TOT MAI MULȚI OAMENI, PLÂNGÂND… de George Alexander

TOT MAI MULȚI OAMENI, PLÂNGÂND…
de George Alexander

Am văzut mulți oameni plângând, implorându-l pe Dumnezeu să le curme durerea…

Zilnic trecem, poate, pe lângă ei.
Ne justificăm adesea, noi, când ridicăm din umeri şi mergem mai departe, aşteptând de fiecare dată mereu, ca alții să aibă inimă – în locul nostru!- şi să-i vadă… Să-i ajute cumva, să le dea măcar speranță cât să nu moară, sărmanii!, în fața noastră…

Dramele prin care trec compatrioții noştri, sunt de necrezut. Dar nici nu ştiu ce poate fi mai condamnabil, atrocitățile instanțelor străine împotriva familiilor româneşti sau plictisul nostru, indiferența care ucide…

George Alexander Lansarea cartii RM VALCEA

Dl George Alexander la o alta lansare de cart in RM VALCEA

… Acum câteva luni, un reputat om de cultură a vrut să organizeze o lansare de carte în Moldova… Cartea mea, “Copiii noştri în închisorile lor. Furați de Barnevernet”, – carte, donată, practic luptei pentru susținerea familiilor româneşti, cărora le-au fost luați copiii!- urmând să fie prezentată într-o librărie Cărtureşti… Răspunsul primit, însă, din partea managerului librăriei, i-a lăsat pe toți perplecşi. Individul acela obscur (sau şefii săi!) a avut neobrăzarea, lipsa elementară de bun-simț să spună că nu se poate face nicio prezentare în librăriile Cărtureşti deoarece subiectul – adică, preluarea/furtul copiilor români de către instanțele străine- este, citez, “CONTROVERSAT”!
Între timp, familiile Bodnariu şi Nan şi-au primit copiii pentru că însăşi instanțele norvegiene au decis acest lucru. Lipsa de omenie a “Cărtureştilor”, însă, este de reținut! Cei care îşi vând sufletul pentru grămezi de arginți, nu prea sunt oameni…

… Aş vrea să vă spun că, de la un timp încoace, nu îmi mai place nici radio Zu. Am crezut că Buzdugan şi Morar, cei hazoşi, îi pot ține, uneori, de mână, pe oameni… M-am înşelat!
Nu le cerusem bani pentru lupta noastră. Le dăruisem numai cartea mea, rugându-i să amintească, măcar, uneori!, şi de dramele prin care trec atâția români, din diaspora sau de acasă… Nu au avut, din păcate, timp să spună nici măcar un singur cuvânt!… Glumeți teribili, care-şi duc traiul din clovnerii, sunt pe toate drumurile. Oameni adevărați, din păcate, mai puțini!…

… Să mai amintesc câte ceva şi de ipocrizia unora de la televiziuni! Simona Gherghe avea de gând să profite, în modul cel mai josnic, de suferința unei mame, Mara Fortu, căreia statul i-a luat copiii, dându-i homosexualilor!… Rating, scandal şi minciună!, e ceea ce înseamnă Totul pentru ei. A ajuta un Om, însă, la “Acces direct”, este de neconceput! Câtă falsitate şi câtă depravare, oameni!

… Văd, de la un timp încoace, şi texte care circulă pe facebook, poezii “drăgălaşe”, care ar trebui să ne stoarcă de lacrimi… Sunt trimise de Teo Trandafir, povățuind credulii, să creadă în continuare în idolii de mucava… Bălăceala aceasta, în agheasmă, îmi displace, însă, Teo! Nu ai dorit să mişti un deget pentru ceilalți! Nu ți-a păsat de oameni şi nici nu-ți pasă!
Nu îți mai bate joc de ei, atunci, nu mai vorbi de lucruri sfinte!

Aceştia sunt doar unii dintre cei care ne-au întors spatele. Noi nu putem face, însă, la fel ca ei! Atâta timp cât am ales să fim şi să rămânem Oameni!

. Astăzi a fost ziua lui Mihai Smicală, copilul român, încarcerat de finlandezi! Nu a protestat niciun politician român în semn de solidaritate cu el. Au persistat toți în laşitatea lor…

Astăzi a fost şi ziua în care Dina Rodica Stelică, într-un simulacru de proces cu Barnevernet, probabil, şi-a pierdut copilul!… Egalitatea de şanse în fața Legii, a fost deplină: Barnevernet a avut 6 (şase) martori care au sporăvoit câte o oră, Stelică nu a primit aprobare să aibă decât 1 (un) martor şi acela să vorbească numai 15 minute!
M-am întânit cu acest tată acum două zile şi vă asigur că nu a omorât pe nimeni! Nimic din ceea ce Barnevernet susține, nu prea e adevărat.
Adevărat este numai un singur lucru… Încălcându-i-se, grav, drepturile, i se fură numai copilul…

Statul român, diplomații noştri de geniu, se scuză mereu că nu se pot amesteca în treburile altor țări…
Oameni de televiziune sau din mass-media ne dezamăgesc.

Ce este de făcut, atunci?!
Vom vedea tot mai mulți oameni, plângând… Vom avea, oare, puterea să-i scoatem din mintea noastră, din sufletul nostru, trecând peste ei?!…

Aduceți-vă aminte de ei!

George Alexander

2017. Ce trebuie și ce nu – Nicolae.Geantă

Print

Trebuie să refuzăm să mai facem ce nu știm! Căci succesul nu este unde ai ajuns, ci ce ai ajuns. Ca și Balzac mă tem de oamenii care urcă pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-au citit.

Nicolae GeantaTrebuie să fugim de orice rău! Nu doar de macabru. Păcatele mici au consecințe mari. O minciună, o postare denigratoare, un privit chiorâș la aproapele, e cianură pentru suflet.

Trebuie să slujim și-n lucrurile mărunte! Bucuriile mari vin și din surprizele mici. Să știți că îngerul responsabil cu boabele de rouă e la fel de important ca cel ce  vindecă oamenii în spitale!

Trebuie să fim oameni de foc! Majoritatea semenilor noștrii au devenit o lume de piatră. Nici nu plâng, nici nu râd. Și nici nu se mai roagă! Samuel Chadwick zicea că semnul creștinului nu e o cruce, ci o limbă de foc! Focul naște foc!

Trebuie să iubim fără microscop! Când iubești pe cineva nu vii cu felinarul să-i bați în ochi, cum a făcut Psyche lui Eros. Ea a aprins felinarul să-l vadă. El s-a trezit și a dispărut. Dragostea nu face cercetări!

Trebuie să construim eficient! Paler scria că într-o zi se va instala o lunetă prin care doritorii vor plăti o taxă și vor privi spre ceea ce am fost fără să vadă nimic!

Trebuie să reparăm toate podurile distruse. Cea mai mare tragedie este că noi credem că lucrurile se rezolvă de la sine!

Trebuie să păstrăm Scriptura integrală. Și, zicea Oswald Chambers, să ne ferim de raționamente cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu! Împliniți-L!

Trebuie să ne oprim din drumurile care nu duc nicăieri. Calea e una singură: Isus

Hristos. Nu contează de unde vii, ci unde te duci. Trebuie să ajungem în Cer!

Nicolae.Geantă

Luigi Mițoi – Călătoria pe drumul 2017

Luigi Mitoi

Domnul nu a venit în timpul călătoriei cu numărul 2016, însă a fost prezent alături de noi în timpul acestei călătorii. Știm că toți vor fi recunoscători lui Dumnezeu, pentru că a călătorit alături de noi, îndepărtând singurătatea; ne-a dat sănătate, îndepărtând boala; ne-a dat pâine și apă, îndepărtând sărăcia; ne-a ascultat rugăciunile, îndepărtând frica; ne-a învățat Adevărul, îndepărtând ignoranța… Vom număra binecuvântările, nu încercările; vom număra ce am câștigat, nu ce am pierdut; ne vom număra prietenii, nu dușmanii; vom număra bucruiile, nu lacrimile.

Toate aceste experiențe ne-au transformat în alți oameni, învățându-ne că Dumnezeu este mare, puternic și bun și, alături de El suntem protejați, îngrijiți și binecuvântați. Drumul 2016, deși a fost lung, l-am parcurs repede, parcă mult mai repede decât pe celelalte drumuri din trecut, care au fost la fel de lungi. Este adevărat, în această călătorie am fost foarte ocupați cu lucrurile vieții: casă, familie, biserică, muncă, relații, magazine, spital, responsabilități…

De asemenea, în stația Frumoasele Sărbători de Iarnă 2016-2017, o să ne rugăm lui Dumnezeu pentru drumul 2017, pe care o să pornim într-o nouă călătorie de 365 de zile. Fiind îmbogățiți cu experiențele călătoriilor trecute, o să ne așezăm corect prioritățile: Mai întâi, o să ne concentrăm la Dumnezeu, El fiind cel mai important. Suntem hotărâți să dedicăm în mod permanent timp pentru El, să-L respectăm, să-L ascultăm, să-L iubim mai mult decât orice și să-I subordonăm absolut orice lucru din viața noastră. În al doilea rând, o să ne concentrăm la familia noastră, călătoria pe drumul 2017 implicând riscuri mari, multe și necunoscute. O să ne concentrăm și la Casa lui Dumnezeu. Apoi, la toate celelalte.

Avem încredere deplină în Dumnezeu pentru noul an în care am intrat, pentru că trecutul este un martor fidel al credincioșiei Părintelui ceresc. Domnul va fi cu noi pe drum, iar puterea și binecuvântarea Sa ne vor însoți:

    "Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. Dar, dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi" (Exod 23:20-22)

Vă dorim binecuvântarea și însoțirea Domnului pe drumul 2017!

Luigi Mițoi

SURSA – Resurse Crestine

Un test pentru noii parlamentari: Organizarea referendumului pentru definirea familiei

 

George Mioc Ziare.com

George Mioc:

Am facut o introducere ceva mai lunga ca sa fie clar de ce nu cred ca Liviu Dragnea va respecta angajamentele din campania electorala si, in consecinta, nu va sprijini organizarea unui referendum de modificare a Constitutiei, in scopul definirii familiei traditionale.

Acesta este cel mai important test al noului Legislativ, dincolo de numirea viitorului Guvern. Am citit ca aproape 85% dintre deputatii si senatorii alesi la 11 decembrie sunt la primul mandat. Nu am mari iluzii, pentru ca, de fapt, multi sunt rudele sau interpusii unor baroni care au facut un pas in spate, de teama DNA-ului. Totusi, sper ca ei sa inteleaga ca acesta este un test al maturitatii politice a Romaniei, al capacitatii noii clase politice de a asculta vocea poporului.

Sunt peste trei milioane de oameni care cer definirea familiei. Curtea Constitutionala a spus ca solicitarea lor se incadreaza in limitele revizuirii legii fundamentale.

Ceea ce nu ar trebui sa se intample este ca si acest Parlament sa calce in picioare vointa populara.

Afla mai mult – http://www.ziare.com/politica/parlament/un-test-pentru-noii-parlamentari-organizarea-referendumului-pentru-definirea-familiei-1448284

Dorinta pentru 2017

dorinta-pentru-2017

Imagine

Conştientizăm noi, cât de trecători suntem ???

petru-oros-biserica-maranata-arad-felix-si-larisa

Conştientizăm noi, cât de trecători suntem ???

Larisa 21 ani & Felix 23 ani

~Suntem puşi în fața faptului împlinit~!!! Ecl.7:1-4.

„Venim pe rând şi plecăm pe sărite”

Ştie cineva,dintre noi,care este următorul ???

Conştientizăm noi,cât de trecători suntem ???

Ce este viața ? …e ca un abur…Iacov 4:14

Dumnezeu ne-a creat nu doar pentru pământul acesta ; ci ne-a creat pentru eternitate !!! Filipeni 3:24

Toți avem veşnicia !!!

Întrebarea este,unde ???

Noi trăim pe pământ,dar ar trebui să trăim ca pentru cer.

Aşa să ne ajute Dumnezeu !!!

Petru Oros

Până aici Eben-Ezer. Dar filistenii n-au luat vacanță! – Nicolae Geantă

1-samuel-7-12-esv-eben-ezer

Până aici Eben-Ezer. Dar filistenii n-au luat vacanță! – Nicolae Geantă

La finele anului mi-a tot sunat în cap în fiecare dimineață „Eben-Ezer”, „Eben-Ezer”… Numele pietrei de aducere aminte ridicate de Samuel evreilor. Piatra de ajutor în urma căreia proorocul a ovaționat: „Până aici Domnul ne-a ajutat!”. Exact. Domnul lucrează fără reproș. Lui îi place la nebunie să-Și facă datoria!

Nicolae Geanta Agnus DeiNe-a ajutat Dumnezeu când am tranversat anul acesta furtuni. Și am învățat că în uragan El nu este un vapor care ne duce unde vrem să ajungem. Ci un far ce ne arată calea pe care trebuie să navigăm.

Ne-a ajutat când am trecut prin dezamăgiri. Și am învățăt că nu suntem primii care plângem în decepții. Și nici primii care avem nevoie de ajutorul Său!

Ne-a ajutat când credinta ne-a fost dintr-o dată șubredă. În noianul de îndoieli, când fremăta un ecou prin tot văzduhul propagând lamentația noastră: „dacă poți, fă ceva!” Și am învățăt că puterea nu stă în rugăciune, ci în Cel ce ascultă rugăciunea!

Ne-a ajutat chiar dacă am cârtit în lucrare. Chiar atunci când ne-am transformat dărnicia în arici, bunătatea în acreală, zâmbetele în crispați, dragostea în oglinzi sparte… Și-am învățat că Dumnezeul Cel Sfânt face toate lucrurile cu zâmbetul pe buze!

Ne-a ajutat chiar dacă uneori am luat-o pe-arătură. Pe panta descendentă. Am învățat că Dumnezeu nu-i tipul de gen „sunt prea sfânt pentru tine!” Am învătat că Domnul nu ne trăznește când trecem de linia Sa dublă continuă.  Dar atenție mare prieteni: mergând pe-o cale rea nu putem ajunge niciodată la o destinație bună!

Ne-a ajutat Dumnezeu totdeauna la timp. Chiar dacă așteptarea ne turnase plumb pe inimă. Timpul zboară. Zilele trec. Anii se scurg. Viața se sfârșește. Ceea ce avem de făcut pe pământ trebuie făcut la timp. Așteptând înfrigurați am învățat cât e de ciudat ca un trecător să nu fie pregătit pentru sfârșitul călătoriei sale. 

Ne-a ajutat Dumnezeu chiar și atunci când am vrut să abandonăm. Atunci, Păstorul cel Bun a coborât din tribună, ne-a luat brațul după umerii Săi și ne-a condus spre linia de sosire. Apoi El s-a oprit. „Trece-o singur!”.

Samuel a luat o piatră de jos și a transformat-o în bornă. Eben-Ezer. Cine trece pe aici să-și amintească… Dumnezeu ne-a ajutat. Dumnezeu ne va ajuta. Numele lui e Emanuel. Dar nici filistenii nu vor intra în vacanță! 

Luptăm mai departe prieteni! Continuăm împreună. Vom mai ridica o bornă. Care nu ne va fi dușman. Care nu va menționa că viața ni s-a scurs. Ci care va fi un semn ce amintește blând că suntem mai aproape de casă! 

PS: Vă mulțumesc frumos că v-ați rugat pentru mine în anul ce-l încheiem! Și vă doresc din inimă: un An Nou binecuvântat! Pășiți cu încredere! Dumnezeu e deja acolo!

Nicolae.Geantă

Drăgăneasa, 

30 decembrie 2016

Așează-ți viața pe temelii sfinte ~ Mina și Florin Ianovici

cross

Foto F.I.

Așează-ți viața pe temelii sfinte

2 Cronici 20:17 „Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul… „

Așează Biblia lângă orice vis refuzat. Așează Biblia lângă orice ușă închisă. Și las-o să vorbească. Vei afla că nu a fost visul Lui, că stai la ușa nepotrivită, că mai trebuie un timp până se va deschide, că nu poți păși așa cum ești dincolo…dar vei afla adevărul… Iosua 1:8 „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. „

familia-ianoviciAșează rugăciunea peste orice rană. Așează rugăciunea peste orice temere. Așează rugăciunea peste fiecare furtună. Așează rugăciunea peste orice îngrijorare. Însoțește rugăciunea cu post pentru ca și trupul tău să meargă în ritmul sufletului. Dacă vei așeza rugăciunea vei vedea pe Dumnezeu. Doar pe Dumnezeu. Necazul fără rugăciune stă în față. Necazul acoperit cu rugăciune rămâne în spate, pentru că Dumnezeu merge înainte… Exodul 33:14 „Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” „

Așează răbdarea peste orice pas. Învață să te odihnești în Hristos. Credința nu încrucișează brațele, dar nici nu aleargă năucă la orice ușă. Până nu ne vom liniști inima în Hristos pâinea din mâna noastră nu ne va hrăni cu adevărat. Până nu vom fi în ,,ceata’’ aleasă de Dumnezeu ,,coșul’’ belșugului nu se va opri în dreptul nostru. Marcu 6:39 „Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. ” El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi. „

Așează tăcerea peste vorbe. Doar așa vei da voie Duhului Sfânt să facă din viață templu, nu arenă. În tăcere îți vei afla patimille, slăbiciunile și vei învăța să le stăpânești. Doar în tăcere vei vedea deslușit risipa. Ai pierdut mult timp vorbind cu pietrele și ai îndepărtat prietenii care îți așteptau cuvintele. Așează tăcerea peste vorbe ca să poți simți pe deplin nimicnicia ființei tale. Doar așa te vei face sănătos…Tefania 1:7 „Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii. „

Așează fapta peste vorbe ca să nu le ia vântul. Fie că e vântul deșertăciunii, al vanității sau orice alt vânt pornit din fire. Dacă în viață nu ai rostit cuvinte memorabile, să nu fii trist fiindcă faptele mici, constante, zidesc viețile mari. Vorbele pot isca focuri, dar nu țin niciodată de cald. Faptele spală, îmbracă, hrănesc, ridică… Iacov 2:18 „Dar va zice cineva: … „Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” „

Așează lucrurile în ordine. Începe cu sufletul tău. Cercetează-l și du-l la crucea lui Hristos, ca să primească iertare și pace. Mergi mai apoi spre familia ta, îmbărțișează-i și nu le mai da drumul niciodată. Continuă pașii spre frații și surorile în Hristos și binecuvăntează căci, la aceasta ai fost chemat. Du-te la locul unde muncești și fă totul ca pentru Dumnezeu. Luca 11:42 „… pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute! „

Așează recunoștința peste 2016. Zăbovește în amintiri până sufletul va prinde notele cerești și va striga: „Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda. El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. ” Exodul 15:2

Dumnezeul îndurărilor să își reverse mila Sa peste sufletul vostru.
Dumnezeu vieții sa va dea sănătate in trupul vostru.
Dumnezeul oștirilor să vă poarte în carul Lui de biruință.
Dumnezeul oricărei binecuvântări să deschidă un izvor de pâine.
Dumnezeul mântuirii să vă dea intrare din belșug în Împărăția Sa.
Dumnezeu să fie steagul fluturat peste voi în 2017.
La mulți ani in Hristos!

Cu drag, Mina și Florin Ianovici

Mina Ianovici – Ce simt eu

Florin Ianovici

Sărbătorile acestea au prins familia mea cu bucurii la care nu ne aşteptam, dar şi cu umbre care ne-au pus în uimire. Pe cât de mult mi-a plăcut în viaţă traiul liniar, fără evenimente deosebite, pe atât de mult nu am avut parte de el.

Am înţeles, însă, că Dumnezeu aşează omul în faţa încercărilor în care poate birui, care îl cresc spiritual, cu condiţia să le abordeze corect, cu rugăciune şi post.

Am înţeles că nu există sisteme ale lui Dumnezeu în integralitatea lor, ci oameni ai lui Dumnezeu, de cele mai multe ori neştiuţi, loviţi de semeni şi  de viaţă, comentaţi, acuzaţi, lăudaţi (aceasta din urmă mi se pare mai rea decât restul), etc.

Am mai înţeles că lucrurile sunt bune aşa cum sunt ele, cum sunt lăsate de Dumnezeu, sau îngăduite de El să se întâmple.

 Florin,

Ştii că toată viaţa te-am iubit enorm, am plâns cu tine, am râs cu tine (asta mai puţin, e drept, nu prea faci casă bună cu veselia), ţi-am fost alături tot timpul, am fost şi sunt una cu tine.

Să mă ierţi că m-am bucurat că Dumnezeu a îngăduit ca eu şi copiii noştri să nu te mai împărţim cu nimeni câteva luni. Mi-a părut rău pentru tine, dar mi-a părut bine pentru noi. Şi m-am gândit că s-o fi uitat Dumnezeu cu milă şi spre mine şi copii când a îngăduit asta.

Mi-am crescut copiii mai mult singură, explicându-le că tatăl lor lipseşte pentru că alţii au probleme mai mari decât noi şi că el trebuie să tragă oamenii spre Dumnezeu, pentru că aceasta este voia Domnului şi mai trebuie să meargă şi la serviciu, ca să putem avea ce ne trebuie.

Din păcate , echilibrul între muncă şi viaţa de familie e o glumă pe care o poate crede numai cineva care nu ştie cum merg lucrurile. Facem bine ceva doar dacă ii dedicăm tot ce avem, iar uneori, mai mult decât avem. Investind jumătăţi de măsură, culegem jumătăţi de măsură.

Când m-am îndrăgostit de tine, m-a atras tristeţea aceea profundă, inteligentă, care izvora dintr-o înţelegere dureroasă a vieţii şi a omului. Ai avut şi ai o viaţă care te-a pus în imposibilitate să scapi de ea. Înţelegi mai multe despre viaţă, te întristezi mai mult, eu te plac mai mult….hai, că nu e rău!

Eşti pomul meu lovit de pietre, sprijinul meu, darul lui Dumnezeu pentru mine.

Să nu îţi pară rău de nimic! La un moment dat, omul trebuie să se oprească din vorbit şi doar să observe, pentru ca atunci când va reîncepe să vorbească, să aibă ce spune.

Tuturor, sărbători frumoase cu Domnul!

Mina Ianovici

De ce s-a născut Isus într-o iesle? – de Nicolae.Geantă

83cf2-manger-to-the-cross

‘Luca 2:7 “Şi L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casade poposire nu era loc pentru el”

Am auzit de sute de ori, la Crăciun, predicatori care argumentează că Pruncul Isus s-a născut într-o iesle pentru că ea e simbolul smereniei. Chenoza lui Hristos. Dezbrăcarea de prerogativele măririi şi ale gloriei Sale, şi întruparea ca Om. Nu-i contrazic. E drept, ieslea e simbolul smereniei. Dar… numai atât să fie?

Mişna – o carte sfântă a evreilor – m-a uluit ieri cu o informaţie: “În apropiere de Betleem, la o distanţă de 1,5 km, exista un cătun al stânelor numit Migdal-Eder. Pe acest câmp, scrie cartea citată, păşteau turmele de oi ale preoţilor celor mai de seamă şi era interzis să păşuneze alte oi decât turmele Templului, care era destinate pentru jertfă!” (O parte dintre miei se aduceau jertfe dimineaţa, alţii seara şi cei mai mulţi la Paşte).

Prin urmare, m-am gândit ieri, că Isus s-a născut într-o iesle în Betleem, lângă mieii care se aduceau jertfe la Templu, pentru că El însuşi era Mielul care ridică păcatul lumii! Iar toţi mieii au în comun staulul, ieslea. Pruncul Isus nu s-a născut în staulul preoţilor de seamă, ci într-un grajd mic, undeva în apropiere, dar pe păşnile destinate special mieilor de jertfă! Ba chiar mai mult, la naşterea Sa primii oameni înştiinţaţi au fost păstorii care erau angajaţii mai marilor preoţilor Templului!

Dumnezeu nu greşeşte niciodată în alegeri! A ales păstorii oilor Templului şi nu preoţii oilor lui Israel, căci ciobanii aveau grijă de mieii pentru jertfă, dar preoţii erau gata oricând să-i ucidă! (Isus s-a născut în Betleem, într-o iesle. Şi, a fost jertfit în Ierusalim pe o Cruce! Ştim toţi şi de cine…, de către preoţii cei mai de seamă ai evreilor!).

Mulţumiţi Domnului pentru iesle! Fără ea nu există Crăciun! Căci brazii, instalaţiile, moşii şi toate acareturile lumii n-au nicio valoare…

Crăciun fericit vă doresc! Şi iesle cu mântuire!

Nicolae.Geantă

Drăgăneasa, home

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2016/12/de-ce-s-nascut-isus-intr-o-iesle-de.html

Îmi poți fura sărbătoarea… Flavius Avramescu

busy-mall-at-christmas

În rândurile ce vor urma mă voi adresa ție, lume, pentru că nu-mi place ce încerci să faci, mai ales în vremea aceasta.

Te văd cât ești de agitată, cât alergi, ce faci. Trăiesc în tine și sunt martor tuturor acestor lucruri. Nu sunt de acord cu tine în multe privințe, cum nici tu nu ești de acord cu și mai multe lucruri. Dacă stau să mă gândesc mai bine, tu nu ești de acord nici cu tine, dar mergi mai departe după cum vin valurile mai puternice – nu ai putere să te opui! Te limitezi și pleci mai departe, chiar dacă te macină gândul că ceea ce faci nu e bine.

Oh, lume trecătoare în care trăiesc pentru o vreme – tu minți, furi….

CONTINUARE aici – http://partascuhristos.com/editorial/imi-poti-fura-sarbatoarea/

De ce bisericile n-ar trebui să fie închise de Crăciun?

FOTO fmcsolar.blogspot.com

FOTO fmcsolar.blogspot.com

Emanuel mi-a spus în urmă cu ceva ani că la biserica unde mergea el în Franţa, fraţii au serbat Crăciunul pe… 11 decembrie! Holbând la el ochii ca de Kermit, chitaristul mi-a răspuns la întrebarea din gest: „Au motivat că pe 25 decembrie trebuie să sărbătorim Crăciunul cu familia!!!”

Faptul că unele biserici duc pe faţă război împotriva Crăciunului – acuzându-l că e păgân, e nu dureros, ci ruşinos. Faptul că unele biserici din USA îşi anulează programul din ziua de Crăciun nu e ceva şocant. Faptul că nemţii stau acasă ronţăind găluşti de cartofi, nu ne mai uimeşte. Dar damblaua a intrat nu doar în UE, ci şi la români. Sunt biserici care au program numai dimineaţa. Seara, probabil se lasă caltaboşii în ficat. Sau în cizme… (Deunăzi am invitat ceva prieteni la biserica noastră pentru seara de Crăciun. Greu de decis… Adică refuz).

Nu ştiu dacă motivaţia cu familia este adevărul. Dar nu cred că trebuie să fii cu cei dragi doar la masa de Crăciun. Cine procedează aşa nu pare că are… familie. Ci grup social. Cu familia trebuie să fii împreună, zi de zi. Cu ea e şi Dumnezeu, la pachet. Doi în unu. 24 din 24.

Săptămâna aceasta unii creştini (din ce în ce mai puţinii) au mers cu colindul. Altora le-a fost… grea deplasarea. Frigul, sarmalele, televizorul, Facebookul sau shoppingul au pentru dânşii privilege pass. Lipsa de chef. Şi-atunci cine mai duce vestea bună? Căci îngerii n-au cântat de Crăciun decât odată!

Bisericile nu ar trebui închise în nici o zi. Darămite în ziua când sărbătorim Naşterea Domnului… Dacă stau acasă ca cei din lume, care mai e diferenţa între mine şi ei? Nu lipsiţi de la biserică de Crăciun? Isus ne-a invitat la celebrarea Sa. Şti că pentru ea a plătit cu o Cruce?Ce-ar fi dacă în ziua de Crăciun Dumnezeu şi-ar lua liber? Ai vrea ca în seara Nativităţii El să stea acasă? Nu? Atunci, vino la biserică! Dar nu doar de Crăciun!

Nicolae.Geantă

De ce nu-L primesc oamenii pe Dumnezeu – Schiță de predică de Crăciun – prof. Marius C. Cimpoae

church-winter-foto-www-advancedphotoshop-co-uk

SURSA – Schiță de predică de Crăciun – prof. Marius C. Cimpoae http://harul-tm.ro/de-ce-nu-l-primesc-oamenii-pe-dumnezeu-schita-de-predica/

De ce nu-L primesc oamenii pe Dumnezeu?

Text biblic Ioan 1:1-18

„A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”.

  1. Oamenii nu-L primesc pe Dumnezeu pentru că nu Îl cunosc (v. 10; 1 Ioan 3: 1)

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”;

Romani 1:18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.

Romani 1:19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

Romani 1:20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;

Romani 1:21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.

Romani 1:22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;

Romani 1:23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

Romani 1:24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;

Romani 1:25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

  1. Oamenii nu-L primesc pe Dumnezeu pentru că iubesc mai mult întunericul decât lumina

Ioan 3:19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Ioan 3:20 Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

Ioan 3:21 Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

Ioan 12:46 Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric.

1 Ioan 1:5 Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric.

1 Ioan 1:6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul.

1 Ioan 1:7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.

1 Ioan 1:8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

1 Ioan 1:9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

  1. Oamenii nu-L primesc pe Dumnezeu pentru că El nu este din lume

Ioan 15:18 Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.

Ioan 15:19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.

“AL URMA PE CHRISTOS COSTĂ; ÎNSĂ COSTĂ ŞI MAI MULT SĂ NU-L URMEZI!”

DAR…tuturor celor ce L-au PRIMIT, adică celor ce CRED…

Ce înseamnă credinţa? Încrederea în Domnul deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.

Nicolae Steinhardt,  Jurnalul fericirii

Petre Ţuţea: „nu există decât un singur adevăr şi acela este Dumnezeu, celelalte sunt provizorii”

Iată Omul!, născut într-un sat din Orientul Apropiat în urmă cu 2000 şi ceva de ani: a crescut într-un alt sat până la vârsta de 30 de ani, muncind într-un atelier de tâmplar, după care 3 ani şi jumătate a umblat ca predicator misionar; n-a avut nicio casă, n-a avut nicio familie, n-a avut slujbă publică, n-a studiat la nicio universitate, n-a călcat în niciunul din marile oraşe ale lumii, n-a călătorit mai mult de 250 de km de locul unde s-a născut, n-a avut nicio licenţă, doar El însuşi. Din tinereţe opinia publică s-a ridicat împotriva Lui, prietenii L-au părăsit, cel mai apropiat L-a negat, un altul L-a trădat, a fost dat în mâna duşmanilor, a fost batjocorit, a fost judecat, condamnat pe o cruce între doi tâlhari şi a fost îngropat într-un mormânt de împrumut prin mila unui prieten. Douăzeci de secole s-au scurs şi astăzi El este piatra centrală a rasei umane. Putem afirma cu toată convingerea că toate armatele care au mărşăluit vreodată, toate navele care au fost construite, toţi regii, prinţii şi preşedinţii lumii, nu au afectat aşa de puternic viaţa omului ca şi această singură viaţă. Nu a scris niciun rând, dar nicio bibliotecă din lume nu poate cuprinde toate cărţile care s-au scris despre El, nu a compus niciun vers, dar El este subiectul celor mai multe cântece care s-au scris vreodată; nu a fondat nicio universitate, dar nicio şcoală din lume, nu se poate mândri cu atâţi ucenici pe băncile ei câţi are El; n-a comandat niciun soldat, n-a mărşăluit nicio armată, dar niciun general de oşti nu a cucerit atâtea inimi rebele fără niciun singur foc de armă şi n-a avut atâţia voluntari sub steagurile Lui câţi are acest Om.

Numele marilor oameni de stat ai Europei, ai Asiei, ai Americii, a filosofilor, a revoluţionarilor, a anarhiştilor, au apărut pentru o vreme şi au dispărut, dar numele Lui străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic pentru că Pilat nu L-a putut ucide, mormântul nu L-a putut fereca, moartea nu L-a putut învinge; El şade în cel mai înalt vârf al gloriei cerurilor, este adorat de sfinţi, este venerat de îngeri, este temut de diavolul, este proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domnul Domnilor, Împăratul împăraţilor şi Preşedintele preşedinţilor, şi numele Lui nu este altul decât ISUS HRISTOS… slăvit să fie El!

*Faptele apostolilor 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”

*1 Timotei 2:5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,

1 Timotei 2:6 care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi:

*Ioan 14:6 Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

*Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

prof. Marius C. Cimpoae

SURSA – Schiță de predică de Crăciun – prof. Marius C. Cimpoae http://harul-tm.ro/de-ce-nu-l-primesc-oamenii-pe-dumnezeu-schita-de-predica/

Pastor Sorin Cigher – Surprize, surprize… e vremea surprizelor

FOTO gananci.com

FOTO gananci.com

Nu v-ați așteptat la o astfel de propunere pentru premier? Trăim o vreme în care fiecare zi este o surpriză. O surpriză a fost și succesul lui Trump, surpriză ne-a făcut și polițistul din Turcia la acea expoziție, de asemenea și șoferul pakistanez a surprins întreg Berlinul și întreaga lume. Surprizele nu încetează. Surpriza din urmă cu 27 de ani ne-am dorit-o, am așteptat-o, dar astăzi căscăm ochii și nu ne vine să credem că lumea se duce din rău în mai rău. Am fost surprinși când președintele Iohannis a câștigat alegerile, iar după doi ani le câștigă PSD-ul? Asta este viața, unii pierd, alții câștigă.

Recent ni s-a propus un premier, o premieră și nu oricine, este adevărat, în premieră pentru toți. Un nume greu de pronunțat, dar și al președintelui ne-a dat de furcă. Am mai avut noi de-a face cu turcii în trecut, preferăm țara aceasta ca destinație turistică, așa că n-ar fi greu și să le învățăm și limba încet…

Telefoanele s-au înroșit, mesajele au curs peste tot cu întrebări ca acestea: Cum i-a trecut prin cap să facă o asemenea propunere? Care este scopul? Ce urmărește? Ce se va întâmpla cu identitatea noastră creștină? Ne vor cotropi turcii din nou? Iată, avem subiect de discuție și multe zile vom dezbate pe marginea acestor întrebări. Vom fi suspicioși, vom face scenarii, vom fi triști că se va face moscheea mare la București, vom fi suspicioși că legăturile sirianului cu România sunt periculoase și tot felul de ipoteze băbești vom inventa… Nici nu știm cine e, ce etnie, ce religie are femeia aceasta, dar ce rost mai are?

Realitatea este că nu trebuie să ne încredem în oameni. Niciodată să nu ne bizuim pe muritori! În campanie promit una, la o săptămână după fac altfel… Încrederea deplină este și trebuie să rămână în Hristos care nu este politician de dreapta sau de stânga, ci este Regele regilor care nu face compromisuri! El este consecvent și indiferent pe cine adoră alții sau pe ce vor jura unii în fața națiunii, Biblia rămâne singura carte reală, adevărată și sigură. Apoi, Hristos este unicul Salvator! Românii nu trebuie să se dezică de Hristos, indiferent ce promovează ,,alții”, fie ei și prim-miniștri sau miniștri! Hristos trebuie declarat cu toată convingerea ca Domn al României, al românilor, de aceasta avem nevoie!

Politica trece, politicienii sunt schimbători precum vremea, trec și ei, însă Hristos rămâne veșnic!

Sărbători binecuvântate!
Crăciun Fericit!
Sorin Cigher

Tiberiu Pop – Atmosfera sau Isus?

Jesus birth

Atmosfera sau Isus?

Un copil a intrebat odata un om mai batran: De ce ninge afara? De ce se imbraca orasul in beculete si instalatii? De ce cumpara lumea brazi? Si de ce sunt magazinele pline? Iar batranul i-a raspuns: Din cauza ca vine Craciunul …….

Mai nou aceste aspecte imbraca Sarbatoarea Craciunului. Oamenii creeaza o atmosfera aparte de Craciun.
Insa Craciunul este mai mult decat atat. El nu reprezinta nici brazi si nici cadourile, nici macar concediul si nici mancarea, nici instalatiile si nici shoopingul, pentru ca toate astea nu au fost cand a aparut Craciunul pentru prima data. Craciunul este serbarea zilei de Nastere a lui Isus fiul lui Dumnezeu. De Craciun cerul s-a unit cu pamantul prin nasterea lui Isus. De Craciun ne amintim ca El a venit la noi, si s-a facut ca noi ca sa putem sa avem o relatie personala si intima cu El.

Acest lucru e mai bun si mai valoros decat atmosfera de Craciun.

Sarbatori Fericite – cu Dumnezeu suntem biruitori.

Tiberiu Pop

M U L Ț U M E S C !

Deputat Diaspora Mircea Lubanovici 2

 

Cred că este momentul potrivit să îi spunem un MULȚUMESC deputatului evanghelic Mircea Lubanovici care a finalizat cel de-al doilea mandat, reprezentând românii din Diaspora.

Chiar dacă activitatea lui i-o pot evalua mai bine cei pe care i-a reprezentat, este necesar să menționăm faptul că prezența sa în Parlamentul României a fost onorabilă, decentă, utilă.

Îmi doresc să fie mai mulți astfel de evanghelici care să trăiască valorile creștine în arena politică fără a se lăuda toată ziua cu Evanghelia, ci cinstind-o prin trăirea lor.

Vasilica Croitor

Un virus periculos ( duhul minciunii ) !

preaching-foto-homiletix

                                       CATRE
           TOTI  SLUJITORI  AMVOANELOR  SI NU NUMAI….
     In ziua de  duminica 6, Noiembrie 2016 ,am avut bucuria  sa fiu la partasie cu fratii si surorile de la Biserica Penticostala Happy Valley din Phoenix-Arizona.
      In prima parte a  Serviciului Divin , cantarile formatiilor muzicale ale bisericii-cor barbatesc,fanfara,cor mixt si de fete , au contribuit la crearea unei atmosfere inaltatoare de lauda si multumire la adresa lui Dumnezeu si a  Mantuitorului nostru,Domnul Isus Hristos .
       A urmat predica  fr. Cornel  Avram, pastorul senior al bisericii Happy Valley avind ca baza textul din  2 Cronici 34.3,4  cu tema ” Chemarea la reforma
       Aici este vorba despre Ioas,care la etatea de 8 ani a ajuns  Imparat in Iuda  si care la 16 ani a inceput sa-l caute pe Domnul.
Mi s-a parut interesant acest subiect si care la punctul doi   face referinta concreta   la „dregerea Casei Domnului”  . Urmarind  cu atentie expunerea,am remarcat precizarea foarte clar exprimata de fr.Cornel Avram privind Biserica :
 „… atit  Biserica (referire in plan spiritual)  care este trupul lui Hristos ,cat si cladirea (referire in plan fizic) este propietatea lui Dumnezeu „.
 
      A fost exprimat un mare ADEVAR: atit cladirea construita evident de oameni si care este vizibila cat si biserica invizibila,formata din totalitatea sufletelor care apartin comunitatii respective  sunt propetatea exclusiva a lui Dumnezeu.
     In timp  ce fratele pastor Cornel Avram sustinea cu tarie acest adevar,mi-a venit in minte o expresie care este mult raspindita  atat la amvoanele bisericilor evanghelice cat si in limbajul obisnuit folosit de enoriasi si in care, atunci cand se face referinta la Biserica ,se afirma : „BISERICA NOASTRA …. ! „
   Desigur,mi-am pus intrebarea care este adevarul ?
      A cui este Biserica ?… a lui Dumnezeu sau a noastra ,avand in vedere ca  aceste doua   afirmatii sant diametral opuse ?  In cursul aceleiasi saptamani am facut o vizita fratelui Pastor Cornel Avram ,pentru lamurirea  cazului si nu dupa multe discutii am ajuns la concluzia ca este foarte gresit sa se  spuna ” Biserica  noastra ” Realitatea este ca  noi nu am contribuit cu nimic la formarea si sustinerea ei in decursul istoriei in care a rezistat la toate impotrivirile si prigonirile  care s’au abatut asupra ei. Amintesc cateva texte care   arata clar acest adevar :
    Biserica este a lui HRISTOS ,pentruca El a instituit’o ;
 Matei 16.18, „Si eu iti spun ; tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile  locuintei mortilor  nu o vor  birui” .
 Lucru acesta s’a intimplat la Rusalii ,cand  la predica lui Petru sau convertit  3.000 suflete si care ulterior  au format prima Biserica (Faptele  Apostolilor 2:22-47)
   Biserica este a lui HRISTOS,pentruca El este capul Bisericii;
 Coloseni 1.18 ,”El este  Capul trupului,al biserici…”
 Efeseni    5.23 „…  si Hristos este  capul bisericii..”
  Biserica este a lui HRISTOS ,pentruca  EL este capetenie peste toate  lucrurile  
 Efeseni  1. 22 ” El I-a  pus  totul  sub picioare si  L-a   dat capetenie  peste  toate lucrarile  Biserici”.
   Biserica este a lui HRISTOS ,pentruca este formata din oameni rascumparati de Hristos :
  1.Timotei 2.6  „…care S’a dat pe Sine  ca preti de rascumparare  pentru  toti”:  
  Apocalipsa 5.9 „….:Vrednic  esti tu  ca sa iei cartea sa-i  rupi pecetea ; caci ai fost junghiet  si ai si ai rascumparat  pentru Dumnezeu ,cu singele  tau ,oameni  din  orice  semintie,din orice  limba  din orice  norod  si din orice neam..”
   Toti acestia formeaza Biserica Universala a lui Hristos.
   Biserica este a lui HRISTOS  pentruca numele lor (a celor mantuiti) sint scrise in ceruri.
  Evrei 12.23. „… de Biserica celor intai nascuti ,cari sint scrisi in ceruri…”
   Biserica este a lui HRISTOS ,pentruca este  sub puterea si calauzirea Duhului Sfant trimis de Hristos.
  Ioan 16.7. ” Totusi  va spun adevarul: va este de folos sa Ma duc ;caci daca nu ma duc  Eu  Mingaitorul  ,nu va veni la voi;dar daca  Ma duc  vi-L  voi trimite.” 
  Aceasta promisiune s’a inplinit la Rusalii cand Duhul Sfint  sa pogorat peste ucenici -Fapte 2.17,
  iar peste „Biserica adunata” gasim scris la Faptele Apostolilor  4.31″ Dupa ce s’au rugat s’a  cutremurat locul unde erau  adunati ; toti sau implut de Duhul Sfint si vesteau Cuvintul  lui Dumnezeu  cu indrazneama” .
  Mai mult ca atit, asa cum a  precizat fr.  Cornel  Avram ,insusi Apostolul Pavel confirma acest lucru in cateva texte;
  1 Corinreni  1.2 „…  catre Biserica lui Dumnezeu….”
  1 Corinteni 10.32 „ Sa nu fiti pricina de pacatuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci,nici pentru  BISERICA  LUI  DUMNEZEU”.
  1 Corinteni 11.22 „…sau dispretuiti  BISERICA  LUI  DUMNEZEU….”
  1 Timotei 3.5   „Caci daca cineva  nu stie sa-si  carmuiasca bine casa  lui,  cum va  ingriji de  BISERICA  LUI DUMNEZEU„.
   Imparatul David a avut dorinta sa zideasca o casa pentru Dumnezeu ,,dar  aceasta casa a fost zidita de urmasul lui ( fiul lui ) Solomon
   2 Samuel 7.13  „El va zidi Numelui Meu o casa …”
   La aceasta Casa  face referire Domnul Isus in Luca 2.49  „ El le-a zis: Dece  M’ati cautat  ?  Oare nu stiati  ca trebuie sa fiu  in Casa Talalui  Meu ?” ,
    Deasemenea la intrarea Lui in Ierusalim ,in momentul  izgonirii vinzatorilor din Templu ,El a zis:
   „Este scris,  Casa Mea  se va chema o casa de rugaciune …”
  Este usor de inteles ca,atit in V.T  cat si in N.T  „Casa Domnului „( numita si Templul Domnului  ) cat si „Biserica Domnului ” sint inchinate Domnului Dumnezeu si nimeni nu are dreptul sa se  pretinda propietar ,declarind deschis ” BISERICA NOASTRA ” !
  Nici unul dintre scriitorii N.T si nici dintre slujitori Bisericilor primare ( prezbiteri,diaconi etc ) nu si-au pernis sa foloseasca   expresia „BISERICA  NOASTRA ” acestia  fiind  incredintati ca Biserica este a lui  Isus Hristos si a lui Dumnezeu si nu a lor.
   Apostollul Pavel  cand isi i-a   ramas bun dela  conducatorii  Bisericii din  Efes ,la Milet  , a spus ;
 Faptele Apostolilor  20.28 .” Luati seama dar la voi insuva  si la  turma  peste care v’a pus Duhul sfint  Episcopi,,ca sa pastoriti  Biserica  Domnului pe care a castigat’o  cu insusi   singele Sau..”-Fapte 20.28
    EL nu a spus ,”Biserica mea pe care am infintat’o eu in Efes” ( de- si putea sa spuna aceasta pentruca el a infintat’o) ,dar departe de el sa afirme acest lucru,pentruca  ,asa cum precizeaza el in continuare   ” Biserica este a Domnului  pe care a castigat’o cu insusi singele Sau ”  Numai Domnul a platit pretul rascumpararii  pentru Biserica si de aceea numai El  este Domnul Biserici.
   Imi pun intrebarea ,de unde a venit acest ” virus”  periculos ( duh de minciuna ) care  se propaga atat de la  amvoane cat si in grupuri  de indivizi si care se exprima  fara nici o retinere …” BISERICA  NOASTRA „???
Apostolul Pavel face doua mentiuni in legatura cu Biserica   atunci cand se adreaseza la cele doua Biserici  in epistolele trimise
-la Galateni 1.2 „ si toti frati  care sint impreuna  cu mine,catre Bisericile  Galatei”
-1.Tesalonicieni 1.1. „ Pavel ,Silvean si Timotei ,catre  Biserica Tesalonicenilor care este in Dumnezeu Tatal si in Domnul Isus Hristos.”
   Interesant este faptul ca nu Bisericile  din tinutul Galatei  sau cea din orasul Tesalonic   spun; „Bisericile  sau Biserica noastra ” ci Ap. Pavel  face aceasta afirmatie si o face in contextul in care el se refera la  partasia lor ca Biserica ,fratii  fiind impreuma .la inchinare :
   2 Tes. 2.1  „Cat priveste venirea Domnului  nostru Isus Hristos si STRINGEREA  NOASTRA  LAOLALTA,”    sau asa cun scrie la
   Evrei 10. 25. „Sa nu parasim adunarea noastra  cum au uni obiceiu..”.pentruca  in caz contraru s.ar contrazice singur.
  (Pentru o mai mare claritate in legatura cu afirmatile  Ap Pavel ,ramine sa-l intrebam la intilnirea cu ei in   ETERNITATE.)
  Cateva lucruri daunatoare legate de folosirea expresiei… ” BISERICA  NOASTRA
   1. Omul se pretinde la nivelul lui Dumnezeu ca ,propietar sau co-propietar al Biserici.
   2.  Se incalca adevarul Scripturii ,care ii atribuie numai lui  Isus Hristos si lui Dumnezeu autoritatea asupra Biserici.
3.  Incercarea lui SATAN de-a raspindi o „evanghelie falsa” legata de proprietatea Biserici in care si oameni pot sa fie  propietari.
  4.  Schimbarea adevarului proclamat  de Biblie in  minciuna ,de catre tatal minciuni –  Ioan 8.44
  5. Dumnezeu nu imparte cu nimenea  ceea ce-i apartine . Isaia 42.8. „Eu sint Domnul ,acesta este Numele Meu; si slava n’o  voi da altuia  nici cinstea  Mea idolilor” sau… oamenilor !
  6  Sa nu se dea prilej deavolului de-a intuneca mintile unora ,in a schimba adevarul Biblic.,de-a se considera co-propeteri impreuna cu Dumnezeu  la  ceea ce apartine numai lui Dumnezeu
    1 Cor. 11 .22  „… sau dispretuiesti  BISERICA  LUI  DUMNEZEU ….”
  In concluzie: 
  Trebuie sa cunoastem si sa punem in practica ADEVARUL BIBLIC , chiar si in exprimarile noastre:
„Biserica este a lui Dumnezeu ,a lui Isus Hristos si Duhul Sfint care o calauzeste .Biserica nu este  a noastra. !”
  .
  Sa veghem asupra lucrurilor care ni se par mici,dar care au un mare procentaj de vinovatie conform celor scrise in  Cantarea Cantarilor 2.15  „ Prindeti-ne  vulpile,vulpele CELE  MICI  ,cari strica viile…” 
 
 Sa cautam sa cunoastem si sa implinim Cuvintul lui Dumnezeu asa cum este dat,fara sa adaugam sau sa scoatem  ceva .  -Apocalipsa 22..18,19.
            Pastor:
            Aurel  Mihet
            (Phoenix,Az 12.3.2016)

Viorel Iuga – Prezenţa bătrânilor în contextul descrierii naşterii Fiului lui Dumnezeu…

mama

Prezenţa bătrânilor în contextul descrierii naşterii Fiului lui Dumnezeu confirmă că în planul de salvare a omenirii, Dumnezeu i-a inclus şi pe cei în vârstă.

Binecuvântat să fie Domnul pentru bătrânii din casele şi din adunările noastre!

El să le umple viaţa cu linişte, gura cu mulţumiri şi laude, iar sufletul cu speranţă!

Iuga Viorel

Previous Older Entries Next Newer Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari