RELAȚIA BISERICĂ – STAT – de Viorel Udriște

RELAȚIA BISERICĂ – STAT

Termenul „Biserică” (sfat, adunare) în sine se referă în mod considerabil pentru a se face referire la copiii lui Dumnezeu, având referințe biblice clare în acest sens: „Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-I fac să audă cuvintele Mele, ca să învețe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ; și să învețe și pe copiii lor să le păzească.” (Deut.4:10); „ …către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Hristos Isus, chemați să fie sfinți, și către toți cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor și al nostru…” (1Cor. 1:2) Iar în epistola către Evrei citim următoarele cuvinte: „Ci v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.” (Evrei 12:22-24)

Biserica este Împlinirea parțială a Împărăției lui Dumnezeu, aici și acum , și servește drept agent primar al Împărăiei Sale. Esențial, pentru religia Vechiului Testament era Cortul Întâlnirii, ca apoi fiind Templul din Ierusalim; astăzi Biserica nu se închină la un templu , ci ea însăși a devenit Templu, Dumnezeu locuind atât printre copiii Lui, cât și în ei, nu în clădiri, ci într-o comunitate.
„Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi ? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, și așa sunteți și voi.” (1Cor. 3:16-17) Apostolul Pavel ne vorbește și el în acest sens, zugrăvind astfel imaginea Biserici ca templu al lui Dumnezeu: „Așadar voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.” (Efes. 2:19-22)

Privind din perspectiva Noului Testament, Biserica este comunitaea urmașilor lui Hristos de pe întreg pământul. În ceea ce privește statul, acesta reprezintă acea instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație.

În ceea ce privește relația dintre comunitatea creștină și stat, diferă de la o țară la alta, de la un stat la altul; totuși Scriptura ne arată și ne învață atât cât este necesar, atitudinea și comportamentul nostru pe care trebuie să-l avem față de autoritățile civile. „Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul; atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine.” (1Petru 2:13-14) & „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.” (Rom. 13:1-5)

Mai înâi, toate îndatoririle etice sunt legi morale, iar creștinii au obligația etică de a asculta de legile civile. Ascultarea de legile civile nu este doar o îndatorire civilă, din moment ce o astfel de ascultare este legată de Dătătorul Legii morale (Dumnezeu), aceasta trebuie să vină din îndemnul cugetului. Cea mai importantă îndatorire a unui credincios este porunca de a-L iubi pe Dumnezeu și porunca de a-ți iubi aproapele, Hristos exemplificând acest fapt în Evanghelii. Dumnezeu a numit guvernul omenesc și poruncește creștinului să se „supună” și să asculte de cei aflați în autoritate, chiar dacă aceștia sunt oameni răi. „Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii.” (Tit 3:1)

Pentru noi, creștinii, loialitatea civică este cerută, precum se știe, chiar de către convingerile religioase, după care supunerea față de autorități și iubirea de patrie sunt o expresie a voii lui Dumnezeu. Ea este cerută, în al doilea rând, de respectul cuvenit înaltelor principii umanitare așezate la temelia statului nostru, care interzice exploatarea omului de către om, caută să realizeze bunăstarea și fericirea întregului popor și duce consecvent o politică de pace, de prietenie și de colaborare frățească între oameni și popoare.

Sfânta Scriptură ne recomandă ca, tot ce facem, să fie făcut din iubire. Acest sentiment profund trebuie să stea la baza întregii noastre vieți. Dacă iubirea este principala virtute prevăzută în Biblie, atunci acest principiu să stea și la baza atitudinii noastre față de țara în care trăim. Însuși Domnul Isus a iubit poporul și țara în care S-a născut; a iubit țara în care a văzut lumina zilei și poporul în mijlocul căruia S-a născut. Cu alte cuvinte Dumnezeu a instituit dregătoriile și așteaptă ca această autoritate să fie respectată de către credincioși, pentru că autoritățile vin și sunt rânduite de însuși Dumnezeu. Scriptura merge mai departe și ne spune că autoritatea nu trebuie doar respectată, această respectare implică supunere și ascultare; ascultarea fiind valabilă și în cazul când autoritățile sunt opresive. Nerespectarea legilor civile nu este niciodată justificată.

Acolo unde statul este opresiv bisericii și implicit lui Dumnezeu, lucrurile diferă. Dumnezeu instituie, sau îngăduie aceste autorități, dar nu este responsabil de răul produs de acestea, deducându-se că Dumnezeu nu este mulțumit de autoritățile rele. Argumentele scripturii sunt clare în acest sens: credincioșii, deci implicit Biserica trebuie să colaboreze cu statul și să fie supusă acestuia… atâta vreme când legile civile corespund legilor lui Dumnezeu! Avem exemple tot în Sfânta Scriptură când Dumnezeu aprobă neascultarea față de anumite porunci date de anumiț împărați, contrar voii Sale. (ex. David, cei tineri tineri evrei în Babilon, Daniel) Profetul Isaia spune următoarele cuvinte: „Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite și de cei ce scriu porunci nedrepte.” ( Isaia 10:1) Totuși această ascultare de autoritate este dusă până la anumite limite, avem exemplul lui Petru din Fapte, un exepmlu cât se poate de elocvent, când este aruncat împreună cu Ioan în temniță, de către căpitanul Templului.

Aceștia sunt aduși în ziua următoare pentru a fi înfățișați în fața preoților cei mai de seamă și marelui preot și li se interzice să nu mai învețe pe oameni în Numele lui Isus; răspunsul lui Petru și al lui Ioan a fost următorul: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” (Fapte 4:19-20) Un alt exemplu îl găsim în Apocalipsa, unde Ioan vorbea despre rămășița credincioasă a necazului cel mare care nu se va supune poruncilor idolatre ale lui Anticrist. (Apoc.13) Cu alte cuvinte, atunci când o autoritate conduce contrar Cuvântului lui Dumnezeu, se află în situația de a conduce în mod tiranic; în astfel de cazuri credincioșii nu sunt datori să asculte de acele autorități. Din Scriptură reiese că cei ce nu au ascultat de mai marii lor, au făcut-o pașnic și cu mult bun simț și totodată cu multă îndrăzneală și nădejde că Dumnezeu va interveni și îi va salva, suferind astfel pedeapsa pentru neascultare.

Deci Biserica nu este chemată de Dumnezeu să asculte de relele produse de un stat, exemple pot fi multe în acest sens. Trăim într-o lume în care legile umane se schimbă destul de des, și pericolul pândește fără întrerupere, iar cedincioșii trebuie să-L aibă pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor. Ascultarea de Dumnezeu necondiționată și în orice împrejurare este cea mai importantă !
Totuși Biserica adevărată se recunoaște în oglinda Scripturii, cu condiția ca această oglindă să nu fie deformată. Dacă ea este o lumină adevărată în lume și învățătura ei este biblică, iar conducerea bisericii o are Duhul Sfânt, se poate afirma că este o Biserică adevărată, al cărei Cap este Isus Hristos.
Relația dintre Biserică și Stat a fost și va rămâne una conflictuală, atunci când este vorba de adevărata Biserică a lui Hristos. Dintre cele trei situații majore ale relației Biserică – Stat, Biserica unită cu Statul, vasală Statului, sau separată de Stat, este preferabilă din punct de vedere biblic, separarea Bisericii de Stat, care deși are toate șansele să fie prigonită, este de dorit să rămână curată. Dar și în celelalte situații în funcţie de Statul în sine, timpul istoric, zona geografică, cultura vremii respective, etc, starea de conflict rămâne dacă Biserica este Biserică.

Hristos face afirmaţia: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „… dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan 18:36) În Evanghelia după Ioan, Hristos arată adevăratul motiv pentru care oamenii resping Împărăția Cerurilor: „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” (Ioan 3:19)

Poziția ideologica a celor două împărății, (întuneric – lumină) va fi întotdeauna antagonică și contrară. Bisericile trebuie să fructifice momentele de libertate pentru a-și îndeplini mandatul: „ Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. ” (Matei 28:18-20)

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: