Problematica relocării ambasadei României de la Tel-Aviv la Ierusalim

Mulți cred că e un timp când națiunile sunt în valea deciziilor, fie să stea alături de poporul evreu, fie să i se opună. Dacă noi binecuvântăm Israelul, și noi vom fi binecuvântați. E principiul fundamental al lui Dumnezeu pe care îl găsim în întreaga Biblie. 

De ce este important ca țările să își mute ambasadele în Ierusalim? Fiecare stat poate decide dacă vrea sau nu o ambasadă în capitala unui anumit stat. În cazul acesta, cred că e ceva mai mult decât politică. Are de-a face cu o dimensiune spirituală. Când recunoști capitala unui anumit stat, recunoști suveranitatea acelei națiuni, recunoști dreptul statului de a avea capitală. Sunt și alte state care au spus că vor muta ambasada. Prin asta, noi ne asociem cu Israelul, cu ideea că Ierusalimul este capitala poporului evreu. Lăsăm la o parte tratatele cu palestinienii. E problema Israelului cum negociază și ce face. Trump a spus foarte clar că nu se implică în tratate. Dacă Israelul dorește să accepte soluția ”celor două state”, e bine. Între timp, noi recunoaștem dreptul evreilor la autodeterminare în țara pe care Dumnezeu le-a dat-o. A precizat Andrew Tucker, director executiv, Christians for Israel International.

Ierusalimul este orașul sfânt nu doar pentru credința iudaică, ci și pentru creștini și musulmani. Aici se află principalele instituții politice, administrative și juridice ale Israelului: sediul primului-ministru, majoritatea ministerelor, sediul președintelui statului, Parlamentul israelian – Knessetul, Curtea Supremă a Israelului. Recent, președintele american Donald Trump a declarat Ierusalimul ca fiind capitala Israelului.
Trump a spus că ambasada va fi mutată la Ierusalim sub administrația lui, fiindcă recunoaște că e capitala Israelului. Nu a făcut nimic mai mult decât să afirme că, din 1949, guvernul israelian are sediul în Ierusalim. Knessetul, parlamentul sunt acolo, Curtea Supremă e acolo, toate lucrările și instituțiile principale sunt acolo. A menționat Andrew Tucker, director executiv, Christians for Israel International.
Decizia lui Trump a provocat nemulțumire și chiar proteste. Nu este un gest singular. Guatemala și Honduras au exprimat poziții similare. Chiar și în Europa sunt state care au semnalat intenția de relocare a ambasadelor din Tel Aviv la Ierusalim. Este vorba despre Cehia și România.
În ceea ce privește situația din țara noastră, Ministerul Afacerilor Externe a precizat pe site-ul instituției că a fost lansat un proces de analiză și evaluare privind relocarea, conform Constituției și legilor în vigoare.
A fost adoptat un memorandum în ședința de Guvern. Voi discuta cu domnul președinte după adoptarea acestui memorandum. Vă asigur, însă, că avem responsabilitate, avem discernământ și că vom purta discuții cu toate instituțiile. A declarat Viorica Dăncilă, prim-ministrul României.
După apariția comunicatului, președintele României, Klaus Iohannis a declarat că o discuție în jurul temei mutării ambasadei din Israel nu este greșită, iar pe site-ul Administrației Prezidențiale se precizează că un asemenea proces poate fi încheiat doar în momentul finalizării negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală.
Înțeleg acum că Guvernul, de fapt, a vrut să creeze un fel de platformă de discuție în jurul acestei teme, ceea ce sigur până este o discuție exploratorie nu este greșit. Dar de acolo până la o mutare efectivă mai este cale lungă. Noi suntem în situația să respectăm legislația internațională. A declarat Klaus Iohannis, președintele României.
Atât premierul israelian, Benjamin Netanyahu cât și președintele Israelului, Reuven Rivlin, au salutat adoptarea de către Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei României la Ierusalim.
Pe de altă parte, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, l-a asigurat pe ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farra, că niciun stat membru al Uniunii Europene nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
De ce este important ca țările să își mute ambasadele în Ierusalim?
Fiecare stat poate decide dacă vrea sau nu o ambasadă în capitala unui anumit stat. În cazul acesta, cred că e ceva mai mult decât politică. Are de-a face cu o dimensiune spirituală. Când recunoști capitala unui anumit stat, recunoști suveranitatea acelei națiuni, recunoști dreptul statului de a avea capitală. Sunt și alte state care au spus că vor muta ambasada. Prin asta, noi ne asociem cu Israelul, cu ideea că Ierusalimul este capitala poporului evreu. Lăsăm la o parte tratatele cu palestinienii. E problema Israelului cum negociază și ce face. Trump a spus foarte clar că nu se implică în tratate. Dacă Israelul dorește să accepte soluția ”celor două state”, e bine. Între timp, noi recunoaștem dreptul evreilor la autodeterminare în țara pe care Dumnezeu le-a dat-o. A precizat Andrew Tucker, director executiv, Christians for Israel International.
Mulți cred că e un timp când națiunile sunt în valea deciziilor, fie să stea alături de poporul evreu, fie să i se opună. Dacă noi binecuvântăm Israelul, și noi vom fi binecuvântați. E principiul fundamental al lui Dumnezeu pe care îl găsim în întreaga Biblie.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 720 – 6 mai 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel.

Evrei din Franța, Uruguay, Argentina, Rusia, New York.
Ei toți au făcut aliyah în decembrie și sunt aici fiindcă iubesc Israelul.

„Profeții noștri vorbesc în mod metaforic despre acest proiect măreț, al reîntoarcerii poporului Israel în țara lor. Eu doresc să ajut oamenii să ia această decizie, nu să le dau ordine, nici să-i presez sau să-i fac să se simtă rușinați dacă nu o fac, ci să le spun cât de bine e aici.”…

Tot mai multi evrei din intrega lume se intorc in Israel

După cum amintea și șeful organizației The Jewish Agency din relatarea lui Dale Hurd, acest antisemitism în creștere îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Fie că antisemitismul e sau nu motivul pentru care se hotărăsc să vină, unii văd reîntoarcerea poporului evreu în țara Israel ca fiind ceva ce profetul evreu spunea că va avea loc cândva.
Evreii nu vin doar din Europa, ci, după cum prezicea Scriptura, ei vin din toată lumea.
Vin din toate colțurile lumii într-un loc unde mulți dintre ei nici n-au fost vreodată. Totuși, poporul evreu are un dor de milenii de a reveni în această țară.

Evrei din Franța, Uruguay, Argentina, Rusia, New York.
Ei toți au făcut aliyah în decembrie și sunt aici fiindcă iubesc Israelul.
Aliyah înseamnă „a se sui” și provine din timpurile biblice, când oamenii se suiau la Ierusalim pentru a se închina la Templu.

Acum, înseamnă „a emigra” sau „a se întoarce în Israel”.
– Ești americancă ?
– Da.
– De ce ai venit ?
– E o țară frumoasă, îmi place aici.
– Și Arizona e frumoasă.
– Așa este, dar acolo nu e Israel.
Anul trecut, 27 000 de imigranți au sosit în Israel, dintre care 3.600 din SUA.
„De aproape 3.000 de ani am fost împrăștiați, dar mereu ne rugam pentru Ierusalim.”a spus Nathan Sharansky, lider în cadrul The Jewish Agency, care supraveghează reîntoarcerea evreilor acasă.
„Sunt mândru să fiu în conducerea organizației care a adus în Israel 3,5 milioane de evrei de la fondarea statului.” a mai adăugat el. Sharansky a apărut la știri în anii ’80, fiind deținut politic în fosta URSS.
Presiunile la nivel internațional au condus la eliberarea sa și, în 1986, a emigrat în Israel. „Întâlnesc mulți imigranți și îmi place să fiu la aeroport ca să văd acest moment când coboară din avion, fiindcă am în minte faptul că în spatele tuturor acestor oameni sunt cel puțin 50 de generații de evrei care au visat și s-au rugat să poată reveni la Ierusalim. Fiecare din ei ajută la închiderea acestui cerc uriaș de mii de ani de exil.” a mai spus el.

Profeții Bibliei, Isaia, Ieremia și Ezechiel vorbeau de o vreme când Domnul aducea poporul evreu înapoi în Israel. Profetul Amos spunea că ei nu vor mai fi împrăștiați niciodată.
Deși au parte de o călătorie emoționantă, profetică, noii veniți intră într-o lume cu totul nouă lor. Unii oameni au lăsat totul, prieteni, familii, mâncarea, locurile de muncă, tot ceea ce știau până atunci, și vin aici să o ia de la capăt. Iată de ce statul se ocupă să le ofere o tranziție ușoară.
Ziva Avrahami conduce Beit Canada, Ulpan Etzion, un centru de integrare din Ierusalim.
Noii veniți sunt susținuți financiar vreme de cinci luni, ca să se poată concentra pe a învăța ebraica și să se poată obișnui cu traiul din Israel.
– Cât de important e ca ei să învețe ebraica?
– Motivul principal pentru care oamenii se află în acest centru de integrare e pentru a cunoaște limba. Ebraica e la căpătâiul societății ebraice.
Ulpan Etzion e gândit în principal pentru milenialii care au terminat o facultate. Ai putea spune că e vorba de un creuzet profetic.
– Au parte de dificultăți, la nivel social, cultural, în a se adapta și în a coopera unii cu ceilalți?
– Da, sunt oameni diferiți, din locuri diferite, culturi, limbi diferite, așa că a încerca să aduci împreună 250 de tineri într-un singur loc… Vă puteți imagina ce se întâmplă! Mulți dintre ei însă ajung să fie prieteni pe viață. Primii doi ani sunt cei mai grei și cei care reușesc să treacă acest prag, de obicei rămân în Israel. Aici va fi casa lor de-acum.
Am discutat cu unii studenți despre experiența lor.
– E țara poporului evreu și de aceea sunt aici. De fapt, eu am venit acasă pentru a fi împreună cu compatrioții mei evrei și pentru a-mi găsi un soț evreu.
– De ce ați venit?
– Am venit în Israel fiindcă aici e patria poporului evreu. După 2 000 de ani, iată în sfârșit că avem patria noastră și că putem ajuta la clădirea unui stat evreiesc prosper, ceva la care abia aștept să iau parte.
– Ce ai dori să muncești?
– Am studiat contabilitate și finanțe și sper să găsesc ceva în această zonă.
– Dorești să te căsătorești?
– Desigur, de aceea sunt aici în Israel. Sunt o mulțime de fete evreice frumoase și sper să găsesc și eu una.
Sharansky se pregătește să se pensioneze și l-am întrebat dacă el crede că toți evreii ar trebui să vină acasă.
„Profeții noștri vorbesc în mod metaforic despre acest proiect măreț, al reîntoarcerii poporului Israel în țara lor. Eu doresc să ajut oamenii să ia această decizie, nu să le dau ordine, nici să-i presez sau să-i fac să se simtă rușinați dacă nu o fac, ci să le spun cât de bine e aici.” a spus el.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 227 – 5 mai 2018, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină

UPDATE – guvernatorul republican Kim Reynolds a promulgat legea in data de 4 mai 2018! (The nation’s strictest abortion ban is now law. Iowa Gov. Kim Reynolds signs ‘fetal heartbeat’ bill)
Legiuitorii – majoritari republicani – din acest stat agricol din centrul țării au interzis avortul din momentul în care sunt detectate bătăile inimii fătului – ceea ce este posibil în săptămâna a șasea de sarcină. Excepție fac victimele volului și incestului. Acest text al proiectului de lege este necesar să fie promulgat de guvernatorul republican Kim Reynolds, care se opune avortului, pentru a intra în vigoare.
Parlamentarii republicani din statul Iowa au adoptat un proiect lege care interzice avortul odată ce a fost înregistrată prima bătaie de inimă a fătului, iar acesta a fost transmis guvernatorului pentru a fi transformat în lege, relatează BBC.
Dacă va intra în vigoare, legea va interzice majoritatea avorturilor după șase săptămâni de sarcină, iar organizațiile pentru drepturile omului spun că va fi cea mai restrictivă lege privind avortul din SUA.
Criticii susțin că legea va face ca avortul să fie ilegal înainte ca majoritatea femeilor să își dea seama că sunt însărcinate.
Guvernatorul republican al statului Iowa, Kim Reynolds, nu a spus deocamdată dacă va semna proiectul de lege.
Reprezentantul republican Shannon Lundgren a declarat, săptămâna aceasta, presei locale că ea crede că proiectul de lege va deveni lege.
Alți democrați au numit proiectul de lege drept ”neconstituțional”
Afla mai mult – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22425923-sua-statul-iowa-este-punctul-interzice-avorturile-dupa-sase-saptamni.htm

A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?

Mass-media a modificat înțelesul termenului „evanghelic”, afirmând că este mai degrabă un set de convingeri politice decât expresia creștinismului. 

Evanghelicii au jucat un rol esențial în alegerea președintelui Trump și acum au acces fără precedent la Biroul Oval. Astfel, ei și credința lor ajung în centrul atenției. Unii spun că mass-media a modificat înțelesul termenului „evanghelic”, afirmând că este mai degrabă un set de convingeri politice decât expresia creștinismului. Mark Martin de la CBN a vorbit cu profesorul Corne Bekker despre definiția corectă a termenului „evanghelic”, despre modul evanghelicilor de a face politică și despre președintele Trump.

– Dr. Bekker, de ce sunt creștinii evanghelici diferiți de ceilalți evanghelici?
– Conform savanților, creștinii evanghelici și-au luat patru angajamente. Primul angajament s-a luat față de ideea conform căreia fiecare persoană trebuie să se convertească. În limbajul biblic, asta înseamnă să fie născut din nou pentru a putea intra în Împărăția Cerului. Al doilea angajament se referă la o apreciere a Scripturii. Scriptura nu este doar infailibilă, ci este și regula fără cusur a credinței și a practicării credinței. Al treilea angajament este foarte important și se referă la importanța sacrificiului ispășitor al lui Isus Hristos pe cruce, pentru păcatele noastre. Esența Evangheliei este sacrificiul lui Isus pe cruce pentru noi, moartea și învierea Sa. Acest angajament poate schimba lumea noastră. În ultimul rând, importanța activismului. Nu este vorba doar de activismul politic ci de activismul care promovează valorile sociale pe care le găsim în Scriptură.

– Credeți că termenul evanghelic a fost modificat și acum este, mai degrabă, un termen politic?
– Sunt mulți care vor să separe acest bloc de creștini. Adesea, acest termen nu mai este folosit ca un termen pozitiv și într-un mod jignitor. Înțelesul termenului a fost modificat de cei care nu sunt creștini și încearcă să definească cine ar trebui să fie evanghelici.

– Credeți că președintele a împărțit evanghelicii?
– Nu, eu cred că dânsul a făcut exact opusul. Președintele în funcție, mai ales înainte de a fi ales, a unit un grup mare de creștini în jurul unor valori care sunt cu adevărat importante pentru ei.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 720 – 6 mai 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.

Cu aproape un an în urmă, legislatorii republicani făceau antrenament pentru meciul anual caritabil, când un bărbat înarmat a deschis focul asupra lor. În data de 14 iunie 2017 ar fi putut avea loc un masacru. Însă, datorită protecției lui Dumnezeu, mai bine de zece congresmeni republicani care se antrenau pe acest teren pentru meciul de baseball organizat anual în scop caritabil, au supraviețuit…. 

Pe teren s-a aflat Steve Scalise care a fost grav rănit, însă, a supraviețuit în mod miraculos.

Abigail Robertson a vorbit cu deputatul Scalise despre acea zi nefastă și despre recuperarea lui. În data de 14 iunie 2017 ar fi putut avea loc un masacru. Însă, datorită protecției lui Dumnezeu, mai bine de zece congresmeni republicani care se antrenau pe acest teren pentru meciul de baseball organizat anual în scop caritabil, au supraviețuit și ne povestesc despre micile și marile miracole care le-au salvat viața.

A fost o dimineață însorită în Virginia, când Steve Scalise s-a alăturat coechipierilor săi să se pregătească pentru marele meci.
„Jucam baseball pe teren. Eram un grup de bărbați care se simțeau, din nou, copii. Deodată am auzit un zgomot. Credeam că zgomotul vine de la un tractor.” a spus Steve Scalise.
Însă, deputatul Trent Kelly, care a luptat în Irak, a știut imediat că zgomotul nu era de la un tractor. El s-a îndreptat în direcția împușcăturilor și s-a trezit față în față cu țeava unei puști, la vreo 5 metri distanță.
În acel moment, atacatorul a tras de trei ori cu arma spre Kelly. În mod miraculos, nu l-a nimerit. Un glonte care cu siguranță l-ar fi lovit, a ricoșat în acest gard și i-a salvat viața.
Scalise a început să se roage.

Ofițerii de poliție David Bailey și Crystal Griner, trimiși să îl apere pe Scalise în acea dimineață, au tras în direcția atacatorului. Deși s-au rănit, au reușit să îl doboare. Între timp, deputatul Brad Wenstrup, fost sergent, s-a dus pe teren să îi acorde prim-ajutor lui Scalise.

Acesta a fost unul dintre multele miracole care au avut loc în acea zi. Când au ajuns paramedicii, l-au luat imediat pe Scalise cu o ambulanță și l-au dus la Spitalul Universitar George Washington. Traficul era aglomerat, iar ambulanța avansa cu dificultate. Apoi, un paramedic a observat un elicopter care se îndrepta spre terenul de baseball. Deși nu puteau comunica cu elicopterul, au decis să se întoarcă, în speranța că elicopterul venise după Scalise.
„Elicopterul venise să mă ia. Patru minute mai târziu, mă aflam la urgență la spitalul MedStar. Ei au spus că dacă aș fi ajuns cu un minut mai târziu, nu aș fi supraviețuit. Aș fi murit în ambulanță.” a adăugat Steve.

Când a ajuns la spital, Scalise nu avea tensiune arterială.
După atac, timp de trei zile a fost inconștient, dar, în cele din urmă, s-a trezit. Chiar și în spital a fost în pericol, după ce a făcut o infecție care i-a pus viața în pericol.

Scalise a spus că este credincios de multă vreme, însă nu vorbea despre credința sa. Acum împărtășește cu bucurie modul uimitor în care Dumnezeu a lucrat în viața lui.
„Fiindcă am putut atinge așa de mulți oameni, o să continui să împărtășesc cu bucurie Cuvântul. Nu sunt pastor, nici predicator, ci sunt un membru al Congresului care are o muncă minunată. Vreau să contribui la întoarcerea țării la Dumnezeu, o țară care a fost fondată pe credința în Dumnezeu. Oamenii vin la mine și îmi spun că s-au rugat pentru mine. Eu le spun Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile. Acele rugăciuni m-au ajutat pe mine, m-au întărit.” a spus Scalise.
El spune că este ofensator când oamenii declară opusul.

Deși recuperarea sa este remarcabilă, el încă se mai confruntă cu provocări. Scalise urmează un tratament riguros de fizioterapie și îi roagă pe oameni să se roage pentru însănătoșirea lui completă.

Este greu de spus dacă Scalise își va putea relua rolul în echipa de baseball. Însă, coechipierii săi continuă să organizeze acest eveniment caritabil, care se organizează de 109 ani. În acest an, meciul va avea loc în data de 14 iunie aici, la Nationals Park, exact la un an după atacul din Alexandria. Înainte de a termina interviul, deputatul Scalise a vrut să se asigure că audiența emisiunii de știri de la CBN va afla cât de mult au însemnat pentru el rugăciunile voastre.
„Puterea rugăciunii este eficientă. Mi-a fost de ajutor să primesc tăria de care aveam nevoie ca să-mi revin. Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre! Aveam nevoie de ele și le apreciez.” a mai adăugat tânărul.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 720 – 6 mai 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Întâlnire istorică între liderul Coreei de Nord și cel al Coreei de Sud

Conform unui comunicat de presă a unei întâlniri pentru libertatea religioasă din ianuarie, expertul în „Juche”, care este religia Coreei de Nord, a spus că trebuie să luptăm împotriva căpeteniilor demonice din Coreea de Nord. Nu ajunge să ne rugăm, trebuie să și postim, să chemăm numele Dumnezeului Atotputernic în numele poporului din Coreea de Nord care suferă sub cea mai brutală dictatură din istoria modernă.

Liderii celor două Corei s-au întâlnit în cadrul unui întâlniri de o importanță istorică săptămâna trecută. A fost pentru prima dată, din 1953, când un lider din Coreea de Nord a trecut în Coreea de Sud. Într-un comunicat comun, ambii lideri au fost de acord cu denuclearizarea completă a Peninsulei Coreea, însă, nu au dat detalii legate de modul obținerii acelui obiectiv. Președintele Trump salută întâlnirea spunând că se întâmplă lucruri bune, însă, doar timpul va arăta asta. Între timp, conform liderilor creștini, oprirea atrocităților care violează drepturile umane în Coreea de Nord trebuie să fie o prioritate. Producătorul Emily Jones a discutat cu Suzanne Scholte de la Coaliția pentru Libertatea Coreei de Nord. Scholte spune că numai rugăciunea și postul pot aduce schimbări.

Conform unui comunicat de presă a unei întâlniri pentru libertatea religioasă din ianuarie, expertul în „Juche”, care este religia Coreei de Nord, a spus că trebuie să luptăm împotriva căpeteniilor demonice din Coreea de Nord. Nu ajunge să ne rugăm, trebuie să și postim, să chemăm numele Dumnezeului Atotputernic în numele poporului din Coreea de Nord care suferă sub cea mai brutală dictatură din istoria modernă.
– Coreea de Nord activează mult, înainte de întâlnirea care va urma între președintele Trump și Kim Jong-un. Credeți că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor?
-„… cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile”! Când vine vorba de Kim Jong-un, ar trebui să îi cerem să elibereze prizonierii americani, să-i cerem să nu-și mai tortureze propriul popor când încearcă să dezerteze. Există, totuși, anumite lucruri despre care cred că ar putea fi un semnal că există o schimbare în inima lui Kim Jong-Un, însă nu văd că s-ar întâmpla ceva, a răspuns Suzanne Scholte.
– Ultima săptămână din aprilie este Săptămâna pentru Libertatea Coreei de Nord. Ce se întâmplă și care este semnificația acestei săptămâni?

– Anul trecut, în cadrul Săptămânii pentru Libertatea Coreei de Nord, dezertorii spuneau: „adevărul vă va face slobozi.”. O tânără care locuia în Phenian spune că ea și mama ei au avut un restaurant care era frecventat de elită. Ea a spus că manipularea este așa de masivă încât, atunci când a murit Kim Jong-il, ea a crezut că va muri și ea. Toată familia a crezut că va muri, deoarece el a fost zeul lor. A mai spus că, atunci când au aflat că el nu este un zeu și, au aflat de Dumnezeul unic și adevărat, totul s-a schimbat.

Am decis ca tema Săptămânii pentru Libertatea Coreei de Nord să fie „adevărul vă va face slobozi.” Ne vom concentra atenția pe lucrarea pe care dezertorii care au fugit din Coreea de Nord o fac prin emisiunile de radio realizate zilnic de nord-coreeni. Există un parteneriat între dezertorii nord-coreeni și bisericile din Statele Unite. Ne vom focaliza pe cei care zilnic trimit broșuri cu informații în Coreea de Nord, pe cei care duc informații despre lume în Coreea de Nord. Ne vom focaliza pe lucrarea dezertorilor nord-coreeni, aceea de a schimba mentalitatea oamenilor din Coreea de Nord. „Adevărul vă va face slobozi!”
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 720 – 6 mai 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Un nou val de antisemitism se ridică în Europa

Dacă există pericole în mod fizic aici, în Israel, care e înconjurat de dușmani, în Europa, evreii au parte de alt pericol: antisemitismul. După cum relatează Dale Hurd, unii se întreabă dacă nu cumva e momentul să părăsească acest continent.
Acest video, filmat cu un telefon în Germania, arată cum un om ce purta kippa evreiască a fost atacat în plină stradă.

Videoclipul a devenit „viral” săptămâna trecută, stârnind controverse la nivel național în Germania făcând-o pe cancelarul Angela Merkel să recunoască în mod public faptul că marele număr de refugiați arabi pe care guvernul său i-a adus în Germania au adus antisemitismul cu ei.

Șeful comunității evreiești germane îi sfătuia chiar pe evrei să nu mai poarte kippa în public. Alți lideri, însă, i-au îndemnat pe toți nemții să poarte kippa miercuri, iar ca rezultat, vedeți cel mai mare miting de susținere al evreilor nemți de la Al Doilea Război Mondial încoace.
„Nu rezolvăm problema antisemitismului ascunzându-ne. Mai mult, aceasta n-a fost niciodată soluția corectă. Aceasta le dă curaj oamenilor care încearcă să ne înfricoșeze.” a spus Rabbi Yehuda Teichtal.

Franța a fost șocată luna trecută după ce o supraviețuitoare a Holocaustului, care ajunsese la 85 de ani, a fost ucisă, poliția franceză spunând că a fost vorba de o crimă din motive antisemitice. Femeia a fost înjunghiată de 11 ori înainte ca atacatorul să-i dea foc. 300 de lideri francezi au elaborat un manifest prin care denunțau noile apariții ale antisemitismului, care, așa cum scria acolo, ar conduce la o epurare etnică a evreilor din Franța.

Chiar și în Anglia, antisemitismul afișat la scară largă din partea unor membri ai partidului Laburist a devenit un scandal politic.
Noul val de antisemitism care a măturat Europa a ajuns și în Belgia. E aceeași poveste. Atacuri fizice, injurii la adresa evreilor în plină stradă…

În acest videoclip de pe camera de supraveghere, postat recent pe Twitter, omul e surprins distrugând mezuza, un însemn religios de pe ușa unei sinagogi din Antwerp.
În unele părți ale Europei, fenomenul e atât de des întâlnit, încât această sinagogă din Bruxelles a decis să dea jos mezuza de pe ușa sa.

Președintele Israelului spune că antisemitismul e din nou în văzul tuturor în Europa.
„Există îngrijorări în acest sens în Ungaria, în Franța și există îngrijorări că începe un nou val de antisemitism care mătură vestul Europei și cred că tot mai mulți evrei vor veni în Israel.” a spus Alan Hoffman, șeful The Jewish Agency – organizație care ajută evreii să se întoarcă în Israel.
„Aflăm de copii evrei că sunt batjocoriți în școli și familiile spun că, dacă așa arată viitorul, nu își doresc acestea pentru copiii lor.” a mai adăugat el.

În Polonia, acest supraviețuitor al Holocaustului ne spunea că oamenii încă vorbesc despre Hitler că a făcut o mulțime de lucruri rele, dar și că el i-a eliberat de evrei. Evreii din Europa de azi știu însă ce s-a întâmplat în anii ’30 și par a fi hotărâți să nu mai facă aceeași greșeală de atunci.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 227 – 5 mai 2018, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Președintele Iohannis va analiza legea privind organizarea referendumului: „Acest drept trebuie respectat”

Întrebat cu privire la referendumul pentru căsătorie, Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, 4 mai 2018, că va analiza alături de specialiştii din Administraţia Prezidenţială legea privind organizarea referendumului, iar la momentul potrivit va face un anunţ:

Este destul de inoportun ca preşedintele să se exprime în acest fel asupra unei iniţiative cetăţeneşti. În Constituţie scrie că cetăţenii au dreptul la iniţiativă şi, dacă au dreptul şi au făcut-o, acest drept trebuie respectat. Mai departe şi iniţiatorii trebuie să îşi susţină punctul de vedere şi cei care nu sunt de acord trebuie să îşi susţină punctul de vedere, să explice de ce nu sunt de acord. Eu am spus-o şi o repet: este nevoie de foarte multă toleranţă din ambele părţi, fiindcă dacă pornim o luptă cvasi-politică acerbă între susţinătorii iniţiativei şi adversarii iniţiativei nu ajută pe absolut nimeni. Aceste lucruri trebuie tratate cu calm, trebuie respectată ad literam legea şi atunci românii se vor exprima.

Sursa: Agerpres via STIRI PENTRU VIATA

Israelienii aduc soluții pentru africanii care suferă din cauză lipsei de apă potabilă

Pentru aniversarea de 70 de ani a Israelului, CBN a produs un nou documentar, „To Life – How Israeli Volunteers Are Changing the World”.

Iată în continuare o parte din acel film, numită „Innovation Africa”, în care o companie israeliană aduce tehnologie care salvează vieți în inima continentului african, transformând vieți și aducând răspunsuri la rugăciuni.

În 1903, un val de masacre sângeroase a atins comunitatea evreiască din Imperiul Rus. În următorii trei ani, au fost măcelăriți peste 2 000 de evrei și alte mii au fost forțați să-și părăsească locuințele.
În disperarea de a găsi un loc sigur pentru ei, liderul sionist Theodore Herzl a solicitat ajutor Marii Britanii. Ca răspuns, secretarul coloniilor britanice i-a oferit un ținut în Karamoja, district din nordul Ugandei, pe atunci, colonie britanică. Până la urmă, sioniștii au respins oferta și au ales în schimb să aștepte un pământ în Palestina și așa-numitul „Plan Uganda” a fost abandonat.

Acum, după mai mult de un secol, iată-i în sfârșit pe evrei în Karamoja, de această dată, pentru a ajuta la salvarea unei regiuni aflate în pragul pieirii.

Astăzi, Karamoja e un ținut al foametei, bolilor și al lipsei de hrană. O secetă prelungită a lăsat jumătate din populație chinuindu-se să supraviețuiască, având foarte puțină mâncare și nicio sursă de apă potabilă.
„Mă rog lui Dumnezeu să mă păzească de boala care l-a lovit pe copilul meu, din cauza apei pe care o bem. El s-a îmbolnăvit și a murit. Mă rog lui Isus să ne ajute să nu ne mai infectăm.” a spus o femeie.
În acest sat, copiii supraviețuiesc mâncând șoareci și șobolani.

În alt sat, oamenii străpung vitele și apoi le beau sângele ca să aibă nutrienți.
Alții nu au decât niște semințe și frunze ca hrană.
„Ca mamă, trebuie să faci o alegere. Dacă ai câteva frunze, cui le vei da? Pe care din copiii tăi îl vei ajuta să supraviețuiască și pe care îl vei lăsa pe dinafară? Au de făcut această alegere în fiecare zi. Fiind eu însumi mamă a trei copii, nici nu mă gândesc că va trebui să fac o asemenea alegere. Să alegi care dintre copiii tăi să supraviețuiască?! Îmi frânge inima!” a spus Sivan YaAri – fondatoarea „Innovation Africa”.

Nu e deloc ușor să fii o femeie africană.
Din nefericire, prin sate, copiii, mai ales fetele și mamele, petrec ore întregi căutând apă.
„Soluția e una simplă. Noi, evreii, am trecut prin aceleași greutăți când am ajuns prima dată în Israel la sfârșitul secolului al XIX-lea. Când evreii au venit atunci prima dată în Israel, au găsit un pustiu sterp și au fost forțați de împrejurări să creeze, să inoveze, ca să poată pompa apă și să cultive plante pentru hrană. Mi-am dat seama că nu trebuie decât să transferăm aceeași tehnologie și experiență din Israel în satele africane. Așa a început totul.” a spus Sivan.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 227 – 5 mai 2018, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Expoziția de la Muzeul „Bible Lands” despre timpul exilului poporului evreu descris în cărțile Daniel, Ieremia și Ezechiel

„Pe malurile râurilor Babilonului, ședeam jos și plângeam când ne aduceam aminte de Sion.” Așa începe Psalmul 137, scris în vremea când împăratul Nebucadnețar distrugea Ierusalimul și i-a dus pe evrei captivi într-o zonă din Irakul de azi. 

Mare parte a informației pentru această expoziție provine de la aceste piese de lut, scrise în simboluri vechi cuneiforme, în limba accadiană, expuse pentru prima dată și care descriu viața de zi cu zi din Al-Yahudu, orașul lui Iuda din Babilonia.
Probabil următoarea mare descoperire după manuscrisele de la Marea Moartă este această importantă documentare.

Una dintre cele mai semnificative perioade din istoria Israelului a fost în timpul exilului descris în cărțile Daniel, Ieremia și Ezechiel. Acea perioadă a luat sfârșit când regele persan, Cir, a facilitat reîntoarcerea poporului evreu în țara Israel. Aflăm mai multe despre acele vremuri prin intermediul artefactelor antice, aduse la o expoziție de la Muzeul „Bible Lands” de acum câțiva ani.

„Pe malurile râurilor Babilonului, ședeam jos și plângeam când ne aduceam aminte de Sion.” Așa începe Psalmul 137, scris în vremea când împăratul Nebucadnețar distrugea Ierusalimul și i-a dus pe evrei captivi într-o zonă din Irakul de azi.

Așa se numește și o expoziție de la Muzeul „Bible Lands”, al cărui custode o numește „un puzzle incredibil”.
Aici reușim să spunem, pentru prima dată, istoria completă a deportării din Babilon, din 604 î.H., când Nebucadnețar vine prima dată în Israel, până în 539, când Cir și persanii cuceresc Babilonul și eliberează toți captivii.

Mare parte a informației pentru această expoziție provine de la aceste piese de lut, scrise în simboluri vechi cuneiforme, în limba accadiană, expuse pentru prima dată și care descriu viața de zi cu zi din Al-Yahudu, orașul lui Iuda din Babilonia.
Probabil următoarea mare descoperire după manuscrisele de la Marea Moartă este această importantă documentare.

Directorul muzeului, Amanda Weiss, spune că aceasta deschide un nou capitol de istorie evreiască. „E firul ce ne leagă de strămoșii noștri.”

Aici putem vedea o piesă antică pusă lângă una modernă, care ne spune povestea. Textele vorbesc despre oameni reali, evrei aflați în exil și descriu viața de zi cu zi, de la acorduri de chirie, la probleme cu taxele.
Unul din acești oameni e Haggai, fiul lui Ahikam. L-am ales pe Haggai doar ca să spun povestea exilului babilonian într-un fel cum n-a mai fost povestită până acum. În cadrul expoziției, Haggai spune întreaga poveste, de la primii exilați, până la sosirea în Babilon, în trei filme animate.

Vukosavovic mai spune că l-a întâlnit pe Haggai în acele texte.
„I-am cunoscut frații, tatăl, bunicul și bunica. Mai mult, am aflat despre străbunicul lui și toate acestea datorită acestor texte pe care nimeni nu le-a mai văzut până acum.” a spus el.
Weiss spune că una din părțile sale favorite din cadrul expoziției e macheta satului Al-Yahudu.
„De fapt, am reușit să redăm scene din viața de zi cu zi. Puteți vedea cum oamenii ară pământul sau cum vâslesc în aval pe râuri sau gătesc la focul pregătit seara acasă. Mai puteți vedea acei palmieri și astfel vă puteți face o idee despre ciclul vieții.” a spsu directorul muzeului.

Expoziția arată și faptul că exilații au dus o viață bună, urmând porunca lui Ieremia: „Zidiți case și locuiți-le; sădiți grădini și mâncați din roadele lor! Luați-vă neveste… ca să vă înmulțiți acolo unde sunteți, și să nu vă împuținați. Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”

În 549, Cir cel mare și persanii au cucerit Babilonul, iar Cir le dă drumul tuturor exilaților. Mulți decid să stea însă, cum a fost cazul lui Haggai și a familiei lui. Și-au clădit viețile, duceau o viață prosperă, aveau familii, școli, și doar în 1950-1952, după înființare Israelului ca stat, Irakul a expulzat evrei cu miile. Așa cum s-au dus acolo cu mâinile goale, la fel s-au și reîntors. Iată așadar un cerc închis al evreilor exilați și care s-au reîntors după 2.500 de ani.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 227 – 5 mai 2018, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

LIVE Ligia Cirstean Funeral / Inmormantarea

LIVE Ligia Cirstean Funeral / Inmormantarea

Cititi –  A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a ramas in urma sotul si 7 copilasi

Cititi – LIGIA CIRSTEAN – Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare

Serviciul de Inmormantare Partea 1

Partea 2

Psalmi 34:18 – Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
    şi-i izbăveşte pe cei cu duhul zdrobit.

2 Tesaloniceni 2:16-17 – 16 Însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, Care ne-a iubit şi Care ne-a dat, prin harul Său, o încurajare veşnică şi o nădejde bună, 17 să vă încurajeze inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun!

 

 

Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.

Președintele Donald Trump a semnat joi un ordin executiv de înființare a unui nou birou în cadrul Casei Albe care să reprezinte drepturile americanilor religioși, să permită oamenilor să-și exercite liber credința și să ofere organizațiilor bazate pe credință un acces egal la finanțarea guvernamentală.
Trump a semnat ordinul în cadrul ceremoniei anuale a Zilei Naționale de Rugăciune din Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, informează CBS News.
„Rugăciunea a fost întotdeauna în centrul vieții americane. America este o națiune de oameni credincioși și împreună suntem întăriți de puterea rugăciunii”, a spus președintele. „Facem acest pas pentru că știm că în rezolvarea multor probleme și a provocărilor mari, credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”, a adăugat Trump, scrie LifeSiteNews.
Prin semnarea acestui ordin, „organizațiile bazate pe credință și comunitatea care formează fundamentul societății noastre vor putea fi sigure că au apărători puternici în Casa Albă și în guvernul federal”, se arată într-un comunicat de presă al Casei Albe.
Nou înființatul birou de la Casa Albă va informa executivul despre modul în care se aplică în mod eficient protecția federală a libertății religioase;  de asemeneaa, se va ocupa să identifice noi modalități de a reduce restricțiile privind exercitarea liberă a religiei;  va face recomandări cu privire la modul în care organizațiile bazate pe credință și comunitate pot juca un rol în programele guvernamentale; și va consilia administrația cu privire la modul în care politicile sale pot influența programele bazate pe credință.
Noua inițiativă va fi găzduită în Biroul Executiv al Președintelui și va avea o relație zilnică cu președintele, similară cu cea a Consiliului Național de Securitate, Biroului de Management și Buget sau Consiliului Consilierilor Economici.
SURSA – ACTIVE NEWS

Dep. Daniel Gheorghe: Referendumul pentru Familie unește pe toți cei care apărăm fundamentele civilizației, pe care le-am moștenit de la Hristos, nu de la Marx și Lenin. Nimeni nu este în măsură să ne impună cum să gândim și ce să facem

Conferința „ Referendumul pentru Căsătorie în România”, organizată joi la Parlamentul României  a prilejuit câteva declarații din partea parlamentarilor care au fost prezenți la eveniment.

Astfel, deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a spus în cadrul Conferinței că „nimeni nu este în măsură să spună românilor ce să facă și ce să gândească” și că Referendumul pentru Familie aduce românii împreună, nu-i dezbină, făcând aluzie la recentele declarații ale lui Klaus Iohannis.

Acesta i-a transmis Președintelui că are datoria morală să promulge Legea de organizare a Referendumului.

„Referendumul pentru Familie nu trebuie să devină o minge de ping pong între puterile implicate politic și nici între instituțiile statului, instituțiile judiciare și grupuri de presiune străine.  Nimeni nu este mai presus de lege și de suveranitatea poporului. Și acest lucru este valabil și pentru președintele României, și pentru Parlamentari și pentru judecătorii de la CCR și de toate instanțele din România. Cred și sper că nimeni nu va mai recurge la astfel de tertipuri de tergiversare a Referendumului și cred că Președintele Iohannis are datoria morală de a promulga în regim de urgență legea procedurală de modificare a Constituției.

Când vorbim de acest Referendum suntem creștini, când vorbim de acest Referendum suntem români, ne asumăm o identitate națională și ne asumăm dreptul nostru democratic, de a decide în baza libertății de conștiință și a valorilor lumii libere. Nimeni nu este în măsură să ne impună cum să ne gândim, ce să facem.  Acest Referendum ne unește pe toți: ortodocși, catolici, protestanți, neo-protestanți, mozaici. Ne unește pe toți cei care apărăm valorile civilizației. O civilizație care a moștenit valorile principiile libertății, egalității și demnității umane de la Iisus Hristos, nu de la Marx, de la Robespierre și de la Lenin”, a spus Daniel Gheorghe.
Deputatul ilfovean a precizat că acest Referendum este un exercițiu de demnitate al Poporului Român, iar cei care impun ideologia de gen și LGBT au aceleași baze ideologice precum Revoluția Bolșevică de-acum 100 de ani.
„Fundamentele acestei lupte de clasă pe care unii încearcă s-o introducă în societate, pornind de la ideologia LGBT la ideologia de gen sunt aceleași cu ale Revoluției Bolșevice de acum 100 de ani, și merg pe bazele Școlii de la Frankfurt. Sunt resorturi de gândire totalitare. Miza nu este atât de natură juridică, ci răsturnarea ordinii normale. Această ideologie este doar un instrument.
Trebuie să înțelegem că respectul pentru lege pornește de la respectul pentru vot. România este într-un exercițiu de suveranitate. Vrem noi oare să ne exprimăm un drept liber, legal și constituțional, câștigat prin cei 1.000 de tineri care s-au jertfit la Revoluție și prin sângele a sute de mii de martiri și eroi care au suferit în închisorile comuniste? Sau vrem noi pur și simplu, ca peste 50 de ani, când îți face crucii în fața unei biserici, să te salte mascații? Vrem să scoatem în afara legii libertatea de conștiință?
Avem tentativa unor grupuri și a unor formațiuni de a încerca să construiască ceea ce a încercat și comunismul: omul nou. Și cum poți construi omul nou? Distrugându-i identitatea, valorile spirituale, îndepărtându-l de rădăcini, rupându-l de comunitate, rupându-l de țară, rupându-l de familie. De aceea asistăm la această ofensivă la nivel european, de construire a unui om nou, al globalismului, un om ușor de controlat care nu știe de unde a venit, încotro se îndreaptă și pe ce cale merge. E vorba de viitorul acestei țări.  Să fim conștienți că parcurgem actele unui act istoric, de demnitate al poporului român. Să nu ne fie teamă să ne asumăm valorile creștine și moștenirea identitară a acestui neam din care facem parte”, a adăugat el.
Tot cu această ocazie, Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a spus că ziua în care se va organiza Referendumul va fi „Duminica luminii”.
„Se apropie momentul final. (…) Noi am avut tot timpul credința că acest lucru se poate organiza în România,
CITITI MAI MULT aici – https://www.activenews.ro/stiri-social/Daniel-Gheorghe-PNL-Referendumul-pentru-Familie-uneste-pe-toti-cei-care-aparam-fundamentele-civilizatiei
CITITI – Ministrul Apelor, Ioan Deneș: Ziua referendumului va fi „duminica luminii pentru România”. Florin Iordache: „În două săptămâni, Senatul va adopta legea de modificare a Constituției și, în 30 de zile de la acea dată, se va organiza referendumul”


Sen. Titus Corlățean despre referendumul pentru căsătorie: „Până și la Washington am fost întrebat. Există o așteptare și un sprijin extern și este bine să spunem acest lucru”

Sen. Titus Corlățean despre referendumul pentru căsătorie: „Până și la Washington am fost întrebat. Există o așteptare și un sprijin extern și este bine să spunem acest lucru”. Redăm în format video cuvântul susținut de Senatorul Titus Corlățean, Președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României, la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale”, care a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București. (via Stiri pentru viata)

Titus Corlățean – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România: Perspective Naționale și Internaționale – Palatul Parlamentului

VIDEO. Dep. Florica Cherecheș: „Banii cheltuiți pe referendumul pentru căsătorie reprezintă cea mai importantă investiție în viitorul României”

Redăm în format video cuvântul susținut d-na Dep. Florica Cherecheș la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale”, care a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București.

SURSA – STIRI PENTRU VIATA

Florica Cherecheș, Deputat Parlamentul României – Referendumul pentru Căsătorie în România: Perspective Naționale și Internaționale – Palatul Parlamentului

VIDEO. Florin Iordache, Vicepreședintele Camerei Deputaților: „Nu putem nega efortul celor peste trei milioane de români de organiza referendumul”

VIDEO. Florin Iordache, Vicepreședintele Camerei Deputaților: „Nu putem nega efortul celor peste trei milioane de români de organiza referendumul”

Redăm în format video cuvântul susținut de Florin Iordache, Vicepreședintele Camerei Deputaților, la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale”, care a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București.


Suntem parte a Uniunii Europene, dar avem propriile tradiții și propria istorieSuntem parte a Uniunii Europene, dar avem propriile tradiții și propria istorie.

SURSA – STIRI PENTRU VIATA

Florin Iordache – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România – Palatul Parlamentului

Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”

La Camelia Smicală acasă, două camere de copii își așteaptă locatarii, pe Mihai și Maria, care au spus repetat, inclusiv de față cu Ambasadorul României în Finlanda, că vor înapoi la mama lor, nu să stea la casa de copii.

Cu toate acestea, România pare să-i fi uitat pe acești copii. Nimeni nu a mai vorbit despre ei cam de mult.

Autoritățile noastre ar putea lua exemplu de la cele italiene. După moartea micului Alfie Evans, un senator italian a cerut o investigație și chemarea ambasadorului britanic la Ministerul de Externe italian, deoarece micuțul devenise între timp și cetățean italian.

Oare ce s-a mai întâmplat cu mecanismul instituțional propus cândva de la tribuna Senatului și care ar fi fi oferit pârghiile necesare autorităților române pentru a acționa în cazuri abuzive precum Smicală și Bodnariu și Barbu și Brădeanu, lăsate să lupte singure cu abuzurile din sistemele de protecția copilului din cele mai puternice state occidentale?

SURSA – STIRI PENTRU VIATA

VIDEO – …..RAPIREA COPIILOR de catre statul finlandez

Camelia Smicală a scris de curând pe Facebook:

VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”

Redăm în format video cuvântul susținut de pastorul Virgil Achihai, Președintele Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie, la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale”, care a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București. (Stiri pentru viata)

Virgil Achihai – Conferința Referendumul pentru Căsătorie în România: Perspective Naționale și Internaționale – Palatul Parlamentului

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari