Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.

Președintele Donald Trump a semnat joi un ordin executiv de înființare a unui nou birou în cadrul Casei Albe care să reprezinte drepturile americanilor religioși, să permită oamenilor să-și exercite liber credința și să ofere organizațiilor bazate pe credință un acces egal la finanțarea guvernamentală.
Trump a semnat ordinul în cadrul ceremoniei anuale a Zilei Naționale de Rugăciune din Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, informează CBS News.
„Rugăciunea a fost întotdeauna în centrul vieții americane. America este o națiune de oameni credincioși și împreună suntem întăriți de puterea rugăciunii”, a spus președintele. „Facem acest pas pentru că știm că în rezolvarea multor probleme și a provocărilor mari, credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”, a adăugat Trump, scrie LifeSiteNews.
Prin semnarea acestui ordin, „organizațiile bazate pe credință și comunitatea care formează fundamentul societății noastre vor putea fi sigure că au apărători puternici în Casa Albă și în guvernul federal”, se arată într-un comunicat de presă al Casei Albe.
Nou înființatul birou de la Casa Albă va informa executivul despre modul în care se aplică în mod eficient protecția federală a libertății religioase;  de asemeneaa, se va ocupa să identifice noi modalități de a reduce restricțiile privind exercitarea liberă a religiei;  va face recomandări cu privire la modul în care organizațiile bazate pe credință și comunitate pot juca un rol în programele guvernamentale; și va consilia administrația cu privire la modul în care politicile sale pot influența programele bazate pe credință.
Noua inițiativă va fi găzduită în Biroul Executiv al Președintelui și va avea o relație zilnică cu președintele, similară cu cea a Consiliului Național de Securitate, Biroului de Management și Buget sau Consiliului Consilierilor Economici.
SURSA – ACTIVE NEWS
Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: