Servicii de priveghi și înmormântare, fratele păstor Eugen Groza

Servicii de priveghi și înmormântare, fratele păstor Eugen Groza:

Serviciu de priveghi: duminică seara, orele 18:00, Biserica Creștină Baptistă „Betania,” Timișoara.

Serviciu de înmormântare: luni, orele 11:00, Biserica Creștină Baptistă „Betania,” Timișoara, urmat de un foarte scurt serviciu de înhumare la Cimitirul de pe Calea Șagului, începând cu orele 14:00.

În amintirea fratelui Eugen Groza (1954-2018)

Eugen Groza s-a născut în anul 1954, în Clopotiva, un sat aflat la poalele Munților Retezat. Părinții lui, Petru și Apalina, au fost oameni credincioși care și-au crescut copiii în teamă de Dumnezeu și aproape de biserică. Fratele Eugen a crescut alături de frații și surorile sale: Eugenia, Petru, Ioan și Maria. Perioada copilăriei a fost una dificilă. Viața la poalele muntelui era grea și copiii trebuiau să muncească, ajutând la treburile gospodăriei și chiar urcând pe munte cu animalele. Din pricina aceasta, fratele Eugen era adeseori răcit, fapt care îi va afecta semnificativ sănătatea, mai târziu. Vremurile erau grele și din cauză că, în acea perioadă, se lăsa peste țară, tot mai neagră și mai grea, noaptea comunistă. Fratele Eugen își amintește că autoritățile proiectau filme pentru copii, tocmai duminică dimineața, la căminul cultural. Era vorba despre o încercare de a-i rupe pe aceștia de biserică și de a le inocula în minte comunismul. Petru și Apalina Groza au hotărât la un moment dat că nu își vor lăsa copiii să participe la aceste activități și îi vor duce la biserică. …….

Citiți mai mult aici –

3 comentarii (+add yours?)

  1. dininimapentrutine
    feb. 10, 2018 @ 23:26:17

    A republicat asta pe Ciprian Barsan.

  2. dininimapentrutine
    feb. 10, 2018 @ 23:54:39

    Mana lui Dumnezeu sa fie peste familia indoliata și peste Comunitate

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: