O fostă agentă CIA vorbește despre modul în care Dumnezeu a ajutat-o în timpul misiunilor

O fostă agentă CIA s-a infiltrat în organizația Statului Islamic și a condus o misiune de evacuare uimitoare. A scris despre viața ei sub acoperire în cartea ei intitulată „Breaking Cover”. Corespondentul pentru securitatea națională de la CBN, Erik Rosales a discutat cu ea despre modul în care credința ei a ajutat-o să devină un agent bun.

Cum se pot împiedica organizații teroriste precum Statul Islamic ca să nu comită atacuri violente în orașe ca New York, în Times Square. Trebuie să lucrați sub acoperire, să vă infiltrați și să aflați cum gândesc și cum se comportă. Exact asta a făcut Michele Rigby Assad pentru CIA.
„Timp de zece ani am fost agent sub acoperire pentru combaterea terorismului la CIA, datorită experienței mele în lumea arabă. Majoritatea carierei mele am petrecut-o în Orientul Mijlociu.” a spus ea.

Asta înseamnă că Assad, echipa ei și soțul ei, agentul Joseph. au luptat împotriva organizației Al-Qaeda și împotriva Statului Islamic.
„Am fost în Irak, timp de un an am lucrat cu soțul meu în Bagdad. Am ajuns să interacționăm cu ei și să aflăm cum gândesc, de unde vin. Dacă ne-am fi întâlnit pe stradă, ar fi preferat să ne taie capul. Însă, indiferent de motiv, ei au decis să colaboreze cu CIA pentru a-i elimina pe alți membri din grupul lor.” a declarat femeia.

Assad zice că nu ne poate dezvălui mai mult, însă ne-a mai vorbit de un mare obstacol pe care a trebuit să îl depășească când i-a interogat pe acei teroriști: „I-am surprins. Se așteptau la cu totul altceva. A trebuit să mă străduiesc să pot relaționa cu ei, să vadă să sunt o femeie inteligentă care cunoaște lumea arabă. Ei considerau că locul meu ar fi fost acasă, să am grijă de familie. Nici nu puteam părăsi casa fără un bărbat care să mă însoțească sau fără haine negre și un văl negru. Eram o anomalie pentru ei.”
În cartea ei, „Breaking Cover” Assad ne spune cum a devenit agent secret din întâmplare. Nici nu a știut de existența rolului ei pe care urma să îl aibă. După atentatele din 11 septembrie, ea și soțul ei au știut că Dumnezeu i-a pus pe calea potrivită.

În cartea ei, Assad dorește să prezinte punctul de vedere al unui agent sub acoperire pentru combaterea terorismului la CIA. Ea descrie sursele ca fiind motivate de o ideologie radicală și plină cu ură. Mai vorbește despre modul în care și-a predat viața lui Dumnezeu.
„Oamenii obișnuiți sunt capabili de fapte extraordinare când credința lor depășește frica și intimidarea. Cu ajutorul credinței oamenii pot trece peste greutățile vieții” a spus ea.

În ultimul capitol, Assad descrie viața ei după CIA și vorbește mai ales de o misiune de salvare a unui grup de creștini persecutați din Irak după ce teroriștii Statului Islamic s-au mutat în satul lor: „A fost un miracol, deși am fost aproape de a eșua de multe ori. În data de 10 decembrie 2015 am reușit să salvăm 149 de irakieni creștini din nordul Irakului și să-i ducem în Slovacia.”

Assad nădăjduiește ca după ce îi vor citi cartea, oamenii să înțeleagă mai bine credința ei în Hristos și cum să lupte pentru a-și atinge scopurile.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 713 – 18 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: