ELIBERAT din inchisoare – Eugene Lukjanenko: Nu e timp de odihna, trebuie sa lupt mai departe!

Gheorghe Lavric a ales acest Psalm pentru Eugene: Psalmii 124
1. De n-ar fi fost Domnul de partea noastra – sa spuna Israel acum!
2. De n-ar fi fost Domnul de partea noastra cand s-au ridicat oamenii impotriva noastra,
3. ne-ar fi inghitit de vii, cand li s-a aprins mania impotriva noastra;
4. ne-ar fi inecat apele, ar fi trecut raurile peste sufletul nostru;
5. ar fi trecut peste sufletul nostru valurile naprasnice.
6. Binecuvantat sa fie Domnul, care nu ne-a dat prada dintilor lor!
7. Sufletul ne-a scapat ca pasarea din latul pasararului; latul s-a rupt, si noi am scapat.
8. Ajutorul nostru este in Numele Domnului, care a facut cerurile si pamantul.
Binecuvantat sa fie Domnul si toti cei care si-au deschis inima prin credinta si compasiune cu cei in suferinta !

Dupa 62 de zile de GREVA FOAMEI si 120 de zile de inchisoare, i-a fost suspendata restul sentintei (inca 4 luni) si ieri EUGENE LUKJANENKO a fost eliberat. 

Sandra D: Multumim lui Dumnezeu ca Eugene Lukjanenko dupa luni de inchisoare pentru ca a urat fiului sau „la multi ani” pe facebook neavand nici o posibilitate sa il vada sau sa poata vorbi cu el , este in sfarsit liber. Eugene s-a intors ieri acasa slabit dar cu credinta in Dumnezeu ca lucrurile se vor schimba pentru el si fiul sau, Este nevoie sa il sustinem si sa ne rugam in continuare pentru el,ca Dumnezeu sa rezolve si cazul lui, ca sa poata sa fie din nou impreuna cu fiul sau!

AGNUS DEI: Ce am aflat de la Eugene in ultimele ore:

EUGENE:

Just logged in. No mobile access as yet. Needed to attend hospital. Feel very weak and dizzy.

THANK YOU ALL MY DEAR FRIENDS FOR YOUR SUPPORT! Will come back with more updates. Situation is currently not clear. During all 4 month I hardly spent daily more than 3 hours outside cell, unless had visitors.More often it was 2 hours. But when I was on hunger strike there were weeks hardly leaving cell.. i got used to it.

Traducere: Am revenit pe net, inca nu am acces pe telefonul mobil. A trebuit sa merg pe la spital deoarece ma simt slabit si ametit. MULTUMESC TUTUROR PRIETENILOE MEI DRAGI PENTRU SUSTINERE. Voi reveni cu updates. Situatia cazului meu nu este clara in prezent. In timpul celor 4 luni petrecute in inchisoare, nu am petrecut mai mult de trei ore in afara celulei, decat atunci cand am avut vizitatori. De obicei aceste vizite durau cate doua ore numai.  De obicei, in saptamanile acelea in care am facut greva foamei nu am parasit celula de loc in cele mai multe zile.. m-am obisnuit acolo.

In timpul de greva foamei Eugene a fost supravegheat 24 de ore intr-o celula din aripa medicala a inchisoarei Elmley. A baut intre 2 si 2 1/2 litre de apa fiarta (racita) zilnic si  a luat vitamine (tablete). Cand i-a scazut glucoza, i-au dat zahar doctorii. Aproape toate acele zile au fost petrecute in celula. Eugen a slabit 18 kilograme in cele 62 de zile de GREVA FOAMEI.

Cand cineva l-a intrebat pe Eugene daca se va odihni, a raspuns: Nici o odihna, trebuie sa lupt mai departe. Eugene a mai spus ca Dumnezeu l-a condus in timpul cat a facut greva foamei. El spune ca cei de la inchisoare au facut mult pentru el si au fost cei responsabili pentru presiuni ca el sa poata sa-si intalneasca fiul acolo. Dar el zice ca stie ca ei trebuie sa procedeze dupa legi si respecta faptul acesta.

 

Reclame

3 comentarii (+add yours?)

  1. GHITA LAVRIC
    mart. 24, 2018 @ 00:20:52

    Psalmii 124

    1. De n-ar fi fost Domnul de partea noastra – sa spuna Israel acum!

    2. De n-ar fi fost Domnul de partea noastra cand s-au ridicat oamenii impotriva noastra,

    3. ne-ar fi inghitit de vii, cand li s-a aprins mania impotriva noastra;

    4. ne-ar fi inecat apele, ar fi trecut raurile peste sufletul nostru;

    5. ar fi trecut peste sufletul nostru valurile naprasnice.

    6. Binecuvantat sa fie Domnul, care nu ne-a dat prada dintilor lor!

    7. Sufletul ne-a scapat ca pasarea din latul pasararului; latul s-a rupt, si noi am scapat.

    8. Ajutorul nostru este in Numele Domnului, care a facut cerurile si pamantul.

    Binecuvantat sa fie Domnul si toti cei care si-au deschis inima prin credinta si compasiune cu cei in suferinta !

  2. octavpelin
    mart. 24, 2018 @ 03:55:15

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: