LONDRA – Musulmanii s-au integrat perfect în societatea britanică. Ocupând-o!

  • Marea Britanie este a treia țară din UE, după Franța și Germania, cu cea mai mare populație musulmană. Iar musulmanii care au ajuns aici s-au integrat în societatea britanică, nu oricum, ci ocupând-o. Începând cu impunerea unor obiceiuri și legi, până la răspândirea Shariei, care pare de neoprit. Londra a devenit astfel oglinda acestei ocupații, iar primarul musulman, Sadiq Khan, este simbolul acestui fenomen. 
  • Anul trecut, în ianuarie, de sărbătoarea Botezului Domnului, în Catedrala Sf. Maria din Glasgow, s-a citit un pasaj din Coran după ce capelanul a decis că în acest fel trebuie să ajungă la inimile musulmanilor. 
  • În școli, amplitudinea fenomenului este și mai evidentă. Elevii musulmani nu numai că au atins numărul creștinilor, ba chiar l-au depășit.
„Voi transforma capitala într-un far al islamului ”. Așa suna un slogan al laburistului Ken Livingstone, în 2012, când candida la primăria Londrei. Chiar dacă nu a fost doar meritul lui în atingerea acestui deziderat, se poate spune că visul i s-a împlinit.
Marea Britanie este a treia țară din UE, după Franța și Germania, cu cea mai mare populație musulmană. Numărul musulmanilor din Regatul Unit a depășit acum cifra de 4.1 milioane, iar paradigma unei astfel de creșteri stă în trei femomene care nu mai pot fi negate: imigrația, creșterea ratei natalității și ușurința convertirii la islam. Iar musulmanii care au ajuns aici s-au integrat în societatea britanică, nu oricum, ci ocupând-o. Începând cu impunerea unor obiceiuri și legi, până la răspândirea Shariei, care pare de neoprit. Londra a devenit astfel oglinda acestei ocupații, iar primarul musulman, Sadiq Khan, este simbolul acestui fenomen.
Anul trecut, în ianuarie, de sărbătoarea Botezului Domnului, în Catedrala Sf. Maria din Glasgow, s-a citit un pasaj din Coran după ce capelanul a decis că în acest fel trebuie să ajungă la inimile musulmanilor. Iar membrii comunității musulmane au fost invitați să ia parte la slujbă, spre stupoarea creștinilor.
În școli, amplitudinea fenomenului este și mai evidentă. Elevii musulmani nu numai că au atins numărul creștinilor, ba chiar l-au depășit. O spune Sunday Times, care scrie că în școlile primare engleze, băncile sunt ocupate 100% de musulmani.
Chiar și în cele cincisprezece școli catolice din țară, elevii creștini sunt pe cale de dispariție. În locul elevilor creștini și-a făcut însă apariția vălul islamic, element nelipsit din uniforma școlară a fetelor musulmane. Și dacă nu s-au născut în religia islamică au decis să o facă mai târziu, fenomenul convertirilor la islam, în special de cei aflați la închisoare, fiind constat, de asemenea, de presă. Este cazul englezului Clayton McKenn, de douăzeci și doi de ani, care a decis într-o dimineață că numai așa își poate înfrunta  tatăl creștin. Sau al lui Rezzas Abdulla, de treizeci de ani, condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, pentru a fi internat într-un spital de boli mintale, după ce a atacat o femeie care se plimba cu fiica ei. După ce a bătut-o pe tânăra mamă, a scuipat copilul de doar câteva luni, vituperând că „femeile albe nu ar trebui să crească copii”.
Iar în tot acest timp, televiziunile nu contenesc să prezinte știri legate de arestarea unor indivizi, musulmani, care plănuiesc atacuri teroriste.
Pentru ca tabloul să fie complet mai trebuie adăugat ceva: un raport publicat de Gatestone Institute în 2017 arăta  că Londra a devenit paradisul moscheilor, al căror număr crește de la o zi la alta. În timp ce, în paralel, bisericile își închid porțile. Un lucru este evident, cu cele 423 moschei noi, Londra  se ridică încet dar sigur pe ruinele triste ale creștinismului britanic, spunea analistul italian Giulio Meotti pentru Gatestone Institute, subliniind că în tot acest timp 500 de Biserici de toate confesiunile din Londra au fost transformate în case private.
Afla mai mult  – ACTIVE NEWS
Reclame

5 comentarii (+add yours?)

  1. GHITA LAVRIC
    mart. 16, 2018 @ 16:54:18

    Am o curiozitate sa cunosc esenta religiei acestor oameni , bineinteles nu doar prin prisma unor dogme abstracte asa cum ne place sa definim valoarea crestinismului, ci prin esenta ei , a iubirii de Dumnezeu si aproapele ..

    Am cunoscut doar doua persoane islamici, primul un turc care a venit la atelierul unde lucram , si am fost foarte impresionat de atitudinea lui, la cateva vorbe dadea tot slava lui Dumnezeu ca la ferit de niste incercari in ziua aceea, ..
    Iar al doilea un sirian care are o mica afacere aici in localitate de mai multi ani si asa vrea ca toti crestinii sa aiba caracterul si corectitudinea acestui om .
    Cu turcul se cam caina ca unul de al nostru ( neoprt.) la cam tras pe sfoara..(,,pacalit la mine”)

    Astept si ceva indemnuri (si postari) de ai castiga pe musulmanii care vin la noi pentru Hristos, este singura optiune de a opri invazia, altfel doar cautand sa optam pentru varianta de semana ura socotindu-i dusmani istoria ne va pedepsi , caci ea nu iarta, iar copiii nostri cel tarziu vor culege roadele..

    Si copii tot mai multi , ca penticostalii de altadata ! Altfel….
    VEZI > Aici cum se convertesc si romanii..>

    • rodi
      mart. 17, 2018 @ 02:27:05

      si eu am cunoscut oameni faini islamici, oameni pasnici si cumsecade si iubitori de Dumnezeu si fara ura. Am lucrat cu ei. Dar diferenta e ca ei erau impotriva liderilor islamici care incitau la violenta sau la ura impotriva crestinilor sau a evreilor. Deci, sunt si printre ei oameni foarte buni. De aceea trebuie sa ne rugam ca Dumnezeu sa lucreze la inimile lor ca sa Il cunoasca pe El cu adevarat si pe Fiul Sau, singurul prin care se capata mantuirea. P.S. dar acesti oameni sunt foarte rari si s-au westernizat, adica s-au adaptat la cultura din Vest. Majoritatea musulmanilor nu vor sa se adapteze, ci vor sa impuna cultura lor in locul unde ei cu voia au emigrat.

  2. octavpelin
    mart. 17, 2018 @ 04:33:32

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

  3. Anthony Ianosel, L.C. (Ret)
    mart. 17, 2018 @ 08:26:22

    ONE OF THE TOP MUSLIM PROFESSOR CONVERTED TO CHRISTIANITY:

    Dr. Qureshi testimony is super persuasive about his faith in the God of Israel. Must see the video–all diaspora must see this video. So DISPENSE IT WIDELY.

    Here’s another top Muslim professor converted to Christianity! Must see by every pastor in America! DISTRIBUTE WIDELY IN USA: https://christianindex.org/difference-muslim-convert-christian-convert/

    MOREOVER, thousands of Muslims are fleeing their religion and convert to Christianity! This sounds impressive and positive news from the Middle East: https://www.express.co.uk/news/world/752551/Muslim-Christian-convert-Islam-church-Iran-Europe-religion

  4. dininimapentrutine
    mart. 17, 2018 @ 12:41:51

    A republicat asta pe Ciprian Barsan.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: