Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 12A – Biserica si Teologie, Ultimii Ani, Ultimul Mister

Citeste

,,Caci pentru mine a trai este Hristos si a muri este un castig” (Filipeni 1:21)

Biserica de care era alipita inima lui Sadhu nu era deloc o institutie vizibila. ,,Eu apartin trupului lui Hristos, spunea el, care este o biserica veritabila, formata din toti crestinii mantuiti prin Isus Hristos, si anume acei ce traiesc aici jos si cei care intrati in lumea de lumina fac parte din biserica triumfatoare”.

Prin botez, Sundar era membru al Bisericii Anglicane a Indiei si intotdeauna si-a exprimat respectul pentru barbatii, care erau responsabili cu bunul mers al ei. El ii recunostea autoritatea, trimitand misionarilor sa boteze pe toti cei ce se converteau prin mijlocirea sa.

Cu toate ca el insusi a fost independent de orice autoritate din afara stabilita in biserica, ei ii recunostea valoarea pedagocica.

Supunandu-se poruncii lui Hristos, ori de cate ori avea ocazia, participa la actul de „frangere a painei (Sfanta Cina)” si aceasta in toate bisericile crestine cu exceptia bisericii catolice. El simtea din aceasta binecuvantare si putere, dar nu credea asemeni doctrinei catolice si luterane, in prezenta reala a lui Hristos in paine si vin.

– ,,Eu nu cred ca painea si vinul devin realmente trupul si sangele lui Hristos. Efectul lor insa asupra credinciosului este tot asa de puternic, ca si cum (painea si vinul) ar fi in realitate trupul si sangele lui Hristos. Nu exista nimic special in paine si vin. Eucharistul ca mijloc de gratie, depinde de credinta noastra.”

Sadhu traia cu gandul unitatii crestine, dar pentru o unitate esentiala launtric-sufleteasca si bazata pe Hristos. El nu credea intr-o federalizare exterioara a diferitelor biserici, nici in uniunea catolicilor cu protestantii.

– ,,Cand amestecati doua culori, obtineti una in plus, adica pe cea de a treia. Acelasi lucru se va intampla si aici, caci veti vedea formandu-se noi secte.  Numai cei ce sunt uniti in Hristos sunt una in cer.”

Daca el n-a putut sa prinda plinatatea semnificatiei Bisericii, greseala nu este a lui Sadhu, ci mai mult diversitatii cultelor crestine. Fara indoiala pozitia lui fata de biserica a fost voita de Dumnezeu. Asa cum scrie profesorul Heiler, faptul ca acest apostol umil, iubitor si cu inima larga Sundar Singh, n-a putut sa se ataseze fara rezerve la nici o biserica, arata fara tagaduire, cat de mari sunt lipsurile crestinismului actual.

Ceea ce este imbucurator, este ca un ucenic al lui Hristos, ca Sadhu, a putut sa vorbeasca liber in fiecare adunare, si ca predicarea sa a fost bine primita de toti. Pentru ca nu apartinea de nici o asociatie crestina, nu exista pentru el nici o biserica eclesiastica.

In toate comunitatile unde Hristos este iubit, eu ma simt in mijlocul fratilor mei. In Hristos toti crestinii sunt una si vorbesc aceiasi limba. Nu exista decat un singur Dumnezeu, atunci de ce sunt atatea biserici si atata impartire?

Sadhu niciodata n-a incercat sa formeze o miscare din acei care au fost adusi la credinta prin predicarea sa. Odata patru sute de tineri i-au cerut sa devina ucenicii lui si el nu a vrut: ,,Eu insumi sunt ucenic, cum as putea face pe altii ucenici ai mei?”

El spunea celor ce doreau sa-l urmeze: ,,inainte de a va darui acestei slujbe, ce seamana cu un ocean agitat de valuri, invatati sa plutiti in lacul vostru. In jurul vostru exista multe suflete care pier. Incepeti cu acestea prin a le salva.”

Daca nu iubesc organizatiunile bisericesti, in schimb iubesc ordinea. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinei. Exista o mare diferenta intre ordine si organizatiunea bisericeasca care adesea nu-i decat un mecanism rigid.”

,,Voi intocmiti programe cu scopul sa-i aratati lui Dumnezeu cum trebuie sa conduca treburile lumii si ale bisericii”. Eu nu apartin vreunei societati misionare si nu depind de nici un comitet. Poate ca oamenii ma socotesc putin practic. Pretutindeni insa pe unde am fost, Dumnezeu mi-a acordat binecuvantari si aceasta fara nici o organizatie. Am vazut rezultate marete, nenumarate convertiri, nu facute de mine, ci de Duhul Sfant. Dumnezeu singur este cel care intoarce sufletele. Cu miile se numara cei care ar fi dorit ca sa-i botez, dar eu n-am fost chemat la acest lucru si nici de a forma vreo grupare. Altora le este dat sa o faca, fiindca exista organizatiuni inspirate de Dumnezeu. . Intrucat ma priveste, lucrarea mea este sa predic Evanghelia si sa dau marturie.

Cu toate acestea el a format o mica adunare de tibetani crestini. Acestia erau pentru dansul subiectul unei mari recunostinte, fiindca desi se aflau izolati si fara ca cineva sa-i indrume, ei au ramas credinciosi. Sundar spera ca unul dintr-insii sa poata veni in India ca sa fie instruit, dupa care sa invete pe propriul sau popor.

– ,,Cu Sundar Singh incepe o noua scoala misionara in India, zice doctorul Five, un misionar prezbiterian. Sadhu a exercitat asupra crestinilor sau necrestinilor, asupra tinerilor si batranilor o influenta care nu a fost niciodata depasita. El ocupa un loc unic in nordul Indiei. Nu exista decat un singur Sundar Singh. In toata istoria misionara, putini barbati au avut o atat de mare sfera de activitate.  Predicile lui au atins atat pe crestinii occidentali cat si pe hindusi si pe budisti. Personalitatea si mesajul lui au descoperit greselile si superficialitatea atat de evidenta a asa zisei crestinatati. El a readus scopul central in crestinism; un apel la constiinta de a se intoarce la Hristos, unicul lucru necesar”.

Crestinismul din Occident s-a ratacit constant in lucruri exterioare, adica in formele dogmatice, in organizatiuni bisericesti, in importanta exagerata data culturii intelectuale. Exista teologi capabili si invatati, barbati bisericosi priceputi, reformatori sociali cati vrei, dar cat de putini oameni ai lui Dumnezeu exista, pentru care Hristos este totul si care pot sa arate oamenilor drumul comuniunei cu Dumnezeu?

– ,,Oamenii in Europa, spune Sadhu, sunt atat de savanti de stiinta si de filozofie, dar atat de ignoranti in realitatile divine, incat nu sufera sa cerceteze  toate regiunile cunoasterei, bineinteles afara de acelea ce privesc conditiunea lor intelectuala. Ei sunt lacomi sa stie cand va avea loc o eclipsa de soare sau de luna sau ce este cu petele din soare; dar de norii pacatului din viata lor nu se nelinistesc deloc!”

-,,Multi teologi au inlaturat viata de rugaciune si de meditatie, si incearca sa acopere goliciunea  crestinismului lor prin frunzele de smochin ale stiintei lor teologale.”

Daca Sadhu a fost atat de sever in ce priveste teologia, se datoreste faptului ca a venit in Europa in anii cand negatiunea divinatatii lui Isus Hristos si critica biblica erau foarte raspandite. De atunci noi asistam la o evolutie a invatamantului teologic, care devine mai pozitiv si mai biblic. De altfel insusi Sadhu a prezis declinul acestei grave erori. ,,Seamana cu o epidemie de gripa care va trece, a spus el, insa nu fara sa fi facut foarte multe victime”.

Pe profesorii de teologie i-a sfatuit sa suspende cincisprezece zile pe luna cursurile si impreuna cu studentii lor sa evanghelizeze regiunile apropiate.

– ,,Intr-o zi pe cand vorbeam in India cu un amic, chimist distins, el facea analiza unei eprubete cu lapte, indicand cantitatile de apa, de zahar si de alte materii continute in lichid. I-am spus: un copil este incapabil sa analizeze laptele, dar experienta il invata ca este bun si ca il hraneste. El nu va sti sa explice cum, insa de stiut o stie. Copilul este mult mai intelept decat chemistul. Tot la fel exista oameni care analizeaza fara incetare laptele lor, dar pe care nu-l beau niciodata. Numerosi sunt aceia in zilele noastre, care stiu cine este Isus Hristos, vorbesc despre El si poseda o cunoastere vasta intelectuala; dar putini din ei pot sa spuna: eu stiu in cine am crezut; Il cunosc, deoarece El locuieste in mine”.

Un candidat de teologie la Oxford, adanc impresionat de predicile lui Sadhu, a gasit ca este fara folos sa mai obtina cunostinte intelectuale. ,,De indata ce voi da primul examen, a spus el, voi pleca ca misionar, fara sa mai studiez teologia”. Sundar fiind pus la curent cu acest incident, a raspuns:

– ,,Nu, n-am voit sa spun aceasta; predicatorii trebuie sa studieze, dar sa o stie, ca fara viata in duh sunt intocmai ca un schelet uscat. In principiu eu nu ma opun stiintei, dar protestez cu toata puterea contra tendintei actuale, care ii exagereaza valoarea. Limbajul Bibliei este spiritual. Pentru a-l intelege, atat profesorul cat si studentul, trebuie sa-l fi fost invatat cu Duhul Sfant”.

,,Unii predicatori au fost stabiliti de biserica si nu prin Duhul Sfant. Numai acestia ultimii castiga suflete. Nu este suficient sa fi membru intr-o biserica, ci trebuie sa fi membru de-al lui Hristos. John Wesley si generalul Booth, in opozitie cu biserica, au urmat ordinele lui Dumnezeu si se intelege ca au avut dreptate”.

Un pastor elvetian a declarat: Sadhu a diagnosticat bine boala noastra. Voi va gasiti intr-o mare graba si n-aveti timp de rugaciune si viata spirituala. Unui alt pastor, care l-a intrebat, ce trebuie sa faca ca lucrarea sa fie mai eficace, Sundar  a raspuns simplu: ,,Mai multa rugaciune”. In acest domeniu, a spus episcopul Soederblom, Sadhu are pentru noi un mesaj, care vine nu din India, ci din Evanghelii. Activitatea profana din ce in ce mai mare a crestinilor din Europa, nu poate sa despagubeasca slabiciunea vietii lui launtrice.

– ,,Sadhu este mai demn decat noi toti, cei ce am studiat teologia, spune inca un pastor elvetian. Noi am pacatuit contra adevarului, daca refuzam sa admitem aceasta. Cnd un teolog incepe sa adanceasca o viata atat de bogat dotata de harul lui Dumnezeu, constiinta lui este rasturnata din strafunduri”.

Un alt preot elvetian vorbeste astfel despre intalnirea sa cu Sadhu: – ,,Cand l-am vazut inaintea mea si l-am auzit vorbind despre viata sa spirituala, in timp ce eram inconjurat de teologi savanti, o intrebare s-a ivit in spiritul meu: Ce scop tintim prin studiile noastre? Pentru ce trebuie sa invatam atatea lucruri de mica importanta, in timp ce lucrului esential nu-i acordam locul cuvenit? Barbati, ca de pilda acest hindus, pot sa clatine natiuni, dar noi ce-am facut pana acum?”

Este imposibil sa nu fi izbit de asemanarile dintre experientele crestine ale lui Sadhu si ale apostolului Pavel. Convertit printr-o viziune miraculos asemanatoare cu cea de pe drumul Damascului, Sadhu intocmai ca marele apostol dupa ce a urat pe Hristos si I-a persecutat ucenicii, a devenit cel mai fidel servitor. Si unul si altul au primit Evanghelia nu din gura oamenilor, ci printr-o revelatie directa a Mantuitorului, devenind puternicii Lui martori. Cuvintele lui Isus despre Pavel: ,,Acest barbat este o unealta pe care am ales-o sa duca Numele Meu la capatul pamantului si Eu ii voi arata cat trebuie sa sufere pentru Numele Meu”, pot foarte bine sa se potriveasca si lui Sadhu.

Sundar la randul sau a putut sa vorbeasca de suferintele sale in aceiasi termeni ca Pavel: ,, Adesea in pericol de moarte, de multe ori in calatorie am fost in primejdie pe ape, in primejdie din cauza talharilor, in primejdie din partea celor din neamul meu, in primejdie in orase, in primejdie in pustiuri. Eu am fost in lucru si-n osteneala, supus foamei si setei, si am rabdat posturi nenumarate”.

-Va urma-

 

 

 

 

 

Viata lui SADHU SUNDAR SINGH – Capitolul 6 In Tibet din nou

Sadhu Sundar Singh a disparut undeva pe colinele de la poalele muntilor Himalaya in 1929. Fiind un martor crestin a fost in aceeasi masura bine primit, persecutat si chiar lasat sa moara. Multi misionari si chiar lideri crestini indieni l-au considerat ca fiind un convertit foarte excentric deoarece umbla in roba lui galbena si cu turban, nefiind in pas cu crestinismul contemporan. Si totusi, chiar daca nu auzise de cuvantul “indigenizare”, in prima jumatate a secolului al XX-lea el a facut mai mult decat oricare alt om pentru a stabili ca “Isus apartine Indiei.” El a aratat ca crestinismul nu este ceva de import, strain, vreo religie indepartata ci este indigen nevoilor, aspiratiilor si credintei indiene. Ramane unul dintre figurile importante ale crestinismului indian.

Citeste

Capitolul 6, IN TIBET DIN NOU:

,,Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor pentru Numele Domnului Isus”

Faptele Apostolilor 21:13

In primii ani ai lucrarii sale, Sundar Singh a ajuns intr-un tirg numit Doniwala. Cu totul epuizat de lungul mers, avea mare nevoie de hrana si mai ales de repaos. El cauta un adapost pentru noapte, dar de indata ce au inteles ca era crestin, orice ajutor i-a fost refuzat. Ploua si era frig. Foarte obosit pentru a putea merge mai departe, intra intr-o biata coliba parasita, fara usi si ferestre, unde intinzind patura in coltul ce i-a parut mai putin umed, dupa ce a multumit lui Dumnezeu pentru acest adapost, a adormit infometat. Cind se destepta in zori deodata observa pe patura sa in penumbra, o mare pata negricioasa si rotunda; el privind cu mai multa atentie, a vazut un cobra enorm, incolacit aproape de dinsul. Atunci s-a ridicat repede, a iesit afara si s-a reintors fara sa faca zgomot; apucind patura dintr-un capat scutura de pe ea marele sarpe veninos, care desteptat cu bruschete, a mers lenes sa se incolaceasca  intr-alt colt al colibei, fara sa se sinchiseasca de acela ce l-a tulburat. Sundar binecuvinta pe Dumnezeu care il aparase in timpul somnului.

Leopardul, unul dintre animalele pe care le-a intimpinat Sundar Sing in calatoriile lui. Din poza, leopardul care a sfasiat 6 oameni inainte de a fi prins in 2010.

Odata, povesteste un elev al Colegiului Teologic din Delhi, cind stam impreuna cu Sadhu la Bereri, aproape de Kotgarh am vazut inainte de a ne culca, miscandu-se lumini in vale. Fara indoiala erau oameni in urmarirea unui leopard.

La miezul noptii, Sundar se destepta si iesi afara coborind pe scara de lemn auzindu-i scirtaeturile. Stiind  ca deseori Sundar isi petrecea orele noptii in rugaciune, nu am fost surprins, dar vazind ca timpul trece si amintindu-mi de leopardul care da tircoale prin imprejurimi, am devenit nelinistit. M-am sculat si am privit la marginea padurii prin fereastra. Sadhu se gasea la mica distanta de casa, cu privirea indreptata spre valea intunecoasa. Noaptea era splendida, stelele scaparau pe cerul fara nori si un vint usor facea sa fosneasca frunzele arborilor. Eu fixam cu privirea silueta linistita a lui Sadhu, cind deodata privirile mi-au fost atrase de ceva care se misca la dreapta sa. Un animal se apropia de el; am recunoscut un leopard. Ingrozit, am ramas intepenit, incapabil sa strig. Atunci Sadhu se intoarse spre animal si-si intinse mina cu un gest tacut. Intocmai ca un ciine credincios, leopardul se culca nu departe de el si-si pleca capul subjugat de o putere nevazuta.

A fost o scena stranie pe care niciodata no o voi putea uita. Putin dupa aceia Sadhu, se reintoarse si se culca numaidecit; eu insa am ramas treaz, intrebindu-ma cine dadea acestui om o astfel de putere asupra salbaticiunilor?

Dimineata, tinarul barbat intreba pe Sadhu, daca n-a fost infricosat in fata fiarei? Pentru ce mi-ar fi facut rau acest leopard, raspunse, eu nu-i eram dusman si apoi adauga: ,,Atit timp cit ma incred in Isus Christos, n-am motiv sa-mi fie frica!”

Insusi Sadhu a marturisit apoi ca intr-o alta imprejurare a fost pentru o clipita inghetat, cind desteptindu-se subit in grota unde se adapostise, a vazut un enorm leopard dormind foarte aproape de el. Imediat isi revine din sperietura si iesi incet afara, multumind lui Dumnezeu ca l-a pastrat in viata.

Gonit dintr-o localitate, se aseza pe o stinca si acolo cufundat in meditatii nu a observat marea pantera neagra, care se apropia tirandu-se, gata sa sara asupra lui. Cind o vazu, cu inima batind, dar plin de incredere in Dumnezeu, s-a sculat in liniste si s-a indepartat de acolo. Reintorcandu-se in acel tirg a povestit aventura sa; umplind de mirare pe acei negustori: ,,Acea pantera a omorit pe multi dintre ai lor. Acest ,,sadhu” au gindit ei, trebuie sa fie un barbat foarte sfint si din acel moment si-au schimbat total atitudinea lor fata de el. Ei se stransera in jurul lui bucurosi sa auda de acel Isus care este totdeauna cu servitorii sai si care iubeste pe toti oamenii”.

-,,Niciodata un animal salbatic nu mi-a facut cel mai mic rau”- va spuns Sundar mai tirziu.

Lincsi

Tibetul poseda pisici salbatice, tigri, leoparzi, lincsi, yacki. Daca yackul cind este domesticit, este un animal foarte util ca purtator de samar, nesuferind de rau de munte ca si calul sau catirul, in schimb in stare salbatica este foarte periculos.

Sundar a fost atacat odata de un yack salbatic, care s-a napustit asupra sa. El si-a gasit apararea si scaparea pe virful unei stinci pe care a escaladat-o cu multa agilitate. Cind insotitorul sau tibetan a vazut animalul asteptand la piciorul stancii, incepu sa ricneasca , ceea ce a facut sa se abata acolo o banda de tilhari. Acestia au omorit yackul apoi au jefuit pe cei doi calatori de tot ce aveau si apoi ii dusera la ascunzatoarea lor. Acolo Sadhu prinse momentul ca sa le vorbeasca despre Dumnezeul in sjujba caruia era. Ei au fost viu impresionati, inapoindu-le tot ceia ce le-au furat si le-a oferit apoi hrana si loc de dormit.

Tibetanii beau un ceai de culoarea ciocolatei, cu sare si unt, care n-are nimic comun cu cel de-al nostru. Ei isi curata farfuriile si cestile lingandu-le. Cunoscind acest obicei, Sadhu le zice: Voiti sa-mi dati voie sa-mi curat cana? Atunci unul din ei, luindui-o inainte, isi scoate limba lunga si mare cu care a ajuns fara osteneala pina la fundul castronului. Nu mai era nimic de facut decit sa astepte ca operatia sa fie terminata.Cind ceaiul a fost varsat, Sadhu in loc sa bea, se folosi de prilej ca sa curete la rindu-i blidul aceluia. Tibetanii foarte mirati au inceput sa rida, gindind fara indoiala ca oaspetii lor sunt foarte ciudati. Insotitorul lui Sundar le explica ca un hindus nu poate sa bea dintr-o ceasca, care n-a fost purificata; la care tilharii raspunsesera ca daca trebuia sa spele canile si farfuriile , acelasi lucru ar trebui sa faca in fiecare zi cu stomacul lui, ceea ce nu se putea.

Casele Tibetanilor, construite din piatra si valatuci, sunt foarte mici si murdare. Vesmintele lor, cu toate ca sunt facute din lina alba, sunt complect negre, nefiind niciodata curatate. Intr-o zi pe cind Sadhu si insotitorul sau tibetan isi spalau hainele intr-un piriu aproape de orasul tibetan, Kiwa, locuitorii se adunara foarte curiosi sa vada un lucru atit de extraordinar. Lama din partea locului ii mustra zicindu-le: miseii nu fac ceva rau sa-si curete hainele insa pentru sfinti intr-adevar lucrul este foarte daunator; este usor de imaginat ce chin a fost pentru un barbat obisnuit  cu o curatenie rafinata, sa traiasca in mijlocul acestui popor de o murdarie indescriptibila.

Tilharii erau intotdeauna un subiectde temut. – ,,Ar trebui sa porti o arma, i se spunea lui Sadhu, o sabie sau o pusca, caci foarte multi oameni au fost omoriti in aceasta regiune”. ,,Am Biblia si o patura; Cuvintul lui Dumnezeu este sabia mea; Domnul vietii este cu mine si el ma va scapa” -raspunde el.

– ,,Intr-adevar, aceiasi tilhari care au savarsit atitea omoruri, multumita lui Dumnezeu, veneau la noi si nu ne faceau nici un rau. Caci in ciuda violentei si felului lor respingator de trai, tibetanii au o inima buna si sunt prin natura foarte religiosi, fiul cel mare al fiecarei familii este destinat ca sa devina lama”.

Atunci cind predica intr-un oras tibetan numit Rasar, a fost prins intr-o zi si adus in fata sefului lamalelor. Acuzat fiind de a propaga crestinismul, el a fost declarat vinovat si condamnat la moarte. Un fel de executie a unui criminal fara sa fie ucis direct – altfel se calca legea budista – consta in aruncarea lui intr-un put si a-l lasa incet sa piara in mijlocul osemintelor si cadavrelor putrezite. Sadhu urmat de o multime turbulenta si avida de un asemenea spectacol, a fost condus la marginea unui put adinc de patruzeci de picioare si inconjurat de un zid circular. Cu o cheie mare poarta cea grea ce astupa gura acelei gauri a fost deschisa si apoi, ca sa nu existe nici o posibilitate de scapare pentru prizonier, inainte de a-l arunca in groapa, i-au frint bratul sting. Cele doua porti, acela a zidului imprejmuitor si aceia a putului, au fost inchise cu grija si Sadhu a fost parasit in intunerecul acestui mormant oribil al carui miros gretos iti intorcea stomacul pe dos.

– ,,Am ramas trei zile fara sa mananc si sa beau, bratul imi dadea suferinte crincene, insa in fundul acestei inchisori am facut cunostinta cu o pace si o bucurie inefabila, caci prezenta Mintuitorului imi schimba infernul acela cu cerul insusi. Gindeam ca Dumnezeu ma va lua la El”.

A treia zi insa, Sundar a auzit o cheie invartindu-se in in broasca usii si o unda de aer proaspat patrunse pina la el. O voce ii ordona ca sa apuce coarda care i-a fost aruncata. Apoi el s-a simtit ridicat usor dar cu tarie si scos afara din put. Se intunecase si asfel el nu a putut sa recunoasca pe acel salvator, pe care-l lua drept soldat tibetan venit sa-l duca la un nou supliciu.Capacul greu a fost  pus la loc si incuiat cu cheia cea mare. Cind Sadhu a sarit peste zidul cel imprejmuitor nu a vazut pe nimeni. El astepta in zadar si simtea o viata noua cum il cuprindea, iar durerea bratului disparuse cu desavirsire. Tot ceea ce putea face, a fost sa multumeasca lui Dumnezeu pentru miraculoasa lui scapare. Oare nu-si trimitea Dumnezeu ingerul dupa vechile promisiuni ale Cuvintului Sau?

Sadhu reintra in Rasar si in ziua urmatoare a inceput sa predice pe strazile orasului. Cind locuitorii il vazura viu inaintea ochilor lor pe acela pe care il credeau mort, au ramas stupefiati. Vestea aceasta extraordinara a fost raportata de graba lui lama, care a crezut ca vreun tradator l-a eliberat pe condamnat. El a poruncit ca Sundar sa fie adus la el, care la rindu-i povesteste ce i se intimplase. Unul dintre ei a fost trimis sa verifice daca putul era incuiat. Totul era in perfecta ordine. Singura cheie care exista, se gasea ca de obicei legata la centura lamalei. Acesta nu se mai simtea in largul lui, si-i ceru lui Sundar sa-i arate bratul. El il intinse fara greutate si isi aminti ca la iesirea din put, salvatorul sau i-a pus mina pe brat si ca a fost vindecat. Atunci lama i-a zis: Dumnezeul tau este un Dumnezeu puternic, El te-a ajutat si noi nu mai vrem sa-ti facem vreun rau; pleaca din locurile noastre, ca sa nu ne loveasca blestemul.

Oare nu credem ca citim Faptele Apostolilor si-l auzim pa Sadhu spunind ca Petru: ,,Vad acum in mod sigur ca Domnul a trimis pe ingerul Sau, care m-a eliberat din mina lui Irod si de la ceea ce poporul astepta”.

– ,,Timpul minunilor n-a trecut, spunea Sundar, ci numai timpul credintei”. Nimenea dintre acei care au avut prilejul sa-l asculte, nu mai pot sa se indoiasca ca Dumnezeu nu mai face inca minuni si in zilele noastre.

In foarte multe circumstante, Dumnezeu intr-o maniera supranaturala, a venit in ajutorul credinciosului Sau serv.

Astfel in localitatea Kamyan, nimenea nu parea doritor sa-l asculte si nici o bucatica de piine nu i-a fost data. Cind s-a lasat noaptea, obosit si flamind, nu a gasit nici un adapost sa doarma si nici fructe salbatice ca sa-si potoleasca foamea. El se culca sub un arbore si adoarme. La miezul noptii a fost desteptat de o atingere usoara si a vazut doi oameni stind in picioare de-o parte si de alta a sa, oferindu-i mincare si apa. Crezind ca erau doi negustori mai compatimitori decit altii el a luat cu recunostinta ceea ce i s-a oferit, insa cind a vrut ca sa multumeasca binefacatorilor sai, acestia au disparut fara urma.

Altadata, predicind la Khantz, oamenii au fost atit de furiosi pe el, ca l-au prins si l-au legat strins in patura sa si l-au azvirlit afara din tirg. Un strain trecind pe acolo, a avut mila de el si l-a ajutat sa se dezlege.In ziua urmatoare, Sadhu se reintoarce in acelasi loc, predicind pe Christos ca mai inainte. De data aceasta locuitorii exasperati l-au legat de miini si de picioare si l-au tintuit cu sfori de tulpina unui copac. Orele traceau si Sundar slabea fiind epuizat de strinsoarea madularelor sale si de foame.Deasupra lui atirnau fructe, dar ii era imposibil ca sa le atinga. A venit noaptea si istovit de oboseala, a adormit. Cind s-a desteptat, spre marea lui mirare, el s-a gasit culcat la radacina copacului, eliberat din legaturi. Cineva i-au taiat funiile si pe pamint la indemina lui se gaseau citeva fructe asezate pentru el.

Intr-o zi a fost anuntat ca sint unii care vor sa-l auda vorbind si a plecat ca sa-i intilneasca. Dar luind o directie gresita, s-a ratacit in jungla. Ajuns la malul unui riu, nu l-a putut trece din cauza curentului puternic de apa. Incepea sa se insereze, si in padurea apropiata incepeau sa se auda fiarele care umblau in cautarea prazii. Ce putea sa faca singur si dezarmat, decit sa-si reverse inima lui Dumnezeu printr-o rugaciune fierbinte. Atunci, odata cu ultimile lumini ale zilei, el distinge de cealalta parte a riului un barbat care-i striga:

– ,,Vin in ajutorul tau”. Omul acela s-a azvirlit in apa, a inotat cu repeziciune pina la Sadhu, l-a luat pe spate si l-a trecut pe malul celalalt.Acolo era aprins un foc zdravan si Sadhu a putut sa-si usuce vesmintele. Deodata ciudatul sau salvator a disparut si a ramas singur la adapost de salbaticiuni, minunat inca odata de dragostea si de ingrijirea Dumnezeului sau.

Gonit dintr-un loc in care a incercat zadarnic sa predice Evanghelia, a gasit adapost intr-o pestera. Torturat de foame si de sete, el a cerut ajutorul lui Dumnezeu, dupa care a gasit in apropiere citeva buruieni, care i-au parut ca fiind cea mai deliciosa mincare gustata vreodata si care i-a redat fortele. Putin dupa aceia a vazut o ceata de oameni inarmati cu ciomege si pietroace, apropiindu-se de refugiul sau. Reculandu-se el se roaga: -,,Faca-se voia Ta, in miinile Tale Doamne imi incredintez spiritul”. Curind s-a facut liniste in jurul lui, deschide ochii si vede gloata indepartandu-se. Oare ce se intamplase? Se culca apoi si adoarme. A doua zi aceiasi multime de 50 – 60 de insi reapar, dar de data aceasta fara ciomege si fara pietroaie; el acum era sigur ca ei vroiau sa-l omoare. ,,Iata-ma, sunt fericit sa-mi dau viata pentru Mintuitorul, faceti din mine ce voiti”. Un barbat se apropie si incepe sa-i vorbeasca: ,,Am vrut sa te omorim aseara, insa astazi am venit sa te intrebam ceva. Noi am vazut pina acum oameni din multe tari, chinezi, hindusi, europeni. Pe toti ii deosebim dar asa oameni ca aceia care inconjurau ascunzatoarea ta nu cunoastem. Am vrea sa stim din ce tara sunt. Niciodata n-am vazut fapturi mai minunate.Ei stateau roata in jurul pesterii tale si nu atingeau pamintul, astfel ca nu am avut curajul sa ne napustim asupra ta”. Atunci Sadhu a inteles ca Dumnezeu a trimis ingerii Sai sa-l pazeasca. El nu i-a vazut, dar in ochii acelei multimi au fost vizibili. Acei oameni l-au invitat apoi pe Sundar sa vina la ei si l-au rugat sa-i invete despre Dumnezeul lui si mai multi au fost adusi sa cunoasca pe Christos.

Ura contra crestinismului si in general contra tuturor strainilor se intalneste de asemenea in afara Tibetului si in satele limitrofe ale Indiei. Cu riscul vietii, Sundar patrunde in Nepal, stiind bina ca poate nu va mai iesi de acolo in viata.

Nepalul este o vale lunga intinzandu-se intre doua siruri inalte de munti ale lantului Himalaian. Aceasta vale este locuita pe linga altii si de un trib mindru al gurkasilor. Pretutindeni Sadhu a intilnit o dusmanie aprinsa. Sosit de putin timp in orasul Ilom, i se ordona sa taca. El nu se supune si a fost atacat de un indigen foarte iritat, caruia Sadhu i-a dat un exemplar dupa Evanghelia lui Marcu. Acesta a sfisiat cartea  si s-a dus sa denunte pe Sundar la politie. A fost arestat si condamnat la sase luni de inchisoare.

Aruncat in temnita la un loc cu hotii si ucigasii, Sundar i-a gasit pe acesti oameni dispusi sa asculte viata Aceluia care s-a numit prietenul pacatosilor. Pacea lui Dumnezeu a coborit in acest loc de mizerie si saminta de-a curmezisul durerii a produs un rod bogat. Multi au acceptat pe Christos ca Mintuitorul lor. Temnicerul vazind schimbarea care se facea prin Sadhu, ii ordona sa nu mai vorbeasca. ,,N-am sa pot caci trebuie sa ma supun Stapanului meu si sa vestesc vestea cea buna, orice suferinte m-ar astepta”.Temnicerul se intoarce atunci catre osinditi si-i opreste sa mai asculte pe Sundar, dar ii raspunde ca ei au fost inchisi cu scopul sa devina mai buni. Sadhu prin invatatura data, a desteptat in ei adevarata cainta, pentru faptele lor rele. Cum ar putea sa constituie aceasta o injurie pentru oricine ar fi? Temnicerul deveni perplex. Nestiind ce sa raspunda s-a dus la guvernator. Acesta ii da ordinul sa transfere pe Sundar intr-o inchisoare unde sa fie singur. Nu s-a gasit decit un grajd cu o singura usa si fara fereastra. In acest loc infectat si imputit, Sundar a fost dezbracat de vesminte si ferecat cu miinile si picioarele legate de un stilp. Pentru a-i mari si mai mult chinurile, un oarecare a adus din jungla lipitori si a acoperit cu ele corpul gol al lui Sundar. Aceste lighione lacome ii sugeau singele. In torturile si durerile sale isi inalta inima catre Dumnezeu si o mare pace a venit peste el. Cu o voce tare a inceput sa intoneze o cintare de lauda catre Dumnezeu. Poporul s-a adunat la usa grajdului si el acum putea sa-L vesteasca pe Isus. In aceasta multime se gasea si cel care l-a denuntat si  din cauza caruia sau atras asupra lui toate aceste persecutii. Uimit de ceea ce auzea, el a zis temnicerului: – ,, Ce gindesti de acest om, care este atit de vesel in ciuda acestor chinuri?” ,,Trebuie sa fie un nebun”- raspunde temnicerul. -,,Daca este un nebun, si poate avea o pace atit de profunda, atunci si eu as vrea sa fiu la fel si nu numai eu, ci toti locuitorii pamantului ar trebui sa fie, deoarece acest fel de nebunie ar schimba lumea intreaga intr-un paradis!”

Temnicerul din ce in ce mai tulburat si mai intimidat se intoarce la guvernator zicind: ,,Am sperat sa-l facem pe omul acesta sa sufere si sa-l impiedicam sa predica, insa noi n-am reusit decit sa-i marim bucuria; scopul nu ni l-am atins”.  -,,Este un nebun, i-a raspuns guvernatorul, lasa-l sa plece”.

Sadhu a fost eliberat. El era foarte slabit, pierzind mult singe. Cu toate acestea a gasit puterea sa cutreere orasul vestind mesajul crucii cu o noua infocare. O mare incurajare i-a fost data. Omul care i se aratase a fi cel mai inversunat dusman, il intreba daca nu ii este rusine sa mai predice Evanghelia care ii aducea astfel de  suferinte. „Cind eram un hindus ca dumneata, nu mi-a fost rusine ca sa sfisii Biblia, cum deci m-as rusina astazi sa spun tuturora ceea ce Christos a facut pentru mine?” Atunci omul acela, ii ceru un alt exemplar din Evanghelia pe care o sfisiase mai inainte, ca sa cerceteze el insusi secretul pacii si bucuriei ce se manifesteaza de-a lungul celor mai mari incercari. In Noul Testament a lui Sundar, s-au gasit aceste cuvinte: ,,Nepal 7 iunie 1914, prezenta lui Christos mi-a transformat inchisoarea intr-un cer veritabil; atunci cum va fi sus in cer?”

– ,,Binecuvantez pe Dumnezeu, pentru ca m-a ales din tinerete, nedemn cum eram, sa pun la dispozitia serviciului Sau, zilele viguroseniei mele. La botezul meu, am cerut lui Dumnezeu sa-mi arate drumul, si El care este calea, adevarul si viata, m-a chemat sa-I slujesc ca ,,sadhu” si sa predic numele Lui sfint. Si acum, cu toate ca am suferit foamea, frigul, caldura, temnita, nenorociri, betesuguri, persecutii si rautati fara numar, eu i-L binecuvantez pentru ca prin harul Lui, inima mea este prea plina de bucurie. Dupa zece ani de experiente repet fara cea mai mica sovaire, ca anume, crucea poarta pe cei ce o poarta”.

Sadhu Sundar Singh – Capitolul 5 – In Tibet

Katmandhu,Nepal in antichitate -photo A.Galis

Cititi –

„Eu ii voi arata ceea ce trebuie sa sufere pentru numele Meu”. Faptele Apostolilor 9:16.

De la inceputul activitatii sale misionare, Sadhu a avut in vedere marea si periculoasa lucrare sa duca Evanghelia in Tibet, tara inaccesibila, indepartata de regiunile vecine prin situatia ei geografica, inchisa fata de crestinism, si la orice influenta straina.

Frumusetea impresionanta a muntilor sai acoperiti de gheturi vesnice, bogatia manastirilor care ascund comori si manuscrise rare, necunoasterea
moravurilor si mentalitatii acestui popor pe care civilizatia europeana nu l-a atins inca, fac din Tibet o tara misterioasa si stranie, despartita de restul lumii prin frontierele sale incuiate.

Sundar nu cunostea nici tara, nici poporul, nici limba. El stia numai ca va trebui sa indure mari greutati, dar in zelul si iubirea sa pentru Hristos nu sovaia in fata nici unui pericol sau suferinte. Oare nu era el un „sikh” adica un soldat la ordinele Mintuitorului? Oare nu-l alesese Hristos pentru aceasta misiune periculoasa tocmai pentru ca avea nevoie de un martor fara frica? Oare nu avea Dumnezeu un mare numar de servitori care sa vesteasca mintuirea de-a lungul  Indiei, in timp ce nimenea nu era dispus sa infrunte pericolele acestei tari neglijate si ostile?

Muntii Himalaya-A.Galis

Crescut nu departe de muntii cei inalti ai Himalaiei, Sundar adeseori lasase gindirea sa zboare de cealalta parte a frontierei, catre acea populatie cufundata in tenebrele paginismului si care niciodata nu auzise vorbindu-se despre iubirea lui Dumnezeu.

Tibetanii sint foarte religiosi, dar cea mai mare parte sint foarte ignoranti si superstitiosi. ‘LAMA-lele” (calugari budisti) stapinesc tara si pastreaza poporul in nestiinta cu scopul sa nu piarda influenta asupra lui. Ei traiesc in manastiri sau lamaserii si-si petrec cea mai mare parte din timp studiind cartile lor sfinte. Cei mai multi dintre ei cauta in mod sincer adevarul si nazuiesc dupa sfintenie. Cealalta parte din ei, care detin bogatia si puterea sunt cruzi, fanatici, stricati. Poporul zace in frica si atribuie rugaciunilor lamalelor puterea protejatoare contra zeilor si demonilor fara numar de care se crede inconjurat si pe care si-i inchipuie ca sint gelosi, dominatori, razbunatori. Ca sa domoleasca minia zeilor si sa scape de farmecele lor, tibetanii aduc daruri lamalelor cu scopul de a obtine interventia lor.

Seful tuturor lamalelor este Dalai-Lama sau marele preot, care guverneaza cu o putere absoluta. El locuieste intr-un palat maret, construit pe virful unei stinci „Patala” si care domina „Lassa”, cetatea sfinta. Templul este consacrat lui Buda. Zidurile sale masive, terasele si fortificatiile sale se ridica vertical din cimpie; el este impodobit cu o cupola scinteind de aur si pietre pretioase. La picioarele lui, orasul Lassa putrezeste de murdarii. Tibetul este tara morilor de rugaciuni pe care bastinasii le misca in mod mecanic. In vint flutura drapele de rugaciuni. In anumite lamaserii, cilindrii continind milioane de copii dupa rugaciuni se invirtesc fara incetare. Tibetanii cred ca prin aceasta intr-una repetare, vor obtine iertarea pacatelor si binecuvintarea zeilor lor.

Harta Tibet, Nepal, India in 1897

Sadhu n-a fost primul misionar care a incercat sa intre in aceasta tara
neospitaliera. Misiunile crestine au o remarcabila istorie de care ar fi prea lung
sa vorbim aici. Cea mai recenta misiune este aceia a fratilor Moravi care
lucreaza la frontiera Tibetului si au putut uneori patrunde pina in interiorul tarii. In urma greutatilor de neinvins insa, portile au fost inchise nu numai din ordinul
tibetanilor, ci si de guvernul englez. Acesta autoriza misiunea Morava sa-si
continua lucrarea sa cu conditia sa-si limiteze activitatea la teritoriul de sub
mandat Britanic.(Aceasta a fost situatia pina in anul 1934, data la care autoarea
si-a scris cartea).

Se spune despre crestinii hindusi care au patruns in Tibet ca negustori sau ca asceti, ca au murit martiri. La fel a fost cazul cu tibetanii care au acceptat pe Hristos ca Mintuitor.

Sundar Singh nu odata numai a povestit martirajul unuia dintre concetatenii sai sikhi – Kartar Singh – a carui istorie seamana foarte mult cu a sa. Crescut ca si dinsul in lux, el gasi in crestinism raspunsul profundelor lui aspiratii sufletesti. Persecutat de familie, care concentrase asupra-i  toate sperantele ca unic mostenitor al numelui, el a avut de suferit foarte mult. Gonit de ai lui, a predicat mai intii in India, apoi s-a indreptat spre muntii Tibetului si a ajuns pina in inima tarii. S-a incercat de a-l izgoni de acolo, dar nu a incetat sa vesteasca mesajul mintuirii, pina in ziua cind a trebuit sa apara inaintea lui Lama de la Tsinhan. Invinovatit de patrundere interzisa in Tibet si de a fi propagat aici o religie straina, a fost condamnat la moarte. El asculta in tacere sentinta si se indeparta de la ei spre locul de chin, nesovaielnic, staruind inca odata asupra multimii ce-l inconjura, sa caute fara intirziere mintuirea, care este in Isus Hristos. La locul de executie, Kartar a fost dezbracat de vestminte si cusut intr-o piele cruda de yack, care strimtindu-se la soare, provoaca aceluia pe care-l infasoara cele mai crincene suferinti. Timp de trei zile cit a durat supliciul, el n-a scos vreun vaiet. Spre seara, inainte de a muri, multumi lui Dumnezeu pentru toate mingaierile Lui si se sfirsi cu aceste cuvinte pe buze: „Doamne Isuse primeste Duhul meu”.

Primul secretar al lui lama, viu impresionat de ceia ce vedea, lua Noul
Testament al lui Kartar sa-l studieze si curind o „limpezime” se savirsi in inima
lui. Intr-o zi a declarat lui lama ca isi predase inima lui Hristos. Pentru dinsul
era moarte sigura si intr-adevar trebuia sa sufere acelasi supliciu ca si Kartar,
agravat insa prin alte cruzimi: i se infipse aschii de lemn sub unghii, il scoase
din pielea de yack ca sa il tirasca pe ulitele orasului ca dupa, crezindu-l mort,
sa i se arunce sarmanul trup neinsufletit peste o gramada de murdarii. Printr-o
minune nenorocitul isi reveni in fire si s-a putut tiri mai departe.Calaii lui au fost
ingroziti sa-l vada in picioare si vindecat de rani.
Incredintati ca avea intr-insul o putere supranaturala, n-au mai indraznit sa-i faca vreun rau si a putut continua sa predice. Chiar el insusi a povestit lui Sundar Singh istoria sa, cind acesta il intilnii in cursul calatoriei sale.

Un englez crestin, care cunostea ca nimenea indescriptibilele greutati ale lucrurilor in Tibet, scria: „Un miracol va fi necesar pentru a se invinge aceasta colosala idolatrie sustinuta de tot felul de mijloace diabolice. Cum vom putea oare sa luptam contra multimii lamalelor, nebuni de furie pe aceia care nu sunt de o religie cu ei? Va trebui mari sfinti ca sa se deschida drumul in aceasta tara a superstitiei. Tremur cind ma gindesc la toate suferintele ce vor trebui sa le indure, dar puterea lui Dumnezeu este fara margini”.

Acesta a fost cimpul de misiune,cel mai dificil din toate, pe care tinarul hindus de nouasprezece ani l-a ales ca sfera de activitate. Fara sprijin, fara mijloace, fara pregatire speciala, incredintindu-se numai in harul lui Dumnezeu sa-si dea viata pentru cauza lui Hristos, Sundar se hotari sa infrunte aceasta  lucrare supraomeneasca.

Cind ajunse in 1908 la Poo, statia misiunei morave, gasi aici sprijinul cel
mai zelos. El a putut sa se familiarizeze cu primele elemente ale vorbirei tibetane si un tinar evanghelist, Thanyat-Ali, i-a fost dat ca insotitor. In fiecare an,
primavara cind se deschideau drumurile blocate de zapada si gheturi, Sadhu
parasea Kotgarthul (mic orasel inconjurat de paduri si posedind o biserica, un
modest spital  si o scoala a Misiunii) ca sa atinga frontiera Tibetului.

De acolo, drumul traversa la inceput un pamint cultivat, si apoi cobora in zig-zag, traversind paduri dese de unde tisneau izvoare scapind spre cimpie, unde la patru mii de picioare mai jos curge Sutlejul. Caldura acestui tinut, incadrat de munti inalti este sufocanta. Este una dintre ultimile vai ale Indiei hinduse. Dincolo de ea incepe Asia Centrala, budista. Putin, cite putin, tipul Mongol predomina. Cultura hindusa dispare si o noua civilizatie incepe.Drumul Tibetului se ridica abrupt. Periculos adeseori, el devine din ce in ce mai greu de urcat.

Ca sa poti suporta, pe orice vreme oboselile si primejdiile acestor drumuri, trebuie o vitalitate, o tarie si un curaj neobisnuit.  Sadhu, adesea oprit de guvernul englez, chiar n-a putut sa treaca frontiera; alteori insa a patruns pina in interiorul tarii. Primirea care i se facea, nu era totdeauna dusmanoasa si roba sa de „sadhu” ii deschidea multe porti. Uneori a fost fericit sa gaseasca in aceste locuri neospitaliere prieteni gata sa-l ajute, intre altii un tinar tibetan numit Thapa, care i-a servit de interpret si pe care-l boteaza. De cele mai multe ori insa s-a gasit complect singur in fata unor mari pericole.El nu a tinut un jurnal al calatoriei sale, astfel ca nu este posibil sa se fixeze datele ivite in cursul drumurilor.

Glaciere in virfurile muntilor Himalaya -A.Galis

In povestirile calatoriei sale din nordul Indiei, din Nepal, din Tibet-
adesea fragmentare,- enumara numeroasele pericole la care a fost expus: frigul intens care domneste in acesti munti, printre care a trebuit sa treaca virfuri depasind cinci mii de metrii inaltime, vinturile furioase care matura podisul
inalt al Tibetului, riuri torente care trebuiau trecute cu piciorul sau prin inot, cu
apa rece ca ghiata si cu riscul sa fie tirit de curent; foamea si setea, a caror prada era in tinuturile sterpe sau prin refuzul locuitorilor de a-i da cea mai mica
imbucatura; oboseala lungilor marsuri prin aceasta tara stincoasa si pustie;
fara un adapost unde sa-si petreaca noaptea; sau daca era primit de oamenii
locului,inimaginabila murdarie a caselor lor si a obiceiurilor lor.
Fiarele salbatice si serpii veninosi erau un pericol constant, la fel ca si tilharii care pustiesc locurile si dezbraca si omoara pe nefericitii calatori. Pe de alta parte Sadhu a avut de suferit si violenta dusmanie a lamalelor si grozavele
persecutii, pe care le aplica crestinilor.

Toate aceste pericole si suferinte au fost ocazia unor predari marete in mina mortii, care uneori parea sigura: – „cind ma indrept spre Tibet, nu mai
indraznesc sa sper in revenirea mea, de fiecare clipa gindesc ca este ultimul meu drum; fara vointa lui Dumnezeu care m-a pastrat”.(Ca Pavel el putea sa spuna: „eu nu mai tin la viata, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci numai sa-mi savirsesc cursa cu bucurie si trimiterea pe care am primit-o de la Domnul Isus, sa anunt  Evanghelia harului Sau”.

Un sat in Nepal-A.Galis

„La inceputul lui Iulie,”povesteste Sadhu,”am plecat spre Tibet, luind cu mine pe tinarul crestin Thanyat. Inainte de a atinge frontiera Tibetului vestiram
Evanghelia in tirgurile din calea noastra. Apoi multi kilometri, n-am mai vazut
decit pastori si nici o locuinta, astfel ca am fost obligati sa raminem sub cerul
liber. Frigul deveni in timpul noptii intens si a trebuit sa trecem printr-o trecatoare foarte inalta. de-a curmezisul drumului. Respiratia la acea inaltime se facea greu, insa prin bunatatea lui Dumnezeu noi am apucat sa trecem dincolo de acea periculoasa strimtoare.

Cind ajunsera la tirgusorul Mudh, au fost primiti cu bunatate de seful localitatii, care invita pe lama sa ia parte la o masa cu ei. Cum acesta intelegea putin hindustina, el auzi cu bucurie mesajul mintuirii, si altii au fost inca dispusi sa asculte Evanghelia. De acolo, acei doi calatori au ajuns la manastirea Tibetana de la Kee-Gunpa cu patru sute de lamale. Ei au stat doua zile pe linga seful lamaseriei; care nu le-a facut vreun rau, dar care avu cu Sadhu,vii discutii controversate. Dimpotriva, prin tirgurile strabatute dupa aceia, au avut de intimpinat cea mai violenta opozitie.

un pod in muntii Himalaya -A.Galis

Intr-una din calatoriile sale, nu departe de oraselul Garhwal, Sadhu vazu doi oameni,dintre care unul disparu pe neasteptate. Sundar ajunse din urma pe acela ramas singur, care-l opri aratindu-i un trup invelit intr-o pinza.  Este
prietenul meu i-a zis acela, care chiar acum a murit, eu sint strain pe aici,
ajuta-ma cu ceva ca sa-i platesc ingroparea”, Sundar n-avea decit doua monede ce-i fusesera date, sa aiba cu ce plati dreptul de a trece un pod. El scoase banii si-i dadu.Putin dupa aceia a fost ajuns din urma de acelasi om, care alerga intr-un suflet, cu fata tulburata, spunindu-i ca intr-adevar prietenul sau era mort. Sadhu il intreba ce vroia sa spuna si sfirsi sa inteleaga istoria urmatoare: De multi ani acesti inselatori o faceau pe schimbatelea cu mortul  ca sa fure pe trecatori. De data aceasta insa cersetorul intors la prietenul sau, il striga in zadar, si ridicind pinza, vazu ca intr-adevar murise. El implora pe Sadhu sa-l ierte, fiindca era sigur ca este in fata unui sfint pe care il jefuise si ca zeii in furia lor, il pedepseau. Sundar ii vorbi de singurul Dumnezeu si de iertare pentru cei care se caiesc de faptele lor. Plin de o sincera pocainta, vinovatul primi Cuvintul mintuitor. Sadhu il lasa pe acest om sa il insoteasca  o bucata de vreme, apoi il trimise la statia misionara de la Garhwal, unde mai tirziu a fost botezat.

Sadhu cu un insotitor tibetan traversa muntii intr-o zi pe un timp de ninsoare si foarte friguros. Amindoi sufereau si pierdusera nadejdea s-ajunga la capatul drumului. Sositi linga o prapastie, ei gasira un om zacind neinsufletit la baza unei pante inghetate. Sundar propuse sa-l transporte pina la un adapost, dar tibetanul il refuza; voind inainte de toate sa-si salveze propria viata, el trecu mai departe. Sadhu ridica muribundul cu mare greutate, il puse pe spate si apoi cu un pas lent pleca mai departe cu greaua sa sarcina. In timpul acesta efortul nu intirzie sa il incalzeasca si caldura sa se transmita sarmanului om, care se reinsufleti la rindul lui. Putin dupa aceia, reintilni pe nenorocitul sau tovaras tibetan intins la marginea drumului. Era mort de frig in timp ce Sundar Singh ajungea la tinta calatoriei cu omul caruia ii scapase viata.”Acela care va voi sa-si salveze viata o va pierde, dar cel care o va pierde pentru Mine, o va regasi,” zice Isus.

La Narcanda, in muntii dintre Simla si Kotargh, Sadhu a trecut pe linga citiva oameni, care coseau pe cimp. El se apropie sa vorbeasca cu ei. Cu toate ca i-au dat putina atentie, aceia se miniara auzind vorbindu-se de o religie straina. Unul dintre ei il afurisi si luind o piatra, i-o arunca in cap de-l rani. Indata apoi, acest lucrator a fost apucat de o durere violenta de cap si el a trebuit sa se lase de lucru. Sadhu, ridicindu-i coasa, lua in primire bucata neispravita. Vazind  aceasta, ceilalti cosasi isi schimbara atitudinea fata de el, si cind lucrul a fost
terminat, il invitara sa mearga cu ei. El primi fericit ca putea sa vesteasca
Cuvintul inainte de a parasi localitatea. Dupa plecarea lui, cind acesti oameni
masurara recolta obtinuta in ziua aceia, constatara cu mirare ca era mult mai
mare decit era obiceiul. O mare frica ii cuprinse.Strainul se vede ca a fost un
sfint, aceasta superba recolta era de la el un semn sigur. Ei se pusera sa-l caute, dar in zadar. Omul care azvirlise piatra, el insusi trimise aceasta relatare la un jurnal din nordul Indiei, rugind pe Sadhu, daca aceste rinduri i-ar cadea sub
ochi, sa revina la el.

Sadhu a intilnit deseori in ascensiunile sale din Himalaya, unii din acei
celebrii sihastri tibetani, care se inchid solitari in pesteri naturale. Izolati de
restul omenirii, lipsiti de lumina soarelui, inconjurati de intuneric, ei se hranesc
cu alimentele puse de trecatori intr-o deschizatura lasata pentru acest scop.
Cufundati in profunde meditatii si invirtind fara ragaz o moara de rugaciuni,
acesti asceti spera sa atinga Nirvana-nimicul-adica stingerea oricarei dorinte.

Sadhu a putut adesea sa introduca citeva file din Evanghelie in inchisorile lor,
sperind ca le vor citi cind vor iesi din acele morminte. Intr-o zi urcind un munte
stincos, a dat intr-o grota peste un om in rugaciune. Ca sa lupte contra somnului,
acela isi fixase lungile sale plete de bolta grotei si ora dupa ora implora iertarea
pacatelor sale si cerea pace pentru sufletul sau.

„Ai gasit pina acum aceasta pace?” il intreba Sundar. Saracul tibetan ii raspunse ca pina in prezent el n-a primit-o. Atunci Sadhu ii povesti viata lui Isus, care a spus, „Veniti la Mine si eu va voi da odihna”. Omul asculta cu atentie, inima i se deschidea la lumina si el striga: „Acum am gasit aceasta pace, condu-ma la El, vreau sa-I fiu ucenic!”Sundar il invita sa vina pina la o statie misionara, ca sa fie instruit in credinta crestina si sa primeasca botezul.

„Am primit o mare lectie de la acesti sihastri, zice Sundar, caci ei voluntar se predau la toate acele suferinte, numai sa atinga Nirvana, care nu conduce decit la pierderea vietii si nu ofera vreo speranta pentru cea viitoare. Cu cit mai mult trebuie sa fim noi gata sa slujim lui Hristos si sa-I purtam crucea. El care S-a jertfit pentru noi si ne-a adus viata vesnica!”

Lac in muntii Himalaya -A.Galis

O povestire a lui Sadhu dintre cele mai remarcabile cu privire la calatoriile sale in cautarea acelor sihastri a fost intilnirea sa la Kailash cu Mahariashi. In vara lui 1912, Sadhu colinda singur pe inaltele singuritati ale unei culmi himalayene numita Kailash. Acolo la peste 2800 de metri inaltime isi are izvoarele puternice Indus, intr-un peisaj de o maretie sublima. Celebrul lac sfint de la Mansorower se gaseste la doua sau trei zile de drum si Sundar vorbeste despre el ca de unul dintre cele mai minunate locuri pe care le-a vazut vreodata. Triburile nomade insa din imprejurimi sint dintre cele mai crude.

Pe unul dintre virfurile Kailashului, pe la 4300 de metri se vad ruinele unui vechi templu budist parasit. Peisajul este de o impresionanta frumusete, izvoare cu apa clocotita tisnesc din pamintul inghetat in mijlocul gheturilor vesnice. Si aici la citiva kilometri, a trait Maharishi.

In cursul unuia din drumurile din vara anului 1912, Sundar epuizat de
eforturile zadarnice in cautarea acelor sfinti solitari, si-a pierdut pe neasteptate echilibrul de pe o stinca si a cazut la intrarea unei mari pesteri. Cind si-a venit in fire din lesin a fost surprins sa vada un om straniu si fara virsta, care iesind din profunda lui meditatie, arunca spre el o privire strapungatoare. Spre mirarea sa, se gasea nu in fata unui pustnic tibetan, ci a unui crestin care il invita sa ingenuncheze si sa se roage cu el, terminind via lui mijlocire prin numele lui Isus. El deschise un voluminos exemplar din Evanghelii in elineste si citi cu voce tare citeva versete din Predica de pe munte, dupa care povesti lui Sundar viata sa.

Fusese nascut in Alexandria din parinti musulmani. La treizeci de ani a intrat in ordinul dervisilor, insa nici studiul Coranului si nici rugaciunile nu i-au dat pacea. In marea sa suferinta, s-a dus la un crestin venit anume din India in
Egipt ca sa vesteasca aici Evanghelia. Acest sfint era un nepot al sfintului Francois Xavier, si el citi acea chemare a lui Hristos: „Veniti la Mine, voi toti
care sunteti munciti si impovarati, si veti gasi odihna sufletelor voastre”. Aceste
cuvinte,  aceleasi care mai tirziu trebuiau sa izbeasca si pe Sundar, l-au adus la Hristos. Isi parasi geamia, a fost botezat si a plecat sa anunte Evanghelia. Dupa o lunga perioada de lucru misionar, ajuns la o virsta de o suta de ani, El se retrase din lume si Domnul l-a instiintat ca-i va lasa inca multi ani sa se roage mijlocind pentru sfintii raspinditi pe pamint.

Si in muntii Kailashului el si-a petrecut viata urmatoare, in meditatie si-n
rugaciune. Dumnezeu i-a acordat mari revelatii si glorioase viziuni apocaliptice
asupra lumii de dincolo. El primi apoi o cunoastere vasta a plantelor si a calitatii
lor curative. Astfel, dadu lui Sundar, patruns de frig citeva frunze care imediat ce
le-a mincat, il incalzi, si-l insufleti intr-un mod delicios.

Sadhu a vizitat de trei ori pe batrinul sihastru si a primit de la el o inspiratie noua pentru viata interioara si misiunea sa. In public, el dezaproba curiozitatea provocata de aceasta povestire extraordinara, condamnind multele  inexactitati care se raspindisera.”Eu n-am fost chemat sa predic pe Maharishi, spunea Sundar ci sa vestesc pe Isus Hristos”.

Existenta acestui pustnic a fost confirmata de membrii sectei „Sannyasis” si de un inginer american calator in aceste locuri niciodata calcate de albi, si care
inainte de a muri a vorbit despre un misterios ermit crestin, foarte virstnic,
existent in muntii de mai sus. Negustorii tibetani insusi povesteau ca vazusera un venerabil „rishi”traind nu departe de zapezile eterne. Si cind noi insine am ascultat pe Sadhu vorbind in timpul sederii sale in Elvetia, despre vizitele facute acestui Maharishi, nu ne putem indoi de adevarul acestei intimplari.

Sadhu Sundar Singh – CAPITOLUL-4 ‘Sadhu’

Cititi –

”SADHU ” Capitolul 4

” Eu consider toate lucrurile ca paguba, din cauza gradului cel mai inalt de cunoastere a lui Isus Hristos, pentru care am renuntat la tot”.

Mama sa ii spunea de mai multe ori: intr-o zi ai sa fi un „sadhu”.

Niciodata el nu pierduse din vedere aceasta dorinta profetica a aceleia care-l invata sa dea lui Dumnezeu primul loc in viata sa.

Dupa convertire, el auzise cu claritate ordinul divin: „Tu imi vei servi de martor”. Sosise vremea sa se supuna acestei chemari. Oare daca ar iesi sa predice evanghelia intr-o roba de „sadhu”, considerata ca sfinta in India din timpuri imemoriale, n-ar gasi o poarta deschisa? Intr-adevar aceasta roba, simbol al unei vieti ascetice,de renuntare la lume, la smerenie, ii va deschide intrarea in toate casele si chiar usile ghineceului.

Decizia sa fusese luata. Treizeci si trei de ziledupa botez la 3 octombrie 1905, acest tinar crestin de 16 ani imbraca vesmintul galben ca sofranul, al sfintilor „sadhu”.El a facut dintrinsul un om consacrat existentei de monah ratacitor, fara un loc unde sa-si repauzeze capul.

-„Am facut juramintul sa-mi consacru intreaga viata lui Hristos Mintuitorul meu si prin harul Lui, eu nu-l voi calca niciodata; in ziua cind deveni-i un „sadhu”, am imbracat aceasta roba pe viata si atita timp cit aceasta va depinde de mine, no voi schimba-o”.

Sundar Singh voia sa infatiseze poporului sau, istoria lui Isus in felul cel mai potrivit, adica intr-un mod cu totul hindus. Felul de vietuire al crestinilor constituia o dificultate pentru hindusi. Intr-adevar imbracamintea lor, obiceiurile lor de viata, totul era diferit si contrariu mentalitatii hinduse. Sundar insusi considerase altadata pe crestini ca pe niste straini, introducind obiceiuri ciudate.

Chiar dupa convertirea sa,    click sa cititi mai departe…

Mai mult

Sadhu Sundar Singh – Cap. 3 Incercari si Persecutii, Trad. Avram Cuc

Cu doua saptamini in urma am postat Capitolul 2, In Cautarea Pacii, si in prima postare am postat Capitolul 1, si Introducerea de Avram Cuc. Aici gasiti Biografia lui Sadhu Sundar Singh (1889-1929).

Capitolul 3 – INCERCARI si PERSECUTII.

Sundar Singh priveste convertirea sa, ca un lucru hotarit si supranatural, o minune in toata puterea cuvintului; un dar curat al gratiei lui Dumnezeu.

-„Religia hindusa,” zice el,”Invata ca exista un cer si in fiecare lucru sa vad vointa lui Dumnezeu si eu am facut toate eforturile pentru a ma elibera de pacat. O cit de mult am studiat cartile noastre sfinte, cit de mult am luptat, m-am luptat si am cautat pacea sufletului meu! Am incercat sa ma mintui pe mine insumi- prin fapte bune, ceea ce mi-a fost imposibil. Eram mindru de religia si de filozofia hindusa, dar filozofia niciodata nu a mintuit pe nimeni. In disperare de cauza, am implorat pe Dumnezeu sa-mi arate calea salvarii. Ca raspuns la rugaciune, am vazut pe Domnul si El mi-a descoperit ceea ce eram eu insusi”.

Sundar niciodata nu s-a indoit de realitatea aparitiei Dumnezeirii, acea vedenie n-a fost o imagine, nici un vis. Ca nu se viseaza dupa ce ai facut o baie rece. Unii au putut sa o puna la indoiala, s-o considere halucinatie. Pentru el insa a fost o certitudine neclintita. Cu proprii sai ochi a vazut pe Hristos viu, cu propriile sale urechi L-a auzit vorbind in hindustana, limba sa materna. In momentul acela el a devenit un om nou, o creatura noua in Hristos. Mai inainte el ura pe Hristos, acum era gata sa sufere si chiar sa-si dea viata pentru El. Un dusman al lui Isus a fost schimbat intr-un apostol al Evangheliei. „Lucrurile vechi au trecut, iata toate lucrurile au devenit noi”. Tulburarea inimii sale s-a sters ca un vis.

„Acolo,” spune el, ” Hristos mi-a dat pacea, acea pace care depaseste orice intelegere, nu pentru citeva clipe, ci pentru totdeauna. Nu exista cuvinte in limbaj omenesc sa descrie bucuria incomparabila care a umplut inima mea, ci numai marturisesc realitatea ei; este cerul pe pamint”.

Sundar separa limpede, frecventele sale viziuni ce le avea  in meditatie si contemplatie interioara, de aceasta aparitie cu totul neasteptata a lui Hristos. El a declarat absoluta deosebirea intre o revelatie spirituala si aceasta aparitie: „Eu am vazut numeroase viziuni dar de Isus nu L-am vazut decit odata”.

Sundar niciodata nu s-a falit de aceasta manifestare a lui Hristos ca de un subiect de glorie personala. El s-a smerit in fundul inimii, in sentimentul nimicniciei sale si pentru revolta sa din trecut. El urise pe Hristos, combatuse credinta crestina, arsese Biblia inaintea tuturor si si cu toate acestea, in timp ce era animat de acest spirit de ura, fusese cucerit de  iubirea care iarta. „Cind Hristos mi S-a descoperit, atunci am vazut ca eram un pacatos si ca El era Mintuitorul”.

Sundar a cunoscut fundamental intreg harul lui Dumnezeu revelat prin moartea lui Hristos pe cruce, inutilitatea eforturilor proprii in mintuire. Prin aceasta apartine liniei apostolului Pavel si Luter, precum si liniei oricarui suflet, pentru care chestiunea pacatului si gratiei este problema centrala a vietii. „Exista fericiti”, spunea el,”care n-au pacatuit ca mine si nu s-au impotrivit pe fata lui Isus Hristos. Exista altii care din copilarie au trait cu Hristos si n-au avut nevoie de o marturie exterioara pentru ceea ce au avut de primit interior. In toata umilinta Sundar se considera nedemn de dragostea pe care Dumnezeu i-a  aratat-o.

„O revelatie exterioara nu este esentiala”, zice el:”cunoasterea harului lui Dumnezeu este la fel de importanta fara sa fie insotita de miracole: Fericiti sint cei  care M-au vazut si au crezut”. Sundar insa era convins ca in situatia lui personala, n-ar fi gasit niciodata mintuirea fara aceasta directa revelatie. Intocmai ca Toma, a fost neincrezator si greoi la credinta- motiv pentru care, spunea el, va fi pe ultimul loc in imparatia lui Dumnezeu.”

„Aceste miini” a spus el cu umilinta,”au ars Cuvintul lui Dumnezeu si l-a transformat in cenusa. Sint miinile unui pacatos pe care numai dragostea lui Dumnezeu le-a rascumparat. Unica baza a iertarii mele este crucea lui Isus Hristos-Mintuitorul meu. Faptul de a fi dusman a lui Isus ramine ca o aschie in carnea mea; gindul acesta ma smereste pina in pulbere.” Si, pentru ca el era atit de sigur de dragostea lui Hristos si iertarea Sa, socotea imposibil sa se ierte singur.

Parca il auzim spunind impreuna cu Pavel: Eu nu sunt vrednic sa fiu numit apostol, pentru ca am persecutat biserica lui Dumnezeu”, sau inca „Isus Hristos a venit in lume pentru a mintui pacatosi, dintre care primul eu sint”. De aici inainte, Sundar Singh era unit cu Hristos pentru totdeauna. „Departe de mine gindul sa ma laud cu alt lucru decit cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care, lumea imi este rastignita, precum si eu sint pentru lume”.

„Dupa convertirea mea”, spunea el, am petrecut intr-un loc singuratic trei zile in rugaciune, pentru a cere iertare si a-mi marturisi pacatul. Eu ziceam lui Dumnezeu: „Iarta-ma ca am fost orb spiritual de nu intelegeam Cuvintul Tau. Acolo am primit asigurarea iertarii”.

‘Tu erai orb, dar acum ti-am deschis ochii si vei merge sa depui marturie”.

„Dupa aceia am anuntat familiei mele ceea ce vazusem si ca eram crestin. Unii gindira ca inebunisem, altii ca visasem, cind insa au vazut ca nu puteau sa ma clinteasca, au inceput sa ma persecute, dar toate acestea nu se comparau cu starea nenorocita in care eram mai inainte.”

Cam tot in vremea aceia trei tineri au voit sa devina crestini. Doi dintre ei au renuntat la acest lucru din cauza pedepselor la care parintii lor i-au supus. Al treilea a fost botezat. Tatal sau insa pretextind o grava boala a mamei, l-a facut sa vina acasa, unse in scurt timp a murit, fara indoiala otravit.

Timp de noua luni Sundar nu a parasit casa parinteasca. El trebui sa indure neputinta de pricepere, impotrivirea si persecutia.

La inceput tatal i-a vorbit cu dragoste, rugindu-l sa nu dezonoreze familia. Cum se putea ca un sikh dintr-o ramura simpla si influenta sa faca parte din aceasta secta a crestinilor si sa renunte la viitorul care deschidea inaintea lui, onoruri, bogatii, situatie stralucita? A fost pentru Sundar o mare ispita, fiindca ideea ca atragea defaimarea celor pe care ii iubea, il zdruncina. Dar el a auzit vocea lui Isus:”Acela care iubeste pe tatal sau si pe mama sa mai mult decit pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Inima sa se sfisia vazind lacrimile tatalui sau; totusi el nu s-a putut sustrage din viziunea cereasca si din chemarea lui la Hristos.

Un unchi, demnitar si foarte bogat, incerca la rindu-i sa-l abata de la credinta. El l-a dus in splendida sa locuinta si l-a facut sa coboare intr-o cripta a carei usa o incuie. Dezchizind marea lada de fier ii arata nepotului uluit bogatii nemaipomenite, bijuterii de mare valoare, pietre pretioase, bilete de banca, aur si argint in mare cantitate. „Toate cele sunt ale tale, daca renunti sa devii crestin si nu dezonorezi numele nostru”.

Palatul din Shimla - 130 km de la Rampur . Bogatiile unchiului sau nu l-au convins pe Sundar Singh sa renunte la Hristos.

Inaintea atitor splendori, Sundar se simti un moment clatinat, miscat de asemeni si de duioasele rugaminti ale veneratului sau unchi. In acel momentinsa inima lui a fost umpluta de o atita iubire pentru Hristos si de un sentiment atit de viu ca este primit de El(Hristos), incit nu i-a fost greu sa inlature ispitirea.

Nu avea atunci decit cincisprezece ani. El stia bine ca pentru un baiat de virsta sa, a se declara crestin insemna o neiertata insulta pentru rude si ca acest act naruia marea autoritate a tatalui sau ca sef al familiei. El era singur. Nimeni care sa-l inteleaga sau sa-i dea un sfat; nici o simpatie pentru el, ci numai o crincena dusmanie, cei mai buni prieteni il chinuiau si populatia orasului se ridica contra lui cu indignare.

Directorul misiunii prezbiteriene a fost acuzat ca a exercitat presiune asupra elevilor sai pentru a-i face crestini. Sundar insa si un amic sikh – care s-a convertit de asemenea in acea perioada – au depus marturie inaintea magistratilor despre nevinovatia profesorului lor. In timpul acesta ca urmare a tuturor agitatiilor, mai multi crestini au trebuit sa paraseasca orasul si curind insusi misiunea n-a mai fost tolerata si a trebuit sa-si inchida portile.  Sundar, a carui viata era in pericol, a inteles ca nu era posibil sa ramina mult in casa parinteasca. El parasi Rampurul si se refugie la scoala misiunii prezbiteriene americane din Ludiana. Aici, misionarii l-au primit cu mare bunatate, dar cum spune el, „am fost surprins si scandalizat de felul de viata al unor baieti. Eu aveam ideia ca cei care urmau pe Hristos trebuiau toti sa fie sfinti; in aceasta, cu tristete m-am inselat. Daca nu as fi avut acea aparitie a lui Hristos si primit de la El o viata noua, poate m-as fi reintors si as fi ramas dusman al crestinismului”.

Sundar se hotari sa paraseasca aceasta scoala si pe acei crestini cu numele pentru a se reintoarce la ai sai. Familia revazindu-l, gindea ca lepada-se ideile sale stranii, dar cind au vazut ca era mai hotarit ca oricind, asuprirea deveni mai violenta inca.

Mai intii au cautat sa-l convinga a deveni crestin in secret, fara a marturisi deschis credinta sa. Aceasta a fost o adevarata ispita, ca puteau si invocate unele ratiuni plauzibile; el nu avea inca virsta legala ca sa faca ce vrea, nu putea oare sa astepte majoratul? Vocea interioara insa era hotaritoare:”Acela care Ma va marturisi inaintea Tatalui Meu care este in ceruri”.

A fost condus apoi la maharadjah, care cunostea istoria sa. Acesta il duse inaintea „Durbarului”- adunarea de stat, unde i s-a cerut sa isi explice atitudinea. I s-a oferit din nou bogatie, situatie frumoasa, maharadjahul facu apel la orgoliul rasei; nu era el oare un sikh, un leu si vroia intr-adevar sa cada atit de jos, s-ajunga un crestin, adica un ciine? Nimic din toate acestea nu au putut sa-l clatine. El a facut un pas in plus si a rupt ultimile legaturi, care puteau inca sa-l tina alipit de credinta poporului; isi taie parul lung, de care sikh-ii sint atit de mindrii.

Atunci, acest curajos martor al lui Isus a fost tinta celor mai crude persecutii, tratat ca o lepadatura, un paria, unul de neatins. El a trebuit sa-si procure hrana singur si sa doarma afara din casa ca un lepros.

„Imi amintesc”, scrie el mai tirziu,”de seara cind am fost alungat de acasa. Nu voi uita acea noapte petrecuta sub un arbore, pe un timp friguros. La o asemenea proba numai fusesem supus. Gindeam: nu mai edparte decit ieri, traiam inconjurat de tot luxul casei; astazi insa tremur de frig, mi-e foame, mi-e sete, sint fara adapost, lipsit de vestmint cald, si de hrana. Am ramas toata vara sub acel arbore si o bucurie si o pace miraculoasa imi potolea sufletul; simteam prezenta Mintuitorului meu. Tineam Noul Testament in mina si aceasta a fost ca prima noapte petrecuta in cer. Comparam fericit starea mea prezenta cu viata luxoasa de altadata. In mijlocul belsugului si confortului nu putusem gasi pacea; astazi prezenta Mintuitorului imi schimba suferinta in veselie. De atunci am simtit continuu prezenta Lui”.

Urit de tatal sau, el trebui sa paraseasca definitiv casa. Pleca numai cu vestmintele usoare ce le avea pe el si cu atitia bani cit costa trenul pina la statia vecina. In suferinta isi aminti ca la Ropur traiau crestinii ce au trebuit sa fuga de persecutii si sa paraseasca Rampurul. El se duse acolo si se indrepta spre casa unui pastor hindus, si a sotiei sale. Abia sosit, sarmanul baiat cazu grav bolnav. Un medic chemat declara ca Sundar fusese otravit. Era clar ca otrava fusese amestecata in hrana preparata anterior plecarii sale in speranta ca el ar muri pe drum inainte de a atinge tinta calatoriei sale. Era preferabil mai degraba sa moara decit sa dezonoreze familia.

Sotia pastorului a stat tot timpul la capul patului. Doctorul declarind starea disperata, a promis sa revina a doua zi pentru funeralii. Sundar suferea crud, insa cu toat extrema sa slabiciune, era convins ca Dumnezeu nu-l va lasa sa moara mai inainte ca sa poata face ceva pentru cauza Mintuitorului. El ceru doctorului sa-i citeasca povestirea invierii lui Isus dupa Evanghelia lui Marcu. Medicul care nu era crestin isi batu joc de absurditatea acestei istorisiri.

Cum s-a facut dimineata, Sundar se simti atit de bine ca s-a sculat si a iesit la soare in fata casei. Medicul stupefiat de a-l regasi traind in ciuda pronosticului sau, facu stinga imprejur fara a-i mai spune un cuvint. Citiva ani mai tirziu, atunci cind Sundar lucra in Burma, cineva veni la el:”Ma recunosti?” -„Da, raspunse Sundar, ultima data cind v-am vazut eram la portile mortii.” Atunci doctorul ii povesti ca miraculoasa lui vindecare facuse atit de mare impresie asupra sa ca a cumparat o Biblie si a inceput sa o citeasca. El deveni crestin, fusese botezat si intreprinse o lucrare misionara in Burma.

Cind Sundar s-a restabilit, se duse la amicii saide la misiunea americana din Ludiana. Parintii facura mai multe incercari sa-l rapeasca cu forta. Tentativa cea mai dureroasa pentru Sundar a fost acea a tatalui sau, venit sa-i adreseze un suprem apel. El nu putea sa-si retina lacrimile vazind durerea tatalui, care revasit de mihnire si vorbindu-i cu emotie de iubirea mamei sale, de fericirea vietii de familie, il ruga fierbinte sa revina acasa. A trebuit sa retina si aceasta lupta mai grea inca decit persecutia.

Ultimul sacrificiu era facut si Sundar se gasi iar singur, demostenit, de tot, renegat de ai sai, insa unit cu o dragoste insdisolubila de Mintuitorul sau”-Pentru dragostea Lui, el a vrut totul sa piarda.

Cu scopu de a-l feri de atacurile perfide ale dusmanilor sai,a fost trimis la Sabathu, o  mica localitate nu departe de Simla, unde locuia reverendul Redman, un crestin virstnic, care i-a fost ca un tata si a carei casa ii era deschisa ori de cite ori trecea prin Simla. Reverendul Redman era directorul lui „Church Missionary Society”. El il examina cu grija  si a fost izbit de cunoasterea lui extraordinara in ce priveste viata si invataturile lui Isus, precum si de experientele lui personale. Sundar i-a spus ca este sigur ca Hristos il chemase sa fie martor, si ca botezat sau nu, el trebuie sa predice Evanghelia.

Botez in apa.

In ziua de Duminica- 3 Septembrie 1905, la virsta de saisprezece ani, Sundar Singh a fost botezat de Reverend Redman la Simla, dupa ritul bisericii anglicane. Primul verset din Psalmul 23, citit in timpul serviciului divin, i-a constituit motto-ul vietii ce trebuia sa traiasca: „Domnul este pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic”. Acest psalm al bunului pastor ca si capitolul 53 din Isaia au fost pasajele favorite ale lui Sundar. Ele i-au format viata.

A doua zi dupa botez, el se reintoarse la Sabathu, cu inima revarsata de bucurie. Toate luptele si suferintele trecute se risipira ca fumul inaintea marii bucurii de a purta numele lui Hristos si a-i apartine pentru totdeauna.

Viata lui Sadhu Sundar Singh, Capitolul 2 – In Cautarea Pacii

Traducere Avram Cuc.

Vezi Biografia lui Sundar Singh aici.Vezi Introducerea si Capitolul 1 aici.

Doua puncte importante de urmarit in Capitolul 2 – Buna invatatura pe care a primit-o de la mama sa si efectul misionarilor la inceputul secolului 20 in India. Fazele prin care a trecut: ura fata de crestini, arsul Bibliei, emotiile de neliniste in cautarea sa dupa pace, care nu putea fi satisfacuta de loc, e o marturisire bogata a harului Evanghliei care este vestirea jertfei mintuitoare a Domnului Isus Hristos ca impacare a noastra cu Dumnezeu.

Psalmul 42:3

Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?`

Dintr-un astfel de trib religios si razboinic s-a nascut la 3 Septembrie 1889, Sadhu Sundar Singh. Familia sa locuia din stramosi intr-o casa la Rampur, oras sikh in statul Patiala, in nordul Punjabului. Tatal sau Sardar Sher Singh,

Soldati Sikh 1900's

era un sikh din clasa instruita si conducatoare. El avea avere, si era considerat de cetatenii imprejurimilor ca seful lor. Sundar, cel mai mic in familie, a fost crescut, ca si cei doi frati si sora lui, in mijlocul luxului si al celui mai deplin comfort. Pe durata sezonului cald, familia petrecea in general vara la Simla, in Himalaia. Viata familiara nu era inca atinsa de civilizatie moderna si vechile traditii religioase erau cu strasnicie practicate. O nobila demnitate domnea in acest mediu.

Mama lui Sundar era o femeie remarcabila prin curatenia caracterului si credinciosia sa. Implinind fidel datoriile religioase, anumite zile ea postea cu scopul ca rugaciunea sa sa fie demna de Dumnezeul sau, tot sufletul si-l revarsa in piozitate. Niciodata surmenata, sau agitata, ocupatiile sale de stapin al casei erau in intregime patrunse de preocuparea spirituala. Ea avea o afectiune cu totul deosebita pentru fiul cel mai mic, pe care l-a invatat cu tot ce trebuie un copil sa invete de la mama sa, de a fi curat, iubitor de adevar, brav si generos, serviabil, curtenitor cu fiecare si staruitor in credinciosia sa. Ea i-a transmis foarte de vreme marea sa dorinta de a face din el „Sadhu”, adica o fiinta pusa de o parte pentru Dumnezeu.

Cei denumiti „Sadhu” sint oameni sfinti, cari lepadind toate bunurile pamintesti, merg din loc in loc, imbracati cu o roba lunga de culoarea sofranului, meditind, predicind, invatind, respectati de toti si traind din milostenia ce le este oferita.

Simla, Himalaya (circa 1900) unde isi petrecea verile in comfort impreuna cu familia sa, Sundar Sing.

Sundar crestea pe linga mama sa si ea ii spunea deseori: „Nu trebuie sa fi nepasator si lumesc ca fratii tai, ci trebuie sa iubesti religiunea, sa cauti pacea sufletului, iar intr-o zi vei deveni un „Sadhu”. Ea este ceia care l-a invatat ca exista o pace a inimii „Shanti”, care este cea mai de pret comoara a lumii, si care nu se poate cistiga decit cautind-o cu sirguinta. Ea este aceia care a desteptat in el dorinta intensa sa gaseasca perla aceasta de mare valoare. De la ea, el a ajuns foarte devreme sa considere viata de „Sadhu” ca fiind singura demna sa fie traita.

Iata ceea ce spune el despre copilaria si mama sa, pentru care a pastrat intotdeauna o mare veneratie si o profunda afectiune: „Eu sint nascut dintr-o familie sikh in care hinduismul stateala baza educatiei. Mama mea este pentru mine o imagine a acestui invatamint. Ea se scula inainte de zori si dupa baie, inainte de orice,citea cartile sacre hinduse. Mai mult decit restul familiei, eu am fost influentat de viata sa pura si exemplul ei. De timpuriu ea a imprimat in mine notiunea ca prima mea datorie dupa sculare si inainte de a lua orice hrana, este sa ma rog lui Dumnezeu, ca sa obtin binecuvintarea Lui si hrana spirituala pentru suflet”.

„Am staruit deseori ca mai intii sa iau dejunul, dar mama mea cu dragoste sau severitate, a fixat ferm in spiritul meu aceasta necesitate, sa caut pe Dumnezeu inainte de toate. Prea tinar atunci sa pretuiesc aceasta deprindere, i-am inteles importanta dupa aceia si ii multumesc lui Dumnezeu pentru educatia si exemplul primit in acest domeniu”.

Marturisirea asta redata de fiul unei mame hinduse, este bine potrivita sa umple de rusine multe mame crestine, care n-au inteles importanta ce exista de a intiparii in copii lor, obisnuinta de a citi cuvintul lui Dumnezeu si de a consacra rugaciunei citeva momente inainte de inceperea zilei.

Sundar Singh este un izbitor exemplu de adinca influenta exercitata de aceasta sfinta obligatie ca orientare in toata viata.

„Niciodata nu voi putea fi in destul recunoscator lui Dumnezeu, spune el, de a-mi fi dat o astfel de mama, care din copilarie mi-a imprimat dragostea si teama de divinitate. Ea a fost pentru mine cea mai buna scoala de teologie si cit i-a fost in putinta, ea m-a pregatit sa consacru viata mea lui Dumnezeu.

El a declarat cu o profunda emotie, ca singura mama sa prin rugaciunile sale, l-a pastrat cind era copil aproape de Dumnezeu. Ea a fost in mod inconstient instrumentul de conducere la Isus. Daca ar fi trait mai mult, este convins ca ea ar fi ajuns la fel ca el, la deplina cunoastere a lui Hristos.

Ea (mama) l-a instruit cit a fost mic, apoi l-a dat la un maestru, adica unul „pundit” si la un „Sadhu” sikh. Si unul si altul veneau doua sau trei ore pe zi, sa-l initieze in cunoasterea scripturilor sfinte (hinduse). De tinar foarte, el a invatat sa citeasca si a memorat o mare parte din „Granth”, nu in limba sa materna „urdu” ci in sanscrita. Aceasta limba este pentru sikhi ceea ce este limba latina pentru tarile din Europa.

Punjab at the turn of the century (1900)

Pe masura ce Sundar crestea, in el se destepta din ce in ce o sete arzatoare ca sa gaseasca pace „Shanti” despre care atit ii vorbise mama sa si care este totodata pacea inimei si deplina multumire a sufletului. Pe el nu-l atragea de loc jocurile copiilor de o virsta cu sine, si cauta sa-si stinga dorinta aprinsa a inimii, studiind cartile sfinte. „Adeseori in noapte tirziu,” ne spunea el, „eu citeam nu numai cartile sacre sikhi, ci si pe cele ale religiei hinduse si coranul musulmanilor, cu speranta sa gasesc pacea. Tatal ma tinea de rau si zicea: Este vatamator pentru sanatatea ta; copii de o virsta cu tine nu se gindesc decit la joaca, de ce te cuprinde aceasta manie atit de tinar? Vei avea mai tirziu in viata cu prisosinta timp, sa gindesti la aceste lucruri; fara indoiala, maica-ta si „Sadhu-ul” ti-au virit in cap acest fel de idei”.

„Maiestrii mei-spunea Sundar-ma instruiau cu multa simpatie si mi-au impartasit experientele lor, dar in ei nu se afla veritabila binecuvintare dupa care sufletul meu rivnea. Cum m-ar fi putut ei oare ajuta ca s-o primesc?Expuneam foarte adesea „pundith-ului” dificultatile mele spirituale, dar el imi raspundea ca marindu-ma, voi capata experienta si ca aceste nedumeriri vor dispare de la sine”.

„Nu te tulbura cu privire la aceste lucruri, urmeaza sfatul tatalui tau”. Dar imi raspunde-am eu „Presupune ca nu traiesc pina la virsta de adult, ce mi se va intimpla atunci? Daca un copil infometat cere piine, dv. nu ii spuneti-Mergi afara si joaca-te si cind vei fi mare si vei putea intelege sensul real al foamei, atunci vei primi piine. Va fi el multumit jucindu-se daca ii este foame si va putea sa astepte pina va fi mare, ca sa primeasca hrana de care are nevoie? El vrea acum sa manince. Eu sint infometat de piine spirituala, eu acum o vreau. Daca dumneavoastra insi-va n-ati primit-o, va rog sa-mi spuneti de unde si cum pot s-o iau”. „Pundith-ul” insa raspundea, ” Tu nu poti inca intelege aceste lucruri profunde si spirituale, un timp indelungat este esential. Pentru ce te grabesti atit? Daca aceasta sete a sufletului tau nu este satisfacuta in aceasta viata, ea va fi intr-o apropiata reincarnare.” El se strecura astfel.

„Nu te tulbura, este inutil sa-ti pierzi timpul cu rezolvarea acestor chestiuni, va veni vremea cind greutatile tale sevor risipi”. Eram dezamagit si nu gaseam in nici o parte acea hrana spirituala de care eram infometat. Din cea mai frageda virsta, mama mea m-a invata sa ma abtin de la orice forma de pacat si sa vin in ajutorul celor cazuti in nenorocire.

Intr-o zi tata mi-a  dat ceva bani de buzunar. Am alergat la piata sa-i cheltuiesc. In drum am intilnit o femeie batrina saraca, careia ii era frig si foame; ea mi-a cerut de pomana si eu am resimtit o astfel de mila, incit i-am dat toti banii. Reintorcindu-ma acasa am spus tatalui ca trebuie sa procure acelei sarmane femei o patura, altfel va muri de frig. El ma respinse, zicindu-mi ca o ajutase si ca era rindul vecinilor sa dea partea lor.

Cind am vazut ca refuza sa-i vina in ajutor, am luat pe nevazute din portofelul lui cinci rupii, cu intentia sa cumpar patura. Mai intii am avut o mare multumire, cugetind ca voi putea ajuta acea femeie, dar curind gindul ca eram hot, ma tulbura. Invinovatirea constiintei mele inca se mari, cind tata descoperind seara lipsa celor cinci rupii, ma intreaba daca le-am luat si eu i-am tagaduit. Am scapat de pedeapsa, dar constiinta ma chinui toata noaptea si m-a impiedicat sa dorm. Cum a crapat de ziua, am alergat la tata, ii marturisi furtul si minciuna mea, inapoindu-i banii. Greutatea care-mi apasa inima cazu numai decit si tatal in loc sa ma pedepseasca, ma lua in brate si-mi spuse cu lacrimi in ochi-„Fiul meu, totdeauna am avut incredere in tine si astazi, iata proba ca nu m-am inselat”. Nu numai ca ma iertat si mi-a dat cele 5 rupii pentru sarmana femeie, ci a adaugat una si pentru mine.

Dupa aceia el nu mi-a refuzat niciodata nimic din cele ce-i ceream si din parte-mi, am decis sa nu mai fac vreun lucru impotriva constiintei mele sau contra vointei parintilor.

O organizatie de misionari Presbiterieni in Punjab India 1907-1969

La timp potrivit, Sundar a fost trimis pentru educatia sa la scoala misiunei presbiteriene americane. Acolo, el suferi o noua onfluenta, ca el in fiecare zi asculta lectura „bibliei crestinilor”. Singele sau Sikh se destepta siminia fierbea in el. Gindea,”Eu sint sikh si „Granth-ul” este cartea noastra sfinta”. Toata fiinta lui se revolta. El cumpara Noul Testament, dar tot ceia ce gasi acolo n-a facut decit sa mareasca ura lui anticrestina.

Avea patrusprezece ani, cind a avut marea durere sa piarda pe mama lui atit de iubita. Putin dupa aceia si fratele lui mai mare muri. A fost o mare suparare in viata sa. „Gindul ca niciodata nu-i voi revedea, spunea el, ma arunca in disperare, fiindca nu puteam stii sub care forma, ei se vor renaste (reincarna) nici nu puteam ghici ce voi fi eu insumi intr-o existenta viitoare. In religia hindusa singura consolare pentru o inima zdrobita ca a mea era de a se supune si de a se prosterne inaintea inexorabilei  legi a Karmei (Karma-lege tiranica la baza doctrinei reincarnarii; toate actiunile noastre bune sau rele, sint germenii care ne obliga fara incetare sa renastem si sa incepem aceasta viata iluzorie). Dupa moartea mamei sale, dorinta de a gasi adevarul, care exista dincolo de voalul existentei umane, deveni din ce in ce mai navalnica. „Lucrurile acestei lumi n-au putut sa ma satisfaca-spunea el-ci trebuia sa gasesc pe Dumnezeu cu orice pret”.

Pe linga studiile sale el invata sa practice „Yoga”, si reusi sa cada intr-o stare de transa ce i-a dat o usurare trecatoare, dar dupa care el era mult mai dezamagit ca inainte. Pe de o parte, el constata totala neputinta a religiei stramosesti, pe de alta parte socotea gresit crestinismul caruia i se opunea din toate puterile. Tatal vazind ura lui devenind din ce in ce mai violenta, a hotarit sa-l trimita intr-o scoala publica, cit mai departe de Rampur. Drumul lung insa, facut printr-o caldura sufocanta, nu l-a suportat, si el a trebuit sa revina la prima sa scoala si sa reauda citirea Bibliei zi dupa zi. Fanatismul il puse curind in capul adversarilor crestinismului.Zicea el’ „Eu uram pe Hristos; gindeam ca misionarii aveau o credinta falsa si ca erau veniti sa strice poporul nostru. Imi amintesc de ziua in care i-am lovit cu pietre si am cerut servitorilor tatalui meu sa le faca la fel”.

Cu toata ura feroce a lui Sundar, saminta evangheliei patrundea in el incetul cu incetul, fara sa-si dea seama- invatatura despre iubirea lui Dumnezeu il atragea fara voie. Povestirea crucificarii Domnului Isus il impresiona viu. Unii il puneau in garda contra Bibliei;-„Nu citi aceasta carte,” i se spunea, „Ca exista in ea putere magica care ar face din tine un crestin”. Intr-adevar simtea o misterioasa putere degajindu-se din Cuvintul lui Dumnezeu, intocmai ca o atractie cereasca, dar nu vroia sa i se predea. „Noi sintem Sikhi si „Granth-ul” ne este cartea sfinta; poate ca exista lucruri bune in Biblie, insa ea este contra credintei noastre”.

In acelas timp, in profunzimea sufletului sau tulburat rasuna chemarea lui Hristos: „Veniti la Mine voi cei truditi si impovarati si eu va voi da odihna sufletelor voastre”. Aceasta odihna a sufletului  nu era oare aceia ce el cauta atit de arzator? Un alt cuvint il patrunsese adinc: „Atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe unicul sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara ci sa aiba viata vesnica”.

Aceste afirmatii reveneau constant in spiritul sau ca sa le poata sesiza intreaga insemnatate. In credinta hindusa, nimeni nu putea zice: „Eu va voi da odihna, si inca mai putin: „Eu va voi da viata vesnica”. Cum oare, un simplu om, Isus, ar putea sa le faca? El care nu putuse sa se salveze pe sine, putea oare sa mintuie pe altii?  Hinduismul este cea mai frumoasa religie a lumii, gindea Shindar; si daca HInduismul nu poate sa-mi dea aceasta odihna, cum ar putea sa mi-o dea alta religie?

„Eram atit de fixat in parerea mea si tulburarea mea launtrica era atit de mare ca intr-o zi, la 15 Decmbrie 1904, am rupt Biblia si am aruncat-o in foc. Tatal meu care era de fata imi zise:_Pentru ce fiul meu faci un lucru asa de stupid?” „Pentru ca aceasta religie a Occidentului este mincinoasa si noi trebuie s-o nimicim” i-a raspuns el.

„Gindisem ca am facut o fapta buna arzind Biblia, totusi tulburarea inimii mele n-a facut decit sa se mareasca si umblam framintat de indoiala si neliniste. Unde era adevarul? Exista un Dumnezeu? Isus Hristos n-a fost decit un om mort acum o mie sute de ani. Timp de doua zile am fost foarte nenorocit. Nu am putut sa indur acest chin sufletesc si am luat hotarirea sa-mi pun capat zilelor: Daca nu puteam gasi adevarul in aceasta viata, il voi obtine in viata viitoare”.

Sundar nu avea decit cincisprezece ani, insa un tinar hindus de cincisprezece ani este mult mai dezvoltat decit un european de aceiasi virsta si sinuciderea nu este condamnata in India cum este la noi (Anglia). Sundar merse la tatal sau, „Am venit sa-ti spun Adio, miine dimineata voi fi mort.-Pentru ce vrei sa te omori?- Pentru ca religia hindusa nu poate sa ma multumeasca, si nici bogatia, nici belsugul, nici alta stare si nici averea noastra. Toate acestea  pot sa satisfaca trebuintele corpului dar nu nazuintele sufletului meu. Am trait destul mizerabila viata, vreau sa-i pun capat.

Sundar isi alcatui cu ingrijire planul. Linia caii ferate traversa extermitatea propietatii lor si in fiecare dimineata la orele 5, expresul (trenul) trecea pe acolo. Daca nu gasea raspunsul asteptat, el se va arunca inaintea trenului. Shindar se desteapta la orele 3 dimineata.Era 18 Decembrie. El facu o baie rece, apoi incepu sa se roage:-Daca exista un Dumnezeu, atunci sa vrea sa mi se reveleze si sa-mi arate calea spre risipirea tulburarii inimei mele si eu il voi servi toata viata. „Eram foarte hotarit, ca dac rugaciunea mea nu primea raspunsul, sa merg inainte de a se crapa de ziua si sa-mi pun capul pe linia caii ferate la trecerea trenului. Am ramas in rugaciune o ora si jumatate, sperind sa vad aparind pe Krishna, sau Buddha sau oricare sfintdin credinta hindusa, dar ei n-au aparut. Nu mai aveam la dizpozitie decit o jumatate de ora. Ma rugam cu mai multa staruinta inca:”O Dumnezeule, daca tu existi, descoperate-mi”.

Deodata o mare stralucire lumina camera, de crezui ca a luat foc casa. Am deschis usa dar afara era intuneric. Si atunci se petrecu un lucru care nu l-am asteptat vreodata: camera se umplu de o lumina minunata, care lua forma unui glob si eu vazui un barbat viu si stralucit in centrul acestei feerii. Nu era nici Buddha si nici Krishna, ci era Hristos. Nu voi uita toata vesnicia, fata sa glorioasa, prea plina de iubire, nici cele citeva cuvinte pe care le pronunta: „Pentruce ma persecuti? Eu am suferit pentru tine, mi-am dat viata pentru tine, eu sint Mintuitorul lumii”.

Aceste cuvinte au fost inscrise ca si cu litere de foc in inima mea. Hristos pe care-L credeam mort, era viu inaintea mea. Am vazut semnele cuilor, fusesem inamicul Sau, dar acum am cazut in genunchi inaintea Lui si-l adoram. Acolo, inima mea a fost umpluta de o inexprimabila bucurie si o pace minunata; viata mea a fost in intregime transformata; Shindar cel vechi a murit si un nou SHindar Shing s-a nascut pentru a servi lui Hristos.

Cind m-am sculat, plin de bucurie, totul disparuse. Dupa citeva clipe, m-am dus la tata care inca dormea, i-am povestit vedenia pe care am avut-o si i-am declarat ca sint crestin. „Cum se poate?-imi spuse-cu numai doua zile in urma ai ars Biblia si zici ca esti crestin? Ai urit pe Hristos si acum vrei sa-I servesti? Cum vine asta?”

„Pentru ca am vazut pe Hristos si i-am auzit vocea, eu vreau si trebuie sa-i consacru viata”. Aceasta aparitie a lui Isus a fost punctul de rascruce al vietii lui Sundar Singh. Ceeace nici o religie nu putuse sa-i aduca, Hristos intr-o clipa i-a dat-o. El a raspuns deselor sale rugaciuni, umplindu-i inima de acea pace miraculoasa, atit de profund dorita, pe care nici o incercare sau persecutie nu va putea de acum inainte sa o rapeasca.

O zi noua si glorioasa a luat loc intunericului.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari