Pastor Samy Tuțac „De ce nu avem parte de focul trezirii?”

Pastor Samy Tuțac „De ce nu avem parte de focul trezirii?”

TEXT – 1 Imparati 18:30-39

30 Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine”! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat. 31 A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele”, 32 şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă. 33 A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: „Umpleţi patru vedre cu apă şi vărsaţi-le pe arderea-de-tot şi pe lemne.” Şi au făcut aşa. 34 Apoi a zis: „Mai faceţi lucrul acesta o dată.” Şi l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: „Mai faceţi-l şi a treia oară.” Şi l-au făcut şi a treia oară. 35 Apa curgea în jurul altarului şi au umplut cu apă şi şanţul.36 În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcutdupă porunca Ta. 37 Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!” 38 Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ. 39 Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”

In ultimele luni ale anului trecut, datorita faptului ca s-au sarbatorit 500 de ani de la ceea ce numim inceputurile Reformei Protestante, bisericile protestante si evanghelice  din multe parti din lume, as spune de peste tot, s-au reapropiat mai mult decat de obicei, de principiile acelea de baza  pe care reformatorii protestanti le-au regasit in vremea aceea si asupra carora s-au aplecat intr-un mod deosebit si anume: Sola Scriptura, sola Fide, sola Gratia, solus Cristus  si soli Deo gloria.

Exista inca un principiu , amintit si acesta in perioada aceasta, un principiu pe care reformatorii l-au subliniat cu putere. Si principiul acesta suna cam asa. Eclesia reformata, semper reformanda. Adica, biserica este reformata si in acelasi timp ea este in continua nevoie de reforma. Francis Schaeffer spunea intr-o carte intitulata ‘Moartea in cetate’, ca pentru a fi instrumentul eficient a lui Dumnezeu in secolul XXI, biserica generatiei noastre are nevoie, spunea el, de reforma , de trezire si de o revolutie spirituala constructiva. Inainte insa ca aceasta revolutie spirituala  a societatii sa poata avea loc, spunea el, trebuie sa se petreaca o reforma a doctrinei si o trezire a credinciosilor. Acum sunt unii care cred ca acesti doi termeni nu prea lucreaza impreuna- Reforma si trezirea. Unii cred ca acest termen ar fi opusi unul celuilalt. Abordarea aceasta insa nu este una potrivita pentru ca amandoi acesti termeni , atat Reforma, cat si trezire, au de fapt de-a face cu restaurarea. Reforma se refera la restaurarea unei doctrine curate. Trezirea spirituala se refera la restaurarea vietii crestine. Reforma vorbeste despre o intoarcere la invataturile de baza  ale Sfintei Scripturi. Trezirea vorbeste despre o viata adusa intr-o relatie corecta cu Duhul Sfant a lui Dumnezeu.

Cand citesti istoria acestui om numit Ilie si mai ales captolul acesta 18,  din 1 Imparati,  si privesti mai ales la episodul in care Ilie provoaca poporul lui Dumnezeu acolo sus pe munte sa aleaga intre a urma calea lui Dumnezeu sau sa continue sa umble pe calea lui Baal, cum este descris aici. Este fascinant sa vezi cum in mijlocul acelei controverse , dupa ce fiecare parte, atat preotii lui Baal, cat si el care a venit singur acolo, in fata intregului popor, au incercat sa coboare foc din cer peste jertfa care trebuia mistuita. Spune Cuvantul lui Dumnezeu ca dupa ce preotii lui Baal s-au zbatut si au facut tot ce au stiut ei, de dimineata pana inspre seara, cand a trecut amiaza, zice vers. 29, au aiurat pana in clipa cand se aducea jertfa de seara. Dar nu s-a auzit nici glas, nici raspuns, nici semn de luare aminte.

Este fascinant insa sa vezi momentul acela in care Dumnezeu trimite pana la urma foc din cer.  care sa mistuie jertfa profetului. Dar ceea ce pe mine m-a fascinat cel mai mult este ceea ce se intampla imediat dupa ce coboara focul din cer. Imediat, in momentul acela in care coboaara foc din cer, poporul ca un singur om , fara ca sa-l pregateasca cineva, fara ca sa vina cineva…. Nu stiu daca va amintiti. Eu imi amintesc, la liceu, cand venea conducatorul nostru iubit, asa cum ii spuneam, Si eram pusi pe marginea drumului si ne spunea cum trebuie sa strigam. Si tin minte ca in clasa mea, jumatate erau germani si nu stiu, nu intelegeau bine, dar nu au strigat bine. Dar aici n-a fost asa ceva. A fost ceva extraordinar. A fost ceva spontan care a venit din inima fiecarui om care era acolo. Focul lui Dumnezeu a coborat peste jertfa si jertfa s-a mistuit. Poporul a strigat ca un singur om: Domnul este adevaratul Dumnezeu. Slavit sa fie El. Lucrul acesta se intampla dupa o seceta cumplita. Erau 3 1/2 ani fara ploaie. Dar poporul lui Dumnezeu avea nevoie sa invete o lectie. Si lectia aceasta cred ca avem nevoie si noi, cei de astazi, sa o invatam: ca inainte de-a trimite Dumnezeu ploaie, Dumnezeu trimite focul. Inainte ca sa vina ploaia, vine focul.

Privind la seceta spirituala prin care trecem, ne intrebam adesea: de ce nu avem focul unei treziri spirituale astazi? Sunt atat de multi parinti care uitandu-se la contextul in care traiesc copiii lor, sunt atat de multi parinti care isi dau seama ca isi trimit copiii lor adolescenti la scoala ca pe niste miei in mijlocul lupilor. Sunt atat de multi crestini care se uita cu groaza la contextul in care traim si la modul nebunesc si de-a dreptul diabolic  in care societatea este dusa si directia fara Dumnezeu, directia intr-o auto-distrugere si ne intrebam: Oare de ce nu aduce Dumnezeu astazi vremuri de trezire spirituala? De ce nu se intampla si astazi sa vina oameni, sa ne traga de maneca si sa ne intrebe: Fratilor, ce sa facem? Tara noastra merge intr-o directie gresita. Europa intreaga merge intr-o directie gresita. Europa a ajuns sa-si nege toate traditiile , toata istoria, toate valorile, toate bazele. Si au ajuns ca oameni nebuni sa conduca tarile care compun continentul acesta. Cum sa pot interzice, intr-o scoala de fete sa interzici cuvantul ‘fata’? Cum e posibil asa ceva? Cum sa le spui? Sa le spui: Mai, scaunule. Mai  microfonule. Cum sa-i spui? Pai, daca e fata, e fata. Dar lumea a inebunit. Si-a pierdut mintile. Si nu numai ca au inebunit. Spune Scriptura ca-i si gasesc de buni pe astia nebuni. Si acum, nebunii care ar trebui sa stea in ospicii, au ajuns sa faca legile, sa conduca lumea. Si spuneau cei din Canada zilele trecute ca parintii crestini sunt periculosi pentru ca isi invata copiii valorile crestine. (pana la minutul 51:00, mai sunt aprox 33 de minute din predica).

Predica incepe la minutul 34:00

https://www.facebook.com/1382170405430529/videos/1931951960452368/?id=100004723037132

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: