VALORILE CREȘTINE CONSACRATE ÎN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI – Valentin-Zoltán Puskás, fost judecător la Curtea Constituțională

Creştinismul este un element esenţial al identităţii europene. Europa zilelor noastre se confruntă cu dezbateri aprinse despre rolul rădăcinilor creştine, al religiei în societatea contemporană.

Raportul dintre biserică şi stat, dintre identitatea creştină şi cea europeană generează multe discuţii, uneori chiar aprinse, mai cu seamă în privinţa elaborării unei Constituţii Europene.

În Preambulul proiectului de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa, adoptat prin consens de Convenţia Europeană la 13 iunie şi 10 iulie 2003, se precizează: „Inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ale cărei valori, prezente şi astăzi în patrimoniul său, au ancorat în viaţa societăţii rolul central al omului şi drepturile lui inviolabile şi inalienabile, precum şi respectarea dreptului.”

România, o ţară creştin-ortodoxă, cu rădăcini creştine milenare, cu o societate în care tradiţiile religioase au fost moştenite din generaţie în generaţie, păstrează, chiar dacă apar în concepţii „mai moderne”, valorile creştine care guvernează relaţiile dintre membrii societăţii.

Asumarea de către noi, romanii, dar şi de către Europa contemporană a tradiţiilor creştine milenare este, in opinia mea, o necesitate firească pentru păstrarea identităţii romaneşti şi a celei europene.

Ȋn acest context reflectarea, consacrarea şi ocrotirea valorilor creştine in constituţie,naţională sau europeană, constituie un deziderat nu numai necesar, ci şi obligatoriu.

Valentin-Zoltán Puskás, fost judecător la Curtea Constituțională a României din 2007 până în 2016.

https://www.ccr.ro/…/Publicatii%2…/Buletin%202011/puskas.pdf

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: