O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile

Trad. Agnus Dei – Sursa Christian Today

După trei ani de captivitate, o femeie creștină din Qaraqosh, din nordul Irakului, care a fost răpită de ISIS în 2014, a fost reunită cu tatăl ei, care este singurul membru supraviețuitor al familiei sale.
Familia lui Rita Habib a fost ucisă când grupul jihadist a preluat Qaraqosh, care este situat la sud-est de Mosul din nordul Irakului. Ea a fost răpită și vândută în mod repetat și cumpărată de către militanți ca sclav sexual, mai întâi în Mosul, apoi în Siria.

Extremiștii au răpit pe fetele creștine și pe fetele kurde, Ezidi, și le-au folosit pentru multe lucruri, inclusiv ca sclave sexuale „, a spus ea.
„Am fost cumpărată și vândută de patru ori. Ne-au făcut lucruri rele. Ne-au bătut si ne-au violat „, a spus ea într-un interviu acordat Kurdistanului 24.

„Cel mai mare rău dintre toate,  a fost făcut cu fetele în vârstă de numai nouă ani, care au fost violate. Fetele erau vândute pentru 4 000 până la 15000 de dolari. ”

Rita a fost salvată acum cinci luni în Siria de forțele democrate siriene conduse de kurzi (SDF), în conformitate cu Kurdistanul 24, și a fost reunită cu tatăl ei la Erbil de către un grup umanitar creștin.
Ea este una dintre miile de femei din Siria și din Irakul de Nord care au fost luate în captivitate de ISIS și vândute ca sclave sexuale, multe dintre ele fiind acum eliberate, deoarece ISIS este împins înapoi de pe largi porțiuni din Irak și Siria.

 

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: