Evanghelistul Billy Graham, considerat una dintre cele mai mari personalităţi ale secolului XX, a murit miercuri, la vârsta de 99 de ani. Graham a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani, ultimii 12 preşedinţi ai SUA, ţinând să aibă cel puţin o întâlnire cu „Pastorul Americii”, aşa cum a fost supranimit Graham.
Până în ultimii ani ai vieţii sale, Billy Graham a fost în topul celor mai influenţi oameni ai planetei, în secolul XX. Începând din anii ’50 Billy Graham a apărut în mod constant pe lista celor mai admiraţi oameni din lume întocmită de organizaţia Gallup. Spre exemplu, în 2008 Billy Graham ocupa locul patru în sondajul realizat în S.U.A. de Gallup, după Barack Obama, George W. Bush şi John McCain. În 2012, Billy Graham era tot pe locul patru, după Barack Obama, Nelson Mandela şi Mitt Romney. Într-un sondaj realizat în 2016 de institutul Gallup, care a realizat un top al celor mai admiraţi bărbaţi de către cetăţenii americani, Barack Obama a ieşit pe primul loc, iar Billy Graham s-a aflat pentru al 60-lea an în top 10, performanţă despre care AFP arată că nu a mai fost egalată de nimeni. NBC News scrie despre Graham că a predicat în faţa a aproximativ 200 de milioane de oameni din 185 de ţări din întreaga lume. Cu un mesaj concentrat pe credinţa în Christos, evanghelistul a contribuit la convertiri masive cu ocazia campaniilor de evanghelizare organizate peste tot în lume.
Graham a fost, însă, şi un obişnuit al Casei Albe sub mandatul a 10 preşedinţi americani. Pastorul Ionel Tuţac, care a contribuit la aducerea în România a fiului lui Billy Graham, Franklin, dar şi a nepotului Will, a declarat că în albumele de fotografii ale lui Billy Graham sunt poze în care acesta apare cu preşedinţi americani la pescuit, la cafea sau în alte momente de relaxare. „Când a candidat Ronald Reagan a stat de vorbă cu Billy Graham, care l-a întrebat dacă îi este frică de contracandidaţi: «Mi-e frică doar dacă vei candida tu», i-a spus Reagan”, arată pastorul Ionel Tuţac. În 2010, Barack Obama l-a vizitat pe Billy Graham la reşedinţa sa, fiind cel de-al 12 preşedinte al Americii cu care evanghelistul se întâlneşte. Obama a fost, însă, primul care l-a vizitat pe Graham la reşedinţa sa.
Citeste mai mult: adev.ro/p4i83n
Citeste si –
- Comunicatul Președintelui DONALD TRUMP privind trecerea din viață a Reverendului Billy Graham
- Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
- Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018
- Franklin Graham: Astazi, la varsta de 99 de ani, Billy Graham a parasit lumea asta pentru o viata eterna in cer, intr-un loc pregatit de Isus Hristos, pe care l-a propovaduit timp de 80 de ani
- ,,CALEA CRUCII – Ultima predica / ultimul mesaj a lui Billy Graham
- Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
- Vizita în România comunistă a unuia dintre cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Cine a fost Billy Graham
- VIDEO FULL – Billy Graham in Romania
- Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă
- Billy Graham. The Ambasador of God – by Nicolae.Geantă
feb. 21, 2018 @ 20:45:23
A republicat asta pe DREPTATE ÎN DRAGOSTE.
feb. 22, 2018 @ 00:37:34
A republicat asta pe Ciprian Barsan.
feb. 22, 2018 @ 00:39:44
A republicat asta pe B a r z i l a i – e n – D a n .