EVZ.ro – Mihai Gheorghiu: „În liceele române se predă deja după manuale de educație pro homosexualitate”

 

Mihai Gheorghiu, unul dintre cei care au inițiat proiectul de modificare a Constituției în România, ne-a explicat că ideea unui referendum apăruse cu câteva luni înainte de votul Parlamentului francez, dar acel eveniment a fost dovada că oricând o modificare a codului civil se poate produce și în țara noastră printrun vot al Legislativului. Faptul este important pentru că cei care se opun acestui referendum de modifi care a Constituției argumentează că reglementarea căsătoriei, ca fiind aceea dintre un bărbat și o femeie, există deja în codul civil și o modifi care a Constituției ar fi inutilă. Evenimentul Zilei publică astăzi a doua parte a interviului cu Mihai Gheorghiu, liderul „Coaliției pentru Familie”, în care acesta explică care sunt implicațiile acestui referendum, dar și care sunt punctele în care consideră că sunt atacați pe nedrept.

[….]

– Evenimentul Zilei: Una dintre acuzațiile din mediul online este că ați fost ajutați de Biserică în strângerea acestor semnături și că prin această implicare o instituție religioasă se implică în viața laică a statului.

– Mihai Gheorghiu: Noi nu ne-am dus la Curtea Constituțională și în Parlament cu Evanghelia. Noi ne-am dus cu Constituția României. Noi ceea ce invocăm sunt principii juridice și constituționale. Asta înseamnă că acțiunea noastră este perfect democratică, perfect legală, perfect constituțională – lucru dovedit de întreg traseul ei – și nu mai avem ce altceva să discutăm. Indiferent care sunt principiile noastre, noi am acționat în spațiul public în sensul Constituției României, a codului civil. De altfel definiția pe care o propunem să apară în Constituție este definiția căsătoriei din codul civil. Repet, a căsătoriei, nu a familiei pentru că această dezinformare continuă, joacă pe aceste ambiguități, pe aceste echivocuri. Sintagma că noi propunem redefinirea familiei este o minciună. Noi nu propunem nici definirea, nici redefinirea familiei, ci pur și simplu definirea constituțională a căsătoriei. Pentru că este în codul civil și pentru că este foarte important ca definiția din codul civil să se regăsească în Constituție, pentru că presiunea enormă a acestei ideologii și a schimbării în numele unei așa-zise evoluții arată faptul că dacă aceste definiții nu sunt reglementate la nivel constituțional ele pot fi schimbate peste noapte.

– Care este, până la urmă, implicare Bisericii în acest proiect?

– Inițiativa noastră este a unui grup de 16 persoane, care a apărut, în noiembrie 2015, în Monitorul Oficial. Între ei sunt reprezentanți laici ai mai multor culte și există, într-adevăr, și părintele Constantin Necula. Există și câțiva pastori. Asta înseamnă că inițiativa noastră a fost îmbrățișată și este considerată utilă și valoroasă de către toate cultele creștine din această țară. Dar nu înseamnă și nu transformă această inițiativă într-una religioasă, a corpului clerical al vreunei Biserici. Noi înșine, laici fiind, suntem membri ai Bisericilor noastre. Nu există și nu poate exista o fractură între principiile mele creștine și acțiunea mea civică. Eu, dacă sunt creștin, nu sunt condamnat la tăcere, la surghiun și la o așa-zisă barbarie.

Află mai mult – http://evz.ro/mihai-gheorghiu-homosexualitate.html

Reclame

1 comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    Apr 23, 2018 @ 03:24:28

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: