincolo de barierele bisericii. Si sunt grupe din 3,4  biserici si de denminatiuni diferite. Grupuri in care sunt baptisti, catolici, penticostali si fac partasie impreuna. Unii pastori stramba din nas, poate sau incrunta din sprancene. Dar, iarasi, e libertatea noastra de alegere- in bunatate si ascultare de invatatura Domnului Isus.

CITESTE –

  1. Iosif Țon – De ce trebuie să respect moralitatea creștină?
  2. Iosif Țon – Poate un crestin să fie fără biserică?
  3. Iosif Țon – De ce există abuzuri în biserică? (pagina de fata)

Iosif Țon – De ce există abuzuri în biserică?

Ai întâlnit vreodată abuzuri în biserică? De ce există acestea? Răspunde pastorul Iosif Țon Mai multe întrebari și răspunsuri similare – http://alfaomega.tv/viata-spirituala

 

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: