Cucerirea orașului Efrin de trupele musulmane radicale. Jihadiștii au intrat cu forța într-o biserică, au găsit pozele unor credincioși și le-au distribuit. Acum merg din ușă în ușă și îi vânează

Foto arhiva Crestini in Siria sursa The Blaze.

Mulți sirieni creștini, foști musulmani, se tem de genocid, în timp ce trupele musulmane radicale se îndreaptă spre orașul lor.

Este o situație înfricoșătoare. Afrin a devenit un loc sigur pentru 250 de familii creștine care au fugit de luptele din Siria. Chris Mitchell de la CBN a stat de vorbă cu un voluntar pentru ajutor umanitar care i-a ajutat pe refugiați să fugă când situația a devenit prea periculoasă ca să mai rămână.

Pe măsură ce lupta pentru Afrin se îndrepta spre oraș, mulți creștini se aflau în pericol. Acesta este un serviciu de la o biserică unde creștinii strigă la Dumnezeu pentru izbăvire, pentru că forțele armate turcești și islamiste s-au apropiat de Afrin. Charmaine Hedding, fondatoarea organizației Shai Fund care ajută biserica persecutată din Orientul Mijlociu a păstrat legătura cu mulți dintre acești creștini.
Au aflat că acei oameni care au invadat orașul, adepți ai ideologiei islamiste radicale și colaboratori cu Statul Islamic și cu al-Qaida, voiau să-i ucidă pe creștini. Deoarece mulți dintre acei creștini sunt foști musulmani, vor fi ținta principală a atacatorilor.

Echipa CBN a mai aflat de un pericol. Jihadiștii au intrat cu forța în biserică, au găsit pozele unor credincioși și le-au distribuit. Acum merg din ușă în ușă și îi vânează.
„Ei spun că situația noastră este foarte periculoasă. Nu știm ce să facem. Ei au găsit poze cu noi în biserică. El a spus că în acest moment îi caută pe creștinii din Afrin. Omul plânge. Nu știe ce să facă. Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să îl protejeze.” a spus un cetățea.

Hedding spune că multe dintre familiile creștine au reușit să se adăpostească. Creștinii din Occident trebuie să se roage pentru frații și surorile lor aflați în dificultate.
Rugați-vă pentru siguranța lor. Rugați-vă ca aceste familii să rămână împreună, pentru că în astfel de situații disperate, când mase de oameni fug din țară, copiii se pot pierde, se pot răni. Trebuie să ne rugăm ca aceste familii să rămână unite.

Kamal Sido de la Society for Threatened People a spus echipei CBN că Occidentul trebuie să intervină: „Creștinii din SUA trebuie să îi ajute pe kurzii din nordul Siriei, din Turcia, din Irak și Iran. Este important să-i susțină pe kurzii aflați în această situație, să îi protejeze, pentru că avem nevoie de ei în calitate de aliați în lupta împotriva ideilor radicale în Orientul Mijlociu.”
Hedding spune că în Afrin are loc o epurare etnică masivă.

Știm din declarațiile pe care le-au dat că vor să scape de oamenii din această zonă și să aducă alți oameni din Siria. Este vorba de o strămutare a populației.
După bătălia pentru Afrin, mulți observatori politici din Orientul Mijlociu sunt de părere că Turcia și aceste grupări islamiste se vor răspândi și vor încerca să cucerească teritorii noi.

Reclame

Pastorul american Andrew Brunson este prizonier în Turcia. Conform acuzației, vestirea Evangheliei este un act terorist

Pastorul american Andrew Brunson ar putea să își petreacă restul vieții într-o închisoare din Turcia. Săptămâna trecută tribunalul a aprobat o inculpare de 62 de pagini. Senatorul american pentru lege și justiție care îl ajută pe avocatul turc a declarat că vestirea Evangheliei este un act terorist, conform acuzației. Emily Jones de la CBN a vorbit cu consilierul șef Cece Heil de la Centrul American pentru Lege și Justiție despre acest caz.

Turcia a declarat că răspândirea creștinismului este egală cu terorismul. Ei nu au nicio dovadă conform căreia pastorul Andrew Brunson ar fi comis vreo crimă. Faptul că este creștin, un pastor creștin, este considerat de ei a fi un act terorist, crimă pentru care a fost condamnat.
Ei au spus că el a fost agent al unui război neconvențional și s-a dat drept pastor evanghelic. Ceea ce ei numesc activitate teroristă este, de fapt, ajutor umanitar, educație și instruire.

Cred că după lovitura de stat eșuată în iulie 2016, președintele Erdogan a decis să facă o purificare și să scape de toți cei care nu sunt de partea lui. Printre ei se află și creștinii, având în vedere că Turcia este o țară musulmană. Pastorul Brunson face și el parte din această purificare. Majoritatea pastorilor creștini au fost deportați, însă pastorul Brunson a fost reținut, începând din 7 octombrie 2016.
Însuși președintele Erdogan a cerut anul trecut un schimb între pastorul Brunson și predicatorul Fethulla Gulen care trăiește în Pennsylvania. Se pare că pastorul Brunson a devenit un pion politic pe care Turcia este determinată să îl folosească, în scopul unui schimb.

El a fost pastor timp de 23 de ani în Izmir, Turcia la Iizmir Resurrection Church. Timp de 23 de ani nu a avut probleme cu autoritățile. A trăit acolo în mod pașnic. Situația s-a schimbat după lovitura de stat eșuată.

Interviu cu ambasadorul Israelului la ONU – Susțineți Israelul în mod public. Avem nevoie să stați de partea Israelului, să vă rugați pentru Israel, fiindcă multor israelieni li se pare că toată lumea e împotriva lor.

Nikki Haley Ambasador al SUA la ONU cu Danny Dannon Ambasadorul Israelului la ONU Foto de.isportant.com

Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, spune că, în ce privește Israelul, ONU are două fețe, una vizibilă și una ascunsă. În ascuns, ei admiră Israelul, dar, pe față, votează împotriva sa.

Într-un interviu în exclusivitate, Danon i-a spus directorului CBN, Gordon Robertson, despre schimbările care urmează.
– Să vorbim puțin despre cariera dvs.! Sunteți ambasadorul Israelului la ONU de trei ani. Ați observat vreo schimbare în tot acest timp?
– Mai întâi, ONU e un loc ostil pentru un ambasador israelian. Încă vedem multă ostilitate, dar se simte un iz de schimbare, mai ales după ce ambasadorul Haley a intrat în funcție în urmă cu un an și ea a reușit să facă multe lucruri bune. Sunt deranjat însă că e o diferență între fața publică a ONU și cea privată. În privat, ambasadorii mă caută, îmi spun cât de mult apreciază Israelul și chiar admiră Israelul. Când vine, însă, vorba despre un vot public, această atitudine nu vizibilă încă. Provocarea mea e să reduc aceste diferențe dintre cele două fațete ale ONU, cea publică și cea privată.
– Nu e o ironie că, atunci când mergeți la ONU, la intrare există un pasaj din Isaia spunând că „din săbiile lor își vor făuri fiare de plug” și, când colo, ONU a ajuns o armă împotriva Israelului ?
– Este adevărat. Cred că majoritatea națiunilor vor ca ONU să se ocupe de problema sărăciei, dar, din nefericire, liderii care vin aici se folosesc de ONU pentru a ataca Israelul. Cred că aceasta se poate schimba dacă majoritatea națiunilor vor înțelege că Israelul nu reprezintă problema, ci soluția. În iudaism, avem un principiu, ”tikkun olam”, acela de a repara lumea. Credem că îi putem ajuta pe mulți din întreaga lume, în agricultură, desalinizare, în problemele de sănătate, și noi dorim să o facem. De aceea credem că, în curând, se va vedea o schimbare.
– Se zvonește că, dacă UNRWA dispare, Autoritatea Palestiniană se va prăbuși. Credeți că e adevărat?
– Nu, nu cred că e cazul. Sunt alte agenții care pot face acest lucru. În ziua de azi, UNRWA îi consideră refugiați și dacă oamenii locuiesc acum în SUA, Iordania, Siria, Liban, chiar și pe palestinienii care locuiesc la Ramallah, care e sub controlul AP.
– Ce spuneți despre proiectul de lege „Taylor Force”? A trecut de Camera Reprezentanților, pare să întârzie în Senat, iar legea ar urma să taie finanțarea din impozitele cetățenilor a teroriștilor plătiți să ucidă.
– Sperăm că va fi adoptată, fiindcă președintele Abbas primește 340 de milioane de dolari de la SUA și alte țări, bani pe care îi trimite teroriștilor care ucid israelieni și americani. I-am întâlnit pe părinții lui Taylor Force acum o săptămână în New York și le-am spus că îi felicit pentru felul cum au prezentat cazul bravului lor fiu și sperăm că realitatea se va schimba și banii din impozitele americanilor nu vor fi folosiți pentru a susține terorismul.
– Dacă vorbim puțin de politica din Israel, spuneați cândva că soluția celor două state nu va funcționa. Ați rămas de aceeași părere?
– Eu reprezint guvernul israelian și premierul Netanyahu a spus de multe ori că el e gata să negocieze cu palestinienii, în același fel cum am făcut cu Iordania și Egipt.
– Anwar Sadat, fostul președinte al Egiptului, a fost asasinat de Frăția Musulmană tocmai fiindcă a făcut pace cu Israelul. Credeți că vreun lider palestinian va supraviețui dacă va veni la masa negocierilor și va spune că vrea să facă pace cu Israelul?
– Ne rugăm în fiecare zi pentru pace și eu sunt optimist. Israelienii sunt sceptici în a găsi un partener real între palestinieni, dar trebuie să rămânem optimiști. Mai trebuie să punem la socoteală că Israelul e o națiune tânără.

Sărbătorim abia 70 de ani de independență. Poate va mai lua 5 sau 10 ani, dar, odată ce vom găsi un partener real, vom putea colabora la fel cum am făcut cu egiptenii și cu iordanienii. Eu sunt credincios și, de fiecare dată când merg la ONU și văd ostilitatea cu care e tratat Israelul, trebuie să continui să cred și să fiu optimist. Când vin în Israel și văd cât de multe s-au făcut în cei 70 de ani, cred că se poate face mult mai mult. Din nou, poate vor mai trece câțiva ani până ca vecinii noștri să vrea să purtăm tratative, dar, când vedem ce se întâmplă azi în Siria și în Liban, cred că acei oameni înțeleg că, într-o zi, vor trebui să facă pace cu Israelul, fiindcă a trăi sub un regim radical nu e opțiunea cea bună.

Susțineți Israelul în mod public. Avem nevoie să stați de partea Israelului, să vă rugați pentru Israel, fiindcă multor israelieni li se pare că toată lumea e împotriva lor și că trebuie mereu să facă concesii pentru a mulțumi lumea. Lucrurile nu stau chiar așa, dar trebuie să fiți suporteri ai Israelului, să vă faceți auziți și să vă implicați mai mult în ceea ce se întâmplă aici, în Israel. Toate acestea sunt foarte importante pentru noi, avem nevoie de susținerea voastră.

 

CHINA – EVANGHELIA MUZICII

Josh și localnicii au transformat o clădire goală a guvernului într-un orfelinat. Josh a simțit că Dumnezeu a vrut să le ofere copiilor dragostea lui Isus Hristos, nu doar mâncare și suport financiar. 

Când s-a întâlnit pentru prima dată cu acești copii, Josh s-a îndrăgostit de ei. Cu trecerea timpului, el a simțit ceva deosebit pentru ei. „În prezent, în Asia sunt în jur de 87 milioane de orfani. La fiecare 18 secunde, undeva în lume un copil devine orfan. Acești copii sunt adesea uitați de societate. Mulți dintre ei nu vor cunoaște căldura unei îmbrățișări a părinților.” spune Josh.

Mulți americani au vizitat China în acest an pentru a celebra Anul Nou Chinezesc. Unii spun că vor să se întoarcă să vestească dragostea lui Dumnezeu celor care nu Îl cunosc încă. Mengfei Li vine cu detalii.

Este o dimineață liniștită în satul chinezesc Xiang Ping din provincia Hunan. În multe case ca aceasta, podele sunt curate, scaunele și mesele sunt strânse și mâncarea este pe masă. Aceasta este o zi importantă pentru localnici. Sunt încântați pentru că așteaptă oaspeți deosebiți. Muzicianul creștin Josh Martin a venit din America în acest sat mic. El a venit cu alți muzicieni internaționali, pentru câteva zile, ca să îi învețe pe copii să cânte și să le facă o bucurie. Josh a mai fost în China. Țara ocupă un loc special în inima lui.

În calitate de producător de muzică, Josh spune că pasiunea lui pentru muzică a început la facultate. El a simțit că Dumnezeu i-a dat darul muzicii și Isus îl poate folosi pentru a avansa Împărăția Sa.
„M-am mutat în China în 2003. Am trăit vreo opt ani acolo. E un loc uimitor și îmi place bogata și străvechea cultură chineză.Îmi amintesc că am început să cânt cu familia mea. Muzica mi-a influențat și mi-a controlat viața mai mult ca orice. ” povestește el.

Josh și-a propus un țel și mai mare: un proiect de muzică pentru copiii chinezi: „Am ales să cântăm acest album a capella pentru că acest instrument, vocea umană, este deosebită. A capella este ceva pur și unic. Aici, în China este ceva revoluționar. Nu prea există muzică a capella. Este fascinant să stai și să privești modul în care Dumnezeu deschide uși.”

Când s-a întâlnit pentru prima dată cu acești copii, Josh s-a îndrăgostit de ei. Cu trecerea timpului, el a simțit ceva deosebit pentru ei. „În prezent, în Asia sunt în jur de 87 milioane de orfani. La fiecare 18 secunde, undeva în lume un copil devine orfan. Acești copii sunt adesea uitați de societate. Mulți dintre ei nu vor cunoaște căldura unei îmbrățișări a părinților.” spune Josh.

Cântărețul american Tim Storms a fost impresionat de pasiunea lui Josh pentru orfanii chinezi: „Am încercat să ducem la bun sfârșit două obiective ale acestui proiect. Unul dintre obiective a fost să oferim muzică de calitate și să dăm oamenilor mai multe resurse muzicale. Al doilea obiectiv a fost să strângem bani pentru caritate.” a spus Tim.

Josh și localnicii au transformat o clădire goală a guvernului într-un orfelinat. Josh a simțit că Dumnezeu a vrut să le ofere copiilor dragostea lui Isus Hristos, nu doar mâncare și suport financiar. Acești copii îl cunosc deja foarte bine pe Josh Martin. Ei au ajuns să îl îndrăgească pe acest american amuzant. Ei l-au invitat des pe Josh să ia prânzul cu ei. I-au spus povestiri interesante și l-au învățat cuvinte în limba chineză. În timpul vizitei sale recente, Josh și-a mai făcut prieteni. Hui Yuan Meng este o vedetă în devenire în China în domeniul muzicii. Cântărețul Jeric Tan din Singapore a venit și el în China. Cei trei lucrează la un proiect muzical nou pentru acești copii. Ei doresc ca muzica să atingă aceste suflete pline de viață. Doar în câteva zile, Jeric Tan a legat prietenii profunde cu acești copii.

În timp ce Josh și echipa sa continuă să călătorească prin China, el speră că Dumnezeu le va scoate în cale mai mulți muzicieni talentați din țară. Mai mult, Josh se roagă pentru ca tot mai mulți copii să ajungă să îndrăgească melodiile sale și să cunoască dragostea lui Isus.

Jim Caviezel: Am pierdut mulți prieteni de la Hollywood. Interviu cu actorii și regizorul filmului „Pavel, apostolul lui Hristos”

 

Jim Caviezel joacă în rolul lui Luca, care își riscă viața pentru a-l vizita pe Pavel în închisoare.

„Era să îmi pierd viața în urma filmului ”Patimile lui Hristos”. Am fost lovit de fulger și am fost operat pe cord deschis. Am pierdut mulți prieteni de la Hollywood. Aș schimba, oare, direcția? Nu.

În afară de Hristos, Pavel este personajul cel mai important al Noului Testament. Povestea sa apare într-un film, în timp ce lumea creștină intră în săptămâna sfântă. Recent, Efrem a avut posibilitatea să stea de vorbă cu starurile din film și cu regizorul filmului.

Acțiunea filmului „Pavel, apostolul lui Hristos” este plasată pe vremea persecuției creștinilor din Roma, și se axează pe ultimele zile ale lui Pavel în închisoare. James Faulkner joacă în rolul lui Pavel.
Viața lui Pavel este uimitoare în Scriptură. Din persecutor a devenit persecutat. Cât de important a fost acest fapt?
„Extraordinar. Toată povestea este extraordinară. Am fost pregătit să joc partea lui Pavel pentru că am jucat în rolul multor ticăloși. Mai există și ceva sentiment de dragoste în mine, iar această poveste a putut să o trezească. Și așa s-a și întâmplat. Această experiență m-a transformat. Nu poți spune acele cuvinte fără să crezi în ele. Nu poți spune acele cuvinte fără să te transforme. ” a spus actorul James Faulkner.

Jim Caviezel joacă în rolul lui Luca, care își riscă viața pentru a-l vizita pe Pavel în închisoare. Încă ne mai aducem aminte de modul în care ai jucat în „Patimile lui Hristos”, cu toții mai vorbim și în ziua de azi despre asta.
„Nu e vorba neapărat de Luca, ci de povestea potrivită. Eu caut bunul simț. Și acest film a avut bun simț. Nu este un film insistent. Am înțeles că acest film poate influența pe cineva care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, care nu știe nimic despre El.” a spus Jim Caviezel.

Regizorul filmului, Andrew Hyatt a scris și scenariul. Pentru el, povestea lui Pavel este povestea lui.„Am fost departe de biserică timp de șapte ani. Apoi m-am întors în urma unei experiențe asemănătoare cu cea a lui Pavel, genul de întâmplare pe drumul spre Damasc.” a spus regizorul.

E o poveste care i-a impresionat pe mulți de pe platoul de filmare.
„Anul acesta am trecut printr-o perioadă dificilă. Soția mea și-a pierdut fratele. Era să pierdem un foarte bun prieten, care mi-a fost mentor. În fiecare dimineață mergeam să înotăm în ocean. Am jucat în „Patimile lui Hristos”. Apoi nu am mai reușit să primesc rolurile pe care le primisem înainte. Iată un film de succes și oamenii te tratează ca pe un cerșetor de stradă în industria filmului. El a fost o persoană autentică, m-a ajutat să nu mă consider o victimă. A fost foarte dureros când a murit anul trecut. Dar am reușit să scap de durere cu ajutorul acestui rol. Am reușit să înțeleg povestea. E povestea unei relații cu mentorul.” a spus Jim Caviezel.

„Era să îmi pierd viața în urma filmului ”Patimile lui Hristos”. Am fost lovit de fulger și am fost operat pe cord deschis. Am pierdut mulți prieteni de la Hollywood. Aș schimba, oare, direcția? Nu. A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat până acum.” a spus actorul Jim Caviezel.

ENGLISH –

Paul, Apostle of Christ Interview: Jim Caviezel

Vezi video in Limba Romana, mai jus, sub acest video:

Interviu cu actorii și regizorul filmului „Pavel, apostolul lui Hristos”

Marșul pentru viață în localități din Romania – Reportaj Alfa Omega TV

Foto captura Agnus Dei YT

Luna martie a fost dedicată luptei pentru viață în numeroase localități din România și Republica Moldova.
Punctul culminant al acestei perioade l-a reprezentat Marșul pentru viață 2018, denumit generic „O lume pentru viață”.

În municipiul Cluj-Napoca, unul dintre organizatorii evenimentului a fost Fundația Clinica Pro Vita.
Întreaga țară românească sărbătorește Marșul pentru viață. În peste 300 de orașe din România și Republica Moldova, românii de pretutindeni s-au adunat cu bucurie, fericire, pentru a sărbători viața, pentru a declara că viața este darul lui Dumnezeu și că viața este deasupra tuturor. Ne bucurăm să fim alături de celelalte orașe, noi cei din Cluj-Napoca. Ne-am adunat aici, în Piața Unirii, și vrem să fie un marș prin care declarăm că viața este darul lui Dumnezeu, chiar dacă este suferință, chiar dacă este durere, că avortul nu este o soluție pentru că nu schimbă cu nimic situația femeilor și femeile au nevoie să fie încurajate pentru a se bucura de viață, pentru a se bucura de copiii lor și noi, creștinii, trebuie să fim primii care le spunem, cu adevărat, că viața lor și a fi mame este un dar de la Dumnezeu. A spus Naomi Terec, director programe, Fundația Clinica Pro Vita Cluj-Napoca.

Marșul pentru viață a ajuns la cea de-a 8-a ediție națională și a avut ca mesaj principal importanța protejării vieții mamei și copilului nenăscut.

Este foarte important să fim împreună, aici, pentru că transmitem un mesaj foarte clar societății cu asta. Transmitem mesajul că atât viața femeii, cât și viața copilașului nenăscut sunt extrem de valoroase, extrem de prețioase. Societatea noastră are nevoie mare să audă un mesaj al bucuriei, un mesaj al speranței, un mesaj al faptului că viața celor mai vulnerabili dintre noi contează și trebuie apărată și protejată. Și de asta suntem aici, de asta am venit aici și sunt foarte încântată. A menționat Roxana Stanciu, director executiv, organizați European Dignity Watch – Bruxelles.
„Am fost dintre cei care au considerat liberalizarea avortului imediat după Revoluție un drept al femeii, câștigat prin Revoluție, un drept care mie mi s-a părut atunci apanaj al democrației. De ce? Pentru că în plin comunism am văzut-o pe mama, de multe ori, în prag de moarte și poate chiar de închisoare, pentru avorturile pe care le făcuse în mod ilegal” a mărturisit Olga Mărneanu din Cluj-Napoca.
„Îndemnăm autoritățile civile ale țării noastre să ia notă de faptul că în felul acesta nu numai că se comite un fapt grav din punct de vedere creștin, ci se comite un fapt grav din punct de vedere social împotriva societății românești și, cum se mai spunea aici, fiind și anul centenarului de la Marea Unire, ne rugăm ca Dumnezeu să sensibilizeze, în mod special, autoritățile statului român în sprijinirea vieții și, în mod specific, viața copilului nenăscut” a spus Alex Neagoe, conferențiar, Universitatea de Vest Timișoara.

Toți suntem pentru viață și viața e darul lui Dumnezeu. Noi avem trei copii și ne mai rugăm să ne mai dea Dumnezeu. Biserica ar trebui să fie în primul plan să apere viața.

În organizarea marșurilor pentru viață la nivelul fiecărei localități participante s-au implicat cultele religioase, asociații care desfășoară activități de susținere a mamei și copilului, diverse instituții.
„Am ales și în acest an ca Marșul să se organizeze doar la Reșița, într-un singur oraș, în reședința județului Caraș-Severin, pentru a încerca să grupăm aici participanți din mai multe localități. Sunt prezenți aici participanți de la Anina, din Valea Almăjului, de la Moldova Nouă, Oravița, membri ai Centrelor noastre de tineret și un număr foarte mare de tineri de la ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de munte)” a declarat Mihai Ciucur, preot ortodox, Episcopia Caransebeșului.

Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]

Pagina de titlu a NT Cornilescu 1920. Exemplarul se găsește în biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Dumitru Cornilescu Foto Wikipedia

Dumitru Cornilescu, traducatorul Bibliei in Limba Romana este considerat ca fiind un Luther al Romaniei. Odata cu traducerea si tiparirea Bibliei in Limba Romana in anul 1921 de catre Cornilescu, poporul roman a avut pentru prima data accesul la citirea Bibliei si de atunci incolo fiecare putea sa aiba Biblia in posesia lor. Lui ii datoram faptul ca multi oameni au auzit si citit Cuvantul lui Dumnezeu si au primit Mantuirea prin Isus Christos. In continuare veti afla mai multe despre acest om al lui Dumnezeu, care s-a intors la credinta in Isus Christos in timp ce traducea Biblia dintr-o alta limba, pentru folosul poporului roman. Agnus Dei (Multumim pastorului Petru Hututui pentru semnalarea acestei aniversari)

Dumitru CORNILESCU – (1891-1975)

 Dumitru Cornilescu s-a născut în comuna Slaşoma din judeţul Mehedinţi, în anul 1891. A fost întîiul născut într-o familie numeroasă, cu 12 copii dintre care doar 8 au rămas în viaţă. Tatăl, fost învăţător în sat, cu o lungă tradiţie cărturărească în familie, a dat la şcoală pe cei trei băieţi ai săi: Dumitru, Gheorghe şi Iulian.

Dumitru a absolvit şcoala primară în sat şi apoi a mers la Seminarul teologic ortodox din Bucureşti. A urmat Universitatea din Bucureşti, Facultatea de teologie, pe care a absolvit-o printre laureaţii promoţie 1916.

Încă din facultate a fost cunoscut ca harnic traducător şi editor al unor broşuri cu conţinut religios, pe care le împărţea enoriaşilor de la biserica Cuibul cu Barză din Bucureşti unde era cîntăreţ în parohia preotului Teodor Popescu.

După terminarea studiilor, este primit în monahie şi ajunge ierodiacon pe lîngă mănăstirea Dobrovăţ din Moldova. Prin înţelegere cu Episcopul de Huşi, Nicolae Munteanu, viitor Patriarh, i se permite „detaşarea” la conacul prinţesei Ralu Calimachi de la Stânceşti, lîngă Botoşani, pentru a lucra la noua traducere a Bibliei pe înţelesul poporului.

În vara anului 1923, după agitaţia publică stârnită de activitatea duhovnicească a preotului Teodor Popescu(apoi de caterisirea sa), a plecat cu acesta din ţară în concediu în Germania -dar, după mai multe vizite în oraşe din Germania, apoi Franţa, Anglia ( la Londra, pentru supravegherea tipăririi Bibliei), Elveţia, rămâne şi se stabileşte la Oberageri, Cantonul Zug,(lîngă Zurich),în Elveţia, unde se căsătoreşte şi devine pentru mulţi  ani (1927-1951) capelanul şi apoi directorul Sanatoriului Landli.

De-a lungul anilor l-a sfătuit îndeaproape pe Teodor Popescu cu privire la la mersul tinerei adunări reformate evanghelic din Bucureşti, (construită pe str. Carol Davilla nr.48 din cartierul Cotroceni de Societatea pe acţiuni TREZIREA), care avea o puternică înfluenţă spirituală  şi o curajoasă lucrare de misiune în multe localităţi din ţară.
Din anul 1965 cînd vizitează SUA, colaborează strâns cu posturi creştine de radio din Cleveland, Bonaire-Caraibe, Monte Carlo-Monaco, precum şi cu numeroase reviste creştine printre care „Unter dem Kreutz”(Sub Cruce-Elveţia)  şi „Luminătorul”(Chicago,SUA).
S-a stins din viaţă în anul 1975, fiind omagiat de credincioşii  români din SUA şi din lumea întreagă şi „Radio Monte Carlo”, post de radio unde obişnuia în ultima parte a vieţii să vorbească românilor despre Dumnezeu şi să cânte chiar în româneşte. Toată viaţa sa a analizat şi a re-analizat, cântărind fiecare cuvânt al traducerii pe care o realizase în tinereţe.

L U C R A R E A

Între 1916-1921, Dumitru Cornilescu a tradus Biblia în limba română modernă din originale greceşti şi ebraice şi a tipărit în 1920 Psalmii,  în cadrul Editurii SOCIETATEA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ înfiinţată de el în Bucureşti.

În 1921 se tipăreşte Noul Testament şi în întregime Biblia, la aceiaşi editură, cu susţinerea publică şi binecuvîntarea unor membri marcanţi ai Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1917 trăise la Stânceşti, Botoşani, experienţa convertirii la adevărata credinţa creştină, aceea a cunoaşterii personale a Mîntuitorului Cel viu, Isus Cristos. Deşi era teolog şi traducător al Sfintei Scripturi a trebuit să recunoască minunea întoarcerii conştiente la Dumnezeu. Acest lucru îl marchează atât de profund încât hotăreşte să-şi dedice viaţa acestui măreţ ideal: de a spune şi altor oameni despre minunea transformării sau a renaşterii spirituale, care i se poate întîmpla oricărui om care crede şi se încrede în Cristos cel răstignit şi înviat.

Prin mărturia sa, în anul 1919 şi Teodor Popescu, parohul său de la Cuibul cu Barză din Bucureşti se întoarce la Dumnezeu începând o amplă mişcare de reformă, sau trezire spirituală, în biserica sa.

Între anii 1920-1924 cei doi activează pe tărâm spiritual, de lucrarea lor fiind legat un amplu scandal în presa vremii de atunci, cunoscut sub numele de “Minunea de la Cuibul cu Barză“. Prin aducerea în faţa opiniei publice a fundamentelor credinţei creştine moştenite de noi, românii, prin Ortodoxism, s-a produs o mare dezbatere naţională, teologică, etică şi morală.

În perioada locuirii în străinătate, mai lucrează (1924-1931) o a doua traducere, literală, a Sfintei Scripturi pe care o tipăreşte la Bucureşti în 1931, într-un număr mic de exemplare, sub egida Societăţii Biblice pentru Britania şi străinătate.
Din anul 1965, deşi era bolnav, vizitează biserici ale credincioşilor români din SUA, primind o unanimă recunoaştere spirituală şi teologică.
În 1971, la împlinirea a opt decenii de viaţă şi 50 de ani de la prima traducere a Bibliei, primeşte la Geneva titlul onorific de PREŞEDINTE DE ONOARE PE VIAŢĂ al Societăţii Biblice pentru Britania şi Străinătate, cea mai onorantă recunoaştere internaţională a vreunui teolog român.

Simpozion Dumitru Cornilescu

Invitati dr. Profesor IOSIF TON
DANIEL CUCULEA
TIMOTEI MITROFAN
PETRU HUTUTUI

Noul Testament 1920

Pagina de titlu a NT Cornilescu 1920. Exemplarul se găsește în biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Cornilescu a tradus mai întâi Noul Testament, care a văzut lumina tiparului în 1920. O primă informație despre tipărirea acestei ediții se află într-o scrisoare din 14 mai 1920, trimisă de John Howard Adeney (capelan anglican la București) către Robert Kilgour, unul dintre editorii Societății Biblice Britanice: „Cornilescu, ajutat de niște prieteni din Elveția ai dlui Broadbent (Dl. Berney) va începe săptămâna viitoare tipărirea unei prime ediții a NT tradus de el.” Vestea tipăririi acestei versiuni era anunțată în Noua Revistă Bisericească, iunie-iulie 1920, p. 55: „în curând va ieși de sub tipar Noul Testament tradus de D. Cornilescu”. Ulterior, arhimandritul Iuliu Scriban avea să scrie: „În cursul lui 1920, d. Cornilescu, cu ajutorul principesei Calimaki, a izbutit să-și tipărească traducerea lui cuprinzând Noul Testament și Psalmii.”

În prima sa ediție a NT, Cornilescu a folosit din belșug parafraze, recurgând adesea la soluțiile de traducere adoptate de traducătorul elvețian Louis Segond. Influența versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu a fost semnalată de către Gala Galaction la scurtă vreme după publicarea NT din 1920, într-un articol publicat pe 21 iulie 1920, în Luptătorul. Între altele, Galaction scria următoarele:

„De subt teascurile tipografiei Gutenberg a apărut zilele acestea Noul Testament al Domnului nostru Iisus Hristos. tradus de D. Cornilescu, Stăncești-Botoșani. E o carte de 467 de pagini, tipărită cu îngrijire, pe două coloane, cu hârtie destul de bună, și care, după cât aud, a costat în aceste vremuri grele, o avere întreagă. Este o adevărată surprindere acest eveniment tipografic! (…) Autorul acestei noi traduceri a Noului Testament, este – din capul locului – vrednic de toate laudele și de toate încurajările. (…) Traducătorul merită să fie lăudat pentru lucrul cu care ni se înfățișează. Nu-l cunosc nici personal, nici impersonal. Se zice că e față bisericească și anume preot călugăr. A mai apărut de câte ori, în câmpul literaturei bisericești, cu mici publicații pioase, dintre cari în acest moment, nu-mi aduc aminte de nici una.”

Biblia 1921

Pagina de titlu a Bibliei Cornilescu 1921

Cu privire la versiunile Cornilescu (și îndeosebi la Biblia 1921) s-a afirmat uneori că ea a fost tipărită „sub autoritatea Bisericii Ortodoxe Române” și că „inițial traducerea lui Dumitru Cornilescu s-a publicat cu aprobarea autorităților eclesiale ortodoxe.” Într-un comunicat dat publicității în aprilie 2012, cu ocazia distriburii Bibliei Cornilescu (ediția GBV) împreună cu ziarul Adevăru, Ioan Enescu, directorul editurii Orizonturi, afirma următoarele: „Subliniem în mod deosebit că traducerea preotului Dumitru Cornilescu a fost acceptată de Biserica Ortodoxă Română, apărând cu binecuvântarea Patriarhului României. Ar fi acceptat oare Patriarhul României să binecuvânteze o Biblie neoprotestantă?! Biserica Ortodoxă Română nu și-ar fi putut însuși, în niciun caz, o versiune neoprotestantă așa cum se apreciază în comunicatul Patriarhiei. Faptul că, ulterior, Biserica nu a mai agreat traducerea preotului Cornilescu nu a fost generat de vreun viciu al traducerii, ci de neînțelegerile dintre Patriarhia Română și persoana traducătorului. O versiune ortodoxă nu putea deveni brusc o versiune neoprotestantă.” Afirmația este eronată, după cum indică pagina de titlu a acestei versiuni. Contrar celor afirmate de Ioan Enescu, ea nu s-a bucurat niciodată de aprobarea oficială a Sf. Sinod al BOR, a cărei ultimă ediție (înainte de Cornilescu) a fost publicată în 1914, următoarea versiune ortodoxă oficială fiind publicată abia în 1936.

Potrivit unei scrisori (27 nov. 1920) trimise Societății Biblice Britanice de către J. W. Wiles de la Belgrad, textul VT tradus de Cornilescu era deja gata, iar traducătorul aștepta cu nerăbdare ca Societatea să-i trimită hârtia necesară tipăririi întregii Biblii.

Nu există informații despre data precisă la care s-a încheiat tipărirea Bibliei 1921, dar ea trebuie să fi avut loc în prima parte a anului, dat fiind că într-o scrisoare din 22 august 1921, Robert Kilgour îi comunica lui John Howard Adeney (capelan anglican din București) că Societatea Biblică are deja un exemplar în bibliotecă și că ar mai fi nevoie de încă trei.

Biblia Cornilescu 1921 reia fără modificări textul NT 1920. Analiza comparată a Bibliei Cornilescu 1921 și a versiunii Segond confirmă parțial afirmațiile lui Galaction, dar, conform unui studiu detaliat dedicat acestei chestiuni, „Influența mare exercitată de versiunea Segond nu trebuie să ne facă să credem că traducătorul român a copiat în mod servil traducerea biblistului elvețian. Există suficiente versete care arată că versiunea Cornilescu 1921 diferă de cea a lui Segond”.

Biblia 1924

Pagina de tilu a Bibliei Cornilescu 1924

Deși în mod curent se afirmă că ediția revizuită de Cornilescu a fost publicată în 1923, scrisorile privitoare la Biblia Cornilescu din arhiva Societății Biblice Britanice arată fără dubii că ea a ieșit de sub tipar în septembrie 1924.

Această ediție, tipărită pe hârtie de India, s-a remarcat prin calitatea tipăriturii și a legării. Totuși, faptul că traducătorul nu a putut supraveghea direct tipărirea ei a dus la apariția unor greșeli de tipar (încălecarea unor rânduri la Evrei 1:10).

În primii câțiva ani care s-au scurs de la publicarea ei, Biblia 1924 s-a vândut în tiraje uriașe pentru vremea respectivă, devenind un adevărat best-seller. J. W. Wiles, reprezentantul Societății Biblice Britanice pentru țările din Balcani, raporta în februarie 1928 următoarele date cu privire la Biblia Cornilescu: „Am lăsat în urmă numere ca 5.000 pe an, ca de exemplu în 1920, și am urcat la 85.000, 95.000 și aproape 100.000 de exemplare pe an.” Statisticile se referă, desigur, nu doar la Biblie, ci și la Noul Testament, care fusese tipărit în ediție de buzunar.

Biblia 1931 – Pagina de titlu a Bibliei Cornilescu 1931

Critici aduse versiunii Cornilescu 1924

Ediția Cornilescu 1924 a fost întâmpinată cu suspiciune de către unii reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. La începutul anilor ’30, succesul ei uriaș a făcut ca autoritățile religioase să încerce să oprească difuzarea ei în mediul rural. În acest scop, s-au făcut demersuri pe lângă ministrul de interne (G. Mironescu), al cărui ordin (22 martie 1933) interzicea distribuirea Bibliei Cornilescu 1924 în satele și comunele României.

Pentru a debloca situația, Societatea Biblică Britanică, sub a cărei siglă fusese publicată această versiune, l-a trimis pe J. W. Wiles, reprezentantul ei de la Belgrad, să ceară o audiență lui Nicolae Titulescu. Acesta l-a informat pe reprezentantul Societății Biblice Britanice că între motivele pentru care Biblia Cornilescu nu este agreată este faptul că în Iacov 5,14 termenul grecesc presbyteroi a fost tradus prin „prezbiteri” și nu „preoți”, cum ar fi preferat ierarhia ortodoxă. Wiles a explicat că nici versiunile sinodale rusești ale Bibliei nu folosesc termenul „preoți”, ci tot „prezbiteri”. În urma acestei întrevederi, ordinul a fost revocat.

  • Evrei 7:24 – aparabatos

O acuzație care a fost adusă mai recent versiunii Cornilescu privește traducerea versetului din Evrei 7:24. Bogdan Mateciuc, evanghelic convertit la ortodoxie, scrie pe site-ul lui: „La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea ÎPS Bartolomeu Anania) se poate citi: «dar Iisus are o preoție netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac», pe când în traducerea Cornilescu scrie «Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul». Citatul este folosit de protestanți pentru a justifica necredința lor față de succesiunea apostolică.” Acuzația de mai sus este nefondată, deoarece, așa cum dovedește un studiu dedicat versiunii Cornilescu, soluția de traducere folosită de fostul ieromonah se regăsește și în câteva versiuni ortodoxe ale Bibliei: Galaction 1938, NT sinodal 1951 și Biblia sinodală 1968. În realitate, Cornilescu a recurs la această soluție de traducere fiindcă ea fusese propusă deja de Louis Segond și de lexicograful american Joseph Thayer în dicționarul său grecesc, folosit de Cornilescu în procesul traducerii.

  • Apocalipsa 20 – mia de ani

Bogdan Mateciuc afirmă că „în cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbește despre ‘mii de ani’, Cornilescu traduce ‘o mie de ani’, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a ‘împărăției de o mie de ani’. Dacă el ar fi fost, așa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanții, un erudit în limbile ebraică și greacă, în mod evident ar fi văzut și înțeles originalul grecesc!” Deși începând cu NT 1979 echivalarea secvenței grecești ta hilia ete (τὰ χίλια ἔτη) s-a făcut în edițiile ortodoxe (inclusiv în Biblia Anania) prin expresia „mii de ani”, această traducere este eronată, după cum arată un studiu academic extins asupra acestei probleme. Cu referire la această expresie din Apocalipsa 20, cunoscutul patrolog C. Bădiliță scria următoarele: „Fără a intra în polemici inutile, ta chilia înseamnă, în limba greacă adevărată, nu aceea inventată de B. Anania, ‘o mie’, nu ‘mii’ (la plural).”

Photo Credit Wikipedia

OPINIE Pastor Petru Oros – Domnule Preşedinte Iohanis, pe mine nu m-ați dezamăgit; de lămurit, m-au lămurit alții!!

Kilian Dörr, primul-preot al bisericii Luterane frecventate de Klaus Iohannis.

Domnule Preşedinte Iohanis , pe mine nu m-ați dezamăgit ; de lămurit , m-au lămurit alții !!!
Nu sunt dezamăgit de dumneavoastră deoarece ați şi zis de la început „… nu promit nimic…”, şi nici nu am avut aşteptări.

Datoria mea este să mă rog.

Cuvântul lui Dumnezeu spune : Romani 13:1 şi 1Petru 2 : 13 .
Eu cred în suveranitatea lui Dumnezeu şi cred că El a îngăduit ca în vremea aceasta să fiți preşedintele României. Dar sunt dezamăgit de cei care confundă ÎNGĂDUINȚA cu VOIA lui Dumnezeu .( Romani 12 :2 )

Sunt dezamăgit de toți cei care timp de 28 de ani au făcut jocuri politice, implicând şi bisericile pe care le administrează.
„Cireaşa pe tort” a fost pusă odată cu alegerile prezidențiale , când fiecare încerca din răsputeri să vă prezinte în fața enoriaşilor cât de evanghelic sunteți.
De lămurit , m-au lămurit toți cei care timp de 28 de ani au manipulat enoriaşii şi azi nu au curajul responsabilității.

Noi, în vremurile de azi recoltăm ce-a ce am semănat .
Cred că suntem responsabili de ceea ce se întâmplă în vremurile acestea. (direcția bisericii cât şi societatea în care trăim )
Rămâne să aplicăm ! 2 Cronici 7 : 14
Dumnezeu să vă binecuvinteze !!!

Petru Oros

Petru Oros: Slujire pentru Imparatia cereasca

Petru Oros: *** Slujire pentru ” Împărăția Cerească „…
-Implică-te și tu…
Poți ajuta și cu o distribuire ( share ).

Petru Oros PAGINA de Facebook 

În Săptămâna Mare, Papa Francisc spune că ”Iadul nu există”

 

UPDATE – Citiți răspunsul Vaticanului la această știre, alături de răspunsul unui catolic proeminent (consilier de președinți) și jurnalist la CNN aici: Biserica Catolică zguduită de afirmațiile eretice ale Papei Francisc. ”Dacă nu există iad, de la ce ne-a salvat Hristos când a murit pe cruce?”

„Nu există niciun iad în care sufletele păcătoşilor sunt condamnate să sufere pentru eternitate”, a declarat papa Francisc într-un interviu publicat joi de cotidianul italian La Repubblica.

Într-un interviu acordat presei italiene în Săptămâna Mare dinaintea Paștelui catolic, Papa Francisc spune că ”Iadul nu există – ceea ce există este dispariţia sufletelor păcătoase”, citează Agerpres La Reppublica.

“Nu există niciun iad în care sufletele păcătoşilor sunt condamnate să sufere pentru eternitate”, a declarat papa Francisc. Potrivit suveranului pontif, după moarte, sufletele oamenilor care se căiesc sunt iertate de Dumnezeu şi I se alătură în contemplare, “însă sufletele acelora care nu se căiesc, şi care din acest motiv nu pot fi iertaţi, dispar”.

Interviul cu Papa Francisc a fost realizat de Eugenio Scalfari, un jurnalist italian, ateu, de 93 de ani, care scrie cu regularitate articole despre credinţă şi religie. În trecut, veridicitatea citatelor pe care jurnalistul italian le-a atribuit papei a fost pusă sub semnul întrebării, în special după ce Eugenio Scalfari, în vârstă de 93 de ani, a recunoscut că nu a folosit niciodată un reportofon în timpul realizării interviurilor sale.

SURSA – LIBERTATEA

Florin Ianovici – De Florii – Osana ! Ajuta-ma !

Este recomandat sa fie ascultata aceasta predica (30 de minute), e mult mai ziditoare asa. Dumnezeu sa va binecuvanteze! Cateva fragmente din predica:

IanoviciFLORIN IANOVICI: Nu te du atat de departe incat sa nu te mai poti intoarce la Dumnezeu. Suflete drag, te-ai maniat, ai fost de atatea ori nemultumit, de atatea ori ai purtat in sufletul tau amaraciune. Ai vorbit si ai spus, ai criticat si ai judecat. Si ai zis: Nu mai pot si nu mai vreau. Te rog in numele Domnului Isus Hristos, nu te tu mai departe de locul de unde nu te mai poti intoarce. A venit Moise si a zis, „Ce frumos e Canaan, Doamne, vreau sa intru si eu in el. Vreau sa intru si eu in tara asta, care numai in inchipuire mi-am zugravit-o, timp de 40 de ani, cat am mers prin pustie… vreau si eu sa intru acolo. Sa-i conduc pe unii 40 de ani si eu sa nu intru si eu? Vreau si eu un Canaan.” Si, Domnul a zis, „Nu, nu intri.” „De ce Doamne?” „A fost o zi cand ai mers prea departe. Nu m-ai sfintit inaintea poporului si ai zis: Ascultati razvratitilor. Poate Dumnezeu sa va dea apa din stanca asta?’ Ai mers prea departe Moise.” Crestine, e sarbatoare. Sarbatoarea te ajuta sa gandesti cat de departe esti tu. Si as vrea in dimineata aceasta gandul acesta sa fie, gand simplu: Daca te-ai dus un pic mai departe de locul in care e El, daca te-ai maniat mai mult decat trebuie- acuma, Dumnezeu intelege, intelege si supararile noastre, intelege si scaparile noastre, intelege si luptele noastre- Dar, nu te du mai departe!! E punctul de la care te poti intoarce, cu lacrimi pe ochi si sa spui, „Doamne, iar am gresit. Te rog sa ma ierti.” Ca nu cumva inima ta sa nu mai simta.

Photo – www.bible-history.com  Cetatea Ierusalimului-primul secol

Mare lucru e sa simti cercetarea Domnului. Ierusalime, am venit la tine si am dorit sa te strang sub aripile mele, cum isi strange gaina puii. Ii rau sub aripa lui Dumnezeu? Zi-i tu. De cand nu ai mai simtit ca te strange Dumnezeu in brate? Ia spune. Si a zis Domnul Isus Hristos, „Dar n-ai cunoscut ziua cercetarii tale. Te-ai dus prea departe. Unul dintre lucrurile dureroase pe care le traim: Dumnezeu poate sa fie departe de noi si noi sa mai avem zile. Vor veni zile peste tine Ierusalimule, nu vei muri azi, acuma cand am zis ca nu M-ai cunoscut. Nu, azi vei trai. Te vei duce acasa… asta-i paradoxul vietii noastre. Vei manca, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, vei fi tot in casa ta, vei purta haine, dar tu nu sti ca eu am trecut pe la tine si tu nu m-ai primit, nu te-ai lasat cercetat, nu m-ai recunoscut. Am venit sa zic ceva si nu m-ai cunoscut.

Eu am venit in casa ta, in viata ta, in momentul in care tu nu te-ai asteptat. Am venit la tine si nu m-ai cunoscut. Vor mai veni zile, o sa mai traiesti. O sa traiesti ca un om care nu va mai fi cercetat. Sa nu te duci prea departe, prea departe! Opreste-te astazi. Ce inseamna, frate Florin, prea departe? Prea departe, dragul meu, inseamna sa ranesti oamenii. Tu te lupti si eu ma lupt, in viata personala, cu ispite, cu probleme. Tu in dreptul tau, eu in dreptul meu. Sunt intre mine si Dumnezeu atatea lucruri. Da? Nu stiu, poate ca esti un om care de o bucata de vreme incoace iti merge greu si nu mai ai bucurie. E o ispita a ta. Te lupti tu sa capeti bucurie. Treaba ta, cum iti procuri tu bucuria pana la urma. Dar, eu te rog frumos, in numele Domnului Isus, nu mergi prea departe ranind oamenii. Nemantuit e acela care nu mai are timp sa se impace. Nu pleca in vesnicie certat. Spune cuvantul lui Dumnezeu: Sa nu datorati nimic nimanui.

Cel mai simplu tablou din Biblie. Uitati cum vad eu Sarbatoarea Floriilor. Simon leprosul l-a invitat pe Domnul Isus acasa. I-a facut bucate, le-a pus pe masa. Dupa ce a facut bucatele s-a simtit exonerat, eliberat de orice tip de responsabilitate. Nimic nu mai avea de facut. „Pai nu ti-am facut de mancare? Aveti mancare pe masa, hai, bucurati-va ca-i sarbatoare.”  A intrat Domnul Isus in casa lui si nu i-a zis nimic, s-a uitat la el. Era un fruntas Simon, nu un oarecare. De ce se numea Simon- leprosul? Cu siguranta candva a avut lepra. Probabil ca a fost un lepros vindecat de Isus. Datora ceva lui Isus- s afi vindecat de lepra nu-i putin lucru si i-a zis, „Pentru ca m-ai vindecat, pentru ca esti un mare profet, hai sa mananci la mine acasa.” Da, Duminica Floriilor- hai la masa. Acolo erau prietenii si a venit si o femeie si le-a stricat petrecerea. A venit o femeie si a ruinat Duminica Floriilor. A intrat. Nici nu a zis „Buna Ziua”, nici n-a zis nimic, nu avea nici invitatie, n-a avut absolut nici o legatura cu Simon. S-a dus direct la Isus, s-a prabusit la picioarele lui Isus. I-a strans picioarele lui Isus, a inceput sa planga pe picioarele lui Isus, a inceput sa-I sarute picioarele lui Isus si sa I le stearga cu parul. Asta da deranj. Mare deranj, asa-i?

In momentul acela, Simon, care l-a chemat pe Domnul Isus la sarbatoare s-a enervat. Vine asta, imi strica petrecerea. Si asta, daca era un prooroc, cum zice, ar fi stiut ca femeia asta-i pacatoasa. Ce prooroc e asta? Ce om al lui Dumnezeu este asta, care nu stie ca femeia asta e pacatoasa? Nervos si in sarbatoare. Sarbatoare inseamna pace. Tu nu poti sa fi nervos si in sarbatoare. Lasa nervii, lasa stresul, ca nu poti sa fi si in sarbatoare si  sa fi si nervos. Cum adica? Asta este incompatibil. Primul lucru pe care i l-a reprosat Domnul Isus, a zis, „Tu nu esti in pace, Simone. Tu esti framantat.” De ce sa zici ca e sarbatoare daca esti framantat? Stiti cum este sarbatoarea, dragii mei? Sa fi mai intai linistit cu Dumnezeu. „Sarutare Mi-ai dat Simone? Ti-a trecut prin minte? Picioarele Mi le-ai spalat? Dar, capul Mi l-ai uns cu untdelemn?”

Spalatul picioarelor insemenaza urmatorul lucru, dragii mei: Sa racoresti inima lui Dumnezeu. Sti cum racoresti inima lui Dumnezeu? Iubindu-ti sotul, iubindu-ti sotia. Iubindu-ti copiii, iubind vecinul ala rau, care da muzica tare. Iubind pe mama si pe tata. Iubind pe cel ce te uraste. Spunand oamenilor ca in Dumnezeu exista iertare. Asa racoresti inima Domnului. Bucuria in cer si racorirea inimii lui Dumnezeu e sa te duci sa spui oamenilor c aexista Dumnezeu. Du-te si predica-L pe Hristos. Amin

Untdelemnul nu-l gasesti nicaieri. Nici la parfumerie… Sti unde gasesti untdelemnul? Cand il strangi cu Domnul de la loviturile pe care le incasezi. Fa din fiecare lovitura si din fiecare zdrobire o picatura de untdelemn. Pune-l in sticla si cand se prezinta Domnul Isus Hristos, unge-L si spune-I: Doamne, din zdrobirea mea am inteles ca Tu esti acela care le ingadui pe toate. Si dragii mei, in dimineata aceasta sa ne gandim la urmatorul lucru: Nici o ‘Buna ziua, Doamne’? Nici un ‘Ce mai faci Isuse?’ Sa te arunci sa picioarele Domnului Isus, fara un cuvant. Sa nu-ti ceri voie sa intri in casa, sa te prabusesti in plans la picioarele Lui. Ce nepoliticos! Dar, cat de uman si de simplu! Asa-i? Si sa te ridici de acolo, ridicata nu de oameni, ci sa te ridici de acolo de Isus Hristos, care a spus, „Femeie, du-te in pace. Pacatele tale, cele multe, au fost iertate.”

Vreau si eu o sarbatoare astazi. Si stiti ce astept eu de la sarbatoarea asta? Stiti ce inseamna OSANA? In traducere: ajuta. Osana inseamna ajuta. Ajuta-mi Doamne! O sa ma duc acasa ca sa mananc mancarea pe care a pregatit-o sotia si am sa ma bucur cu familia mea, dar, pentru asta, ridica-ma. Eu nu pot sa fiu la sarbatoare cu poveri in inima. Si nu pot sa fiu la sarbatoare daca n-am pace. Osana! Ajuta-mi Doamne!

 

BOTEZ la BISERICA RENOVATIO

Duminica 1 Aprilie Ora 18:00 Botez Nou Testamental, ROMEXPO, Pavilion E1

Duminica 1 Aprilie Ora 10:00 Sarbatoarea Floriilor & Cina Domnului

Fundatia VIATA SI LUMINA organizeaza CONCERT DE PASTE ‘Patimile Domnului Isus’ la PALATUL COPIILOR – 4 Aprilie Ora 19:00

 

Etica, morala și dragostea – de Nicolae.Geantă

Discuția cu prietenul meu m-a luminat de ce e eșec în biserici. Aplicăm mai mult etica decât dragostea.
Zilele trecute am vorbit cu un prieten care a declanșat un incident într-o școală. Un elev numai de 10 a luat un 7. Cu toată presiunea creată – de părinții copilului (care sunt profesori!), de director, inspectori, politicieni sau minister, prietenul meu nu a modificat nota! Motivația sa a fost una care m-a uimit: sunt doctorand la “Etica și morala iudeo-creștină” și nu pot să încalc principiile pe care le studiez…
M-am gândit că etica e o filosofie cu propovăduitori vechi, încă din antichitate: Platin, Socrate, Aristotel. Dar are partizani și azi. Etica “încearcă” să livreze răspunsuri cu privire la morală, la comportament, la rădăcinile răului sau binelui. Încearcă dar reușește?  Căci etica și morala sunt un fel de filosofia dreptății: “ai făcut rău ești pedepsit”, “primești ceea ce meriți”, “cui face rău i se răspunde cu rău”…
Nu pot să spun ca etica și morala sunt greșite. Dar dragostea le desființează. E mai presus de ele! Spuneam unei psiholog ca dragostea nu are etică. Etica e un fel de lege. Dragostea este har! Primești în ciuda faptului că… “Morala și etica mă pot scăpa de închisoare. Doar dragostea mă poate scăpa de iad!”
Când fariseii au adus o femeie prinsă în actul curvie la Hristos (Ioan 8), după etica și morala lor trebuia ucisă cu pietre. După dragoste păcatul i-a fost șters. Crucea asta face. Iar Dragostea nu e oarbă, nici fraieră, se face doar că nu vede!
CONTINUARE – https://nicolaegeanta.blogspot.ro/2018/03/etica-morala-si-dragostea-de-nicolae.html

Botez Noutestamental în Pantelimon. Cu Nicolae Geantă, Marian Mocanu și Cristi Ianoș

01 aprilie 2018, ora 10,00

SURSA – https://nicolaegeanta.blogspot.ro/2018/03/botez-noutestamental-in-pantelimon-cu.html

COMUNICAT – Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești pentru revizuirea Constituției denunță tentativa președintelui Iohannis de a bloca Referendumul pentru Familie: Asistăm la o intenție de deturnare și confiscare a inițiativei civice

Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești pentru revizuirea Constituției în vederea definirii căsătoriei drept uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie a emis un comunicat de presă, ca răspuns la evenimentele din ultimele zile din Parlamentul României și la declarațiile recente ale Președintelui.

Membrii Comitetului Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești consideră că Președintele României face tot posibilul să blocheze organizarea referendumului pentru familie. Aceștia consideră că asumarea de către Klaus Iohannis a unei poziții împotriva referendumului este antidemocratică.
„După aproape trei ani în care milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcționează un stat de drept condus după principii democratice, inițiativa nu a ajuns să fie concretizată într-un referendum, cu motivarea că legea-cadru de organizare a acestuia trebuie ea însăși modificată. Procedura de modificare a legii-cadru s-a derulat cu amânări succesive, în ultimele 8 luni,  din cauza a două sesizări formulate de către același partid politic, cea de a doua sesizare fiind complet respinsă de Curtea Constituțională, precum și din cauza respingerii la promulgare a Legii de organizare a referendumului de către Președintele țării.

Trebuie să menționăm aici că Președintele României s-a exprimat și se exprimă împotriva revizuirii constituționale și împotriva organizării referendumului. Dacă amânările Parlamentului au fost resimțite în societatea civilă din România ca fiind urmarea enormei presiuni externe exercitate prin toate canalele, acum,în schimb, Președintele României este hotărât să blocheze organizarea referendumului prin orice mijloace. Ne exprimăm astfel preocuparea și îngrijorarea pentru poziția Președintelui, considerăm că împărtășirea de către domnia sa a discursului cinic și disprețuitor al activiștilor anticreștini și antidemocratici ai ideologiei de gen este inacceptabilă, profund antidemocratică și părtinitoare. 3 000 000 de cetățeni români nu sunt o masă de manevră, nu sunt o masă de iobagi pe care să-i dai afară din cetate la venirea serii sau la venirea comisarilor. Sunt milioane de suflete și de conștiințe care trebuie respectate”, se arată în comunicat.

De asemenea, cu referire la inițiativa PSD de a introduce parteneriatul civil, semnatarii acuză coaliția de guvernământ că încearcă să confiște inițiativa, pentru a servi interesului activiștilor LGBT și pentru a crea instituții juridice noi, fără dezbatere publică. Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești se delimitează și respinge de acțiunile politicienilor.

Membrii Comitetului Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești consideră că Președintele României face tot posibilul să blocheze organizarea referendumului pentru familie. Aceștia consideră că asumarea de către Klaus Iohannis a unei poziții împotriva referendumului este antidemocratică.

„După aproape trei ani în care milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcționează un stat de drept condus după principii democratice, inițiativa nu a ajuns să fie concretizată într-un referendum, cu motivarea că legea-cadru de organizare a acestuia trebuie ea însăși modificată. Procedura de modificare a legii-cadru s-a derulat cu amânări succesive, în ultimele 8 luni,  din cauza a două sesizări formulate de către același partid politic, cea de a doua sesizare fiind complet respinsă de Curtea Constituțională, precum și din cauza respingerii la promulgare a Legii de organizare a referendumului de către Președintele țării.

Trebuie să menționăm aici că Președintele României s-a exprimat și se exprimă împotriva revizuirii constituționale și împotriva organizării referendumului. Dacă amânările Parlamentului au fost resimțite în societatea civilă din România ca fiind urmarea enormei presiuni externe exercitate prin toate canalele, acum,în schimb, Președintele României este hotărât să blocheze organizarea referendumului prin orice mijloace. Ne exprimăm astfel preocuparea și îngrijorarea pentru poziția Președintelui, considerăm că împărtășirea de către domnia sa a discursului cinic și disprețuitor al activiștilor anticreștini și antidemocratici ai ideologiei de gen este inacceptabilă, profund antidemocratică și părtinitoare. 3 000 000 de cetățeni români nu sunt o masă de manevră, nu sunt o masă de iobagi pe care să-i dai afară din cetate la venirea serii sau la venirea comisarilor. Sunt milioane de suflete și de conștiințe care trebuie respectate”, se arată în comunicat.

De asemenea, cu referire la inițiativa PSD de a introduce parteneriatul civil, semnatarii acuză coaliția de guvernământ că încearcă să confiște inițiativa, pentru a servi interesului activiștilor LGBT și pentru a crea instituții juridice noi, fără dezbatere publică. Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești se delimitează și respinge de acțiunile politicienilor.

„Comitetul de inițiativă cetățenească și susținătorii acesteia, respectiv Coaliția pentru Familie, compusă din 37 ONG-uri și Platforma civică ÎMPREUNĂ, compusă din peste 1000 ONG-uri și intelectuali de pe cuprinsul întregii Românii, precum și cei 3.000.000 de români semnatari ai inițiativei, iau act că tergiversarea organizării referendumului culminează cu acțiunea de confiscare a celei mai mari inițiative cetățenești exprimată public, juridic și democratic de milioane de români, pentru a servi realizării interesului altor grupuri de  persoane și creării de noi instituții juridice, fără nicio dezbatere publică rațională și fundamentată pe adevăr.

Afirmăm că inițiativa civică a milioane de români nu poate fi deturnată și confiscată în scopul realizării unor deziderate  dictate de grupuri de interese străine de inițiativa cetățenească menționată. Cererea celor 3 milioane de români este definirea constituțională a căsătoriei, iar pentru această definiție constituțională a căsătoriei – nerealizată nici după trei ani de la momentul demarării inițiativei – s-au parcurs toate etapele menționate mai sus și s-a așteptat cu răbdare și cu suportarea unei îndelungi umilințe  de către un popor întreg, respectarea legii și de către autoritățile publice, nu doar de către autorii și susținătorii inițiativei,  respectare care nu presupunea nimic altceva decât organizarea referendumului.

În schimb, după aproape 3 ani de tergiversări, declarația autorităților din România este că se va organiza referendumul doar pentru și numai cu condiția  absolută a votării  unei alte legi. Cu alte cuvinte, 6 000 000 de români pot să voteze la referendum pentru revizuirea Constituției, doar dacă dictatul voinței corectitudinii politice este realizat printr-o lege pe care,  însuși legiuitorul care amână referendumul, o promovează bucuros în procedură de urgență. Astfel, la finalul votului vom avea cu certitudine o instituție în prezent respinsă de codul nostru civil și o realitate socială nouă, care va conduce la adopția copiilor de către cupluri cu o anumită orientare.

Asistăm, așadar, la o intenție de deturnare și confiscare a inițiativei civice a milioane de români, inițiativă care devine astfel pârghia politică prin care interesele unei ideologii radicale sunt susținute și promovate. Situație paradoxală și de neacceptat, pe care o respingem și de  care ne delimităm, pentru a nu încălca în niciun fel mandatul primit de la  cetățenii români semnatari ai inițiativei cetățenești”, se arată în comunicat.

Comitetul de Inițiativă pentru revizuirea articolului 48 din Constituție a fost format din: Georgeta Stoian (întreprinzător), Alina Tomi (actriță), Mihai Gheorghiu (director adjunct MȚR), Vlad Miriță (Artist), Mariana-Liliana Georgescu (jurnalist), Tudor Sișu (artist), Mircea Tudor (inginer, inventator), Liviu Axinte (pastor penticostal), Paul Negruț (Rector al Universității „Emanuel” din Oradea), Cornel Bratu (inginer), Călin Diaconu (Președinte al Asociației Generale a Românilor Uniți cu Roma), Sorin Lavric (scriitor, filozof), Constantin Necula (preot, cadru universitar), Mihaela Munteanu (avocat), Pavel Chirilă (Medic primar, profesor universitar), Nadia Tătaru.

SURSA – https://www.activenews.ro/stiri-social/Comitetul-National-de-Coordonare-a-Initiativei-Cetatenesti-pentru-revizuirea-Constitutiei-denunta-tentativa-presedintelui-Iohannis-de-a-bloca-Referendumul-pentru-Familie-Asistam-la-o-intentie-de-deturnare-si-confiscare-a-initiativei-civice-150065

Ce șanse are referendumul Coaliției pentru Familie

Domnii Dragnea și Tăriceanu ne promit că vom avea cu celeritate, nu neapărat în mai dar curând, referendumul cerut de Coaliția pentru Familie. Acest referendum are de îndeplinit un prag de 30% prezență la vot și un alt prag de 25% voturi valide. După toate probabilitățile, dacă primul prag se va îndeplini, va fi îndeplinit cel de al doilea. Care sunt, deci, șansele de a vedea acest prag îndeplinit?

Referendumul Coaliției pentru Familie are o problemă. Chiar și în urma trecerii referendumului, regimul legal rămâne neschimbat, în condițiile în care Curtea Constituțională a României a decis că, în context, „soți” se referă la cuplurile heterosexuale. Coaliția însăși, atunci când este într-o poziție defensivă, argumentează de obicei că nu se schimbă regulile jocului. De asemenea, 67 la sută din populația României pare să fie de acord că nu merită făcut acest referendum (CURS, ianuarie 2018).

Prin urmare, este de o importanță vitală pentru Coaliția pentru Familie să dovedească în fața populației că referendumul are o miză și trebuie ținut. Iar Coaliția a făcut pași în acest sens. Problema este că miza propusă trebuie argumentată printr-o asemenea combinație de argumente juridice și simbolice că este greu de explicat în afara unor cercuri intelectuale. Ca să vă faceți o idee, din cele două voci oficiale ale Coaliției, numai doamna Săcrieru este însărcinată cu explicarea mizei în timp ce domnul Gheorghiu, de regulă, preferă să nu se complice. Iar faptul că în miză este inclusă blocarea convenției de la Istanbul privind combaterea violenței contra femeilor și a violenței familiale nu face decât să necesite explicații suplimentare.

Un ajutor ar putea veni, totuși, din partea contextului internațional. Este încă necomunicată decizia CJUE în cazul Coman vs. România unde s-a cerut recunoașterea de drepturi pentru un cuplu homosexual căsătorit în străinătate. Dacă decizia obligă România la recunoașterea unor drepturi, mesajul CpF va fi că de fapt cazul Coman este un deschizător de drumuri și acesta este exact genul de pericole contra cărora ne protejează schimbarea constituțională.

Dacă va fi dificil pentru Coaliție să explice în mod direct urgența problemei, rezultă imediat că este nevoie de intermediari. Oameni care să accepte explicațiile Coaliției și să le livreze către populația generală girându-le cu încrederea și influența de care se bucură. Există numai două tipuri de rețele care pot oferi în România acest serviciu. Vorbim de rețelele religioase (ortodocși, neoprotestanți, protestanți maghiari, catolici) și de cele politice (PSD, PNL, câte ceva de la partidele mai mici). Deocamdată, nici unul din capii acestor rețele nu a dat semnal de luptă. Nu vorbim aici de susținerea formală a inițiativei Coaliției pentru Familie.

În primul rând, Coaliția pentru Familie nu are nevoie de rețelele sus menționate doar pentru a transmite mesajul ci și pentru a face mobilizare în ziua votului. Or, pentru rețelele PSD și PNL nu există realmente nici un beneficiu în această mobilizare.\

Dar abia de aici încolo începe partea cea mai delicată. În pregătirea referendumul din 2012, Curtea Constituțională a României a dat o decizie prin care prezența sau absența la referendum este în sine o opțiune politică. Pe cale de consecință, în ziua referendumului și mai ales în zona secției de vot nu pot fi făcute eforturi pentru a aduce oamenii la vot deoarece aceste eforturi ar fi considerate propagandă electorală. Altfel spus, dacă preotul spune duminica „mergeți la vot” devine brusc infractor.

Prin urmare, nu numai că partidele nu au un interes rațional să facă mobilizare în ziua votului dar, dimpotrivă, au interes cât se poate de rațional să nu fac această mobilizare.

Afla mai mult – STIRI PE SURSE

Creștinii nigerieni cer imediata eliberare a singurei FETE CREȘTINE, LEAH, răpită de Boko Haram, după ce grupul terorist a dat drumul tuturor celorlalte fete

TRAD. AGNUS DEI de la CHRISTIAN TODAY

Congresul Creștinilor din Nordul Nigeriei (CNNC) a cerut ieri președintelui Muhammadu Buhari să o salveze pe Leah Sharibu, singura fată creștină care nu a fost eliberată de militanții Boko Haram după răpirea fetelor de la o școală din Dapchi.

Un purtător de cuvânt al grupului, Larry Yammai, a declarat in timpul unei sesiuni de informare din Kaduna că, deși a împărtășit bucuria cu părinții celorlalte fete Dapchi, de eliberarea fiicelor lor de săptămâna trecută, a existat îngrijorare pentru fata creștină care este încă în captivitate.
CNNC notează cu mare îngrijorare răpirea unui alt grup de fete de școală . În timp ce ne bucurăm că aproape toate fetele au fost eliberate, suntem foarte triști că fiica noastră, domnișoara Leah Sharibu, este încă ținută din cauza credinței ei „, a spus purtătorul de cuvânt.

„Adevărul este foarte evident, că proiectul de distrugere pus la cale de Boko Haram este adresat foarte mult creștinilor. CNNC condamnă cu fermitate această tendință rea și îndeamnă președintele Buhari să intervină urgent pentru eliberarea imediată a acestei tinere fete.

Potrivit New Telegraph, Leah este păstrată în custodie din cauza refuzului ei continuu de a renunța la credința ei creștină.

Purtătorul de cuvânt a spus că grupul a apreciat eforturile guvernului Buhari până în prezent, însă a cerut eliberarea fără întârziere a celorlalte fete din Chibok și a altor victime. „Este ironic faptul că teroriștii reținuți sunt eliberați în număr mai mare în numele de-radicalizării, în timp ce captivii lor sunt încă deținuți”, a spus el.

Fetele Dapchi au fost dintre cele mai recent deținute de Boko Haram, după ce grupul terorist a răpit, la o dată separată, 276 de eleve de la școala secundară guvernamentală din orașul Chibok din statul Borno, în aprilie 2014, cu unele dintre ele eliberate, cel mai recent în luna ianuarie a acestui an .

 

 

Primăria Capitalei va oferi un ajutor financiar de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate

Primarul Capitalei Gabriela Firea a inițiat un proiect conform căruia femeile însărcinate vor primi  vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru plata medicamentelor și a serviciilor sociale.
Gabriela Firea își motivează propunerea prin faptul că rata natalității a scăzut în ultimii ani, în timp ce numărul vârstinicilor a crescut.
„Anual, în municipiului București se nasc aproximativ 20.000 de copii. Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în perioada 2010-2015 numărul nou-născuților vii, ai căror părinți au rezidența pe raza municipiului București, a scăzut, astfel că, dacă în anul 2010 s-au înregistrat 21.147 de copii, în anul 2015 s-au înregistrat 19.255 de copii. Având în vedere rata scăzută a natalități, se impune implicarea autorității locale în identificarea unor măsuri sociale suplimentare, care să influențeze creșterea natalității”, se arată în proiectul de hotărâre, conform EVZ.
Voucherul va fi acordat în două tranșe: primul voucher în valoare de 1.000 de lei va fi acordat după ce a fost procesată cererea, în baza primei adeverințe medicale care atestă sarcina. Cel de-al doilea voucher, tot în valoare de 1.000 de lei va fi oferit după ce gravida a intrat în luna a șasea de sarcină, tot în baza unei adeverințe medicale care să ateste acest lucru.
Afla mai mult – ACTIVE NEWS

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari