Președintele Klaus Iohannis: „Solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de Prim-ministru al României”, Preşedintele nu are în prezent nicio pârghie constituţională prin care să o poată demite

Săptămâna trecută în Guvern s-a discutat un document secret, un memorandum secret pe politică externă. Asta a fost o mare greșeală, fiindcă în chestiuni de politică externă, dacă vorbim de documente secrete, care, evident, sunt sensibile – altfel nu ar avea de ce să fie secrete – trebuia să fie consultat Președintele, lucru care nu s-a întâmplat.
În Constituție, în toate deciziile Curții Constituționale, în practica politică din România, se statuează și se știe că este nevoie, în interesul României, nu în interesul altcuiva, de o consultare instituțională între Premier și Președinte, că este nevoie, în interesul României, nu în interesul cuiva particular, ca autoritățile publice să colaboreze loial.
Aceste lucruri și aceste nevoi ale statului nu au fost înțelese de doamna Dăncilă.
Pe data de 29 ianuarie 2018, doamna Dăncilă zicea așa: «Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!». Este jurământul pe care îl depunem noi, care obținem și îndeplinim după aceea demnități publice.
Asta înseamnă nu doar că se respectă ad-literam Constituția, legile țării. Asta înseamnă și că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român între Președinte și Prim-ministru, că se respectă deciziile Curții Constituționale, toate aceste în interesul României și al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid.
Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă.
După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost investit. Au trecut aproximativ 3 luni de atunci, 3 luni după care pot să trag o concluzie.
Doamna Dăncilă nu face față poziției de Prim-ministru al României și transformă astfel guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.
De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de Prim-ministru al României”, a declarat Președintele României.
Afla mai mult – https://www.activenews.ro/stiri-politic/Presedintele-Klaus-Iohannis-%E2%80%9ESolicit-public-demisia-doamnei-Dancila-din-functia-de-Prim-ministru-al-Romaniei-150547

Ce efecte are cererea demisiei lui Dăncilă de către Iohannis. În ce condiţii poate fi schimbat Guvernul

Preşedintele Klaus Iohannis nu are în prezent nicio pârghie constituţională prin care să o poată demite pe Viorica Dăncilă, deşi aceasta este dorinţa exprimată de şeful statului. În condiţiile în care Opoziţia nu are suficiente voturi pentru a trece o moţiune de cenzură, singurii care ar putea rezolva înlăturarea lui Dăncilă ar fi doar coaliţia PSD-ALDE sau chiar şefa Guvernului, prin depunerea mandatului.

Citeste mai mult: adev.ro/p7ua9r

Reclame

Un comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    apr. 28, 2018 @ 03:19:13

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: