După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, va fi eliberată!

După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război. Asia Bibi, mamă a cinci copii, fusese condamnată la pedeapsa capitală în urma unei dispute cu femei musulmane, care i-au spus unui cleric dintr-un sat din provincia Punjab ca aceasta a făcut „remarci peiorative” la adresa profetului. Scandalul a început după ce femeile musulmane i-au reproșat lui Bibi că le folosește paharul pentru a bea apa. Ele au argumentat că Bibi nu poate face acest lucru, pentru că nu este musulmană. Un fost guvernator al provinciei Punjab, Salman Taseer, care i-a luat apărarea, a fost ucis în plin centrul Islamabadului în 2011, de propria sa gardă de corp.

După 3 420 de zile de închisoare, Asia Bibi va fi, în cele din urmă, eliberată. Mamă a cinci copii, Asia a fost achitată de Curtea Supremă din Pakistan, care a anunțat miercuri verdictul. După ce in 2010 a fost condamnată la moarte în prima și a doua instanță pentru blasfemie, anul acesta, pe 8 octombrie a avut loc ședința finală a procesului de la Islamabad, prezidată de președintele Curții Supreme, Mian Saqib Nisar. Cu această ocazie, judecătorii au luat o decizie, dar au păstrat secretul, interzicând mass-media să discute despre cauză, cazul femeii catolice fiind unul extrem de sensibil în această țară fundamentalist islamică.
„A fost achitată în toate capetele de acuzare”, a declarat judecătorul Sadiq Nisar în anunțarea verdictului, adăugând că Asia Bibi, care se află în prezent în detenție într-o închisoare din Multan (centru), va fi eliberată „imediat”.
Verdictul ar putea suscita furia mediilor religioase fundamentaliste, care cer de mai multă vreme executarea Asiei Bibi. Islamiști radicali au amenințat în ultimele săptămâni judecătorii care se ocupau de caz, atenționându-i în legătură cu un verdict favorabil. „Musulmanii pakistanezi vor lua măsuri adecvate la adresa judecătorilor (…) și îi vor duce spre un sfârșit oribil”, au amenințat responsabili ai Tehreek-e-Labaik Pakistan (TLP), grup religios extremist devenit partid politic. „Adoratorii Profetului nu se vor da înapoi de la niciun sacrificiu”, au afirmat ei.
Un activist creștin a povestit pentru presa italiană cum a decurs prima audiere din acest proces și până unde au mers presiunile extremiștilor islamici. Practic, a relatat Sardar Mushtaq Gill, activist creștin pentru drepturile omului, obligat să fugă din Pakistan în urmă cu câțiva ani, în ziua procesului, musulmanii i-au pus avocatului pistolul la tâmplă pentru a-l intimida.
Miercuri, securitatea în capitala pakistaneză Islamabad a fost puternic întărită, cu baraje pe străzi, mai ales în apropierea cartierelor unde locuiesc magistrații și comunitatea diplomatică.
Află mai multe – ACTIVE NEWS

Asia Bibi Freed From Pakistan Prison. Blasphemy against Islam.

Jay Sekulow from American Center for Law and Justice just reported that the Pakistan Supreme Court has overturned her conviction of blasphemy against Islam, and that she has been released from prison. She has been in prison for nearly 9 years. From Jay Sekulow facebook page: https://www.facebook.com/JaySekulow/v…

3 comentarii (+add yours?)

  1. george1capra
    oct. 31, 2018 @ 08:08:16

    Presedintele Donald Trump ar trebui sa o aduca in America pe ea , familia ei si pe advocatul cu familia lui ca sa ii protejeze de barbaria satanica a musulmanilor asa zisi iubitori de pace care practica religia pacii si a iubirii.

  2. dininimapentrutine
    oct. 31, 2018 @ 08:56:10

    Doamne ai mila!

  3. Trackback: După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, va fi eliberată! | DREPTATE ÎN DRAGOSTE
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari