Daniel Gheorghe – CNCD sare din nou calul cu atribuții care nu ii sunt rezervate, această instituție birocratica neavând drept de inițiativa legislativă.

CNCD, o instituție de cenzură corect politică, se pare, conform relatărilor din presă, că ar fi propus către legiuitori un proiect de lege privind o formă de pseudo-casatorie pentru persoanele de același sex intitulată drept „uniune consensuala” și înregistrată în actele de stare civilă . CNCD sare din nou calul cu atribuții care nu ii sunt rezervate, această instituție birocratica neavând drept de inițiativa legislativă. Nu mai spun că în ultima vreme CNCD s-a evidențiat tot mai mult ca o instituție plătită foarte generos din bani publici și preocupata de impunerea în România a ideologiei lgbt, chiar prin încălcarea legii ori prin sabotarea juridică a Guvernului României pe la CJUE.

Mi-ar plăcea ca banii publici să meargă spre educație, sănătate ori cercetare iar nu spre astfel de instituții parazit care au drept obiectiv schimbarea ordinii naturale a lucrurilor și subminarea valorilor identitare pe baza cărora este constituită societatea românească! Personal cred că statul român se poate lipsa de aceasta structură radical anti-nationala!

Daniel Gheorghe

Citiți- Klaus Iohannis: Nu cred că e niciun motiv de grabă în organizarea referendumului pentru familie

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: