Paul Negruț – Misterele lumii nevăzute. De ce sunt necazuri și suferințe pe pământ?

Studiem impreuna saptamana aceasta Cartea Estera din Vechiul Testament cu urmatoarea tema: Ce se intampla cand Dumnezeul nevazut vrea sa-ti schimbe destinul? In Cartea Estera nu este pomenit niciodata numele lui Dumnezeu. Este un Dumnezeu nevazut si totusi prezent. Cartea Estera descrie viata unor oameni care s-au lepadat de Dumnezeu. Au calcat promisiunile lui Dumnezeu si legea lui Dumnezeu. I-au intors spatele. Mai are Dumnezeu har pentru asemenea oameni? Cartea Estera ne spune cum se apropie Dumnezeu de asemenea oameni cand i-au intors spatele si s-au lepadat de el in mod public. Mesajul cartii acesteia se potriveste cu poporul roman pentru ca ne pandeste pericolul sa ne lepadam de Dumnezeu in timp ce spunem ca suntem credinciosi. In ce sens? Lepadarea celor din Cartea Estera a avut loc atunci cand dupa 70 de ani de robie babiloniana, datorita pacatelor si neascultarii, a idolatriei, 70 de ani sub disciplina lui Dumnezeu ca sa se vindece de idolatrie si sa se intoarca la Dumnezeu. Cand a venit ziua eliberarii, cand se puteau intoarce in tara fagaduintei, au hotarat sa ramana in robie. La fel cu multi dintre poporul roman care dupa 45 de ani de ateism, cand a venit ziua in care am scapat de ateism, au hotarat sa ramana mai departe in robia pacatului.

Ne-am uitat Duminica seara la ceea ce oferea lumea fara Dumnezeu, lumea robiei lor. Si am vazut ca lumea aceea are un paradis fals al placerilor inselatoare, seducatoare, a placerilor care inrobesc si in cele din urma acel asa zis „paradis” este un iad pe pamant. Ne-am uitat la stralucirea cu care lumea aceasta seduce oamenii si la spurcaiunile care se ascund in spatele a ceea ce seduce. (Vezi aici -1. Paul Negruţ – Paradisul plăcerilor. Strălucirea și stricăciunea lumii – O perspectivă biblică asupra lumii)

Marti ne-am uitat impreuna la un alt aspect al acestei lumi fara Dumnezeu, la modul in care degradeaza femeia. O transforma intr-un obiect al placerilor animalice. Ii calca in picioare sufletul si o transforma intr-un obiect de trafic de carne vie. Si ne-am rugat aseara sa se indure Dumnezeu de toate femeile din Romania si sa ne pazeasca Dumnezeu fetele. Sa ne pazeasca Dumnezeu familiile. (Vezi aici – 2.  Paul Negruţ – Concurs de frumuseţe în Persia. Degradarea femeii. Mesaj special pentru femei.)

Miercuri ne-am uitat la compromisul pe care l-a facut unul dintre copiii lui Dumnezeu care a ramas in robie. Si vom vedea ce inseamna consecintele compromisului. Daca odata ajuns in compromis, te resemnezi sa ramai acolo sau Dumnezeul nevazut iti da un nou inceput. Cum arata inceputul acela pe care-l ofera Dumnezeu? (Vezi aici – 3. Paul Negruț – Consecințele compromisului. Resemnare sau un nou început. Mesaj special pentru bărbați.)

4. Ne vom uita la un aspect infiorator la misterele si tainele lumii nevazute. Ce se ascunde in spatele suferintelor, al necazurilor, al incercarilor de care au parte oamenii pe pamant? De unde vin toate acestea? Vom incepe sa ne uitam la modul in care lumea satanica lucreaza in spatele evenimentelor istorice. Lucreaza in asa fel incat sa distruga oameni. Ne vom ruga ca Dumnezeu sa ne izbaveasca de cel rau. Ne vom uita la ceea ce vrea cel rau sa faca.

TEXT Estera 3:1-14; 4:1-4

Haman capătă omorârea iudeilor

După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L-a ridicat în cinste şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el. Toţi slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi plecagenunchiul şi nu se închina. Şi slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului au zis lui Mardoheu: „Pentru ce calci porunca împăratului?” Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu-i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărârea lui, căci el spusese că este iudeu.Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S-a umplut de mânie, dar a crezut că e prea puţin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş. În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.Atunci, Haman a zis împăratului Ahaşveroş: „În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniştit. Dacă împăratul găseşte cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciţi, şi eu voi cântări zece mii de talanţi de argint în mâinile slujbaşilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.” 10 Împăratul şi-a scos inelul din deget şi l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul iudeilor. 11 Şi împăratul a zis lui Haman: „Îţi dăruiesc şi argintul, şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.”12 Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întâi şi au scris în totul cum a poruncit Haman mai-marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului. 13 Scrisorile au fost trimise prin alergători în toate ţinuturile împăratului ca să nimicească, să omoare şi să piardă pe toţi iudeii, tineri şi bătrâni, prunci şi femei, şi anume într-o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile. 14 Aceste scrisoricuprindeau porunca împăratului, care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea. 15 Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi, pe când împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.

Groaza şi postul iudeilor

Mardoheu, aflând tot ce se petrecea, şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac şi s-a presărat cu cenuşă. Apoi s-a dus în mijlocul cetăţii, scoţând cu putere strigăte amare, şi a mers până la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac. În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă. Slujnicele Esterei şi famenii ei au venit şi i-au spus lucrul acesta. Şi împărăteasa a rămas îngrozită. A trimis haine lui Mardoheu ca să-l îmbrace şi să ia sacul de pe el, dar el nu le-a primit.

Ioan 10:27-30

27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. 28 Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. 29 TatălMeu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. 30 Eu şi Tatăl una suntem.”

Mesajul incepe la minutul 39:00

17.01.18 PM – Fr. Paul Negrut | Săptămâna de Evanghelizare 

Paul Negruț – Misterele lumii nevăzute. De ce sunt necazuri și suferințe pe pământ?

Reclame

Un român îşi vinde casa imensă în schimbul a 100.000 de Biblii: „Sunt un om simplu. Vreau şi eu să fiu mântuit“

Abel Varvaroi se pregăteşte să plece în Africa în primăvara acestui an, astfel că doreşte să-şi vândă cât mai repede casa în schimbul Bibliilor.

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a postat un anunţ prin care spune că îşi cedează proprietatea în schimbul a 100.000 de Biblii.

Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, şi-a scos casa la vânzare şi doreşte să obţină în schimbul imobilului 100.000 de Biblii. Locuinţa se află la ieşirea din localitate spre Vatra Dornei şi este una impunătoare pe două etaje.

Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi a postat un anunţ destul de mare pe faţa clădirii prin care anunţă că îşi schimbă casa pe 100.000 de biblii. Lângă acest anunţ se mai găseşte un banner cu mesajul „Fii pregătit Isus revine”.

Bărbatul este plecat de mai bine de 20 de ani de zile în Spania şi spune că doreşte să strângă aceste cărţi pentru a porni într-o acţiune misionară în Africa, unde doreşte să ofere Biblii cetăţenilor de pe acest continent.

„Sunt un om simplu, modest, şi vreau şi eu să fiu mântuit. Anunţul este un simbol. Vreau să-mi dedic toată viaţa mea să fac tot ceea ce pot şi cred că este bine ca să mă salvez pe mine şi pe cei din jurul meu. Am făcut lucrul acesta înaintea Domnului. Şi dacă Dumnezeu va considera că trebuie să duc Bibliile pe care le voi primi, mă voi duce cu cea mai mare putere”, a declarat Abel Varvaroi, pentru ziarul Monitorul de Suceava.

Bărbatul nu doreşte să primească orice fel de Biblie. Cărţile trebuie să fie scrie ori în limba engleză, ori în limba franceză. Abel Varvaroi se pregăteşte să plece în Africa în primăvara acestui an, astfel că doreşte să-şi vândă cât mai repede casa în schimbul Bibliilor.

„Imobilul este format din şase dormitoare şi două garaje la parter. Valoarea de piaţă a acestei case se ridică undeva la 130.000 de euro”, arătat agentul imobiliar Alin Pricope.

Pe site-urile de specialitate o Biblie are preţul cuprins între 40 şi 170 de lei.

SURSA – ADEVARUL

MAI NOU, LIBERALII CANADIENI SUSȚIN CĂ PĂRINȚII CREȘTINI SUNT PERICULOȘI

MAI NOU, LIBERALII SUSȚIN CĂ PĂRINȚII CREȘTINI SUNT PERICULOȘI

Aceasta este o amenințare existențială pe care nu o putem ignora
De-a lungul ultimelor două decenii, creștinii au început să realizeze tot mai mult că implicațiile „căsătoriei” între persoane de același sex sunt mult mai mari pentru cei care încă mai cred în conceptul tradițional al căsătoriei, decât au crezut chiar și cinicii la început. Politicienii, academicienii și mass-media au ajuns la concluzia colectivă că dacă „mariajul” homosexual este un drept civil, cei care se opun nu sunt doar simpli disidenți, care se țin de o tradiție veche de două mii de ani, ci bigoți hidoși, care merită să fie marginalizați pentru opiniile lor discriminatorii.

Astfel, „existați și lăsați și pe ceilalți să existe” s-a transformat în „veți fi forțați să participați și să acceptați”, cofetarii, florarii, afaceriștii și agențiile de adopție devenind țintele activiștilor gay, care manifestă o cruzime șocantă în entuziasmul de a trimite în judecată presupusele crime de gândire.
Niciunul dintre aceste lucruri nu reprezintă o știre pentru voi, dar impactul radicalei reinventări a structurilor noastre sociale începe să afecteze comunitățile creștine, mai ales pe cei mai apropiați. Astfel, școlile publice din Canada (și în multe zone din Statele Unite) încep să implementeze educația sexuală care se află în directă contradicție cu principiile și convingerile multor comunități tradiționale – iar guvernele încep să privească școlile creștine și private ca adăposturi nedorite de disidență a gândirii și educației. Și mai grav: părinții creștini și părinții adoptivi sunt tot mai mult „descalificați” în procesul de adopție sau în a lua copii în grijă, din cauza opiniilor lor.
În ultimii ani am discutat cu mulți potențiali părinți și părinți adoptivi, care au fost fie respinși evident din cauza concepțiilor lor despre sexualitate, fie au descoperit că au fost respinși brusc și abrupt când opiniile lor au fost făcute cunoscute. Adesea, părinților creștini li se pun întrebări directe pentru a afla dacă încă țin la principiile creștine, cu insinuarea evidentă că răspunsurile care nu corespund ideologiei progresiste actuale îi vor face neadecvați să ia copii în grijă.

Având în vedere deficitul masiv de părinți maternali disponibili din Canada, aceasta este o atitudine destul de șocantă și contondentă din partea celor care administrează acest proces: în esență, părinților creștini li se spune că opiniilor lor îi fac atât de periculoși, încât este mai bine pentru copiii disperați după un cămin iubitor să fie plimbați din loc în loc, decât să vină în contact cu opiniile care erau aproape universale în urmă cu doar câteva decenii. Astfel de cazuri încep acum să apară în mass-media, un cuplu din Edmonton, Alberta fiind ultimul exemplu:
Un cuplu creștin evanghelic acuză Alberta de discriminare, susținând că solicitarea lor de adopție a unui copil a fost respinsă din cauza opiniilor lor religioase privind căsătoria homosexuală și homosexualitatea. Cuplul căsătorit din Edmonton spune că și-a depus solicitarea anul trecut și că a promovat un curs necesar pentru potențialii părinți adoptivi.
Dar în timpul unei verificări efectuate de oficialități, cuplul declară că au apărut probleme când au răspuns la niște întrebări privind homosexualitatea. Cuplul spune că acceptă căsătoria între persoane de același sex ca realitate legală, însă că nu o susține și consideră că homosexualitatea este greșită.
„Supraveghetorul de caz a explicat că opiniile noastre religioase cu privire la homosexualitate erau incompatibile cu procesul de adopție,” se afirmă într-o declarație adusă în sprijinul unei cereri de revizuire judiciară a deciziei guvernului.
„Supraveghetorul de caz a spus că această poziție este ‘poziția oficială a guvernului din Alberta’.”
Cuplul a mai fost întrebat cum va trata un copil care își pune la îndoială sexualitatea. Au spus oficialilor că un copil ar trebui să fie învățat că sexualitatea nu ar trebui să fie experimentată sau explorată până când o persoană nu este adultă și căsătorită. Cuplul, al cărui nume nu apare în documentele juridice, a spus că tratează toți oamenii cu respect și că opiniile lor despre sexualitate nu au nicio influență asupra capacității lor de a oferi un cămin iubitor, sigur și fericit oricărui copil. Au spus că nu și-au imaginat niciodată că vor fi descalificați de la a-i ajuta pe copiii aflați în nevoie, din cauza convingerilor religioase.
Veți observa că miturile inițiale propagate de cei care au promovat reinventarea căsătoriei se destramă. Guvernul nu adoptă o poziție neutră – la urma urmei, nu doar evanghelicii păstrează o înțelegere tradițională a căsătoriei. Sikhii, musulmanii, mormonii, catolicii și evreii ortodocși resping, de asemenea, reinventarea progresistă a căsătoriei. Desigur, până acum doar catolicii și evanghelicii s-au aflat în poziția de ținte, astfel încât politicienii se simt perfect confortabil defăimând și lovind aceste comunități ca fiind bigote, fără să simtă că își subminează virtutea lor insipidă, semnalizatoare a multiculturalismului și imigrației. Acum există o „poziție guvernamentală” oficială, iar cei care nu o susțin, devin rapid cetățeni inferiori.

Așa cum am menționat, am auzit multe versiuni ale acestei întâmplări în ultimii ani și mă aștept ca numărul acestora să crească în următorii ani. Dar ceea ce este important pentru creștini să observe din aceste lucruri, este faptul că sunt demonizați într-un mod extrem de periculos. Respingerea de către guvern a familiilor creștine ca medii iubitoare pentru copii este o declarație implicită: guvernul declară că părinții creștini nu sunt apți pentru a crește copii – pentru că sunt creștini. Acesta este motivul pentru care guvernele provinciale din Canada forțează școlile creștine să schimbe mii de ani de doctrină și de aceea creștinii trebuie să fie atenți și conștienți de ceea ce se întâmplă și să se implice în procesul politic.

La urma urmei, dacă părinții creștini sunt considerați inapți să aibă grijă de copiii care nu au unde să se ducă, cât va dura până când guvernul va decide că aceștia sunt incapabili să îngrijească orice copil? Ce se întâmplă dacă vor decide că orice instituție de învățământ sau un grup de educație la domiciliu, care nu aderă la „poziție guvernamentală”, nu va mai avea copii încredințați? Ce se întâmplă dacă se va decide că părinții care dețin principii creștine distrug copiii din cauza acestor principii?

Ascultați cu atenție retorica folosită și priviți cu atenție la justificarea pe care o au politicienii precum premierul Albertei, Rachel Notley, pentru a face ilegal ca părinților să li se comunice activitatea copiilor lor cât timp sunt la școală, în grija angajaților guvernamentali. Politicienii susțin deja că părinții creștini sunt periculoși. Și astfel, pentru părinții creștini și copiii lor, asta se poate transforma într-o amenințare existențială. Este timpul ca grupurile care încă mai cred că părinții au dreptul de a-și forma copiii și de a le transmite propriile valori să ia atitudine și să acorde atenție. Dacă nu o facem, situația se poate înrăutăți foarte rapid.

https://www.lifesitenews.com/blogs/liberals-now-claim-christian-parents-are-dangerous.-this-is-an-existential

 

CUM SĂ AI PACE ÎNTR-O LUME TULBURATĂ? Florin Ianovici la ȘTIREA CEA BUNĂ A7TV

ȘTIREA CEA BUNĂ – 18 ianuarie –

Cornel Dărvășan – Florin Ianovici, pastor Biserica Renovatio,

CUM SĂ AI PACE ÎNTR-O LUME TULBURATĂ? –

o dezbatere foarte interesantă- vă rog să răspundeți la întrebarea din titlu! (pe Facebook)

 

Nicu Geantă – Biruitori în Valea Beraca – Marian Mocanu – Mărturie la Biserica Harvest Arad

Predica incepe la minutul 48:00 (sau -1:10:00)

2 Cronici 20:1-

Biruinţa lui Iosafat asupra moabiţilor şi amoniţilor

20 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon şi cu ei nişte maoniţi au pornit cu război împotriva lui Iosafat. Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicând: „O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sunt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.” În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul şi a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi. Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi? 7

14 Atunci, Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. 15 Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: ‘Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.

 17 Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.

 22 În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. 23 Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească.

26 A patra zi, s-au strâns în Valea Beraca (Binecuvântare), unde au binecuvântat pe Domnul, de aceea au numit locul acesta Valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. 27 Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii lor.

In urma cu doi ani am fost la Vatican. Am fost tare dornic sa vad Basilica San Pietro. Eu, cand am intrat in biserica aceasta am ramas socat de maretia, de grandoarea care este acolo. Si Dumnezeul nostru merita pe masura. Dar ceea ce m-a uluit cel mai mult este ca la Vatican pe Capela Sistina este o pictura care se numeste crearea lui Adam. E facuta de Mihcelangelo. Michelangelo patru ani a muncit ca sa faca acea pictura. Si pe pictura aceea sta Dumnezeu cu degetul intins inspre Adam. Abia il creease Dumnezeu pe Adam si abia il trezise la viata. Dar stiti cum sta Adam? Adam sta cumva asa pe spate intr-o lene. Abia bagase Dumnezeu viata in el si intampinarea asta cu mana intinsa, parca Adam este dezinteresat sau nu e interesat de loc. Nu stiu, poate ideea aceasta de-al atinge pe Dumnezeu il lasa indiferent. Poate ca n-are curaj sau ii este frica. Sau n-are forta necesara. Tot ceea ce are nevoie sa faca este sa intinda un deget.

Si m-am gandit, uitandu-ma la pictura aceea: E atat de aproape Dumnezeu de noi si tot ceea ce trebuie sa facem noi este decat sa intindem un deget. Poate ca nu v-ati gandit niciodata ca Dumnezeu este la un deget distanta. Nu stiu de ce, dar in ultima vreme, parca noi, mai ales cei care-l cunoastem pe Dumnezeu si ceilalti, parca nu ne dam seama ca Dumnezeu e atat de aproape. Nu stiu de ce alergam la Ierusalim. Unii alearga la Meca. Dar Dumnezeu este la un deget distanta de noi. (din introducerea predicii) Asculta aici –

Marian Mocanu – Mărturie la Harvest Arad

Ne-a părăsit un prieten drag! 

Ionel L. Tuțac : 

Ne-a părăsit un prieten drag!
Wayne Herring-evanghelistul caratist din America, unul din membrii echipei pastorului Gary Hanna, a plecat în veșnicie în urma unui infarct.
Ne vom aduce mereu aminte de zâmbetul, creativitatea și pasiunea lui pentru lucrarea de evanghelizare.
Dumnezeu să aducă mângâiere și speranță în viața celor care rămân în urma lui.

Florin Ianovici – România arată rău. Din ce în ce mai rău. Dar Împărăția lui Dumnezeu are temeliile nezguduite și veșnice.

România arată rău. Din ce în ce mai rău. Dar Împărăția lui Dumnezeu are temeliile nezguduite și veșnice. Cum arată Împărăția în inima ta nu ține de alții, ci de tine.

Să apărăm România prin rugăciune, post și echilibru în vorbire și acțiune. Dar, mai ales, să luptăm pentru a ne păstra o inimă și un cuget curat pe care mulți l-au pierdut. În lupta credinței poți fi mai mult decât biruitor.

Nu mă aștept la un an bun pentru România. Toate circumstanțele conduc spre o concluzie dureroasă: va fi greu. Dar Dumnezeu este același ieri, astăzi și în veci. Bunătatea Lui este sursa încrederii mele. Să ne lipim de Cel care nu abandonează și care ne poate pune pâinea pe masă.

Să aducem Împărăția lui Dumnezeu în România și să nu lăsăm ca Împărăția să ne fie furată de către România. Sau ca să fiu mai clar de cei care au făcut din România o țară stigmatizată. România pe care o cunosc eu merită iubită.

Să ne purtăm cu demnitate. Împăratul nostru este Isus Hristos. Trăim aici, dar aparținem cerului. Să nu uităm niciodată cine suntem. Să nu coborâm comportamental și să reacționăm cu înțelepciunea celor care știu că Dumnezeu nu își lasă copiii.

Dumnezeu să ocrotească România

Povestea unei soții și mame în suferință

Cropped shot of two people holding hands in comfort

Vă vorbesc despre durerea unei mame care nu-și mai poate privi copilul în ochi, nici soțul, nici frații, nici membrii bisericii; o durere mare. Despre tristețea din inima soțului care privește cu neputință la scumpa lui soție, care a trecut prin atâta suferință, observată și pe chipul său. Inocența copilului care privește neputincios la mama legată de boala care îi macină trupul nu te poate lăsa indiferent. Nu poți să rămâi de piatră, cu ochii uscați când afli povestea tristă a sorei noastre Camelia Iuga, sibiancă de origine, dar care acum locuiește în Chicago – SUA.

În 2007 s-a căsătorit cu Aurel Iuga. Cu multe vise și încrezători în Dumnezeu și-au jurat susținere și la bine și la rău. Imediat după căsătorie au început să apară dureri de cap și după multe investigații, la Timișoara, a fost diagnosticată cu tumoră pe creier (necanceroasă). Prima intervenție chirurgicală a fostă făcută în SUA. După această operație, a fost ținută sub supraveghere medicală. În 2011, Dumnezeu i-a binecuvântat cu singurul lor copil, Alesya Evelyn. Datorită modificărilor hormonale din corp, s-a redeclanșat tumora. În ianuarie 2012 a fost din nou operată. Când totul părea normal și avea credința că viața oferă și bucurii, în toamna anului 2016 totul s-a agravat. A fost nevoită să treacă prin a treia operație în ianuarie, 2017. Parcă nu a fost suficientă suferința și în luna mai a fost operată urgent a patra oară. Verdictul s-a dat în iunie 2017, tumoră malignă!

Câtă suferință pentru sora noastră! Câtă durere în familie! Să îți vezi partenerul de viață în suferință, să îți vezi mama bandajată la cap și să nu înțelegi ce se întâmplă, este peste puterile noastre de înțelegere. Cine a trecut pe aici poate înțelege cel mai bine mesajul soțului și al copilului.

Acum sora Camelia face un alt tratament care pare să încetineze evoluția bolii. Boala este acolo, suferința este în sufletele tuturor, nădejea o au la Domnul. Minunile pe care numai Dumnezeu le poate aduce sunt în așteptare!

La ora actuală, sora Camelia nu mai vede deloc. La 45 de ani, când toate ancorele sunt ridicate și viața este plină de speranță, sora Camelia trebuie să își ducă crucea până la capăt, cu stoicism.

Aceasta fiind situația, facem apel către toți cei care simt cu cei în suferință și, mai ales, sunt în zonă, și îi rugăm să-i susțină cu ceea ce au pe inimă. Suntem creștini și datori să nu trecem pe lângă ,,cel căzut” ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dacă este cineva dornic să se implice financiar sau în alt mod, o poate face. Au nevoie de ajutor ca să poată plăti pe cineva să stea cu Camelia, câtă vreme soțul este plecat la muncă și fetița la școală. Modalitățile de implicare sunt multiple, bunăvoița noastră, solidaritatea și spiritul civic trebuie puse în practică. Vă rugăm să vă implicați cu ceea ce puteți, fiindcă…

povestea lor poate fi și povestea ta!

Pentru cei  din România, poate lua legatura cu pastorul Vasile Iuga din Cristian –  HYPERLINK „mailto:pasiuga@yahoo.com” pasiuga@yahoo.com

Scrisoare primita de la Pastorul Sorin Cigher din Sibiu.

BDS – organizația a cărui scop este distrugerea Israelului. Cine o finanțează?

…dacă nu palestinienii au început mișcarea BDS, atunci cine? Expertul în BDS, profesorul Gerard Steinberg din Ierusalim, spune că BDS e creația socialiștilor europeni și a națiunilor musulmane care se opun Israelului, conduși de organizația conferinței islamice, formată din 57 de țări, cel mai mare bloc de votare din componența ONU. 

….Unele organizații de caritate creștine, de asemenea, finanțează BDS. Site-ul organizației Christian Aid pare să lupte doar împotriva sărăciei. Navigați însă puțin pe site-ul lor și veți vedea că ei susțin și BDS, la fel ca Biserica Prezbiteriană SUA.

Săptămâna trecută, Israelul a interzis accesul pe teritoriul său a 28 de membri ai unor grupuri de activiști care susțin boicotarea Israelului.
BDS e o mișcare de bază, care cheamă la boicot, retragerea finanțărilor și impunerea de sancțiuni Israelului.

BDS e una dintre cele mai puternice mișcări anti-israeliene din lume la ora actuală și e bine finanțată. Iată o relatare a lui Dale Hurd de la CBN despre răspândirea mișcării BDS în campusurile americane.

Activiștii BDS îți vor spune că ei doar apără drepturile palestinienilor, dar când încep să scandeze sloganuri, îndeamnă la nimicirea completă a Israelului: „Mișcarea noastră, BDS, a solidarității palestiniene, reușește, în sfârșit, să redefinească discuțiile și de aceea începe să le fie frică…”
Liderii BDS spun că mișcarea a fost lansată în 2005 de către societatea civilă palestiniană, însă dovezile arată că acest lucru nu e adevărat. Priviți acest videoclip al liderilor BDS discutând originea mișcăriila o conferință din luna mai. Ilan Pappé e directorul Centrului European de Studii Palestiniene din cadrul Universității din Exeter, Anglia, considerat un lider intelectual în mișcarea BDS. Aici, Pappé recunoaște că nu palestinienii au creat mișcarea BDS.

E un lucru important, fiindcă, dacă nu palestinienii au început mișcarea BDS, atunci cine? Expertul în BDS, profesorul Gerard Steinberg din Ierusalim, spune că BDS e creația socialiștilor europeni și a națiunilor musulmane care se opun Israelului, conduși de organizația conferinței islamice, formată din 57 de țări, cel mai mare bloc de votare din componența ONU.

Ei s-au aliat cu extrema stângă, începând cu Uniunea Sovietică, mergând mai departe la partidul laburist din Marea Britanie, și apoi la mulți alți aliați radicali, iar faptul că aceasta e, din multe puncte de vedere, o mișcare politică radicală europeană, o face cu atât mai puțin legitimă.
Boicoturi contra Israelului au existat încă dinaintea fondării statului Israel.
Unii reușesc să găsească urme ale boicoturilor chiar în anul 1933, în Germania Nazistă. Mișcarea modernă BDS a prins însă contur la conferința ONU din 2001, cu tema antirasism în Africa de Sud, un eveniment atât de plin de antisemitism fățiș, încât delegațiile SUA și ale Israelului s-au retras.
Kenneth Marcus e președintele Louis D. Brandeis Center pentru drepturile omului sub lege. „Oamenii distribuiau copii ale unor așa-numite protocoale ale bătrânilor Sionului. Existau oameni care susțineau nazismul și îndemnau la întoarcerea la nazism și antisemitism. Din acea mișcare, a luat ființă noua campanie BDS.”

O altă întrebare cheie ar fi cine finanțează BDS. Steinberg spune că mișcarea primește sute de milioane de dolari pe an. Unele dintre finanțări sunt dificil de urmărit. Dacă însă locuiți într-o țară vestică, se prea poate că ați ajutat la finanțarea acesteia prin taxe și posibil chiar prin zeciuială. BDS primește mare parte a finanțării de la U.E., guvernele țărilor europene, și chiar al SUA, care finanțează ONG-uri care pretind că luptă pentru drepturile omului, dar care, în același timp, sunt opozanți ai Israelului.

Amnesty International, Ken Roth și Human Rights Watch, aceste organizații sunt finanțate de guverne sub egida ajutorului internațional, promovarea drepturilor omului, promovarea păcii și a dezvoltării, elvețieni, suedezi, norvegieni, britanici, germani și așa mai departe. E vorba de o sumă uriașă.

Unele organizații de caritate creștine, de asemenea, finanțează BDS. Site-ul organizației Christian Aid pare să lupte doar împotriva sărăciei. Navigați însă puțin pe site-ul lor și veți vedea că ei susțin și BDS, la fel ca Biserica Prezbiteriană SUA.

În timp ce BDS a fost, pe de o parte un faliment, având foarte puține reușite în zona politicii, a avut succes în alt domeniu, răspândind antisemitism prin campusurile universitare. Vedem că, din ce în ce mai mult, activiștii BDS intimidează conducerile studențești din cadrul universităților pentru a plăti pentru activitățile lor, iar dacă acestea refuză, pot apărea repercusiuni.

Studenții evrei sunt confruntați agresiv și, uneori, asaltați la evenimentele pro-Israel din cadrul facultății. Ronnie Fraser, fondatorul Academic Friends of Israel, avertizează că următoarea generație de lideri sunt spălați pe creier spunându-li-se că Israelul e cea mai infamă națiune de pe pământ.
„Studenților li se îndrugă faptul că Israelul ar fi un stat rasist, sionist, Israelul fiind egal cu nazismul.”
Având parte de o finanțare masivă, BDS întoarce oamenii împotriva Israelului, creând o generație de lideri care, într-o zi, s-ar putea să ducă la îndeplinire ceea ce unii spuneau că ar fi adevăratul scop al mișcării BDS: eliminarea statului Israel.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 211 – 13 decembrie 2017, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Creștinii se refugiază în America datorită deciziei administrației Trump de a proteja credincioșii persecutați

Refugiați creștini fug de persecuție și vin în America unde pot întemeia un nou cămin datorită deciziei administrației Trump de proteja credincioșii persecutați.

Deși mai există mii de refugiați care nu au ajuns în SUA, așa cum a aflat Jennifer Wishon, acest fapt ar putea fi ceva bun.
Imediat după ce a fost numit președinte, Donald Trump a spus că vrea să ajute refugiații creștini care se confruntă cu persecuția și se pare că s-a ținut de cuvânt. Conform datelor de la Departamentul de Stat, mai bine de jumătate dintre refugiații care au fost lăsați să vină în SUA în 2017 sunt creștini. 32 % sunt musulmani. Numărul refugiaților a scăzut în mod dramatic în timpul administrației Trump față de perioada administrației Obama. Numărul refugiaților pentru 2018 este cel mai mic din ultimele trei decenii. Un expert din domeniul imigrației a spus știrilor CBN că acesta nu este neapărat un fapt negativ.

„Nu aducem oamenii aici și apoi îi abandonăm. Cu mai puțini oameni ne putem descurca mai bine și cred că acesta este începutul unei politici bune de recolonizare, o îmbunătățire a programului de recolonizare. Este bine că facem o reevaluare și o reformare a programului. Trebuie să vedem cum se integrează, dacă refugiații au nevoie de mai mult ajutor, mai multă asistență. Președintele Trump este pe calea cea bună pentru că întregul sistem trebuie reevaluat.”

Dacă reducerea numărului de refugiați înseamnă o recolonizare mai eficientă pentru cei care vor deveni cetățeni americani, atunci conform doctorului Rush (Raș) programul american de refugiați este mai eficient.
Știri creștine – Mapamond creștin 705 – 21 ianuarie 2018. Ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Biserica persecutată – Persecuția creștinilor se răspândește. Nu trebuie să tolerăm acest rău, iar Statele Unite trebuie să continue să ceară socoteală prietenilor și dușmanilor noștri.

S-a întocmit o listă cu cele mai periculoase 50 de țări din lume pentru creștini. Țările musulmane domină lista… Unii cred că civilizația se răspândește, însă libertatea religioasă mai puțin. În prezent, în lume, 250 de milioane de creștini se confruntă cu persecuția.

Persecuția creștinilor se răspândește. Nu trebuie să tolerăm acest rău, iar Statele Unite trebuie să continue să ceară socoteală prietenilor și dușmanilor noștri. Celor care cred că nu se mai poate face în această privință le spun că guvernul nostru poate să investească mai mulți bani iar credincioșii se pot ruga pentru frații lor persecutați în lume.

S-a întocmit o listă cu cele mai periculoase 50 de țări din lume pentru creștini. Țările musulmane domină lista, mai puțin primul loc. Paul Strand a vizitat Clubul Presei Naționale ca să afle cui îi aparține acea distincție dubioasă. Unii cred că civilizația se răspândește, însă libertatea religioasă mai puțin. În prezent, în lume, 250 de milioane de creștini se confruntă cu persecuția. Asta înseamnă că o persoană din 12 se confruntă cu vreun pericol din cauza credinței. În fiecare an grupul anti-persecuție Open Doors întocmește o listă intitulată: ”50 de țări unde este cel mai periculos să Îl urmezi pe Isus.” Conform președintelui Open Doors, prima țară pe listă este Coreea de Nord și dictatorul Kim Jong Un. Imaginați-vă un lider care se crede Dumnezeu, dar se comportă ca un animal care își devorează poporul. David Curry îi acuză pe extremiștii islamici pentru abuzurile cele mai grave, mai ales împotriva femeilor: „Am găsit 2.260 de femei care au fost obligate să se căsătorească, care au fost violate, care au fost molestate de extremiști musulmani. ” O persoană care militează pentru libertatea religioasă a spus că este important să ne amintim de cei persecutați, de exemplu de pastorul american închis într-o închisoare din Turcia: „M-am întâlnit cu pastorul Andrew Brunson în Turcia la începutul acestui an. El se teme că lumea va uita de el.” Un membru al congresului care luptă pentru libertatea religioasă a spus că S.U.A. face afaceri cu multe dintre aceste națiuni persecutate: „Cu multe dintre aceste țări facem afaceri de miliarde de dolari. E important ca atunci când trimitem banii contribuabililor din acele țări să știm care este situația.” La începutul conferinței de presă, Curry a dedicat această conferință unei călugărițe de 47 de ani care a fost amenințată cu moartea pentru că a lucrat cu oamenii cei mai săraci din India în numele lui Isus: „Doi extremiști hinduși au venit la clinica medicală condusă de ea. Au atacat-o, au violat-o, au drogat-o și au lăsat-o inconștientă legată de un pat.” El i-a rugat pe creștinii americani să se roage pentru oamenii ca această călugăriță persecutată în fiecare duminică pentru a i se face dreptate: „Este evident, însă până când vocea Bisericii americane se va face auzită în această privință, nu cred că se poate face prea mult.” Congresul ar putea să îl numească pe guvernatorul statului Kansas Sam Brownback în poziția de ambasador al libertății internaționale. Oamenii care suferă se află pretutindeni în lume și nu au pe nimeni care să îi apere pentru că cei care ar trebui să îi apere nu sunt alături de ei. „Avem nevoie de o persoană în această poziție. Această poziție nu ar trebui să depindă de vreun partid. Democrat, republican sau independent, persoana respectivă trebuie să lupte pentru libertatea religioasă a altor persoane.” Persecuția creștinilor se răspândește. Nu trebuie să tolerăm acest rău, iar Statele Unite trebuie să continue să ceară socoteală prietenilor și dușmanilor noștri. Celor care cred că nu se mai poate face în această privință le spun că guvernul nostru poate să investească mai mulți bani iar credincioșii se pot ruga pentru frații lor persecutați în lume.

S-a emis o listă cu cele mai primejdioase 50 de țări pentru creștini. Națiunile musulmane domină primele 10 țări, dar nu sunt pe prima poziție. Paul Strand a vizitat „National Press Club” pentru a afla cine deține această distincție sumbră. Unii ar crede că civilizația și cultura sunt în creștere. Libertatea religioasă cu siguranță nu este așa. În lume, cam 250 de milioane de creștini sunt persecutați, adică unul din 12 sunt în pericol acolo unde sunt, și aceasta doar din cauza credinței lor. În fiecare an, grupul care monitorizează persecuția, Open Doors, emite o hartă, „World Watch List”, în acest an adăugând „Cele 50 de țări unde e cel mai periculos să-L urmezi pe Isus”. Open Doors au pus în capul listei Coreea de Nord și pe dictatorul său, Kim Jong Un. Imaginați-vă un lider care se crede dumnezeu, dar acționează ca un animal, devorându-și poporul. David Curry spune că, pentru cele mai mari abuzuri din lume, în special asupra femeilor, de vină ar fi extremiștii islamici: „Doar noi știm despre 2 260 femei care au fost fie forțat să se căsătorească, fie violate sau asaltate sexual de extremiști musulmani.”

Un apărător la nivel internațional al libertății religioase spune că e foarte important să ne amintim de cei persecutați, cum ar fi un pastor american deținut într-o închisoare din Turcia. „L-am întâlnit pe pastorul Andrew Bronson în Turcia în acest an și el se teme cel mai mult să nu fie uitat.” Un luptător de seamă pentru libertatea religioasă spune că SUA are afaceri prospere cu multe dintre aceste națiuni persecutante.Sunt multe țări din acestea cu care am încheiat contracte de miliarde de dolari și cred că e important de știut că atunci când vedem o parte din banii din impozite care ajung în aceste țări, să știm despre ce e vorba.

Curry a început această conferință elogiind o călugăriță de 47 de ani care a fost amenințată cu moartea pentru că lucra în numele lui Isus cu cei mai săraci din India. „Doi extremiști hinduși au venit la clinica dumneaei, au atacat-o, au violat-o, au sedat-o și au legat-o de un pat, lăsând-o inconștientă.” El le-a mai cerut creștinilor americani să se roage pentru astfel de oameni în fiecare duminică și să ceară dreptate: „Poate e evident, dar până ce vocea și inima Bisericii americane nu e auzită legată de acest subiect, nu cred că se vor face multe.”

Se mai spunea că un lucru pe care Congresul l-ar putea face e să oprească amânarea numirii lui Sam Brownback ca ambasador pentru libertatea internațională. Sunt oameni în lume care suferă, pe care nimeni nu-i aude, fiindcă noi nu ne ridicăm vocea. E nevoie de cineva cu funcție. Nu e vorba de niciun partid aici. Din orice partid ai fi, trebuie să-ți pese de libertatea religioasă. Persecuția creștinilor e în creștere. Nu putem închide ochii în fața acestui rău și SUA trebuie să continue să tragă la răspundere și pe prieteni și pe dușmani deopotrivă. Pentru cei ce cred că nu se poate face nimic, guvernul nostru poate face ceva pe plan financiar, iar credincioșii pot face ceva, rugându-se pentru frații lor persecutați din întreaga lume.

Ambasadorul SUA în Israel și Benjamin Netanyahu critică dur Autoritățile Palestiniene

Aproape 3.000 de dolari, cam atât vor primi de la guvern ucigașii palestinieni care au omorât un rabin israelian, datorită politicii „plătit să ucizi”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a elogiat pe ambasadorul SUA în Israel, David Friedman, fiindcă a expus politicile Autorității Palestiniene de a plăti teroriștii care nu stau locului. Comentariile au fost urmate de un nou atac brutal care a luat viața unui tată a șase copii din Israel.
Aproape 3.000 de dolari, cam atât vor primi de la guvern ucigașii palestinieni care au omorât un rabin israelian, datorită politicii „plătit să ucizi”.
Rabinul de 35 de ani, Raziel Shevach, a murit în urma împușcăturilor tras spre mașina sa, aproape de casa lui din Samaria.
Ambasadorul SUA în Israel, David Friedman, a fost prompt în a condamna atacul, postând pe Twitter: „Un tată israelian a șase copii a fost ucis noaptea trecută cu sânge rece de niște teroriști palestinieni. Hamas aduce laude ucigașilor și legile emise de Autoritatea Palestiniană le vor oferi recompense financiare. Nu vă mai întrebați de ce nu e pace.”
„Aș dori să-l felicit pe ambasadorul american Friedman care a postat pe Twitter adevărul, crud și direct. E important că guvernul lui Abbas susțin felul de criminali care au ucis tatăl a șase copii.
Congresul SUA ia în vizor politicile AP prin inițiativa legislativă „Taylor Force”. Proiectul de lege, care a trecut deja de Cameră, ar urma să întrerupă finanțarea provenită din impozite ca ajutor pentru Autoritatea Palestiniană, dacă nu va înceta să îi plătească pe ucigașii de evrei.
„Asemenea oameni sunt în închisorile noastre, dar obțin 355 de milioane de dolari pe an, ei și familiile lor, din partea Autorității Palestiniene. Așa ceva e de neconceput!”
Potrivit cifrelor Ministerului israelian al Apărării, ucigașii rabinului ar urma să primească un salariu de cinci ori mai mare decât cel mediu câștigat de un palestinian, pentru tot restul vieții lor.
Potrivit evidențelor Autorității Palestiniene, cu cât crima e mai serioasă, cu atât mai bine va fi răsplătită. De pildă, un condamnat la 3-5 ani de închisoare va primi 583 de dolari pe lună. Pentru o sentință de 20-35 de ani, plata lunară se ridică la aproape 3 000 de dolari. Se mai dau și bonusuri, care ajung de la 87 de dolari pentru un ucigaș însurat, până la 145 de dolari pentru un arab israelian care efectuează un atac.
„Finanțarea și stimularea crimelor nu prea ajută la obținerea păcii. Iată ce principiu transmit ei poporului lor: dacă ucizi un israelian, vei ajunge bogat.
Ce fel de mesaj li se induce copiilor palestinieni ușor influențabili?”
Președintele Trump a amenințat și el că va tăia finanțarea unei alte instituții palestiniene, UNRWA.
„Nu e o chestiune doar de retragere a finanțării către UNRWA, ci și de a o înlocui, după șapte ani, cu o agenție care să se ocupe de nevoile reale ale refugiaților reali.”
De vreme ce există un efort financiar al ONU pentru milioane de refugiați din întreaga lume, Netanyahu nu vede niciun motiv ca palestinienii să primească o atenție specială.
„Aceasta nu va atrage consecințe negative, ci pozitive, fiindcă promovarea visului de a aduce urmașii refugiaților înapoi la Jaffa e ceea ce întreține acest conflict. UNRWA e parte a problemei, nu a soluției.”
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 211 – 13 decembrie 2017, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Turiștii care vizitează Israelul pot merge pe „urmele lui Isus”

Ministerul Turismului Israelian a anunțat că anul trecut 3,6 milioane de turiști au vizitat Israelul, mai mulți decât în oricare alt an.
Turiștii creștini sunt majoritari, și atunci când vin, cei mai mulți doresc să vadă locurile pe unde a umblat Isus. Priviți numai la un reportaj făcut de noi acum câțiva ani despre „Cărarea lui Isus”.
Creștinii vin în pelerinaje în Israel de 2 000 de ani. Astăzi, cei mai mulți călătoresc pe trasee turistice cu autocare. Acum, se poate călători și pe jos, pe urmele Domnului Isus.
„Cărarea lui Isus”, cale de patru zile, oferă prilejul de a încetini ritmul și de a capta priveliștea și sunetul Galileei, acolo unde Isus a locuit și a slujit.

Cofondatorii, israelianul Maoz Inon și americanul David Landis sunt excursioniști internaționali experimentați și ei ne spun că era ceva natural să se creeze un traseu în Galileea, pe unde a umblat Isus.

E lesne de înțeles de ce ”Cărarea lui Isus” aduce o nouă viață în Galileea, transformând comunitățile și redându-le oamenilor, creștinilor sau călătorilor, pelerinilor, un mod prin care să poată experimenta viața lui Isus într-un fel autentic, prețios pentru ei.

Marcat cu dungi portocalii și albe, sau cu un punct portocaliu, traseul începe în Nazaret, acum, cel mai mare oraș arab din Israel. Poți înainta folosind un ghid turistic, o hartă sau coordonatele GPS.
Traseul de vreo 60 de km șerpuiește printre formele de relief, trecând prin două orașe pline de istorie, precum e Cana, și suind pe înălțimi cu priveliști spectaculoase.
„Credem că traseul e foarte apropiat de stilul în care Isus călătorea. Din Biblie aflăm că Isus mergea din Nazaret la Capernaum.”

În prima zi, călătorii ajung la un orășel antic, Zippori. Deși nu e menționat în Biblie, se pare că era în proces de construire în vremea lui Isus. Unii specialiști presupun că Iosif și poate chiar Isus au lucrat aici ca și constructori. Acest segment din traseu e la o depărtare de o zi și jumătate de mers pe jos față de Nazaret, unde locuia Isus, și se îndreaptă spre un drum antic roman.
Se pare că Isus a mers pe acel drum când mergea din Nazaret spre Marea Galileii. Cred că e interesant să ne gândim cât de legată era zona aceasta cu restul lumii din acea vreme, câte influențe erau, câte limbi puteai auzi aici.

Acest drum roman făcea parte dintr-o rută comercială antică ce lega Egiptul de Damasc și Mesopotamia. Astăzi e plin de buruieni, dar, lângă acesta, e un nod rutier major din Galileea.
Așa cum astăzi internetul aduce oameni împreună, tot așa făceau și drumurile romane pe atunci.
Natura e și ea parte din povestea biblică. Lăcustele pe care Ioan Botezătorul le mânca posibil că se găseau și prin copaci din aceștia. Apoi, Isus a blestemat smochinul care nu avusese roade. În Biblie, măslinii sunt un simbol al frumuseții și prosperității și uleiul lor era folosit la ungerea preoțească și pentru candelele de la Templu.

În a treia zi, călătorii pot vedea pentru prima dată Marea Galileii. Muntele vulcanic cunoscut ca fiind „Spinii din Hattin” e un loc al bătăliilor din antichitate, și așa au ajuns forțele islamice să domine ținutul și să recucerească Ierusalimul.
„De aici se despart mai multe trasee. Putem vedea locurile unde a slujit Isus în jurul Mării Galileii și se poate vedea capătul traseului, care e la Capernaum. Puteți să vă așezați puțin la umbra unui copac și să vedeți încotro veți porni.”

Aici e muntele Arbel, ale cărui stânci se înalță la peste 300 de metri deasupra Mării Galileii. Pe vremea lui Isus, aici era un orășel evreiesc, iar călătorii treceau prin vale în drumul lor spre Capernaum.

Apoi ajungem la un loc cunoscut, Muntele Fericirilor, locul unde Isus a rostit „Predica de pe munte”.
Ultima oprire e la Capernaum. Aici a locuit Petru, și Isus folosea orașul drept bază a Sa în timpul anilor în care a slujit în Galileea.
„Isus străbătea toată Galileea, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind orice boală și orice neputință care erau în norod.”
S-a estimat că, anul trecut, cam 1 000 de oameni au parcurs traseul lui Isus.
Landis crede că numărul ar putea crește la 100 000 în fiecare an, pe măsură ce tot mai mulți oameni vin în Israel ca să meargă pe urmele lui Isus.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 211 – 13 decembrie 2017, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

50 DE TEZE PENTRU REFORMA CREȘTINISMULUI DIN ZILELE NOASTRE – T.16 Întoarcerea în Evul Mediu – închinarea la moaște

T16. Închinarea la relicve sau la moaștele sfinților ține mai mult de ocultism decât de creștinismul Sfintelor Scripturi.
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor… Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;
şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor,
păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
(Rom. 1:18-23)
Vezi si – Aurel Gheorghe – T.15 – Cultul sfinților și închinarea la icoane

Vezi si –

:

Predici recente –

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Școala Internațională de Ucenicie „Slujind ca Isus” – TPM Mediaș

Școala Internațională de Ucenicie dorește să formeze tineri care să fie o binecuvântare pentru cei fără speranță și fără ajutor Școala de Ucenicie se focalizează pe formarea ta sau formarea caracterului tău, dincolo de învățătură și dincolo de cunoștințe, formarea caracterului și relația personală cu Dumnezeu. Una dintre cele mai mari provocări pe câmpul de misiune este cum reușești tu, personal, să te menții, să te automotivezi, mai ales dacă ești într-o zonă unde îți lipsește un anumit tip de comunitate de genul biserică, grup de casă.

Printre preocupările constante ale Alfa Omega TV se află nevoia de ucenicizare a creștinilor din România și echiparea lor pentru slujire. În acest sens, promovăm lucrări creștine care contribuie la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. Școala Internațională de Ucenicie „Slujind ca Isus” funcționează în cadrul organizației creștine Tineri pentru Misiune Mediaș. Proiectul se focalizează asupra individului care se pregătește pentru a merge pe terenul de misiune și se desfășoară în două etape: teoretică și practică. Școala Internațională de Ucenicie conține trei luni de teorie în care vin anumiți profesori din străinătate sau din România care fac parte din Tineri pentru Misiune sau nu fac parte din Tineri pentru Misiune. Vin și păstori. Fiecare săptămână are o altă temă, cum ar fi: „Inima de Tată a lui Dumnezeu”, „Natura și caracterul lui Dumnezeu”, „Renunțarea la drepturi”, „Centralitatea crucii”.

Toate aceste teme au ca scop să-l apropie pe tânăr de Dumnezeu. Această școală vrea să-l aducă pe tânăr mai aproape de Dumnezeu, să întărească relația lui cu Dumnezeu, să lucreze în echipă și să îl facă un lider în misiune. A declarat Monica Ene, Tineri pentru Misiune Mediaș. Următoarele două luni ale școlii conțin partea practică. Am lucrat cu biserica locală din Mediaș, penticostală și baptistă, unde am putut să fim lucrători, și misiunea pe termen mai lung a fost în Iordania, cu biserica de acolo. Am lucrat cu refugiații sirieni.

Ca și locație în România a școlii avem în: Constanța, Iași, Târgu Mureș, Republica Moldova (face parte cu noi), Craiova, noi din Mediaș, Cluj. A precizat Ana Chetroi, coordonator al școlilor Tineri pentru Misiune Mediaș. Este o școală în care fiecare dintre noi ne apropiem de Dumnezeu, ne punem un timp deoparte să-l cunoaștem mai bine pe Dumnezeu, să învățăm despre El, să învățăm diferite lucruri, de exemplu auzirea vocii lui Dumnezeu. Noi, ca și creștini, avem nevoie de auzirea voii lui Dumnezeu. Și asta este doar un exemplu. A precizat Beniamin Simion, Tineri pentru Misiune Mediaș. Centrul TPM Mediaș s-a concentrat pe formarea tinerilor români pentru a merge în misiuni transculturale. Școala Internațională de Ucenicie dorește să formeze tineri care să fie o binecuvântare pentru cei fără speranță și fără ajutor Școala de Ucenicie se focalizează pe formarea ta sau formarea caracterului tău, dincolo de învățătură și dincolo de cunoștințe, formarea caracterului și relația personală cu Dumnezeu. Una dintre cele mai mari provocări pe câmpul de misiune este cum reușești tu, personal, să te menții, să te automotivezi, mai ales dacă ești într-o zonă unde îți lipsește un anumit tip de comunitate de genul biserică, grup de casă.

Am întâlnit misionari care sunt în astfel de zone, unde sunt foarte izolați. Trebuie să se hrănească ei pe ei: trebuie să cânte, ei trebuie să se roage, ei trebuie să predice, pentru ei vorbesc. Prin cursurile astea, și în special prin cursul de ucenicie – Școala de Ucenicie, vrem să-l ajutăm pe om să învețe aspectele acestea, să crească singur și să aibe o relație personală cu Domnul, nu doar acum, ci să învețe cum să crească și să fie cu Domnul pe perioadă lungă, a afirmat Daniel Pop, Tineri pentru Misiune Mediaș. O nouă ediție a Școlii Internaționale de Ucenicie va începe în 28 ianuarie. Mai multe informații găsiți pe site-ul tpmmedias.ro. Suntem entuziasmați de ceea ce va face Dumnezeu în noi, prin noi și prin tinerii care vor veni la această școală. Dorim ca Dumnezeu să deschidă tot mai multe uși și Dumnezeu să ridice o generație care să-l arate pe El, o generație care să glorifice Numele Lui. A menționat Monica Ene, Tineri pentru Misiune Mediaș.

Stiri crestine – Mapamond crestin 705 – 21 ianuarie 2018. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Trump nu a glumit: le-a tăiat banii palestinienilor

Statele Unite au trimis 60 de milioane de dolari agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), pentru ca aceasta să poată continua să opereze, dar au reţinut plata altor 65 de milioane, a declarat marţi un oficial al Departamentului de Stat, citat de AFP.

CITESTE – Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat miercuri că SUA îşi vor muta într-un an ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

Statele Unite au adresat marţi o scrisoare acestei agenţii confirmând o parte din contribuţia lor voluntară, presupusă a se ridica la un total de 125 milioane de dolari.

„Fără aceşti bani”, destinaţi în special pentru plata salariilor în şcoli şi sistemul de sănătate din Iordania, Cisiordania şi Fâşia Gaza, „operaţiunile UNRWA erau ameninţate”, a explicat oficialul Departamentului american de Stat. Cu toate acestea, mai mult de jumătate din fondurile totale, adică 65 milioane de dolari, „vor fi reţinute” până la noi ordine, a adăugat acesta.

Statele Unite ajută palestinienii la nivel bilateral cu 319 milioane de dolari (cifră din 2016), prin intermediul agenţiei lor de dezvoltare USAID. La aceasta s-au adăugat 304 milioane de dolari ca asistenţă acordată de Washington programelor ONU din teritoriile palestiniene.

Afla mai mult – STIRI PE SURSE

 

 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari