Iosif Ton – Legatura pe care NU o are cu Bill Johnson si alte puncte de dezacord

Iosif Ton Centrul Crestin CalebIn prima parte a interviului lui Mike Olari cu Iosif Ton, fratele Iosif Ton mentioneaza 3 lucruri problematice observate la biserica carismatica Bethel din Redding, California, pastorita de Bill Johnson.

Mă grăbesc să adaug că am văzut la ei şi lucruri pe care eu nu le înţeleg, cum ar fi conceptul de „împartare”, adică de transmitere a unei ungeri speciale prin atingerea pe frunte şi fenomenul căderii pe spate. Am citit tot ce au scris ei şi alţii pe aceste teme şi nici astăzi nu le înţeleg. De asemenea, ei cred că „apostoli” există şi astăzi. Eu nu mi-am însuşit această învăţătură.

Iar despre legatura lui Iosif Ton cu Bill Johnson, Iosif Ton spune:

 Legătura mea cu Bill Johnson face parte in prima categorie: Am învăţat mai multe lucruri de la el, din cărţile scrise de el şi de la Biserica pe care o păstoreşte. Dar nu am făcut cu ei nici o asociere pentru a lucra şi realiza ceva împreună.

Interviul poate fi citit in intregime aici –

– Iosif Țon rupe tăcerea – Interviu (I)

Alte articole recente –

Iosif Țon rupe tăcerea – Interviu (II)

Citeste PARTEA I-a aici – Iosif Țon rupe tăcerea – Interviu (I) – http://family2fam.com/2015/02/10/2664/

(continuare)IMG_1399

MO: Ați fost exclus din Cultul Baptist din România, regretați?

Aici trebuie să vă corectez. Eu nu am fost exclus din cultul baptist din România. Când a apărut criza creată de vindecarea fiicei mele şi de unirea mea cu Străjerii, unii lideri baptişti români au considerat că eu am ieşit din cadrul a ceea ce se numeşte „baptist” şi au dorit să mă oprească de la a mai predica în bisericile baptiste din România şi de aceea au luat în pripă decizia să îmi retragă ordinarea pentru slujire în bisericile din România. Spun „în pripă” deoarece nu s-au gândit că „ordinare” îmi trebuie numai pentru a face acte de cult (Cina Domnului, botez, etc.), nu şi pentru predicare. Mai târziu au recunoscut acest lucru, şi au transmis verbal pastorilor să nu mă mai invite să predic. Unii pastori au acceptat această interdicţie şi nu mă mai invită. Alţii mă invită şi acum şi predic în bisericile lor.

Aici trebuie să fac o precizare foarte importantă. Eu am fost format ca teolog baptist şi toată viaţa am funcţionat ca predicator şi teolog baptist. Dar un baptist cu orizonturi teologice mai largi, aşa încât să cuprindă întreaga lucrare a Duhului Sfânt, precum şi credinţa în unirea reală cu Domnul Isus Cristos şi trăirea în unire reală cu El. Pentru unii conducători baptişti din România (nu toţi!) acestea ar fi credinţe care m-ar descalifica să mă mai numesc baptist. Aceasta este convingerea lor şi eu o respect. Şi-i respect şi pe ei personal şi-i iubesc! Dar eu sunt ceea ce sunt fără să le cer lor încuviinţarea!

Citeste mai departe aici – http://family2fam.com/2015/02/12/iosif-ton-rupe-tacerea-interviu-ii/

Ce este si cum a inceput Alianta Evanghelica din Romania – de Iosif Ton

Photo -

Photo -AlfaOmegaTV

Au trecut 25 de ani de atunci. Alianța Evanghelică a avut suficient timp să-şi dovedească utilitatea şi eu cred că şi-a dovedit-o din plin! Prin toate acțiunile pe care le-au întreprins evanghelicii împreună, prin evanghelizări în stadioane, prin sprijinirea lucrării cu filmul Isus, prin înființarea radioului Vocea Evangheliei, prin sprijinirea unor organizații evanghelice cum ar fi cea a studenților, printr-o mai bună reprezentare la autoritățile Statului, prin întărirea conlucrării cu organizații din străinătate, şi prin multe alte lucrări împreună, evanghelicii au dovedit că este mai bine să lucrăm împreună decât să ne războim unii cu alții.

Fiindcă Dumnezeu a ales să mă folosească pe mine pentru a începe Alianța Evanghelică din România, voi începe printr-o întâmplare care mi-a afectat în mod profund viaţa. Din primele zile ale studiilor mele la Oxford, în 1969, colegii mi-au vorbit cu entuziasm despre întrunirile de sâmbăta seara ale studenților evanghelici. M-am dus şi eu şi întrunirile acestea m-au captivat şi de atunci am fost nelipsit de la ele. Atunci am aflat de „Intervarsity”, Asociația Studenților Evanghelici din toate Universitățile din Marea Britanie. Am aflat că aceasta funcționa sub Alianța Evanghelică, care cuprindea mai multe culte evanghelice ale acestei tari. Mai târziu am aflat că în Statele Unite această alianță se numește Asociația Națională a Evanghelicilor .

Billy Graham a fost cel care i-a adus pe evanghelici să coopereze la organizarea campaniilor lui de evanghelizare. In Statele Unite, participând la diferite conferințe şi comitete de lucru inter-evanghelice, mi-am dat şi mai mult seama ce importanţă are cooperarea între credincioşii evanghelici.

În ianuarie, 1990, la prima revenire din exil, m-am întâlnit cu Silviu Cioată (Creştin după Evanghelie), Vasile Taloș (Baptist) şi Emil Bulgăr (Penticostal) şi, printre altele, le-am vorbit despre nevoia de a ne asocia şi noi după modelul din Anglia şi Statele Unite. Ei au fost de acord, şi am stabilit că atunci când voi veni a doua oară în țară, ei să organizeze o întâlnire a unor conducători din toate cultele şi grupările evanghelice.

Ei au făcut lucrul acesta şi întâlnirea a avut loc în 25 aprilie, la Biserica Baptistă din Str. Iuliu Valaori. Au fost prezenți la această întrunire patruzeci de persoane. Am început la opt dimineața şi ne-a fost pregătită şi masa de amiază, ca să putem lucra fără întrerupere.

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/#ixzz3QJ6xw8Qo

La Multi Ani Iosif Ton !!! Fratele Iosif Ton a implinit 80 de ani !

NewsNet Creştin: În urmă cu patru ani vi s-a retras ordinarea ca pastor baptist printr-un comnunicat al Uniunii Bisericilor Baptiste din România iar de atunci şi până astăzi, pe internet aţi avut parte de o serie de articole, nu doar de contestare a preocupărilor dumneavoastră recente, ci si denigratoare, şi acestea au vizat, din nefericire nu doar teologia, dar şi persoana sau familia dumneavoastră. Cât de mult v-a afectat lucrarea aceste demersuri menţionate mai sus, care nu fac cinste mediului evanghelic?

Vezi aici raspunsul Dr. Iosif Ton, intr-un Interviu realizat de Newsnet Crestin cu ocazia implinirii varstei frumoase de 80 de ani a Dr. Iosif Ton

Psalm 1:1-3

1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!
3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.

La varsta de 80 de ani, fratele Iosif Ton inca este activ pe campul Evangheliei din Romania. Dumnezeu sa-l rasplateasca pentru osteneala lui si zelul de-a-L face pe Hristos cunoscut pretutindeni!

O urare de la Zaharia Bonte – Biserica Elim Bruxelles

LA MULTI ANI, PASTOR IOSIF TON !
La implinirea a 80 de ani de vietuire ii adresam distinsului pastor si profesor teolog Iosif Ton, cele mai alese ganduri cu rugaciune catre Parintele Ceresc sa-i daruiasca Sanatate, Har, Indurare si Sfanta Calauzire in Lucrare.
Domnia sa a fost cea mai expresiva si mai ascultata voce a Comunitatii Evanghelicilor Romani din ultimul sfert de secol al XX-lea si continua sa puna in uimire „Lumea Crestina” prin lucrarea ce o face.

Noi l-am avut ca oaspete timp de o saptamana, in primavara anului trecut, iar noua perspectiva din care priveste si propovaduieste Evanghelia Mantuirii noastre nu ni s-a parut in nici un fel nestatornicie – cum se sperie unii – ci, dimpotriva, o mai adanca si mai temeinica inradacinare in temelia Adevarului revelat noua prin Scripturi, o mai statornica si mai apostolica traire a vietii pe meterezele credintei, in unire cu Domnul nostru Isus Hristos.
Biserica Domnului Elim, Bruxelles, de limba romana, cu caracter inter-confesional, Biserica Romana Filadelfia, Genappe, Biserica Evanghelica Speranta din Charleroi, Biserica Betel, din Tielt, Biserica Romana Elim II din Asse, Biserica Romana Bethleem, si toti fratii care iubim Evanghelia si asteptam pe Domnul, cei care am ascultat si ne-am bucurat si ne-am zidit sufleteste prin cuvantul rostit de Pastorul IOSIF TON ii uram ANI MULTI cu sanatate si in sfanta si cereasca Pace !

Zaharia Bonte – Biserica Elim Bruxelles (via John Popp Facebook)

Accesati PAGINA Iosif Ton PREDICI aici

  • Iosif Ton s-a nascut la 30 Sept. 1934

IosifElizabeth

  • 1951-1955, Studiaza la Facultatea de limba si literatura romana din Cluj
  • 1955-1957, Studiaza la Seminarul Baptist din Bucuresti.
    1958-1968, Profesor de limba si literatura romana
  • 1969-1972, Studiaza la Oxford University, Anglia
  • 1973-1974, Profesor la Seminarul Baptist din Bucuresti
  • 1974-1977, Pastor la Biserica Baptista din Ploiesti.
  • 1977-1981, Pastor la Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea
  • Între 1973 si 1981, este arestat de mai multe ori
  • În anul 1981, împreuna cu familia, sunt obligati sa paraseasca Romania, si se stabilesc in Wheaton, IL, USA.
  • În 1982 devine presedintele Societatii Misionare Romane (Romanian Missionary Society). Traduce carti de teologie, imprima si le introduce in Romania, pe ascuns. De asemenea predica la radio Europa Libera
  • În 1990, se reintoarce in Romania
  • Pe 1 Oct 1990 incep cursurile Institutului Biblic din Oradea (astazi Universitatea Crestina Emanuel). În acelasi an se infiinteaza Editura Cartea Crestina
  • În 1996 isi sustine teza de doctorat la Facultatea Evanghelica din Heverlee, Belgia. Teza de doctorat se intituleaza “Suferinta, martiraj si rasplatire in cer”
  • În 1996 simte chemarea de la Dzeu sa demisioneze din functia de pastor al Bisericii Emanuel si se dedice cursurilor de viata spirituala in diferite biserici din tara. Aceste cursuri sunt cunoscute sub numele “Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Isus Cristos, sub calauzirea Duhului Sfant”
  • Astazi, desi este pastor pensionar, continua cursurile si învatatura prin bisericile românesti din diaspora si din România
  • Poza Iosif si Elisabeta Ţon in Anglia. 1984 (http://www.romaf.org/JT.html)

Iosif Ton – Un Mesaj de Sarbatori

Daca doresti sa citesti acest mesaj, fa click aici – https://rodiagnusdei.wordpress.com/2013/12/08/iosif-ton-mesaj-de-sarbatori/

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=eP8SHSeDoXk

Josef Tson

Living In Union with Christ In Dangerous Times

Part 1

After months of interrogation by the authorities in Communist Romania, under constant threats of death for boldly preaching the gospel, pastor Josef Tson responded, „Sir, your supreme weapon is killing. My supreme weapon is dying. My preaching will speak ten times louder after you kill me.” Not Surprisingly, Dr. Tson was exiled from his homeland in 1981. IN confidence that the Iron Curtain would fall, he moved to the U.S. to prepare for the opening of Romania to the gospel, which occurred in 1990. This is a 3 part message.

VIDEO by BRMinistries

See parts 2 & 3 here – Josef Tson – Living In Union with Christ In Dangerous Times

Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton Partea 1-a

IosifElizabeth

Photo Elisabeta si  Iosif Ton

Vezi si doua articole recente – unul in scris + o marturie video de la fiica sorei Elisabeta si Iosif Ton aici –

Elisabeta Ton:

Ma bucur nespus de mult sa pot impartasi din experientele mele din viata. Oridecateori am gasit ocazia, m-am bucurat, pentru ca am gasit intotdeauna pentru momentul potrivit si experienta potrivita. Si cred ca intotdeauna a fost o calauzire extraordinara. Am vazut cum cu persoanele cu care stateam de vorba erau incurajate. Si intotdeauna mi-am spus: „Doamne, oridecateori imi deschid gura as vrea sa spun ceva despre viata mea care sa fie o incurajare si un imbold. Sa dea incredere ca Tu esti Cel care asculti si raspunzi.

~Mi s-a intamplat de multe ori, cand plecam de la biroul de la Cluj, cand inca lucram. Si aveam ceva pe inima. Ma gandeam la un text a lui Dumnezeu. Si am vazut o tanara din biserica si am alergat la ea, am ajuns-o si am spus: „Vino putin. Uite, am sa-ti spun ceva. Imi persista in minte versetul acesta si nu prea stiu foarte multe versete pe de rost, dar am stiut sa-l spun asa cum era scris. Ea statea si se uita la mine si vedeam ca este uimita. Simteam ca primeste, simteam ca spun si are rost ca spun. Camd am incheiat, mi-a spus: „Sora Elisabeta, daca ati stii ce mare lucru ati facut pentru mine. Sunt cuvintele exact de care aveam nevoie. Eu am fost data afara, acum, din casa de mama mea pentru ca m-am botezat.” Si i-am spus: „Ok, vino la mine si vom sta mai departe de vorba.” Dar, am mai reintalnit-o in viata. Si mi-a spus ca acel punct, acel timp, acel Cuvant pe care ea l-a primit, ea a simtit ca a venit din partea Domnului, pentru ca puterea, taria, viata, care a venit prin ea atunci prin cuvintele acelea, au ajutat-o sa treaca peste momentele acelea critice.

Si am primit scrisori in America, dupa ce am plecat din Romania, dupa ce am fost expulzati in ’89, scrisori din Romania. Una din ele: „Sora, imi aduc aminte cand mergeam spre piata si v-am intalnit si v-am spus cutare lucru. Stiti ca n-am uitat nici acum?” Bucuria mea era intotdeauna sa impartasesc si multumesc lui Dumnezeu ca am iubit lucrul acesta. Creed ca-mi dadea Domnul, tocmai pentru ca eram, as putea spune, impulsiva oarecum. Aveam si curaj. Nu ma temeam de nimeni. Domnul mi-a luat frica intotdeauna si spuneam ce aveam pe inima. Asta se intampla intotdeauna. Este adevarat ca si dragostea mea crestea. Credinta mea se intarea. Bucuria mea era mare. As putea spune ca toata viata mea am trait in aceasta bucurie de comunicare directa cu Domnul, nu numai pe genunchi, dar si in timpul zilei cand lucram eu simteam ca am legatura cu Domnul. Si dialogam. Dialogul este atunci cand tu vorbesti, chiar daca vorbesti in gand, dar si primesti raspunsul. Si-l primeam si intotdeauna aveam ce spune: „Uite ce mi-a spus Domnul. Uite ce mi-a dat Domnul.” El nu te lasa niciodata in necunostinta de lucrarile Lui. Si intotdeauna te pazeste si oarecum ca eu as putea sa spun ca eu nu stiu toate primejdiile de care m-a scapat Dumnezeu, toate problemele de care m-a ferit Dumnezeu. Unele, la unele am fost constienta uneori si am zis: „Doamne, puterea Ta este Dumnezeiasca. Nimeni nu-i ca Tine.” Si de aceea m-am putut increde cu toata fiinta mea.

~Am trecut muntii iarna, eu cu Iosif, cu masina. Eu eram la volan. Cand am vazut drumul… era numai ghiata. Era luna, noapte si era o panta si era o cotitura de  90 de grade. N-am spus nimic, dar am zis: „Doamne, trimite ingerii, toti de cati avem nevoie.” Eu asa cer. „Cati avem nevoie, Doamne, Tu stii.” Si eu am simtit ca nu am accelerat, dar masina a urcat, usor am putut sa fac curba, usor am coborat, usor, tot drumul. Pentru ca Iosif a spus asa cand eu l-am intrebat: „Iosif, esti sigur ca ne trimite Dumnezeu?” „Da.” „Daca El ne trimite, El ne si duce.” Cand aud de la Iosif cuvinte rostite cu atata hotarare, siguranta, eu n-am nicio indoiala. Eu am siguranta deplina ca Dumnezeu i-a vorbit, pentru ca intotdeauna, mai ales ca Dumnezeu ne da confirmari. Nu una, mai multe, ca sa stim ca El este. Sa nu ne indoim, pentru ca sunt situatii foarte grele, dar El ne ajuta. Daca nu intelegem o mica parte, El vine si in partea aceea si o lamureste. Intotdeauna ne-a dat din plin ce-am avut nevoie.

~Am mers cu masina si ne-au oprit niste flacai la un raulet. Eram cu sofer si eu eram cu Iosif in spate. Au venit din ambele parti si s-au uitat baietii in masina si au dat (s-au tras) inapoi. Si m-am uitat la Iosif: „Oare ce au vazut?” Ne-au salutat si ne-au lasat sa trecem.

~Eram la munte. Noi ne-am retras la munte crezand ca acolo putem scrie. Iosif scria atunci o lucrare, era in ’74. Noaptea, noi dormeam intr-o casa a oamenilor de acolo. Era o casa in gen vagon, camere in gen vagon cu un coridor lung pe langa camere.  Era o intrare intr-o camera pe mijloc, dupa aceea o intrare in dormitorul nostru. La ora 1 noaptea ne-am trezit cu batai, cu injuraturi, cu izbituri, latraturi, lovituri grele, dar puternice. M-am sculat, m-am dus pe genunchi si am zis: „Doamne, numai Tu ne poti pazi. Numai Tu ne poti salva.” Si am auzit vocea: „Mana Mea este mai aproape decat orice alta mana.” Era noapte, dar s-a luminat in camera. M-am culcat si am adormit. Cand ne-am sculat dimineata, ne-au spus gazdele care dormeau in sura: „Oare ce o fi fost azi noapte, cred ca o haita de cini au fost si oamenii care au fost nu au venit sa ne zica „Noapte buna”. Erau si oameni si se auzea ca erau caderi, erau izbituri, erau lovituri. Era lupta, lupta, lupta. Si mi-am dat seama ca erau multi caini si am zis: „Doamne, Tu vorbesti si pestilor si cainilor si pasarilor. Ale Tale sunt toate. Natura asta Te asculta. Toti asculta de Tine. Asta a fost una. Am mai avut asa si altele, tot asa noaptea cand au venit si am vazut mana Domnului cum i-a alungat. De aceea nu ne-am temut. Numai Domnul ne-a pazit.

~Cand eram in ancheta la Ploiesti si era chiar sfarsitul anchetei. Si Iosif, prima duminica a vrut sa mearga la Iasi. Si i-am zis: „Iosif, tu ai nevoie de prieteni si stiu cine sunt prietenii tai, de la Arad- fratele Cocean. Eu zic: „Hai sa mergem la fratele Cocean.” Imediat, el a fost de acord. Eu m-am bucurat. El a acceptat imediat. Dar, Domnul stie inima mea, ca eu nu vreau sa fiu pentru el Duhul Sfant, chiar daca Duhul Sfant vorbeste prin mine. Si vorbeste si spune, si el este de acord. Dar vreau sa am confirmarea- odata, de doua ori daca se poate, pentru ca imi place sa stiu ca unde am pus piciorul eu nu ma scufund. Acolo este puterea si acolo e calea. Si am sosit la Arad cu un vagon peste noapte, duminica dimineata, si ne-am dus direct la biserica la fratele Cocean. Biserica era arhiplina. Am intrat in biserica si era un timp de rugaciune exact cand am intrat noi. Si cei care ne-au vazut l-au luat pe Iosif repede si l-au dus la amvon. Dupa timpul de rugaciune, fratele Cocean se ridica: „Fratilor, sa va spun o mare bucurie. Azi dimineata, cand m-am sculat, cand m-am trezit din somn, primul lucru, sotia mea mi-a spus: „Sa stii ca astazi va intra in Casa Domnului fratele Iosif.” Va dati seama ce a fost pentru mine? O confirmare mai puternica nu putea sa fie. Eram asa de fericita. Eu am incredintarea, chiar daca nu esti cu deplina siguranta ca nu mergi bine, Domnul nu te lasa sa te duci, daca nu este voia Lui sa te duci undeva. Si de ce spun? Cand tu ai in inima ta sa faci voia Lui,  asta e cheia, eu nu am alta dragoste, alta iubire decat voia Lui. Pentru mine voia Lui e viata mea. Bucuria mea, pacea mea, casa mea, odihna mea este voia Lui. Si am incredintarea ca El nu ma va lasa niciodata sa ma duc unde nu este voia Lui.

Mi-a confirmat. Am avut si asa situatii in care am intrat si dupa aceea am primit o revista mai tarziu- „Daca nu stii cum sa mergi mai departe, du-te. Daca e cazul sa te opresti, te voi opri Eu.”  Domnul nu te lasa, cand voia Lui pentru tine eeste singura iubire si dragoste, pentru ca-L iubesti… Despre dragostea Lui in mine – este [de fapt] dragostea Lui in mine. Eu cand iubesc, iubesc cu dragostea Lui pentru ca aceea este dragostea adevarata. Si este dragostea care ma face pe mine fericita, care imi da odihna, imi da bucurie, imi da siguranta, imi da sanatate, imi da totul.

Despre perioada grea cand fratii Ton au fost sub urmarire…

Ploiesti 1974 – El [Iosif Ton] n-ar fi putut fi asa, daca eu l-as fi tras sau mi-ar fi fost mie frica. Va spun o experienta destul de recenta in care m-a certat el pe mine ca mi-a fost frica. In primul rand, perioada aceea, cea mai lunga perioada, cand am fost sub arest la domiciliu si stiam ca suntem inconjurati de securitate, omul care ne aducea laptele ne-a spus: „Doamna, 20 de securisti am numarat. V-au inconjurat casa.” Am zis: „Atat. Nu-i bai.” Nu odata, cand ma culcam, ma uitam la  perna [gandind]: imi voi pune capul acuma pe perna, dar nu stiu daca imi mai ridic capul dimineata. Ca vor veni si vor zice oamenii aia: „Hai sa-i lichidam, sa nu ne mai dea nopti nedormite. Ce sa-i pazim? Hai sa terminam cu ei.” Dar, niciodata…. -Va spun la inceput cum am intrat in starea asta de bucurie, de fericire. A fost perchezitia. Asta a fost vineri si ne-a spus: „O sa terminam cu voi marti, miercuri. O sa terminam cu voi pentru ca noi stim care e situatia si va terminam si Duminica aveti biserica.” Va spun, frica care am trait-o, cred ca as fi murit in mai repede de o saptamana. N-as fi rezistat. N-au venit luni, n-au venit marti. Eu visam ca sunt taiata bucatele. Cosmaruri de frica. Miercuri, la 4 dimineata, l-am sculat pe Iosif. I-am zis: „Vino, Iosif. Haide, spune-mi. De ce trebuie sa murim?” Dora era de 18 luni. Iosif mi-a spus, dar singurul verset care mi-a ramas si care a fost versetul pentru mine care a intrat in mine si m-a intarit, „Domnul Isus a zis: Asa cum m-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit Eu pe voi.” Acum, cand citesti cuvantul asta si nu esti in situatie, suna intr-un fel. Dar nu cand esti acolo, cand chiar trebuie sa te duci pe drumul acesta. Acolo, atunci, am zis: „Doamne, e asa un privilegiu sa calc pe urmele Tale. Eu nu sunt vrednica. Chiar pe mine m-ai ales? Doamne, dar ce vreau? Sa-mi dai putere. Tu stii, fara puterea Ta nu pot. Da-mi putere ca sa-ti onorez numele si sa onorez numele pe care mi l-ai dat. Sunt copilul Tau.” Ei, eu ma rugam si in clipa aceea simteam ca parca imi revin, intra viata in oasele mele, in muschii mei. Cand m-am ridicat am fost alt  om. As putea sa spun si Iosif a spus de multe ori. Niciodata eu nu am mai avut o noapte cu cosmaruri. Niciodata. Si in aceeasi zi, m-am dus, dupa ce am culcat-o pe Dora, care era de 18 luni si am zis, eram pe genunchi langa patutul ei: „Doamne, cui s-o las pe Dora? Cine poate avea grija de ea?” Domnul mi-a raspuns. A venit vocea foarte interesant, parca de sus de la usciorii usii. Acolo m-am intors si m-am uitat, ca parca de acolo venea vocea: „Si cine ar putea sa aiba mai buna grija decat Mine?”

VIDEO by Alfa Omega TV

Iosif Ton – Situaţii deznădăjduite, soluţii neobişnuite

Text biblic: Exod 14:8-14; Isaia 30:15-18; Ieremia 32; Ezechiel 4
Loc/data: Arad, Micalaca, 16 decembrie 1977
.
Iosif Ton carteDuhul lui Dumnezeu mă îndeamnă în dimineaţa aceasta să iau o serie deîntâmplări din Vechiul Testament, să vi le descriu şi să vi le înfăţişez ca o pildă, şi din toate aceste întâmplări să scoatem o învăţătură pentru viaţa noastră. Un şirag de întâmplări cu câţiva oameni mari ai lui Dumnezeu, care au fost în inima acestor întâmplări. Cum s-au comportat oamenii aceştia în aceste întâmplări? întâmplările acestea sunt toate întâmplări deznădăjduite. Sunt întâmplări în care oamenii se aflau în situaţii absolut fără speranţă. Era vizibil că de acum e gata cu ei. Nu mai era nădejde de scăpare. Cum s-au comportat oamenii lui Dumnezeu în acele situaţii? Şi care a fost soluţia dată de ei, soluţia dată de Dumnezeu prin ei poporului?
.
Mi-am intitulat predica aceasta:

Situaţii deznădăjduite, soluţii neobişnuite. Situaţii deznădăjduite şi soluţii cu totul şi cu totul ieşite din comun, soluţii cu totul neaşteptate, soluţii neobişnuite şi nemai auzite.

.
Prima situaţie este cea din Exodul, capitolul 14. Poporul evreu, după multă lămurire din partea lui Moise, în sfârşit e convins să lase robia în urmă şi să plece în libertate, nu înainte de a fi încercat să-l convingă pe Moise să-i lase acolo în robie. „Nu ţi-am spus noi când eram în Egipt: «Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor că vrem mai bine să slujim ca robi»”( v. 12). Auzi, un popor care era chemat la libertate şi care-i spune celui care vrea să-i elibereze: „Da’, lasă-ne mai bine aici! Noi ne-am obişnuit cu robia!” în sfârşit, după multă lămurire, după multe semne din partea lui Dumnezeu, că ei nu-i voie să stea acolo, că ei trebuie să iasă, să plece spre libertate, în sfârşit cu chiu cu vai, cu cârr, mârr, cu murmure, dar pleacă. Şi ajung în faţa Mării Roşii, dar… e de netrecut! Iar în spate, dintr-o dată, se aude, huruit de care, toată oastea lui Faraon! Acestea se întâmplau la anul 1490 înainte de Domnul Isus, deci cam acum 3500 de ani. în faţă Marea Roşie, în spate venea oastea lui Faraon, pornită spre nimicire, pornită spre a-i face praf. Cea mai bine înzestrată armată a acelei vremi. Ei erau nişte bieţi robi, care au ieşit cu calabalâcurile lor, cu ce-au avut ei, pe nişte măgari şi pe alte animale şi „Hai să mergem şi noi spre libertate!” Fără arme, fără nimic. Şi, dintr-o dată, spaimă, panică. „Gata, e moarte! înainte nu poţi merge că e marea, înapoi e armata aceasta. Situaţie deznădăjduită! S-a zis cu noi! Nu ţi-am spus noi, Moise? Nu ţi-am spus noi să ne laşi acolo?” Iar omul lui Dumnezeu, Moise, în faţa acestei primejdii, în faţa acestui dezastru de moarte, ce minunat e omul lui Dumnezeu! Auziţi soluţia lui: „Moise a răspuns poporului: «Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi»” (Ex. 14:13-14). „Moise, e împotriva naturii umane, e marea în faţă, e oastea duşmană în spate. Noi să stăm liniştiţi aşa? Asta ar trebui să fie ceva inuman… Nouă ne e frică, Moise!” „Asta-i soluţia! Voi nu faceţi nimic. Lucrarea aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Lupta aceasta este lupta lui Dumnezeu. Voi doar staţi la posturile voastre. Staţi la datoria voastră. Şi staţi liniştiţi, plini de pace şi lăsaţi-L pe Dumnezeu.” E împotriva oricărui bun simţ, e împotriva oricărei raţiuni sănătoase să stai liniştit în situaţia aceea, dar lucrarea lui Dumnezeu este întotdeauna aşa. Minunile Lui sunt întotdeauna aşa. Când toţi oamenii zic: „Aici nu mai este scăpare”, voi staţi numai liniştiţi! Aceasta este prima întâmplare deznădăjduită şi o soluţie total neaşteptată.
.
Dar ştiţi ce s-a întâmplat. A doua zi, egiptenii au fost înghiţi de apă. Poporul luiDumnezeu a trecut ca pe uscat.

.

A doua întâmplare s-a petrecut în anul 705 înainte de Domnul Isus. Pe vremea aceea, cea mai mare armată din lume era armata asiriană. Forţa mondială a acelei vremi era Asiria. Citiţi cartea intitulată ‘Cărţile de lut’  şi veţi citi acolo că n-a existat niciodată în istorie până atunci şi nici de atunci înainte o armată mai crudă ca armata asiriană. N-a existat o armată mai stricătoare, mai devastatoare, mai pustiitoare ca armata Asiriei. Citiţi acolo extrase din tăbliţele de lut, descoperite în capitala Asiriei, la Ninive, laudele împăraţilor Asiriei care spuneau ce-au făcut cu cetăţile cucerite, cum le-au ars, cum au pus belciuge şi cârlige în nas prinşilor de război, cum le-au pus cârlige în gât şi aşa îi duceau, cum i-au însângerat, cum i-au ars, cum i-au zdrobit, toate cruzimile posibile făcute cu prinşii de război. Citiţi cartea.
.

Armata aceasta a Asiriei în anul 722 î.Cr. pustiise partea de nord a Palestinei şi cele zece triburi ale lui Israel au fost rase de pe pământ şi duse în robia asiriană. Acum, în anul 705, Iuda este şi el pustiit şi mai rămânea necucerit Ierusalimul. Ierusalimul este asediat de această armată, cea mai puternică şi cea mai crudă care a existat vreodată. Panică, spaimă, groază! „Ce facem? Strigăm către Egipt! Să vină egiptenii să ne ajute!” Aceea era armata rivală a Asiriei în vremea aceea. Panică, spaimă, groază, teroare, ţipete, planşete, urlet!
.
Printre toate acestea, un om, omul lui Dumnezeu, Isaia. Toţi sunt în panică; unul singur stă liniştit. Şi el le ţine o predică: „Nu vă duceţi în Egipt. Egiptul e simbolul robiei şi al păcatului. Nu faceţi târg cu păcatul. Lupta aceasta este a lui Dumnezeu. Nu vă aliaţi cu păcatul în lupta lui Dumnezeu. Tăria voastră nu stă în care de război, în numărul lor, fraţilor, şi nici în numărul cailor şi al arcurilor.” Şi auziţi, cea mai frumoasă, cea mai sublimă soluţie la o întâmplare absolut, absolut fără speranţă; pentru că era clar că speranţă de la oastea aceasta asiriană nu exista. Dar auziţi ce zice Isaia 30:15: „Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: «în linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.»” Pustie în jurul vostru, ruină, dar voi staţi în linişte şi în odihnă! însă cum pot eu să fiu în odihnă în asemenea situaţii? Este împotriva tuturor aşteptărilor mele de om! Seninătate pe faţă, zâmbet pe faţă, încredere – aceasta e tăria voastră. Aceasta este soluţia omului lui Dumnezeu. Nu tăria carelor de război, nu tăria armatei; linişte şi odihnă, seninătate şi încredere. Staţi voi liniştiţi şi veţi vedea ce face Domnul.
.
Citiţi în Cartea a doua a împăraţilor, la capitolul 19, ce s-a întâmplat noaptea următoare: „în noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors, şi a locuit la Ninive” (v. 35-36).
.
întâmplarea aceasta nu e o legendă. întâmplarea aceasta este scrisă în cartea istoricului Herodot, dar acum s-a găsit povestită şi pe o tăbliţă de lut, descoperită la Ninive. în noaptea aceea, explică Herodot, au venit nişte şobolani infectaţi de o boală infecţioasă, care, pur şi simplu, a nimicit tabăra aceasta. A doua zi era numai moarte peste tot. Câţi au mai scăpat au luat-o la fugă şi nu s-au mai oprit până acasă la ei. întregul Ierusalim n-a făcut altceva decât să deschidă porţile şi să iasă la libertate.„Dumnezeu Se va lupta pentru voi!”
.
A treia întâmplare este şi mai deznădăjduită. Aceasta s-a întâmplat cam pe la anul 589 î.Cr. Ce s-a întâmplat? în anul 705 Î.G., armata aceea a Asiriei, şi toată Asiriaa fost nimicită de o nouă putere care s-a ridicat, puterea Babilonului. Babilonienii i-au nimicit pe asirieni în anul 705 î.Cr. La anul 597 î.Cr., această armată a Babilonului avenit şi a cucerit Iuda şi a dus în robie floarea poporului din Iuda. Atunci au plecat în robie Daniel şi prietenii lui. Atunci a plecat în robie Ezechiel, cel despre care voi vorbi în al patrulea rând. în Ierusalim au mai rămas câţiva. Ierusalimul nu a fost cucerit. Afost cucerită numai ţara. Capitala a rămas intactă.
.
în Ierusalim a rămas un mare om al lui Dumnezeu, pe nume Ieremia. Ieremia, pentru că a vorbit pentru Dumnezeu, pentru că I-a mustrat pe împărat şi pe toţi ceilalţi pentru păcatele lor şi pentru că el vestea nimicirea Ierusalimului de către Dumnezeu, Ieremia a fost aruncat în închisoare. Ieremia era în lanţuri. Dar într-o zi Dumnezeu i-a spus: „Ieremia, peste doi ani va cădea Ierusalimul. Tot poporul va fi dus atunci în robie. Nu mai este milă, nu mai este scăpare. Ieremia, uite tu ai un văr la Anatot, iar vărul tău este un om deştept. El simte că vine primejdia. Având o avere mare, pământuri multe, moşiile voastre părinteşti sunt toate ale lui, el s-a gândit acum că e mai bine să le schimbe în argint. Sunt vremuri nesigure şi a avea pământ în vremea aceasta nu e un lucru bun. Şi vărul tău vrea să vândă. Dar el, după Lege, trebuie să ofere moşia următorului după neam şi acela eşti tu. Mâine vărul tău va veni la tine să-ţi ofere moşia s-o cumperi. Şi să ştii că n-are rost să cumperi, pentru că tu ştii că peste doi ani pământurile în ţara aceasta nu vor mai avea valoare. Ieremia, când vine vărul tău mâine, să aduci martori, să trimiţi să-ţi aducă toţi banii pe care îi ai, o sumă enormă în argint, şi să ceri să ţi se aducă o balanţă să masori argintul. Pune acolo toţi banii tăi, cumpără moşia şi fă contractul de vânzare-cumpărare, dar să-i faci în dublu exemplar.” întâmplarea o veţi găsi în Ieremia, capitolul 32. „Şi când ai făcut contractul cu martori, chemi pe robul tău, pe Baruc, pe slujitorul tău, pe elevul tău, şi-i dai cele două contracte. Şi îi spui aşa: «Baruc, ia două vase de pământ şi te duci unde ştii tu şi îngropi oalele acestea în pământ într-un loc unde să nu le găsească nimeni şi unde să nu piară şi să rămână mărturie peste veacuri că atâta vreme cât va fi pământul acesta, în ţara asta se vor cumpăra şi se vor vinde ogoare, căci Dumnezeu va mai avea de lucru cu ţara aceasta şi cu poporul acesta cât va fi istorie. El nu va părăsi pe poporul Său.»”
.
Fraţilor, încă acele două oale de pământ nu s-au găsit. Sunt undeva în pământul Palestinei. Două contracte de vânzare-cumpărare, prin care Ieremia a cumpărat moşia de la vărul său ca simbol, ca semn dat de Dumnezeu că în ţara aceea, cât va fi istorie, se va vinde şi se va cumpăra. Din punct de vedere uman, era o acţiune total absurdă. De ce să mai cumperi când şi aşa va veni prăpădul? De ce? „Pentru că îmi spune Domnul. Pentru că eu, deşi sunt legat în lanţuri, deşi ştiu că va veni pustiirea, eu totuşi trebuie să arăt că cred în Dumnezeu şi acum, spune el, chiar dacă din punct de vedere uman asta pare absurd!” Minunat om acest Ieremia şi minunată încrederea lui în Dumnezeu!
.
Al patrulea om şi a patra situaţie, cea mai neagră dintre toate, dar cel mai minunat dintre cei patru este Ezechiel şi situaţia lui. S-a spus că robia babiloniană a început la anul 597 î.Cr., când a fost dusă în robie floarea tinerimii. Ezechiel avea 25 de ani atunci când el şi nevasta lui au fost duşi în robie. Doi tineri căsătoriţi duşi în robie şi puşi să facă cărămizi toată viaţa lor. Locuitorii Ierusalimului erau în robie şi toţi profeţii care erau acolo, la râul Chebar – un canal pe care îl săpau robii pentru ascoate de acolo pământ ca să facă cărămizi – spuneau: „Fiţi liniştiţi, că va veni Egiptul peste Babilon şi va fi eliberat tot poporul Domnului, şi ne vom întoarce acasă. Nu vă lăsaţi!” Au trecut cinci ani în care Ezechiel şi nevasta lui au săpat în noroi şi au frământat în noroi de dimineaţa până seara.
.
In ziua în care a împlinit vârsta de treizeci de ani, vârsta la care în Israel ajungeai preot, dacă erai din tribul lui Levi, Ezechiel a auzit chemarea Domnului ca el să fie profetul Domnului. Şi în ziua aceea, Cuvântul i-a spus: „Ezechiel, te voi trimite la poporul acesta, dar spre deosebire de toţi profeţii aceia pe care nu i-am trimis Eu, care le dau încredere că va fi o eliberare imediată, Eu te trimit la ei ca să le spui că nu există speranţă. Eu te trimit la ei să le spui că toţi veţi muri.” Când a ajuns la popor, n-a putut vorbi şapte zile. A stat acolo culcat. Şi, după aceea, când să deschidă gura să vorbească, s-a trezit că e mut. Şi cinci ani de zile, Ezechiel a trebuit să vorbească poporului doar prin gesturi.
.
Numai una dintre predici v-o spun. Trebuia să demonstreze poporului că Dumnezeu a avut răbdare cu ei patru sute treizeci de ani. Trei sute nouăzeci de ani cu tot poporul şi apoi patruzeci de ani cu Iuda. Dar acum s-a terminat şi Ierusalimul va fi distrus. Ştiţi ce i-a spus Dumnezeu să predice? „Ezechiel, fă o machetă a Ierusalimului, drept dovada că vorbesc despre Ierusalim. Şi apoi, Ezechiel, trei sute nouăzeci de nopţi să te culci pe partea stângă lângă macheta asta şi mănânci porţia ta măsurată şi coaptă la foc pe balegă de animale ca să arăţi cât de necurat a fost poporul în toţi anii aceştia. După trei sute nouăzeci de nopţi, te vei întoarce pe partea cealaltă şi te vei culca patruzeci de nopţi pe partea dreaptă.” Predica aşa, iar după patru sute treizeci de zile şi nopţi, a trebuit să le facă alte semne ca să le arate cum va fi sfârşitul.
.

Cine dintre noi ar ţine o predică care să dureze patru sute treizeci de zile şi nopţi, în care să dormi legat cu funii? Trei sute nouăzeci de nopţi pe partea stângă şi patruzeci pe partea dreaptă! Cine ar avea răbdarea asta a lui Ezechiel?

.
Şi, în sfârşit, trec cinci ani în felul acesta, în care el predică numai prin gesturi, iar apoi Dumnezeu îi spune: „Ezechiel, în noaptea asta cade Ierusalimul. Dar în noaptea aceasta ţie îţi răpesc bucuria ochilor tăi; în noaptea aceasta îţi omor soţia.” în noaptea în care a căzut Ierusalimul, în noaptea aceea lui Ezechiel i-a murit aceea care era lumina ochilor săi. Atunci Dumnezeu i-a spus: „Să nu plângi, să nu te îmbraci în doliu. Să arăţi poporului că nici măcar n-au dreptul la plâns. Nici la acesta n-au dreptul. Nici la jale. Şi, Ezechiel, dintre cei din Ierusalim vor scăpa câţiva, iar unul va reuşi să fugă până la voi să vă spună că a căzut Ierusalimul, să vă confirme. Ezechiel, în ziua în care solul acela îţi va spune că a căzut Ierusalimul, în ziua aceeaîţi vei recăpăta graiul. Şi, din ziua aceea, Ezechiel, tu să vorbeşti poporului cu nădejde, acestui popor care va muri făcând cărămizi în noroi, şi să le spui că Domnul nu-Şi va părăsi poporul, că şi dacă poporul arată ca o vale de oase, Dumnezeu va sufla odată în oasele acestea şi Duhul lui Dumnezeu va scoate poporul Lui, îl va reînvia, îl va transforma, îl va restabili.”
.
Doamne, minunată promisiune! Dar au trecut douăzeci şi cinci de ani de robie, douăzeci şi cinci de ani în care Ezechiel a făcut cărămizi, douăzeci şi cinci de ani de muncă silnică şi, după douăzeci şi cinci de ani, citiţi aceasta de la capitolul 24, Domnul îi vorbeşte iarăşi: „Ezechiel, ia lut şi fă o machetă a Templului.” L-a dusDomnul pe un munte şi i-a arătat noul Templu, Templul adevărat al lui Dumnezeu. „Ezechiel, fă-i macheta aşa cum ai văzut. Adună poporul şi arată-le cum e slujba lui Dumnezeu în adevăratul Lui Templu. Ezechiel, li se va umple faţa de ruşine când ei se vor vedea în noroi şi când vor vedea minunăţia aceea de Templu. Ezechiel, arată-le însă că slava lui Dumnezeu umple Templul, că slava lui Dumnezeu îi dă strălucire!” Şi robul, făcătorul de cărămizi pe o viaţă întreagă a făcut aşa şi a arătat poporului cât de minunat e Templul lui Dumnezeu, pe care ei n-aveau să-i vadă niciodată pe pământul acesta. Ce inutil din punct de vedere uman! Ce fără speranţă! Şi totuşi ce minunat din punct de vedere dumnezeiesc e actul acesta al lui Ezechiel!
.
Moise, Isaia, Ieremia, Ezechiel… Moise care a scos poporul din robie. Moise însă n-a intrat în Canaan. Moise doar a văzut ţara de departe şi Dumnezeu i-a spus: „Tu nu intri!”
.
Isaia, omul care s-a încrezut în Dumnezeu în cea mai grea situaţie, Isaia a ajuns de-a fost tăiat în două cu ferăstrăul sub domnia regelui Mânase – un rege necredincios şi păgân – pentru că a vorbit în numele lui Dumnezeu. A fost întins, afost pus pe o masă şi acolo a fost tăiat cu ferăstrăul. Aşa a murit cel care s-a încrezut în Dumnezeu.
.
Ieremia, care a arătat cât se încrede în Dumnezeu, el cumpără şi atunci când ţara piere. Ieremia a fost dus rob în Egipt şi a murit în exil în Egipt.

.

Ezechiel a murit făcând cărămizi. De la vârsta de douăzeci şi cinci de ani până la adânci bătrâneţe a tot făcut cărămizi.
.
Toţi au sfârşit din punct de vedere omenesc în dezastru. Ce pot să vă mai spun despre ei, judecând omeneşte? Nu v-aş putea spune altceva decât că e fără speranţă, că e degeaba totul atunci. Dar să citim ce ne spune Cuvântul luiDumnezeu despre oamenii aceştia în Epistola către evrei, capitolul 11, de la versetul 24 înainte:
„Prin credinţă, Moise când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu,decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Pastele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. […]
.

Şi ce vom mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroc (adică de Isaia, de Ieremia, de Ezechiel). Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă ostile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lo înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţurişi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
.
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit.
.
„Moise n-a intrat în Canaan; Isaia a fost tăiat în două; Ieremia nu s-a bucurat de ogorul pe care I-a cumpărat; Ezechiel n-a ajuns să vadă Templul reclădit, aşa cum I-a făcut el machetă. „N-au primit ce le fusese făgăduit…” De ce? „Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.”
.
Ei şi noi n-avem aici o cetate stătătoare. Ei şi noi suntem aici doar străini şi călători şi trebuie să ştim ca nu aici ajungem la desăvârşire, nu aici ne găsim împlinirea adevărată. Şi noi, ca şi ei, să privim la făgăduinţele de sus, de la Tata. Acolo împreună noi şi ei ne vom împlini idealul, ne vom împlini fiinţa, ne vom fi ajuns scopul suprem. Acesta este planul lui Dumnezeu. Aceasta a avut El în vedere: ca aici noi să creştem, prin toate aceste dificultăţi, prin toate aceste necazuri, având ochii pironiţi spre răsplătirea adevărată, spre ţelul nostru suprem. Pentru ce îi laudă Biblia pe oamenii aceştia? Aţi auzit, ei au fost lăudaţi pentru credinţa lor. Aceasta i-a făcut pe ei să stea în picioare. O credinţă în ciuda tuturor circumstanţelor potrivnice, în ciuda tuturor aparenţelor.
.
Exemplul descris aici este cel al lui Moise. Lui i s-a dat să aleagă. Era deja prinţ, fiul adoptiv al lui Faraon. Plăcerile de o clipă ale păcatului îi erau toate deschise. El însă a preferat ocara lui Cristos. Vedeţi, dragii mei, Domnul Isus era viu şi atunci pe vremea lui Moise. Iar când Moise a spus: „Nu stau în palat; eu mă duc la cei care fac cărămizi”, el de fapt a spus: „Prefer ocara Fiului lui Dumnezeu; prefer şi eu să stau acolo în suferinţă, decât să mă bucur de plăcerile de o clipă ale păcatului.” Era o alegere superbă, o alegere pe baza credinţei. Prin credinţă el nu atârnă de Faraon. Prin credinţă el I-a înfruntat. De ce? Pentru el Cel nevăzut era ca şi văzut. Pentru el Dumnezeu era real. Asta înseamnă că el îl considera ca şi văzut pe Cel nevăzut. Pentru că el avea o părtăşie vie cu Dumnezeu, Dumnezeu era concret şi real şi obiectiv pentru el. Şi, prin această credinţă, născută din părtăşia cu Dumnezeu, prin aceasta a îndrăznit el.
.
Acelaşi lucru îl explică şi Isaia în primul capitol al profeţiei sale, chiar la începutul profeţiei, când iarăşi a fost un atac împotriva Israelului. El le spune israeliţilor în capitolul 7, versetul 4: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic şi să nu ţi se moaie inima din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă.” Aici e însă şi versetul 9, partea a doua: „Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.” „Dacă nu credeţi,vă voi prăpădi, dar dacă credeţi veţi rezista în faţa duşmanului.”
.
Aceştia au fost lăudaţi pentru credinţa lor şi, fraţilor, uitaţi-vă că în versetul 35 din Evrei 11 ni se spune că lor li s-a oferit izbăvirea. Ei însă aurefuzat să primească izbăvirea pe care o ofereau oamenii. Lui Isaia, înainte de a fi tăiat cu ferăstrăul, i s-a spus: „Poţi să-L negi pe Dumnezeu şi scapi. Poţi să te închini şi tu la un dumnezeu păgân şi scapi!” El a refuzat şi a fost tăiat cu ferăstrăul.
.

Lui Ieremia i s-a spus: „Taci şi să nu mai vorbeşti!”  El a răspuns: „Nu!” Şi a fos taruncat în groapa cu noroi, unde era mai, mai să moară.Ei n-au primit izbăvirea oamenilor. Au refuzat-o. Consecinţa a fost pierirea. De ce? Pentru că ei aveau ochii pironiţi spre ceruri, spre ceea ce era înainte.
.
Fraţii mei, ceea ce ne învaţă oamenii aceştia este că oricum nu există scuze să abandonezi credinţa în Dumnezeu şi nu există scuze să faci pact cu Diavolul. V-am mai spus cât mă indignează pe mine vorba aceea pe care am auzit că ar fi spus-o un predicator cândva: „Dă mâna şi cu dracu până treci puntea.” Şi eu am spus că este cea mai scârnavă vorbă care s-a putut rosti vreodată în poporul lui Dumnezeu. Atunci când eşti la o apă şi eşti pe punte şi acolo este dracu şi îţi zice: „Hai să-ţi daueu mâna să te trec.” Şi îi dau mâna. Dar dacă Dumnezeu vrea să te îneci acolo? Dacă e voia Lui să nu treci râul acela? Şi de unde ştii că la capătul celălalt te mai aşteaptă Dumnezeu? Şi de unde ştii că Diavolul te mai lasă de mână odată ce i-ai dat mâna? Eu îţi spun că el îţi va cere simbrie. Eu îţi spun că el îţi zice: „Odată ce-ai apucat pe mâna mea, eu nu te mai las din mâna mea”, „pentru că nu puteţi sluji ladoi stăpâni: şi lui Dumnezeu, şi Diavolului”, spune Domnul Isus. Nu, Dumnezeu vă vrea cu gelozie pentru Sine. Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu vrea să-Şi împartă dragostea Lui cu nimeni. El spune: „Ori îmi dai toată dragostea ta, ori îmi dai toată credincioşia ta, ori nu-Mi dai nimic. Dacă îi dai şi celuilalt o parte, atunci Eu nu te mai vreau! Doar cu o dragoste curată şi întreagă, doar în felul acesta te vreau!”
.
Şi acum, dragii mei, care este concluzia tuturor acestor lucruri? Fraţii mei, nu este concluzia mea. Vi i-am arătat pe aceşti oameni minunaţi, aceşti oameni pe care Cuvântul lui Dumnezeu ni-i numeşte martori, pentru că oamenii aceştia ne stau mărturie şi oamenii aceştia ne confruntă. Dumnezeu ne spune: „Să nu zici că n-ai avut înainte-mergători, să nu zici că n-ai avut mărturie, să nu zici că n-ai avut exemple. Iată ţi le-am dat în faţă. Aceştia sunt martorii Mei în faţa ta, că ai avut exemple, că ai ştiut cum poţi să mergi şi tu pe calea Mea.”
.
„Şi noi dar, spune apostolul în Evrei 12, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori [pe care ni-i pune Dumnezeu în centru ca mărturie] să dăm la o parte orice piedică şi păcatul.” Acesta este primul lucru pe care ni-1 cere Cuvântul lui Dumnezeu: să dăm la o parte păcatul. Nu mai face compromis cupăcatul. Trăieşte la nivelul la care crezi, ai curajul să trăieşti crezul tău în toată plinătatea lui. Când îi vezi pe martorii lui Dumnezeu, când îi vezi pe aceştia pe careţi-i dă exemplu, primul lucru pe care ţi-1 spune Cuvântul lui Dumnezeu este: „Dezbracă-te de orice nelegiuire, de orice păcat!” Dumnezeu te vrea curat. Dumnezeu te vrea să trăieşti pentru El. Nu mai face compromis cu păcatul. Nu mai trăi în păcat. Asta e prima chemare: să ai curajul, să ai bărbăţia să trăieşti frumos ca în timpul zilei, ne spune Pavel.
.
Şi al doilea lucru pe care ni-1 spune Cuvântul lui Dumnezeu este „să ne uităm ţintă la Capătenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel cea suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” Ni s-au dat atâtea exemple, atâţia martori. Dar acum ni se dă exemplul desăvârşit! Uitaţi-vă bine la Domnul Isus! Sunteţi chemaţi la aceeaşi luptă ca şi Domnul Isus. Şi noi, spune Pavel, în capitolul 6, nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui. Adică noi nu luptăm cu oamenii din lume, noi nu ne revoltăm, noi nu luăm armele să luptăm; noi suntem într-o luptă spirituală împotriva forţelor întunericului, împotriva demonilor care supun oamenii şi le întunecă mintea. Aceasta este lupta! Să ne uităm ţintă la Domnul Isus, cum a luptat El.
.

în Luca, în capitolul 13, avem exemplul de luptă al Domnului Isus. Poporul lui Israel era sub stăpânire romană. Visul tuturor era să pornească o luptă, un război de eliberare naţională împotriva romanilor şi toţi îl aşteptau pe Domnul Isus acum să fie liderul, conducătorul revoltei. îl tot sâcâiau şi îl tot îmboldeau să pornească odată şi, în sfârşit, într-o zi, vine clipa potrivită. Şi acum oamenii zic: „Acum nu mai are ce face. Acum L-am prins!” Pentru că Domnul Isus era din Galileea şi un grup de galileeni s-a dus la Ierusalim să aducă jertfă, iar Pilat i-a măcelărit în timp ceaduceau jertfa, au venit unii la Domnul Isus şi l-au spus: „Aceştia sunt compatrioţii Tăi din Galileea, măcelăriţi de Pilat. Acum Tu ce zici? Acum sau niciodată! Acum pune-te în fruntea luptei noastre. Du-ne la luptă!” Domnul Isus le spune: „Uitaţi, voi toţi visaţi lupta împotriva romanilor. Dar Eu vă spun: Dacă nu vă pocăiţi, adică dacă nu vă schimbaţi felul de a gândi (aceasta înseamnă pocăinţă: a-ţi schimba gândirea)şi dacă mergeţi pe calea aceasta a luptei fizice, toţi veţi pieri la fel.” Şi ştiţi că s-a  împlinit profeţia Domnului Isus la patruzeci de ani după aceea, când tot Ierusalimul şi tot Israelul a fost nimicit de romani, trecuţi prin foc şi sabie în anul 71 sub domnia lui Titus? „Dacă nu vă veţi schimba felul de a gândi, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri aşa. Eu n-am venit să lupt împotriva cărnii şi a sângelui, Eu nu mă duc să lupt împotriva lui Pilat. Eu Mă duc la Pilat, dar Mă voi duce ca să fiu condamnat, atunci Mă voi duce la Pilat. Mă duc la Pilat să Mă biciuiască. Mă duc la Pilat să-şi bată jocde Mine. Mă duc la Pilat să-Mi pună o coroană de spini pe cap. Mă duc la el să-mi pună crucea în spate şi merg la el ca să Mă ducă la Golgota şi să Mă răstignească. De asta Mă duc Eu la el. Aşa am să lupt Eu, oferindu-Mă ca jertfă.”

.
„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.” Aşa credem noi şi aşa trăim noi, după Cuvântul lui Dumnezeu: pentru El şi cu El trăim şi suntem gata de jertfă! Mergem cu El unde ne e chemarea – „merg cu El la judecată”, spune cântarea – mergem cu El la Calvar, mergem cu El oriunde ar merge.
.

Mergem sau la prima adiere de vânt ne ascundem să nu ne găsească, dăm bircu fugiţii? Mergem? Am visat de atâtea ori că mergem pe calea aceasta a Domnului Isus! Mergem? La lucrul acesta ne cheamă Domnul Isus!

Şi concluzia chemării Cuvântului e în capitolul 13:12-14 din Evrei: „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Săieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Noi ne bucurăm de viaţa aceasta,nouă ne place să trăim cu toată inima. Domnul Isus a spus că „Eu am venit ca oileMele să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10) încă aici în viaţa aceasta, dar noi nu ne legăm de lucrurile acestea, pentru că noi ştim că aceasta nu este o cetate stătătoare. Noi le părăsim pe toate pentru Domnul Isus şi ieşim cu El afară ca să suferim ocara, pentru că cetatea noastră şi a lui Moise, şi a lui Isaia, şi a lui Ieremia, şi a lui Ezechiel, şi a Domnului Isus este sus, în Noul Ierusalim.
.

Fratele meu, te cheamă Cuvântul lui Dumnezeu să stai tare pentru credinţa ta,să trăieşti frumos şi să trăieşti ca Domnul Isus, să fii gata să suferi ca Domnul Isus şi să-L urmezi pe El până la moarte.
.
Prietenii mei dragi, aş vrea să am un cuvânt şi pentru voi. Nu v-a încântat ceeace v-am povestit în dimineaţa aceasta? Nu este grozav să vezi oastea duşmană în faţa ta şi tu să stai liniştit? în Psalmul 27 se spune: chiar dacă o oaste întreagă ar veni împotriva mea, nu mi se înspăimântă inima. Nu e extraordinar să fii aşa? Nu e extraordinar să vezi că ţara întreagă se duce în robie şi tu eşti liniştit? Nu e extraordinar că deşi Ezechiel a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, să facă o viaţă întreagă cărămizi, totuşi el a scris una dintre cele mai frumoase, mai profunde şi mai grele cărţi din Biblie, cartea care-i poartă numele? O carte atât de plină de optimism în finalul ei, atât de minunată. Cartea cu cele mai minunate viziuni ale renaşterii poporului lui Dumnezeu, e scrisă de un condamnat la muncă silnică pe viaţă, unul care a murit făcând cărămizi. Nu e extraordinar de frumos ca omul, robul acesta să poată scrie atât de minunat despre Dumnezeu? Nu e minunat, când cineva, aşa ca femeia despre care v-am spus că, atunci când a fost cutremurul de pământ şi casa ei s-a dărâmat, stătea pe dărâmături, se uita sus şi zicea: „Doamne Isuse, mi-ai luat totul, dar Tu când ai murit, mi-ai dat totul. Eu am totul, Doamne Isuse. Dacă Te am pe Tine, am cerul întreg.” Nu este sublim să poţi fi aşa într-o vreme când auzim de războaie şi veşti de războaie, într-o vreme de nesiguranţă a zilei de mâine, într-o vreme când ciuperca atomică este peste noi? în vremea aceasta să cânţi, să ai pacea Domnului în inimă, să ştii că ai şi linişte, şi încredere şi să ştii că tu eşti invincibil, că tu eşti al lui Dumnezeu, că El ţi-a dat viaţa, că eşti în mâna Lui şi că nimeni nu te va smulge din mâna Lui, că tu nu vei mai pieri în veac! Astăzi aici, Domnul Isus ţi le oferă pe toate. Primeşte-L pe Domnul Isus ca Mântuitoral tău. Spune: „Doamne Isuse, sunt aşa de frumoase lucrurile acestea că aş vrea să le trăiesc şi eu. Ajută-mă, te rog!” Amin.

VIDEO cu IOSIF ȚON și COSTEL GĂVRILAȘ – un dialog

Iosif TonProfesor Doctor Iosif Țon cu Pastorul Costel Găvrilaş

Costel Găvrilaş:
Am o mare bucurie, sa putem sta de vorba fata in fata, frate Iosif Ton. Vocea care a adus multa liniste si pace. Era asteptata in fiecare Duminica, la ora 2:10. Abia asteptam sa auzim cuvantul: „Iubiti frati si surori, si stimati ascultatori.” Multumim lui Dumnezeu pentru vremurile de libertate, in care putem, intr-o noua dimensiune, sa ne adresam celor dragi, neamului nostru. Dumnezeu sa va binecuvanteze, ma bucur sa fim impreuna.

Frate Iosif, ati fost definit in multe feluri, in gandirea multora v-ati lasat amprenta puternica. Pentru marea biserica baptista ati fost si veti ramane brandul mondial al tuturor Romanilor baptisti. Eram gelosi, noi Penticostalii, dar trebuie sa va recunosc ca ati fost si al nostru. Cei care ne-au luat deopotriva v-au definit in alt mod si au vrut sa scape. N-am stiut ca era planul lui Dumnezeu sa fiti trimis peste frontiera, in afara tarii, ca sa fiti a tuturor Romanilor. Cine este astazi Iosif Ton? Dupa atatia ani?

Iosif  Țon:
Multumesc mult pentru intrebare, pentru felul cum a fost formulata. As vrea sa subliniez ca nu sunt numai a unui cult, nu sunt numai a unui segment din populatie, sunt al neamului meu Romanesc. Pentru ca, m-am nascut la scoala ardeleana, care insemna sa te duci la scoli si apoi sa vii inapoi si sa-ti ridici neamul cu tot ce ai invatat tu in alte parti. Cand am vorbit la Europa Libera, timp de 10 ani, am vorbit in asa fel incat sa nu fiu controversat. Probabil ca asta este una dintre cele mai mari realizari ale mele. Zece ani, eu n-am fost controversat. Si prezentam intreg crestinismul si-l prezentam in asa fel incat toti il acceptau. Si ziceau: „Mai, e bine ca imi explica cineva ce-i ala crestinism. Si prin asta m-a definit si mai mult ca un om al intregului popor Romanesc.

Costel Găvrilaş:

Deschid o mica paranteza. Eram un tanar, in perioada respectiva, care calatoream cu trenul. In timp ce vorbiti, mi-aduc aminte. Si obisnuiam sa cantam atunci in tren. Eram un grup de tineri care mergeam in misiune si s-a facut ca am intrat la clasa I-a. Acolo, a venit cineva, un domn, si ne-a adresat o intrebare. Recunosc ca nu eram pregatit sa raspund. Intrebarea suna cam asa: Cu ce este de vina copilul meu care s-a nascut acum, daca este predestinat iadului?” Si imi amintesc ca i-am dat ceva raspuns. Dar, dintr-o data i-am raspuns: ” Uite, puteti urmari pe Iosif Ton.”
Replica a fost: „Este prea convingator”.
Nu mai stiu numele acestui domn. Acuma mi-a venit aceasta intamplare din tren.

Iosif  Țon:
Eram la Ploiesti. Fara sa stiu eu, au venit doi de la Comitetul Central intr-o Duminica la biserica noastra. Si mergand dupa aceea spre biroul lor, unul din ei, cel mai mare mi-a spus ca nu voi mai veni niciodata aici.
„De ce?”
„Pentru ca daca mai vii odata aici, aici raman”.
Cred ca unul din secrete a fost limpezimea mesajului. Sa-l inteleaga (mesajul), cum spuneam eu, un elev de clasa a V-a. Sau o femeie simpla de la tara; daca astia ma inteleg, atunci ma intelege si cel de la academie.

Acuma, cand stai pe aicea, cum am stat eu predicator. Practic, prima predica am predicat-o eu in 1951. Asta inseamna 60 de ani. Este inevitabil sa progresezi, sa-ti adaugi dimensiuni noi, sa te aprofundezi in materia studiata atata timp. Si unii sunt socati, zic: domnule, dar omul asta s-a schimbat. Eu n-am crezut atunci. Dar, ce sa fac acum? Si eu vreau sa le spun acestor oameni…

Costel Găvrilaş:
Chiar asta era intrebarea: Ce s-a intamplat in ultimii 3 ani?

Iosif  Țon:
Fi linistit, tot ce ti-am spus atunci e adevarat, cladeste-ti in continuare viata pe predicile mele, pe cartile mele pentru ca nu le dezic. Eu doar am adaugat subiecte noi. Subiecte noi, pe care nu le-am vazut inainte. Si cel mai clar e vindecarea bolilor. Domnul Isus facea tot timpul trei lucruri: Predica Evanghelia Imparatiei, scotea demonii, si vindeca bolile. Si i-a invatat pe ucenici, pe de rost toata invatatura Lui, ca sa predice si ei exact ce predica El. Si dupa aceea scotea demonii si vindeca oamenii de boli. Si le-a dat si lor autoritatea si puterea sa faca acelasi lucru.

Eu asa am fost invatat, ca partea asta, cu eliberarile si cu vindecarile a fost numai pentru vremea aceea. (Ca) ea nu mai e actuala. Si am scris o carte de 400 de pagini despre invataturile Domnului Isus. E cea mai buna carte a mea, dupa parerea mea. E intitulata ‘Bunatate’. Dar 400 de pagini nu pomenesc niciodata de vindecari pentru ca am fost invatat sa nu le vad. Au fost, dar ele, dupa scoala mea, nu faceau parte integranta din misiunea Lui pentru toata lumea.
Si acum 3 ani am ajuns sa vad ca eliberarile de duhuri rele si vindecarile de boli sunt parte absolut organica din misiunea care si-a luat-o El. Ioan zice: „Fiul lui Dumnezeu s-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. Si lucrarile diavolului sunt 3:

Rautatea. Daca vrei, zi-i ‘pacatul’. Dar eu ii zic rautatea, ca Domnul Isus l-a numit ‘cel rau’. Si El L-a definit pe Dumnezeu ca ‘cel bun’.  Si El spune: „Veniti din Imparatia raului in Imparatia bunatatii. Si Eu vreau sa va invat ce inseamna a fi bun.” Asta-i primul lucru. Ca sa nimicesc lucrarile diavolului, trebuie sa-i scot pe oameni din imperiul rautatii. Sa-i invat bunatatea si sa-i conving ca atata vreme cat traiesc in rautate, esti neimplinit, esti nefericit si cand vi la bunatate, este socant sa descoperi: „Domnule, eu pentru asta am fost facut!” Aicea ma implinesc. Dar, pe langa asta trebuie eliberarea de duhurile rele, pentru ca duhurile acestea stapanesc pe oameni si nefericesc pe oameni. Si o gramada de boli sunt consecinta directa a trairii in rautate. Nu toate. Sunt boli care sunt produse din lipsa de ioda. Iti creste gusa sau ai prea mult de o substanta si anumite organe se deformeaza. Deci nu toate bolile sunt consecinte directe ale pacatului. Dar foarte multe sunt. Si asta in viata credinciosilor, pentru ca in momentul in care un credincios se joaca cu pacatul, se intampla cum i-a explicat Petru lui Anania: „De ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant?” Oridecateori mintim, noi il mintim pe Dumnezeu, pentru ca El e acolo si aude. Si consecintele sunt si pe plan fizic, pe planul sanatatii. Cand am inteles partea asta, ca Domnul Isus n-a venit numai sa desfinteze rautatea, am inteles, mi s-a largit enorm orizontul.

Costel Găvrilaş:
E foarte interesant pentru ca mandatul pentru ucenici a fost clar. E uimitor pentru mine putin, sa aud ca dupa atata timp, Dumnezeu v-a adus intr-o noua dimensiune. Acum, as vrea sa va intreb dupa experiente, ca am aflat ca Dumnezeu a lucrat chiar in familia dumneavoastra, chiar cu fiica dumneavoastra. Ce impact, cum vedeti acest impact al semnelor si al minunilor? A vindecarilor? Asupra societatii noastre?

Iosif  Țon:
Pentru noi, ca familie, era o extraordinara durere si povara sa stim ca fiica noastra trebuie sa fie extrem de atenta, sa se uite la toate etichetele, sa vada pe ele ‘gluten free’- nu este gluten. Asta e faina de grau. Daca era, sa zicem , otet de mere, daca ala era facut intr-un loc unde se facea si paine, firicelul ala era suficient sa declanseze o criza enorma si dureri cumplite. Deci eliberarea ei de alergia asta a fost o usurare, a fost o revolutie. Dar asta a fost, mai intai sa ne convinga pe noi ca Dumnezeu nu si-a schimbat tactica. El si astazi da aceleasi daruri care le-a dat si acum doua mii de ani.

Si aici e problema mare, mare, daca darurile alea miraculoase au incetat- asa invata unii; sau sunt active si astazi. Aici e una din divizarile Evanghelice. Si cand am spus ca eu nu cred ca alea au incetat, cred ca sunt active si astazi, am calcat pe un nerv sensibil pentru ca, hai sa zicem asa, in momentul in care Dumnezeu mi-a vorbit: „Du-te si vindeca bolile alea”, Domnul Isus nicodata n-a trimis pe apostoli

sa se roage pentru bolnavi. Niciodata. Aia o gasesti numai la Iacov si e vorba numai de membrii ai bisericii, care cumva au luat-o razna si aia trebuie sa-si marturiseasca pacatele ca sa fie iertate si vindecate. (Ca o consecinta a pacatului e boala) Asa, dar Domnul Isus nu intreba pe nimeni, „Care-i starea ta? Ai nevoie de vindecare ti-o dau si dupa aceea spun: Ai grija sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample mai rau.” Asa dar, Domnul Isus ne trimite si zice, „Vindecati bolnavii, eliberati oamenii de duhuri rele si predicati Evanghelia Imparatiei.” Si noi trebuie sa mergem si sa zicem, „In numele Domnului Isus, aur si argint n-am, dar ce am iti dau. Ridica-te si umbla.” Acuma, daca tie frica ca nu se intampla, niciodata n-ai sa faci si niciodata n-ai sa vezi minunile lui Dumnezeu. Dar, daca o faci si Il asculti, Dumnezeu e onorat si te asculta. E foarte interesant ca la inceput sunt putine vindecari. Pe masura ce indraznesti mai mult, pe masura aia ai si vindecari mai spectaculare, pentru ca iti creste tie credinta  si lumea incepe sa astepte cand se roaga asta.

Acuma, Domnul Isus facea vindecari pentru ca ii era mila de oameni. In bunatatea Lui, El zicea, „Uite, femeia asta a fost atatia ani garbova. Dar, El nu zice ‘garbova’. Era legata de Satana. „Si Eu am dezlegat-o”. In bunatatea Lui, El nu putea suporta sa vada victime ale lui Satana. Deci El o facea din bunatate. Dar, Faptele Apostolilor 2, Petru spune, la Rusalii, „Isus din Nazaret, adeverit de Dumnezeu prin semnele si minunile pe care le facea. Semnele si minunile care le facea era adeverirea lui Dumnezeu, pecetea lui Dumnezeu, confirmarea pe care o facea Dumnezeu.

Acma, lumea nu crede si Dumnezeu vrea sa fie confirmat. Si daca noi nu indraznim sa mergem, sa credem… Nu e numai, vai de mine, ma fac de rusine ca zic si nu se intampla. El, (sa vorbesc cu toata reverenta) onoarea Lui e in joc. Pe El il adeverim. Si spune, „Oameni buni, uitati-va. E real. E viu.” Si in momentul in care ii conving pe oameni ca e viu, pentru ca ii vad vindecarile, atunci incep sa-mi creada si mesajul. Si astea merg mana in mana.

Costel Găvrilaş:
A fost si este necredinta, frate Iosif, a venit in patria Lui, cum spune Cuvantul Domnului si n-a putut sa faca decat cateva semne si se mira de necredinta lor. Cred ca este o vreme in care biserica Domnului, mai intai, trebuie sa devina credincioasa. Ne rugam pentru asta. Pocaitii sa devina credinciosi pentru ca acest cadru sa fie creat pentru manifestarea darurilor Duhului Sfant. Cum vedeti viitorul natiunii noastre, frate Iosif? Ati iubit tara asta, inima a fost pentru neamul nostru Romanesc si in continuare aveti aceeasi dragoste si doriti tare mult, poporul asta sa fie eliberat de orbirea spirituala. Cum vedeti si ce mesaj transmiteti pentru neamul nostru?

Iosif  Țon:
Am amintit chiar la inceput ca eu m-am format la scoala ardeleana. Sa adaug, ca am fost 10 ani profesor de limba Romana. Am facut limba si literatura Romana la Cluj. Si in anii aceia, eu cautam sa aprind dragostea de patrie in elevii mei. A venit mai tarziu Ceausescu si a banalizat, asta din pacate. Oricum, pentru mine, am iubit neamul, e ceva din structura mea si de gandire si de sentiment. Eu vreau sa vad neamul Romanesc scos din cultura coruptiei. Am scris o carte intitulata ‘Manifestul Imparatiei lui Dumnezeu’, in care definesc conceptul acesta de cultura, a Imparatiei lui Dumnezeu, care e si cultura a bunatatii.

In loc de cultura rautatii, al necinstei, a furtului, a inselaciunii, a jafului, sa creem aceasta cultura noua, cultura imparatiei lui Dumnezeu. Cand noi, pocaitii, nu mai fugim de culturasi ne retragem in ghetto-ul nostru, nu ne bagam in politica, nu ne bagam in altele. Ce intelegem e ca noi suntem purtatorii culturii Domnului Isus Hristos, care-i cultura predicii de pe munte. Cultura predicii de pe campie e o cultura cu totul noua. Si daca evanghelicii din Romania, care-s acuma o jumatate de milion, devin credinciosi, si zic, „Il cred pe Domnul Isus 100%- Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se dau pe deasupra. Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui. Supune-te autoritatii lui Dumnezeu si fi pasionat pentru dreptate, pentru cinste, corectitudine, pentru adevar. Daca o jumatate milion, cand se duc Luni dimineata ca mari preoti, la fabrica lor, sau la scoala lor, la biznisul lor. Si el se duce acolo sa vesteasca puterile minunate ale lui Dumnezeu, cum zice Petru. Cand toata lumea va vedea ca exista acest fel de oameni si ca Dumnezeu le poarta de grija, nu mor de foame. Atunci isi vor deschide ochii ceilalti si vor zice, „Domnule, vreau sa inteleg si eu, „Ce-i asta?” Pentru ca imi place, cand vin la firma voastra, aicea toti va cinstiti unii pe altii. Va onorati unii pe altii. Va inaltati unii pe altii. Aici va tratati cu amabilitate unii pe altii.

Costel Găvrilaş:
Dar, cred, frate Ton ca noi.. nu ne-a invatat Isus ca suntem sarea pamantului, o epistola citita de toti oamenii, o cetate intr-un varf de munte, o lumina. Deci cred ca trebuie sa revenim din nou la invataturile care le stimsi le-am uitat. Le stim si nu le aplicam. Sa dam gust unei societati distruse de pacat.

Iosif  Țon:
In 1974, a venit la Biserica Baptista din Oradea, un nou predicator, care a inceput sa predice despre nevoia pocainte a pocaitilor. Si a inceput cu asta. Noi nu mai furam de la colectiva, noi nu mai furam de la serviciu, noi nu mai mintim, noi nu mai inselam, si pe fiecare din astea faceau un legamant cu toata biserica. Foarte ciudat, Oradea e o zona cu vii. si pastorii de pana atunci aveau si ei vie. Si pivnita. Si a venit Liviu Olah sa-i convinga ca Duhului Sfant nu-i place alcoolul. Si ori esti beat de vin, ori esti beat de Duhul Sfant. Dar, nu poti fi de amandoua. Si i-a convins pe toti sa faca legamant ca nu mai folosesc nici bere, nici vin, nici tuica, si ai fi zis, „Domnule, pai atunci nu mai vine nimeni la biserica voastra.” El a inceput la Craciun. In Iulie, a avut un prim botez cu 50 de persoane. Septembrie altul, tot 50. In Decembrie, 149. In doi ani de zile a botezat 650 de oameni.

A predicat transformarea. Vreau sa innoim si limbajul, pentru ca prin pocainta, tare multi inteleg ‘sa ma jelesc’. „Doamne, pai noi suntem slabi si neputinciosi si pacatul se tine legat de noi. Dar, multumim ca tu esti bun si ne ierti.” Jeluire. Aia nu-i pocainta. Pocainta inseamna transformarea gandirii si a trairii. Si de asta, eu evit sa mai folosesc cuvantul pocainta, pe cat posibil. Si-i spun transformare. Daca noi ne pocaim, pocaitii, daca noi incepem cum a inceput Liviu Olah, transformam natiunea.

Acuma, imaginati-va urmatorul scenariu. Oamenii astia, pocaitii astia, se ridica si predica ce a invatat Domnul Isus. „Acolo-i Imparatia rautatii, veniti in imparatia bunatatii. Dezvata-te sa faci raul si vino sa te invat Eu sa faci binele. ” Si oamenii stau pe ganduri. Dar, atunci tu chemi pe oameni, pe bolnavi. Si poruncesti bolilor si ele pleaca. Deci, e real ce zice El in partea intai. Vindecarile confirma mesajul. Asa spune si Domnul Isus, „Credeti lucrurile care le fac.” Si El zice, „Cine crede in Mine, va face si el lucrarile pe care le fac Eu, ba unele si mai mari.”

Si eu am adoptât formula asti, sa-L cred pe Domnul Isus 100%, pentru ca asta m-a izbit pe mine, cand mi-a spus-o cineva. Si vreau sa izbesc pe toti Romanii, „Il crezi tu pe Domnul Isus Hristos 100%?” Ca daca nu-L crezi, tu spui, „Nu-i Dumnezeu. Nu-i Dumnezeu.” In domeniul asta, el s-a inselat. In domeniul asta el minte. Prin necredinta noastra, noi Il infirmam pe Domnul Isus, in loc sa-L confirmam.

Revenim la intrebarea cu natiunea.
Dorinta mea e sa schimbam fata naitunii. Sa scoatem de aici rautatea, si sa aducem bunatatea. Dar, vreau sa stiti ca am scris acuma o noua carte, intitulata ‘O tara ideala’. Motoul e Nu se v-a mai face nici un rau pe tot pamantul, pentru ca toti au ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Cand Il cunosti pe Dumnezeu ca bunatate, raspunsul tau e inevitabil, „Vreau sa fiu si eu bun, cum e El bun.” Rolul nostru este sa convingem natiunea ca e mai bine sa instauram imparatia bunatatii, decat imparatia rautatii. Si in toata carte asta incerc sa-i conving pe oamenica singurul scop al lui Dumnezeu este asta: Sa-i scoata pe oameni din imperiu rautatii, sa-i aduca in imperiu bunatatii, la asemanare cu El. Cartea va apare la 1 Martie.

Deci, inca odata, pentru ca imi iubesc neamul, eu vreau sa-i conving pe Romani ca-i mult mai intelept sa-l crezi pe Dumnezeu decat pe diavolul. Ca diavolul vrea sa te convinga, „Mai, sfasie, rupe, loveste, trage tepe, si atunci castigi. Si trebuie sa-i convingem ca aia-i totala nefericire.

VIDEO by Cornel Pop

IOSIF ȚON – Întâlnire cu fr. Iosif Țon la Dej. tema: „Bunătatea lui Dumnezeu”

Iosif Ton la Dej

Merita sa ascultati programul intreg (2 ore) pentru cantarile frumoase, cantate de fratii si surorile din aceasta biserica. Predica incepe la minutul 32:00.

VIDEO by Cornel Pop

Iosif Ton la Biserica Izbanda, Bucuresti – 9/12/2012

iosif tonNu am reusit sa descarc programul de Duminica seara in care Biserica FIladelfia din Bucuresti a sarbatorit pe fratii Caraman si Costache Ioanid, ca sa pot sa il postez aici si am avut probleme cu vizionarea lui. Dar, daca cineva doreste, poate sa il vizioneze aici la situl Bisericii Filadelfia- http://filadelfia.com.ro/Arhiva.aspx Programul din 9 Decembrie 2012, serviciul de dupa-masa.

Aici e video cu predica fr. Iosif Ton la Biserica Izbanda din Bucuresti la serviciul de Duminica dimineata:

Iosif Ton – Saptamana de Evanghelizare la Biserica Filadelfia Dej – 2 Iulie 2012


A doua zi de Evanghelizare – Published on Jul 4, 2012 by 

Textul in suport pentru ce am predicat ieri: (vezi aici predica din 1 Iulie 2012 la Dej)

Romani 9,10,11 Pavel mediteaza la poporul evreu la care a venit Domnul Isus, dar ei nu L-au primit. Cand a venit Domnul Isus cu Imparatia lui Dumnezeu cu planul de a o raspandi la toate natiunile, evreii trebuiau sa o duca la toate natiunile, dar ei au zis: Cum sa mergem noi la pagani? Foarte bine, Dumnezeu ia Imparatia de la voi si o da celor cae vor sa aduca roadele cuvenite, adica sa faca ce se cere Imparatiei lui Dumnezeu. Si apostolul Pavel scrie Romanilor: Pentru ca evreii au refuzat oferta lui Dumnezeu, Dumnezeu ia pus deoparte si va da voua ce le-ar fi dat lor.

Ascultati mai departe in Romani 11:15:

Întreb dar: ,,S’au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s’a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?

13 V’o spun vouă, Neamurilor: ,,Întrucît sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,14 şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stîrnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mîntuiesc pe unii din ei.

15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi? 16 Iar dacă cele dintîi roade sînt sfinte, şi plămădeala este sfîntă; şi dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte. 17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr’un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

19 Dar vei zice: ,,Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.„20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te! 21 Căci dacă n’a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.

TEXTUL PENTRU ASTAZI:

Ioan 17:3 Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.

Vom vedea cum trebuie sa cunosti si ce trebuie sa faci dupa ce cunosti. Din Ioan 1 – Ioan 17 gasim modul in care Domnul Isus ni la facut cunoscut pe Dumnezeu. Daca vrei sa il cunosti asa cum l-a facut de cunoscut Fiul lui Dumnezeu citeste Evanghelia lui Ioan pentru ca in Ioan 17:6 Domnul Isus ii raporteaza Tatalui: Le-am facut cunoscut numele Tau  (adica persoana Ta). Tata, cea mai de seama misiune a Ta a fost sa Te fac de cunoscut oamenilor. Tata, am facut-o. Am reusit.

Cand am inteles asta, atunci ma duc sa vad cum ni l-a revelat, cum L-a descris Domnul Isus pe Dumnezeu si spre surprinderea mea am descoperit urmatorul lucru. Peste tot in Ioan sunt mici discursuri ale Domnului Isus: Cum este Tatal, ce face Tatal, cum este Fiul, cum este Fiul si dupa aceea ce face Duhul Sfant si cum este Duhul Sfant. Pe tot parcursul acesta al Evangheliei, Domnul Isus ne descrie trei persoane: Un Tata, un Fiu si un Duh Sfant. Atunci am avut o ideie. Hai sa le pun pe 3 coloane. Am luat o foaie mare si am pus trei coloane: 1 Tatal, 2 Fiul si 3 Duhul Sfant. Si toate textele care vorbesc despre Tatal le-am pus in coloana intaia. Toate textele care vorbesc despre Fiul le-am pus in coloana a doua si toate textele care vorbesc despre Duhul Sfant le-am pus in coloana a treia.

Si iata in esenta ce am vazut in coloanele astea. Tata- Tata tot ce face, face de dragul Fiului Sau. Tata ii arata Fiului Sau tot ce face. Tata nu face nimic fara de Fiul. Si Tata, tot ce are da Fiului Sau. Si Tata isi gaseste toata placerea Lui in Fiul Sau.

Fiul – Fiul se uita tot timpul la Tata si tot timpul, ce face Tata, asa face si Fiul. El il ridica pe Tata tot timpul. Nu face decat ce vede pe Tata ca face. Si daca Tata ii da sa faca ceva, El nu face decat ce ii da Tata sa faca, nimic altceva. Dar, tot ce ii spune Tata sa faca, El face intocmai. Si daca Tata ii spune: Fiule, du-te si accepta sa fi rastignit. E groaznic. „Tata, e inspaimantator, nu ai alta cale? Dar Tata, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Deci Tata, desi va fi inspaimantator sa ma incarc cu toate pacatele omenirii si sa pui pe mine toate bolile omenirii si sa port eu toata durerea omenirii… Tata e cumplit. Dar Tata, nu cum vreau eu ci cum vrei Tu, da-i drumul inainte.  Tata si Fiul.

Si apoi ascultati. Tata si Fiul fac totul prin Duhul Sfant, pentru ca Duhul Sfant e si Duhul Tatalui si Duhul Fiului. Ei niciodata nu fac nimic fara Duhul Sfant. Totdeauna Duhul Sfant e bratul Lor, agentul Lor. La randul Lui, Duhul Sfant zice: Uitati-va la Tatal, uitati-va la Fiul. Dati cinste Tatalui, dati cinste Fiului si El e dragostea care leaga si pe Tatal de Fiul ii leaga in dragoste. El e legatura de dragoste intre toti.

Stati putin, am zis atunci. Hai sa ma mai uit odata. Tata si Fiul si Duhul Sfant. Fiecare zice celorlalti doi: Eu traiesc pentru voi. Ca Tata traieste pentru Fiul si pentru Duhul Sfant. Fiul traieste pentru Tata si pentru Duhul Sfant. Si Duhul Sfant traieste si pentru Tata si pentru Fiul. Trei persoane, care fiecare traieste pentru ceilalti doi. Fiecare zice: Eu pentru voi sunt aici. Eu pe voi va slujesc. Tot ce am si tot ce sunt va dau voua.

Extraordinar. N-ai mai vazut asemenea fiinte si nu mai exista altele. Trei fiinte care fiecare traieste pentru ceilalti doi. Acuma imagineaza-ti ca esti in familia aceea. Cei doi traiesc pentru mine. Ei pe mine ma inalta, pe mine ma imbogatesc si la fiecare ccand ma duc spun acelasi lucru: Eu pentru ei traiesc. Ce fel de persoane sunt acestea? Ce trasaturi launtrice le trebuie ca sa poata trai asa, totalmente pentru ceilalti? Am descoperit ca in primul rand le trebuie bunatate. Si Tatal, Dumnezeu cand se reveleaza lui Moise i se reveleaza ca bunatate si credinciosie. Si David reia asta si peste 100 de ori vorbeste inpsalmi despre bunatatea si credinciosia lui Dumnezeu. Bunatate si fidelitate. Bunatate si statornicie. Bunatate si dragoste. Dragoste care se daruie, dragoste care nu cauta folosul sau; dragoste care zice: In bogatia mea eu vreau sa va imbogatesc pe voi.

Bunatate, dragoste si smerenie. Filipeni 2:3 – In smerenie fiecare sa ii priveasca pe ceilalti ca fiind mai sus si fiecare sa caute nu folosul lui, ci folosul celorlalti. Bagati de seama, smerenia nu inseamna sa umblu si sa zic: Eu n-am nimic, eu eu nu-s bun de nimic… Aia nu-i smerenie, ii fatarnicie. Smerenie inseamna sa fi extraordinar de bogat si sa zici: Eu traiesc pentru voi sa va imbogatesc pe voi. Smerenie inseamna sa ii privesti pe ceilalti mai sus si sa zici: Eu sunt aici pentru voi, eu caut folosul vostru. Si exact asta e in Sfanta Treime pentru ca Pavel imediat scrie in Filipeni 2 in continuare- Sa fie in voi gandirea care era in Hristos. El macar ca era egal cu Dumnezeu, cand Tata i-a spus sa se faca rob, s-a facut. Cand Tata i-a spus sa-si dea viata pentru altii, si-a dat-o pentru altii. De aceea si Dumnezeu i-a spus: Pot sa te pun peste tot cosmosul pentru ca eu ma pot baza pe tine.

Imagineaza-ti ca esti in asemenea companie. Cand sti ca ceilalti traiesc pentru tine si cand sti ca te poti baza pe ei- pentru ca e bunatate, dragoste, smerenie si in smerenie cand te uiti la ceilalti si zici: Nu traiesc pentru mine ci pentru voi, noi spunem la aceasta altruism. In loc de egoism- mie, mie sa-mi dati- ci fiecare zice: Eu va dau voua. Bunatate, dragoste, smerenie si altruism. Cand esti in asemenea societate esti fericit. De aceea Pavel in 1 Timotei de doua ori (1:11 si 6:15) exclama: Fericitul nostru Dumnezeu. (Notite pana la minutul 22:00)

Part 1 (44 min)

Part 2 (42 min)

Iosif Ton – Saptamana de Evanghelizare la Biserica Filadelfia Dej – 1 Iulie 2012

Articole recente cu Iosif Ton:

Tema: Imparatia lui Dumnezeu aici si acum – Published on Jul 2, 2012 by 

Trei texte de baza:

  1. Luca 16:16 Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.
  2. Luca 17:20  Fariseii au întrebat pe Isus cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le -a zis: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.21 Nu se va zice: ,Uite -o aici`, sau: ,Uite -o acolo!` Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.
  3. Matei 6:10 vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.

PART 1 (48 min)

Evrei 6:4-6 Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s’au făcut părtaşi Duhului Sfînt,şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit.

si Evrei 10 – click aici sa citesti Fratele Ton povesteste cum si el s-a indepartat de Dumnezeu la un moment dat in tineretea lui.

PART 2 (28 min)

Rugaciune pentru bolnavi

PART 3 (16 min)

Iosif Ton – Istoria Crestinismului (via) Credo TV

Seminarul – Istoria Crestinismului, Dr.  Iosif Ton

Click pe imagine pentru video la situl Credo TV.

Partea 1-a                                                            Partea 2-a

–>Iosif Ton – Lucrarea Duhului Sfânt – în individ şi în adunare (Essential reading)

(sursa)

Foarte multe confuzii se vor elimina dacă vom face o distincţie clară între ceea ce urmăreşte să facă Duhul Sfânt în persoana umană şi ceea ce urmăreşte El să facă în adunările publice ale copiilor lui Dumnezeu.

În cele ce urmează, eu voi face o distincţie netă între acestea şi de aceea împart ceea ce urmează în două capitole distincte: lucrarea în individ şi lucrarea în adunare.

Lucrarea Duhului Sfânt în individ

Apostolul Ioan ne vorbeşte despre părtăşia (greceşte: koinonia) cu Tatăl şi cu Fiul. La acestea, apostolul Pavel adaugă părtăşia (acelaşi cuvânt: koiononia) cu Duhul Sfânt, în binecuvântarea pe care le-o dă corintenilor:

„Şi harul Domnului Isus Cristos, şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13:14).

În mod normal, atunci când ne rugăm ne adresăm Tatălui, aşa cum spune apostolul Pavel: „îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos” (Efeseni 3: 14). În continuare în această rugăciune Pavel scrie:

„şi-L rog… să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,

aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă…” (v.16-17).

Cu toate că, în termeni absoluţi, Duhul Sfânt ne umple toată fiinţa, şi Domnul Isus ne umple toată fiinţa, pentru vizualizare, adică pentru o mai clară percepere a relaţiei şi a părtăşiei noastre cu aceste Persoane, este bine să ne gândim în termenii scrişi de Pavel:

Domnul Isus este Mântuitorul nostru, este Preaiubitul nostru, este Mirele nostru, este Învăţătorul nostru, este Modelul nostru şi prin toate acestea suntem legaţi sentimental: El locuieşte în inima noastră.

Pavel ne spune că Duhul Sfânt locuieşte „în omul din lăuntru”. În Romani 7:22 şi 23, Pavel foloseşte o alternanţă din care rezultă că pentru el „omul din lăuntru” este „mintea.” În Efeseni 4:23, Pavel scrie că Domnul Isus are ca unul dintre obiectivele cu care vine la noi „să vă înnoiţi în Duhul minţii voastre” (aici nu este vorba de duhul nostru, ci de Duhul Sfânt care trebuie să devină Duhul minţii noastre. Totul se defineşte cel mai clar în Romani 8:6, unde, în original, Pavel vorbeşte despre „mintea cărnii” şi despre „mintea Duhului” (contextul de aici arata cel mai clar că este vorba de Duhul Sfânt).

Din 1 Corinteni 2:10-16, înţelegem clar că Duhul Sfânt este cel care ne aduce în mintea noastră gândurile lui Dumnezeu.

Pentru şi mai precisă localizare, la convertire Duhul Sfânt se uneşte cu duhul nostru şi astfel devenim „un singur duh” cu Cristos (1 Cor.6:17, vezi şi v. 19 pentru întregirea ideii.) Duhul nostru operează în mintea noastră. După ce Duhul Sfânt se cuplează cu duhul nostru, El vorbeşte în duhul nostru şi mintea noastră recepţionează ceea ce ne comunică Duhul.

Să mai vedem încă o conexiune.

În Romani 9:1, Pavel vorbeşte despre „conştiinţa mea luminată de Duhul Sfânt.” Este important să vedem de aici legătura dintre conştiinţă şi Duhul Sfânt.

În Romani 2:14-15, vorbind despre păgâni, Pavel scrie că „lucrarea Legii este scrisă în inimile lor”. Apoi el explică ce vrea să spună: „despre lucrarea aceasta mărturiseşte conştiinţa lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele”.

Este evident că Pavel foloseşte aici cuvântul „inimă” cu înţelesul de „conştiinţă” (paralelismul ebraic îl obligă să nu folosească acelaşi cuvânt de două ori, ci să spună acelaşi lucru cu alt cuvânt).

Conştiinţa este locul unde Dumnezeu a scris principiile morale în toţi oamenii care vin pe lume. Conştiinţa şi mintea (gândurile) sunt două entităţi distincte: conştiinţa îl învinovăţeşte pe om („îl mustră conştiinţa”), iar mintea (gândurile) se dezvinovăţeşte („raţionalizează”, găseşte scuze: Ce era să fac? N-am avut încotro? Şi alţii fac… etc.).

Când omul este născut din nou şi Duhul Sfânt şi-a făcut locuinţa în acel om, El luminează conştiinţa, adică pune acolo învăţăturile Domnului Isus şi, dacă omul nu le ascultă, încep mustrările de conştiinţă. Trebuie să fim, deci, atenţi că de acum conştiinţa este unul dintre instrumentele prin care ne vorbeşte Duhul Sfânt.

Acum ajungem la elementul cel mai important pentru înţelegerea scopului fundamental pentru care vine Duhul Sfânt în noi. Scopul acesta este definit de Dumnezeu Însuşi, atunci când ne face făgăduinţa venirii Duhului Sfânt ca să locuiască în oameni:

„Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un Duh nou; voi scoate din voi inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele” (Ezechiel 36:25-27. Italicele mele, I.Ţ.).

Scopul cu care ne dă Dumnezeu Duhul Său este ca noi să fim făcuţi capabili să împlinim voia lui Dumnezeu în toată purtarea noastră!

Care este problema? De ce nu suntem noi în stare să facem voia lui Dumnezeu? Aceasta este întrebare fundamentală!!!

Răspunsul ne este dat de apostolul Pavel în Romani 5-8 şi în Galateni 5-6. Ceea ce ne face incapabili să facem voia lui Dumnezeu este „carnea”, sau firea pământească, sau natura noastră umană pervertită prin neascultarea primului om şi prin câteva mii de ani de ani de trăire separată de Dumnezeu a înaintaşilor noştri.

Trebuie să ne uităm bine în Romani 8 şi în Galateni 5 la opoziţia dintre Duhul Sfânt şi elementul acesta al corupţiei noastre lăuntrice. În Galateni 5:16-17, Pavel ne spune că dacă umblăm călăuziţi de Duhul Sfânt nu vom mai împlini impulsurile care ne vin din carne, şi apoi ne spune că Duhul şi carnea „sunt lucruri protivnice unul altuia,” adică sunt în totală opoziţie unul faţă de celălalt.

În Romani 8:6, Pavel vorbeşte de „mintea cărnii” şi de „mintea Duhului”, adică unii oameni au mintea concentrată numai la ce le cere sau dictează carnea, iar unii şi-au deprins mintea să se concentreze la ce le şopteşte Duhul. Şi astfel, unii trăiesc după îndemnurile cărnii, iar ceilalţi după îndemnurile Duhului.

Trebuie să vedem şi precizarea categorică făcută de Pavel că cei care trăiesc după îndemnurile cărnii (ale firii pământeşti) nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ci „vor muri”, spre deosebire de cei care trăiesc după îndemnurile Duhului, care au ca rezultat viaţa veşnică.

În Romani 7, Pavel ne-a spus că firea pământească are o putere copleşitoare asupra tuturor oamenilor şi că fără unirea noastră cu Cristos şi fără călăuzirea şi împuternicirea pe care ne-o dă Duhul Sfânt nu avem nici o şansă să fim liberi de sub puterea păcatului şi să trăim după voia lui Dumnezeu.

Dar, dacă ştim să trăim în unire cu Cristos şi ştim să trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt avem tot ce ne trebuie pentru o viaţă de sfinţenie!

Despre trăirea în unire cu Domnul Isus am vorbit pe larg în materialul întitulat: Unirea cu Cristos. Cum se realizează ea şi cum trăim în ea.

Aici trebuie să ne uităm la a doua întrebare fundamentală: Cum învăţăm să trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt?

Să stabilim mai întâi că aici vorbim despre totalitatea felului nostru de a fi şi despre totalitatea comportamentului nostru. Acestea cuprind gândurile care ocupă mintea noastră, sentimentele pe care le nutrim în inima noastră, impulsurile (pornirile, nervii, mâniile), cuvintele pe care le folosim în conversaţii (şi în scris!), tonul, acţiunile, gesturile, atitudinile (pacea lăuntrică, mulţumirea cu ce avem, bucuria, fericirea). Toate acestea pot fi determinate de carne şi pot fi determinate de Duhul.

Iată de ce trebuie să ne pătrundă foarte bine gândul fundamental că toate simţirile şi toate trăirile noastre ne vin din două surse: ori din firea coruptă, ori din Duhul Sfânt.

Un element absolut fundamental al vieţii spirituale este să învăţăm ca în permanenţă să ne întrebăm: Simţământul acesta, imboldul acesta, dorinţa aceasta, de unde îmi vine: de la firea coruptă sau de la Duhul lui Isus (sau Duhul lui Cristos, sau Duhul lui Dumnezeu, care sunt nume alternative date Duhului Sfânt).

Când ne uităm la o persoană de sex opus şi mintea noastră începe să gândească la păcat, obişnuinţa noastră trebuie să fie să gândim imediat: firea mea coruptă mă împinge să am gânduri păcătoase, iar Duhul lui Isus îmi spune că dacă le gândesc comit adulter în mintea mea. Eu resping îndemnul cărnii şi aleg să ascult de Duhul Sfânt. Doamne Isuse, ascult de Duhul Tău. Dă-mi chiar acum puterea să gândesc la ceva curat şi dumnezeiesc!

Când cineva mă ironizează, sau mă jigneşte, sau mă insultă, şi eu imediat mă aprind în lăuntru si caut nişte cuvinte cu care „să-l pun la punct”, „să nu mă las călcat în picioare”, „să i-o spun de la obraz”, trebuie să am deja reflexul format ca să-mi zic: „Acestea vin din firea mea coruptă; Duhul lui Isus îmi zice să rabd, să iert şi să răspund cu o vorbă bună. Oare ce înseamnă ca acum să ascult de Duhul lui Dumnezeu? Ce reacţie şi ce răspuns îmi şopteşte El?” Vă asigur că totul în noi se va schimba în acea clipă şi vom primi „chiar în ceasul acela” o vorbă caldă şi plină de dragoste cu care să nu ne lăsăm biruiţi de rău ci să biruim răul prin bine!

Să discutăm acum cuvintele noastre. Să ţinem cont că ceea ce ne spune Pavel despre vorbirea noastră este în contextul poruncii de a nu-L întrista pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu:

„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-L aud… Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţumire” (Efeseni 4:29 şi 5:4) şi „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6).

Aici trebuie să adăugăm neapărat ceea ce ne spune Dumnezeu pe această temă în cartea Proverbe. Acolo, Dumnezeu face distincţie între vorbirea înţeleptului şi vorbirea nebunului.

„Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii,

dar limba înţelepţilor aduce vindecare” (12:18).

„Un răspuns blând potoleşte mânia,

dar o vorbă aspră aţâţă mânia.

Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută,

Dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie” (15:1-2)

„Limba dulce este un pom de viaţă,

dar limba stricată zdrobeşte sufletul” (15:4).

„Cine are inimă înţeleaptă

îşi arată înţelepciunea când vorbeşte

şi mereu sunt învăţături noi pe buzele lui” (16:23)

„Vorbele nebunului aduc ceartă

şi gura lui înjură până stârneşte lovituri.

Gura nebunului îi aduce pieirea

Şi buzele lui sunt o cursă pentru suflet” (18:6-7)

„Cine îşi păzeşte gura şi limba

îşi scuteşte sufletul de multe necazuri” (21:23)

„Cine iubeşte curăţia inimii

şi are bunăvoinţa pe buze este prieten cu împăratul” (22:11).

„Un răspuns bun

este ca un sărut pe buze…

Nu vorbi în chip uşuratic împotriva aproapelui tău;

Ori ai vrea să înşeli cu buzele tale?” (24: 26 şi 28).

Oare de ce consideră Dumnezeu că este atât de important să ne dea atâtea instrucţiuni referitoare la vorbirea noastră?

Iacov ne spune de ce: fiindcă

„Limba este şi ea un foc de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei” (Iacov 3:6).

Iacov explică apoi că vorbirea din invidie şi cearta au origine „pământească, firească, drăcească” (v. 15).

În contrast cu aceasta, înţelepciunea care vine de la Duhul lui Dumnezeu produce pace, blândeţe, curăţie şi bunătate (v.17).

Ţineţi cont că lucrul de bază pe care trebuie să-l învăţăm este să ne întrebăm în permanenţă care este sursa din care ne vine un impuls, un îndemn sau altul. În cazul vorbirii, trebuie să ne intre bine în minte că unele cuvinte taie, rănesc, produc durere, umilesc, şi chiar degradează fiinţa cărora le sunt adresate. Duhul Sfânt nu produce asemenea roade!

Dacă un om este dominat de Duhul Sfânt, în el este bunătate, amabilitate şi blândeţe. Când îi vine îndemnul să spună un cuvânt care supără, care ofensează, el îşi va zice: „Cum aş putea spune eu un asemenea cuvânt?”

Un om plin de Duhul sfânt este un om plin de bunătate! Şi el va zice în sine: „Ce cuvinte să folosesc în această situaţie, ca să dau har celui din faţa mea?!” Cuvintele mele trebuie să fie „drese cu sare,” adică trebuie să fie de bun gust, nu de prost gust!

Până nu ne formăm dexteritatea (obişnuinţa şi priceperea) de a ne întreba la fiecare cuvânt ce ne vine pe limbă, „Din ce sursă îmi vine cuvântul acesta?”, nu ne vom schimba felul de a vorbi, ci vom continua să vorbim vulgar, răutăcios, ofensator, producând multora răniri şi multă durere.

Când ne-am format această dexteritate şi suntem ferm decişi să ascultăm numai de Duhul Sfânt, care este Duhul dragostei, al păcii, al bunătăţii, limbajul nostru va deveni curat, ziditor, constructiv, vindecător, producător de bucurie şi de fericire tuturor cărora le adresăm vorbirea noastră.

Să ne gândim la simţămintele noastre. Cuvântul ne spune să nu lăsăm să locuiască în noi amărăciune, invidie, gelozie, duşmănie, ură, răutate. Şi în domeniul acesta trebuie să ne formăm deprinderea de a ne întreba: Stările acestea sufleteşti îmi vin de la natura mea coruptă, sau îmi vin de la Duhul lui Isus?

Chiar şi numai punându-ne cu toată seriozitatea această întrebare în noi se va face deja lumină: vom vedea că aceste stări sunt din firea noastră păcătoasă şi nu le vom mai dori în noi. Şi atunci, în mod normal ne vom adresa Duhului Sfânt şi-I vom cere Lui să ne cureţe de aceste simţăminte străine de Dumnezeu şi diavoleşti şi să ne umple El cu bunătate, cu milă (înţelegere pentru slăbiciunile celorlalţi), cu capacitate de iertare, cu îngăduinţă, cu răspuns bun la orice răutate care a fost revărsată peste noi.

Una dintre cele mai mari eliberări lăuntrice are loc atunci când interiorul nostru este golit de amărăciune, de invidie, de gelozie, de duşmănie, de răutate, de ură şi când în locul acestora vine dragostea agape care este plină de bunătate şi de generozitate! Dar noi înşine nu putem face această eliberare interioară: Numai Duhul lui Isus o poate face! Şi El tocmai de aceea ne este dat: ca să realizeze în noi schimbările pe care le doreşte Dumnezeu!

O atenţionare importantă aici: Duhul Sfânt nu ne umple dacă noi nu-L lăsăm să aducă în interiorul nostru aceste simţăminte cereşti! Cum crezi că Duhul Sfânt te umple când tu eşti plin de lucruri care Lui nu-I plac? Acceptă să producă El în tine roada Lui, şi atunci cu siguranţă că El te va umple!

Să ne gândim la ceea ce facem la serviciu, sau la scoală, sau în afacerile noastre. Minciuna, incorectitudinea, necinstea, nedreptatea, înşelăciunea, sunt categoric lucruri pe care Duhul Sfânt nu le tolerează. Când le facem, noi ascultăm de firea noastră coruptă. Şi încă odată: Cine face asemenea lucruri nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu, prin urmare nici acum el sau ea nu este de la Dumnezeu, nu are pe Duhul lui Dumnezeu în sine!

Când te duci la serviciu, la şcoală sau la orice alte afaceri, trebuie să-ţi creezi deprinderea să-ţi spui: „Tot ce voi face eu astăzi va fi ori din natura mea coruptă, ori din Duhul Sfânt. Şi veşnicia mea depinde de cine ascult! Indiferent cât câştig dacă spun minciuna şi fac incorectitudinea sau nedreptatea, dacă îmi pierd veşnicia cu Dumnezeu, câştigul este prea mic şi pierderea este prea mare! Nu merită să ascult de fire! Şi oricât aş pierde aici şi chiar dacă aici aş rămâne sărac lipit pământului, dacă am în mine pe Duhul Sfânt am în mine veşnicia! Merită să-L ascult pe Duhul Sfânt şi de aceea voi spune numai adevărul, voi fi corect, voi fi cinstit, voi fi drept, deoarece aşa îi place Domnului meu!

Vă rog să observaţi cum în toate domeniile discutate mai sus, totul se petrece mai întâi în mintea noastră. Acolo noi deliberăm şi acolo noi luăm decizii. Tot ce suntem şi apoi tot ce facem depinde de aceste deliberări interioare şi de deciziile pe care le luăm acolo. Acum aduceţi-vă iarăşi aminte că Duhul Sfânt ne este dat ca să fie „Duhul minţii noastre”. Când noi deliberăm ce să fim şi ce să facem, firea noastră coruptă strigă cu disperare şi din răsputeri să o ascultăm pe ea. Duhul Sfânt ne şopteşte delicat care este învăţătura Domnului Isus în acea problemă şi ne spune care este voia lui Dumnezeu.

Întotdeauna când luăm o decizie, noi ascultăm ori de fire ori de Duhul lui Isus.

Adeseori noi ne plângem că suntem slabi, că suntem supuşi greşelii, că n-avem putere să fim mai buni, mai corecţi, etc.

Plângerea aceasta ori vine din necunoaşterea acestor resorturi lăuntrice, ori vine pur si simplu din faptul că noi am decis deja de mult că noi vom asculta de fire, nu de Duhul Sfânt.

Acum, scopul acestei scrieri este înainte de toate să ne înveţe să punem în permanenţă întrebarea referitoare la cele două surse: firea coruptă şi Duhul Sfânt. Şi chiar şi numai dacă am pus întrebarea, o parte din luptă este câştigată, căci imediat ne dăm seama ce vine din fire şi ce vine de la Duhul.

Al doilea scop al acestei scrieri este să ajungem la acea decizie sfântă, categorică şi totală că vrem să ascultăm de Duhul Sfânt şi că atunci când Îi cunoaştem călăuzirea vom merge pe calea Lui indiferent cât ne costă!

Până când nu există în noi această decizie fundamentală, vom fi tot falimentari şi vom continua să trăim ca lumea şi vom avea ca sfârşit pieirea.

Viaţa din belşug, viaţa satisfăcătoare, viaţa împlinită ne vine numai din această trăire sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Dumnezeu ne spune: „Puneţi-Mă la încercare”. Adică, luaţi decizia să ascultaţi de Duhul Meu, şi Eu voi deschide zăgazurile cerului şi voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Veţi vedea că puterea Mea va fi în voi, şi veţi fi cu totul capabili şi în stare să fiţi oamenii plăcuţi Mie.

Dumnezeu îşi manifestă puterea Lui prin Duhul Sfânt în noi şi prin noi numai după ce noi am decis să-L ascultăm în toate pe Duhul Sfânt!

Am început partea aceasta a lucrării de faţă introducând conceptul de „părtăşie cu Duhul Sfânt.” Termenul grecesc, koinonia, înseamnă „parteneriat”, adică fenomenul în care două persoane îşi unesc resursele şi forţele pentru a realiza un obiectiv comun. În cazul parteneriatului cu Duhul Sfânt, obiectivul este transformarea caracterului nostru până când se formează în noi chipul lui Cristos (vezi 2 Cor.3:18) şi transformarea comportamentului nostru ca să devenim sfinţi în toată purtarea noastră, prin „sfinţirea lucrată de Duhul Sfânt” (1 Petru 1:2 şi 14-17). „Roada Duhului” din Galateni 5:22-23 nu este altceva decât o descriere mai detaliată a ce se înţelege prin chipul lui Cristos.

Când în caracterul nostru şi în comportamentul nostru se manifestă „lucrurile firii pământeşti”, noi nu avem părtăşie cu Duhul Sfânt (suntem „în carne” nu „în Duhul”, Romani 8:9). Părtăşie cu Duhul Sfânt avem numai când ne-am format dexteritatea de a defini clar sursa a ceea ce simţim, gândim, sau facem şi când Îl ascultăm pe Duhul Sfânt în toate aceste domenii. Cum ai putea pretinde că tu ai părtăşie cu Duhul Sfânt, când tu asculţi de fire şi, implicit, asculţi de diavolul (pentru identificarea firii pământeşti cu acţiunea diavolului în oameni, vezi Efeseni 2:1-3)?

Cel mai de seamă lucru în viaţa unui copil al lui Dumnezeu este părtăşia cu Tatăl, părtăşia cu Fiul şi părtăşia cu Duhul Sfânt. Când ai pierdut părtăşia, ai pierdut asocierea cu Ei, ai pierdut totul!

Iar părtăşia cu Ei depinde de trăirea în lumină (1 Ioan 1:4-7).

Lucrarea Duhului Sfânt în adunare

În lucrarea pe care mi-a trimis-o şi pe care eu am afişat-o aici intr-o file, fratele Joldiş face aduce următoarea critică Bisericilor baptiste din România:

„Lipseşte manifestarea darurilor, vindecarea, eliberarea demonică, şi un loc pentru minunile Lui ca la cei din Noul Testament!”

Discutând în principiu, foarte multe situaţii actuale îşi au explicaţia în istorie. Dacă ştim ce s-a întâmplat în istorie, putem înţelege cum de s-a ajuns unde suntem astăzi.

Mişcarea penticostală a început în România prin 1924, dar ea a luat un mare avânt abia imediat după al doilea război mondial, mai exact între 1945- 1950. În perioada aceea, o mulţime de Biserici baptiste au trecut în întregime la penticostalism şi s-au declarat Biserici penticostale. În alte locuri, o bună parte dintre baptişti au trecut la penticostali.

Istoric, atunci a intrat cultul baptist în stagnare. Putem spune că nu şi-a mai revenit din lovitura pe care a primit-o atunci.

Fiindcă penticostalii au venit cu accentul pe Duhul Sfânt şi pe darurile Lui cele mai spectaculare, baptiştii s-au speriat de Duhul Sfânt! În multe Biserici baptiste există o frică de a vorbi despre Duhul Sfânt, iar acolo unde se vorbeşte despre El se spune mai mult ceea ce El nu face (adică, se spune că astăzi nu mai dă anumite daruri).

Situaţia se vede în percepţia populară care spune că baptiştii cred în Domnul Isus, iar penticostalii cred în Duhul Sfânt.

Prin ceea ce afirm aici nu critic pe nimeni şi nu laud pe nimeni, ci doar semnalez un fenomen care a avut loc în istoria noastră.

Este un fapt că baptiştii se tem de „manifestarea darurilor”, prin care penticostalii înţeleg tocmai darurile pe care le aminteşte fratele Joldiş: vindecările, eliberările de duhuri rele, şi alte minuni.

Paguba cea mai mare pentru baptişti este că temându-se de manifestările miraculoase ale Duhului Sfânt, care de regulă au loc în adunare, mulţi dintre ei neglijează şi lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt.

Afirmaţiile acestea vor stârni, desigur, proteste şi acuze din partea unora dintre fraţii mei baptişti. Dar… tocmai de aceea scriu ce scriu, ca să producem o discuţie despre noi înşine. Căci dacă ne vom judeca singuri, nu vom mai fi judecaţi de Domnul!

Eu cred în proorocii. Domnul mi-a dat încă în 1977 descoperirea că brusc, nu peste multă vreme, comunismul se va prăbuşi de la sine. Pe baza aceasta mi-am alcătuit programul de a face cărţi teologice şi de a forma oameni pentru timpul când va veni libertatea. Când am spus această profeţie în America, experţii de acolo, care erau convinşi că comunismul va birui în toată lumea, s-au uitat la mine ca la o ciudăţenie. Când am început să spun această profeţie românilor prin radio Europa Liberă, am fost considerat ca naiv, deoarece nimeni nu putea crede că un colos aşa de puternic se va prăbuşi de la sine! Dar… s-a întâmplat aşa cum mi-a descoperit Duhul Sfânt şi cum am profeţit! Cum aş putea eu spune că astăzi nu mai există darul acesta?

Eu cred în vindecări miraculoase ca răspuns la rugăciunea prezbiterilor cu punerea mâinilor, deoarece am văzut aşa ceva cu ochii mei! Şi eu cred în minuni de vindecări ca răspuns la rugăciunile Bisericii, deoarece am văzut şi am trăit şi aşa ceva!

Eu cred în multe alte minuni, inclusiv eliberări de stăpânire demonică, prin rugăciunile Bisericii, şi uneori fără nici o rugăciune, minuni care se petrec în timp ce noi predicăm Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum scrie în Marcu 16:20 şi cum se atestă în Faptele apostolilor. Am fost martor şi la asemenea minuni în cursul lucrării mele de predicator al Cuvântului lui Dumnezeu!

Veţi observa însă că eu nu am dat niciodată publicităţii aceste fenomene miraculoase. De ce? Fiindcă aşa am simţit eu, că Duhul Sfânt este suveran şi că El face aceste minuni atunci când voieşte El şi că eu nu trebuie să mă laud cu ceea ce face El!

Poate că am greşit prin această tăcere.

Oricum, ar fi o mare schimbare în adunările noastre baptiste dacă noi ne-am ruga pentru vindecarea bolnavilor şi am aştepta să aibă loc acea vindecare, fără să mai adăugăm formula de îndoială „dacă este voia Ta.” Dumnezeu ne porunceşte să ne rugăm pentru bolnavi în Numele Domnului Isus şi ne porunceşte să credem că ceea ce ne-am rugat am şi primit. El voieşte, numai noi să credem!

Îndoiala noastră cu privire la puterea Duhului Sfânt de a face şi astăzi ce a făcut altădată blochează puterea Lui în adunare!

O extrem de importantă clarificare. Dacă Duhul Sfânt nu are libertate în noi ca indivizi, să lucreze în noi voia lui Dumnezeu aşa cum am descris mai sus, atunci automat El nu are libertate nici să facă minuni în adunare! Cu cât este mai puternică părtăşia noastră cu Duhul Sfânt în viaţa personală, cu atât este mai puternică manifestarea Lui cu putere în adunare!

Iosif Ton – Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Isus Cristos, sub calauzirea Duhului Sfant – 18 seminare video

Aceasta pagina v-a fi afisata permanent in partea dreapta a blogului sub comentarii (ca sa o accesati faceti click pe poza (voi posta aceiasi poza de aici)
From Resurse Crestine: (o productie de la AlfaOmegaTV)Iosif Ton Seminarii video, Predici (dupa cartea dinsului)
Umblarea cu Dumnezeu,
în unire cu Isus Cristos, sub calauzirea Duhului Sfant
Iosif Ton, Seminar 01
Iosif Ton, Seminar 02
Iosif Ton, Seminar 03
Iosif Ton, Seminar 04
Iosif Ton, Seminar 05
Iosif Ton, Seminar 06
Iosif Ton, Seminar 07
Iosif Ton, Seminar 08
Iosif Ton, Seminar 09
Iosif Ton, Seminar 10
Iosif Ton, Seminar 11
Iosif Ton, Seminar 12
Iosif Ton, Seminar 13
Iosif Ton, Seminar 14
Iosif Ton, Seminar 15
Iosif Ton, Seminar 16
Iosif Ton, Seminar 17
Iosif Ton, Seminar 18
Productie: SMR & Alfa Omega

Predica Iosif Ton – Cum sa fi un om plin de iubire ? (din 1 Timotei)

de la ResurseCrestine.Ro, predica bazata pe 1 Timotei, numita de unii ‘Cintecul de lebada’ al lui Pavel, ultimul cintec (in sens ca el se apropia de moarte)  in care Pavel ii vorbeste lui Timotei, tinarul care avea sa ii continue lucrarea. Predica despre constiinta, constiinta defecta (arsa cu fier rosu) si implicarea Duhului Sfint asupra constiintei.

Vodpod videos no longer available.

1st collector for Cum sa fii un om plin de iubire ?,…
Follow my videos on vodpod

 

Iosif Ton – 4 Predici Video – Conceptii despre lume si viata

Mai jos puteti viziona 4 seminarii tinute la Biserica Baptista din Portland.

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (1) Conceptia seculara (ateista)

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (2) Argumente

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (3) Istoria stiintei

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (4) Conceptia crestina

Seminar Iosif Ton – Doua Imparatii in conflict – Seminar 1 (din 19)

Vodpod videos no longer available.

1st collector for Seminar Iosif Ton – Doua Imparatii in conflict …
Follow my videos on vodpod

God’s Secret Agent – by Sammy Tippitt (Iosif Ton,Titus Coltea, mentioned in book)

God’s Secret Agent is an autobiography of  Sammy Tippit (written with Jerry B. Jenkins)

Cover of

Cover of God's Secret Agent

It is a riveting account of Sammy Tippit’s mission work in Communist Eastern Europe (Romania) and it reads like a spy thriller. Readers will feel the danger of smuggling Bibles and preaching God’s Word behind the Iron Curtain and will witness God’s miracles as Tippit introduces people enslaved by Communism to the freedom to be found in Christ. Previously released as No Matter What the Cost (Thomas Nelson Publishers). (from the book cover) In this book Tippit works ‘underground’  with Iosif Ton and Dr. Titus Coltea.

Chapter 1:

THE DAY THE CURTAIN TORE
One of the defining moments of my life came the evening of New Year’s Day in 1990. More than ten years later, I still see it in my mind as though it were yesterday. Everything I’ve ever done pointed to an experience destined to thrust me into situations I never dreamed possible. That night would give me the courage to walk into the aftermath of genocide in Rwanda. It thrust me into the middle of war in Burundi. It opened doors for me to speak in some of the largest stadiums in the world. And it inspired me to dream of reaching China and the Middle East
with the message of Christ.

It was cold and dark, and snow fell at the eerily quiet Romanian border that evening. Revolution was in full swing. Everyone else seemed to be trying to get out of the country, but two friends and I had to get in. My heart pounded as armed soldiers approached our car. I knew my name was in their computers as having been blacklisted a year and a half before. If the soldiers
were tied to the communist dictator, Nicolae Ceausescu, our very lives were in danger.
“Get out!” I knew that what came next would change my life, for good or for bad. I was not new to that border crossing. There had always been delays, searches, and harassment. But to try to get into Romania on New Year’s Day evening during the revolution, after what had happened July 22, 1998, many would consider lunacy. That fateful July night, soldiers had pulled me off a train and held me under guard until the next day. Then I was blacklisted and told, “You’ll never set foot on Romanian soil again as long as you live.” All I could do was sing “Great Is Thy Faithfulness” because I had to believe God would allow me to see my beloved Romanian friends again. We had developed such a mutual love over the years that the very thought of our separation broke my heart. After I had been deported, Romanian friends smuggled a note to me. “Sammy,” it read, “remember, the glory of God comes only through much suffering. Keep praying. Don’t give up.” But how could anything ever change in Romania? The Securitate [Si-kyoor-’i-ta-’tay], Romania’s dreaded secret police, were ruthless, helping Ceausescu rule with an iron fist. Many believed that one of every three people in the nation was somehow linked to the Securitate. There was no such thing as peaceful protest in Romania. Whenever I visited, friends and I had been followed and threatened, and now I had been banned. I had been preaching in Nigeria in 1989 when I first heard news that made me dream of the possibility of going back to Romania. After a couple of hours of fitful dozing in a remote, dilapidated hotel, I awoke dehydrated and doubled over with pain. The only people I knew in the hotel were two missionaries from New York whom I’d met in the restaurant. In the middle of the night I staggered to their room and woke them. The phone system was down, but somehow they got through to a local pastor and brought him to me. As soon as he saw me, he knew I needed to get to a hospital. There they wanted to pump liquids into me, and as much as I hated to offend the woman preparing the IV, with AIDS rampant in Africa I had to ask, “Has this needle been used before?” “Why, of course not!” she snapped. There seemed to be only one person on duty in the entire hospital, and no one on my floor. When my IV ran low, I had to get up and carry it with me, calling for someone downstairs to come and help me. They tried to convince me it was natural that my stomach began to bloat. I was scared and in pain. Never had I been so sympathetic to my wife, who had twice been pregnant. I thought I was going to burst. I prayed earnestly, “Lord, I hate to put out a fleece, but I’ve got to have an answer. If what they’re doing to me is wrong, don’t let my stomach deflate. If it’s right, let the swelling reduce.”If my stomach was still swollen twelve hours later, I was going to take the needle out, get dressed, catch a taxi, and pay whatever it cost to get me to Lagos (about a three-hour drive). From there I would fly to London and find a hospital where they could help me. I knew my decision might offend the people of Nigeria, but I was so sick I felt I had no choice. Fortunately, the swelling subsided, but I was still very sick. The local pastor visited me for about a half hour each day, but otherwise I was lonely. He kept telling me, “You’ll be okay, brother Sammy. God has given us assurance. He will take care of you.” I appreciated that, but in truth I wanted divine help that was concrete and visible—in the form of people who would stay with me. Short of that, I had to call my wife, Tex. Finally finding a working phone, I brought her up to date and said, “Sweetheart, pray for me, and get your other women to pray for me.”

After she encouraged me, she asked if I had heard about the Berlin Wall.  “No,” I said. “What about it?” “It’s come down.” I was sure I hadn’t heard her right. “You’ve got to be kidding!” “I’m not, Sammy. The wall has come down. People are dancing in the streets.” Sick as I was, I hardly slept. So much of my life and ministry revolved around the Eastern bloc that my heart and soul and mind yearned to be there. I’d had the indescribable privilege of
preaching all over the world, but my international ministry began in Europe, a place God led me to in my first few months as a Christian. I had prayed since my college years for the downfall of atheistic Communism, because I knew it was Satan’s greatest weapon against the gospel in Eastern Europe. Since beginning to minister there in the 1970s, I had prayed more specifically for the end of oppression of the beloved brothers and sisters in Christ I had grown so close to over the years. I had heard great elderly saints cry out to God for this day, yet I can’t say I truly had the faith to believe it would happen in my lifetime. I knew it was a worthy prayer and that people imprisoned by godless dictatorships were victims of spiritual warfare, but I was as shocked and thrilled as anyone when the news came. I knew how important the Berlin Wall news was when I realized that in spite of all my pain and sickness and fear and loneliness, I was occasionally overcome with joy. Lying in that hospital bed, wishing I could be anywhere but there, I began thinking about the wonderful news from Europe and praised God for His mighty work. As usually happens with intestinal distress, the antibiotics gradually began to work against the bacterial infection, and the pain and discomfort slowly started to lift. I was eventually able to preach the last couple of days of the Nigerian crusade, and I couldn’t wait to get back to the States and to see about getting to the Eastern bloc.

Before I was blacklisted and deported, my main area of ministry had been Romania. Tex told me as soon as I arrived home that everyone wanted to know if I thought Romania would be the next place to break free of totalitarianism. I told her, “Not without a bloodbath. The Securitate is too
strong. With transportation and communication so limited, no one could pull off a coup without bloodshed.” Just a few weeks later, I took my family to Louisiana to visit my widowed mother. We were enjoying the Christmas holidays, the adults chatting in the kitchen, when my son, Dave, came in. “Dad, come and watch the news. Something is happening in Timisoara [Tim’-mee-schwa’-ra]. There’s been a massacre.” I rushed to the TV in time to view CNN’s reports about the Romanian city of more than 300,000 people, the city that had become so dear to my heart. People had been killed. Multitudes had taken to the streets. Could any of them be my treasured loved ones in Christ, the brave soldiers of the cross who had for so long lived out their faith under the tyranny of Nicolae Ceausescu? I was glued to the TV, praying I wouldn’t hear numbered among the victims the names of layman Nelu Dronca or Pastor Peter Dugalescu—two of the many brothers and sisters in Christ in Timisoara who had become so beloved to my family and me. Reporters had never been allowed into the country, so news was sketchy. The borders were closed, and truck drivers were the only ones allowed out. I called Sam Friend, a former associate in Washington State, and asked what he knew. He told me the Securitate had come to arrest a pastor named Laszlo Tokes, who had spearheaded a demonstration. When government forces arrived, they found people surrounding his home to protect him. The Securitate had fired into the crowd, killing dozens. That was all Sam knew.
I called Wheaton, Illinois, to talk to Josif Tson, head of the
Romanian Missionary Society and former pastor of the great
Second Baptist Church in Oradea, Romania, where revival had
swept through years before. Josif confirmed Sam Friend’s report and bemoaned the plight of his countrymen. I believed the United States needed to take a stand. Romanians were always low on food. They had no weapons, no money. We needed to come to their aid. I became obsessed with the people of Romania. I told Tex, “I know it’s our Christmas, but I have to do something.” “I’m with you all the way,” she said. “But what are you going to
do?” I considered something drastic and noisy, as I would have done early in my ministry—maybe chaining myself to a cross in front of the United Nations building. Or going to the great Romanian population in Chicago and calling for a big rally in the civic center there. But times had changed. Techniques that had once been effective could now make me a laughingstock. I called all my media contacts and encouraged them to get the word out that the Securitate would march through and massacre more people while the world press was focusing on controversy in Panama. One thing the Communists hated was adverse publicity. So every chance I got I accepted interviews as a Romania watcher who had spent years in ministry there. I called for the American people, particularly the Christian community, to raise a loud cry against the atrocities. “We need to protest every killing. We need to stand for the Romanian people.” Within days the stunning news arrived. The army had pulled out of Timisoara. The Communists had been booted out, and a transitional government was in control.

From what he knew of the passion of the resistance and his years as a Romania watcher, Josif Tson predicted that within forty-eight hours Ceausescu would be dethroned. From anyone else, that was a remark I would have dismissed as foolishness. I had spent enough time in Romania to know how powerful Ceausescu was, how he had surrounded himself with security and staged elaborate parades in honor of himself. Yet Josif was a Romanian, a powerful expatriate. Perhaps his contacts in-country had passed on inside information. Still, I was skeptical. “It will happen, Sammy,” he said. “We need to prepare.” I was so excited about the possiblity of returning to Romania that I could hardly think of anything else. After my years of ministering there, it had now been seventeen long months since I had been to that country whose precious people I loved so much. I helped arrange for a colleague, evangelist Steve Wingfield, to preach in Timisoara the next month, and for Dr. Joe Ford, chairman of the board of our ministry, to go. “It’s dangerous,” I said, “and I can’t tell you what you should do. But, I’m making plans. I don’t know when, but at the right moment, I’m going.” Steve and Joe both said, “We’re going, too.” The next thing I heard was that while Ceausescu was making a speech in Bucharest, he staged another demonstration to show how the people loved him. But some university students, who had heard over Radio Free Europe what had happened in Timisoara, began hollering from the back of the crowd, “Jos cu Ceausescu! Jos cu Ceausescu! [Down with Ceausescu!]” The crowd picked up the chant, and perhaps for the first time since he had taken power in 1974, Ceausescu realized he didn’t have the support of the people. Ceausescu was the cruelest of all dictators. He spent elaborately on himself, even built himself an obscenely opulent palace, one of the largest buildings in Europe, despite the squalor of the people. The populace was starving and couldn’t get bread or meat. They camped out to stay in line for gasoline. Yet Ceausescu lived like a king. Most experts agree that at least a third of the population had been compromised by the Securitate. Family members would turn each other in for various offenses to gain favor with the

Within days the stunning news arrived. The army had pulled out of Timisoara. The Communists had been booted out, and a transitional government was in control. From what he knew of  the passion of the resistance and his years as a Romania watcher,guards. Yet all over the country signs read, “Long live Ceausescu!” “The People for Ceausescu!” ”Ceausescu Peace!” It was Orwellian. One of my dearest friends in the world, a compatriot, a prayer warrior, and my companion and translator in Romania, was a man named Titus Coltea. A young medical doctor who risked everything to serve Christ against the wishes of the Communists, Titus and his wife, Gabi, were on our minds every minute. How I missed this dear brother and his deep, warm, affectionate, bold faith! Steve Wingfield came to me with the news that a friend of his had used a phone with an automatic redialer to finally reach Titus after thirty hours of continuous calling. “It was strange,” Steve reported. “My friend kept asking Titus how he was doing
and was he safe and how was his family, but all Titus could say was, ‘The glory of God has come to my country. The glory of God has come to my country. Tell Sammy that what we have prayed for for so long has come. Tell him he must come immediately.’” The next day I talked to Titus by phone, and he told me to get a vehicle and put a red cross on it and drive to the border. “They’ll let you in if you bring medical supplies, no questions asked.” I arranged for a vehicle through a friend in Germany and began planning to go. That Sunday morning my pastor, David Walker, asked me to update the congregation on Romania. After I shared what was happening and what our plans were, he added: “Sammy will not ask for money, but I will. If you want to help get him there or provide medical supplies, just give it directly to him after the service.” It reminded me of earlier years in my ministry, when God had His ways of providing for us. One man asked me how much I thought my flight would cost, then wrote a check to cover it. By the time I left church that morning, I had been handed more than four thousand dollars!
On Christmas Day I heard the stunning news that Josif Tson had predicted: Ceausescu was not only dethroned but also put to death by firing squad. It was time to go. Steve and Joe and I flew into Vienna January 1, 1990, and were met at about noon by Don Shelton, pastor of a church I had pastored years before in West Germany. Don and a few other laymen were there with a
van and medical supplies. Although my luggage never arrived, I didn’t take the time to buy clothes. We had nearly an eight-hour drive to the border at Oradea, and I couldn’t wait to get there. Titus told me there would be a church service that night, and though he wouldn’t tell anyone I was coming, I wanted to be there more than anything. “Great Is Thy Faithfulness” was on my heart again as I realized that truly, even when everything else fails, God is faithful. No government, no dictator could keep me out if God wanted me
in. We drove as fast as we dared across Austria and Hungary. About an hour outside the border between Hungary and Romania, we started praying. Don Shelton and I were both blacklisted in the computer, and we were not to be allowed back in the country. The question now was, who was in charge of the
border? Who would be in control of the computer, and how would they respond to us, even with our red cross and medical supplies? First we had to pass through the Hungarian border, where they welcomed us with open arms and insisted we enjoy a lengthy meal. We kept tying to beg off, but they wouldn’t hear of it. We finally got to the Romania side, and in the dark, desolate, dead of winter we were ordered out of the car.

In the past the first question had always been whether we had Bibles. The Romanians believed Christianity was an illness. While there was no law against people afflicted with its disease meeting together, trying to bring a Bible in was considered akin to pushing drugs. I didn’t try to smuggle in even my own Bible, let alone Bibles for others. I always used one from someone
inside the country. But this time the question was different. “Are you a Christian?” My heart raced. I always made it a practice to tell the truth, to
not smuggle, to assume that if God wanted me somewhere, nothing could stop me. I had seen friends turned away because they had been “in-country with Sammy Tippit,” only to be routinely processed through myself a few minutes later. “Yes,” I said, “we are Christians.” With that the guard smiled, threw open his arms, and said Welcome to Romania. There is a man in the customs office waiting for Christians to arrive.” We looked up, and here came Titus and Gabi running to embrace us. What a joyous reunion! We knelt in the same spot where I had once been told by a Securitate guard that I would never be able to return. We prayed and praised God, and then Titus said, “We must get you to the church. The service has already run two hours.” We got there at the end of the meeting. I had become so endeared to the people of that great church that they even had a greeting just for me. Whenever I showed up, whoever was leading the service would say, “Tonight we have with us . . .,” and the people would say in unison, “Sommy Teepeet.” Now there was a stir as they saw me arrive after my exile. Titus’s brother-in-law was at the microphone. Although they had been about to close, he said, “Tonight we have with us . . .” How sweet to hear that congregation of more than two thousand say in their unique accents, “Sammy Tippit!” Peter said, “Brother Sammy, would you preach?” There was nothing I’d rather do. Titus and I mounted the steps to that platform, and my heart burst with love and joy as I looked into the beaming faces of newly freed people. I couldn’t wait to open to them the Word of God. Titus and I

click to read book

could only weep as we spoke, praising God for the mighty miracle He had wrought in their land. The great question on all our minds was what this would mean for the rest of the Iron Curtain countries. With the tearing down of the Berlin Wall and the execution of the Romanian dictator, what could be next? From the massive Soviet Union came rumors of  demonstrations, threats of secession, and Kremlin strong-arm tactics. Clearly we had burst into a historic period. The mammoth Iron Curtain had been rent, and the world would never be the same. Neither would our ministry.

You can read this book on google books or click on the icon at right.

Previous Older Entries Next Newer Entries

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 7,417 alți urmăritori