Mai are nevoie România de politică externă?

Sabina Fati – Revista 22: Astăzi, România baleiază între UE, SUA și capcana rusă, fără să știe limpede ce vrea. În­cercând să împace și capra, și varza, s-ar putea ca la un moment dat să o piardă și pe una, și pe cealaltă, fiindcă, fără o po­li­tică externă coerentă care să scoată din ecuație interesele mici, România riscă să repete greșelile istorice și să ajungă în de­rivă între Vestul civilizat și Estul în ex­pansiune.

În noiembrie 2017, au fost semnate do­cu­mentele pentru achiziționarea sistemelor americane Patriot, în valoare de 4 mi­li­arde de dolari, demonstrând în acest fel ata­șamentul României față de Statele Uni­te. Pe 21 decembrie, Adunarea Generală a ONU a adoptat cu 128 de voturi din 193 rezoluția de condamnare a deciziei lui Donald Trump privind Ierusalimul. Ro­mânia s-a abținut (alături un grup de 35 de state, între care, din UE, au fost Un­ga­ria, Polonia, Cehia, Letonia, Croația; îm­po­triva rezoluției au votat SUA, Togo, Nauru, Palau, Micronezia, Honduras, Guatemala și Insulele Marshall). Liviu Dragnea s-a grăbit să spună că Ambasada României din Israel ar trebui mutată la Ierusalim: „Ministerul de Externe trebuie să ia în serios lucrul acesta şi are toată ca­pa­ci­tatea instituţională, şi nu numai, să facă o analiză serioasă. Dacă va avea ar­gu­mente serioase că nu trebuie mutată am­basada de acolo, ne predăm“. Înainte de votul ONU, cei 28 de lideri ai UE (între care și Klaus Iohannis) au decis că statutul Ierusalimului trebuie să rămână ne­schim­bat (după ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a fost la Bruxelles să pledeze pentru recunoașterea Ierusalimului drept ca­pitală a Israelului, urmând exemplul pre­şedintelui Trump).

În România, sunt mai multe linii diferite pe această temă, reprezentate de ter­mi­na­țiile ei politice: entuziastul de ocazie (Drag­nea), moderatul de profesie (Meleșcanu), nemulțumitul schimbist (Tăriceanu), tă­cutul principial (Iohannis).

În 2018, politica externă va rămâne pro­ba­bil la fel ca până acum, una de im­pro­vi­za­ție, în care cei patru bărbați de stat care pro­iectează liniile de forță în acest do­me­niu își vor adăuga ingredientele, fără să se gândească la o definiție clară a in­te­resului național în politica externă și fără să fie în stare să indice scopurile explicite ale Ro­mâ­niei pe termen scurt sau lung….

Afla mai mult – REVISTA 22