Video | Urmând exemplul Statelor Unite, Guatemala a inaugurat miercuri, la Ierusalim, noua sa ambasadă în Israel

Guatemala a inaugurat miercuri, la Ierusalim, noua sa ambasadă în Israel, urmând exemplul Statelor Unite, un demers care reprezintă o ruptură diplomatică şi care îi înfurie pe palestinieni, au constatat jurnalişti AFP, relatează News.ro. 

„Nu este o coincidență faptul că Guatemala este una dintre primele țări care își mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Întotdeauna ați fost printre primii, ați fost a doua țară care a recunoscut statul Israel”, a declarat premierul Netanyahu, referindu-se la fondarea statului său în 1948.

Guatemala a fost una dintre puținele națiuni care au sprijinit decizia președintelui american Donald Trump de relocare a ambasadei, anunțată în decembrie 2017.

SURSA – DIGI 24

Guatemala a inaugurat miercuri, la Ierusalim, noua sa ambasadă în Israel, urmând exemplul SUA într-un demers de ruptură diplomatică ce i-a iritat pe palestinieni, informează AFP.

Astfel, Guatemala este a doua ţară care îşi transferă reprezentanţa diplomatică la Ierusalim, punând capăt deceniilor de consens internaţional care stabileşte ca ambasadele să fie instalate în afara Oraşului Sfânt, dat fiind statutul său disputat şi persistenţa conflictului israeliano-palestinian.

„Aţi fost întotdeauna printre primii. Aţi fost a doua ţară care a recunoscut Israelul”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul ceremoniei de deschidere, în prezenţa preşedintelui Guatemalei, Jimmy Morales.

Afla mai mult – ANTENA 3

Dedication Ceremony for Embassy of Guatemala in Jerusalem

Reclame

3 comentarii (+add yours?)

  1. dininimapentrutine
    mai 17, 2018 @ 00:37:26

    Suntem o generatie privilegiata!

  2. octavpelin
    mai 17, 2018 @ 01:58:20

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: