Deputatul Mihalescul atrage atenţia ministrului Educaţiei asupra unei conferinţe ciudate la care au participat elevi din Vrancea

ObiectivdeSuceava.ro: Deputatul Mihalescul atrage atenţia ministrului Educaţiei asupra unei conferinţe ciudate la care au participat elevi din Vrancea

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a adresat ieri o interpelare ministrului Educaţiei, cerând clarificări în urma unei acţiuni în care elevi din Vrancea au participat la o conferinţă unde „au fost susţinute orientările sexuale de tip homosexual, au fost promovate şi încurajate practicile transgender”. Deputatul sucevean atrage atenţia că la respectiva manifestare, organizată de Inspectoratul Scolar Judeţean Vrancea, „elevii noştri asistă, duşi de cadrele didactice la clipuri ce promovează scene sexuale explicite, între persoane de acelaşi sex. Elevii noştri nu au acordul părinţilor pentru a participa la astfel de evenimente şi semnează în locul lor”.

Redăm în continuare interpelarea adresată de parlamentarul liberal sucevean ministrului Educaţiei, Valentin Popa:

În cadrul acestui eveniment, o persoană ,,transgender’’, le-a vorbit elevilor despre cum ,,identitatea de gen şi orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil’’, despre cum el/ea se identifică acum ,,ca un bărbat trans/hetero, sacro, romantic şi pam-sexual, nu mă întrebaţi ce înseamnă, vreau să vă faceţi voi exerciţiile’’ etc.
Elevii noştri asistă, duşi de cadrele didactice la clipuri ce promovează scene sexuale explicite, între persoane de acelaşi sex. Elevii noştri nu au acordul părinţilor pentru a participa la astfel de evenimente şi semnează în locul lor. Elevii noştri nu învaţă despre combaterea violenţei domestice, ci despre combaterea discriminării împotriva stereotipurilor de gen şi persoanelor aflate în curs de tranziţie de la un sex la altul.

Domnule Ministru, avem art.29 din Constituţie, avem legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, avem un singur principiu religios adoptat şi promovat de toate cultele religioase acceptate în România şi care sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare: familia este formată din bărbat şi femeie, aşa cum ne învaţă Sfânta Biblie.

Cititi –

Ne aflăm într-un moment în care un proiect legislativ ce prevede întocmai formularea corectă şi exactă a familiei în Constituţie, susţinut de români, este blocat în Parlament. În tot acest timp, elevilor noştri li se induce ideea adoptării unui comportament homosexual/transgender. Consider că le este pusă în pericol integritatea morală, consider că le sunt ameninţate valorile creştine şi consider că baza societăţii, familia tradiţională, se clatină din lipsa noastră de reacţie şi din prea multe compromisuri.

În această situaţie, domnule Ministru, vă rog să clarificaţi:
1. În baza cărui cadru legal au participat elevii din Focşani la respectivul eveniment?
2. Cum au fost selectaţi elevii din grupul ţintă?
3. Au fost luate măsuri în urma acestui eveniment?
4. Cum argumentaţi faptul că sub paravanul unui protocol încheiat între Ambasada SUA şi Inspectoratul Scolar Judeţean Vrancea a fost permisă organizarea acestei conferinţe?
5. Care este viziunea dumneavoastră asupra învăţământului românesc şi ce veţi face concret asupra acestui caz?
6. Veţi mai tolera pe viitor astfel de situaţii?”

Afla mai mult:

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: