3 Jonathan Edwards Biographies and 1 Volume of his Sermons

Jonathan Edwards

Jonathan Edwards (Wikipedia)Jonathan Edwards (1703-1758) was a preacher, theologian, and missionary to Native Americans. Edwards “is widely acknowledged to be America’s most important and original philosophical theologian,” and one of America’s greatest intellectuals. Edwards’s theological work is very broad in scope, but he is often associated with his defense of Reformed theology, the metaphysics of theological determinism, and the Puritan heritage. Recent studies have emphasized how thoroughly Edwards grounded his life’s work on conceptions of beauty, harmony, and ethical fittingness, and how central The Enlightenment was to his mindset.

Edwards played a very critical role in shaping the First Great Awakening, and oversaw some of the first fires of revival in 1733–1735 at his church – First Church – in Northampton, Massachusetts. Edwards delivered the sermon “Sinners in the Hands of an Angry God”, a classic of early American literature, during another wave of revival in 1741, following George Whitefield’s tour of the Thirteen Colonies. Edwards is widely known for his many books: The End For Which God Created the World; The Life of David Brainerd, which served to inspire thousands of missionaries throughout the nineteenth century; and Religious Affections, which many Reformed Evangelicals read even today. Edwards died from a smallpox inoculation shortly after beginning the presidency at the College of New Jersey (later to be named Princeton University), and was the grandfather of Aaron Burr. [More via Wikipedia]

  • An excellent biography of Jonathan Edwards, written by Alexander V.G. Allen, is available here.
  • Sereno Edwards Dwight’s biography can be found here.
  • Samuel Hopkins’ biography can be found here.

Jonathan Edwards Sermons:

Selected Sermons of Jonathan Edwards. (227 pages)
[epub mobi txt web via Project Gutenberg] [web via Internet Archive]
These are high-quality files, not unedited scans. This volume contains the following:

  1. God Glorified in Man’s Dependence.
  2. The Reality of Spiritual Light.
  3. Ruth’s Resolution.
  4. The Many Mansions.
  5. Sinners in the Hands of an Angry God. -popular-
  6. A Strong Rod Broken and Withered.
  7. Farewell Sermon. -popular-

VIA http://digitalpuritan.net/jonathan-edwards/

In competition with God… – Jonathan Edwards

Jon Bloom (de la Desiring God, organizatia lui John Piper):

Jonathan Edwards: Vezi, sa nu ajunga niciodata in conflict stima de sine cu Dumnezeu.

Previous Jonathan Edwards posts –





Samy Tuțac – Aceasta este poziția mea…

Traian Dorz – Interviu la Arad în 1988

Fratele Traina Dorz vorbeste despre Oastea Domnului in „cadrul strict” al bisericii ortodoxe si al poporului roman. Spune fratele Traian Dorz: „Cand Dumnezeu face o lucrare minunata, specifica unui popor si specifica unei mentalitati, largind mereu sfera aceasta, el cuprinde rand pe rand toate popoarele si mentalitatile, pentru ca intr-o anumita masura, la origina, toti avem aceleasi trebuinte de Acelas unic is etern Mantuitor Isus Hristos. Si pentru a-L afla pe El avem nevoie de mesajul cel sfant al Evangheliei Sale.”… (video – 21 minute)

VIDEO by liviucanada

Retrospectiva anului 2014 Biserica Germană Timișoara – Prima Biserica Neoprotestantă din Vestul României

Jonathan Edwards’ Resolutions – Aug. 17, 1723

Photo credit marketingland.com

via A Puritan’s Mind.Scroll down to the bottom of article for a 19 minute audio (in video form) of this list

A list of the resolutions that Edwards read once every week to keep his mind on his duty before God.

Signature of theologian Jonathan Edwards

Jonathan Edwards’ Resolutions

(written at 19 years of age)

In an effort to be helped spiritually by Edward’s idea in inscribing his resolutions and then reading them each week, I also made a list of my own Maxims, which may also be of help to you – even if they simply spark you to make a list of your own (See my Maxims in the list on The Christian Walk page). Some are very similar to Edwards, some are exactly the same, and some are completely different. In any case, enjoy these Resolutions and Maxims in your daily walk.

Resolutions 1 through 21 were written by in one sitting in New Haven in 1722.

The Resolutions of Jonathan Edwards (1722-1723)

Being sensible that I am unable to do anything without God’s help, I do humbly entreat him by his grace to enable me to keep these Resolutions, so far as they are agreeable to his will, for Christ’s sake.

Remember to read over these Resolutions once a week.

1. Resolved, that I will do whatsoever I think to be most to God’s glory, and my own good, profit and pleasure, in the whole of my duration, without any consideration of the time, whether now, or never so many myriad’s of ages hence. Resolved to do whatever I think to be my duty and most for the good and advantage of mankind in general. Resolved to do this, whatever difficulties I meet with, how many and how great soever.

2. Resolved, to be continually endeavoring to find out some new invention and contrivance to promote the aforementioned things.

3. Resolved, if ever I shall fall and grow dull, so as to neglect to keep any part of these Resolutions, to repent of all I can remember, when I come to myself again.

4. Resolved, never to do any manner of thing, whether in soul or body, less or more, but what tends to the glory of God; nor be, nor suffer it, if I can avoid it.

5. Resolved, never to lose one moment of time; but improve it the most profitable way I possibly can.

6. Resolved, to live with all my might, while I do live.

7. Resolved, never to do anything, which I should be afraid to do, if it were the last hour of my life.

8. Resolved, to act, in all respects, both speaking and doing, as if nobody had been so vile as I, and as if I had committed the same sins, or had the same infirmities or failings as others; and that I will let the knowledge of their failings promote nothing but shame in myself, and prove only an occasion of my confessing my own sins and misery to God.

9. Resolved, to think much on all occasions of my own dying, and of the common circumstances which attend death.

10. Resolved, when I feel pain, to think of the pains of martyrdom, and of hell.

11. Resolved, when I think of any theorem in divinity to be solved, immediately to do what I can towards solving it, if circumstances don’t hinder.

12. Resolved, if I take delight in it as a gratification of pride, or vanity, or on any such account, immediately to throw it by.

13. Resolved, to be endeavoring to find out fit objects of charity and liberality.

14. Resolved, never to do anything out of revenge.

15. Resolved, never to suffer the least motions of anger to irrational beings.

16. Resolved, never to speak evil of anyone, so that it shall tend to his dishonor, more or less, upon no account except for some real good.

17. Resolved, that I will live so as I shall wish I had done when I come to die.

18. Resolved, to live so at all times, as I think is best in my devout frames, and when I have clearest notions of things of the gospel, and another world.

19. Resolved, never to do anything, which I should be afraid to do, if I expected it would not be above an hour, before I should hear the last trump.

20. Resolved, to maintain the strictest temperance in eating and drinking.

21. Resolved, never to do anything, which if I should see in another, I should count a just occasion to despise him for, or to think any way the more meanly of him.

22. Resolved, to endeavor to obtain for myself as much happiness, in the other world, as I possibly can, with all the power; might, vigor, and vehemence, yea violence, I am capable of, or can bring myself to exert, in any way that can be thought of.

23. Resolved, frequently to take some deliberate action, which seems most unlikely to be done, for the glory of God, and trace it back to the original intention, designs and ends of it; and if I find it not to be for God’s glory, to repute it as a breach of the 4th Resolution.

24. Resolved, whenever I do any conspicuously evil action, to trace it back, till I come to the original cause; and then both carefully endeavor to do so no more, and to fight and pray with all my might against the original of it.

25. Resolved, to examine carefully, and constantly, what that one thing in me is, which causes me in the least to doubt of the love of God; and to direct all my forces against it.

26. Resolved, to cast away such things, as I find do abate my assurance.

27. Resolved, never willfully to omit anything, except the omission be for the glory of God; and frequently to examine my omissions.

28. Resolved, to study the Scriptures so steadily, constantly and frequently, as that I may find, and plainly perceive myself to grow in the knowledge of the same.

29. Resolved, never to count that a prayer, nor to let that pass as a prayer, nor that as a petition of a prayer, which is so made, that I cannot hope that God will answer it; nor that as a confession, which I cannot hope God will accept.

30. Resolved, to strive to my utmost every week to be brought higher in religion, and to a higher exercise of grace, than I was the week before.

31. Resolved, never to say anything at all against anybody, but when it is

perfectly agreeable to the highest degree of Christian honor, and of love to mankind, agreeable to the lowest humility, and sense of my own faults and failings, and agreeable to the golden rule; often, when I have said anything against anyone, to bring it to, and try it strictly by the test of this Resolution.

32. Resolved, to be strictly and firmly faithful to my trust, that that in Prov. 20:6, “A faithful man who can find?” may not be partly fulfilled in me.

33. Resolved, always to do what I can towards making, maintaining, establishing and preserving peace, when it can be without over-balancing detriment in other respects. Dec.26, 1722.

34. Resolved, in narration’s never to speak anything but the pure and simple verity.

35. Resolved, whenever I so much question whether I have done my duty, as that my quiet and calm is thereby disturbed, to set it down, and also how the question was resolved. Dec. 18, 1722.

36. Resolved, never to speak evil of any, except I have some particular good call for it. Dec. 19, 1722.

37. Resolved, to inquire every night, as I am going to bed, wherein I have been negligent, what sin I have committed, and wherein I have denied myself: also at the end of every week, month and year. Dec.22 and 26, 1722.

38. Resolved, never to speak anything that is ridiculous, sportive, or matter of laughter on the Lord’s day. Sabbath evening, Dec. 23, 1722.

39. Resolved, never to do anything that I so much question the lawfulness of, as that I intend, at the same time, to consider and examine afterwards, whether it be lawful or no; except I as much question the lawfulness of the omission.

40. Resolved, to inquire every night, before I go to bed, whether I have acted in the best way I possibly could, with respect to eating and drinking. Jan. 7, 1723.

41. Resolved, to ask myself at the end of every day, week, month and year, wherein I could possibly in any respect have done better. Jan. 11, 1723.

42. Resolved, frequently to renew the dedication of myself to God, which was made at my baptism; which I solemnly renewed, when I was received into the communion of the church; and which I have solemnly re-made this twelfth day of January, 1722-23.

43. Resolved, never henceforward, till I die, to act as if I were any way my own, but entirely and altogether God’s, agreeable to what is to be found in Saturday, January 12. Jan.12, 1723.

44- Resolved, that no other end but religion, shall have any influence at all on any of my actions; and that no action shall be, in the least circumstance, any otherwise than the religious end will carry it. Jan.12, 1723.

45. Resolved, never to allow any pleasure or grief, joy or sorrow, nor any affection at all, nor any degree of affection, nor any circumstance relating to it, but what helps religion. Jan.12 and 13.1723.

46. Resolved, never to allow the least measure of any fretting uneasiness at my father or mother. Resolved to suffer no effects of it, so much as in the least alteration of speech, or motion of my eve: and to be especially careful of it, with respect to any of our family.

47. Resolved, to endeavor to my utmost to deny whatever is not most agreeable to a good, and universally sweet and benevolent, quiet, peaceable, contented, easy, compassionate, generous, humble, meek, modest, submissive, obliging, diligent and industrious, charitable, even, patient, moderate, forgiving, sincere temper; and to do at all times what such a temper would lead me to. Examine strictly every week, whether I have done so. Sabbath morning. May 5,1723.

48. Resolved, constantly, with the utmost niceness and diligence, and the strictest scrutiny, to be looking into the state of my soul, that I may know whether I have truly an interest in Christ or no; that when I come to die, I may not have any negligence respecting this to repent of. May 26, 1723.

49. Resolved, that this never shall be, if I can help it.

50. Resolved, I will act so as I think I shall judge would have been best, and most prudent, when I come into the future world. July 5, 1723.

51. Resolved, that I will act so, in every respect, as I think I shall wish I had done, if I should at last be damned. July 8, 1723.

52. I frequently hear persons in old age say how they would live, if they were to live their lives over again: Resolved, that I will live just so as I can think I shall wish I had done, supposing I live to old age. July 8, 1723.

53. Resolved, to improve every opportunity, when I am in the best and happiest frame of mind, to cast and venture my soul on the Lord Jesus Christ, to trust and confide in him, and consecrate myself wholly to him; that from this I may have assurance of my safety, knowing that I confide in my Redeemer. July 8, 1723.

54. Whenever I hear anything spoken in conversation of any person, if I think it would be praiseworthy in me, Resolved to endeavor to imitate it. July 8, 1723.

55. Resolved, to endeavor to my utmost to act as I can think I should do, if I had already seen the happiness of heaven, and hell torments. July 8, 1723.

56. Resolved, never to give over, nor in the least to slacken my fight with my corruptions, however unsuccessful I may be.

57. Resolved, when I fear misfortunes and adversities, to examine whether ~ have done my duty, and resolve to do it; and let it be just as providence orders it, I will as far as I can, be concerned about nothing but my duty and my sin. June 9, and July 13 1723.

58. Resolved, not only to refrain from an air of dislike, fretfulness, and anger in conversation, but to exhibit an air of love, cheerfulness and benignity. May27, and July 13, 1723.

59. Resolved, when I am most conscious of provocations to ill nature and anger, that I will strive most to feel and act good-naturedly; yea, at such times, to manifest good nature, though I think that in other respects it would be disadvantageous, and so as would be imprudent at other times. May 12, July ii, and July 13.

60. Resolved, whenever my feelings begin to appear in the least out of order, when I am conscious of the least uneasiness within, or the least irregularity without, I will then subject myself to the strictest examination. July 4, and 13, 1723.

61. Resolved, that I will not give way to that listlessness which I find unbends and relaxes my mind from being fully and fixedly set on religion, whatever excuse I may have for it-that what my listlessness inclines me to do, is best to be done, etc. May 21, and July 13, 1723.

62. Resolved, never to do anything but duty; and then according to Eph. 6:6-8, do it willingly and cheerfully as unto the Lord, and not to man; “knowing that whatever good thing any man doth, the same shall he receive of the Lord.” June 25 and July 13, 1723.

63. On the supposition, that there never was to be but one individual in the world, at any one time, who was properly a complete Christian, in all respects of a right stamp, having Christianity always shining in its true luster, and appearing excellent and lovely, from whatever part and under whatever character viewed: Resolved, to act just as I would do, if I strove with all my might to be that one, who should live in my time. Jan.14′ and July ’3′ 1723.

64. Resolved, when I find those “groanings which cannot be uttered” (Rom. 8:26), of which the Apostle speaks, and those “breakings of soul for the longing it hath,” of which the Psalmist speaks, Psalm 119:20, that I will promote them to the utmost of my power, and that I will not be wear’, of earnestly endeavoring to vent my desires, nor of the repetitions of such earnestness. July 23, and August 10, 1723.

65. Resolved, very much to exercise myself in this all my life long, viz. with the greatest openness I am capable of, to declare my ways to God, and lay open my soul to him: all my sins, temptations, difficulties, sorrows, fears, hopes, desires, and every thing, and every circumstance; according to Dr. Manton’s 27th Sermon on Psalm 119. July 26, and Aug.10 1723.

66. Resolved, that I will endeavor always to keep a benign aspect, and air of acting and speaking in all places, and in all companies, except it should so happen that duty requires otherwise.

67. Resolved, after afflictions, to inquire, what I am the better for them, what good I have got by them, and what I might have got by them.

68. Resolved, to confess frankly to myself all that which I find in myself, either infirmity or sin; and, if it be what concerns religion, also to confess the whole case to God, and implore needed help. July 23, and August 10, 1723.

69. Resolved, always to do that, which I shall wish I had done when I see others do it. Aug. 11, 1723.

70. Let there be something of benevolence, in all that I speak.

Aug. 17, 1723

The Resolutions of Jonathan Edwards


Jonathan Edwards’ Resolutions – Aug. 17, 1723

This video was the list of the resolutions that Jonathan Edwards read once every week to keep his mind on his duty before God.

Jonathan Edwards’ Resolutions
(written at 19 years of age)

In an effort to be helped spiritually by Edward’s idea in inscribing his resolutions and then reading them each week, I also made a list of my own Maxims, which may also be of help to you – even if they simply spark you to make a list of your own (See my Maxims in the list on The Christian Walk page). Some are very similar to Edwards, some are exactly the same, and some are completely different. In any case, enjoy these Resolutions and Maxims in your daily walk.

Resolutions 1 through 21 were written by in one sitting in New Haven in 1722.

VIDEO by turning2jesus

Traian Dorz – poezia „Fa-ti timp…’

Muntii Carpati, Romania

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur sâ te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.

Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Cristos,
Fă-ți timp să guști frumsețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.

Fă-ți timp de rugăciune,de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.

Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții n-o mai strângi.

Poezia ‘Fa-ti timp’, autor Traian Dorz, recitata de

Claudiu Lulciuc – Fa-ti timp (Traian Dorz)

VIDEO by Claudiu Lulciuc

Eroi penticostali ai credintei pe care nu i-ai cunoscut

Cultul penticostal alegeri 2014~~~

Cultul Crestin Penticostal Gheorghe BradinGheorghe Bradin (în rândul de jos, al patrulea, de la stânga la dreapta), în vizită în judeţul Bistriţa Năsăud. Foto: http://www.sfantatreime.ro

Primele  patru biserici penticostale de la Arad

In editia din 1927 a “Noului Ghid pentru secte”, Episcopul Comsa a denuntat pe Teodor Andras din Detroit si pe Pavel Budean din Arkon, ca sustin pe penticostalii din Paulis si ca au relatii cu secta evanghelista din Iasi. Observam ca penticostalii sunt adesea numiti „Evanghelistii” in tari ca Rusia, Ucraina si Slovacia pans in zilele noastre. Deci erau penticostali in capitala unei provincii Moldova din Romania, chiar daca ei pot fi confundati prin numele lor, cu Crestinii dupa Evanghelie (in Romania asa se numeste Biserica Fratilor)

Comsa era bucuros ca erau doar patru biserici penticostale in Arad si era sigur ca acest numar nu va creste. Cei patru pastori penticostali ale acelor biserici erau:

  1. Vasile Semeneascu (Cuvin),
  2. G. Bradin ( Paulis),
  3. Dumitru Buda (Pancota),
  4. Gheorghe Urlea ( Micalaca).
Fratele Bradin Bis Paulis Revista Cuvantul Adevarului

Fratele Bradin Bis Paulis Revista Cuvantul Adevarului Feb 2012

Partenie Pera – martir penticostal din Toimos, 1927

In martie 1927, Ilie Ghelbeleu, preotul din Toimos, a chemat jandarmii din Radna sa aresteze pe participantii unei adunariri penticostale din satul sau.

Printre credinciosii arestati erau Partenie Pera si Mihai Olar din orasul Lipova. Amandoi au fost batuti cu un lant pe talpile picioarelor.

Partenie Pera nu a rezistat si a murit dupa cinci saptamani de dureri ingrozitoare, lasand in urma o vaduva si doi orfani. El a devenit primul martir penticostal roman.

Jandarmul ucigas a fost amendat cu 1000 lei si a fost promovat de la gradul de agent la cel de plutonier.

In Bihor, la nord de Arad (cele doua judete din provincia Crisana, in vestul Romaniei) penticostalismul s-a raspandit din 1927, cand Pavel Ciuci din Picleu a fost ordinat de G. Bradin.

Evanghelizarea a fost continuata in Bihor de lucratori inzestrati cu daruri spirituale ca Mihai Tarhenai din Brusturi, Mihai Urs si Ioan Urs. In Banat (S-E Romaniei) cel mai cunoscut lucrator, Alexandru Isbasa a fost convertit la penticostalism in 1927 cand a vazut vindecarea divina a lui Traian Manguta, un penticostal roman din satul Birchis.

Miscarea penticostala se raspandeste in Timisoara si in restul tarii

Miscarea penticostala romana a inceput in Timisoara in 1928. Isbasa care era un pastor in Birchis a devenit pastorul celei mai importante biserici din Timisoara, din anul 1947.

Dinca Ciolac a fost pastorul unei alte biserici penticostale din Timisoara, si era mereu credincios conducerii lui Bradin, nu ca Isbasa.

In Faget, un oras de munte din Banat, pastor era Ilie Tuda.

In Moldova de Sud si N-E Valahiei, credinta penticostala a fost propovaduita de Solomon Borlovan din 1928. Prin el Mihai Radu din Galati si Ioan Bododea, un pastor baptist din Braila, s-au convertit la penticostalism in 1928.

In Braila, un important lucrator penticostal era Leon Ioan. In Bucovina (N Romaniei) un pionier al penticostalismului era Cristian Gavrila din Balca, din 1928.

Alti lucratori mai mari erau Teodor Daniliu, Guranda din Dumbraveni, Procopie Mireuta si Dumitru Mireuta din Volovta si Vladimir Onofrei in Radauti.

Interdictia Penticostalismului in 1928

Ministrul Cultelor a repetat interdictia Penticostalismului prin decizia nr. 24536 din 1928.

Astfel in toamna lui 1928 cam 50 de lideri penticostali s-au intalnit in casa lui G. Bradin in Paulis, ca sa-si organizeze activitatea si sa redacteze „Principiile de Credinta”.

Organizatia Penticostala a luat numele de Asociatia Religioasa “Biserica lui Dumnezeu Apostolica” cu G. Bradin ca presedinte si Mihai Olar ca secretar.

La intalnire au participat: Gh.Bradin, Mihai Olar, Alex Isbasa, Ioan Neta, G. Lela, G. Urlea, I. Bododea, Mihai Radu si altii. S-au hotarat sa publice revista penticostala “Vocea Adevarului” si sa publice alta Declaratie de credinta. Organizatia Penticostala a luat numele de Asociatia Religioasa “Biserica lui Dumnezeu Apostolica” cu G. Bradin ca presedinte si Mihai Olar ca secretar.

Revista “Vocea Adevarului” a fost publicata de Ioan Bododea in Ianuarie 1929; iar cu nr.3/1929 si-a schimbat numele in “Cuvantul Adevarului”.

Editorul revistei trebuia sa fie Ioan Bododea. Declaratia de credinta din 1924 a fost retiparita in 1928. Revista “Vocea Adevarului” a fost publicata de Ioan Bododea in Ianuarie 1929; iar cu nr.3/1929 si-a schimbat numele in “Cuvantul Adevarului”.

Deoarece nu era posibil sa obtii recunoasterea Guvernului pentru o asociatie religioasa condusa de binecunoscutii penticostali cu centrul in judetul Arad, leaganul penticostalismului roman, o strategie adecvata a fost formulata.

La o intalnire in Braila, pe 22 Februarie 1929, bisericile penticostale din S-E Moldovei si N-E Munteniei (Galati, Lascar Catargiu, Costache Negri si Brailita) s-au organizat ca Asociatia religioasa “Biserica lui Dumnezeu Apostolica”, cu Ioan Bododea presedinte si Mihai Radu secretar. Scopul era ca aceasta asociatie sa fie recunoscuta oficial si dupa aceea toate bisericile penticostale din tara sa devina membre ale acelei asociatii. Sediul central al Asociatiei trebuia sa fie in Brailita (o periferie a Brailei).

Ioan Bododea si Mihai Radu au semnat o petitie pentru o recunoastere oficiala catre Ministerul Cultelor, inregistrata cu nr. 15723/15 iunie 1929. La inceput au primit un oarecare raspuns favorabil, in ceea ce priveste Declaratia sau scurta Expunere a Principiilor Bisericii lui Dumnezeu, dar recunoasterea a fost amanata dupa perioada de testare.

In 1930-1931 autoritatile statului si-au dat seama ca noua asociatie era penticostala si au interzis-o. Penticostalii din zona Braila-Galati au contribuit la raspandirea credintei penticostale la Iasi, capitala Moldovei si in Basarabia (acum Republica Moldova).

…Vasile Gaspar, un pastor baptist din Braila a scris in 1929 o brosura impotriva penticostalilor, dar in acelasi an a devenit un predicator in bisericile penticostale

Pentru un timp au publicat in rusa si romana revista Ustishitel (Mangaietorul) pentru cititorii basarabeni Vasile Gaspar, un pastor baptist din Braila a scris in 1929 o brosura impotriva penticostalilor, dar in acelasi an a devenit un predicator in bisericile penticostale.

In 4 aprilie 1930, un bine cunoscut lucrator penticostal Stefan Moscu a fost ordonat ca misionar in sudul Moldovei. In 1930, 21 de persoane au fost botezate in raul Siret in judetul Braila. Pe 31 august 1930 Vasile Gaspar a fost ordinat ca lucrator penticostal. A lucrat in N-E Munteniei (Greceanca-Buzau) si Banat (Oravita).

Conform unui scriitor secular I. M. Popescu, Ioan Bododea a introdus un nou sistem organizatoric la baza comunitatii sau bisericii locale; apoi ca un organism religios si administrativ – filiala unind comunitatile unui judet sau din diferite judete; si in final Comitetul Executiv – ca un organ religios, administrativ si reprezentativ; un sistem care continua si astazi.

Dupa 1929, cateva Comunitati regionale ale bisericii apostolice au fost infiintate. In 1929, Eugen Bodor din Burdujeni (periferia Sucevei) – un viitor fruntas al miscarii penticostale – a fost convertit la penticostalism. Filiala Sucevei a Bisericii Apostolice pentru Bucovina si Moldova de nord a fost infiintata in frunte cu Cristian Gavrila conducatorul filialei.

Pionierii credintei penticostale din Bucovina au trecut lantul muntos Carpatilor Orientali catre estul Transilvaniei si au evanghelizat judetul Bistrita. Lucrarea a fost continuata de evanghelisti locali ca: Elisei Rus din Negrilesti, Dumitru Moldovan din Dobric si altii.

In Maramures (N Romaniei) credinta penticostala a fost raspandita inainte de 1930 de un emigrant intors din Argentina in Sighetu-Marmatiei capitala provinciei, unde o biserica adventista s-a convertit la Penticostalism.

In 1936 a fost infiintata Biserica Penticostala din Razoare.

In Transilvania penticostalismul s-a raspandit din valea Somesului in N (jud. Cluj) in Valea Jiului in S (jud. Hunedoara). Pionierii penticostali au fost: Vasile Crisan si Ioan Sima (jud. Cluj), Ioan Bododea, lucrator penticostal in Alba-Iulia, capitala istorica a provinciei, Iacob Mariuta si Iacob Padurean in Turda , resedinta jud. Turda, Nicolae Oprean in Brasov (din 1940).

In capitala provinciei Oltenia, Craiova penticostalismul a fost plantat de Tudor Macarie, dupa 1930. In 1939 a fost ordinat acolo Alexie Vamvu.

In Bucuresti intre anii 1930-1942 lucratori penticostali au fost Ioan Danciu (din1936) si din 1940 Pantelimon Cojocar.

Sursa aici:

View this document on Scribd


Costache Ioanid – Poezii de Craciun

Cititi alte poezii si biografia lui Coatache Ioanid aici-

sursa pozei c. Ioanid www.romaniantimes.org click pt alte poezii (layout design Photo credit www.rodiagnusdei.wordpress.com)

Din inepuizabila „materie primă” a Sfintelor Scripturi, C. Ioanid alege, potrivit structurii sale poetice – spirit predestenat pentru disecţie şi meditaţie – texte îmbibate de simbolisme şi bogate în semni­ficaţii spre a ne ofed, în final tabloul Aceluia pe care ni-L prezintă, mai întâi în detaliu: Dumnezeul-Om, Dumnezeul prieten, Dumnezeul-stâncă, îngerul Domnului, Căpetenia oştirii Domnului. Christos Domnul ne apare când în „rugul aprins” care arde sub privirile uimite ale viitorului conducător şi legiuitor Moise, fie în „susurul blând şi subţire” care revigorează sufletul descurajat al marelui profet Ilie, aflat la un moment de cotitură în istoria neamu­lui său.”



Dormi, Copile Rege,
Domn şi rob sub Lege,
Slugă fără plată,
Prunc la piept şi Tată.

Dormi, Odraslă mică,
maica Ta Ti-e fiică.
Dormi uşor la sîn,
Roadă şi Stăpîn.

Dormi uşor, Copile troenit de zile,
Inger de departe, Preot fără moarte.

Tu vii din Lumină,eu, de jos, din tină.
Tu, din Raiul sfînt,eu, de pe pămînt.

Dormi, Copil de taină,bogat fără haină,
Păstor fără stînă,Logos în ţărînă.

Mama Iţi dă hrană,Tu îi dai coroană.
Mama-Ţi dă alin,Tu-i dai chip divin.

„Dormi, Copil Durere,Miel pentru junghere.
Eu te cresc spre cruce,Tu, spre cerul dulce.

Eu te cresc să sîngeri,Tu mă creşti spre îngeri.
Maică Ţie-s eu,Tu mi-eşti Dumnezeu!”


O, ce Prunc, ce Prunc ciudat
s-a născut In Canaan,
într-un staul, pe-un suman !
Unii spun că-i un sărman.
Alţii spun că-i lmpărat.
Unii spun că-i un viclean.
Altii spun că-i minunat !

O, ce Prunc, ce Prunc de soare
s-a născut în Betleem,
între vite care gem !
Unii văd în El blestem.
Alţii văd în El salvare.
Unii văd un trist poem.
Alţii văd un rai în floare.

O, ce Prunc în două chipuri.Unii-l scad şi alţii-l cresc,
Unii rîd şi mulţi suspină.Unii spun că-i prea de tină.
Alţii spun că-i prea ceresc.Unii spun: prea grea doctrină.
Eu … spun numai: îl iubesc…


A venit la mine mama
şi mi-a spus c-un zîmbet bun:
– Puiule, stai treaz, ia seama,
şi ascultă toată gama
cîntecelor de Crăciun!

Clătinînd apoi fereastra,
vîntul mi-a şoptit uşor:
– Puiule, în noaptea asta
îşi despică norii creasta
şi vin îngerii în sbor…

Iar o vrabie măruntă ciripi de pe pervaz:
– Puiule, stai treaz şi-ascultă…Ia auzi… ce oaste multă!…
Nu dormi!… Auzi? Stai treaz!…

Am răspuns la toate: Bine.Şi… am adormit in pat…
Iar tîrziu, din zări senine,a venit Isus la mine
şi, zîmbind, m-a sărutat.


Isus se naşte ! Şi lumina
pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte
deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinăm,
şi noi, cu sufletul mergînd,
o bucurie fără seamăn
simţim în inimă şi-n gînd!

Azi patimile se răpun
de-o putere preaînaltă!
Azi omul, lumintndu-şi gîndul,
spre cer cu inima tresaltă!
Nădejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfînt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineazi; ca o stea!

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfîntă a iubirii …
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mîntuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfînta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

A căzut o stea… faceti click pe „More” sa cititi mai departe alte poezii

Mai mult

In amintirea lui Ronnie Smith, profesorul crestin omoratat in Libia

Ronnie Smith si sotia Anita – poza din ziua nuntii lor, 2003. Anita si baietelul lor Hosea, 2 ani, s-au reintors din Libya in Sua deja. Ei aveau de asteptat doar cateva zile, pana la sosirea lui Ronnie Smith, ca sa sarbatoreasca nasterea Domnului cu familia si rudeniile sale. Dar, nu a fost sa fie asa. (Photo credit austin.culturemap.com)

Traducere Blogul Agnus Dei – articolul http://www.desiringgod.org/blog/posts/remembering-ronnie-smith

In data de 5 decembrie, a trecut un an de cand profesorul Ronnie Smith a fost ucis in Bengazi, Libia in timpul diminetii cand alerga pe afara.

Noi aici la Organizatia Desiring God (Dorinta dupa Dumnezeu), simtim o conectie adanca cu Ronnie deoarece calea lui Ronnie spre Libia a fost puternic influentata de mesajele lui John Piper. Stim aceasta datorita unui studiu pe care l-am realizat cu cititorii nostri cu doi ani in urma. Noi v-am intrebat ca sa recomandati predicile dumneavoastra favorite si sa ne spuneti modul in care acestea v-au influentat. Ronnie a recomandat ,,Facand Misiune Cand A Muri Este Un Castig,” si a comentat in felul acesta: ,,Prin predici ca acestea, Dumnezeu ma chemat pe mine si pe familia mea sa merg la oameni la care Evanghelia inca nu a ajuns.”

Noi ne aducem aminte si-l onoram pe Ronnie Smith pentru ca si-a dat viata pentru activitatea sa de a aduce Evanghelia celor ce n-au auzit-o inca, pentru ca el a tinut credinta, pentru ca el a aratat lumii ce ii indruma sa faca dragostea lui Christos, pe toti aceia ce-L urmeaza. Fie ca mii de altii sa-i i-a locul.

In acest video, John Piper vorbeste despre viata si moartea lui Ronnie unei multimi de studenti de facultate la Passion (Pasiune) 2014.

Invatatorul american crestin Ronnie Smith,
impuscat si omorat in Bengazi

Articol din  Christian Post and CNN Traducere Blogul Agnus Dei

Invatatorul american Ronnie Smith, care a fost impuscat si omorat joi in Bengazi, s-a bazat pe credinta sa in Isus Christos in timpul in care lucra in Libia si a decis sa se mute in acea natiune tulburata, dupa ce a ascultat la un mesaj al pastorului John Piper, potrivit rapoartelor.

,,Vreau sa ma duc unde nimeni nu poate gasi o biserica daca ar vrea sa o caute, unde nimeni nu are acces la Evanghelie,” a spus Smith, un nativ din Texas, intr-un video inainte de a se muta in Libia. Acest video a fost postat pe site-ul bisericii sale de origine, conform statiei de televiziune CNN.

Smith a servit ca diacon in biserica din care facea parte si preda chimie la Scoala Internationala din Bengazi, a fost omorat de persoane inarmate care calatoreau intr-un Jeep negru in timp ce el alerga pe afara in dimineata zilei de joi. Acesti teroristi sunt suspectati a fi militanti islamici. Smith, care avea 33 de ani, este supravietuit de sotia sa Anita si fiul sau Osea, au fost constienti de pericolul de a lucra in Libia, dar credinta lui in Dumnezeu i-a dat tarie. ,,Indiferent ce se intimpla, eu accept”, a spus membrilor bisericii in acel video, dupa cum a fost citat de canalul de stiri CBS. ,,Aceasta mie imi da pacea si eu sunt ok cu aceasta.” ,,Aceasta nu o poate lua nimeni de la mine indiferent ce se intampla” a spus Smith despre credinta lui crestina.

Photo credit CBS via Daily Mail UK

Smith a stat in Libia timp de aproximativ un an si jumatate inainte de a fi ucis. Anita si Osea sau intors in Texas, dar Smith a ramas acolo ca sa-si ajute elevii la examenul de la jumatatea perioadei.

,,Am fost crescut in biserica de cand eram copil mic”, a scris Smith in site-ul bisericii despre viata sa de crestin.

Conform relatarii lui Dave Barett, pastor la Austin Stone Community Church, cea mai mare dorinta a lui Smith a fost pentru pace si prosperitate in Libia ,,si pentru ca oamenii din Libia sa aiba bucuria ca sa-l cunoasca pe Dumnezeu prin Christos.”

Smith a fost de asemenea inspirat de misiunea lui Piper, Desiring God.

Piper a reactionat si el la auzul acestei stiri. ,,Ronnie nu este prima persoana care a murit facand ceea ce i-am incurajat sa faca. Si nu va fi ultima. Daca as fi crezut ca moartea este cel mai rau lucru care i se poate intampla cuiva, as fi fost coplesit de regret… Dar punctul principal al vietii lui Ronnie este ca exista ceva care este si mai rau decat moartea. Asa ca el a fost dispus sa-si puna la risc viata pentru a salva pe altii de la ceva ce este cu mult mai rau.”

U.S. officials are still trying to determine who is responsible for the murder of American teacher Ronnie Smith, in Libya. Smith, 33, was shot and killed while jogging down a Benghazi street.

VIDEO from CBS This Morning

Traian Dorz – Recital de 60 de Poezii

VIDEO by liviucanada

Mărturia poetului Traian Dorz despre suferință

Mărturia poetului Traian Dorz despre suferință.
Interviu realizat în 1988 cu ocazia Centenarului Părintelui Iosif Trifa (1888-1988).

VIDEO by Oastea Domnului

Departe esti incă, curată fecioară – Centenar Traian Dorz 100 Cluj – 29 noiembrie 2014

Traian Dorz Istoria Unei Cantari Nemuritoare

Autor: Traian Dorz Versuri via Resurse Crestine

Interpreta: Rut Iovescu

1. Departe eşti încă curată fecioară
Şi ape şi codri şi munţi te-nconjoară
Şi munca-ndelungă te ţine, te ţine
Şi dulcele Mire nu vine, nu vine…

R: Mai coase, mai ţese, mai cântă, mai plânge
Mai încă puține podoabe a-ţi strânge
Puţine suspine şi tot mai puţine
Căci dulcele Mire grăbeşte spre tine.

2. Departe ești încă – și noaptea-i târzie,
Și candela-ți arde în casa pustie,
Și-i grea așteptarea – și lacrima-ți vine
Dar dulcele Mire gândește la tine…

3. Azi, orice iubire din urmă-ți dispare,
Doar una-i aprinsă, și scumpă, și mare,
Și zidul te-apasă, și lanțul te ține,
Iar dulcele Mire nu vine, nu vine…

4. Mai greu trec ca anii clipitele tale,
Priveşti prin zăbrele departe, pe cale,
Tresari, când se-aude un pas care vine,
Dar dulcele Mire gândește la tine…

5. Așteaptă! – mai încă puţină-aşteptare,
Puțină veghere, puțină răbdare,
Dar până când, oare, acestea vor ține
Iar dulcele Mire nu vine, nu vine…

Centenar Traian Dorz Cluj 

Departe esti inca, curata Fecioara

Rut Iovescu

VIDEO by Hapaianu Andrei

Centenar Traian Dorz 2014 Cluj Napoca 29 Noiembrie 2014

Traian Dorz Istoric

Anul 2014 este marcat de centenarul fratelui, poetului
si marelui om al lui Dumnezeu, Traian Dorz.

VIDEO by Credo TV

2014 CENTENAR Traian Dorz 


Suceava 1.03.2014

Pentru Oastea Domnului, anul 2014 este marcat de centenarul fratelui, poetului si marelui om al lui Dumnezeu, Traian Dorz.
Centenar Traian Dorz

Adunarea jubiliara de la Suceava din 1 martie este una dintre manifestatiile Oastei Domnului din sirul de evenimente planificate pentru acest an.
In casa de cultura din Suceava au participat la eveniment app. o mie de persone, membri din Oastea Domnului si invitati.

Evenimentul a fost mediatizat prin anunturi radio si afise publicitare.

Cu prilejul acestui eveniment s-a lansat in premiera trailerul filmului documentar „Traian Dorz 100 – Istoria unei cantari menuritoare” (titlu provizoriu). Mai multe detalii gasiti pe http://www.traiandorz100.ro.

2014 CENTENAR Traian Dorz –

Adunare Suceava 1.03.2014

Program cu mesaje, cantari si poezii de Traian Dorz 4 ore

2014 CENTENAR Traian Dorz 

Adunare Timisoara 24.05.2014

Creație și Jertfă

Traian Dorz Centenar Creație și Jertfă - Timisoara

Traian Dorz Centenar Creație și Jertfă – Timisoara

În data de 24 Mai 2014, în sala de concerte a Filarmonicii Banatul din Timișoara (sala Capitol) a avut loc Evenimentul Omagial dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea fratelui Traian Dorz, din seria manifestărilor „Traian Dorz 100 – Creație și Jertfă”.
Pentru că viața fratelui Traian nu se poate separa de opera sa, pe care a trăit-o și a validat-o prin suferințe și prigoane, este de datoria noastră ca urmași să rememorăm reperele umane și spirituale ale acestui mare om al lui Dumnezeu, așa cum el însuși mărturisea referindu-se la părintele său duhovnicesc Iosif Trifa: „Dacă noi suntem acum precum ucenicii Mântuitorului nostru Isus Hristos când El le-a spus: Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit, – alţii s-au ostenit iar voi aţi intrat în osteneala lor… (Ioan 4, 38) – atunci aceasta este pentru noi o însărcinare plină de o cumplită răspundere” (Istoria unei Jertfe, vol. III).
Slăvit să fie Domnul!
*Oastea Domnului Timișoara

Marturia vietii lui TRAIAN DORZ

VIDEO by Tezaur OasteaDomnului

Un poet crestin – TRAIAN DORZ

Traian Dorz – Cantari Nemuritoare – Cateva Poezii, Recitate de Traian Dorz

Traian Dorz Photo Agnus Dei din video Aionios Media

Traian Dorz Photo Agnus Dei din video Aionios Media



1. Prezentare
2. Naintea Feței Tale
3. Ce-ndemn adânc
4. Nu mi-am putut
5. Mă dăruiesc Luminii
6. Eu n-am aflat întâi iubirea
7. Nu te-ndoi, ci crede
8. Binecuvântare ție
9. Ce sfânt și nalt curaj
10. Eu știu, Doamne
11. O, suflet din sufletul meu
12. Ce-adânc mă mângâi Tu!
13. Cu proaspătă plăcere
14. Când gânduri negre
15. Sfinte Tată Bun
16. O, noi ne-am bizuit pe Domnul
17. Îndură-Te, o Doamne
18. Tu știi la ce necazuri
19. S-a-ntipărit durerea
20. Suind din nou
21. Cum strânge rădăcina piatra
22. Spre Golgota răstignirii
23. Doamne, Tu-n necazuri
24. Domane, Dumnezeul meu
25. O, Maica Jertfei Salvatoare
26. E Noaptea Învierii
27. Au trecut de mult cocorii
28. Nicicând nu se va atinge
29. Mergi, fiul meu
30. Nu ești învins
31.O, rugăciune, apă lină


1. Prezentare
2. Roadele cântării mele
3. Trimișii
4. Nădejde
5. Frumsețe
6. Lumină
7. Unire

Traian Dorz – Cantari Nemuritoare

VIDEO by Oastea Domnului Spania

Biografia lui Traian Dorz

Traian Dorz - Photo Aionios Media

Traian Dorz – Photo Aionios Media

Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, în cătunul Râturi (azi Livada Beiușului) din comuna Mizieș, județul Bihor – d. 20 iunie 1989 Livada Beiușului a fost un poet și deținut politic din România.

Anii de formare

Traian Dorz CredoTVPărinții săi, Constantin și Maria, erau buni gospodari și creștini respectați în sat pentru cinstea și vrednicia lor. Era unicul copil la părinți, pe care, bineînțeles, voiau să-l vadă un bun gospodar la casa lui și un sprijin de nădejde la bătrânețe. Băiatul însă se simțea născut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuța bibliotecă a școlii primare și în aceea a bunului său învățător, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor șapte clase, a intervenit un eveniment-cheie în viața copilului Traian Dorz, schimbându-i traiectoria existenței sale.

A fost premiat la examenul de încheiere a celor șapte clase primare, susținut la Beiuș în 7 iunie 1930. Răspunsurile la Religie au ieșit în evidență ca exemplare. Preotul care preda Religia i-a dat ca premiu special cartea „Corabia lui Noe”, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul și conducătorul pământesc al Mișcării Oastea Domnului, înființată la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o mișcare de regenerare moral-spirituală a poporului român în granițele ortodoxiei străbune. Cartea a fost o epifanie pentru proaspătul absolvent. Pe 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cărții, el a simțit că trebuie să-și schimbe viața, așa cum autorul, în final, o propunea fiecărui cititor.

Printr-o scrisoare adresată centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe Părintele Iosif Trifa să-l înscrie și pe el în rândurile ostașilor și să-i trimită foaia „Oastea Domnului”, suplimentul duhovnicesc al săptămânalului Lumina Satelor. Ambele erau redactate de către preotul sibian.

Frecventarea cărților din biblioteca școlii și pe cele ale profesorului de religie care l-a premiat a avut două consecințe importante asupra adolescentului. Prima era aceea că poate să aspire la ceva mai mult decât majoritatea tinerilor de vârsta lui și deci să iasă din perimetrul vieții rurale. Ca urmare, fără știrea părinților se prezintă la examenul de admitere la Școala de Arte și Meserii din Beiuș. Reușește printre primii, dar tatăl său îi dă de urmă și îi interzice să urmeze cursurile acestei școli. La fel pățește și în urma reușitei la Liceul Militar din Târgu Mureș. Sunt primele interdicții care intervin în viața lui.

A doua consecință, și cea mai importantă, a fost aceea că lectura cărților Oastei Domnului și a foilor ei religioase i-a trezit pe nesimțite dorința și disponibilitatea sufletească de a scrie el însuși versuri spre slava lui Dumnezeu. El trimite primele sale încercări Părintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul și evoluția viitoare, i le publică în Lumina Satelor.

Acest exercițiu creator însemna pentru el o descărcare și o împlinire, în același timp. În spiritul ostășiei, începe deplasările de misionar prin satele din jurul Beiușului.

Activitatea jurnalistică
2 Traian Dorz CredoTVCând a împlinit vârsta de 18 ani, părinții îl silesc să se căsătorească, crezând că întemeierea unei familii va pune capăt înclinațiilor sale misionare. Dimpotrivă, situația familială se înrăutățește. În lucrarea sa autobiografică Hristos – mărturia mea sunt înfățișate aceste frământări care, în cele din urmă, sfârșesc prin chemarea pe care i-o face Părintele Iosif Trifa, în 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alături de mentorul său, va începe o asiduă activitate publicistică, lucrând la redactarea periodicelor Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptății, Ostașul Domnului etc. Tot la Sibiu îi va apărea și primul volum de versuri, La Golgota. Din 1938 și până în 1943, împreună cu învățătorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau în alte locuri din țară al publicațiilor religioase: Ogorul Domnului, Viața Creștină, Misionarul Vieții Creștine, Familia Creștină, precum și al calendarelor-almanah ale acestora. N-a mai urmat nici o școală, dar va evolua spiritualicește ca un autodidact pe tot restul vieții.

Timp de mai bine de șase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist și propovăduitor neobosit. Blestemul interdicțiilor a planat însă mereu asupra lui. Aproximativ optsprezece ani, părinții și soția, care nu i-au înțeles această chemare, au iscat fel și fel de opreliști pentru a-l împiedica să-l vestească pe Iisus Hristos așa cum cerea Biserica Luptătoare.

Prigoana comunistă

Începând cu anul 1948, când regimul ateist comunist a preluat puterea politică, suprimând libertățile religioase, și până la moartea sa, pe 20 iunie 1989, interdicțiile s-au permanentizat și diversificat. Oastea Domnului, mișcare a ortodoxiei militante, a fost declarată „secta cea mai periculoasă” și a fost scoasă în afara legii pentru că nu voia să renunțe la crezul ei creștin, ci, dimpotrivă, să-l mențină viu în conștiința credincioșilor Bisericii. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presărată cu scurte pauze, poetul a totalizat peste șaisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la 17 ani de muncă silnică pentru întreaga lui activitate. Decretul de grațiere generală din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însă supravegheat pas cu pas și împiedicat sistematic să scrie și să-și manifeste convingerile sale. Domiciliile forțate, chemările inopinate la organele de Securitate îl vor ține mereu într-o stare de alertă. Interdicțiile devin acum supărătoare și umilitoare.

Pe baza ideologiei marxist-leniniste în vigoare după 1947, Comitetul Central al Partidului Comunist, care avea pretenția să ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotărât că numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul să scrie, ba, mai mult, n-are nici un talent.

Astfel, mai bine de șaptesprezece ani și alți ani grei de presupusă libertate, poetul Traian Dorz a fost în mod continuu hărțuit, fără a putea fi oprit. În mod metaforic el a devenit, „o harfă spânzurată de-o streașină de închisoare”.

În pauzele de „libertate”, cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiușului, trudind din zori și până-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasă istovit, cu mâini bătătorite de sapă și de ger, după o cină frugală, se așeza în pat, unde, acoperindu-se complet cu pătura, la lumina lanternei, își scria poeziile și meditațiile creștine. Milițianul sau paznicii de noapte, dacă zăreau cumva vreo luminiță înăuntru, băteau în geam, aducându-i aminte că „n-are voie să scrie!”. Regimul îi dădea astfel de înțeles că numai munca lui brută din timpul zilei, pe așa-zisele ogoarele înfrățite și înfloritoare ale colectivei, are vreo valoare pentru societate. Traian Dorz era însă animat de o credință cu rădăcini direct în scrierile biblice (Evrei 11:1); el și-a petrecut multe nopți plângând, rugându-se și scriind, dar nerenunțând la idealul lui.

Privire generală asupra operei

Traian Dorz Covasna 1983 Aionios MediaÎntr-o vreme ca aceea a zilelor noastre, în care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul găsind alte căi pentru a-și hrăni și desfăta sufletul și chiar trupul, pentru a-și satisface setea de frumos, poezia psalmistului bihorean încearcă a mișca inimile și conștiințele, de a le transforma, înnoindu-le, prin mesajul religios-ascetic al lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Peste o mie din poeziile sale au fost asociate cu melodii adecvate, intrând astfel în biserici, în mănăstiri și în alte medii religioase din țară și de peste hotare. Dovada ne-o oferă cea de-a opta ediție a acestor cântări nemuritoare, ce apare sub titlul Să cântăm Domnului.

Cu toate că poetul a cunoscut suferința pe toate treptele ei, el rămâne un poet al luminii, al iubirii, al credinței și smereniei. Versurile sale îmbracă expresia imnului și a odei sau devin, când e cazul, o antiteză de mare putere artistică, puse în slujba lui Dumnezeu într-o lume în care cel rău se silește pe orice cale să împingă pe om la păcat, adică la desfigurarea sa moral-spirituală. Așadar, aceste versuri au devenit niște cântări luptătoare.

Traian Dorz a decedat în noaptea spre dimineața zilei de 20 iunie 1989.

Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creată de Traian Dorz îl situează în constelația unor mari creatori ai sensibilității religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotațiile mistice, de ce nu, și cu Daniel Turcea. Într-un cadru cultural mai larg, caracterul religios-naiv al operei dorziene, cu metaforele și imaginile ei, sugerează comparații cu poetul englez William Blake, sau pictorul olandez Van Gogh, pe când acesta din urmă încerca să păstorească pe minerii din regiunea belgiană.

SURSA Wikipedia

Marturia vietii lui TRAIAN DORZ (FILM)

Traian Dorz - Photo Agnus Dei din video Aionios Media

Traian Dorz – Photo Agnus Dei din video Aionios Media

VEZI si editorialul – CENTENAR Traian Dorz, prietenul spinilor – Nicolae.Geantă si PAGINA cu poezii, articole de si despre Traian Dorz aici + FILMUL:

Am fost clopot – film Traian Dorz – official version – Inregistrare transmisa prin postul de radio „EUROPA LIBERA” in vara anului 1989

VIDEO by Tezaur OasteaDomnului

Am fost clopot – film Traian Dorz – official version – Inregistrare transmisa prin postul de radio „EUROPA LIBERA” in vara anului 1989

Traian Dorz - Photo Aionios Media

Traian Dorz – Photo Agnus Dei din video Aionios Media

VEZI si editorialul – CENTENAR Traian Dorz, prietenul spinilor – Nicolae.Geantă si PAGINA cu poezii, articole de si despre Traian Dorz aici

Am fost clopot

Scurt-metraj pe marginea poeziei omonime a lui TRAIAN DORZ, marele poet crestin român care a pãtimit îndelung sub regimul comunist. Substanta filmului se încheagã printr-un colaj de intense trãiri interioare ale poetului, brodate pe realitatea cruntã a persecutiei. Filmul este un punct de plecare pentru o variantã de lung-metraj, care doreste sã aducã în actualitate acest tezaur al credintei crestine din România.

„In toti anii dictaturii comuniste, Traian Dorz a avut  o puternica incredintare a ivirii unii timp de libertate religioasa. Nu a ajuns sa vada aceasta libertate, caci Dumnezeu l-a chemat Acasa in a treia zi e Rusalii cu exact sase luni inainte de revolutia  din 1989.

VIDEO by Aionios Media in colaborare cu Editura Traian Dorz.

Adevarul: Primii penticostali din Podgoria Aradului si lucrarea Duhului Sfant

Cultul Crestin Penticostal Gheorghe Bradin

Gheorghe Bradin (în rândul de jos, al patrulea, de la stânga la dreapta), în vizită în judeţul Bistriţa Năsăud. Foto: www.sfantatreime.ro

La începutul toamnei 2012, penticostalii români au sărbătorit nouă decenii de la fondarea primei lor biserici, la Păuliş (Arad). Acum sunt a patra putere creştină din ţară.

Potrivit recensământului din 2002, comunitatea creştină penticostală din România este a patra ca mărime. În ierarhia celor 18 culte recunoscute, după ortodocşi, romano-catolici şi calvini urmează Cultul Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică. Majoritatea celor 2.600 de aşezăminte de cult au fost înălţate după căderea regimului comunist. Prin forţe proprii, dar şi cu ajutoare de la fraţii americani. Activele „echipe de misiune” americane construiesc pretutindeni biserici: în China comunistă, în India, în ţările Africii şi Americii de Sud.

Statistic, fiecare al zecelea contemporan creştin este penticostal. Deşi, din 1948, penticostalii au fost recunoscuţi ca şi cult creştin în România, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (ediţia online) continuă să-i definească drept „sectă creştină”.

Nevoia de miracol
Despre istoria, doctrina şi practicile cultului penticostal ne-am documentat cu ajutorul lui Ghiocel Moţ, pastor la Biserica Noua Filadelfia din Arad. Doctor în matematică şi profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pastorul Moţ nu poate fi pus, nici de departe, în tagma adepţilor lui „crede şi nu cerceta”. Aşa cum arată însă istoria acestei biserici, geneza ei se plasează sub semnul trebuinţei de miracol.

În preajma anului nou 1906, un grup de studenţi la un colegiu biblic metodist a decis să-şi petreacă vacanţa creştineşte, într-un campus din Asuza Street (California). După ore prelungite de rugăciuni, cântări şi meditaţie au început „să vorbească în limbi”. Au considerat că repetau miracolul trăit de primii apostoli creştini. Atunci, la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile după Înălţarea lui, Biblia scrie că „Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa”. În ziua cincizecimii (Rusaliile), Duhul Sfânt pogorâse asupra apostolilor lui Hristos făcându-i să vorbească în limbi necunoscute de aceştia înainte. Întemeietorii noii biserici (ce şi-a zis penticostală de la ziua cincizecimii) au crezut, totodată, că se-mplinise şi profeţia prorocului Ioel, expusă astfel în Biblie: „După aceea voi turna Duhul meu peste orice făptură, fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi roabe voi turna Duhul meu în zilele acelea”.

Printr-un miracol săvârşit de Duhul Sfânt, s-a spus atunci, apăruse o nouă serie de apostoli cu misiunea reînsufleţirii creştinătăţii. Primii penticostali din Podgoria Aradului pe 10 septembrie 2012, Cultul Creştin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică sărbătoreşte 90 de ani de existenţă în România. Atunci se aniversează fondarea primei biserici la Păuliş, în Podgoria Aradului.

Gheorghe Bradin, primul pastor penticostal român, aflase de existenţa noii credinţe prin intermediul unor români emigraţi în America. Pavel Budeanu, unul dintre aceştia, împărtăşise în casa soţilor Bradin experienţa de la Asuza Street. Budeanu a oficiat şi primul botez penticostal clandestin, în 1922, în râul Mureş. Noutatea s-a difuzat însoţită de vestea altui miracol: vindecarea soţiei lui Gheorghe Bradin prin rugăciune şi botez cu Duhul Sfânt. La comunitatea celor 20-30 de păulişani penticostali s-au alăturat repede noi adepţi din satul vecin, Cuvin.

Prin revenirea acasă a altor emigranţi în America, Biserica Penticostală a prins rădăcini şi în Nordul Moldovei. Mai înainte, pe aceleaşi căi, făcuse prozeliţi în împrejurimile Mediaşului. La aniversare Până în 1948, Biserica Penticostală a fost considerată, în România, o sectă, iar adepţii săi – eretici. O duşmăneau şi ortodocşii, şi baptiştii.

Pentru cei dintâi, botezul penticostal însemna lepădarea de „credinţa strămoşească”. Pentru baptişti, reprezenta scindarea aripii metodiste. Dar în reorganizarea cultelor religioase, făcută de regimul comunist, printre cele 14 culte recunoscute s-au aflat şi penticostalii. „Culoarul pe care mergem este unul evanghelic şi fundamentalist”, spune pastorul Ghiocel Moţ. „Evanghelic, pentru că noi credem că numai prin Hristos se obţine mântuirea. Iar fundamentalist, prin ideea de pocăinţă. Numai prin pocăinţă şi credinţă se produce naşterea din nou.

În Biserica Ortodoxă se consideră că naşterea din nou se obţine prin spovedanie. Aici este obligatoriu să te pocăieşti, altfel Cuvântul Sfânt şi Duhul Sfânt nu produc naşterea din nou”. Ritualuri şi misiuni Din ierarhia slujitorilor Bisericii Penticostale fac parte: pastorii, prezbiterii, diaconii, evangheliştii, apostolii (misionarii), învăţătorii şi prorocii.

Aceştia din urmă stârnesc mare interes. Şi controverse asupra înzestrării supranaturale de comunicare a voinţei lui Dumnezeu într-o parohie locală. Ritualurile credincioşilor penticostali conţin serviciile divine de duminică (dimineaţa şi după-amiaza). Sub conducerea pastorilor se fac, interactiv, rugăciuni, cântări şi evanghelizări. Animă atmosfera formaţiile Bisericii Penticoslate – coruri, fanfare şi „grupuri de laudă” alcătuite din tineri cu talent muzical. Marţea şi joia după-amiază se adună iarăşi credincioşii în rugăciune. Programe aparte organizează tineretul şi femeile.

Botezul se face la vârstă majoră – când poţi mărturisi credinţa şi pocăinţa -, iar nunţile sunt petrecute cu evalvie şi momente de bună dispoziţie. Dar fără dans şi fără băutură. Alte ritualuri se practică la înmormântări şi priveghiuri, prin ungerile bolnavilor cu mir şi binecuvântarea nou-născuţilor. Biserica are grădiniţe şi şcoli primare. Seminarii teologice penticostale funcţionează la Arad, Timişoara, Oradea, Baia Mare, Bucureşti şi Piteşti.

Cultul deţine editură şi librării proprii. Învăţământul superior este asigurat prin institutul din Bucureşti (înfiinţat în 1976) şi o recentă secţie de teologie penticostală la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. 2.600 de aşezăminte de cult penticostale există astăzi în România, majoritatea ridicate după 1990.

„Instrumentele comuniştilor” şi „agenţi anglo-americani” Din istoria Bisericii Penticostale nu lipsesc persecuţiile. Primii care s-au ridicat împotriva bisericii din casa soţilor Bradin a fost preotul ortodox din Păuliş. „Secta” a fost interzisă în 1925.

Dar în 1926, doar în judeţul Arad funcţionau clandestin şase biserici. Grigorie Comşa, episcopul ortodox al Aradului, îi acuza pe penticostali de fanatism şi că sunt „instrumente ale comuniştilor”. În regimul Antonescu au dus-o cel mai greu însă. De altfel, în 1942, Antonescu a interzis toate bisericile neoprotestante. Capii lor erau priviţi ca „agenţi anglo-americani”, datorită susţinerii şi legăturilor cu SUA şi Marea Britanie, duşmanii Axei.

Mulţi penticostali au fost condamnaţi atunci la ani grei de închisoare, fiind eliberaţi cu toţi ceilalţi deţinuţi politici la 23 august 1944. În relaţiile cu comuniştii, Gheorghe Bradin s-a arătat a fi bun diplomat. A început cu trimiterea în parohiile penticostale a unei circulare care recomanda loialitate faţă de noul regim. Şi a continuat cu publicarea unor articole unde cita Biblia şi pe Lenin. Căci înainte de-a fi ajuns la putere, Lenin susţinuse cu dezinvoltură libertatea „fiecărui om” de a aparţine religiei dorite şi libertatea împărtăşirii credinţei sale.

Au fost şi-n timpul regimului comunist penticostali condamnaţi pentru că distribuiseră Biblii şi literatură evanghelică. A fi credincios activ – fie penticostal, fie ortodox – reteza şansele promovării profesionale. Ca profesor de ştiinţe exacte într-o şcoală rurală, pastorul Ghiocel Moţ spune că n-a avut de suportat decât o atenţionare. Vorbise la un priveghi după ritualul penticostal. A doua zi l-a chemat directorul şcolii şi i-a recomandat „să ia cuvântul” exclusiv în incinta bisericii.

Revelaţia specială este, am spune, punctul forte şi punctul vulnerabil ale dogmei şi practicilor penticostale. Mai bine zis, prin două dintre formele ei – revelaţia prin minuni şi revelaţia prin profeţii. Credincioşii penticostali admit şi că minunile pot fi adevărate sau false. Cine discerne între minunile reale şi cele închipuite? – obiectează liber-cugetătorii şi credincioşii altor biserici. Cu atât mai mult cu cât acestea se raportează la fapte greu de dovedit precum vindecările miraculoase ori „vorbirea în limbi”.

Dar dacă acceptăm că în trecut s-au petrecut minuni şi revelaţii, de ce n-ar mai fi şi-n zilele noastre? – spun penticostalii. Cât despre profeţii, legendele acestora merg până la Ceauşescu. „Eram profesor de matematică la Chier (Arad) în ultimii ani din regimul comunist”, relatează pastorul Ghiocel Moţ. „În timpul Congresului al XIV-lea, în anumite biserici se prorocise că va cădea Ceauşescu. Iar noi nu credeam”.

Se spune şi că o profeţie făcută într-o Biserică Penticostală din Vicovu de Sus i-a fost transmisă lui Ceauşescu prin inspectorul cultelor religioase. În august 1968, când liderii comunişti se temeau că, după Cehoslovacia, sovieticii vor invada şi România, un penticostal prorocise că îngerii păzesc graniţele noastre.

Minuni şi revelaţii
Ca orice religie, şi dogma penticostală se axează pe câteva concepte fundamentale. „Creştinii născuţi din nou desemnează faptul că un creştin care crede în jertfa Domnului Isus Hristos se pocăieşte”, explică pastorul Ghiocel Moţ. „Credinţa este un dar din partea lui Dumnezeu, iar pocăinţa, o acţiune umană. Dacă ne căim, regretăm şi părăsim păcatele săvârşite, ne naştem din nou”. De aici, în practica Bisericii Penticostale decurg „serile de stăruinţă”, când se fac noi convertiri. Atunci, seară de seară, credincioşii vechi şi noi se roagă în Bisericile Penticostale câte trei-patru ceasuri neîntrerupt. „Unii dintre ei sunt botezaţi cu Duhul Sfânt”, relatează interlocutorul. Afirmă astfel că „pogorârea Duhului Sfânt nu mai este un fapt istoric – petrecut o singură dată în duminica cincizecimii -, ci că acest botez poate fi experienţă de actualitate a creştinilor născuţi din nou”.

Pe când Biserica Ortodoxă vorbeşte şi de alte cărţi de rugăciune, penticostalii consideră Scriptura încheiată prin cele 66 de cărţi. În acest sens s-a preluat conceptul Sola Scriptura (Numai Scriptura) de la reformatorii Calvin şi Luther. Cultul penticostal crede în revelaţie. Aşa cum arată manualul de Dogmatică penticostală redactat de Ghiocel Moţ şi Iosif Feher (Editura Viaţa arădeană, 2003), revelaţia este actul prin care Dumnezeu se descoperă oamenilor. O cale de cunoaştere excepţională, argumentată prin logica limitelor finite ale omului, în raport cu nemărginirea divinităţii. Revelaţia – ca împărtăşire a omului cu Dumnezeu – este de două feluri: generală (Dumnezeu se descoperă în natură, în istoria şi în conştiinţa umană) şi specială (Dumnezeu se descoperă prin Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, prin cuvântul Sfintei Scripturi, prin minuni, prin profeţii şi prin experienţa personală).

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/biserica-penticostala-lucrarea-duhului-sfant

Previous Older Entries Next Newer Entries

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!

România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone


Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 7,403 alți urmăritori