Simpozion ITP: 90 de ani de la apariția Bibliei în traducerea D. Cornilescu 12 Noiembrie 2014

Evenimente dedicate Bibliei în traducerea Cornilescu

În luna noiembrie vor avea loc două evenimente dedicate Bibliei Cornilescu. Primul va avea loc pe 12 nov. la Institutul Teologic Penticostal.

Al doilea eveniment se va desfășura în 18 nov., la Sala Dalles (pentru detalii vezi aici).

Ambele manifestări științifice vor cuprinde prezentarea volumului Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traduceri românești a Sfintei Scripturi, de Lector univ. dr. Emanuel Conțac.

12 noiembrie 2014

Institutul Teologic Penticostal din București organizează în data de 12 noiembrie 2014, începând cu ora 18,00, simpozionul: 90 de ani de la publicarea Bibliei în traducerea D. Cornilescu.

Photo Wikipedia

Simpozionul va fi urmat și de lansarea volumului Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traduceri românești a Sfintei Scripturi, publicat de Lector univ. dr. Emanuel Conțac, care cuprinde un studiu istoric amplu despre realizarea traducerii Cornilescu a Bibliei și corespondența prilejuită de apariția acestei traduceri evanghelice a Bibliei

Evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul ITPB și va avea următorul program:

18,00-20,00 Simpozion
20,00-20,30 Lansare de carte
Vă așteptă cu drag!

Articole de interes:

  1. Dumitru Cornilescu predica audio din Monte Carlo, 1970-75 (si o scurta biografie)

  2. Simpozionul video– Dumitru Cornilescu cu Iosif Ton, Petru Hututui, Timotei Mitrofan si Daniel Cuculea
  3. Cum M-am Intors la Dumnezeu, marturie scrisa de Dumitru Cornilescu – traducatorul Bibliei in Limba Romana
  4. Viata si Lucrarea lui Dumitru Cornilescu (carte online) via Cristianet
  5. Din viata si lucrarea lui Teodor Popescu (Crestin dupa Evanghelie si prietenul lui Dumitru Cornilescu)

Cine a fost Dumitru Cornilescu

Dumitru Cornilescu (n. 4 aprilie 1891, comuna Slașoma, județul Mehedinți – d. 1975, Elveția) a fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921, traducere care este în prezent cea mai răspândită traducere în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante). Această traducere nu este însă aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, deoarece Cornilescu a părăsit Biserica Ortodoxă, fiind unul dintre fondatorii Bisericii Evanghelice Române. Notorietatea acestei versiuni, foarte apreciată, se explică prin numărul mare de reeditări (în 1931, 1942, 1946 etc., cu o nouă revizuire în 1989, cu noi tiraje în 1990, 1996, 2000, 2002, 2005).

În urma unor puternice divergențe doctrinare cu cercurile teologice ale vremii, Cornilescu este sfătuit de însuși Patriarhul Miron Cristea să plece pentru o vreme din România, motiv pentru care s-a mutat în Elveția, unde a și decedat în anul 1975.

Studii – Dumitru Cornilescu a fost admis la Seminarul Central în 1904. A fost coleg, între alții, cu Ion Dobre, care ulterior avea să-și ia numele Nichifor Crainic. După absolvirea seminarului a devenit student al Facultății de Teologie din București. În toată această perioadă s-a remarcat deja ca traducător, fiind considerat de arhimandritul Iuliu Scriban (redactorul-șef al revistei Biserica Ortodoxă Română), drept „un om deprins a scrie și a exprima ideile cât se poate de limpede și de corect” („Cărți și reviste” în BOR, dec. 1921, p. 239), sau „cel mai harnic dintre teologii tineri pe ogorul scrisului creștinesc.” („Studiul pastoralei în biserica românească” în Revista teologică, anul XII, ian.-martie 1922, nr. 1-3, p. 15).

Pagina de titlu a NT Cornilescu 1920. Exemplarul se găsește în biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Wikipedia

Traducător al Bibliei – Traducerea Bibliei în limba română modernă, respectiv limba care se vorbea în primul sfert de veac al secolului XX, care i-a luat 4 ani, a fost începută de Cornilescu în înțelegere cu principesa Ralu Callimachi, cea care a finanțat tipărirea Noului Testament în 1920 și a Bibliei în 1921. Principesa, născută la Nisa pe 22 septembrie 1867, era fiica cea mai mare a lui Teodor și Zenaida Callimachi.

În perioada când și-a început Cornilescu activitatea, Biblia fusese tradusă și tipărită în numeroase rânduri de Societatea Biblică Britanică (prima ediție integrală 1871, revizuită și republicată în 1873 și 1874, 1905, 1911). Conform reglementărilor introduse de Cuza, toate aceste ediții au fost tipărite cu caractere latine. Prima versiune oficială a Sfântului Sinod a fost tipărită în 1914. Textul acesteia reprezenta revizuirea Bibliei de la Buzău (1854-1856) tipărit de episcopul Filotei.

Activitatea de traducător a lui Cornilescu a început de timpuriu, simultan cu cea publicistică, între primele sale articole numărându-se: „O trebuință a vremurilor de acum” (după o scriere a pastorului elvețian Frank Thomas, 1862-1928), în Păstorul ortodox, IX (1910), 12.

Cornilescu obișnuia să traducă broșuri de teologie evanghelică încă din anii de seminar. Catalogul Bibiliotecii Academiei Române conține circa 40 de broșuri traduse de el în perioada 1922-1925.

Imboldul traducerii este sintetizat în întrebarea pe care și-a pus-o: „Dacă viața creștină a poporului izvorăște din cunoașterea Bibliei, iar eu nu pot înțelege ce este scris acolo, cum va înțelege oare poporul?”.

Traducerea Bibliei în limba română modernă, respectiv limba care se vorbea în primul sfert de veac al secolului XX, care i-a luat 4 ani, a fost începută de Cornilescu din cauza dificultății limbajului utilizat de traducerile Bibliei existente în acea vreme.

SURSA – Wikipedia.ro

Dumitru Cornilescu (English)

Dumitru Cornilescu (4 April 1891 – 1975) was a Romanian archdeacon who wrote a popular translation of the Bible into Romanian, published in 1921. He became a Romanian Orthodox, then a Protestant priest. Cornilescu’s translation is the most popular version of the Bible among Romanian Protestants.

Cornilescu was born in Slașoma, Mehedinți County, the son of a teacher. Both his grandfathers were Orthodox priests. He studied at the Central Seminary from 1904, quickly becoming noted for his scholarly diligence.[1] He felt that existing Romanian versions of the Bible, notably the Bucharest Bible of 1688, were written in an archaic form of the language and that a modern version was badly needed. He began working on a new translation in 1916. His version of the Psalms appeared in 1920, followed by the New Testament in 1921, and, later in the same year, the full Bible. A revised edition was published in 1924.

Controversies

Initially the Bible was widely circulated, but by 1924 a number of objections had been raised by Orthodox priests and theologians. For example the Greek word „presbyteroi” was translated literally as „prezbiteri” („elders”) and not „preoți” („priests”), a decision that was seen as a threat to the Orthodox belief in apostolic succession. Cornilescu’s translation was not approved by the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church. By the early 30s, its huge success led the religious authorities to try to stop its dissemination in rural areas. To this end, they appealed to Gheorghe Mironescu, the Minister of the Interior, who in 1933 prohibited the Bible’s distribution in Romanian villages.

The controversy prompted the creation of an approved Orthodox version, translated by Vasile Radu and Grigorie Pișculescu, published in 1938 (revised 1968 and 1975). Because of the opposition, Cornilescu left the Orthodox Church. Along with Tudor Popescu (a former priest at the Cuibul cu barză Church), he founded the Evangelical Church of Romania.[5] His translation became the standard Protestant version in Romania. The popularity of this version is evidenced by the large number of reprints: 1931, 1942, 1946 etc., with a revised version in 1989, followed by many new editions (in 1990, 1996, 2000, 2002, 2005 etc).

Later life

Following the strong doctrinal differences between Cornilescu and other theologians of the time, and the emergence of the ultra-orthodox and fascist Iron Guard, Cornilescu was advised by Patriarch Miron Cristea to leave Romania for a period, which he did. He moved to Switzerland, settling in Montreux. The war and the post-war Communist take over of Romania gave him no incentive to return. He died in Switzerland in 1975.

Traducatorul Bibliei DUMITRU CORNILESCU Un Luther al Romaniei de Ziua Reformarii 31 Octombrie 1517

Dumitru Cornilescu grave Photo Laurentiu Balcan

Photo credit Laurentiu Balcan Dumitru Cornilescu mormant in Montreux, Elvetia

Dumitru Cornilescu (n. 4 aprilie 1891, comuna Slașoma, județul Mehedinți – d. 1975, Elveția)

Dumitru Cornilescu, traducatorul Bibliei in Limba Romana este considerat ca fiind un Luther al Romaniei. Odata cu traducerea si tiparirea Bibliei in Limba Romana in anul 1921 de catre Cornilescu, poporul roman a avut pentru prima data accesul la citirea Bibliei si de atunci incolo fiecare putea sa aiba Biblia in posesia lor. Lui ii datoram faptul ca multi oameni au auzit si citit Cuvantul lui Dumnezeu si au primit Mantuirea prin Isus Christos.

In continuare veti afla scrieri despre acest om al lui Dumnezeu, care s-a intors la credinta in Isus Christos in timp ce traducea Biblia dintr-o alta limba, pentru folosul poporului roman. A.C.

DOCUMENTARUL:


Simpozionul – Dumitru Cornilescu

Editie Speciala, Pastor Dan Duca (Moderator) si Invitati:

Dr. Prof. Iosif Ton, Daniel Cuculea, Timotei Mitrofan, Petru Hututui la Centrul Crestin Oradea.

Urmatoarele informatii sunt de la Wikipedia:

Noul Testament 1920

Pagina de titlu a NT Cornilescu 1920. Exemplarul se găsește în biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Cornilescu a tradus mai întâi Noul Testament, care a văzut lumina tiparului în 1920. O primă informație despre tipărirea acestei ediții se află într-o scrisoare din 14 mai 1920, trimisă de John Howard Adeney (capelan anglican la București) către Robert Kilgour, unul dintre editorii Societății Biblice Britanice: „Cornilescu, ajutat de niște prieteni din Elveția ai dlui Broadbent (Dl. Berney) va începe săptămâna viitoare tipărirea unei prime ediții a NT tradus de el.” Vestea tipăririi acestei versiuni era anunțată în Noua Revistă Bisericească, iunie-iulie 1920, p. 55: „în curând va ieși de sub tipar Noul Testament tradus de D. Cornilescu”. Ulterior, arhimandritul Iuliu Scriban avea să scrie: „În cursul lui 1920, d. Cornilescu, cu ajutorul principesei Calimaki, a izbutit să-și tipărească traducerea lui cuprinzând Noul Testament și Psalmii.”

În prima sa ediție a NT, Cornilescu a folosit din belșug parafraze, recurgând adesea la soluțiile de traducere adoptate de traducătorul elvețian Louis Segond. Influența versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu a fost semnalată de către Gala Galaction la scurtă vreme după publicarea NT din 1920, într-un articol publicat pe 21 iulie 1920, în Luptătorul. Între altele, Galaction scria următoarele:

„De subt teascurile tipografiei Gutenberg a apărut zilele acestea Noul Testament al Domnului nostru Iisus Hristos. tradus de D. Cornilescu, Stăncești-Botoșani. E o carte de 467 de pagini, tipărită cu îngrijire, pe două coloane, cu hârtie destul de bună, și care, după cât aud, a costat în aceste vremuri grele, o avere întreagă. Este o adevărată surprindere acest eveniment tipografic! (…) Autorul acestei noi traduceri a Noului Testament, este – din capul locului – vrednic de toate laudele și de toate încurajările. (…) Traducătorul merită să fie lăudat pentru lucrul cu care ni se înfățișează. Nu-l cunosc nici personal, nici impersonal. Se zice că e față bisericească și anume preot călugăr. A mai apărut de câte ori, în câmpul literaturei bisericești, cu mici publicații pioase, dintre cari în acest moment, nu-mi aduc aminte de nici una.”

Biblia 1921

Pagina de titlu a Bibliei Cornilescu 1921

Cu privire la versiunile Cornilescu (și îndeosebi la Biblia 1921) s-a afirmat uneori că ea a fost tipărită „sub autoritatea Bisericii Ortodoxe Române” și că „inițial traducerea lui Dumitru Cornilescu s-a publicat cu aprobarea autorităților eclesiale ortodoxe.” Într-un comunicat dat publicității în aprilie 2012, cu ocazia distriburii Bibliei Cornilescu (ediția GBV) împreună cu ziarul Adevăru, Ioan Enescu, directorul editurii Orizonturi, afirma următoarele: „Subliniem în mod deosebit că traducerea preotului Dumitru Cornilescu a fost acceptată de Biserica Ortodoxă Română, apărând cu binecuvântarea Patriarhului României. Ar fi acceptat oare Patriarhul României să binecuvânteze o Biblie neoprotestantă?! Biserica Ortodoxă Română nu și-ar fi putut însuși, în niciun caz, o versiune neoprotestantă așa cum se apreciază în comunicatul Patriarhiei. Faptul că, ulterior, Biserica nu a mai agreat traducerea preotului Cornilescu nu a fost generat de vreun viciu al traducerii, ci de neînțelegerile dintre Patriarhia Română și persoana traducătorului. O versiune ortodoxă nu putea deveni brusc o versiune neoprotestantă.” Afirmația este eronată, după cum indică pagina de titlu a acestei versiuni. Contrar celor afirmate de Ioan Enescu, ea nu s-a bucurat niciodată de aprobarea oficială a Sf. Sinod al BOR, a cărei ultimă ediție (înainte de Cornilescu) a fost publicată în 1914, următoarea versiune ortodoxă oficială fiind publicată abia în 1936.

Potrivit unei scrisori (27 nov. 1920) trimise Societății Biblice Britanice de către J. W. Wiles de la Belgrad, textul VT tradus de Cornilescu era deja gata, iar traducătorul aștepta cu nerăbdare ca Societatea să-i trimită hârtia necesară tipăririi întregii Biblii.

Nu există informații despre data precisă la care s-a încheiat tipărirea Bibliei 1921, dar ea trebuie să fi avut loc în prima parte a anului, dat fiind că într-o scrisoare din 22 august 1921, Robert Kilgour îi comunica lui John Howard Adeney (capelan anglican din București) că Societatea Biblică are deja un exemplar în bibliotecă și că ar mai fi nevoie de încă trei.

Biblia Cornilescu 1921 reia fără modificări textul NT 1920. Analiza comparată a Bibliei Cornilescu 1921 și a versiunii Segond confirmă parțial afirmațiile lui Galaction, dar, conform unui studiu detaliat dedicat acestei chestiuni, „Influența mare exercitată de versiunea Segond nu trebuie să ne facă să credem că traducătorul român a copiat în mod servil traducerea biblistului elvețian. Există suficiente versete care arată că versiunea Cornilescu 1921 diferă de cea a lui Segond”.

Biblia 1924

Pagina de tilu a Bibliei Cornilescu 1924

Deși în mod curent se afirmă că ediția revizuită de Cornilescu a fost publicată în 1923, scrisorile privitoare la Biblia Cornilescu din arhiva Societății Biblice Britanice arată fără dubii că ea a ieșit de sub tipar în septembrie 1924.

Această ediție, tipărită pe hârtie de India, s-a remarcat prin calitatea tipăriturii și a legării. Totuși, faptul că traducătorul nu a putut supraveghea direct tipărirea ei a dus la apariția unor greșeli de tipar (încălecarea unor rânduri la Evrei 1:10).

În primii câțiva ani care s-au scurs de la publicarea ei, Biblia 1924 s-a vândut în tiraje uriașe pentru vremea respectivă, devenind un adevărat best-seller. J. W. Wiles, reprezentantul Societății Biblice Britanice pentru țările din Balcani, raporta în februarie 1928 următoarele date cu privire la Biblia Cornilescu: „Am lăsat în urmă numere ca 5.000 pe an, ca de exemplu în 1920, și am urcat la 85.000, 95.000 și aproape 100.000 de exemplare pe an.” Statisticile se referă, desigur, nu doar la Biblie, ci și la Noul Testament, care fusese tipărit în ediție de buzunar.

Biblia 1931 – Pagina de titlu a Bibliei Cornilescu 1931

Critici aduse versiunii Cornilescu 1924

Ediția Cornilescu 1924 a fost întâmpinată cu suspiciune de către unii reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. La începutul anilor ’30, succesul ei uriaș a făcut ca autoritățile religioase să încerce să oprească difuzarea ei în mediul rural. În acest scop, s-au făcut demersuri pe lângă ministrul de interne (G. Mironescu), al cărui ordin (22 martie 1933) interzicea distribuirea Bibliei Cornilescu 1924 în satele și comunele României.

Pentru a debloca situația, Societatea Biblică Britanică, sub a cărei siglă fusese publicată această versiune, l-a trimis pe J. W. Wiles, reprezentantul ei de la Belgrad, să ceară o audiență lui Nicolae Titulescu. Acesta l-a informat pe reprezentantul Societății Biblice Britanice că între motivele pentru care Biblia Cornilescu nu este agreată este faptul că în Iacov 5,14 termenul grecesc presbyteroi a fost tradus prin „prezbiteri” și nu „preoți”, cum ar fi preferat ierarhia ortodoxă. Wiles a explicat că nici versiunile sinodale rusești ale Bibliei nu folosesc termenul „preoți”, ci tot „prezbiteri”. În urma acestei întrevederi, ordinul a fost revocat.

  • Evrei 7:24 – aparabatos

O acuzație care a fost adusă mai recent versiunii Cornilescu privește traducerea versetului din Evrei 7:24. Bogdan Mateciuc, evanghelic convertit la ortodoxie, scrie pe site-ul lui: „La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea ÎPS Bartolomeu Anania) se poate citi: «dar Iisus are o preoție netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac», pe când în traducerea Cornilescu scrie «Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul». Citatul este folosit de protestanți pentru a justifica necredința lor față de succesiunea apostolică.” Acuzația de mai sus este nefondată, deoarece, așa cum dovedește un studiu dedicat versiunii Cornilescu, soluția de traducere folosită de fostul ieromonah se regăsește și în câteva versiuni ortodoxe ale Bibliei: Galaction 1938, NT sinodal 1951 și Biblia sinodală 1968. În realitate, Cornilescu a recurs la această soluție de traducere fiindcă ea fusese propusă deja de Louis Segond și de lexicograful american Joseph Thayer în dicționarul său grecesc, folosit de Cornilescu în procesul traducerii.

  • Apocalipsa 20 – mia de ani

Bogdan Mateciuc afirmă că „în cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbește despre ‘mii de ani’, Cornilescu traduce ‘o mie de ani’, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a ‘împărăției de o mie de ani’. Dacă el ar fi fost, așa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanții, un erudit în limbile ebraică și greacă, în mod evident ar fi văzut și înțeles originalul grecesc!” Deși începând cu NT 1979 echivalarea secvenței grecești ta hilia ete (τὰ χίλια ἔτη) s-a făcut în edițiile ortodoxe (inclusiv în Biblia Anania) prin expresia „mii de ani”, această traducere este eronată, după cum arată un studiu academic extins asupra acestei probleme. Cu referire la această expresie din Apocalipsa 20, cunoscutul patrolog C. Bădiliță scria următoarele: „Fără a intra în polemici inutile, ta chilia înseamnă, în limba greacă adevărată, nu aceea inventată de B. Anania, ‘o mie’, nu ‘mii’ (la plural).”

Photo Credit Wikipedia Fila din Editia 1921

  1. Cum m-am intors la Dumnezeu, marturie scrisa de Dumitru Cornilescu (traducatorul Bibliei in Limba Romana)
  2. Din viata si lucrarea lui Teodor Popescu (Crestin dupa Evanghelie si prietenul lui Dumitru Cornilescu)
  3. Dumitru Cornilescu predica audio din Monte Carlo, 1970-75 (si o scurta biografie a translatorului de Biblie)
  4. Cartea online (mai jos-click pe capitol sa citesti)

Cuprins
Prefata
Ia ) Primii pasi
I b) O descoperire cruciala
I c) Scurta retrospectiva istorica
I d) Traducerea Bibliei
I e) Tiparirea Bibliei
II a) Incepe sa se lumineze de ziua!
II b) Intoarcerea la Dumnezeu
II c) O intarire si un inceput
II d) Cuibul cu barza
II e) Marea confirmare
II f) Adevarul se raspandeste
II g) Impotriviri
III a) Peregrinari
III b) Ländly
III c) In doi
III d) Pe cont propriu
IV a) Privind inapoi spre tara lui
IV b) O alta usa deschisa: America
IV c) Din nou acasa… la lucru
IV d) Recunostiinta
V a) O viata sfanta
V b) O cale de urmat

Traducatorul Bibliei DUMITRU CORNILESCU Un Luther al Romaniei (studiat la Oxford de Iosif Ton si onorat la Geneva)

Alte postari despre Dumitru Cornilescu

DOCUMENTARUL:


Dumitru Cornilescu predica audio din Monte Carlo, 1970-75 (si o scurta biografie a translatorului de Biblie)

Multumiri lui Marius Silvesan de la istorie evanghelica pentru semnalare a sitului. Situl se gaseste aici: Colegiul Evanghelic Dumitru Cornilescu

Dumitru CORNILESCU – (1891-1975)

P E R S O A N A

Dumitru Cornilescu s-a născut în comuna Slaşoma din judeţul Mehedinţi, în anul 1891. A fost întîiul născut într-o familie numeroasă, cu 12 copii dintre care doar 8 au rămas în viaţă. Tatăl, fost învăţător în sat, cu o lungă tradiţie cărturărească în familie, a dat la şcoală pe cei trei băieţi ai săi: Dumitru, Gheorghe şi Iulian.

Dumitru a absolvit şcoala primară în sat şi apoi a mers la Seminarul teologic ortodox din Bucureşti. A urmat Universitatea din Bucureşti, Facultatea de teologie, pe care a absolvit-o printre laureaţii promoţie 1916.

Încă din facultate a fost cunoscut ca harnic traducător şi editor al unor broşuri cu conţinut religios, pe care le împărţea enoriaşilor de la biserica Cuibul cu Barză din Bucureşti unde era cîntăreţ în parohia preotului Teodor Popescu.

După terminarea studiilor, este primit în monahie şi ajunge ierodiacon pe lîngă mănăstirea Dobrovăţ din Moldova. Prin înţelegere cu Episcopul de Huşi, Nicolae Munteanu, viitor Patriarh, i se permite „detaşarea” la conacul prinţesei Ralu Calimachi de la Stânceşti, lîngă Botoşani, pentru a lucra la noua traducere a Bibliei pe înţelesul poporului.

În vara anului 1923, după agitaţia publică stârnită de activitatea duhovnicească a preotului Teodor Popescu(apoi de caterisirea sa), a plecat cu acesta din ţară în concediu în Germania -dar, după mai multe vizite în oraşe din Germania, apoi Franţa, Anglia ( la Londra, pentru supravegherea tipăririi Bibliei), Elveţia, rămâne şi se stabileşte la Oberageri, Cantonul Zug,(lîngă Zurich),în Elveţia, unde se căsătoreşte şi devine pentru mulţi  ani (1927-1951) capelanul şi apoi directorul Sanatoriului Landli.

De-a lungul anilor l-a sfătuit îndeaproape pe Teodor Popescu cu privire la la mersul tinerei adunări reformate evanghelic din Bucureşti, (construită pe str. Carol Davilla nr.48 din cartierul Cotroceni de Societatea pe acţiuni TREZIREA), care avea o puternică înfluenţă spirituală  şi o curajoasă lucrare de misiune în multe localităţi din ţară.
Din anul 1965 cînd vizitează SUA, colaborează strâns cu posturi creştine de radio din Cleveland, Bonaire-Caraibe, Monte Carlo-Monaco, precum şi cu numeroase reviste creştine printre care „Unter dem Kreutz”(Sub Cruce-Elveţia)  şi „Luminătorul”(Chicago,SUA).
S-a stins din viaţă în anul 1975, fiind omagiat de credincioşii  români din SUA şi din lumea întreagă şi „Radio Monte Carlo”, post de radio unde obişnuia în ultima parte a vieţii să vorbească românilor despre Dumnezeu şi să cânte chiar în româneşte. Toată viaţa sa a analizat şi a re-analizat, cântărind fiecare cuvânt al traducerii pe care o realizase în tinereţe.

L U C R A R E A

Între 1916-1921, Dumitru Cornilescu a tradus Biblia în limba română modernă din originale greceşti şi ebraice şi a tipărit în 1920 Psalmii,  în cadrul Editurii SOCIETATEA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ înfiinţată de el în Bucureşti.

În 1921 se tipăreşte Noul Testament şi în întregime Biblia, la aceiaşi editură, cu susţinerea publică şi binecuvîntarea unor membri marcanţi ai Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1917 trăise la Stânceşti, Botoşani, experienţa convertirii la adevărata credinţa creştină, aceea a cunoaşterii personale a Mîntuitorului Cel viu, Isus Cristos. Deşi era teolog şi traducător al Sfintei Scripturi a trebuit să recunoască minunea întoarcerii conştiente la Dumnezeu. Acest lucru îl marchează atât de profund încât hotăreşte să-şi dedice viaţa acestui măreţ ideal: de a spune şi altor oameni despre minunea transformării sau a renaşterii spirituale, care i se poate întîmpla oricărui om care crede şi se încrede în Cristos cel răstignit şi înviat.

Prin mărturia sa, în anul 1919 şi Teodor Popescu, parohul său de la Cuibul cu Barză din Bucureşti se întoarce la Dumnezeu începând o amplă mişcare de reformă, sau trezire spirituală, în biserica sa.

Între anii 1920-1924 cei doi activează pe tărâm spiritual, de lucrarea lor fiind legat un amplu scandal în presa vremii de atunci, cunoscut sub numele de “Minunea de la Cuibul cu Barză“. Prin aducerea în faţa opiniei publice a fundamentelor credinţei creştine moştenite de noi, românii, prin Ortodoxism, s-a produs o mare dezbatere naţională, teologică, etică şi morală.

În perioada locuirii în străinătate, mai lucrează (1924-1931) o a doua traducere, literală, a Sfintei Scripturi pe care o tipăreşte la Bucureşti în 1931, într-un număr mic de exemplare, sub egida Societăţii Biblice pentru Britania şi străinătate.
Din anul 1965, deşi era bolnav, vizitează biserici ale credincioşilor români din SUA, primind o unanimă recunoaştere spirituală şi teologică.
În 1971, la împlinirea a opt decenii de viaţă şi 50 de ani de la prima traducere a Bibliei, primeşte la Geneva titlul onorific de PREŞEDINTE DE ONOARE PE VIAŢĂ al Societăţii Biblice pentru Britania şi Străinătate, cea mai onorantă recunoaştere internaţională a vreunui teolog român.


M E S A J U L

Colecţia de predici audio dela RADIO MONTE-CARLO, Monaco, 1970-1974


Colegiul Evanghelic Dumitru Cornilescu, infiintat 2009. Bucuresti, apartine Biserica nr.1, Str. Carol Davila 48: www.ber.ro


Articole de interes:

  1. Simpozionul video– Dumitru Cornilescu cu Iosif Ton, Petru Hututui, Timotei Mitrofan si Daniel Cuculea
  2. Cum M-am Intors la Dumnezeu, marturie scrisa de Dumitru Cornilescu – traducatorul Bibliei in Limba Romana
  3. Viata si Lucrarea lui Dumitru Cornilescu (carte online) via Cristianet
  4. Din viata si lucrarea lui Teodor Popescu (Crestin dupa Evanghelie si prietenul lui Dumitru Cornilescu)

Cum M-am Intors la Dumnezeu, marturie scrisa de Dumitru Cornilescu – traducatorul Bibliei in Limba Romana

Sa ne cunoastem inaintasii

credintei noastre – Vedeti cum

Dumnezeu se descopera!

O lucrare extraordinara si putin cunoscuta de credinciosi, ce ne dezvaluie modul in care Dumitru Cornilescu a inteles mintuirea in timp ce lucra la translatia Bibliei in Limba Romana. Nefiind sigur ca  intelege in mod corect mesajul Evangheliei, el s-a rugat lui Dumnezeu ca sa mai intoarca si pe altcineva la Domnul ca pentru el sa fie o confirmare ca  a inteles mesajul Bibliei. La scurt timp dupa ce s-a rugat primeste la el doi soldati care  in curind plecau spre razboi. Dupa  explicatiile lui Cornilescu din Biblie, acestia il primesc pe Hristos ca Mintuitor iar dupa aceea urmeaza o evanghelizare in mijlocul soldatilor cu programe de studiu al Cuvintului lui Dumnezeu  care tineau de la orele doua  dupa amiaza pina la orele noua seara in fiecare duminica. Petreceau 7 ore impreuna vorbind despre Mintuitorul (de cintat nu stiau nici o cintare, desi doreau sa cinte dupa indemnul Scripturii). Cititi aceasta autobiografie in care veti putea gasi detalii din viata  acestui om a lui Dumnezeu care a avut o mare influenta in viata de traire a poporului roman si caruia ne datoram prima translatie a Bibliei in Limba Romana.

La sfirsitul articolului puteti viziona Simpozionul Dumitru Cornilescu cu Dr.Prof. Iosif Ton, Daniel Cuculea, Timotei Mitrofan, si Petru Hututui.

Spre traducerea Bibliei

Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc. Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate. Am rămas uimit când am văzut atât de multe cărţi creştine, întrucât pe vremea aceea, la noi în ţară, erau foarte puţine.

Am început să comand aceste cărţi şi să le ci­tesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieţi mă înflăcăra din ce în ce mai mult şi îmi ziceam mereu: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viaţă”. Dar cum?

Nu m-am mulţumit să aştept până mă fac preot. Am început încă din seminar să traduc câteva capitole din aceste cărţi; uneori chiar cărţi întregi, şi să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Mă aşteptam să văd viaţa despre care îmi vorbeau ele. Dar viaţa nu venea.

Când eram la Universitate, din economiile mele şi banii pe care-i primeam ca pedagog la seminar şi cântăreţ la biserică, am început să tipăresc câteva din aceste capitole si chiar cărţi si tractate, şi să le împart prin ţară. Dar cu toată această lucrare, viaţa pe care o aşteptam nu venea.

Mă miram si ziceam: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri: de ce nu vine aceeaşi viaţă despre care vorbesc ele?” Am în­ceput să mă gândesc mai temeinic şi să citesc cărţile cu mai multă atenţie. Cu prilejul acesta, am băgat de seamă că toate cărţile vorbeau de o singură carte: Biblia, în ele se spune că fiecare trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa zăboveşte să vină”. Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar – după câteva zile – Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia aşa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o ci­tesc într-o altă limbă, am înţeles-o şi mi-a plăcut.

,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viaţa creştină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?!”

Biblia din anul 1866

Atunci am început să mă gândesc să fac o altă traducere. Am început să traduc Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era cu ce să o tipăreşti? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare, în acelaşi timp, tipăream mereu cărţi mai mici, apoi am tipărit un calendar cu gânduri creş­tine pentru fiecare zi. Cineva a trimis acest calen­dar doamnei C., care era la Geneva. Era ceva nou la noi în ţară. Dânsa mi-a scris apoi cu privire la el. Când a venit în ţară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre lucrarea mea, i-am spus că mă gândesc să fac o nouă traducere a Bibliei: „Tocmai acesta este şi gândul meu”, mi-a răspuns dânsa.

Avea o sumă de bani, pe care o consacrase Domnului tocmai pentru acest scop: răspândirea Bibliei în ţară.

Aşa că s-a bucurat când a văzut că eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tiparul era asi­gurat, deci m-am apucat imediat de lucru.

Întoarcerea mea

Pe când lucram la traducerea Noului Tes­tament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta, m-am trezit cu totul cu alte păreri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui Dum­nezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva:

–   Ce este păcat?
I-aş fi răspuns:

–   Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.

–   Cine e un păcătos?

–   Ucigaşul e un păcătos si locul lui este la închisoare.

Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii” (Matei 5.22), am rămas uimit, fiindcă ştiam că toţi se mânie în fiecare zi. Dacă ai de a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. Şi dacă toţi se supără, nu se poate ca lucrul acesta să fie aşa de grav. N-am putut să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe. Când am ajuns la versetul din epistola către Romani, care spune că: „Toţi au păcătuit”, nu am putut fi de acord cu el, fiindcă ziceam: „Eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt în închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost în închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos”. N-am putut înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe.

Când am ajuns la celălalt verset: ,Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…” m-am înfuriat puţin pe locul acesta., Asta n-o pot crede”, mi-am zis eu. „Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind broşuri, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu. Dar atunci de ce spune Biblia că «nu e niciunul care face binele», când eu văd că este cel puţin unul… sunt eu însumi.” N-am putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că: „Plata păcatului este moartea”, am zâmbit şi am zis: „E cu putinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a păcatului e aceea dacă fiecare o capătă?” Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe.

Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20.14 care vorbeşte despre a „doua moarte”, adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i ceva groaznic. Aş vrea să ştiu cine e acolo în iazul de foc”. Si, când am văzut că în iazul cu foc sunt ucigaşii (Apocalipsa 20.8), mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo, pentru că sunt mai păcătoşi”. Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd cine mai e acolo. Si, spre marea mea uimire,, am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii.

„Cum” mi-am zis eu, e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pe­deapsă ca uciderea? Doar orice om spune min­ciuni în fiecare zi. Si nu numai una, ci multe si de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe, etc. Şi dacă e aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă şi vine cineva pe la tine şi tu nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună.” Aşa că acum m-am încredinţat de-a-binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică si îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului”.

Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul cu foc. Am cer­cetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela     din epistola către Romani, care spune că: „toţi sunt socotiţi neprihăniţi fără plată”, am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea asta e plină de lucruri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în foc şi acum deodată iată-i pe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată». Care e deosebirea?” Şi, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am văzut că era şi e o deosebire.

Da, „socotiţi neprihăniţi fără plată”, dar prin credinţa în sângele lui Isus

click sa citesti cartea

Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcate. „A”, mi-am zis, „Domnul Isus a murit pentru păcate. E adevărat?” învăţasem la şcoală că el a murit pentru păcatele întregii lumi (l Ioan 2.2). Dar la ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru păcatele întregii lumi”, mi-am zis eu, „a murit pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din lume”. Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta e şi pentru păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi zice lui Dum­nezeu: „Doamne, eu nu cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Domnul Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cu­vântul Tău.” Şi aşa am luat pentru mine iertarea păcatelor.

Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra • în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi. Si acum e un Mântuitor viu. ,,Bun”, mi-am zis, „tocmai asta e ce-mi trebuia, îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi”. Dar cea mai mare bu­curie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu, căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul, pentru că El a frânt puterea vrăjmaşului prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.

Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu puteam altfel, că trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am descope­rit că există o astfel de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El e şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noş­tri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: „dacă aposto­lul Pavel era un rob, cu atât mai mult trebuie să fiu eu rob.” Si aşa L-am luat ca Domn si Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn si Stăpân minunat e El, căci te poţi încrede deplin în El.

Aşa m-am întors la Dumnezeu. Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui Dum­nezeu. Ştiam că de acum trebuia ca toate să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: „Tradu­cerea de până acum e făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o nouă tra­ducere făcută de omul cel nou. Am început tra­ducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu alte întrebări, şi anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!

O întărire şi un început

Acum greutatea era că eram singura persoană care începuse o viaţă nouă în felul acesta. Citisem si alte cărţi care întăreau cele de mai sus. Dar erau… cărţi. Aşa că am început să mă gândesc: „viaţa asta e foarte frumoasă, dar cine ştie dacă nu e numai o închipuire a mea, fiindcă am că­pătat-o numai prin citirea şi cercetarea Bibliei!” Dar acum fiecare verset mi se înfăţişa într-o lumină nouă. Şi versetul acesta din Filipeni 4 mi-a venit în minte: „In orice lucru aduceţi cere­rile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri”. „Doamne”, am zis eu, „nu pot să spun că sunt un necredincios. Cred orice lucru din Cuvântul Tău, dar nu ştiu dacă sunt pe calea cea bună. însă dacă îmi dai prilej să văd un alt suflet venind la Tine, în acelaşi fel, voi fi deplin încredinţat că sunt pe calea cea bună.”

M-am rugat. După trei luni, m-am pomenit, într-o dimineaţă, cu doi tineri de la Şcoala Militară din Botoşani care m-au întrebat cum pot să fie pregătiţi pentru moarte. „Fiindcă”, ziceau ei, „trebuie să plecăm în curând pe front şi cine ştie dacă nu vom muri! Şi trebuie să spunem adevărul că nu suntem gata de moarte. Dumneavoastră ca preot trebuie să ştiţi cum poate fi cineva pregătit pentru moarte”,,Da”, am zis eu, „bine că aţi venit acum, fiindcă dacă aţi fi venit acum trei luni, n-aş fi putut să vă răspund la această întrebare. Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre şi, dacă luaţi pentru voi acest fapt şi vă daţi viaţa şi inima în mâna Lui, aveţi iertarea păcatelor chiar în această clipă. Iar dacă vă duceţi pe front si muriţi, Mântuitorul vă aş­teaptă să vă primească la El. Dar dacă vă veţi întoarce, veţi avea de făcut ceva pentru el şi anume să spuneţi şi altora cum pot fi pregătiţi pentru moarte”. S-au bucurat de această veste. Au primit-o îndată şi s-au întors la cazarmă, spunând celor­lalţi că sunt mântuiţi şi că păcatele le sunt iertate. Unii i-au luat în râs, alţii doreau să mai audă despre aşa ceva. Duminica următoare, au mai venit cu alţii si le-am spus adevărul si lor. Unii din ei s-au hotărât pentru Domnul şi, după câtăva vreme, era un număr destul de mare de suflete, cu care petreceam fiecare duminică după masă împreună, de la ora două până pe la nouă seara.

Aveam mult timp la dispoziţie, aşa că am simţit nevoia unei schimbări. Fiindcă toţi eram tineri, ne-ar fi plăcut să cântăm, dar nu ştiam ce să cântăm. Cântece din lume nu puteam cânta, iar cântări creştineşti nu aveam nici una. Dar, printre cărţile pe care le comandasem, la început, era şi o carte de cântări. M-am uitat prin ea şi am văzut că erau foarte frumoase Într-adevăr. Păcat că erau în altă limbă, nu în româneşte.

Acum însă obişnuiam să mă duc la Mântui­torul cu toate problemele şi i-am zis: „Mântui­torule, vezi în ce greutate mă aflu. Eu nu sunt un mare muzicant, dar Tu poţi să-mi dai putere să traduc câteva cântări”. M-am rugat astfel mai multă vreme, apoi am încercat, şi, după multă trudă, am tradus o cântare şi apoi altele, în duminica următoare, când au venit tinerii la mine, le-am spus că toate trebuie să se înno­iască în viaţa cea nouă, chiar şi cântarea. Ca urmare, am început să le cânt cântarea pe care o tradusesem. Le-a plăcut foarte mult şi, la ultima strofă, au început toţi să cânte. Am cântat timp de o oră, încât au învăţat cântarea pe dinafară, apoi s-au întors la cazarmă si au cântat-o şi acolo. Mulţi din camarazii lor au început să zică: .Asta-i frumos, aceştia se duc şi petrec cu muzică dumi­nica. Trebuie să ne ducem si noi la petrecere”. Au venit să petreacă şi mulţi dintre ei s-au hotărât pentru Domnul. Aşa a fost începutul.

Câteva fapte izbitoare au făcut să se întindă mişcarea.

Una dintre ele a fost întoarcerea la Dumnezeu a unui necredincios. Era un tânăr cult, dar care nu credea în nimic. Prietenii noştri, la început, doreau să-l facă si pe el să vină să audă Evan­ghelia, dar el nu voia. Unul dintre cei care s-au hotărât pentru Dumnezeu s-a îmbolnăvit. Docto­rul i-a spus să mănânce miere, dar miere nu se găsea în oraş în timpul războiului. El şi-a adus aminte că la mine mâncase miere la ceai. A rugat pe prietenul lui necredincios să vină la mine şi să-i aducă puţină miere. Necredinciosul nu voia să vină, căci zicea: „Omul acela îşi are părerile lui, eu le am pe ale mele, si nu vreau să mă cert cu el”. Dar prietenul lui i-a zis: „Dacă tu n-aduci vorba de credinţă, el nu începe”. „A, dacă e aşa”, a zis el în cele din urmă, „am să mă duc”.

A venit, şi a mai luat un alt prieten cu el. „Fiindcă” zicea el, „cine ştie, poate că ajungem la ceartă din cauza părerilor noastre deosebite si măcar să fim noi doi, iar el unul”. Când au venit, am început să vorbim despre toate: cum e vremea, cum merge războiul, etc., dar nici vorbă despre credinţă. Prietenul lui, care nu ştia nimic despre hotărârea camaradului său, şi-a zis: „Suntem în casa unui preot. Vorbim despre toate, numai despre religie nu. Nu este frumos. Trebuie să vorbim puţin şi despre credinţă, chiar dacă nu credem”. Şi a început să spună că „acum lumea nu mai crede în nimic”. Fără îndoială, m-am folosit de prilejul acesta si am început să vorbesc despre Evanghelie. Necredinciosul s-a supărat foc. A început să-mi spună o mulţime de lucruri neplăcute.

Eu am aşteptat până s-a liniştit şi apoi am început să vorbesc despre Mântuitorul. El a ascultat foarte liniştit şi, la urmă, a zis doar atât: „De ce nu ni se spun astfel de lucruri la şcoală?” „Pentru că”, am zis eu, „n-au trecut prin ele şi nu le au”. Lui îi plăcea să citească. I-am dat o carte şi l-am rugat să vină duminica viitoare şi să-mi spună dacă i-a plăcut.

în duminica viitoare, când a venit, l-am între­bat despre carte. A spus că i-a plăcut foarte mult şi că tot ce a găsit în ea era foarte adevărat. „Dacă e adevărat”, i-am zis eu „trebuie să iei o hotă­râre”. „Am şi luat-o”, a răspuns el. „Ce hotărâre?” l-am întrebat eu nerăbdător. „M-am hotărât pentru Domnul Hristos”. Ce bucurie pe noi, mai ales că el avea oarecare trecere printre tovară­şii lui, ca unul care era citit. El, prin pilda lui, a adus şi pe alţii.

Aveam si un foarte bun muzician, care a pregătit un cor. într-o zi, el era la carceră si citea o carte despre rugăciune. Un prieten al lui l-a văzut si a început să râdă de el. Apoi, a zis:„Dacă este adevărat că prin rugăciune se poate face atât de mult, roagă-te ca diseară pe la ora şase să-mi dea drumul din carceră şi să mă duc la Iaşi. Atunci am să mă întorc si eu la Domnul”. Muzicianul şi-a zis: De ce n-ar putea face Dum­nezeu lucrul acesta? Doar este spre slava lui”. Apoi a zis prietenului său:„Dorinţa ţi se va împlini”. Apoi s-a retras pentru câteva minute, s-a rugat într-un colţ şi a început să citească mai departe.

Spre marea mirare a celorlalţi, pe la şase sea­ra, a venit un soldat si a zis: „L. e liber si are or­din să plece îndată la Iaşi”. Ce răsunet a avut aceas­tă întâmplare în cazarmă! Fiecare a ştiut de ea. Duminica viitoare, si mai mulţi au venit să audă vestea Evangheliei. Aşa a început mişcarea

Lucrul la o şcoala normală

Când s-a terminat războiul, doi dintre cei întorşi la Dumnezeu datorită întâlnirilor noastre duminicale au fost nevoiţi să se ducă la şcoala normală de la B. să-şi finalizeze studiile ca să se facă învăţători. Simţeau că trebuie să facă şi acolo ceva pentru Domnul, dar nu vedeau ce. Nu puteau nici să predice, nici să vorbească prea mult cu colegii lor despre Domnul Isus. Erau într-o mare încurcătură.

Puteau însă să se roage. S-au hotărât să se ducă pe malul râului, în pădure, si să se roage. Au spus Domnului cam aşa: „Doamne, Tu ştii că noi nu putem să predicăm şi nu putem vorbi prea mult colegilor despre Tine. Dar Tu cunoşti sufletele din şcoala aceasta şi nevoia lor de un Mântuitor. Te rugăm să faci pe cei ce sunt fră­mântaţi de gândul mântuirii să vină la adunarea noastră . Noi nu vrem să vorbim nimănui si nu chemăm pe nimeni”. Aşa au şi făcut. După patru zile, a venit la ei un coleg şi le-a zis: „Am băgat de seamă că în fiecare seară voi vă duceţi în pădure. Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce faceţi acolo?” Cei doi au rămas cam încurcaţi, dar au spus: „Ce facem noi poate nu ţi-o plăcea”. „Ce anume?” a întrebat el. „Ei, ne rugăm şi noi”. „Tocmai de asta am nevoie şi eu”, a zis el. „Cam bănuiam eu aşa ceva. Vreţi să mă lăsaţi să vin şi eu cu voi?” „Cu siguranţă!” a fost răspunsul celorlalţi. Ce bucurie a fost pe ei când au văzut că rugăciunea lor fusese ascultată aşa de curând. Acesta a fost începutul. Apoi au venit şi alţii, aşa că, după o vreme, erau destul de mulţi cei care se duceau frecvent si se rugau.

Mulţi dintre ei s-au întors la Domnul numai venind la această adunare de rugăciune. Fără îndoială, n-au mai putut rămâne ascunşi acum. Colegii lor au auzit. Unora le-a plăcut, altora nu. Se înţelege, nu prea le plăcea să se lase de păcat. Aşa că a început, ca de obicei, o mică prigonire.

Câţiva colegi neântorşi la Domnul s-au ho­tărât într-o seară să se ducă după ei la aduna­rea de rugăciune si să arunce cu pietre în ei. Credincioşii au auzit, dar au luat hotărârea să se ducă fără teamă, ca de obicei. S-au dus si au început să se roage. Apoi au venit cei neântorşi la Domnul cu pietre în mâini. Cel ce se ruga i-a văzut venind si a început să spună în rugăciunea lui: „Şi acum, Doamne, ai milă de cei ce vin cu gânduri rele împotriva noastră şi atinge-le ini­ma”. Deodată cel care era în fruntea cetei a aruncat şapca şi pietrele jos, şi a îngenuncheat şi el, mişcat de cuvintele rugăciunii pe care o auzise. Toţi ceilalţi au făcut la fel. Astfel i-a izbă­vit Domnul şi au avut o foarte bună adunare de rugăciune în seara aceea. După două luni, au isprăvit şcoala şi a trebuit să plece. S-au despărţit la gară, după o foarte frumoasă adunare de rugă­ciune pe care au avut-o pe marginea râului pe o lună frumoasă, înainte de venirea trenului, trenul care avea să-i împrăştie în lungul si în latul ţării.

Iată încă o întâmplare din viaţa lor. Unul din­tre aceştia, necredinciosul de care am vorbit la început, care era un bun creştin acum, era foarte sărac pentru că războiul abia se terminase, înainte de izbucnirea războiului, unul dintre prietenii lui i-a lăsat ca moştenire, în caz de moarte, un cufăr cu cămăşi pe care le-a dat spre păstrare unui alt prieten care locuia prin apropiere. Proprietarul cămăşilor murise, iar tânărul era acum stăpân pe ele. Gândul la aceste cămăşi a pus aşa de mult stăpânire pe el, încât nu putea să mai vadă sau să se mai gândească la altceva decât la cămăşi. Se gândea bietul om ce bine are să fie când are să pună mâna pe ele! Dar în curând şi-a dat seama că gândul la cămăşi era gata să ia locul Mân­tuitorului. Atunci a luat o hotărâre bărbătească. S-a dus la prietenul lui, a luat cufărul cu toate cămăşile acelea frumoase şi a venit pe marginea râului. A desfăcut cufărul şi a început să arunce în apă toate cămăşile una câte una, numai ca să scape de gândul grozav care pusese stăpânire pe el. „Şi astfel”, zicea el, „am fost slobod. Mi-am căpătat iar pacea tulburată de cămăşi. Era mai bine să fiu slobod şi cu Mântuitorul decât cu cămăşile şi fără Mântuitorul. Din clipa aceea viaţa mea a fost plină de bucurie şi putere. Mai târziu Domnul mi-a dat alte cămăşi în locul celor pe care le pierdusem pentru El”.

Întoarcerea unui preot şi lucrarea Sa

Cam pe vremea aceea a trebuit să mă duc la Bucureşti ca să-mi tipăresc traducerea. Acolo aveam un prieten preot. Era văduv. După moar­tea soţiei sale, îl frământa mult gândul să aducă suflete la Domnul Hristos. Dar nu ştia cum. El auzise despre întoarcerea mea şi despre lucrarea începută. Eram în corespondenţă. I-am scris câte ceva, dar n-a înţeles nimic. Când am venit la Bucureşti, l-am văzut si am început să stăm de vorbă asupra Evangheliei. Nu putea pricepe că el, preot cum se cade şi dintre cei mai buni, era un păcătos si nu putea să creadă că el trebuie să se întoarcă la Dumnezeu: era prea bun pentru aşa ceva! După multă vorbă şi supărare din par­tea lui, a spus că vrea să mă audă predicând în biserica lui şi că, dacă mai multă lume o să se întoarcă la Dumnezeu, „are să vadă”. După ce am predicat de câteva ori, mi-a spus că vrea să înceapă să predice si el, despre „întoarcerea la Dumnezeu”. ,Bun”, i-am răspuns eu, „dar tre­buie să fii întâi tu întors la Domnul”. „N-are a face”, a zis el, „am să predic altora”. A început să predice.

Într-o duminică, pe când predica şi zugrăvea grozăvia păcatului, a sfârşit prin a vedea grozăvia propriului său păcat si s-a întors la Dumnezeu prin propria sa predică, în timp ce căuta să în­toarcă pe alţii la Dumnezeu. De atunci a început să predice prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Venea lume din toate părţile. Biserica era plină, dar nu se vedea nici un rod. „Ce va să zică asta?” mă întreba el într-o zi. „Sunt întors la Dumnezeu, predic Evanghelia, dar nimeni nu se întoarce la Dumnezeu”. Eu i-am zis: „Vezi că unii din ascul­tători sunt foarte atenţi la predică. Cheamă pe câţiva dintre ei la tine acasă marţi seara să vor­bim cu ei despre sufletul lor”.

Pentru prima dată ne-am adunat cinci per­soane. După ce am vorbit mai mult asupra Evan­gheliei, urmarea a fost lămurirea unui suflet. Acesta a fost începutul. Apoi au venit alţii şi, în curând, odăiţa preotului a fost plină. La început lucram numai pentru bărbaţi. Pe femei nu le lă­sam să vină. Ele auzeau însă acasă de la bărbaţii lor şi ne-au cerut voie să vină şi ele. Le-am spus să mai aştepte. Au aşteptat, până când într-o seară au venit acolo fără să ne mai ceară voie. Aşa că a trebuit să le vestim Evanghelia şi lor. Dar, în curând, odaia devenise neîncăpătoare şi a trebuit să luăm sala unei şcoli. Acolo predicam amân­doi, o dată pe săptămână, si venea multă lume să asculte Evanghelia. Mulţi s-au întors pe atunci la Dumnezeu.

În acelaşi timp mi-am tipărit traducerea Bi­bliei, apoi mai multe tractate şi cărţi pentru înaintarea în viaţa creştină, precum si publicaţia „Adevărul Creştin” pentru evanghelizare. Mulţi şi-au pus pentru prima oară întrebarea dacă sunt sau nu mântuiţi, si unii dintre ei s-au întors la Dumnezeu prin citirea tractatelor, cărţilor sau a publicaţiei.

Se înţelege că o asemenea lucrare hotărâtă după Evanghelie nu putea să fie lăsată în pace de marele vrăjmaş al sufletelor: Satana. El nu poate fi mulţumit şi nici n-a fost. Ba încă a fost foarte furios şi a stârnit o mare împotrivire. Dom­nul a biruit, măcar că prietenul meu a fost dat afară.

Mulţi dintre cei întorşi la Dumnezeu au fost o dovadă minunată despre lucrarea Duhului în sufletele lor. Unii din ei au învăţat carte numai ca să poată citi Noul Testament.

Iată acum si o pildă despre felul cum lucra Duhul în suflete. Noi obişnuiam să învăţăm pe cei întorşi la Domnul că, îndată ce s-au hotărât pentru Hristos, Satana are să vină să-i încerce din nou, fiindcă nu-i place niciodată să urmăm pe Mântuitorul. „Când faci ceva care ţine de omul cel vechi”, ziceam noi, „Satana se bucură, dar Mântuitorul e foarte trist”. O femeie întoarsă la Domnul a luat aceste cuvinte pentru ea. într-o zi, pe când mătura casa si voia să pună nişte perdele, iată că ele au căzut, înainte de întoar­cerea ei, femeia se supăra foc când i se întâmpla aşa ceva şi drăcuia şi blestema. Acum însă şi-a adus minte că „lucrurile vechi au trecut” şi că era „o făptură nouă în Hristos”. S-a uitat împrejur şi, ca şi când Satana ar fi fost de faţă şi l-ar fi văzut, i-a zis: „Nu zic, mă, nu zic! Degeaba vrei să mă faci să zic vorbe rele”. Apoi a încercat din nou să pună perdele. Dar iar au căzut. Atunci iar s-a întors într-o parte şi a zis:,,Nu zic, mă, nu zic! Să faci tu ce ai vrea, nu zic!” Iar a încercat să pu­nă perdele. Dar înainte de a încerca, s-a uitat la Domnul şi a zis în inima ei: „Acum, Doamne, e rândul Tău! El a încercat de două ori! Ajută-mi Tu”. Şi când a încercat din nou, perdelele nu au mai căzut, iar femeia a lăudat pe Domnul pentru biruinţa câştigată.

Şi câte astfel de pilde s-ar putea înşira!

Cuvântul într-o şcoală de fete

Voi încheia cu o frumoasă dovadă despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Am fost rugat să dau lecţii de religie într-o şcoală, unde erau mai multe fete de la ţară. La început, nu voiam, fiindcă mă temeam să nu-mi pierd vremea vorbindu-le. Mai pe urmă, am acceptat, în pri­mele luni, a fost extrem de greu. Bietele fete n-aveau nici o idee de Cuvântul lui Dumnezeu şi erau pline de credinţe deşarte. Am dat fiecăreia un Nou Testament şi le-am rugat să citească în fiecare zi. Apoi am început să citesc si eu cu ele, căutând să le lămuresc un verset pe săptămâ­nă prin întrebări si răspunsuri. Se înţelege că, în toate aceste lecţii, căutam să le pun înainte cât se poate de lămurit calea mântuirii. După câte­va luni, totul părea în zadar. Dar, la urmă, a în­ceput să se vadă ceva rod şi multe din ele s-au hotărât pentru Isus. Clipele cele mai frumoase au fost la examenul de la sfârşitul anului. Nu-mi plăcea să fac un examen, dar regula şcolii îl cerea. Trebuia ca ele să înveţe în fiecare săptămână versetul pe care li-1 lămuream când făceam lec­ţia. Aşa că acum ştiau multe versete pe dinafară. Pentru examen, le-am spus să pregătească fiecare câte un verset, ca apoi să văd ce au înţeles din el. în ziua examenului, am rămas mirat, cât de mult ştiau aceste fete simple despre calea mân­tuirii. De pildă una din ele mi-a spus versetul 28 din Matei 11: „ Veniţi la Mine toţi cei trudiţi si împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” „Ce înseamnă asta?” am întrebat-o eu. „Ce înseamnă Veniţi la Mine? „Ei”, a răspuns ea, „înseamnă ce spune. Dumneavoastră staţi acolo şi eu aici. Dacă îmi spuneţi să vin la dumneavoastră, por­nesc îndată si vin la dumneavoastră”. „Bine dar cum poţi să vii la Domnul Isus în felul acesta?” „La fel, Domnul Isus este aici, chiar dacă nu-L vedem cu ochii trupului. Aşa că n-avem nevoie să mergem cu picioarele ca să venim la El. fiindcă El este aici. Doar îi pot spune că vin la El acum”. „Dar ce înseamnă să fii împovărat?” „Vedeţi dumneavoastră, noi de multe ori lucrăm din greu aici. Şi câteodată avem de purtat lucruri cam grele. Am vrea aşa de mult atunci să ne odihnim puţin. La fel e si cu păcatele. Noi suntem împovăraţi din pricina păcatului. Vina păcatului e foarte grea. Aşa că, venind la Isus cu păcatele noastre, El ne iartă şi ne dă odihnă”. „Dar tu ai venit la Isus?” „Da!” „Când şi cum?” „în cutare zi, când vorbeaţi despre versetul acesta, eu am făcut întocmai ce ne-aţi spus. Am văzut că eram vinovată din pricina păcatului. Şi am zis Dom­nului: «Acum, Doamne, sunt împovărată. Vin la Tine şi Te rog să-mi ierţi păcatele». Şi El mi le-a iertat”. „De unde ştii?” „Aşa a spus El”. „A fost vreo schimbare în viaţa ta de atunci?”, Da. înainte spuneam minciuni, dar acum nu mai mint, înainte mă mâniam, acum nu mă mai supăr, etc.” „Cum poţi să faci aşa ceva?” „Cer putere de la Domnul. El mi-o dă, eu o iau şi aşa birui”. „Adevărat?”, am întrebat eu pe directoare, care era de faţă la examen.„Da, da”, a răspuns dânsa, cu lacrimi în ochi. „Eu am băgat de seamă că de la o vreme fetele mele erau cu totul schimbate, dar n-am ştiut până azi că această schimbare s-a făcut prin lecţia de religie”.

Ce bucurie a fost când am văzut că 20 de fete din 30 câte erau în clasă erau hotărâte pentru Domnul Hristos. Într-adevăr, Evanghelia este vestită săracilor” şi e o „putere a lui Dumnezeu pentru oricine crede”.

* * *

Mă opresc aici. Cred că am scris destul ca să arăt că Domnul e acelaşi şi puterea Duhului este aceeaşi azi ca si în paginile Noului Testament. Lăudat să fie Numele Lui în veci! S ă ne încredem tot mai mult în El. El este vrednic de încredere.

Şi acum, dragul meu cititor, te întreb: ce ţi-au spus şi ce ţi-au adus ţie aceste rânduri? Dacă eşti întors la Dumnezeu, hotărât că vei fi îmbărbă­tat văzând cât de minunat lucrează Domnul. Şi nu mă îndoiesc că te vei ruga pentru această lucrare începută de El.

Dar dacă nu eşti mântuit, de ce n-ai vrea să fii tu mântuit acum, prietene dragă, după citirea acestor rânduri? Mântuitorul e acelaşi şi tu ai nevoie de El, cum am avut şi eu. El te iubeşte şi te aşteaptă să vii la El. Vrei tu să-L primeşti acum si aici? Să facă Domnul ca acesta să fie rodul citirii acestei „istorii adevărate”!

Mai jos, vizionati Simpozionul:

Editie Speciala, Pastor Dan Duca (Moderator) si Invitati:

Dr. Prof. Iosif Ton, Daniel Cuculea, Timotei Mitrofan, Petru Hututui la Centru Crestin Oradea-

 

Viata si Lucrarea lui Dumitru Cornilescu (carte online) via Cristianet

Cuprins
Prefata
Ia ) Primii pasi
I b) O descoperire cruciala
I c) Scurta retrospectiva istorica
I d) Traducerea Bibliei
I e) Tiparirea Bibliei
II a) Incepe sa se lumineze de ziua!
II b) Intoarcerea la Dumnezeu
II c) O intarire si un inceput
II d) Cuibul cu barza
II e) Marea confirmare
II f) Adevarul se raspandeste
II g) Impotriviri
III a) Peregrinari
III b) Ländly
III c) In doi
III d) Pe cont propriu
IV a) Privind inapoi spre tara lui
IV b) O alta usa deschisa: America
IV c) Din nou acasa… la lucru
IV d) Recunostiinta
V a) O viata sfanta
V b) O cale de urmat

Din viata si lucrarea lui Teodor Popescu (Crestin dupa Evanghelie si prietenul lui Dumitru Cornilescu)

Prefata
Introducere
Cap. 1 – Dumbrava
Cap. 2 – Anii de scoala
Cap. 3 – Preot ortodox în Bucuresti
Cap. 4 – Întoarcerea la Dumnezeu
Cap. 5 – Activitate de preot credincios
Cap. 6 – Intentii de a ramane pe loc
Cap. 7 – Suspendarea
Cap. 8 – Sentinta
Cap. 9 – Peregrinari
Cap. 10 – Prin alte localitati
Cap. 11 – Un locas stabil
Cap. 12 – Legatura frateasca
Cap. 13 – Cete de calatori spre cer
Cap. 14 – Din nou vremuri tulburi
Cap. 15 – Ani de maturitate
Cap. 16 – Isus – si nimic altceva
Cap. 17 – Ultimele vizite în provincie
Cap. 18 – Suferinta

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari