Povestea soției lui Billy Graham

A fost fiica unor medici misionari care au slujit în China în anii ‘20 și începutul anilor ‘30. Ruth a promis că nu se va căsători niciodată însă, de-a lungul anilor, Dumnezeu i-a înduioșat inima.

La începutul lucrării lui Billy, au pus o strajă peste relația lor și au făcut o promisiune că Billy nu va fi niciodată singur într-o încăpere cu o femeie care nu este soția lui. În public, Ruth a fost cunoscută pentru grația, eleganța și frumusețea ei. Ea a călătorit prin lume de două ori și a mers cu el și în cruciadele sale.

Povestea lui Billy Graham nu ar fi completă fără cea a soției sale, Ruth Bell Graham. Să aruncăm o privire asupra vieții acelei femei despre care Billy Graham a spus că a fost sufletul său pereche.

Ruth Graham a crescut în China. A fost fiica unor medici misionari care au slujit în China în anii ‘20 și începutul anilor ‘30. Ruth a promis că nu se va căsători niciodată însă, de-a lungul anilor, Dumnezeu i-a înduioșat inima. Când fiul producătorului de lactate a cunoscut-o la facultate, el a știut că ea este aleasa.
Ruth Graham: Îmi amintesc doar că m-am dus acasă, am îngenunchiat și am spus: „Doamne, dacă îmi îngădui să îmi petrec restul vieții mele cu acest om, pentru mine va fi un privilegiu”. Din fericire, nu am știut pentru ce m-am rugat. Dacă aș fi știut ce mă aștepta, nu aș fi avut curajul să spun acea rugăciune.
În august 1933 Ruth și Billy s-au căsătorit.

După șase ani, Billy și-a lansat lucrarea prolifică și viața lor s-a schimbat. De-a lungul anilor, Dumnezeu i-a binecuvântat pe soții Graham cu cinci copii: Franklin, Ruth, Anne, Gigi și Ned. Ruth a crescut adesea singură copiii, în timp ce Billy era plecat.
Franklin Graham, fiul lor, a spus: „Mama noastră e deosebită. Tatăl nostru a fost plecat mult timp. Mama ne-a crescut.”
Ruth Graham: Căsătoria este un angajament. Dragostea nu e un sentiment. Dragostea înseamnă acțiune.

A fost o sarcină grea. Când au întrebat-o dacă s-a gândit să divorțeze de Billy a spus aceste cuvinte faimoase: „Să divorțez? Nu! Să îl ucid? Da!” Însă cei doi au fost foarte devotați unul celuilalt și au rămas credincioși în cei peste 60 de ani de căsnicie. La începutul lucrării lui Billy, au pus o strajă peste relația lor și au făcut o promisiune că Billy nu va fi niciodată singur într-o încăpere cu o femeie care nu este soția lui. În public, Ruth a fost cunoscută pentru grația, eleganța și frumusețea ei. Ea a călătorit prin lume de două ori și a mers cu el și în cruciadele sale. Ruth a dovedit că este demnă de Billy și asta le-a prins bine. Acasă, Ruth avea un sens al umorului. A fost o pictoriță și o scriitoare pasionată. A scris multe cărți și multe articole pentru ziare și reviste. În prezent, jurnalul ei este expus la Biblioteca Billy Graham. La deschiderea bibliotecii, Billy, și-a exprimat stima pentru Ruth.

„ Îmi lipsește foarte mult soția mea. De șase luni, soția mea zace la pat. Între camera mea și camera ei este baia. Când trec pe lângă ușa ei, care este mereu deschisă, intru să o văd și îmi amintesc de toate lucrurile bune pe care le-am făcut împreună. Azi vreau să o cinstesc și să vă spun cât de mult o iubesc și să vă spun ce femeie minunată a fost!” a spus Billy Graham.

Ruth Graham: Noi vedem moartea dintr-o perspectivă greșită. Ne uităm la pierderi. Trebuie să o privim prin perspectiva lui Dumnezeu. Un copil merge acasă. În cer e o mare bucurie când un copil al lui Dumnezeu se întoarce acasă.
Acum sunt împreună.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 711 – 4 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Citeste si –

  1. Discursul Președintelui Donald Trump: Astăzi, în centrul acestei camere mari se află legendarul Billy Graham, ambasador al lui Hristos, care a reamintit lumii despre puterea rugăciunii și darul harului lui Dumnezeu
  2. Doi Președinți își iau rămas bun de la Billy Graham. Bill Clinton l-a întâlnit prima dată la 11 ani, la o cruciadă
  3. LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. – Presedintele Donald Trump si Congresul si Senatul American il Onoreaza pe Evanghelistul BILLY GRAHAM
  4. Povestea soției lui Billy Graham
  5. Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
  6. Billy Graham 1918 – 2018 (FOTO / VIDEO Memorialul de la Capitoliu si Inmormantarea)
  7. LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence
  8. Billy Graham a luptat și pentru drepturile civile
  9. Răspunsuri Pentru Viață – Iacob Berghianu – In Memoriam: Billy Graham [CREDO TV]
  10. Billy Graham va fi depus la loc de onoare, la fel ca președinții, în Rotonda Capitoliului
  11. VIDEO – BILLY GRAHAM Priveghi la LIBRARIA Billy Graham din Charlotte, Carolina de Nord
  12. Vizita lui Billy Graham la Ierusalim cu aproape 60 de ani în urmă – A predicat mesajul Invierii Domnului Isus
  13. Comunicatul Președintelui DONALD TRUMP privind trecerea din viață a Reverendului Billy Graham
  14. Președintele George W. Bush povestește – Cum mi-a schimbat viața Billy Graham
  15. AMERICANII ISI IAU RAMAS BUN DE LA BILLY GRAHAM – LIVE VIDEO – Cortegiul de automobile il va transporta pe Billy Graham din Asheville la Charlotte, locul unde s-a nascut
  16. AMERICA L-A IUBIT PE BILLY GRAHAM – Ultima călătorie prin munții Carolinei de Nord
  17. Pastorul Americii, Billy Graham, Invitat Obișnuit al Casei Albe Sub Zece Președinți Americani (1)
  18. Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018
  19. Franklin Graham: Astazi, la varsta de 99 de ani, Billy Graham a parasit lumea asta pentru o viata eterna in cer, intr-un loc pregatit de Isus Hristos, pe care l-a propovaduit timp de 80 de ani
  20. ,,CALEA CRUCII – Ultima predica / ultimul mesaj a lui Billy Graham
  21. Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani(2)
  22. Vizita în România comunistă a unuia dintre cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Cine a fost Billy Graham
  23. VIDEO FULL – Billy Graham in Romania
  24. Teofil Stanciu – Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”
  25. Paul Negrut – Responsabilitatea mea pentru mantuirea celor din jur – Marcu 5:1-20 + Film cu vizita lui Billy Graham la Oradea
  26. Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
  27. Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă
  28. Billy Graham. The Ambasador of God – by Nicolae.Geantă
  29. Interviu cu Iosif Ton la trecerea din viata a Evanghelistului Billy Graham
  30. Viorel Iuga – Dacă respectăm slujirea fratelui Billy Graham, atunci să ne facem timp şi în zilele acestea să vorbim măcar unei persoane despre salvare.
  31. VIDEO – Cuvantarea evanghelistului Billy Graham la Biserica Baptista Speranta Arad 11 Septembrie 1985
  32. The Gaithers – In Memoriam, Billy Graham 1918-2018

Reclame

SUA – Senatul statului Iowa adoptă legea care interzice avortarea copiilor după detectarea primelor bătăi ale inimii

Senatul din statul american Iowa a adoptat miercuri o lege pro viață, cunoscută sub denumirea de „Bill of Heartbeat”, care, dacă va fi pusă în aplicare, după ce va trece de Camera inferioară a parlamentului, va scoate practic în afara legii avortarea copiilor cu bătăi ale inimii detectabile.
Inimile copiilor încep să se formeze în a 21-a zi de sarcină, dar bătăile inimii sunt detectate la ecografie cu câteva săptămâni mai târziu.
Camera superioară din Iowa a aprobat acest proiect de lege cu 30 de voturi pentru și 20 împotrivă, scrie LifeSiteNews.
Se așteaptă acum votul Camerei inferioare, controlată de majoritatea republicană. Dacă legea va fi votată și aici, practic,  medicii care vor face avorturi după ce au detectat bătăi ale inimii copilului vor putea fi acuzați de crimă.
Singura excepție de la lege s-ar aplica sarcinilor care pun în pericol viața mamelor.
„Acest proiect de lege este punctul de plecare pentru toată guvernarea civilă”, a declarat senatoarea Amy Sinclair, precizând că măsura anti-avort nu este un război împotriva femeilor. „Aproximativ jumătate (50%) dintre persoanele pe care alegem să le protejăm sunt femei, deci, dacă legea nu va trece, acesta va fi adevăratul război împotriva femeilor”.
Mama căreia i se face un avort (care contravine acestei legi) nu va putea fi pusă sub acuzare, dar medicii care efectuează astfel de avorturi sunt pasibili de amendă și/sau cinci ani de închisoare pentru comiterea cu bună știință a unui avort la cerere dacă bătăile inimii fătului sunt detectabile.
În ciuda oportunității de promovare a acestei legi împotriva avorturilor, un număr mare de grupuri pro-viață s-au ferit să sprijine această inițiativă legislativă. Argumentul lor: dacă va fi pusă în aplicare,va avea drept consecință litigii prelungite și, în cele din urmă, instanța va da câștige de cauză celor care o vor contesta.
Multe voci susțin că această lege ar încalca hotărârile Curții Supreme a Statelor Unite, care afirmă că femeile au dreptul legal la avortm și că o astfel de abordare va fi putea fi ușor atacată ca neconstituțională.
Anul trecut, cand „Bill Heartbeat” a fost introdus în Tennessee, mișcarea „Tennessee Right to Life” s-a opus, susținând că nu dorește să sprijine măsuri care nu au șanse de câștig în fața instanței.
SURSA – ACTIVE NEWS

Billy Graham 1918 – 2018 (FOTO / VIDEO Memorialul de la Capitoliu si Inmormantarea)

Evanghelistul legendar Billy Graham a pășit în eternitate la vârsta de 99 de ani. Trupul neînsuflețit al lui Graham a fost expus la Capitoliu, în Washington timp de două zile. El este primul lider creștin care a primit această recunoaștere. Înmormântarea a avut loc vineri, în data de 2 martie. (VEZI VIDEO MAI JOS)  John Jessup de la CBN a mers în Carolina de Nord să vadă cum îl comemorează oamenii pe cel mai important evanghelist al tuturor timpurilor.

Înainte de a intra în Charlotte se vede imediat amprenta pe care a lăsat-o Billy Graham. Autostrăzile poartă numele lui. Drapelele sunt arborate în bernă pentru a comemora fiul respectat al statului, iar reporterii vin cu noutăți în direct de la Biblioteca Billy Graham, locul unde a avut loc serviciul de înmormântare și unde a fost îngropat. Echipele de lucru au transformat această parcare într-un loc care amintește de o mișcare de trezire ținută într-un cort pentru a omagia cruciadele sale populare.

În fundal se vede o cruce care simbolizează credința căreia și-a dedicat viața.
Don Wilton a slujit ca pastor pentru Graham, rol care poate fi intimidant, dat fiind faptul că Graham a fost numit „Pastorul Americii” și a fost consilierul președinților. Însă el spune că Graham a avut această capacitate de a-i ușura sarcina.

De fiecare dată când eram împreună, poți întreba pe oricine care l-a întâlnit vreodată, am observat că el avea capacitatea de a-și face interlocutorul să se simtă persoana cea mai importantă de pe pământ.
Nu poți evangheliza lumea dacă treci peste oameni. Lui i-a păsat de fiecare persoană pe care a întâlnit-o.

billy graham Kent Phillips 1996Pittenger l-a întâlnit pe Graham pe un teren de golf, în ultimul an de facultate.
Apoi, Evanghelistul i-a dat această Biblie pe care a semnat-o și i-a mulțumit pentru ajutor. De-a lungul vieții sale, Graham a avut mereu un mesaj pentru alții. Acum, după moartea sa, oameni de pretutindeni vin să se revanșeze. Reshma Knupp a venit din Insulele Fiji.

Mulți au depus flori, au lăsat mesaje de mulțumire și s-au rugat la Centrul de Instruire Billy Graham din Asheville.

Carolyn Dunlap a venit cu mama ei în vârstă de 83 de ani care a devenit creștină la o cruciadă condusă de Billy Graham, în 1952, la vârsta de 17 ani. Fără Billy Graham nu ai avea credința pe care o ai.
În timp ce oamenii îi cinstesc moștenirea, pastorul Wilton crede că rugăciunea pentru familia lui Graham și pentru viitor este ce evanghelistul ar aprecia cel mai mult.

Ei și-au pierdut tatăl, bunicul, prietenul lor cel mai bun. Rugați-vă pentru ei. În al doilea rând, rugați-vă pentru vestirea Evangheliei. Acestaa ar fi cea mai mare dorință a domnului Graham.

Billy Graham se va întoarce de unde a plecat. El a fost dus în locul unde a copilărit și a fost înmormântat lângă dragostea vieții sale, Ruth, în locul care îi poartă numele. Un loc care cinstește omul, misiunea sa și mesajul de a vesti Evanghelia lui Isus Hristos pretutindeni în lume. Mulți sunt de părere că înmormântarea sa va fi ultima cruciadă purtată de el.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 711 – 4 martie 2018.

President Donald Trump Honors Billy Graham As Body Lies In State At U.S. Capitol Rotunda| NBC News February 28, 2018

 Reverend Billy Graham’s Funeral | NBC News March 2, 2018

Citeste si –

  1. Discursul Președintelui Donald Trump: Astăzi, în centrul acestei camere mari se află legendarul Billy Graham, ambasador al lui Hristos, care a reamintit lumii despre puterea rugăciunii și darul harului lui Dumnezeu
  2. Doi Președinți își iau rămas bun de la Billy Graham. Bill Clinton l-a întâlnit prima dată la 11 ani, la o cruciadă
  3. LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. – Presedintele Donald Trump si Congresul si Senatul American il Onoreaza pe Evanghelistul BILLY GRAHAM
  4. Povestea soției lui Billy Graham
  5. Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
  6. Billy Graham 1918 – 2018 (FOTO / VIDEO Memorialul de la Capitoliu si Inmormantarea)
  7. LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence
  8. Billy Graham a luptat și pentru drepturile civile
  9. Răspunsuri Pentru Viață – Iacob Berghianu – In Memoriam: Billy Graham [CREDO TV]
  10. Billy Graham va fi depus la loc de onoare, la fel ca președinții, în Rotonda Capitoliului
  11. VIDEO – BILLY GRAHAM Priveghi la LIBRARIA Billy Graham din Charlotte, Carolina de Nord
  12. Vizita lui Billy Graham la Ierusalim cu aproape 60 de ani în urmă – A predicat mesajul Invierii Domnului Isus
  13. Comunicatul Președintelui DONALD TRUMP privind trecerea din viață a Reverendului Billy Graham
  14. Președintele George W. Bush povestește – Cum mi-a schimbat viața Billy Graham
  15. AMERICANII ISI IAU RAMAS BUN DE LA BILLY GRAHAM – LIVE VIDEO – Cortegiul de automobile il va transporta pe Billy Graham din Asheville la Charlotte, locul unde s-a nascut
  16. AMERICA L-A IUBIT PE BILLY GRAHAM – Ultima călătorie prin munții Carolinei de Nord
  17. Pastorul Americii, Billy Graham, Invitat Obișnuit al Casei Albe Sub Zece Președinți Americani (1)
  18. Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018
  19. Franklin Graham: Astazi, la varsta de 99 de ani, Billy Graham a parasit lumea asta pentru o viata eterna in cer, intr-un loc pregatit de Isus Hristos, pe care l-a propovaduit timp de 80 de ani
  20. ,,CALEA CRUCII – Ultima predica / ultimul mesaj a lui Billy Graham
  21. Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani(2)
  22. Vizita în România comunistă a unuia dintre cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Cine a fost Billy Graham
  23. VIDEO FULL – Billy Graham in Romania
  24. Teofil Stanciu – Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”
  25. Paul Negrut – Responsabilitatea mea pentru mantuirea celor din jur – Marcu 5:1-20 + Film cu vizita lui Billy Graham la Oradea
  26. Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
  27. Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă
  28. Billy Graham. The Ambasador of God – by Nicolae.Geantă
  29. Interviu cu Iosif Ton la trecerea din viata a Evanghelistului Billy Graham
  30. Viorel Iuga – Dacă respectăm slujirea fratelui Billy Graham, atunci să ne facem timp şi în zilele acestea să vorbim măcar unei persoane despre salvare.
  31. VIDEO – Cuvantarea evanghelistului Billy Graham la Biserica Baptista Speranta Arad 11 Septembrie 1985
  32. The Gaithers – In Memoriam, Billy Graham 1918-2018

Pastorul președinților – Era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.

Timp de decenii, Billy Graham a călătorit în America și pe întreg globul, vestind mesajul mântuirii celor rătăciți. De-a lungul carierei sale, el a dus la Hristos oameni din întreaga lume. De asemenea, s-a întâlnit cu vreo zece președinți. Mark Martin ne va vorbi despre viața deosebită a lui Billy Graham.
William Franklin Graham s-a născut la data de 7 noiembrie 1918, cu patru zile înaintea sfârșitului Primului Război Mondial. A crescut la o fermă de lapte în perioada marii crize economice. A dobândit o etică solidă a muncii care este evidentă în cele șase decenii ale lucrării sale de slujire. Reverendul Billy Graham a vestit Evanghelia lui Isus Hristos la peste 250 de milioane de oameni, în peste 180 de țări și teritorii. Alte sute de mii de oameni au fost evanghelizați prin emisiuni de radio, televiziune, prin filme, cărți și prin internet. Billy Graham și-a dobândit primele experiențe de evanghelizare prin emisiuni de radio, apoi prin Youth for Christ, o organizație înființată pentru a sluji tinerii și soldații din cel de-al Doilea Război Mondial. După război, Graham a predicat în Statele Unite și Europa. Lucrarea sa de slujire a deschis drumul pentru o serie de campanii interconfesionale în alte orașe, la sfârșitul anilor 1940.

În ciuda criticilor aspre din partea multor membri ai comunității religioase, Billy Graham a dus mesajul mântuirii dincolo de Cortina de Fier, în Europa de Est comunistă. El a mers chiar și în Coreea de Nord, unul dintre regimurile cele mai reticente, ca să vorbească despre Isus cu liderul țării, răposatul Kim Ir-sen. Lui Billy Graham nu i-a fost rușine să vorbească despre Evanghelie cu oamenii aflați la putere.

Trebuie să rămâi concentrat să vorbești oamenilor despre Isus Hristos. În lucrarea sa, în viața sa, în predicile sale, la orice întâlnire cu un președinte sau un rege mereu a adus vorba de Evanghelie.

Era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
Evanghelistul a contribuit la schimbarea lumii și lumea l-a remarcat. Începând cu 1955, potrivit sondajelor realizate de institutul Gallup, Billy Graham a fot considerat de 54 de ori unul dintre primii 10 cei mai admirați bărbați din lume, de 48 de ori în mod consecutiv, de mai multe ori decât orice altă persoană din istoria lumii.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 711 – 4 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Citeste si –

  1. Discursul Președintelui Donald Trump: Astăzi, în centrul acestei camere mari se află legendarul Billy Graham, ambasador al lui Hristos, care a reamintit lumii despre puterea rugăciunii și darul harului lui Dumnezeu
  2. Doi Președinți își iau rămas bun de la Billy Graham. Bill Clinton l-a întâlnit prima dată la 11 ani, la o cruciadă
  3. LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. – Presedintele Donald Trump si Congresul si Senatul American il Onoreaza pe Evanghelistul BILLY GRAHAM
  4. Povestea soției lui Billy Graham
  5. Billy Graham 1918 – 2018 (FOTO / VIDEO Memorialul de la Capitoliu si Inmormantarea)
  6. LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence
  7. Pastorul președinților – Billy Graham  era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
  8. Billy Graham a luptat și pentru drepturile civile
  9. Răspunsuri Pentru Viață – Iacob Berghianu – In Memoriam: Billy Graham [CREDO TV]
  10. Billy Graham va fi depus la loc de onoare, la fel ca președinții, în Rotonda Capitoliului
  11. VIDEO – BILLY GRAHAM Priveghi la LIBRARIA Billy Graham din Charlotte, Carolina de Nord
  12. Vizita lui Billy Graham la Ierusalim cu aproape 60 de ani în urmă – A predicat mesajul Invierii Domnului Isus
  13. Comunicatul Președintelui DONALD TRUMP privind trecerea din viață a Reverendului Billy Graham
  14. Președintele George W. Bush povestește – Cum mi-a schimbat viața Billy Graham
  15. AMERICANII ISI IAU RAMAS BUN DE LA BILLY GRAHAM – LIVE VIDEO – Cortegiul de automobile il va transporta pe Billy Graham din Asheville la Charlotte, locul unde s-a nascut
  16. AMERICA L-A IUBIT PE BILLY GRAHAM – Ultima călătorie prin munții Carolinei de Nord
  17. Pastorul Americii, Billy Graham, Invitat Obișnuit al Casei Albe Sub Zece Președinți Americani (1)
  18. Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018
  19. Franklin Graham: Astazi, la varsta de 99 de ani, Billy Graham a parasit lumea asta pentru o viata eterna in cer, intr-un loc pregatit de Isus Hristos, pe care l-a propovaduit timp de 80 de ani
  20. ,,CALEA CRUCII – Ultima predica / ultimul mesaj a lui Billy Graham
  21. Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani(2)
  22. Vizita în România comunistă a unuia dintre cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Cine a fost Billy Graham
  23. VIDEO FULL – Billy Graham in Romania
  24. Teofil Stanciu – Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”
  25. Paul Negrut – Responsabilitatea mea pentru mantuirea celor din jur – Marcu 5:1-20 + Film cu vizita lui Billy Graham la Oradea
  26. Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
  27. Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă
  28. Billy Graham. The Ambasador of God – by Nicolae.Geantă
  29. Interviu cu Iosif Ton la trecerea din viata a Evanghelistului Billy Graham
  30. Viorel Iuga – Dacă respectăm slujirea fratelui Billy Graham, atunci să ne facem timp şi în zilele acestea să vorbim măcar unei persoane despre salvare.
  31. VIDEO – Cuvantarea evanghelistului Billy Graham la Biserica Baptista Speranta Arad 11 Septembrie 1985
  32. The Gaithers – In Memoriam, Billy Graham 1918-2018

Billy Graham a luptat și pentru drepturile civile

Puțini știu că Billy Graham a avut un rol decisiv în mișcarea pentru drepturile civile. Era anul 1953. În America exista multă tensiune rasială și incertitudine. Reverendul Billy Graham făcea o muncă de pionierat, când a făcut ceva de neconceput. A organizat o cruciadă în Chattanooga, Tennessee unde mii de bărbați, femei și copii de toate rasele au stat împreună și s-au închinat Domnului.

L-ați auzit pe Billy Graham, în 1973, când a sfidat rasismul în Johannesburg, Africa de Sud, pe vremea Apartheidului. A avut un mesaj profund. Puțini știu că Billy Graham a avut un rol decisiv în mișcarea pentru drepturile civile. Charlene Aaron vine cu detalii.

Era anul 1953. În America exista multă tensiune rasială și incertitudine. Reverendul Billy Graham făcea o muncă de pionierat, când a făcut ceva de neconceput. A organizat o cruciadă în Chattanooga, Tennessee unde mii de bărbați, femei și copii de toate rasele au stat împreună și s-au închinat Domnului.

El a dus lupta împotriva segregației pe străzi. Graham a predicat la Madison Square Garden în fața a mii de oameni în fiecare seară, dar foarte puțini afro-americani au venit. Un coleg i-a sugerat să îi ceară ajutor reverendului Howard Jones. Jones i-a sugerat lui Graham să predice pe străzile din New York. Și exact asta a făcut.

„El a spus că a decis că nu se va mai adresa unei audiențe separate. M-a întrebat ce îi sugerez să facă. I-am spus să se ducă la afro-americani. M-a întrebat la ce mă refer și i-am spus să meargă în Harlem.” a spus pastorul Howard Jones.

Graham a predicat în Biserica Metodistă Salem, în fața unei audiențe de mii de oameni. Săptămâna următoare s-a dus în Brooklyn. Încet, dar sigur la cruciadele din New York au venit și afro-americanii. Cântăreața cunoscută Ethel Waters a participat la eveniment și și-a predat viața lui Hrisos. Graham l-a invitat prietenul său Martin Luther King Jr.ca să participe la unul din evenimente.
Martin Luther King, Jr. A spus: „Îți mulțumim pentru această seară, pentru faptele mărețe care s-au făcut în acest oraș, prin intermediul predicii dinamice a acestui mare evanghelist. Te rugăm, Doamne, să îl binecuvântezi și în continuare. Dă-i putere și autoritate. În timp ce îl ascultăm în această seară, deschide inima și sufletul nostru influenței divine.”

Graham a fost criticat de albi și de afro-americani deopotrivă. Însă acest fapt nu l-a oprit.
Unii au susținut că domnului Graham nu i-a păsat de comunitatea afro-americană, că nu a vorbit destul de mult despre drepturile civile.

Exact așa a făcut. A organizat cruciade începând cu Arkansas până la Alabama.
Bill Clinton a spus: „Diverse cartiere din statul meu au fost la un pas de izbucnirea unor acte de violență. Cu toate astea, zeci de mii de creștini albi și afro-americani au stat împreună într-un stadion de fotbal. Când a chemat oamenii la sfârșitul mesajului, mii de oameni au coborât, s-au ținut de mână, plângând. Acesta a fost începutul sfârșitului vremurilor de odinioară din sud, în statul meu natal. Nu voi uita niciodată acel moment.”

S-a dus chiar și în Africa de Sud unde a predicat unei audiențe integrate în 1973.
Billy Graham a colaborat cu președinții Eisenhower, Kennedy, Johnson și Nixon și i-a îndemnat să asigure egalitate tuturor cetățenilor.

În cele din urmă, moștenirea lui Graham este plină cu mesajul dragostei și a unității.
Billy a dovedit faptul că în Hristos nu există est și vest, nord sau sud, ci doar dragoste.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 711 – 4 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Citeste si –

  1. Discursul Președintelui Donald Trump: Astăzi, în centrul acestei camere mari se află legendarul Billy Graham, ambasador al lui Hristos, care a reamintit lumii despre puterea rugăciunii și darul harului lui Dumnezeu
  2. Doi Președinți își iau rămas bun de la Billy Graham. Bill Clinton l-a întâlnit prima dată la 11 ani, la o cruciadă
  3. LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. – Presedintele Donald Trump si Congresul si Senatul American il Onoreaza pe Evanghelistul BILLY GRAHAM
  4. Povestea soției lui Billy Graham
  5. Billy Graham 1918 – 2018 (FOTO / VIDEO Memorialul de la Capitoliu si Inmormantarea)
  6. LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence
  7. Pastorul președinților – Billy Graham  era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
  8. Billy Graham a luptat și pentru drepturile civile
  9. Răspunsuri Pentru Viață – Iacob Berghianu – In Memoriam: Billy Graham [CREDO TV]
  10. Billy Graham va fi depus la loc de onoare, la fel ca președinții, în Rotonda Capitoliului
  11. VIDEO – BILLY GRAHAM Priveghi la LIBRARIA Billy Graham din Charlotte, Carolina de Nord
  12. Vizita lui Billy Graham la Ierusalim cu aproape 60 de ani în urmă – A predicat mesajul Invierii Domnului Isus
  13. Comunicatul Președintelui DONALD TRUMP privind trecerea din viață a Reverendului Billy Graham
  14. Președintele George W. Bush povestește – Cum mi-a schimbat viața Billy Graham
  15. AMERICANII ISI IAU RAMAS BUN DE LA BILLY GRAHAM – LIVE VIDEO – Cortegiul de automobile il va transporta pe Billy Graham din Asheville la Charlotte, locul unde s-a nascut
  16. AMERICA L-A IUBIT PE BILLY GRAHAM – Ultima călătorie prin munții Carolinei de Nord
  17. Pastorul Americii, Billy Graham, Invitat Obișnuit al Casei Albe Sub Zece Președinți Americani (1)
  18. Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018
  19. Franklin Graham: Astazi, la varsta de 99 de ani, Billy Graham a parasit lumea asta pentru o viata eterna in cer, intr-un loc pregatit de Isus Hristos, pe care l-a propovaduit timp de 80 de ani
  20. ,,CALEA CRUCII – Ultima predica / ultimul mesaj a lui Billy Graham
  21. Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani(2)
  22. Vizita în România comunistă a unuia dintre cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Cine a fost Billy Graham
  23. VIDEO FULL – Billy Graham in Romania
  24. Teofil Stanciu – Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”
  25. Paul Negrut – Responsabilitatea mea pentru mantuirea celor din jur – Marcu 5:1-20 + Film cu vizita lui Billy Graham la Oradea
  26. Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
  27. Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă
  28. Billy Graham. The Ambasador of God – by Nicolae.Geantă
  29. Interviu cu Iosif Ton la trecerea din viata a Evanghelistului Billy Graham
  30. Viorel Iuga – Dacă respectăm slujirea fratelui Billy Graham, atunci să ne facem timp şi în zilele acestea să vorbim măcar unei persoane despre salvare.
  31. VIDEO – Cuvantarea evanghelistului Billy Graham la Biserica Baptista Speranta Arad 11 Septembrie 1985
  32. The Gaithers – In Memoriam, Billy Graham 1918-2018

BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI  DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște

Semnul distinctiv al creștinului nu este respectarea unui set de reguli, asemenea evreilor, cu pretenția lor de a fi ținut Legea ca un indicator al identității sau ca un însemn al alegerii, ci prezența harului lui Dumnezeu în viața sa.

BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI
DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ

Apostolul recunoaște universalitatea păcatului, totuși el nu consimte inevitabilitatea acestuia. Pavel îi îndeamnă mereu pe credincioși să nu cedeze în fața răului, ci mai degrabă să facă ceea ce este bine; acesta se roagă pentru credincioșii din Corint ca ei să nu facă rău: „Totuși ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău; nu pentru ca să ne putem arăta noi înșine primiți, ci ca să faceți ce este bine…” (2Cor.13:7); și le recomandă celor din Colose să nimicească răul care este în ei: „De aceea omorâți măularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lacomia, care este o închinare la idoli.” (Col.3:5); iar credincioșii din Roma sunt îndemnați să nu se răzbune atunci când răul este îndreptat împotriva lor, ci mai degrabă să biruiască răul prin bine: „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” (Rom. 12:17,21); și are un îndemn foarte asemănător pentru cei din Tesalonic: „Luați seama ca nimeni sa nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și fața de toți.” (1Tes.5:15). Este important să ținem minte că dragostea, care desigur ar trebui să caracterizeze pe toți creștinii, nu ține cont de fărădelege, aceasta „nu se poatră necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie nu se gândește la rău…” (1Cor. 13:5)

Apostolul nu se limitează la a denunța răul doar în domeniul spiritual, el îl informează pe Timotei că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1Tim. 6:10), aceasta fiind de fapt o idolatrie; îi îndeamnă pe credincioșii din Roma, să facă ce este este bine, astfel câștigând aprobarea conducătorilor și le reamintește, că dragostea nu face rău aproapelui. „Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar, să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele, și vei avea laudă de la ea. Dragostea nu face rău aproapelui…” (Rom.13:3,10)

Păcatul este universal și Hristos a murit pentru a trata efectele sale; Pavel afirmă și clarifică că el nu îi consirderă pe creștini niște oameni care continuă să păcătuiască: „Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul? Să păcătuim pentru că numai suntem sub Lege, ci sub har ?” (Rom.6:1,15) & „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste.” (Gal. 5:15); adăugând totuși convigerea sa că păcatul lor este iertat.

Apostolul este deplin conștient și convins că păcatul este atât de adânc înrădăcinat în natura umană încât, a pretinde în această viață că, suntem liberi de orice păcat… este o obrăznicie. Pavel este foarte direct când afirmă că: „păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră” (Rom.6:14), adăugând: „pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har”. Semnul distinctiv al creștinului nu este respectarea unui set de reguli, asemenea evreilor, cu pretenția lor de a fi ținut Legea ca un indicator al identității sau ca un însemn al alegerii, ci prezența harului lui Dumnezeu în viața sa.

Prin har este mântuit cel credincios, și prin har este de asemenea trăită întreaga viață creștină ! Apostolul continuă să afirme că cei credincioși sunt acum eliberați de sub stăpânirea păcatului, și aceștia sunt de acum „robi ai neprihănirii” (Rom. 6:18)

Păcatul conduce inevitabil la Judecata finală; Judecata prezentă constă dintr-o anumită anticipare a viitorului, deoarece a păcătui… înseamnă a deveni păcătos. Păcatul va fi confruntat, în final, la Judecată, în tribunalul lui Hristos, această Judecată este parte a adevărului creștin și indică confruntarea finală a răului.

„Căci n-am nimic împotriva mea, totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu. (1Cor. 4:4-5)

LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence

LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence. Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” , înmormântarea evanghelistului Billy Graham va avea loc la Billy Graham Library, sub un cort mare alb.

Billy Graham va termina alergarea la fel cum a început-o: sub un cort mare alb, în fața a mii de oameni. Sunt prezenți peste 400 de reprezentanți mass-media la eveniment. Printre participanți se vor număra si presedintele Donald Trump si vicepresedintele Mike Pence. Vor cânta, printre alții, Gaither Vocal Band si Michael W. Smith. 

Serviciul funerar este privat și va include membrii familiei, prietenii și liderii comunității care au fost atinși de lucrarea lui Graham. Aproximativ 2.300 de persoane vor fi invitate să participe la serviciul de 90 de minute. Billy Graham a aprobat personal programul și detaliile ceremoniei funerare cu ani înainte de moartea sa și a asigurat că atenția nu va fi asupra lui, ci asupra Evangheliei. Fiul său, Franklin Graham, va avea mesajul principal, în timp ce fratele său și cele trei surori vor vorbi pe scurt pentru a-și onora tatăl. Sicriul lui Graham a fost executat manual la cererea lui, de către deținuții din închisoarea din Angola în 2006. Graham va fi îngropat lângă soția sa, Ruth, care a murit în 2007, în grădina Bibliotecii Billy Graham.

În primăvara anului 1934, tatăl lui Billy Graham a dat voie unui grup de oameni de afaceri din Charlotte să folosească o parte din ferma de lapte a familiei pentru a se aduna pentru o zi de rugăciune. În acea zi, bărbații s-au rugat pentru oraș. Ei s-au rugat ca: „Din Charlotte, Domnul va ridica pe cineva să propovăduiască Evanghelia până la marginile Pământului”. Suntem aici astăzi, mai mult de 80 de ani mai târziu, pentru că rugăciunea a fost într-adevăr ascultată. Billy Graham avea 15 ani atunci…. Din discursul Presedintelui Donald Trump la Rotunda, Washington D.C 28 februarie 2018

Ionel Tutac ne informeaza ca sunt peste 400 de reprezentanți mass-media la eveniment.
Printre participanți se vor număra si presedintele Donald Trump si vicepresedintele Mike Pence.
Vor cânta, printre alții, Gaither Vocal Band si Michael W. Smith.

Urmareste live aici –

LIVE COVERAGE FOX NEWS CAROLINA  durata 3+ ore

PARTEA 1

LIVE COVERAGE FOX NEWS CAROLINA  durata 3+ ore

PARTEA 2

Citeste si –

  1. Discursul Președintelui Donald Trump: Astăzi, în centrul acestei camere mari se află legendarul Billy Graham, ambasador al lui Hristos, care a reamintit lumii despre puterea rugăciunii și darul harului lui Dumnezeu
  2. Doi Președinți își iau rămas bun de la Billy Graham. Bill Clinton l-a întâlnit prima dată la 11 ani, la o cruciadă
  3. LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. – Presedintele Donald Trump si Congresul si Senatul American il Onoreaza pe Evanghelistul BILLY GRAHAM
  4. Povestea soției lui Billy Graham
  5. Billy Graham 1918 – 2018 (FOTO / VIDEO Memorialul de la Capitoliu si Inmormantarea)
  6. LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence
  7. Pastorul președinților – Billy Graham  era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
  8. Billy Graham a luptat și pentru drepturile civile
  9. Răspunsuri Pentru Viață – Iacob Berghianu – In Memoriam: Billy Graham [CREDO TV]
  10. Billy Graham va fi depus la loc de onoare, la fel ca președinții, în Rotonda Capitoliului
  11. VIDEO – BILLY GRAHAM Priveghi la LIBRARIA Billy Graham din Charlotte, Carolina de Nord
  12. Vizita lui Billy Graham la Ierusalim cu aproape 60 de ani în urmă – A predicat mesajul Invierii Domnului Isus
  13. Comunicatul Președintelui DONALD TRUMP privind trecerea din viață a Reverendului Billy Graham
  14. Președintele George W. Bush povestește – Cum mi-a schimbat viața Billy Graham
  15. AMERICANII ISI IAU RAMAS BUN DE LA BILLY GRAHAM – LIVE VIDEO – Cortegiul de automobile il va transporta pe Billy Graham din Asheville la Charlotte, locul unde s-a nascut
  16. AMERICA L-A IUBIT PE BILLY GRAHAM – Ultima călătorie prin munții Carolinei de Nord
  17. Pastorul Americii, Billy Graham, Invitat Obișnuit al Casei Albe Sub Zece Președinți Americani (1)
  18. Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018
  19. Franklin Graham: Astazi, la varsta de 99 de ani, Billy Graham a parasit lumea asta pentru o viata eterna in cer, intr-un loc pregatit de Isus Hristos, pe care l-a propovaduit timp de 80 de ani
  20. ,,CALEA CRUCII – Ultima predica / ultimul mesaj a lui Billy Graham
  21. Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani(2)
  22. Vizita în România comunistă a unuia dintre cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Cine a fost Billy Graham
  23. VIDEO FULL – Billy Graham in Romania
  24. Teofil Stanciu – Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”
  25. Paul Negrut – Responsabilitatea mea pentru mantuirea celor din jur – Marcu 5:1-20 + Film cu vizita lui Billy Graham la Oradea
  26. Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
  27. Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă
  28. Billy Graham. The Ambasador of God – by Nicolae.Geantă
  29. Interviu cu Iosif Ton la trecerea din viata a Evanghelistului Billy Graham
  30. Viorel Iuga – Dacă respectăm slujirea fratelui Billy Graham, atunci să ne facem timp şi în zilele acestea să vorbim măcar unei persoane despre salvare.
  31. VIDEO – Cuvantarea evanghelistului Billy Graham la Biserica Baptista Speranta Arad 11 Septembrie 1985
  32. The Gaithers – In Memoriam, Billy Graham 1918-2018

Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]

Funeraliile lui Billy Graham – 02 Martie 2018 Corespondenta din America, prin telefon, cu pastorul Ionel Tutac, de la funeraliile lui Billy Graham, si de la Bucuresti, cu pastorul Vasile Talpos, unul dintre principalii organizatori ai vizitei lui Billy Graham in Romania in anul 1985.

Ionel Tutac –

Am ajuns la Billy Graham Library, locul unde are loc înmormântarea evanghelistului Billy Graham.
Peste 400 de reprezentanți mass-media la eveniment.
Printre participanți se vor număra si presedintele Donald Trump si vicepresedintele Mike Pence.
Vor cânta, printre alții, Gaither Vocal Band si Michael W. Smith. 

Citeste si –

  1. Discursul Președintelui Donald Trump: Astăzi, în centrul acestei camere mari se află legendarul Billy Graham, ambasador al lui Hristos, care a reamintit lumii despre puterea rugăciunii și darul harului lui Dumnezeu
  2. Doi Președinți își iau rămas bun de la Billy Graham. Bill Clinton l-a întâlnit prima dată la 11 ani, la o cruciadă
  3. LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. – Presedintele Donald Trump si Congresul si Senatul American il Onoreaza pe Evanghelistul BILLY GRAHAM
  4. Povestea soției lui Billy Graham
  5. Billy Graham 1918 – 2018 (FOTO / VIDEO Memorialul de la Capitoliu si Inmormantarea)
  6. LIVE / IN DIRECT Serviciul de INMORMANTARE pentru BILLY GRAHAM, cu Donald Trump si Mike Pence
  7. Pastorul președinților – Billy Graham  era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
  8. Billy Graham a luptat și pentru drepturile civile
  9. Răspunsuri Pentru Viață – Iacob Berghianu – In Memoriam: Billy Graham [CREDO TV]
  10. Billy Graham va fi depus la loc de onoare, la fel ca președinții, în Rotonda Capitoliului
  11. VIDEO – BILLY GRAHAM Priveghi la LIBRARIA Billy Graham din Charlotte, Carolina de Nord
  12. Vizita lui Billy Graham la Ierusalim cu aproape 60 de ani în urmă – A predicat mesajul Invierii Domnului Isus
  13. Comunicatul Președintelui DONALD TRUMP privind trecerea din viață a Reverendului Billy Graham
  14. Președintele George W. Bush povestește – Cum mi-a schimbat viața Billy Graham
  15. AMERICANII ISI IAU RAMAS BUN DE LA BILLY GRAHAM – LIVE VIDEO – Cortegiul de automobile il va transporta pe Billy Graham din Asheville la Charlotte, locul unde s-a nascut
  16. AMERICA L-A IUBIT PE BILLY GRAHAM – Ultima călătorie prin munții Carolinei de Nord
  17. Pastorul Americii, Billy Graham, Invitat Obișnuit al Casei Albe Sub Zece Președinți Americani (1)
  18. Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018
  19. Franklin Graham: Astazi, la varsta de 99 de ani, Billy Graham a parasit lumea asta pentru o viata eterna in cer, intr-un loc pregatit de Isus Hristos, pe care l-a propovaduit timp de 80 de ani
  20. ,,CALEA CRUCII – Ultima predica / ultimul mesaj a lui Billy Graham
  21. Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani(2)
  22. Vizita în România comunistă a unuia dintre cei mai influenţi oameni ai secolului XX. Cine a fost Billy Graham
  23. VIDEO FULL – Billy Graham in Romania
  24. Teofil Stanciu – Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”
  25. Paul Negrut – Responsabilitatea mea pentru mantuirea celor din jur – Marcu 5:1-20 + Film cu vizita lui Billy Graham la Oradea
  26. Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
  27. Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă
  28. Billy Graham. The Ambasador of God – by Nicolae.Geantă
  29. Interviu cu Iosif Ton la trecerea din viata a Evanghelistului Billy Graham
  30. Viorel Iuga – Dacă respectăm slujirea fratelui Billy Graham, atunci să ne facem timp şi în zilele acestea să vorbim măcar unei persoane despre salvare.
  31. VIDEO – Cuvantarea evanghelistului Billy Graham la Biserica Baptista Speranta Arad 11 Septembrie 1985
  32. The Gaithers – In Memoriam, Billy Graham 1918-2018

Răspunsuri Pentru Viață – Iacob Berghianu – In Memoriam: Billy Graham [CREDO TV]

Răspunsuri Pentru Viață – In Memoriam: Billy Graham_1

Un documentar realizat de Asociația Billy Graham, cu un cuvânt introductiv de Iacob Berghianu

117 – Răspunsuri Pentru Viață – In Memoriam: Billy Graham_2

Lider al cultului penticostal Assemblies of God din România: Nu îmi pot explica de ce noi am început să ne pierdem conștiința creștină și națională și să privim mai mult peste gard la vecinii noștri sau mai în depărtare, peste ocean

Ioan Ceuță  este președintele organizației penticostale Assemblies of God din România.

„Va trebui ca în generația tânără să punem această sămânță a conștiinței naționale și a credinței creștine. Nu îmi pot explica de ce noi am început să ne pierdem această conștiință și să privim mai mult peste gard la vecinii noștrii sau mai în depărtare, peste ocean. Pe când noi trebuie să privim la valorile pe care poporul român le are, care sunt temelii, sunt fundamente, pe care noi trebuie să rămânem”, a declarat, pentru TVR,Ioan Ceuță , președintele Centrului Creștin București.

Marți, 27 februarie, a avut loc conferința de lansare a programului „România – 100 de ani de conștiință națională și credință creștină”, la care au luat parte reprezentanți ai tuturor cultelor din țara noastră.

Acest program este dedicat Centenarului Marii Uniri și este implementat de Alianța Evanghelică din România, în parteneriat cu Centrul Creștin București și Fundația „Pâinea Vieții”, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Prezent la eveniment, Ioan Ceuță  – președintele Centrului Creștin București -,  a vorbit despre importanța conștiinței naționale și a credinței creștine.
„Va trebui ca în generația tânără să punem această sămânță a conștiinței naționale și a credinței creștine. Nu îmi pot explica de ce noi am început să ne pierdem această conștiință și să privim mai mult peste gard la vecinii noștrii sau mai în depărtare, peste ocean. Pe când noi trebuie să privim la valorile pe care poporul român le are, care sunt temelii, sunt fundamente, pe care noi trebuie să rămânem”, a declarat, pentru TVR, președintele Centrului Creștin București.
De asemenea, la conferință a participat și trupa Pronconsul, solistul Bogdan Mihai Marin, cunoscut sub numele de Bodo, atrăgând atenția asupra faptului că Biserica este un pion principal al culturii românești.
„După câte ne dăm noi seama și după câte vedem, Biserica este unul dintre pionii principali la care se raportează cultura românească, unitatea românească și as spune bunul simț românesc”,a  spus Bodo.
Întrebat care sunt valorile cultural spirituale la care se mai raportează astăzi românii, solistul Proconsul a răspuns:

„Unitate, iertare, dragoste mai multă. Asta înglobează tot. Dacă avem dragoste, avem și unitate și iertare…Trebuie să reînvățăm să ne iubim unii pe alții și să iertăm mult și în stânga și în dreapta”.

În cadrul evenimentului au fost susținute mai multe alocu­țiuni, între invitați fiind și pr. prof. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. „În cadrul cuvântului, am accentuat mai multe aspecte legate de conștiința națională a poporului român în curgerea sa prin istorie și de credința creștină care l-a caracterizat și care l-a unit de fapt. Integritatea creștină a unui popor înseamnă forța lui, în acest sens înțelegem cât de mult înseamnă pentru viitorul unui popor nevoia în prezent a unei reforme morale”, a spus pr. prof. dr. Stelian Tofană.

SURSA – https://www.activenews.ro/cultura/Lider-al-cultului-penticostal-din-Romania-Nu-imi-pot-explica-de-ce-noi-am-inceput-sa-ne-pierdem-constiinta-crestina-si-nationala-si-sa-privim-mai-mult-peste-gard-la-vecinii-nostri-sau-mai-in-departare-peste-ocean-149591

Duminică 4 martie, peste 20 de ONG-uri organizează un PROTEST în fața Ministerului Culturii: Opriți propaganda homosexuală în școli și instituții de cultură. Asociația „NeamUnit” și alte nume importante conservatoare susțin protestul

Peste 20 de organizații non-guvernamentale anunță că vor protesta duminică, 4 martie, în fața Ministerului Culturii, pentru a se manifesta „împotriva campaniei de propagandă homosexuală”, făcută cu girul Ministerelor Culturii, Sănătății și Educației, se arată într-o scrisoare deschisă primită pe adresa redacției. Printre semnatari se numără Asociația „Neamunit”, Alianța pentru Demnitate Națională (Iulian Capsali), Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, Asociația „Pro Vita București” sau Revista „Familia Ortodoxă”.
„Ne opunem perfidei reeducări realizate cu aceste spectacole distrugătoare moral și fizic. Solicităm Ministrului Culturii și Identității Naționale să ne apere de extremismul unor modele antropologice străine, experimentale sau de așa zisă avangardă. Nu mai este demult vorba de avangardă ci de cea mai agresivă ariergarda artistică!
Libertatea de expresie rămâne un drept constituțional inviolabil (indiferent de orientarea sexuală). Dar, ca orice libertate, ea trebuie să fie pusă în contextul unei înțelepte și sănătoase prioritizări față de sănătatea medicală și a dezvoltării psihice a adolescenților. În plus trebuie păstrate demnitatea, decența și buna cuviință, stâlpi de veacuri ai etosului românesc!
Manifestanții atrag atenția asupra faptului că se lucrează la „canonizarea culturală a homosexualității:Atragem atenția că în alte țări și culturi se lucrează deja la etapa următoare: a dezincriminării pedofiliei, incestului, necrofiliei sau zoofiliei. Monstruozități care sunt încă încadrate la Codul Penal în țara noastră. Și acolo vrem să rămână!”.

Semnatarii acuză actuala coaliție de Guvernare de trădare a valorilor naționale. În final, reprezentanții asociațiilor cer demisia persoanelor care au permis desfășurarea filmelor cu mesaj pro LGBT la Muzeul Țăranului Român, dar și a celor au dus 100 de elevi minori la vizionarea filmului „120 BPM”.

Pagina de facebook a evenimentului este AICI.

Iată comunicatul integral:
Scrisoare deschisă
Doamnei Ministru al Sănătății, Sorina Pintea,
Domnului Ministru al Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu,
Domnului Ministru al Învățământului, Valentin Popa
Protestăm vehement împotriva campaniei de propagandă homosexuală făcută cu girul instituțiilor conduse de domniile voastre!
Duminică, 4 martie 2018, începând cu ora 17:00, vom susține, prin adunarea noastră în fața Ministerului Culturii, promovarea adevăratelor valori naționale românești. Reamintim că, la cinematograful Elvira Popescu din București, au fost recent convocați, în necunoștință de cauză, peste o sută de elevi minori pentru a viziona filmul 120 BPM. Acest film încurajează, cu o crasă iresponsabilitate medicală și educațională, sexul neprotejat cu un partener infectat cu HIV. Gravitatea acestui act așa zis cultural considerăm că ține de registrul penal. Același
film a fost proiectat de două ori și la Muzeul Țăranului Român. Ne opunem perfidei reeducări realizate cu aceste spectacole distrugătoare moral și fizic.
Solicităm Ministrului Culturii și Identității Naționale să ne apere de extremismul unor modele antropologice
străine, experimentale sau de așa zisă avangardă. Nu mai este demult vorba de avangardă ci de cea mai agresivă ariergarda artistică!
Libertatea de expresie rămâne un drept constituțional inviolabil (indiferent de orientarea sexuală). Dar, ca orice libertate, ea trebuie să fie pusă în contextul unei înțelepte și sănătoase prioritizări față de sănătatea medicală și a dezvoltării psihice a adolescenților. În plus trebuie păstrate demnitatea, decența și buna cuviință, stâlpi de veacuri ai etosului românesc!
Fără aceste priorități, ce fel de nouă identitate vrea actuala guvernare să construiască? Refuzăm să călcăm în urmele de șenile deschise de tancurile așa zisei revoluții de gen! România a rămas, slavă Domnului, într-o binecuvântată zăbavă în această infernală cursă. Asistăm la dezbateri agonizante întru canonizarea culturală a homosexualității. Atragem atenția că în alte țări și culturi se lucrează deja la etapa următoare: a dezincriminării pedofiliei, incestului, necrofiliei sau zoofiliei. Monstruozități care sunt încă încadrate la Codul Penal în țara noastră.
Și acolo vrem să rămână!
Există o contradicție evidentă între menirea instituțiilor dumneavoastră și agenda dezonorantă pe care o practicați de facto. Ați trădat valorile naționale pe care alianța politică ce v-a investit le vânturase electoral cu puțini ani în urmă. Identitatea națională trebuie respectată! Iar ipocrizia dublei măsuri trebuie să înceteze!

În consecință cerem sancționarea funcționarilor implicați în aceste manifestări, demisia responsabililor care au avizat desfășurarea acestora și demisia domniilor voastre din fruntea ministerelor pe care le conduceți!

Semnează:

Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință
Alianța pentru Demnitate Națională
Asociația „Bucovina Profundă”
Fundația pentru Știință și Sănătate
Fundația Institutul de Cercetări Psihosociale și Bioetică
Asociația Familia Românească
Asociația Civică Dreptate
Asociația Tradiția Românească
Asociația pentru Protecția Consumatorului
Asociația Neamunit
Asociația „Basarabii”
Asociația Pro Vita București
Asociația Christiana
Liga Distributistă Română „Ion Mihalache”
Asociația „Ortodoxia Tinerilor”
Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”
Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni”
Revista „Familia Ortodoxă”
Fundația Pentru Oameni
Asociația Freamătul
Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni -Suceava
Proiectul ARCUS
Asociația Pro Vita Bucovina
Asociația Sfântul Ioan cel Nou

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!

România – LIVE webcams de la orase mari