Pastor Cristian Ionescu – AUTORITATEA PASTORALĂ ÎN BISERICĂ

Pentru că circulă tot felul de secvențe video cu pastori care întrerup sau admonestează predicatori/proroci/prezentatori/cântăreți și, în general, care surprind momente jenante în cadrul unui servici divin, pastor fiind eu însumi, mă încumet să reacționez.

De la început, modul în care un pastor gestionează astfel de provocări ține de tact, experiență, curaj și în cele din urmă de capitalul de autoritate pe care îl are și își permite să-l cheltuiască într-o asemenea împrejurare.

Nu cunoaștem toate variabilele – ce condiții au fost puse în prealabil, ce a fost spus și despre ce/cine – și nu ar trebui să ne erijăm în judecători prea aspri și înainte de vreme.

Există o categorie de oameni care din oficiu sunt împotriva pastorului, interpretând aceste măsuri drastice ca pe o dovadă a stilului de conducere dictatorial.

Alții, chiar dacă îi dau dreptate, consideră că pentru abaterea comisă nu se merita deranjul produs.

Și, în fine, sunt unii care spiritualizează aceste incidente, considerându-le ca fiind o opoziție directă față de presupusa călăuzire a Duhului.

Ceea ce ar trebui să luăm în considerate sunt câteva principii dincolo de care nu mai e treaba altora:

  1. Pastorul răspunde direct înaintea lui Dumnezeu de slujba, motivația și acțiunile sale. În majoritatea cazurilor, acești pastori au fost confirmați prin votul bisericii locale și una din datoriile lor este păstrarea rânduielii și delegarea slujbelor pe baza unor condiții prestabilite pe care cei desemnați trebuie să le respecte;
  2. Nerespectarea autorității pastorale este un afront adus direct lui Dumnezeu și Bisericii. Chiar dacă Dumnezeu se va judeca cu robii săi, să nu avem impresia că răzvrătiții și anarhiștii vor scăpa mai ușor;
  3. Au început să circule din ce în ce mai multe astfel de stele – rătăcitoare, căzătoare – care dacă ajung în față au impresia că pe lângă ceea ce li s-a permis să facă, ei au dreptul să cheme, să ungă, să rostească etc. Este prerogativa păstorului să se informeze și să pună limite slujirii cuiva;
  4. Să presupunem că pastorul acționează pripit și exagerează…

CONTINUARE aici – https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2018/03/22/autoritatea-pastorala-in-biserica/

Reclame

Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România 2018

Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România 2018 a apărut în varianta tipărită și poate fi comandat printr-un simplu click pe butonul de mai jos: Comandă aici Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România – Ediție actualizată Conține toate modificările aprobate la Congresul Cultului de la Timișoara 2017.

 

Musulmanul radical care voia să ucidă creștini și evrei, până când L-a întâlnit pe Isus, citind Biblia

Musulmanul radical care voia să ucidă creștini și evrei, până când L-a întâlnit pe Isus, citind Predica de pe Munte

Jay era un musulman radical care voia să ucidă creștini și evrei, asta până când L-a întâlnit pe Isus. Deși nu a comis niciodată un atac terorist, el spune că drumul de la jihad la Isus a fost un mare miracol.

„Am citit Predica de pe Munte. Mi-au curs lacrimile și m-am întrebat: „Ce este asta?”Am știut că face parte din Biblie, că este o carte din Biblie. Mai târziu, am aflat că este vorba despre Predica de pe Munte. Este interesant faptul că Domnul spune în Noul Testament să iubiţi pe vrăjmaşii voştri și să binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă. Apoi, Coranul spune să îi ucizi pe evrei și pe creștini oriunde îi vezi. Acesta a fost un punct de cotitură în viața mea.” a spus el.

Uimitor! Jay este persecutat zilnic din cauza deciziei sale de a-L urma pe Hristos și le cere credincioșilor din întreaga lume să se roage pentru siguranța lui. Lucrarea Pakistani British Christians l-a ajutat să trăiască în siguranță și să înceapă o viață nouă.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 714 – 25 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Maica Maggie îi slujește pe copiii uitați din mahalalele orașului Cairo din Egipt. Șapte dintre cei 21 de egipteni creștini uciși de SIIL în Libia, au fost ajutați de ea

 

O egipteanã și-a luat crucea și a lãsat în urmã o viațã prosperã pentru a aduce speranțã copiilor sãraci înconjurați de gunoi. Aleg din tone de gunoi în fiecare zi, sortând lucrurile reciclabile… Pentru mulți creștini ce trãiesc în cartierele sãrace pline de gunoi din Cairo este singura viațã pe care o cunosc.

Șapte dintre cei 21 de egipteni creștini uciși de SIIL în Libia, au fost ajutați de misiunea mamei Maggie. 

O femeie din Occident care și-a dedicat viața slujind săracilor a fost premiată în această săptămână. Maggie Gobran cunoscută ca Maica Maggie, îi slujește pe copiii uitați din mahalalele orașului Cairo din Egipt. Ea a primit premiul Charles Colson pentru, citez: „… convingerea ei și curajul cu care are grijă de copii și de familiile lor”.

Lucrarea ei „Stephen’s Ministry” gestionează centre medicale, școli și programe de instruire pentru zeci de mii de copii. Ajută familiile cu mâncare, organizează studii biblice și întruniri de rugăciune. Autorul Marty Makary a spus echipei CBN că Gobran a lăsat în urmă o carieră, ea fiind o femeie de afaceri de succes și profesoară în America, pentru a-i sluji pe cei săraci.

Spre deosebire de Maica Tereza care a venit din sărăcie și a depus un jurământ de sărăcie, Maica Maggie a venit dintr-o familie înstărită. În timpul unei întâlniri, pe vremea când era director de marketing, a întâlnit un copil neglijat care trăia într-o mahala, într-un cartier cunoscut din Cairo.

În ultimii ani, creștinii din Egipt și musulmanii au suferit de pe urma extremiștilor islamici, dar mulți mãrturisesc cã lumina lui Isus strãlucește în cele mai umile locuri. O egipteanã și-a luat crucea și a lãsat în urmã o viațã prosperã pentru a aduce speranțã copiilor sãraci înconjurați de gunoi.
Aleg din tone de gunoi în fiecare zi, sortând lucrurile reciclabile… Pentru mulți creștini ce trãiesc în cartierele sãrace pline de gunoi din Cairo este singura viațã pe care o cunosc.

”Mulți dintre ei au avut parte de discriminare și persecuție în zonele rurale, iar când s-au mutat la oraș, nu era alt loc unde să trăiască decât în gunoi, pentru cei mai mulți dintre ei care erau săraci, în mare parte din cauza economiei, dar și din cauza discriminării la locul de muncă. Au decis să aleagă printre gunoaie. Este cea mai eficientă operațiune de reciclare din lume”, spunea Marty Makary.
Cei care au vizitat aceste cartiere din Cairo au văzut gunoi peste tot: pe străzi și chiar îngrămădite în interiorul caselor populației Zabbaleen, oamenii gunoaielor. Mulți copii de aici nu merg la școală. Ei își petrec zilele alegând printre gunoaie pentru a-și ajuta familia să câștige câțiva dolari pe zi. Este o existență fără speranță, dar scopul unei creștine este să le ofere dragoste astăzi și un viitor pentru mâine.

Mama Maggie, după cum este cunoscută, speră să le ofere șansa de a trăi în afara mahalalelor. Marty Makary este coautorul unei noi cãrți despre lucrarea lui Maggie. Un chirurg de la spitalul Johns Hopkins, Makary, merge în Cairo pentru a învãța mai multe despre misiune.
”Spre deosebire de Maica Tereza, care a venit din sărăcie și a făcut un jurământ de sărăcie, Mama Maggie a venit din bogăție. În timpul unei întâlniri, când era un director de marketing de succes, cu un copil din mahalalele de gunoi, un cartier celebru de Cairo, care a fost neglijat cel mai mult…”, spunea Marty Makary.

Ea a găsit bucurie și fericire acolo și s-a întors în timp. În cele din urmă a renunțat la cariera de marketing și a început o lucrare numită: ”Copiii lui Ștefan”. Astăzi, cinci sute de membri cu normă întreagă și sute de voluntari slujesc la peste 30 000 de copii în fiecare zi. Copiii lasă deoparte activitatea de alegere printre gunoaie pentru câteva ore de distracție și educație.

Misiunea mamei Maggie deține mai mult de 90 dintre centrele comunității din întreg Egiptul. Copiii învață scrisul, cititul, număratul, dar și valori, cum să visezi și să ai vise mari.
”Adesea, atunci când copiii sunt întrebați ce vor să facă atunci când sunt mari, vezi că ei nu s-au gândit niciodată atât de departe. Unii dintre copii nu au fost strigați niciodată pe nume de cineva. Nimeni nu i-a apreciat vreodată și nu le-a pus această întrebare”, spunea Marty Makary.
O fată a spus că a visat să mănânce o bucată de roșie. Un alt copil a spus că visul lui s-a împlinit în tabăra ”Copiilor lui Ștefan”, când a dormit într-un pat. A visa îndrăzneț înseamnă a învăța o meserie. Misiunea mamei Maggie îi învață pe copii o meserie precum fabricarea de încălțăminte și îmbrăcăminte, aptitudini de marketing, precum câștigarea banilor și slujirea altora, fie în mahalalele de gunoi sau în altă parte.

”Ei nu vorbesc despre a-i scoate din districtul de gunoi. Ei vorbesc despre a sluji districtului de gunoi. Mulți dintre cei care lucreazã cu normã întreagã au fost ºi ei asemeni acestor copiii ºi au absolvit, iar acum doresc sã ajute și alți copii. Am întâlnit doctori în clinicile de acolo care lucrau pe bani puțini”, mãrturisea Marty Makary.

Șapte dintre cei 21 de egipteni creștini uciși de SIIL în Libia, în luna februarie, au fost ajutați de misiunea mamei Maggie.
”Erau copii pe care i-a hrănit, i-a învățat și care făceau parte din grup. Doi dintre ei au devenit lideri în misiune și acum se folosesc de acea poveste pentru a învăța iertarea în Orientul Mijlociu. Îi învață pe copii să rupă ciclul răzbunării”, spunea Marty Makary.

Marty Makary a fost întrebat ce l-a impresionat cel mai mult cu privire la mama Maggie:
”Cred cã modestia. Este minunat sã vezi acest tip de altruism autentic într-o lume în care îl vezi foarte rar. Când m-am întors, gândul de a fi supãrat pe șoferul de taxi, frustrat pe bancomat sau astfel de lucruri m-au fãcut sã am o perspectivã nouã asupra vieții. O perspectivã de a sluji și a ajuta, aducând speranțã și demnitate celor mai neglijate locuri.”
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 79 – iunie 2015 – ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despr…

Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 714 – 25 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Doi nord-coreeni povestesc suferințele prin care trec creștinii din țara lor

Sunt în jur de 30.000 de persoane care aparțin bisericilor clandestine din Coreea de Nord.

Așa cum știți, Coreea de Nord este unul dintre regimurile cele mai opresive din lume pentru creștini. Reporterul nostru pentru Asia, Lucille Talusan s-a întâlnit recent cu doi nord-coreeni care au fugit din țară pentru a scăpa de moarte.

Pentru a proteja intervievații, nu vom dezvălui identitatea lor. Îi vom numi Jae-un și Sung-min. Amândoi sunt dezertori din Coreea de Nord. Jae-un este singura care a supraviețuit din familia ei cu cinci frați. Tatăl ei a fost trimis într-un lagăr de muncă din Coreea de Nord când ea avea doi ani. Nu au mai aflat nimic de el. La mijlocul anilor 1990, când țara a fost lovită de foamete, singurul ei frate a murit de malnutriție. Mama ei a murit pe drum, în timp ce a încerca să aducă mâncare familiei înfometate.

„Când a murit mama mea, nu am avut putere să o îngropăm. Sora mea mai mare s-a dus în China să câștige bani pentru a întreține familia. O singură dată ne-a trimis bani cât să putem cumpăra orez, apoi nu am mai știut nimic de ea. Am aflat că a fost vândută ca sclavă. Sora mea mai mare a fost prinsă în timp ce făcea contrabandă. A fost prinsă și a fost trimisă într-un lagăr de muncă unde a murit și ea.” a spus Jae-un.

Disperată, Jae-un a decis să fugă din Coreea de Nord.
„Într-o noapte de decembrie, în 1999, am trecut râul Yalu și am înotat spre granița cu China. Apa a fost foarte rece, iar curenții au fost puternici, dar am fost determinată să supraviețuiesc. După ce am ajuns în China, am fost de acord să fiu vândută unui bărbat ca să pot locui într-un oraș mare, dar am fugit pentru că nu s-a comportat frumos cu mine.” a continuat ea.

Atunci, Jae-un s-a alăturat unui grup de studiu biblic în China. Ea și-a amintit de o femeie cu care s-a întâlnit înainte de fuga ei și care i-a vorbit de Dumnezeu.
„Ea mi-a spus că Dumnezeu este viu și este alături de mine, pentru că El este Tatăl orfanilor și apărătorul văduvelor. Am auzit despre Dumnezeu și în Coreea de Nord, dar am știut că cei care sunt credincioși pot ajunge în închisoare. Am reușit să o sun pe singura soră care a rămas în viață în Coreea de Nord. I-am spus de Isus Hristos și că Dumnezeu o va ajuta să treacă prin vremurile grele. Ea L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor. Însă autoritățile au aflat că noi comunicăm și au trimis-o într-un lagăr de muncă. De atunci nu am mai auzit de ea.” a mai spus femeia.

Jae-un s-a căsătorit cu un bărbat din Coreea de Nord pe care l-a întâlnit la biserică și, în cele din urmă, s-au mutat în Coreea de Sud. Spre deosebire de Jae-un care a trăit în sărăcie, Sung-min a fost un tânăr înstărit care a absolvit facultatea în Coreea de Nord. Însă el a rămas dezamăgit de țara lui și a decis să plece.
„Am știut că regimul lui Kim se bucura de o viață de lux, în timp ce mulți oameni mureau de foame. În ianuarie 2007, am trecut râul Tumen și am venit în China. Însă familia din Coreea de Sud pe care am întâlnit-o nu m-a primit pentru că nu făceam parte din familia lor. Grănicerii mi-au spus să merg la o biserică unde voi fi ajutat, însă eu am refuzat să merg nfiindcă eram ateu. M-am ascuns într-un apartament în China și am încercat să caut metode pentru a mă sinucide. În iunie 2007, un chinez pe care l-am cunoscut în timp ce am trecut granița, a venit la mine cu un predicator. El a spus că înțelege greutățile prin care am trecut și că Isus Hristos a murit pentru mine pe cruce. Când am auzit asta, am rămas profund impresionat pentru prima dată în viața mea. Am crezut că sunt un nimeni, însă Isus a murit pentru mine pe cruce ca să am parte de viață eternă. Am plâns, am îngenunchiat și m-am rugat cu el.” a declarat el.

Dezertorii din Coreea de Nord speră că într-o zi vor putea trece granița să se întâlnească cu cei dragi. Sung-min spune că până acum 60.000 de nord-coreeni au părăsit țara în mod ilegal, dar jumătate dintre ei a decis să se întoarcă în Coreea de Nord.
„S-au întors să slujească familiilor lor. Sunt în jur de 30.000 de persoane care aparțin bisericilor clandestine din Coreea de Nord.” a spsu Sung-min.

În prezent Jae-un și Sung-min găzduiesc o emisiune creștină de radio în Coreea de Sud despre nord-coreeni care au fost schimbați de Hristos. Emisiunea promovează și unitatea între nord-coreenii și sud-coreenii în vederea reunificării.
„Dumnezeu are un plan pentru noi și va reuni Coreea la timpul potrivit și după voia Sa. Emisiunea noastră se ocupă de diferențe și dorește să refacă identitatea comună a oamenilor celor două Corei.” a spus bărbatul.

„Deși viața mea a fost foarte grea, Dumnezeu a ales să fiu copilul Său și m-a adus aici. Voi lăuda numele Său și voi vesti Evanghelia lui Isus Hristos cât trăiesc.” a spus Jae-un.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 714 – 25 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

REPORTAJ REALIZAT DE BBC DESPRE TRAFICUL DE BEBELUŞI IN SPANIA. 300.000 de copii vânduți de biserica…

O noua investigatie dezvaluie ca 300.000 de copii au fost vanduti pe o perioada de 50 de ani in Spania. Copiii erau traficati printr-o retea secreta de doctori, asistente, preoti si calugarite, pana in anii 90 se presupune. Insa cine stie daca reteaua nu opereaza si astazi. Sute de familii carora li s-au luat copii de catre guvernul spaniol in spital, se lupta acum sa faca o investigatie sa afle ce s-a intamplat cu copiii lor. Majoritatea mamelor li se spune ca bebelusii au decedat la scurt timp dupa nastere. Femeilor adeseori tinere si necasatorite li se spunea ca nu li se poate arata cadavrul sau sa le faca o inmormantare.

Documentele oficiale erau falsificate, astfel ca numele parintilor adoptivi apareau pe certificatele de nastere. In multe cazuri se crede ca parintii adoptivi nu stiau ca acesti copii fusesera furati, ci credeau ca mamele i-au cedat spre adoptie. Scandalul a luat amploare dupa ce doi barbati Antonio Barroso si Juan Luis Moreno au descoperit ca fusesera furati cand erau mici. Tatal domnului Moreno s-a confesat pe patul de moarte fiului sau ca acesta a fost cumparat ca bebelus de la un preot catolic din Zaragosa. I-a spus fiului sau ca au fost acompaniati de alta familie pe nume Barroso care au platit 200.000 de pesetas pe copil. Suma reprezenta pretul unui apartament in Spania la acea vreme, astfel ca parintii au platit suma in rate timp de 10 ani.

Afla mai mult: Reportaj realizat de BBC despre traficul de bebeluşi in Spania | Apărătorul Ortodox

Articolul original –  http://www.dailymail.co.uk/news/article-2049647/BBC-documentary-exposes-50-year-scandal-baby-trafficking-Catholic-church-Spain.html

Sursa: Reportaj realizat de BBC despre traficul de bebeluşi in Spania | Apărătorul Ortodox

Pe 14 mai 2018, SUA va muta oficial ambasada din Tel Aviv la Ierusalim

E o invitație în Isaia, Dumnezeu spune că le va face un semn neamurilor și ei îi vor aduce acasă pe brațe. Suntem invitați să avem un rol în această parte a profeției biblice, legat de restaurarea Israelului.

Pe 14 mai, SUA va muta oficial ambasada din Tel Aviv la Ierusalim. Aceasta tocmai la 70 de ani de la fondarea Israelului modern. Corespondentul internațional senior al CBN, Gary Lane, a discutat cu David Parsons de la International Christian Embassy din Ierusalim despre decizia președintelui Trump și despre adoptarea legii inițiale de acum mai bine de două decenii.
– Președintele Trump a anunțat că va muta ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Nu mulți americani știu însă că exista deja o lege adoptată în 1995, a cărei primă variantă ați propus-o chiar dvs.

Povestiți-ne puțin cum a fost.
– Congresul lui Gingrich tocmai luase ființă în 1995 și era pentru prima dată în ultimii 40 de ani când republicanii conduceau Camera Reprezentanților.
Eram în mijlocul procesului cu Acordurile de la Oslo și, creștini fiind, am socotit că trebuie să ne spunem opinia și să protejăm Ierusalimul de Autoritatea Palestiniană, care încerca să se impună acolo.
Ne simțeam mult mai bine în felul în care Israelul a făcut din Ierusalim o casă de rugăciune pentru toate popoarele, așa că ne-am apucat de un proiect de lege pentru a muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.

Proiectul avea trei puncte. Întâi, recunoașterea Ierusalimului drept capitală, apoi, ambasadorul avea să se mute imediat și, în al treilea rând, trebuia găsită o clădire potrivită. Proiectul a mai suferit schimbări, apoi a trecut prin Congres, s-a adăugat derogarea prezidențială și au fost tot felul de întârzieri, vreme de 23 de ani după aceea, dar acum, iată că președintele Trump respectă ordinea inițială din proiect. Mă simt bine acum, chiar dacă atunci trebuia să tot alerg pe holurile Congresului.

– În sfârșit, iată-ne aici după două decenii! A fost un proces lung. De ce ați considerat ca fiind neapărat să se mute ambasada din Tel Aviv la Ierusalim?
– E ceva simbolic, care recunoaște dreptul evreilor de atâtea mii de ani și legătura lor cu Ierusalim, dar, mai mult, palestinienii au negat orice legătură a evreilor cu Ierusalimul sau cu Muntele Templului.
Lucrarea organizației International Christian Embassy din ultimii 20 de ani e bazată pe solidaritatea creștinilor cu poporul evreu, ținând cont de dreptul și legătura lor străveche cu Ierusalimul. Valoarea acelui proiect de lege s-a arătat după doar câteva luni de la adoptare, în octombrie 1995, când, în decembrie, Arafat a invadat Betleemul pentru prima dată și acelora care au vizitat locul nașterii lui Isus în acea iarnă nu li s-a spus nimic despre nașterea lui Isus, ci au primit niște tractate oficiale ale AP, care spuneau că Zidul Plângerii din Ierusalim era un loc musulman în exclusivitate. În acele momente în care istoria era pătată, trebuia, creștini fiind, să susținem adevărul, anume că Dumnezeu a legat poporul evreu de Ierusalim până azi, în vederea răscumpărării.

– După ce toți președinții SUA au renegat mutarea ambasadei, acum, în sfârșit, Trump o va face. Ce crezi că l-a determinat să ia această decizie?
– Trump avea curajul propriilor convingeri, spunând că a făcut o promisiune și că o va ține, și a fost și primul care a testat aceste amenințări cu haos și violențe și au existat câteva proteste, dar situația nu s-a agravat așa cum mulți credeau. Cred că aceasta arată că ei doreau doar să ne intimideze în tot acest timp, iar AP și Hamas încearcă acum din răsputeri să-i stârnească pe arabi să se opună mutării ambasadei, dar nu mai au destul avânt. Întreaga regiune e încă într-un haos politic și acum cred că e momentul potrivit să se acționeze.

– Într-un articol recent din ”Washington Post” se scria despre creștini că ei joacă un rol important în a-i ajuta pe evreii din întreaga lume să se reîntoarcă în Israel, iar aici includem și grupul vorstru, ICEJ. Spuneți-ne, cum acționați pentru a-i ajuta pe evrei să facă alyiah?

– Le-am oferit asistență evreilor pentru a se reîntoarce în Israel din toată lumea încă de la fondarea noastră din 1980. Încă din 1970 aveam oameni care îi ajutau pe evrei să vină prin Viena și prin Ungaria, singurele posibilități de scăpare pe atunci, înainte de căderea comunismului. După căderea comunismului, am ajutat peste 140 000 de evrei să facă alyiah în Israel. Anul trecut am ajutat cam 3 000. Dacă privim în urmă, la cei aproape 40 de ani de existență, aproape în fiecare an am contribuit la cam 10% din evreii care au emigrat în Israel în acel an. Sunt și alte organizații creștine care fac acest lucru, dar noi o facem crezând că mâna lui Dumnezeu, care a împrăștiat Israelul printre națiuni, îl și adună înapoi. E o invitație în Isaia, Dumnezeu spune că le va face un semn neamurilor și ei îi vor aduce acasă pe brațe. Suntem invitați să avem un rol în această parte a profeției biblice, legat de restaurarea Israelului.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 221 – 24 martie 2018 , la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Valea Hula – O minune a naturii în Israel

Jumătate de miliard de păsări migrează în Israel de două ori pe an, fiindcă țara se află la intersecția a două rute de migrație majore. E un paradis..

‘Chiar și cocostârcul își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își păzesc vremea venirii lor…” Ieremia 8:7

Vom privi acum la una din minunile naturii din Israel, o răscruce pentru milioane de păsări.
Cam jumătate de miliard de păsări migrează în Israel de două ori pe an, fiindcă țara se află la intersecția a două rute de migrație majore. E un paradis pentru observatorii de păsări!
Valea Hula găzduiește milioane de păsări și mii de vizitatori în fiecare an.
Aici e unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru observarea păsărilor.

Israel e cumva la joncțiunea a trei continente, iar păsările care vor să evite munții înalți și întinderile mari de apă, o fac pe niște căi specifice.
Unele din aceste migratoare zboară 3 000 km în 3-5 zile fără mâncare.
Ele zboară din Europa și Asia în Africa.
Pentru multe dintre ele, Israel e la jumătatea drumului.

Aici e Valea Hula, parte dintr-o călătorie de 6 000 km din Siria până în Mozambic.
Biblia menționează migrația păsărilor într-o metaforă. ”Chiar și cocostârcul își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își păzesc vremea venirii lor.”

Cam 400 de specii de păsări se opresc pentru a se odihni.
O mică parte, 30 000-45 000 de cocori chiar iernează aici.
Ascultându-i, puteți înțelege de ce regele Ezechia spunea: ”croncăneam ca un cocor”.
De fapt, nu e doar zgomot. Experții spun că părinții și puii de cocor își recunosc glasul. În urmă cu 20 de ani, nu prea erau cocori pe aici, fiindcă mlaștinile naturale erau secate pentru a obține teren agricol.
Solul n-a fost bun pentru agricultură, așa că experții au refăcut o parte a lacului.
Răspunsul a fost, de fapt, să redăm terenul înapoi naturii.
Proiectul a stat pe loc iar, în acest moment, noi încercăm să renovăm, să reproducem ceea ce era aici în trecut.

Acest proiect special de hrănire a adus cocorii înapoi, împreună cu vizitatori.
E o bună oportunitate pentru noi să-i învățăm pe oameni despre păsări și natură.
Nu trebuie să fii mare iubitor de păsări când vii aici, dar cu siguranță vei pleca de aici fiind unul.
Vizitatorii la rezervația Agamon HaHula se pot deplasa printre cocori cu vagonul safari.
Ghizii spun că nu știu alt loc din lume unde se pot vedea atât de mulți cocori pe o arie atât de mică.
Observatorii de păsări vin de peste tot pentru a vedea fenomenul.
Nu contează dacă îți plac păsările sau nu, trebuie să vii și să vezi cu ochii tăi mii și mii de cocori.
Dacă ești iubitor de păsări, nu cred că vei găsi un alt loc mai bun pentru a vedea multitudinea de specii, cât și atmosfera și frumusețea
locurilor fără egal în lume.

E o priveliște nemaipomenită să vezi atât de multe păsări în nordul Israelului și la fel de încântător e să vezi atât de mulți oameni aici, la Mahane Yehuda, piața în aer liber din Ierusalim.
Mulți dintre aceștia se pregătesc pentru sabat.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 221 – 24 martie 2018 , la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

VIDEO – Prof. N.T. Wright in Romania (3) „Imparatia lui Dumnezeu in vremea lui Isus si a noastra”

Prof. N.T. Wright in Romania (3) „Imparatia lui Dumnezeu in vremea lui Isus si a noastra”

NOTITE de la Cristina Palici · 

  • 1:31:48 ”Trebuie să învățăm să susținem fără a ne compromite, să criticăm fără a deveni dualiști. Putem învăța să facem asta rugându-ne constant pentru țara și comunitatea noastră”
  • 1:04:35 ”să fim oameni ai Împărăției pentru lumea de mâine. Oamenii au fost creați pentru a-L reflecta pe Dumnezeu”. 

Profesorul Tom Wright in Romania (3) “Dumnezeu si Istoria: Cum primii crestini l-au inteles pe Isus”

N T Wright in ROMANIA: Ma bucur sa pot reveni in Romania dupa aproape 10 ani si sa am sentimentul ca sunt impreuna cu colegi, cu prieteni care sunt partasi la aceeasi misiune, in acelasi efort constant de a cunoaste Biblia mai bine pentru a ne putea inchina mai bine lui Dumnezeu si a-L sluji pe Dumnezeu mai bine in lumea aceasta. Acesta a fost telul meu de viata pe termen lung. Si in acest spirit vreau sa va ofer in seara aceasta cateva extrase din cartea mea recenta ZIUA IN CARE REVOLUTIA A INCEPUT. Si chiar o sa incercam sa mergem putin dincolo de ceea ce am surprins in carte.

Descriere – Ziua in care a inceput revolutia – N.T. Wright (Libraria libris.ro)

Povestea rastignirii lui Iisus, asa cum e infatisata in Evanghelii, pare sa aiba puterea de a misca, mangaia si provoca oameni din timpuri, locuri si culturi atat de diferite. Ce anume din aceasta poveste, mai ales din evenimentul povestit, poarta aceasta putere? Cand primii crestini isi rezumau „vestirea” lor „buna” spunand: „Mesia a murit pentru pacatele noastre potrivit Scripturilor” ce anume voiau sa spuna de fapt?

Ce anume priveau ei drept „veste buna” — dat fiind ca la prima vedere ea nu pare sa aiba nimic de-a face cu „vestea buna” anuntata de Iisus insusi, si care privea „Imparatia lui Dumnezeu”? Ce teme, imagini si povestiri aveau ei in minte permitandu-le sa dea un sens proaspat si bucuros faptului ca omul in care ajunsesera sa vada regele uns al lui Dumnezeu fusese tocmai omorat de autoritatile imperiale? De ce anume n-au vazut in asta sfarsitul oricarei potentiale revolutii bazate pe Iisus, ci adevaratul ei inceput?
Pe scurt, de ce a murit Iisus? De ce ar presupune cineva ca moartea lui a avut o putere revolutionara? Si de ce, chiar fara sa aiba un raspuns teoretic la aceste intrebari, atat de multi oameni afla totusi ca in povestire, imagine si cantec, crucea are o putere de a ne emotiona la un nivel atat de adanc?
De ce e atat de puternica aceasta poveste? Ce sens are sa presupunem ca moartea unui om acum aproape doua mii de ani intr-o obscura provincie romana a putut avea acel gen de putere? Ce fel de revolutie a fost lansata in acea dupa-amiaza intunecoasa si ingrozitoare?
 
La toate aceste intrebari, N.T. Wright incearca sa dea in cartea de fata un raspuns semnificativ care sa conteze pentru omul de azi. 

EDICTUM DEI: Avem bucuria de a vă invita la conferinţa Edictum Dei, ce îl va avea ca invitat pe Prof. Nicholas Thomas Wright, unul dintre cei mai importanţi teologi contemporani ai Noului Testament.

We are pleased to invite you to attend the next Edictum Dei event. Our speaker is going to be Prof. Nicholas Thomas Wright, one of the world’s leading Bible scholars.

  1. VIDEO – N.T. Wright în Romania – THE DAY THE REVOLUTION BEGAN – ZIUA ÎN CARE REVOLUȚIA A ÎNCEPUT -Conferința Edictum Dei
  2. VIDEO – Prof. N.T. Wright în România (2) Prelegere pe tema “Dumnezeu și Istoria: Cum l-au înțeles primii creștini pe Isus? 
  3. VIDEO – Prof. N.T. Wright in Romania (3) „Imparatia lui Dumnezeu in vremea lui Isus si a noastra” (Video actual)

Edictum Dei: Profesorul Tom Wright conferentiaza in aceasta seara sub titlul „Imparatia lui Dumnezeu in vremea lui Isus si a noastra”

https://www.facebook.com/edictum.ro/videos/1371679719605184/

Lumină în întuneric în Thailanda

Într-un oraș cunoscut pentru întunericul spiritual de acolo, acum există un hotel unde călătorii se pot caza și care e o lumină în întuneric. Miranda Leah ne aduce povestea din Thailanda.
Mergem la neamuri pentru ca neamurile să vină la Tine. Aceasta este misiunea Hotelului Zion aflat în centrul orașului Chiang Mai care este un centru internațional de trafic de carne vie.

Bine ați venit la Hotelul Zion din orașul Chiang Mai, care este și cafenea și care, asemenea numelui pe care îl poartă, caută să fie lumină în întuneric.
„Nu vrem să fim un hotel oarecare. Vrem ca oamenii care vin aici, să simtă ceva diferit, să se simtă iubiți, să se simtă inspirați, să simtă că li se poartă de grijă.” a spus Christina Kwak.
Clădirea a fost cumpărată acum câteva săptămâni. Acum, echipe de la World Race ajută la finisarea hotelului pentru a putea primii călători.

Clădirea a fost cumpărată de organizația „Adventures in Missions,” care promovează conceptul lor inovativ „Afaceri și misiune”. Ei promovează ideea conform căreia un misionar poate face mai mult decât să planteze biserici.

Numai cei care au cunoștințe din domeniul administrativ, financiar sau de marketing pot aduce schimbări în viața noastră? Sau există o modalitate de a folosi darurile și talentele de la Domnul pentru a promova Împărăția Sa?

Această cafenea este doar un exemplu pentru modul în care Zion folosește cunoștințele în domeniul afacerilor pentru lucrarea din Thailanda.
„Întâmpin oamenii, îmi place să vorbesc cu ei despre Isus și să le spun cât de mult sunt iubiți de Isus.” a spus Hope, o angajată a Cafenelei Zion.

În timp ce a lucrat la Zion, Hope a auzit mesajul Evangheliei pentru prima dată. Personalul Hotelului Zion dorește să termine renovarea completă a clădirii în câteva săptămâni pentru a putea primi călători din întreaga lume.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 714 – 25 martie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

SORIN CIGHER – DECLARAƮIE MANIFEST PENTRU VIAƮĂ – SIBIU- 24 MARTIE 2018

DECLARATIE MANIFEST, Sibiu 24-martie – 2018

Marsul PENTRU VIATA, va incepe din fata bisericii Ortodoxe din Sibiu, de pe strada Mihai Viteazul, incepand cu ora 13

Sub pretextul acceptării diversității, suntem martorii propagării forțate a ideologiei de gen, răsturnării valorilor etico-morale care au constituit până mai ieri pilonii unei societăți sănătoase.

Asistăm la o deformare a termenilor legați de libertăți și drepturi și ni se oferă subtil realități care țin de îngrădire și limitare în exprimare. Românul încă mai crede în celula de bază a societății, în conceperea, nașterea, educarea și formarea copilului în cadrul familiei pentru perpetuarea unor generații stabile. Viitorul României este asigurat doar dacă se respectă aceste concepte simple, fundamentale.

Credem că viața este darul lui Dumnezeu, de la concepere până la moartea naturală. Susținem toate organizațiile care militează pentru protejarea vieții, a Marșului pentru Viață. Credem că orice atentat la viață este îndreptat spre Creatorul nostru!

Credem că omul poartă chipul Creatorului și nimeni nu este în măsură să-l pervertească, în orice formă ar fi aceasta. Milităm pentru însușirea valorilor moral-creștine printr-o educație echilibrată, pentru dezvoltarea într-un cadru armonios, în familie, începând din fragedă copilărie, și ulterior în societate. Ne dorim generații mature, care să-și cunoască originile fundamentale și care să fie protejate de noile ideologii ,,tolerante”. Nu putem accepta deviza conform căreia putem distruge toate libertățile de dragul libertății.

Considerăm că libertatea este un drept fundamental al fiecărui cetățean și nimeni nu ne poate obliga să acceptăm ceva care este împotriva naturii umane! Ne opunem încercării de a ne obliga copiii să asiste la activități care sunt contrare libertății lor de conștiință.

Suntem adepții dezvoltării parteneriatelor în spiritul armoniei și al colaborării eficiente, dar nu cu orice preț. Dorim să ni se respecte și să respectăm dreptul la opinie, dar nu prin impunere și etichetare. Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare.

Susținem educația religioasă și cea pentru sănătate fizică și morală în școlile românești!

Sprijinim Coaliția pentru Familie și proiectele derulate de către aceasta. Ne dorim urgentarea organizării referendumului pentru modificarea articolului 48 din Constituția României, care cere definirea corectă a căsătoriei ca fiind uniunea dintre „un bărbat și o femeie”. Din această perspectivă, susținem în egală măsură eforturile Grupului Parlamentar Ecumenic și Evanghelic de Rugăciune pentru finalizarea procedurilor și a aprobării în Parlamentul României a proiectului de revizuire a Constituției României.

Susținem Platforma Împreună care promovează implementarea în România a unor principii curate, sănătoase pentru un viitor binecuvântat.

Ne dorim o țară sub lucrarea proniei divine și facem tot ce ne stă în putere pentru a nu fi martorii trădării Creatorului, acceptând lucruri care distrug viața și familia, ci trăind în armonie, dialog și respectându-ne semenii!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Inițiator, pastor, Cigher Sorin, Biserica Baptistă Sion Sibiu

Semnatarii:

Pr.conf.univ.dr. Necula Constantin Valer,  Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Andrei Șaguna” Sibiu

Stânea Timotei, președinte Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Sibiu

Lect. univ.dr. Brie Ioan, rector al Institutului Teologic Penticostal Bucureşti

Coșa Ioan, preot protopop  Biserica Ortodoxă Sibiu

Virgil Achihai, președintele Uniunii Bisericilor Creștine după Evangheliei din România, secretarul general al Alianței Evanghelice din România

Gheorghiu Mihai, scriitor

Dr.Burtic Daniel, director Radio Vocea Evangheliei Oradea

Varro Alexandru, protopop vicar Biserica Reformată Sibiu

Conf.dr.Moldovan Sebastian, președinte Asociația „ProVita” Sibiu

Vasile Cătălin, președinte Asociația „ProdocensMedia” România

Giurgiu Cristina, director Radio Vocea Evangheliei Sibiu

Dr. Negrea Alina, președinte Asociația ,,Prietenii Anastasiei” Sibiu

Corlățean Titus, senator

Drd. Dădărlat Alexandru, președinte Asociația ,,Seminarium Transsilvanicum”  Sibiu

Gheorghe Daniel, deputat

Ghizelea Daniel, președinte Asociația ,,Speranță pentru Apuseni” Abrud

Săcrieru Ana Corina, avocat

Lect. univ.dr. Morcan Oana, președinte Asociația ,,Șansa Schimbării” Arad

Moldovan Dorin, președinte Fundația Umanitară ,,Eben Ezer” Arad

Profesor dr. Cîmpean Radu, pastor al Bisericii Creştine Baptiste Betania Sibiu

Bolosin Florin, comisar şef, Poliţia Română, IPJ Hunedoara

Drd. Dupu Cătălin Ioan, scriitor şi conferenţiar, Bucureşti

Tirla Iosif, pastor Biserica Penticostală Emanuel Sibiu

Dobrin Elena, director Grădiniţa Samariteanul Sibiu

Mihail Neamţu, scriitor

Şoldan Gianina, asistent social, Asociaţia MAMA Sibiu

Lect. univ. dr. Dobrin Teodor, președinte Societatea Misionară ,,Pacea” Sibiu

Dr. Solomon Adelaida Simina, medic specialis medicină internă Sibiu

Poşta Daniel, avocat UBR Sibiu

Teodeisca Nicoleta, preşedinte Asociaţia ,,Hope Nikol” România

COSTEL GHIOANCĂ – CONFERINȚA FAMILIA SUB ASEDIU – RELATIA PĂRINƮI-COPII

COSTEL GHIOANCĂ – CONFERINȚA FAMILIA SUB ASEDIU – RELATIA PĂRINƮI-COPII

Ideologia de gen e la putere în Canada: Termenii „mama” și „tata”, INTERZIȘI angajaților din serviciile publice ale țării

Angajații din sectorul public din Canada nu se mai pot referi la  cetățenii cu care intră în contact zilnic cu apelativul „domnule”, „doamnă” sau orice alt termen specific de gen, scrie LifeSiteNews.
Personalul serviciilor publice din Canada trebuie  „să folosească un limbaj neutru din punctul de vedere al genului sau un limbaj care să includă genurile”, pentru a evita „manifestarea unei atitudini părtinitoare vizavi de un anumit sex sau sex biologic”, și din respect pentru populația „diversă” a țării. CBC News relatează că postul de Radio Canada, în limba franceză, a obținut documentele care arată noile orientări.
Prin urmare, termenii interziși sunt „mamă”, „tată”, „domnule”, „doamnă” și „domnișoară”. În schimb, angajații publici sunt îndrumați să-i numească  pe „părinți” pe nume din acte și să-i întrebe mai întâi cum ar dori să li se adreseze. Mai mult, angajații publici sunt avertizați că vor fi atent monitorizați, printr- un program special, pentru a vedea dacă vor respecta noile reguli.
Conform documentelor citate de Radio Canada,  termenii de „tata” și „mama” au fost eliminați din formularul de cerere pentru numărul de asigurare socială.
În replică la controversa provocată de emiterea acestor ordine, Ministrul Dezvoltării Sociale, Jean-Yves Duclos, a afirmat că oamenii pot fi numiți în continuare „domnul” sau „doamna”,  dacă aleg asta; „liniile directoare sunt doar pentru confirmarea modului în care oamenii vor să li se adreseze cineva”.
Din 2017, Canada a început deja să tipărească documente oficiale ce includ desemnarea genului prin litera „X’”, corespunzătoare genului non-specificat, adică persoane care nu se identifică nici cu genul feminin, nici cu cel masculin.
Află mai mult – ACTIVE NEWS

LUPTĂM PENTRU SUPRAVIEȚUIRE – George Alexander

 

FOTO Agnus Dei

Nu am uitat şi nu voi uita niciodată de Sufletele părăsite, copiii români sacrificați, uitați, ignorați de Laşitatea acestor umbre ajunse în instituțiile statului, în Parlamentul Ruşinii din România, unde parlamentarii şi-au acordat salarii nesimțite, de mii de euro! – din solidaritate cu propriul popor?!- în timp ce săracii acestei țări bogate se târăsc să-şi pună în traista sărăciei lumânările care se vor topi pe catafalc…

Ați văzut cumva vreodată cum Mihai şi Maria Smicală ne imploră să-i salvăm? Ați văzut cum aceşti copii plâng, se roagă de noi să facem ceva, iar noi, chiar dacă ne smulgem părul din cap de durere, nu mai ştim, de fapt, pe ce lume trăim?! Sperăm, îl rugăm pe Dumnezeu ca alții să facă totdeauna ceva pentru ei… Aşa facem cu toți copiii români!

Ştiți câți copii români se duc flămânzi la culcare?
Peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în sărăcie extremă! Situația este însă cu mult mai rea la sat, unde locuiesc 74% dintre copiii săraci ai României și unde sărăcia este principala cauză a abandonului școlar. Situația este DRAMATICĂ şi se înrăutățeşte de la an la an.

Dincolo de aceste statistici îngrijorătoare, sunt sute de mii de copii care încearcă în fiecare zi să trăiască, Dumnezeule!, cu senzația de foame continuă și să își ignore stomacul gol. Luptăm pentru supraviețuire, oameni! Într-o Românie în care 37% din populația în vârstă de 15 ani prezintă analfabetism funcțional, copiii acestor familii se luptă să ajungă la școală desculți și cu burta goală.
2,4% dintre copiii români abandonează în fiecare an școala.

Rata abandonului școlar în România a trecut în 2014 de 18%, în timp ce în Uniunea Europeană media de părăsire timpurie a şcolii este de 11.1%. În 2018, este şi mai rău! Mai grav este faptul că România este fruntașă nu doar la rata abandonului școlar. Conform Comisiei Europene, cheltuielile publice ale României pentru educație au reprezentat 3% din PIB în 2012, ceea ce reprezintă, din nou, cel mai scăzut procent din UE. Iar în tot acest peisaj sumbru, Guvernul amână alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie. Ne-am înarmat însă, am cumpărat fiare vechi din America datorită politicii iluminate a lui Iohannis. Ne făurim Viitorul, aruncându-ne direct în neant.

… Nu v-am uitat pe niciunul. Nu am uitat nici de copiii confiscați, nici de părinții nevinovați, aruncați în închisoare, nici de milioanele de copii săraci… M-am săturat însă să sper, să cred că mâine va fi o zi mai bună pentru noi!… Nu va fi niciodată atâta timp cât la putere vor fi aceşti Impostori! De aceea am trecut la înființarea propriului partid! Ajutați-ne dacă, într-adevăr, v-ați săturat de minciuni, promisiuni, Nedreptate şi Sărăcie cronică!

Trebuie să ne luăm soarta în mâini pentru a supraviețui, români!

Știri pe surse – Coaliția PSD-ALDE a decis: Când se organizează referendumul pentru familie (surse)

La doi ani de la momentul în care Coaliţia pentru Familie a depus la Parlament o iniţiativă de modificare a articolului 48 din Constituţie, dorinţa celor trei milioane de români care au semnat iniţiativa se va împlini. Coaliţia PSD-ALDE a decis ca referendumul pentru familie să fie organizat în luna mai a acestui an, potrivit unor surse politice.

Află mai mult – STIRI PE SURSE 

Citiţi –

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari