Florin Ianovici – Cine poartă armele? | BISERICA RENOVATIO

Florin Ianovici – Cine poartă armele? | BISERICA RENOVATIO

1 Samuel 14:1-15

 Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Şi n-a spus nimic tatălui său. Saul stătea la marginea cetăţii Ghibea, sub rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase sute de oameni. Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta efodul. Poporul nu ştia că Ionatan s-a dus. Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filistenilor, era un pisc de stâncă de o parte şi un pisc de stâncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţeţ şi celălalt, Sene. Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, faţă în faţă cu Micmaş, şi celălalt la miazăzi, faţă în faţă cu Gheba. Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simţământul tău şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.” „Ei bine, a zis Ionatan, haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor! Dacă ne vor zice: ‘Opriţi-vă până vom veni noi la voi!’ vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei. 10 Dar, dacă vor zice: ‘Suiţi-vă la noi!’ ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acestasă ne fie semnul.” 11 S-au arătat amândoi străjii filistenilor, şi filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.” 12 Şi oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele: „Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.” 13 Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. 14 În această primă înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. 15 A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu. 

As vrea sa impartasesc cu dvs. care impreuna cu noi sunteti slujitori in Casa lui Dumnezeu; nu este niciun slujitor care in Casa lui Dumnezeu sa nu aiba slujba si slujire. As vrea sa va spun ca mai inainte de-a te aseza Dumnezeu in orice razboi, pe care Domnul il poarta spre biruinta, exista un razboi pe care va trebui sa-l dai si niciodata nu vei fi calificat sa aduci biruinta in jurul tau, de nu vei birui acest razboi numit razboiul ascultarii.

Poti sa fii imparat, poti sa fii ales de insusi Dumnezeu, poti sa fii ales intr-un moment foarte greu pentru poporul Sau, asa cum Saul a fost ales de Dumnezeu intr-un moment in care oamenii din Israel, uitandu-se cu jind spre celelalte neamuri, au dorit si ei un imparat dupa randuiala lumii. Cu multa tristete si cu multa durere Dumnezeu le-a indeplinit dorinta pentru ca Dumnezeu stie felul omului de-a fi si stia ca in aceasta dorinta a lor, vor continua sa o aiba pana cand o vor vedea implinita. Dumnezeu n-are timpul cum il avem noi, ca nu stim ce se intampla maine. Dumnezeu se duce in maine asa cum sta in ziua de azi. In momentul in care Saul a ajuns imparat, el a fost randuit, chemat de Dumnezeu. Si Saul n-a reusit sa biruie in singurul razboi in care ti se cere ca slujitor sa birui: razboiul ascultarii de Dumnezeu. Pentru ca indiferent ce va lucra mana ta, indiferent de modul in care vei zidi turma lui Hristos, indiferent de darul pe care tu il vei avea, de nu vei birui in razboiul ascultarii de Dumnezeu, Dumnezeu din ceruri, mai devreme sau mai tarziu, nu se va mai folosi de tine.

Cel mai important lucru insa este acela sa nu te pierzi pe tine insuti in acest proces. Atunci cand Ionatan, cu o mie de oameni, a plecat la razboi, la Gheba, si a avut o mare biruinta, daca va veti uita, Ionatan nu a fost suparat ca tatal lui si-a arogat el biruinta. Pana la urma, biruinta nu este nici a lui Ionatan, nici a lui Saul, nici a lui Ianovici, nici a lui Alin. E a Domnului si atunci cand Dumnezeu biruie in poporul Sau, noi toti trebuie sa spunem Amin. Laudat sa fie Domnul. Insa, in  momentul in care Filistenii au vazut ca Ionatan a luat 1000 de osteni si cu ei a obtinut o mare biruinta, filistenii fac ceea ce au stiut ei sa faca. Dumneavoastra sa nu uitati ca noi suntem o turma mica. Tu nu te poti masura cu numarul celor care sunt in lume. Intotdeauna ei vor fi cata frunza si iarba. Vor fi cat nisipul marii. Si atunci, filistenii s-au mobilizat, au venit cu 1000 de care de fier.

Au venit cu 6.000 de osteni si s-au regrupat. Si atunci, stiti ce a facut poporul? Au inceput sa ascunda prin gropi, prin gauri, prin  pesteri, prin tufisuri. Si Saul, care statea langa popor, a inceput si el cu poporul sa tremure. Samuel, omul lui Dumnezeu a zis: Asteapta, ca voi veni sa aduc jertfa Domnului si Domnul Dumnezeu care te-a pus imparat, iti va da in mana ta. Pentru ca intotdeauna taria unui om a lui Dumnezeu e sa-si aduca aminte cine l-a chemat. Puterea noastra in lucrare e sa ne aducem aminte cine ne-a chemat pe noi sa lucram pentru Dumnezeu. Saul a stat sapte zile. Cand a vazut ca tot poporul se risipeste , cand a vazut ca tot poporul intra in frica si s-a inspaimantat, in momentul acela spune Cuvantul lui Dumnezeu ca a luat el jertfa, a adus-o inaintea lui Dumnezeu. Si atunci, a venit Samuel aproape imediat, pentru ca totdeauna Satana te face sa pierzi in ultima secunda. Si a zis: Ce ai facut? Ai lucrat ca si un nebun.  Daca tu ai fi ascultat de Dumnezeu, Dumnezeu ar fi intarit domnia ta pe veci. Asta spune Cuvantul lui Dumnezeu.

Fratii mei care sunteti leviti si care cantati inaintea lui Dumnezeu, puteti sa aveti biruinte fantastice, prin voi, poporul sa se zideasca. De n-ati biruit in ascultarea personala de Dumnezeu [atunci] voi nu sunteti oameni cu care sa ne laudam in fata lui Dumnezeu. Sora, frate, oameni ai lui Dumnezeu, in aceasta seara noi trebuie sa intelegem ca daca nu biruim in razboiul ascultarii de Dumnezeu, noi, in aceasta ascultare personala de Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu, Dumnezeu din cer va folosi o alta strategie. Dumnezeu va folosi un alt om. Si in aceasta seara vreau sa spun cu toata smerenia: Doamne, ajuta-ma sa fiu ascultator de Tine. Taria noastra este sa ascultam de Cel ce este Sfant. (notite din primele 8 minute, mai sunt aprox 20 minute din mesaj)

19 februarie 2018

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: