Autoritatea Păstorului în Biserica lui Cristos, în lumina Sfintelor Scripturi

Autoritatea Păstorului în Biserica lui Cristos, în lumina Sfintelor Scripturi
1. Bazele biblice ale autorității pastorale
1.1. În biserici există anumiți bărbați numiți cârmuitori sau supraveghetori (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; Filipeni 1:1; 1 Tim. 3:1; Tit 1:7).
Aceste versete ne învaţă că păstorii chemați de Dumnezeu, numiți și prezbiteri sau episcopi, au autoritate asupra Adunării. Ceilalţi creştini sunt chemaţi să se supună acestei autorităţi. Păstorii au autoritate asupra celorlalți credincioși, în Domnul. Când îi cinstim şi ne supunem lor, nu ne supunem doar unui om, ci dovedim supunere faţă de Domnul şi Păstorul Suprem al Bisericii. Biblia ne spune că Dumnezeu a dat autoritate păstorilor şi ne cere să ne supunem autorităţii păstorilor chemaţi de Dumnezeu.
1.2. Biblia folosește trei termeni diferiți pentru a-i descrie pe conducătorii Bisericii (păstor, prezbiter, episcop), dar aceşti termeni se referă la aspecte diferite ale aceleiaşi slujbe.
1.3. Fiecare biserică trebuie să aibă conducători, iar calificarea lor trebuie să fie recunoscută de Biserică și alți conducători, inclusiv din biserici surori (Tit 1:5; Fapte 14:23). Acesta este modelul clar din Noul Testament și care a fost promovat în bisericile baptiste din România încă de la început.
1.4. Fiecare păstor trebuie să fie chemat de Dumnezeu, să se califice conform cu cerințele Scripturii și să fie ordinat (Fapte 14:23; 1 Tim. 3; Tit 1). Bisericile Nou Testamentale nu puteau fi conduse de oameni care nu erau ordinaţi sau de oameni care nu puteau face toată lucrarea unui păstor. Fiecare păstor trebuie să fie atât un învăţător cât şi un conducător (Fapte 20:28; 1 Tim. 3:2; Tit 1:9-11; 1 Petru 5:1-2).
1.5. Diaconii nu sunt niciodată menționați ca și conducători sau supraveghetori ai Bisericii (Fapte 6:1-6; 1 Timotei 3:8-13). Diaconul este un slujitor, nu un conducător. Conducerea bisericii de către un comitet (de diaconi) este nescripturală şi a provocat mult rău în multe adunări.
2. Limitele autorității Păstorului
Ca să obţinem o imagine clară asupra domeniilor şi limitelor autorităţii păstorului, ne vom uita la responsabilităţile lăsate de Dumnezeu păstorilor în Biserică, întrucât responsabilitatea şi autoritatea merg mână în mână. Există trei domenii majore ale responsabilităţii pastorale, însoţite de autoritatea corespunzătoare.

2.1. Păstorul are responsabilitatea și autoritatea de a învăța și de a păstori Biserica (Fapte 20:28; Efeseni 4:11-12; 1 Tes. 5:12; 1 Petru 5:1-4). Prin urmare, păstorii au autoritatea de a supraveghea toate aspectele acestei lucrări. Ei trebuie să aibă decizia finală cu privire la ceea ce se învaţă şi de către cine, şi trebuie să cântărească toate învăţăturile pentru a se asigura că sunt scripturale (1 Cor. 14:29).
2.2. Păstorul are responsabilitatea și autoritatea de a proteja Biserica împotriva învățăturilor false (Fapte 20:28-31; 1 Cor. 14:29; 1 Tim. 4:1-6; Tit 1:9-13). Păstorii au responsabilitatea şi autoritatea date de Dumnezeu de a stabili ce se învaţă şi de către cine, precum şi de a-i împiedica pe creştini să cadă pradă învăţăturilor false, cum ar fi studii biblice organizate de învăţători nepotriviţi sau întâlniri de părtășie sau rugăciune în care sunt promovate doctrine sau practici nebiblice. Aceasta include și supravegherea lucrării muzicale a bisericii, pentru că muzica este și o formă de învăţare (Efeseni 5:19).
2.3. Păstorul are responsabilitatea și autoritatea de a supraveghea întreaga lucrare a Bisericii (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; 1 Petru 5:1-2). Poziţia de supraveghere a bisericii este similară cu cea a unui supraveghetor sau manager. Păstorii nu trebuie să facă singuri toată lucrarea bisericii – fiecare creştin trebuie să se ocupe cu lucrarea lui Cristos – ci păstorii trebuie să supravegheze lucrările bisericii.
În zilele noastre sunt mulţi credincioşi care se răzvrătesc împotriva păstorilor şi se împotrivesc autorităţii pastorale. Aceasta este rezultatul naturii umane păcătoase. Celor mai în vârstă nu le place să li se spună ce să facă; ei nu vor să se supună autorităţii nimănui. Dar autoritatea pastorală este dată de Dumnezeu, şi cel care se opune unui păstor chemat de Dumnezeu să conducă biserica după Cuvântul lui Dumnezeu va răspunde în faţa Domnului Isus Cristos pentru încăpăţânarea lui.
Biblia spune: „Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos” (Evrei 13:17).

3. Caracteristicile spirituale ale autorității pastorale
Autoritatea exercitată de păstori sau alţi conducători ai bisericii trebuie să fie diferită de cea exercitată de liderii din lumea seculară (1 Petru 5:3; Marcu 10:42-43).
3.1. Este o autoritate slujitoare-autoritatea unui păstor (Fapte 20:28, 2 Cor. 13:10; 1 Petru 5:2). Autoritatea pastorală are scopul de a ajuta şi proteja copiii şi lucrarea lui Dumnezeu.
3.2. Este o autoritate supusă și plină de smerenie-autoritatea unui lucrător (Marcu 10:42-45; 1 Cor. 3:9; 4:1; 12:7; Tit 1:7; 1 Petru 4: 10; 5:3-5). Păstorul este chemat să conducă sub călăuzirea Domnului nostru Isus Cristos, având gândul şi voinţa lui Cristos şi nu gândul şi voinţa lui personale. Biserica aparţine lui Dumnezeu; membrii sunt copiii lui Dumnezeu; lucrarea este a lui Dumnezeu (1 Cor. 3:5-9). Păstorii sunt doar administratori sau lucrători. Un exemplu negativ în această privinţă este lucrarea lui Diotref (3 Ioan 9-10), care era plin de mândrie şi încăpăţânare.
3.3. Este o lucrare plină de dragoste-autoritatea unui tată (1 Tes. 2:7-11). Păstorul trebuie să aibă o preocupare plină de evlavie, dragoste, blândeţe şi spirit de sacrificiu pentru binele credincioşilor. Conducerea lui nu trebuie să fie o povară pentru biserică, sau să slujească interese lui proprii sau intereselor unor oameni influenți din biserică. El se bucură când copiii se maturizează şi pot să stea pe propriile picioare.
3.4. Este o autoritate eliberatoare-autoritatea de a ridica și nu de a trage în jos. „Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea, pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine”(2 Cor. 10:8). Vezi, de asemenea, Efeseni 4:11-12.

4. Diferența dintre a păstori și a domni
„Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca si ei, un martor al patimilor lui Hristos, si părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei” 1 Petru 5:1-3). Păstorii au autoritate reală în biserică, dar această autoritate este total diferită de autoritatea exercitată de conducătorii lumeşti. Iată câteva dintre aceste diferenţe:
• Păstorii biblici au dragoste faţă de turmă şi conduc cu compasiune, în timp ce conducătorii lumeşti dispreţuiesc compasiunea; ei nu încurajează, ci doar pretind (1 Tes. 2:7-8).
• Păstorii biblici conduc prin exemplu, în timp ce conducătorii lumeşti au pretenţii de la alţii, dar nu îşi dau seama că ei înşişi trebuie să trăiască ceea ce cer de la alţii (1 Petru 5:3).
• Păstorii biblici ştiu că turma nu este a lor, în timp ce conducătorii lumeşti au impresia că oamenii le aparţin şi că pot să îi controleze după voia lor (1 Petru 5:2, 3 „turma lui Dumnezeu”).
• Păstorii biblici sunt preocupaţi de binele sfinţilor şi nu de profitul lor propriu, în timp ce conducătorii lumeşti conduc pentru câştig personal şi nu se dau înapoi de la abuzuri împotriva oamenilor din subordine (1 Petru 5:2).
• Păstorii biblici sunt caracterizaţi de smerenie şi nu se consideră mai presus decât turma, în timp ce conducătorii lumeşti se ridică pe ei înşişi mai presus decât oamenii de rând (1 Petru 5:2 „sub paza voastră”; 1 Petru 5:5).
Scopul păstorilor biblici este acela de a-i încuraja pe oameni şi de a le da libertatea de a face voia lui Dumnezeu, în timp ce dorinţa conducătorilor lumeşti este de a controla oamenii şi de a-i trage în jos (Efeseni 4:11-12; 2 Cor. 10:8). Cuvântul grecesc tradus ca „dărâmarea” în 2 Cor. 10:8 poate fi tradus şi ca „să surpe întăriturile” (2 Cor. 10:4). „Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:42-45).

5. Sugestii pentru păstori
5.1. Nu uita niciodată că oamenii din biserică nu îţi aparţin şi că vei da socoteală pentru felul în care îi tratezi (Fapte 20:28; 1 Petru 5:1-4; Iacov 3:1). Un păstor poate să îşi impună punctul de vedere în biserică, chiar şi când acesta este greşit şi pornit dintr-o dorinţă păcătoasă, dar el va sta în faţa Păstorului Suprem şi va fi judecat pentru felul în care şi-a făcut lucrarea. Păstorul nu trebuie să uite acest lucru.
5.2. Tratează-i pe oameni aşa cum vrei şi tu să fii tratat (Matei 7:12). Gândeşte-te la vremea când nu erai păstor. Îi tratezi tu pe credincioşi acum aşa cum ai fi vrut să fii tratat de păstorul tău? Au existat lucruri pe care le-a făcut păstorul tău care te-au descurajat mai degrabă decât să te încurajeze? Repeţi tu aceleaşi greşeli în lucrarea ta?
5.3. Tratează pe toată lumea în mod egal (1 Tim. 5:21). Favoritismul nu trebuie să aibă loc în biserică. Aplică aceleaşi standarde pentru toţi lucrătorii. Nu fi mai indulgent cu anumiţi lucrători doar pentru că îţi sunt prieteni sau apropiaţi. Aplică disciplina în biserică în mod egal. Nu oferi nimănui ocazia să spună despre tine că ai fost strict cu unii din biserică şi indulgent cu alţii sau cum se spune: „Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”.
5.4. Caută să îi încurajezi pe credincioşi şi să le oferi libertatea de a va face voia lui Dumnezeu (2 Cor. 10:8). Păstorul trebuie să trateze membrii bisericii ca şi pe proprii lui copii, ajutându-i să crească spre maturitate în Cristos, astfel încât să poată sta pe propriile picioare şi să ia decizii înţelepte şi după voia lui Dumnezeu, fără să fie dependenţi întotdeauna de implicarea şi controlul păstorului. Un părinte înţelept îi lasă pe copiii lui să facă greşeli, ştiind că aceştia trebuie să înveţe să facă lucrurile pe cont propriu şi că nu vor reuşi întotdeauna să facă lucrurile bine de prima dată. Oare nu ar trebui ca şi păstorul să aibă aceeaşi atitudine?
5.5. Încurajează-i pe credincioşi să aibă o viziune personală a voii lui Dumnezeu şi să participe cu idei noi la lucrarea Domnului (Efeseni 4:11-12). Singurele lucruri pe care păstorul trebuie să le descurajeze sunt păcatul şi învăţăturile false. Nu da nimănui ocazia să spună despre tine că nu îi încurajezi pe credincioşi să aibă o viziune proprie şi să-şi exercite darurile spirituale în mod liber, în limitele Scripturii.
5.6. Caută să ridici conducători care să lucreze alături de tine pentru lărgirea lucrării (Fapte 13:1; 20:4). Peste tot în Noul Testament întâlnim echipe de lucrători şi conducători, atât în bisericile locale cât şi în lucrarea misionară. Păstorii înţelepţi nu se vor teme să împărtăşească autoritatea şi lucrarea lor cu alţi bărbaţi evlavioşi, astfel încât lucrarea Domnului să înainteze.
5.7. Rezistă ispitei de a fi mândru şi de a te înălţa pe tine însuţi (Marcu 10:42-45). Poziţia unui păstor este una smerită. Păstorul are autoritate, dar această autoritate este autoritatea unui slujitor care are un Stăpân, nu a unui proprietar. Păstorul este lider spiritual, un episcop, dar el are o relaţie unică şi specială cu cei peste care conduce. El este un păstor, dar în acelaşi timp, el este una dintre oi! În timp ce membrii bisericii sunt asemănaţi cu o turmă de oi şi au unele dintre caracteristicile oilor, ei nu sunt ca şi oile pentru că nu sunt animale lipsite de judecată şi ei nu există pentru profitul şi plăcerea păstorului. Fiecare membru al bisericii nu este doar „o oaie”, ci este un copil al Dumnezeului Atotputernic, un membru al „preoţiei alese” şi un cetăţean liber al unui „neam sfânt” (1 Petru 2:9). Membrii bisericii nu sunt asemănaţi doar cu nişte oi, ci sunt descrişi ca membre ale unui organism viu. Păstorul trebuie să fie conştient întotdeauna că adevăratul Cap nu este păstorul pământesc, ci Domnul Isus Cristos (Efeseni 1:22; Col. 1:18).
5.8. Primeşte critica într-un mod evlavios. Firea urăşte critica. Firea vrea să aibă întotdeauna dreptate şi se umflă în pene când cineva îi provoacă înţelepciunea firească, păcătoasă. Înţelepciunea evlavioasă nu se poartă aşa. Iacov 3:17 spune că este „uşor de înduplecat”. Când oamenii au venit la Cristos şi I-au pus întrebări, El nu şi-a bătut joc de ei şi nici nu s-a simţit ofensat. Păstorul trebuie să aibă o atitudine smerită şi să nu uite că autoritatea lui nu vine de la sine. De asemenea, el trebuie să nu uite că nu are toate răspunsurile şi nu are întotdeauna dreptate. Firea are tendinţa de a trata cu „răceală” pe cei care ne critică şi nu sunt de acord cu noi, dar păstorul nu trebuie să fie aşa. Dumnezeu ne-a învăţat să îi iubim chiar şi pe duşmanii noştri, cu atât mai mult trebuie să îi iubim pe propriii noştri fraţi în Cristos, membrii bisericii noastre, care nu sunt de acord cu noi în toate lucrurile (Rom. 12:16-20).
5.9. Nu-ţi fie frică să conduci, dar asigură-te că te ghidezi după Biblie şi nu după propriile idei fireşti sau după tradiţie. Dacă nu poţi spune „aşa vorbeşte Domnul”, despre lucrurile pe care le faci, eşti în pericol. Autoritatea ta nu vine din gândirea ta, ci din cea a lui Dumnezeu, nu din cuvântul tău, ci din Cuvântul lui Dumnezeu. Păstorul trebuie să fie „fără prihană” (Tit 1:7).
5.10. Nu-ţi da autoritatea celor care nu sunt păstori, cum ar fi diaconii sau oamenii înstăriți din biserică şi nu permite femeilor puternice (nici soției) să controleze „din umbră” lucrurile biseicii. Colaborează și sfătuiește-te cu alți păstori din alte biserici și nu ezita să ceri sfat sau mentorare de la alți păstori mai experimentați decât tine.
5.11. Nu-ţi fie frică să permiţi adunării să participe la unele decizii. În Faptele Apostolilor, adunarea a participat alături de păstori la trei decizii majore.
• Prima a fost alegerea diaconilor (Fapte 6:5-6). Păstorii sunt chemaţi să definească standardele, iar congregaţia alege diaconii pe baza acestor standarde.
• A doua decizie a fost rezolvarea problemei justificării. Biserica din Antiohia i-a trimis pe Pavel şi Barnaba la Ierusalim pentru a rezolva acest aspect (Fapte 15:3), iar Biserica din Ierusalim a participat la discuţii şi şi-a dat aprobarea. De asemenea, ei s-au alăturat apostolilor şi bătrânilor în trimiterea de scrisori de instruire către alte biserici (Fapte 15:22).
• Cea de-a treia decizie a fost aceea de a trimite misionari (Fapte 13:1-3). Duhul Sfânt a chemat misionarii şi liderii bisericii, iar împreună cu adunarea, au recunoscut această chemare şi i-au trimis pe misionari în lucrare.
Păstorii evlavioşi au ca scop maturizarea adunării, astfel încât credincioşii să poată participa la lucrarea Domnului, cu tot potenţialul care le-a fost dat. Ei nu caută sa îi ţină pe sfinţi legaţi, ci să le dea libertatea de a sluji după potenţialul care le-a fost dat în Cristos.
Prea mulţi păstori devin posesivi în autoritatea lor, şi prin aceasta împiedică sau încetinesc lucrarea lui Dumnezeu, transformând lucrarea Domnului într-o lucrare centrată în jurul unei singure persoane, iar colaboratorii lor se ridică doar la nivelul de slujitori ai lor şi nu ajung niciodată la maturitatea libertăţii în Cristos, aşa cum este descrisă în Scriptură. Fraţilor, aceste lucruri nu trebuie să se întâmple între voi!
(David Cloud, Fundamental Baptist Information Service, traducere Cristi Hoble, prelucrare Daniel Branzai și Samy Tuțac)

Reclame

2 comentarii (+add yours?)

  1. carpatinul
    Feb 24, 2018 @ 03:15:51

    „1.1. În biserici există anumiți bărbați numiți cârmuitori sau supraveghetori (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; Filipeni 1:1; 1 Tim. 3:1; Tit 1:7).
    Aceste versete ne învaţă că păstorii chemați de Dumnezeu, numiți și prezbiteri sau episcopi…”
    The Dacă Dumnezeu este un al rânduielii cum poate cineva amesteca și produce atâta confuzie încă din primele 3 rânduri ale materialului precum borșul moldovenesc :carmuitori, supraveghetori, păstori, presbiteri, episcopi?
    Sunt 3 categorii diferite de slujire: 1.administrativa- diaconul; 2.spirituala- presbiterii sau bătrânii spirituali, 3 de leadership sau conducere oficială publică adică supraveghetori – episcopii.
    Primii pot plăti dările la stat, pot așeza mesele, pot face curățenie, etc și pot fi femei sau bărbaţi.
    Bătrânii sunt persoane mature spiritual care pot da naștere la noi credincioși și slujesc cu propovăduirea, evanghelizarea sau învățătura toate enumerate în Efes 4.11 cele 5 slujbe duhovniceşti în biserică dintre care și păstorul.
    Și cea din urmă funcție de Episcop este cel care oficial privind relațiile cu publicul, programul serviciilor publice, anunțuri, conferințe, etc; acesta nu face o slujbă duhovnicească, ci una publică.

  2. Trackback: 2. Relația membrilor Bisericii cu păstorii lor | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: