„Binecuvântările de la Cina din Cer” – Pastor Samy Tuțac

„Binecuvântările de la Cina din Cer” – Pastor Samy Tuțac

TEXT Apocalipsa 19:1-10

După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” Şi au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!”Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin!Aleluia!” Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!” Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci avenit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: „Scrie: ‘Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!’ Apoi mi-a zis: ‘Acesteasunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!’ ” 10 Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)

Noi deja traim o mica parte din ceea ce inseamna ‘veacul care va sa vina’. Cand suntem aici adunati impreuna, Hristos fiind in mijlocul nostru, experimentam venind laolalta puterile veacului viitor.  Chiar daca inca suntem aici in slabiciunile noastre, in lipsurile noastre, deja de aici putem gusta putin din maretia a ceea ce Dumnezeu are pregatit pentru noi. Inainte de a ne uita la pasajul asta, dati-mi voie sa va prezint o carte scurta, nu e lunga. Este una din cartile care mi-au marcat viata si slujirea mai mult decat oricare alta. Se numeste Istoria A Trei Regi – Un Studiu Despre Zdrobire. Autorul este Gene Edwards, un pastor baptist. Am citit cartea aceasta in urma cu aproape 20 de ani. A avut un impact deosebit asupra mea. M-am intors asupra ei mereu si mereu. Nu e despre altii, e despre tine. Citesc de pe coperta: Pe cat de sigur este ca soarele rasare, pe atat de sigur este si faptul ca inimile oamenilor vor fi probate. In ciuda tuturor declaratiilor si a contra-declaratiilor, motivele ascunse a tuturor celor implicati vor fi aduse la lumina. Asta s-ar putea sa nu para a avea importanta in ochii oamenilor, dar in ochii lui Dumnezeu si ai ingerilor asemenea lucruri sunt cruciale. Inima trebuie sa fie data in vileag si Dumnezeu va avea grija de asta. E vorba de inima mea si de inima ta, inima fiecarui dintre noi. Istoria A Trei Regi- e vorba de David, de Saul si Absalom. [Cartea] e extraordinara. Ne intoarcem la Cuvantul Domnului.

Partasia, participarea la Cina Domnului, este unul dintre momentele cele mai emotionante, cele mai extraordinare pentru biserica lui Hristos, pentru copiii lui Dumnezeu. Atunci cand ne apropiem de Cina Domnului, cand venim impreuna la partasia mesei Domnului, noi ne amintim de jertfa Domnului Isus Hristos. Ne intoarcem privirile noastre spre trecut. Ne uitam la mantuirea noastra. Ne aducem aminte de dragostea care ne-a aratat-o Domnul Isus Hristos. Nu poti, cand vii la Cina Domnului, sa nu te gandesti la camera de sus, la ucenicii adunati in jurul mesei Domnului  si la modul cum incepe descrierea acestui episod. Isus, care iubea pe ai Sai, i-a iubit pana la capat. Cand venim la Cina Domnului, ne amintim de jertfa Domnului Isus Hristos prin care a fost posibila infierea noastra in familia lui Dumnezeu prin care am fost facuti copii si mostenitori ai lui Dumnezeu impreuna cu Isus Hristos. Slavit sa fie El.

De asemenea, cand venim la Cina Domnului, ne examinam partasia noastra cu El si unii cu altii, privind si in prezent, nu doar in trecut. Experimentam bucuria de-a avea aceasta partasie cu Hristos si unii cu altii. Experimentam unirea noastra cu Hristos si unirea noastra prin Hristos, unii cu ceilalti in trupul lui Hristos. De asemenea, cand venim la Cina Domnului, ne gandim la timpul cand El se va intoarce. Intr-un mod profetic, atunci cand Domnul Isus a instituit Cina, le-a spus: Sa faceti lcurul acesta spre pomenirea Mea pana voi veni Eu. In mod profetic, Domnul Isus Hristos, le-a indreptat privirile inspre viitor la partasia, la Cina de acolo din cer. La partasia de la acea masa din cer. Exista in fiecare dintre noi, in copiii lui Dumnezeu, o tanjire dupa ziua in care vom fi atat de coplesiti de bucuria proclamarii depline a domniei lui Dumnezeu. Si in dimineata aceasta ma voi concentra din pasajul acesta pe versetele 6-9 si in mod special pe versetul 9. Dar, ascultati versetul 6 inca odata-

Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.  Tanjim dupa ziua cand nu vom fi captivati de altceva decat de Hristos. Astazi duntem captivati de prea multe lucruri. Astazi suntem preocupati cu prea multe lucruri care nu sunt de nici un folos pentru noi. Exista insa in noi tanjirea aceea dupa ziua in care nu vom fi captivati de nimeni si de nimic altceva decat de El, de Domnul nostru, de Mirele nostru iubit.

Stiti ce interesant Scriptura prezinta aici momentul intalnirii noastre in cer cu Domnul nostru? Ca pe o nunta. Hristos este Mirele nostru si este numit Mielul. Acesta e numele Lui- Mielul. Numele acesta reflecta caracterul Sau unic si modul in care si-a demonstrat dragostea pentru noi. In momentul cand Ioan Botezatorul l-a vazut venind inspre El in riul Iordan, va amintiti? Care au fost cuvintele  cu care Ioan l-a intampinat pe Isus? Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Slavit sa fie El. Ne aducem aminte ca El a luat locul nostru. El a murit pentru pacatele noastre pe crucea Calvarului. El, Mielul, Mirele nostru. La nunta insa este si mireasa. Nu poate fi nunta numai cu Mirele. Este Mirele si este mireasa. Cine este mireasa? Biserica cea aleasa a lui Hristos. Intreaga comunitate de credinciosi, acea comunitate formata din oameni care odinioara erau alienati, erau departati, care nu faceau parte din poporul ales a lui Dumnezeu, care n-aveau drept de cetatenie, care erau niste outlander, care au fost adusi prin crucea lui Hristos impreuna cu cei care erau parte din poporul lui Dumnezeu. Iar jertfa lui Hristos, crucea lui Hristos, a daramat zidul care era intre ei. Si acum, zice textul din Efeseni: Nu mai sunteti nici straini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti oameni din Casa lui Dumnezeu. Slavit sa fie Dumnezeu.

Comunitatea intreaga de crednciosi, multimea completa si adunata la un loc a poporului lui Dumnezeu ales, sotia Lui, zice aici: sotia Lui s-a pregatit. Orice mireasa doreste sa fie pregatita pentru nunta ei. Orice mireasa doreste sa fie pregatita pentru ziua cea mare. Orice mireasa vrea sa arate cat mai bine, cat mai frumos. Sa fie perfecta daca se poate. Vestea buna care vreau sa v-o dau tuturor celor care sunteti frustrate ca nu o sa fiti perfecte, niciuna din miresele de aici nu-i perfecta. Insa mireasa lui Hristos, ascultati ce se intampla. Exista cineva care lucreaza chiar daca noi  credem ca nu-i asa uneori. Auziti ce face. Este Duhul Sfant, marele infrumusetator al sufletelor noastre.

25 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, 26 ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, 27 ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. 

In alte traduceri spune: sfanta si fara defect. Adica, ce inseamna asta? Perfecta. Perfecta! Poate veti zice: Cine-s astia? Despre cine vorbeste aici Cuvantul lui Dumnezeu? Despre noi vorbeste.

Din primele 13 minute ale predicii, mai sunt aprox. 20 de minute din predica.

Predica incepe la minutul 31:00-

YOUTUBE:

FACEBOOK:

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: