Petru Lascău – La Poarta Sodomei – Când îngerii sunt doar musafiri

Geneza 19

Cei doi îngeri la Sodoma

19 Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut, Lot s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea, şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum”. „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă”. Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mâncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcăau venit sub umbra acoperişului casei mele.” Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor”. Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa. 10 Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa. 11 Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.

Petru Lascau- Locuind la poarta Sodomei, vrand, nevrand, ca si Lot suntem influentati  de dinamica spirituala  a cetatii in care noi locuim. Lot este influentat in foarte multe feluri de cetatea corupta in care locuieste El locuieste in Sodoma si treptat, Sodoma incepe sa locuaisca in el, in familia lui, in casa lui, in moralitatea lui, in felul lui de-a gandi. Lot este influentat in foarte multe feluri, dar poate ca cea mai dureroasa influenta este aceasta: Lot nu mai stie cand il cerceteaza Dumnezeu. Nu mai stie cand ingerii vin la el in vizita. Vin ingerii lui Dumnezeu la tine si ii iei drept vizitatori ocazionali din cetate. Vin ingerii lui Dumnezeu la tine si crezi ca ei sunt oameni obisnuiti. Au un mesaj atat de special pentru viata ta si tu nu te grabesti de loc sa asculti mesajul acela. Lot si-a pierdut sensibilitatea spirituala; nu mai recunoaste prezenta lui Dumnezeu. Nu mai stie cand ii vorbeste Dumnezeu. Daca crestinul din America traieste o drama aici, la poarta Sodomei, este tocmai aceasta drama: NU MAI STIM CAND NE CERCETEAZA DOMNUL. NU MAI STIM CAND NE VORBESTE DUMNEZEU. Daca ne vorbeste cumva Dumnezeu, punem pe seama oamenilor. Punem pe seama gandurilor omenestisi nu a gandurilor Dumnezeiesti.

Chiar dupa ce se prezinta ingerii acestia lui Lot, si Lot vede minunea cand oamenii raman orbi- sunt orbiti de puterea ingerilor, Lot nu se grabeste sa asculte. Zaboveste sa iasa afara din Sodoma. Incepe sa negocieze cu ingerii, in loc sa asculte cuvintele si poruncile ingerilor.

1 . De ce Lot nu mai recunoaste prezenta divina? Ce s-a intamplat in viata lui Lot, de nu mai recnoaste prezenta divina…. (notite din primele 4 minute)

 

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: