Ambasadorul Israelului explică ce tratament preferențial vor primi țările care își mută primele ambasada la Ierusalim și care au fost primele concluzii după vizita premierului Viorica Dăncilă în Israel.

Israelul celebrează 70 de ani de independență. Un moment special, numai bun pentru mișcări strategice îndrăznețe. Așa cum este recunoașterea internațională a Ierusalimului ca fiind capitala Israelului. În interviul pentru Libertatea, ambasadorul Tamar Samash a spus că, după vizita în Israel a premierului Viorica Dăncilă și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, așteaptă ca toate autoritățile române, „inclusiv președintele”, să facă pasul mutării ambasadei. Iar pentru întărirea relațiilor dintre state, este în pregătire o nouă întâlnire între guverne. Tamar Samash nu a dorit să comenteze declarațiile lui Klaus Iohannis cu privire la retragerea încrederii prim-ministrului Viorica Dăncilă și a respins legătura dintre atitudinea președintelui și vizita în Israel a premierului: „Este o problemă internă a României”.

Evreii din toată lumea și-au îndreptat rugăciunile către Ierusalim. Ierusalim a fost capitala Regatului lui David și de atunci n-a mai existat niciun alt stat care să fi decis că este capitala sa. Când ne-am întors în Sion, în Ierusalim, am decis că acesta este, în modul cel mai logic, locul pentru capitala noastră. Lumea nu a acceptat asta. Asta e problema lumii. Noi am decis că este capitala noastră. Avem acolo toate instituțiile noastre: președinția, parlamentul, ministerele. Când un diplomat vine să își prezinte scrisoare de acreditare, când oamenii vin la convenții internaționale, vin la Ierusalim. Ierusalim este capitala poporului evreu, nu există îndoială cu privire la asta, e un lucru știut. Dacă nu vor să-și mute ambasadele și să recunoască Ierusalim ca fiind capitala Israelului este problema lor. Noi spunem că Ierusalim a fost, este și va fi capitala noastră.

Prim-ministrul Israelului a promis tratament preferențial pentru primele zece țări care își vor muta ambasadele. Ce fel de tratament preferențial?

În primul rând, a spus: „istoria își va aminti de voi, primele țări care își mută ambasada la Ierusalim”. Este un lucru foarte important în viața unei nații. Vor primi mai mult ajutor în găsirea unui loc potrivit, cred că vor primi și reduceri de taxe și lucruri de acest gen. Suntem gata să îi ajutăm pe cei care ne ajută.

Care sunt primele concluzii după vizita premierului și a președintelui Camerei Deputaților în Israel?

Afla mai mult – LIBERTATEA

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: