Iosif Ton la Biserica Izbanda, Bucuresti – 9/12/2012

iosif tonNu am reusit sa descarc programul de Duminica seara in care Biserica FIladelfia din Bucuresti a sarbatorit pe fratii Caraman si Costache Ioanid, ca sa pot sa il postez aici si am avut probleme cu vizionarea lui. Dar, daca cineva doreste, poate sa il vizioneze aici la situl Bisericii Filadelfia- http://filadelfia.com.ro/Arhiva.aspx Programul din 9 Decembrie 2012, serviciul de dupa-masa.

Aici e video cu predica fr. Iosif Ton la Biserica Izbanda din Bucuresti la serviciul de Duminica dimineata:

Iosif Ton – Saptamana de Evanghelizare la Biserica Filadelfia Dej – 2 Iulie 2012


A doua zi de Evanghelizare – Published on Jul 4, 2012 by 

Textul in suport pentru ce am predicat ieri: (vezi aici predica din 1 Iulie 2012 la Dej)

Romani 9,10,11 Pavel mediteaza la poporul evreu la care a venit Domnul Isus, dar ei nu L-au primit. Cand a venit Domnul Isus cu Imparatia lui Dumnezeu cu planul de a o raspandi la toate natiunile, evreii trebuiau sa o duca la toate natiunile, dar ei au zis: Cum sa mergem noi la pagani? Foarte bine, Dumnezeu ia Imparatia de la voi si o da celor cae vor sa aduca roadele cuvenite, adica sa faca ce se cere Imparatiei lui Dumnezeu. Si apostolul Pavel scrie Romanilor: Pentru ca evreii au refuzat oferta lui Dumnezeu, Dumnezeu ia pus deoparte si va da voua ce le-ar fi dat lor.

Ascultati mai departe in Romani 11:15:

Întreb dar: ,,S’au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s’a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?

13 V’o spun vouă, Neamurilor: ,,Întrucît sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,14 şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stîrnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mîntuiesc pe unii din ei.

15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi? 16 Iar dacă cele dintîi roade sînt sfinte, şi plămădeala este sfîntă; şi dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte. 17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr’un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

19 Dar vei zice: ,,Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.„20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te! 21 Căci dacă n’a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.

TEXTUL PENTRU ASTAZI:

Ioan 17:3 Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.

Vom vedea cum trebuie sa cunosti si ce trebuie sa faci dupa ce cunosti. Din Ioan 1 – Ioan 17 gasim modul in care Domnul Isus ni la facut cunoscut pe Dumnezeu. Daca vrei sa il cunosti asa cum l-a facut de cunoscut Fiul lui Dumnezeu citeste Evanghelia lui Ioan pentru ca in Ioan 17:6 Domnul Isus ii raporteaza Tatalui: Le-am facut cunoscut numele Tau  (adica persoana Ta). Tata, cea mai de seama misiune a Ta a fost sa Te fac de cunoscut oamenilor. Tata, am facut-o. Am reusit.

Cand am inteles asta, atunci ma duc sa vad cum ni l-a revelat, cum L-a descris Domnul Isus pe Dumnezeu si spre surprinderea mea am descoperit urmatorul lucru. Peste tot in Ioan sunt mici discursuri ale Domnului Isus: Cum este Tatal, ce face Tatal, cum este Fiul, cum este Fiul si dupa aceea ce face Duhul Sfant si cum este Duhul Sfant. Pe tot parcursul acesta al Evangheliei, Domnul Isus ne descrie trei persoane: Un Tata, un Fiu si un Duh Sfant. Atunci am avut o ideie. Hai sa le pun pe 3 coloane. Am luat o foaie mare si am pus trei coloane: 1 Tatal, 2 Fiul si 3 Duhul Sfant. Si toate textele care vorbesc despre Tatal le-am pus in coloana intaia. Toate textele care vorbesc despre Fiul le-am pus in coloana a doua si toate textele care vorbesc despre Duhul Sfant le-am pus in coloana a treia.

Si iata in esenta ce am vazut in coloanele astea. Tata- Tata tot ce face, face de dragul Fiului Sau. Tata ii arata Fiului Sau tot ce face. Tata nu face nimic fara de Fiul. Si Tata, tot ce are da Fiului Sau. Si Tata isi gaseste toata placerea Lui in Fiul Sau.

Fiul – Fiul se uita tot timpul la Tata si tot timpul, ce face Tata, asa face si Fiul. El il ridica pe Tata tot timpul. Nu face decat ce vede pe Tata ca face. Si daca Tata ii da sa faca ceva, El nu face decat ce ii da Tata sa faca, nimic altceva. Dar, tot ce ii spune Tata sa faca, El face intocmai. Si daca Tata ii spune: Fiule, du-te si accepta sa fi rastignit. E groaznic. „Tata, e inspaimantator, nu ai alta cale? Dar Tata, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Deci Tata, desi va fi inspaimantator sa ma incarc cu toate pacatele omenirii si sa pui pe mine toate bolile omenirii si sa port eu toata durerea omenirii… Tata e cumplit. Dar Tata, nu cum vreau eu ci cum vrei Tu, da-i drumul inainte.  Tata si Fiul.

Si apoi ascultati. Tata si Fiul fac totul prin Duhul Sfant, pentru ca Duhul Sfant e si Duhul Tatalui si Duhul Fiului. Ei niciodata nu fac nimic fara Duhul Sfant. Totdeauna Duhul Sfant e bratul Lor, agentul Lor. La randul Lui, Duhul Sfant zice: Uitati-va la Tatal, uitati-va la Fiul. Dati cinste Tatalui, dati cinste Fiului si El e dragostea care leaga si pe Tatal de Fiul ii leaga in dragoste. El e legatura de dragoste intre toti.

Stati putin, am zis atunci. Hai sa ma mai uit odata. Tata si Fiul si Duhul Sfant. Fiecare zice celorlalti doi: Eu traiesc pentru voi. Ca Tata traieste pentru Fiul si pentru Duhul Sfant. Fiul traieste pentru Tata si pentru Duhul Sfant. Si Duhul Sfant traieste si pentru Tata si pentru Fiul. Trei persoane, care fiecare traieste pentru ceilalti doi. Fiecare zice: Eu pentru voi sunt aici. Eu pe voi va slujesc. Tot ce am si tot ce sunt va dau voua.

Extraordinar. N-ai mai vazut asemenea fiinte si nu mai exista altele. Trei fiinte care fiecare traieste pentru ceilalti doi. Acuma imagineaza-ti ca esti in familia aceea. Cei doi traiesc pentru mine. Ei pe mine ma inalta, pe mine ma imbogatesc si la fiecare ccand ma duc spun acelasi lucru: Eu pentru ei traiesc. Ce fel de persoane sunt acestea? Ce trasaturi launtrice le trebuie ca sa poata trai asa, totalmente pentru ceilalti? Am descoperit ca in primul rand le trebuie bunatate. Si Tatal, Dumnezeu cand se reveleaza lui Moise i se reveleaza ca bunatate si credinciosie. Si David reia asta si peste 100 de ori vorbeste inpsalmi despre bunatatea si credinciosia lui Dumnezeu. Bunatate si fidelitate. Bunatate si statornicie. Bunatate si dragoste. Dragoste care se daruie, dragoste care nu cauta folosul sau; dragoste care zice: In bogatia mea eu vreau sa va imbogatesc pe voi.

Bunatate, dragoste si smerenie. Filipeni 2:3 – In smerenie fiecare sa ii priveasca pe ceilalti ca fiind mai sus si fiecare sa caute nu folosul lui, ci folosul celorlalti. Bagati de seama, smerenia nu inseamna sa umblu si sa zic: Eu n-am nimic, eu eu nu-s bun de nimic… Aia nu-i smerenie, ii fatarnicie. Smerenie inseamna sa fi extraordinar de bogat si sa zici: Eu traiesc pentru voi sa va imbogatesc pe voi. Smerenie inseamna sa ii privesti pe ceilalti mai sus si sa zici: Eu sunt aici pentru voi, eu caut folosul vostru. Si exact asta e in Sfanta Treime pentru ca Pavel imediat scrie in Filipeni 2 in continuare- Sa fie in voi gandirea care era in Hristos. El macar ca era egal cu Dumnezeu, cand Tata i-a spus sa se faca rob, s-a facut. Cand Tata i-a spus sa-si dea viata pentru altii, si-a dat-o pentru altii. De aceea si Dumnezeu i-a spus: Pot sa te pun peste tot cosmosul pentru ca eu ma pot baza pe tine.

Imagineaza-ti ca esti in asemenea companie. Cand sti ca ceilalti traiesc pentru tine si cand sti ca te poti baza pe ei- pentru ca e bunatate, dragoste, smerenie si in smerenie cand te uiti la ceilalti si zici: Nu traiesc pentru mine ci pentru voi, noi spunem la aceasta altruism. In loc de egoism- mie, mie sa-mi dati- ci fiecare zice: Eu va dau voua. Bunatate, dragoste, smerenie si altruism. Cand esti in asemenea societate esti fericit. De aceea Pavel in 1 Timotei de doua ori (1:11 si 6:15) exclama: Fericitul nostru Dumnezeu. (Notite pana la minutul 22:00)

Part 1 (44 min)

Part 2 (42 min)

Iosif Ton – Saptamana de Evanghelizare la Biserica Filadelfia Dej – 1 Iulie 2012

Articole recente cu Iosif Ton:

Tema: Imparatia lui Dumnezeu aici si acum – Published on Jul 2, 2012 by 

Trei texte de baza:

  1. Luca 16:16 Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.
  2. Luca 17:20  Fariseii au întrebat pe Isus cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le -a zis: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.21 Nu se va zice: ,Uite -o aici`, sau: ,Uite -o acolo!` Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.
  3. Matei 6:10 vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.

PART 1 (48 min)

Evrei 6:4-6 Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s’au făcut părtaşi Duhului Sfînt,şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit.

si Evrei 10 – click aici sa citesti Fratele Ton povesteste cum si el s-a indepartat de Dumnezeu la un moment dat in tineretea lui.

PART 2 (28 min)

Rugaciune pentru bolnavi

PART 3 (16 min)

Iosif Ton – Istoria Crestinismului (via) Credo TV

Seminarul – Istoria Crestinismului, Dr.  Iosif Ton

Click pe imagine pentru video la situl Credo TV.

Partea 1-a                                                            Partea 2-a

–>Iosif Ton – Lucrarea Duhului Sfânt – în individ şi în adunare (Essential reading)

(sursa)

Foarte multe confuzii se vor elimina dacă vom face o distincţie clară între ceea ce urmăreşte să facă Duhul Sfânt în persoana umană şi ceea ce urmăreşte El să facă în adunările publice ale copiilor lui Dumnezeu.

În cele ce urmează, eu voi face o distincţie netă între acestea şi de aceea împart ceea ce urmează în două capitole distincte: lucrarea în individ şi lucrarea în adunare.

Lucrarea Duhului Sfânt în individ

Apostolul Ioan ne vorbeşte despre părtăşia (greceşte: koinonia) cu Tatăl şi cu Fiul. La acestea, apostolul Pavel adaugă părtăşia (acelaşi cuvânt: koiononia) cu Duhul Sfânt, în binecuvântarea pe care le-o dă corintenilor:

„Şi harul Domnului Isus Cristos, şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13:14).

În mod normal, atunci când ne rugăm ne adresăm Tatălui, aşa cum spune apostolul Pavel: „îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos” (Efeseni 3: 14). În continuare în această rugăciune Pavel scrie:

„şi-L rog… să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,

aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă…” (v.16-17).

Cu toate că, în termeni absoluţi, Duhul Sfânt ne umple toată fiinţa, şi Domnul Isus ne umple toată fiinţa, pentru vizualizare, adică pentru o mai clară percepere a relaţiei şi a părtăşiei noastre cu aceste Persoane, este bine să ne gândim în termenii scrişi de Pavel:

Domnul Isus este Mântuitorul nostru, este Preaiubitul nostru, este Mirele nostru, este Învăţătorul nostru, este Modelul nostru şi prin toate acestea suntem legaţi sentimental: El locuieşte în inima noastră.

Pavel ne spune că Duhul Sfânt locuieşte „în omul din lăuntru”. În Romani 7:22 şi 23, Pavel foloseşte o alternanţă din care rezultă că pentru el „omul din lăuntru” este „mintea.” În Efeseni 4:23, Pavel scrie că Domnul Isus are ca unul dintre obiectivele cu care vine la noi „să vă înnoiţi în Duhul minţii voastre” (aici nu este vorba de duhul nostru, ci de Duhul Sfânt care trebuie să devină Duhul minţii noastre. Totul se defineşte cel mai clar în Romani 8:6, unde, în original, Pavel vorbeşte despre „mintea cărnii” şi despre „mintea Duhului” (contextul de aici arata cel mai clar că este vorba de Duhul Sfânt).

Din 1 Corinteni 2:10-16, înţelegem clar că Duhul Sfânt este cel care ne aduce în mintea noastră gândurile lui Dumnezeu.

Pentru şi mai precisă localizare, la convertire Duhul Sfânt se uneşte cu duhul nostru şi astfel devenim „un singur duh” cu Cristos (1 Cor.6:17, vezi şi v. 19 pentru întregirea ideii.) Duhul nostru operează în mintea noastră. După ce Duhul Sfânt se cuplează cu duhul nostru, El vorbeşte în duhul nostru şi mintea noastră recepţionează ceea ce ne comunică Duhul.

Să mai vedem încă o conexiune.

În Romani 9:1, Pavel vorbeşte despre „conştiinţa mea luminată de Duhul Sfânt.” Este important să vedem de aici legătura dintre conştiinţă şi Duhul Sfânt.

În Romani 2:14-15, vorbind despre păgâni, Pavel scrie că „lucrarea Legii este scrisă în inimile lor”. Apoi el explică ce vrea să spună: „despre lucrarea aceasta mărturiseşte conştiinţa lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele”.

Este evident că Pavel foloseşte aici cuvântul „inimă” cu înţelesul de „conştiinţă” (paralelismul ebraic îl obligă să nu folosească acelaşi cuvânt de două ori, ci să spună acelaşi lucru cu alt cuvânt).

Conştiinţa este locul unde Dumnezeu a scris principiile morale în toţi oamenii care vin pe lume. Conştiinţa şi mintea (gândurile) sunt două entităţi distincte: conştiinţa îl învinovăţeşte pe om („îl mustră conştiinţa”), iar mintea (gândurile) se dezvinovăţeşte („raţionalizează”, găseşte scuze: Ce era să fac? N-am avut încotro? Şi alţii fac… etc.).

Când omul este născut din nou şi Duhul Sfânt şi-a făcut locuinţa în acel om, El luminează conştiinţa, adică pune acolo învăţăturile Domnului Isus şi, dacă omul nu le ascultă, încep mustrările de conştiinţă. Trebuie să fim, deci, atenţi că de acum conştiinţa este unul dintre instrumentele prin care ne vorbeşte Duhul Sfânt.

Acum ajungem la elementul cel mai important pentru înţelegerea scopului fundamental pentru care vine Duhul Sfânt în noi. Scopul acesta este definit de Dumnezeu Însuşi, atunci când ne face făgăduinţa venirii Duhului Sfânt ca să locuiască în oameni:

„Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un Duh nou; voi scoate din voi inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele” (Ezechiel 36:25-27. Italicele mele, I.Ţ.).

Scopul cu care ne dă Dumnezeu Duhul Său este ca noi să fim făcuţi capabili să împlinim voia lui Dumnezeu în toată purtarea noastră!

Care este problema? De ce nu suntem noi în stare să facem voia lui Dumnezeu? Aceasta este întrebare fundamentală!!!

Răspunsul ne este dat de apostolul Pavel în Romani 5-8 şi în Galateni 5-6. Ceea ce ne face incapabili să facem voia lui Dumnezeu este „carnea”, sau firea pământească, sau natura noastră umană pervertită prin neascultarea primului om şi prin câteva mii de ani de ani de trăire separată de Dumnezeu a înaintaşilor noştri.

Trebuie să ne uităm bine în Romani 8 şi în Galateni 5 la opoziţia dintre Duhul Sfânt şi elementul acesta al corupţiei noastre lăuntrice. În Galateni 5:16-17, Pavel ne spune că dacă umblăm călăuziţi de Duhul Sfânt nu vom mai împlini impulsurile care ne vin din carne, şi apoi ne spune că Duhul şi carnea „sunt lucruri protivnice unul altuia,” adică sunt în totală opoziţie unul faţă de celălalt.

În Romani 8:6, Pavel vorbeşte de „mintea cărnii” şi de „mintea Duhului”, adică unii oameni au mintea concentrată numai la ce le cere sau dictează carnea, iar unii şi-au deprins mintea să se concentreze la ce le şopteşte Duhul. Şi astfel, unii trăiesc după îndemnurile cărnii, iar ceilalţi după îndemnurile Duhului.

Trebuie să vedem şi precizarea categorică făcută de Pavel că cei care trăiesc după îndemnurile cărnii (ale firii pământeşti) nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ci „vor muri”, spre deosebire de cei care trăiesc după îndemnurile Duhului, care au ca rezultat viaţa veşnică.

În Romani 7, Pavel ne-a spus că firea pământească are o putere copleşitoare asupra tuturor oamenilor şi că fără unirea noastră cu Cristos şi fără călăuzirea şi împuternicirea pe care ne-o dă Duhul Sfânt nu avem nici o şansă să fim liberi de sub puterea păcatului şi să trăim după voia lui Dumnezeu.

Dar, dacă ştim să trăim în unire cu Cristos şi ştim să trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt avem tot ce ne trebuie pentru o viaţă de sfinţenie!

Despre trăirea în unire cu Domnul Isus am vorbit pe larg în materialul întitulat: Unirea cu Cristos. Cum se realizează ea şi cum trăim în ea.

Aici trebuie să ne uităm la a doua întrebare fundamentală: Cum învăţăm să trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt?

Să stabilim mai întâi că aici vorbim despre totalitatea felului nostru de a fi şi despre totalitatea comportamentului nostru. Acestea cuprind gândurile care ocupă mintea noastră, sentimentele pe care le nutrim în inima noastră, impulsurile (pornirile, nervii, mâniile), cuvintele pe care le folosim în conversaţii (şi în scris!), tonul, acţiunile, gesturile, atitudinile (pacea lăuntrică, mulţumirea cu ce avem, bucuria, fericirea). Toate acestea pot fi determinate de carne şi pot fi determinate de Duhul.

Iată de ce trebuie să ne pătrundă foarte bine gândul fundamental că toate simţirile şi toate trăirile noastre ne vin din două surse: ori din firea coruptă, ori din Duhul Sfânt.

Un element absolut fundamental al vieţii spirituale este să învăţăm ca în permanenţă să ne întrebăm: Simţământul acesta, imboldul acesta, dorinţa aceasta, de unde îmi vine: de la firea coruptă sau de la Duhul lui Isus (sau Duhul lui Cristos, sau Duhul lui Dumnezeu, care sunt nume alternative date Duhului Sfânt).

Când ne uităm la o persoană de sex opus şi mintea noastră începe să gândească la păcat, obişnuinţa noastră trebuie să fie să gândim imediat: firea mea coruptă mă împinge să am gânduri păcătoase, iar Duhul lui Isus îmi spune că dacă le gândesc comit adulter în mintea mea. Eu resping îndemnul cărnii şi aleg să ascult de Duhul Sfânt. Doamne Isuse, ascult de Duhul Tău. Dă-mi chiar acum puterea să gândesc la ceva curat şi dumnezeiesc!

Când cineva mă ironizează, sau mă jigneşte, sau mă insultă, şi eu imediat mă aprind în lăuntru si caut nişte cuvinte cu care „să-l pun la punct”, „să nu mă las călcat în picioare”, „să i-o spun de la obraz”, trebuie să am deja reflexul format ca să-mi zic: „Acestea vin din firea mea coruptă; Duhul lui Isus îmi zice să rabd, să iert şi să răspund cu o vorbă bună. Oare ce înseamnă ca acum să ascult de Duhul lui Dumnezeu? Ce reacţie şi ce răspuns îmi şopteşte El?” Vă asigur că totul în noi se va schimba în acea clipă şi vom primi „chiar în ceasul acela” o vorbă caldă şi plină de dragoste cu care să nu ne lăsăm biruiţi de rău ci să biruim răul prin bine!

Să discutăm acum cuvintele noastre. Să ţinem cont că ceea ce ne spune Pavel despre vorbirea noastră este în contextul poruncii de a nu-L întrista pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu:

„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-L aud… Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţumire” (Efeseni 4:29 şi 5:4) şi „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6).

Aici trebuie să adăugăm neapărat ceea ce ne spune Dumnezeu pe această temă în cartea Proverbe. Acolo, Dumnezeu face distincţie între vorbirea înţeleptului şi vorbirea nebunului.

„Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii,

dar limba înţelepţilor aduce vindecare” (12:18).

„Un răspuns blând potoleşte mânia,

dar o vorbă aspră aţâţă mânia.

Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută,

Dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie” (15:1-2)

„Limba dulce este un pom de viaţă,

dar limba stricată zdrobeşte sufletul” (15:4).

„Cine are inimă înţeleaptă

îşi arată înţelepciunea când vorbeşte

şi mereu sunt învăţături noi pe buzele lui” (16:23)

„Vorbele nebunului aduc ceartă

şi gura lui înjură până stârneşte lovituri.

Gura nebunului îi aduce pieirea

Şi buzele lui sunt o cursă pentru suflet” (18:6-7)

„Cine îşi păzeşte gura şi limba

îşi scuteşte sufletul de multe necazuri” (21:23)

„Cine iubeşte curăţia inimii

şi are bunăvoinţa pe buze este prieten cu împăratul” (22:11).

„Un răspuns bun

este ca un sărut pe buze…

Nu vorbi în chip uşuratic împotriva aproapelui tău;

Ori ai vrea să înşeli cu buzele tale?” (24: 26 şi 28).

Oare de ce consideră Dumnezeu că este atât de important să ne dea atâtea instrucţiuni referitoare la vorbirea noastră?

Iacov ne spune de ce: fiindcă

„Limba este şi ea un foc de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei” (Iacov 3:6).

Iacov explică apoi că vorbirea din invidie şi cearta au origine „pământească, firească, drăcească” (v. 15).

În contrast cu aceasta, înţelepciunea care vine de la Duhul lui Dumnezeu produce pace, blândeţe, curăţie şi bunătate (v.17).

Ţineţi cont că lucrul de bază pe care trebuie să-l învăţăm este să ne întrebăm în permanenţă care este sursa din care ne vine un impuls, un îndemn sau altul. În cazul vorbirii, trebuie să ne intre bine în minte că unele cuvinte taie, rănesc, produc durere, umilesc, şi chiar degradează fiinţa cărora le sunt adresate. Duhul Sfânt nu produce asemenea roade!

Dacă un om este dominat de Duhul Sfânt, în el este bunătate, amabilitate şi blândeţe. Când îi vine îndemnul să spună un cuvânt care supără, care ofensează, el îşi va zice: „Cum aş putea spune eu un asemenea cuvânt?”

Un om plin de Duhul sfânt este un om plin de bunătate! Şi el va zice în sine: „Ce cuvinte să folosesc în această situaţie, ca să dau har celui din faţa mea?!” Cuvintele mele trebuie să fie „drese cu sare,” adică trebuie să fie de bun gust, nu de prost gust!

Până nu ne formăm dexteritatea (obişnuinţa şi priceperea) de a ne întreba la fiecare cuvânt ce ne vine pe limbă, „Din ce sursă îmi vine cuvântul acesta?”, nu ne vom schimba felul de a vorbi, ci vom continua să vorbim vulgar, răutăcios, ofensator, producând multora răniri şi multă durere.

Când ne-am format această dexteritate şi suntem ferm decişi să ascultăm numai de Duhul Sfânt, care este Duhul dragostei, al păcii, al bunătăţii, limbajul nostru va deveni curat, ziditor, constructiv, vindecător, producător de bucurie şi de fericire tuturor cărora le adresăm vorbirea noastră.

Să ne gândim la simţămintele noastre. Cuvântul ne spune să nu lăsăm să locuiască în noi amărăciune, invidie, gelozie, duşmănie, ură, răutate. Şi în domeniul acesta trebuie să ne formăm deprinderea de a ne întreba: Stările acestea sufleteşti îmi vin de la natura mea coruptă, sau îmi vin de la Duhul lui Isus?

Chiar şi numai punându-ne cu toată seriozitatea această întrebare în noi se va face deja lumină: vom vedea că aceste stări sunt din firea noastră păcătoasă şi nu le vom mai dori în noi. Şi atunci, în mod normal ne vom adresa Duhului Sfânt şi-I vom cere Lui să ne cureţe de aceste simţăminte străine de Dumnezeu şi diavoleşti şi să ne umple El cu bunătate, cu milă (înţelegere pentru slăbiciunile celorlalţi), cu capacitate de iertare, cu îngăduinţă, cu răspuns bun la orice răutate care a fost revărsată peste noi.

Una dintre cele mai mari eliberări lăuntrice are loc atunci când interiorul nostru este golit de amărăciune, de invidie, de gelozie, de duşmănie, de răutate, de ură şi când în locul acestora vine dragostea agape care este plină de bunătate şi de generozitate! Dar noi înşine nu putem face această eliberare interioară: Numai Duhul lui Isus o poate face! Şi El tocmai de aceea ne este dat: ca să realizeze în noi schimbările pe care le doreşte Dumnezeu!

O atenţionare importantă aici: Duhul Sfânt nu ne umple dacă noi nu-L lăsăm să aducă în interiorul nostru aceste simţăminte cereşti! Cum crezi că Duhul Sfânt te umple când tu eşti plin de lucruri care Lui nu-I plac? Acceptă să producă El în tine roada Lui, şi atunci cu siguranţă că El te va umple!

Să ne gândim la ceea ce facem la serviciu, sau la scoală, sau în afacerile noastre. Minciuna, incorectitudinea, necinstea, nedreptatea, înşelăciunea, sunt categoric lucruri pe care Duhul Sfânt nu le tolerează. Când le facem, noi ascultăm de firea noastră coruptă. Şi încă odată: Cine face asemenea lucruri nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu, prin urmare nici acum el sau ea nu este de la Dumnezeu, nu are pe Duhul lui Dumnezeu în sine!

Când te duci la serviciu, la şcoală sau la orice alte afaceri, trebuie să-ţi creezi deprinderea să-ţi spui: „Tot ce voi face eu astăzi va fi ori din natura mea coruptă, ori din Duhul Sfânt. Şi veşnicia mea depinde de cine ascult! Indiferent cât câştig dacă spun minciuna şi fac incorectitudinea sau nedreptatea, dacă îmi pierd veşnicia cu Dumnezeu, câştigul este prea mic şi pierderea este prea mare! Nu merită să ascult de fire! Şi oricât aş pierde aici şi chiar dacă aici aş rămâne sărac lipit pământului, dacă am în mine pe Duhul Sfânt am în mine veşnicia! Merită să-L ascult pe Duhul Sfânt şi de aceea voi spune numai adevărul, voi fi corect, voi fi cinstit, voi fi drept, deoarece aşa îi place Domnului meu!

Vă rog să observaţi cum în toate domeniile discutate mai sus, totul se petrece mai întâi în mintea noastră. Acolo noi deliberăm şi acolo noi luăm decizii. Tot ce suntem şi apoi tot ce facem depinde de aceste deliberări interioare şi de deciziile pe care le luăm acolo. Acum aduceţi-vă iarăşi aminte că Duhul Sfânt ne este dat ca să fie „Duhul minţii noastre”. Când noi deliberăm ce să fim şi ce să facem, firea noastră coruptă strigă cu disperare şi din răsputeri să o ascultăm pe ea. Duhul Sfânt ne şopteşte delicat care este învăţătura Domnului Isus în acea problemă şi ne spune care este voia lui Dumnezeu.

Întotdeauna când luăm o decizie, noi ascultăm ori de fire ori de Duhul lui Isus.

Adeseori noi ne plângem că suntem slabi, că suntem supuşi greşelii, că n-avem putere să fim mai buni, mai corecţi, etc.

Plângerea aceasta ori vine din necunoaşterea acestor resorturi lăuntrice, ori vine pur si simplu din faptul că noi am decis deja de mult că noi vom asculta de fire, nu de Duhul Sfânt.

Acum, scopul acestei scrieri este înainte de toate să ne înveţe să punem în permanenţă întrebarea referitoare la cele două surse: firea coruptă şi Duhul Sfânt. Şi chiar şi numai dacă am pus întrebarea, o parte din luptă este câştigată, căci imediat ne dăm seama ce vine din fire şi ce vine de la Duhul.

Al doilea scop al acestei scrieri este să ajungem la acea decizie sfântă, categorică şi totală că vrem să ascultăm de Duhul Sfânt şi că atunci când Îi cunoaştem călăuzirea vom merge pe calea Lui indiferent cât ne costă!

Până când nu există în noi această decizie fundamentală, vom fi tot falimentari şi vom continua să trăim ca lumea şi vom avea ca sfârşit pieirea.

Viaţa din belşug, viaţa satisfăcătoare, viaţa împlinită ne vine numai din această trăire sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Dumnezeu ne spune: „Puneţi-Mă la încercare”. Adică, luaţi decizia să ascultaţi de Duhul Meu, şi Eu voi deschide zăgazurile cerului şi voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Veţi vedea că puterea Mea va fi în voi, şi veţi fi cu totul capabili şi în stare să fiţi oamenii plăcuţi Mie.

Dumnezeu îşi manifestă puterea Lui prin Duhul Sfânt în noi şi prin noi numai după ce noi am decis să-L ascultăm în toate pe Duhul Sfânt!

Am început partea aceasta a lucrării de faţă introducând conceptul de „părtăşie cu Duhul Sfânt.” Termenul grecesc, koinonia, înseamnă „parteneriat”, adică fenomenul în care două persoane îşi unesc resursele şi forţele pentru a realiza un obiectiv comun. În cazul parteneriatului cu Duhul Sfânt, obiectivul este transformarea caracterului nostru până când se formează în noi chipul lui Cristos (vezi 2 Cor.3:18) şi transformarea comportamentului nostru ca să devenim sfinţi în toată purtarea noastră, prin „sfinţirea lucrată de Duhul Sfânt” (1 Petru 1:2 şi 14-17). „Roada Duhului” din Galateni 5:22-23 nu este altceva decât o descriere mai detaliată a ce se înţelege prin chipul lui Cristos.

Când în caracterul nostru şi în comportamentul nostru se manifestă „lucrurile firii pământeşti”, noi nu avem părtăşie cu Duhul Sfânt (suntem „în carne” nu „în Duhul”, Romani 8:9). Părtăşie cu Duhul Sfânt avem numai când ne-am format dexteritatea de a defini clar sursa a ceea ce simţim, gândim, sau facem şi când Îl ascultăm pe Duhul Sfânt în toate aceste domenii. Cum ai putea pretinde că tu ai părtăşie cu Duhul Sfânt, când tu asculţi de fire şi, implicit, asculţi de diavolul (pentru identificarea firii pământeşti cu acţiunea diavolului în oameni, vezi Efeseni 2:1-3)?

Cel mai de seamă lucru în viaţa unui copil al lui Dumnezeu este părtăşia cu Tatăl, părtăşia cu Fiul şi părtăşia cu Duhul Sfânt. Când ai pierdut părtăşia, ai pierdut asocierea cu Ei, ai pierdut totul!

Iar părtăşia cu Ei depinde de trăirea în lumină (1 Ioan 1:4-7).

Lucrarea Duhului Sfânt în adunare

În lucrarea pe care mi-a trimis-o şi pe care eu am afişat-o aici intr-o file, fratele Joldiş face aduce următoarea critică Bisericilor baptiste din România:

„Lipseşte manifestarea darurilor, vindecarea, eliberarea demonică, şi un loc pentru minunile Lui ca la cei din Noul Testament!”

Discutând în principiu, foarte multe situaţii actuale îşi au explicaţia în istorie. Dacă ştim ce s-a întâmplat în istorie, putem înţelege cum de s-a ajuns unde suntem astăzi.

Mişcarea penticostală a început în România prin 1924, dar ea a luat un mare avânt abia imediat după al doilea război mondial, mai exact între 1945- 1950. În perioada aceea, o mulţime de Biserici baptiste au trecut în întregime la penticostalism şi s-au declarat Biserici penticostale. În alte locuri, o bună parte dintre baptişti au trecut la penticostali.

Istoric, atunci a intrat cultul baptist în stagnare. Putem spune că nu şi-a mai revenit din lovitura pe care a primit-o atunci.

Fiindcă penticostalii au venit cu accentul pe Duhul Sfânt şi pe darurile Lui cele mai spectaculare, baptiştii s-au speriat de Duhul Sfânt! În multe Biserici baptiste există o frică de a vorbi despre Duhul Sfânt, iar acolo unde se vorbeşte despre El se spune mai mult ceea ce El nu face (adică, se spune că astăzi nu mai dă anumite daruri).

Situaţia se vede în percepţia populară care spune că baptiştii cred în Domnul Isus, iar penticostalii cred în Duhul Sfânt.

Prin ceea ce afirm aici nu critic pe nimeni şi nu laud pe nimeni, ci doar semnalez un fenomen care a avut loc în istoria noastră.

Este un fapt că baptiştii se tem de „manifestarea darurilor”, prin care penticostalii înţeleg tocmai darurile pe care le aminteşte fratele Joldiş: vindecările, eliberările de duhuri rele, şi alte minuni.

Paguba cea mai mare pentru baptişti este că temându-se de manifestările miraculoase ale Duhului Sfânt, care de regulă au loc în adunare, mulţi dintre ei neglijează şi lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt.

Afirmaţiile acestea vor stârni, desigur, proteste şi acuze din partea unora dintre fraţii mei baptişti. Dar… tocmai de aceea scriu ce scriu, ca să producem o discuţie despre noi înşine. Căci dacă ne vom judeca singuri, nu vom mai fi judecaţi de Domnul!

Eu cred în proorocii. Domnul mi-a dat încă în 1977 descoperirea că brusc, nu peste multă vreme, comunismul se va prăbuşi de la sine. Pe baza aceasta mi-am alcătuit programul de a face cărţi teologice şi de a forma oameni pentru timpul când va veni libertatea. Când am spus această profeţie în America, experţii de acolo, care erau convinşi că comunismul va birui în toată lumea, s-au uitat la mine ca la o ciudăţenie. Când am început să spun această profeţie românilor prin radio Europa Liberă, am fost considerat ca naiv, deoarece nimeni nu putea crede că un colos aşa de puternic se va prăbuşi de la sine! Dar… s-a întâmplat aşa cum mi-a descoperit Duhul Sfânt şi cum am profeţit! Cum aş putea eu spune că astăzi nu mai există darul acesta?

Eu cred în vindecări miraculoase ca răspuns la rugăciunea prezbiterilor cu punerea mâinilor, deoarece am văzut aşa ceva cu ochii mei! Şi eu cred în minuni de vindecări ca răspuns la rugăciunile Bisericii, deoarece am văzut şi am trăit şi aşa ceva!

Eu cred în multe alte minuni, inclusiv eliberări de stăpânire demonică, prin rugăciunile Bisericii, şi uneori fără nici o rugăciune, minuni care se petrec în timp ce noi predicăm Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum scrie în Marcu 16:20 şi cum se atestă în Faptele apostolilor. Am fost martor şi la asemenea minuni în cursul lucrării mele de predicator al Cuvântului lui Dumnezeu!

Veţi observa însă că eu nu am dat niciodată publicităţii aceste fenomene miraculoase. De ce? Fiindcă aşa am simţit eu, că Duhul Sfânt este suveran şi că El face aceste minuni atunci când voieşte El şi că eu nu trebuie să mă laud cu ceea ce face El!

Poate că am greşit prin această tăcere.

Oricum, ar fi o mare schimbare în adunările noastre baptiste dacă noi ne-am ruga pentru vindecarea bolnavilor şi am aştepta să aibă loc acea vindecare, fără să mai adăugăm formula de îndoială „dacă este voia Ta.” Dumnezeu ne porunceşte să ne rugăm pentru bolnavi în Numele Domnului Isus şi ne porunceşte să credem că ceea ce ne-am rugat am şi primit. El voieşte, numai noi să credem!

Îndoiala noastră cu privire la puterea Duhului Sfânt de a face şi astăzi ce a făcut altădată blochează puterea Lui în adunare!

O extrem de importantă clarificare. Dacă Duhul Sfânt nu are libertate în noi ca indivizi, să lucreze în noi voia lui Dumnezeu aşa cum am descris mai sus, atunci automat El nu are libertate nici să facă minuni în adunare! Cu cât este mai puternică părtăşia noastră cu Duhul Sfânt în viaţa personală, cu atât este mai puternică manifestarea Lui cu putere în adunare!

Iosif Ton – Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Isus Cristos, sub calauzirea Duhului Sfant – 18 seminare video

Aceasta pagina v-a fi afisata permanent in partea dreapta a blogului sub comentarii (ca sa o accesati faceti click pe poza (voi posta aceiasi poza de aici)
From Resurse Crestine: (o productie de la AlfaOmegaTV)Iosif Ton Seminarii video, Predici (dupa cartea dinsului)
Umblarea cu Dumnezeu,
în unire cu Isus Cristos, sub calauzirea Duhului Sfant
Iosif Ton, Seminar 01
Iosif Ton, Seminar 02
Iosif Ton, Seminar 03
Iosif Ton, Seminar 04
Iosif Ton, Seminar 05
Iosif Ton, Seminar 06
Iosif Ton, Seminar 07
Iosif Ton, Seminar 08
Iosif Ton, Seminar 09
Iosif Ton, Seminar 10
Iosif Ton, Seminar 11
Iosif Ton, Seminar 12
Iosif Ton, Seminar 13
Iosif Ton, Seminar 14
Iosif Ton, Seminar 15
Iosif Ton, Seminar 16
Iosif Ton, Seminar 17
Iosif Ton, Seminar 18
Productie: SMR & Alfa Omega

Predica Iosif Ton – Cum sa fi un om plin de iubire ? (din 1 Timotei)

de la ResurseCrestine.Ro, predica bazata pe 1 Timotei, numita de unii ‘Cintecul de lebada’ al lui Pavel, ultimul cintec (in sens ca el se apropia de moarte)  in care Pavel ii vorbeste lui Timotei, tinarul care avea sa ii continue lucrarea. Predica despre constiinta, constiinta defecta (arsa cu fier rosu) si implicarea Duhului Sfint asupra constiintei.

1st collector for Cum sa fii un om plin de iubire ?,…
Follow my videos on vodpod

 

Iosif Ton – 4 Predici Video – Conceptii despre lume si viata

Mai jos puteti viziona 4 seminarii tinute la Biserica Baptista din Portland.

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (1) Conceptia seculara (ateista)

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (2) Argumente

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (3) Istoria stiintei

Iosif Ton – Conceptii despre lume si viata – (4) Conceptia crestina

Seminar Iosif Ton – Doua Imparatii in conflict – Seminar 1 (din 19)

1st collector for Seminar Iosif Ton – Doua Imparatii in conflict …
Follow my videos on vodpod

God’s Secret Agent – by Sammy Tippitt (Iosif Ton,Titus Coltea, mentioned in book)

God’s Secret Agent is an autobiography of  Sammy Tippit (written with Jerry B. Jenkins)

Cover of

Cover of God's Secret Agent

It is a riveting account of Sammy Tippit’s mission work in Communist Eastern Europe (Romania) and it reads like a spy thriller. Readers will feel the danger of smuggling Bibles and preaching God’s Word behind the Iron Curtain and will witness God’s miracles as Tippit introduces people enslaved by Communism to the freedom to be found in Christ. Previously released as No Matter What the Cost (Thomas Nelson Publishers). (from the book cover) In this book Tippit works ‘underground’  with Iosif Ton and Dr. Titus Coltea.

Chapter 1:

THE DAY THE CURTAIN TORE
One of the defining moments of my life came the evening of New Year’s Day in 1990. More than ten years later, I still see it in my mind as though it were yesterday. Everything I’ve ever done pointed to an experience destined to thrust me into situations I never dreamed possible. That night would give me the courage to walk into the aftermath of genocide in Rwanda. It thrust me into the middle of war in Burundi. It opened doors for me to speak in some of the largest stadiums in the world. And it inspired me to dream of reaching China and the Middle East
with the message of Christ.

It was cold and dark, and snow fell at the eerily quiet Romanian border that evening. Revolution was in full swing. Everyone else seemed to be trying to get out of the country, but two friends and I had to get in. My heart pounded as armed soldiers approached our car. I knew my name was in their computers as having been blacklisted a year and a half before. If the soldiers
were tied to the communist dictator, Nicolae Ceausescu, our very lives were in danger.
“Get out!” I knew that what came next would change my life, for good or for bad. I was not new to that border crossing. There had always been delays, searches, and harassment. But to try to get into Romania on New Year’s Day evening during the revolution, after what had happened July 22, 1998, many would consider lunacy. That fateful July night, soldiers had pulled me off a train and held me under guard until the next day. Then I was blacklisted and told, “You’ll never set foot on Romanian soil again as long as you live.” All I could do was sing “Great Is Thy Faithfulness” because I had to believe God would allow me to see my beloved Romanian friends again. We had developed such a mutual love over the years that the very thought of our separation broke my heart. After I had been deported, Romanian friends smuggled a note to me. “Sammy,” it read, “remember, the glory of God comes only through much suffering. Keep praying. Don’t give up.” But how could anything ever change in Romania? The Securitate [Si-kyoor-’i-ta-’tay], Romania’s dreaded secret police, were ruthless, helping Ceausescu rule with an iron fist. Many believed that one of every three people in the nation was somehow linked to the Securitate. There was no such thing as peaceful protest in Romania. Whenever I visited, friends and I had been followed and threatened, and now I had been banned. I had been preaching in Nigeria in 1989 when I first heard news that made me dream of the possibility of going back to Romania. After a couple of hours of fitful dozing in a remote, dilapidated hotel, I awoke dehydrated and doubled over with pain. The only people I knew in the hotel were two missionaries from New York whom I’d met in the restaurant. In the middle of the night I staggered to their room and woke them. The phone system was down, but somehow they got through to a local pastor and brought him to me. As soon as he saw me, he knew I needed to get to a hospital. There they wanted to pump liquids into me, and as much as I hated to offend the woman preparing the IV, with AIDS rampant in Africa I had to ask, “Has this needle been used before?” “Why, of course not!” she snapped. There seemed to be only one person on duty in the entire hospital, and no one on my floor. When my IV ran low, I had to get up and carry it with me, calling for someone downstairs to come and help me. They tried to convince me it was natural that my stomach began to bloat. I was scared and in pain. Never had I been so sympathetic to my wife, who had twice been pregnant. I thought I was going to burst. I prayed earnestly, “Lord, I hate to put out a fleece, but I’ve got to have an answer. If what they’re doing to me is wrong, don’t let my stomach deflate. If it’s right, let the swelling reduce.”If my stomach was still swollen twelve hours later, I was going to take the needle out, get dressed, catch a taxi, and pay whatever it cost to get me to Lagos (about a three-hour drive). From there I would fly to London and find a hospital where they could help me. I knew my decision might offend the people of Nigeria, but I was so sick I felt I had no choice. Fortunately, the swelling subsided, but I was still very sick. The local pastor visited me for about a half hour each day, but otherwise I was lonely. He kept telling me, “You’ll be okay, brother Sammy. God has given us assurance. He will take care of you.” I appreciated that, but in truth I wanted divine help that was concrete and visible—in the form of people who would stay with me. Short of that, I had to call my wife, Tex. Finally finding a working phone, I brought her up to date and said, “Sweetheart, pray for me, and get your other women to pray for me.”

After she encouraged me, she asked if I had heard about the Berlin Wall.  “No,” I said. “What about it?” “It’s come down.” I was sure I hadn’t heard her right. “You’ve got to be kidding!” “I’m not, Sammy. The wall has come down. People are dancing in the streets.” Sick as I was, I hardly slept. So much of my life and ministry revolved around the Eastern bloc that my heart and soul and mind yearned to be there. I’d had the indescribable privilege of
preaching all over the world, but my international ministry began in Europe, a place God led me to in my first few months as a Christian. I had prayed since my college years for the downfall of atheistic Communism, because I knew it was Satan’s greatest weapon against the gospel in Eastern Europe. Since beginning to minister there in the 1970s, I had prayed more specifically for the end of oppression of the beloved brothers and sisters in Christ I had grown so close to over the years. I had heard great elderly saints cry out to God for this day, yet I can’t say I truly had the faith to believe it would happen in my lifetime. I knew it was a worthy prayer and that people imprisoned by godless dictatorships were victims of spiritual warfare, but I was as shocked and thrilled as anyone when the news came. I knew how important the Berlin Wall news was when I realized that in spite of all my pain and sickness and fear and loneliness, I was occasionally overcome with joy. Lying in that hospital bed, wishing I could be anywhere but there, I began thinking about the wonderful news from Europe and praised God for His mighty work. As usually happens with intestinal distress, the antibiotics gradually began to work against the bacterial infection, and the pain and discomfort slowly started to lift. I was eventually able to preach the last couple of days of the Nigerian crusade, and I couldn’t wait to get back to the States and to see about getting to the Eastern bloc.

Before I was blacklisted and deported, my main area of ministry had been Romania. Tex told me as soon as I arrived home that everyone wanted to know if I thought Romania would be the next place to break free of totalitarianism. I told her, “Not without a bloodbath. The Securitate is too
strong. With transportation and communication so limited, no one could pull off a coup without bloodshed.” Just a few weeks later, I took my family to Louisiana to visit my widowed mother. We were enjoying the Christmas holidays, the adults chatting in the kitchen, when my son, Dave, came in. “Dad, come and watch the news. Something is happening in Timisoara [Tim’-mee-schwa’-ra]. There’s been a massacre.” I rushed to the TV in time to view CNN’s reports about the Romanian city of more than 300,000 people, the city that had become so dear to my heart. People had been killed. Multitudes had taken to the streets. Could any of them be my treasured loved ones in Christ, the brave soldiers of the cross who had for so long lived out their faith under the tyranny of Nicolae Ceausescu? I was glued to the TV, praying I wouldn’t hear numbered among the victims the names of layman Nelu Dronca or Pastor Peter Dugalescu—two of the many brothers and sisters in Christ in Timisoara who had become so beloved to my family and me. Reporters had never been allowed into the country, so news was sketchy. The borders were closed, and truck drivers were the only ones allowed out. I called Sam Friend, a former associate in Washington State, and asked what he knew. He told me the Securitate had come to arrest a pastor named Laszlo Tokes, who had spearheaded a demonstration. When government forces arrived, they found people surrounding his home to protect him. The Securitate had fired into the crowd, killing dozens. That was all Sam knew.
I called Wheaton, Illinois, to talk to Josif Tson, head of the
Romanian Missionary Society and former pastor of the great
Second Baptist Church in Oradea, Romania, where revival had
swept through years before. Josif confirmed Sam Friend’s report and bemoaned the plight of his countrymen. I believed the United States needed to take a stand. Romanians were always low on food. They had no weapons, no money. We needed to come to their aid. I became obsessed with the people of Romania. I told Tex, “I know it’s our Christmas, but I have to do something.” “I’m with you all the way,” she said. “But what are you going to
do?” I considered something drastic and noisy, as I would have done early in my ministry—maybe chaining myself to a cross in front of the United Nations building. Or going to the great Romanian population in Chicago and calling for a big rally in the civic center there. But times had changed. Techniques that had once been effective could now make me a laughingstock. I called all my media contacts and encouraged them to get the word out that the Securitate would march through and massacre more people while the world press was focusing on controversy in Panama. One thing the Communists hated was adverse publicity. So every chance I got I accepted interviews as a Romania watcher who had spent years in ministry there. I called for the American people, particularly the Christian community, to raise a loud cry against the atrocities. “We need to protest every killing. We need to stand for the Romanian people.” Within days the stunning news arrived. The army had pulled out of Timisoara. The Communists had been booted out, and a transitional government was in control.

From what he knew of the passion of the resistance and his years as a Romania watcher, Josif Tson predicted that within forty-eight hours Ceausescu would be dethroned. From anyone else, that was a remark I would have dismissed as foolishness. I had spent enough time in Romania to know how powerful Ceausescu was, how he had surrounded himself with security and staged elaborate parades in honor of himself. Yet Josif was a Romanian, a powerful expatriate. Perhaps his contacts in-country had passed on inside information. Still, I was skeptical. “It will happen, Sammy,” he said. “We need to prepare.” I was so excited about the possiblity of returning to Romania that I could hardly think of anything else. After my years of ministering there, it had now been seventeen long months since I had been to that country whose precious people I loved so much. I helped arrange for a colleague, evangelist Steve Wingfield, to preach in Timisoara the next month, and for Dr. Joe Ford, chairman of the board of our ministry, to go. “It’s dangerous,” I said, “and I can’t tell you what you should do. But, I’m making plans. I don’t know when, but at the right moment, I’m going.” Steve and Joe both said, “We’re going, too.” The next thing I heard was that while Ceausescu was making a speech in Bucharest, he staged another demonstration to show how the people loved him. But some university students, who had heard over Radio Free Europe what had happened in Timisoara, began hollering from the back of the crowd, “Jos cu Ceausescu! Jos cu Ceausescu! [Down with Ceausescu!]” The crowd picked up the chant, and perhaps for the first time since he had taken power in 1974, Ceausescu realized he didn’t have the support of the people. Ceausescu was the cruelest of all dictators. He spent elaborately on himself, even built himself an obscenely opulent palace, one of the largest buildings in Europe, despite the squalor of the people. The populace was starving and couldn’t get bread or meat. They camped out to stay in line for gasoline. Yet Ceausescu lived like a king. Most experts agree that at least a third of the population had been compromised by the Securitate. Family members would turn each other in for various offenses to gain favor with the

Within days the stunning news arrived. The army had pulled out of Timisoara. The Communists had been booted out, and a transitional government was in control. From what he knew of  the passion of the resistance and his years as a Romania watcher,guards. Yet all over the country signs read, “Long live Ceausescu!” “The People for Ceausescu!” ”Ceausescu Peace!” It was Orwellian. One of my dearest friends in the world, a compatriot, a prayer warrior, and my companion and translator in Romania, was a man named Titus Coltea. A young medical doctor who risked everything to serve Christ against the wishes of the Communists, Titus and his wife, Gabi, were on our minds every minute. How I missed this dear brother and his deep, warm, affectionate, bold faith! Steve Wingfield came to me with the news that a friend of his had used a phone with an automatic redialer to finally reach Titus after thirty hours of continuous calling. “It was strange,” Steve reported. “My friend kept asking Titus how he was doing
and was he safe and how was his family, but all Titus could say was, ‘The glory of God has come to my country. The glory of God has come to my country. Tell Sammy that what we have prayed for for so long has come. Tell him he must come immediately.’” The next day I talked to Titus by phone, and he told me to get a vehicle and put a red cross on it and drive to the border. “They’ll let you in if you bring medical supplies, no questions asked.” I arranged for a vehicle through a friend in Germany and began planning to go. That Sunday morning my pastor, David Walker, asked me to update the congregation on Romania. After I shared what was happening and what our plans were, he added: “Sammy will not ask for money, but I will. If you want to help get him there or provide medical supplies, just give it directly to him after the service.” It reminded me of earlier years in my ministry, when God had His ways of providing for us. One man asked me how much I thought my flight would cost, then wrote a check to cover it. By the time I left church that morning, I had been handed more than four thousand dollars!
On Christmas Day I heard the stunning news that Josif Tson had predicted: Ceausescu was not only dethroned but also put to death by firing squad. It was time to go. Steve and Joe and I flew into Vienna January 1, 1990, and were met at about noon by Don Shelton, pastor of a church I had pastored years before in West Germany. Don and a few other laymen were there with a
van and medical supplies. Although my luggage never arrived, I didn’t take the time to buy clothes. We had nearly an eight-hour drive to the border at Oradea, and I couldn’t wait to get there. Titus told me there would be a church service that night, and though he wouldn’t tell anyone I was coming, I wanted to be there more than anything. “Great Is Thy Faithfulness” was on my heart again as I realized that truly, even when everything else fails, God is faithful. No government, no dictator could keep me out if God wanted me
in. We drove as fast as we dared across Austria and Hungary. About an hour outside the border between Hungary and Romania, we started praying. Don Shelton and I were both blacklisted in the computer, and we were not to be allowed back in the country. The question now was, who was in charge of the
border? Who would be in control of the computer, and how would they respond to us, even with our red cross and medical supplies? First we had to pass through the Hungarian border, where they welcomed us with open arms and insisted we enjoy a lengthy meal. We kept tying to beg off, but they wouldn’t hear of it. We finally got to the Romania side, and in the dark, desolate, dead of winter we were ordered out of the car.

In the past the first question had always been whether we had Bibles. The Romanians believed Christianity was an illness. While there was no law against people afflicted with its disease meeting together, trying to bring a Bible in was considered akin to pushing drugs. I didn’t try to smuggle in even my own Bible, let alone Bibles for others. I always used one from someone
inside the country. But this time the question was different. “Are you a Christian?” My heart raced. I always made it a practice to tell the truth, to
not smuggle, to assume that if God wanted me somewhere, nothing could stop me. I had seen friends turned away because they had been “in-country with Sammy Tippit,” only to be routinely processed through myself a few minutes later. “Yes,” I said, “we are Christians.” With that the guard smiled, threw open his arms, and said Welcome to Romania. There is a man in the customs office waiting for Christians to arrive.” We looked up, and here came Titus and Gabi running to embrace us. What a joyous reunion! We knelt in the same spot where I had once been told by a Securitate guard that I would never be able to return. We prayed and praised God, and then Titus said, “We must get you to the church. The service has already run two hours.” We got there at the end of the meeting. I had become so endeared to the people of that great church that they even had a greeting just for me. Whenever I showed up, whoever was leading the service would say, “Tonight we have with us . . .,” and the people would say in unison, “Sommy Teepeet.” Now there was a stir as they saw me arrive after my exile. Titus’s brother-in-law was at the microphone. Although they had been about to close, he said, “Tonight we have with us . . .” How sweet to hear that congregation of more than two thousand say in their unique accents, “Sammy Tippit!” Peter said, “Brother Sammy, would you preach?” There was nothing I’d rather do. Titus and I mounted the steps to that platform, and my heart burst with love and joy as I looked into the beaming faces of newly freed people. I couldn’t wait to open to them the Word of God. Titus and I

click to read book

could only weep as we spoke, praising God for the mighty miracle He had wrought in their land. The great question on all our minds was what this would mean for the rest of the Iron Curtain countries. With the tearing down of the Berlin Wall and the execution of the Romanian dictator, what could be next? From the massive Soviet Union came rumors of  demonstrations, threats of secession, and Kremlin strong-arm tactics. Clearly we had burst into a historic period. The mammoth Iron Curtain had been rent, and the world would never be the same. Neither would our ministry.

You can read this book on google books or click on the icon at right.

Iosif Ton la RTN, interviu realizat de Petru Amarei

Interviu realizat de Petru Amarei la

Romanian Television Network – Chicago

Razbunarea omului nobil este iertarea si uitarea si Predica Iosif Ton.

Pe situl lui Marius Silvesan maxima zilei pentru 30/01/2011 este:

Razbunarea omului nobil este iertarea si uitarea. Schiller

Iata ce ne invata Domnul Isus despre dragoste, bunatate, mila si iertare.

Luca 6:27-38

27Dar Eu vă spun vouă, cari Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,

28binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.

29Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce -i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu -l opri să-ţi ia şi cămaşa.

30Oricui îţi cere, dă -i; şi celuice-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.

31Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.

32Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce -i iubesc pe ei.

33Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.

34Şi dacă daţi cu împrumut acelora dela cari nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.

35Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi.

36Fiţi dar milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv.

37Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.

38Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sîn o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.„

Romani 12:9-21

9Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.

10Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.

11În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.

12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.

13Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.

14Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi.

15Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng.

16Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.

17Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.

18Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.

19Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti„, zice Domnul.

20Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă -i să mănînce; dacă -i este sete, dă -i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.„

21Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

De la ResurseCrestine:

 

Iosif Ton – ‘Adevaratul Crestinism’

Matei 28:16-20

16Cei unsprezece ucenici s’au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă.17Cînd L-au văzut ei, I s’au închinat, dar unii s’au îndoit.18Isus S’a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis: ,,Toată puterea Mi -a fost dată în cer şi pe pămînt.

19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.20Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

Evrei 5:9

9Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S’a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice,

Luca 6:40

40Ucenicul nu este mai pe sus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvîrşit va fi ca învăţătorul lui.

Matei 5 – Ioan 22

Predica din 2009 la Biserica Baptista, Portland, Oregon;  ResurseCrestine.ro

Cartile recomandate de Iosif Ton:

(Tags- Istoria Crestinismului, Anabaptistii, Martin Luter 1517,Anabaptistii (numiti rebotezatori) au aparut in 1525, Martin Luter despre botez (copii vs. adulti), Martin Luter -Mintuirea doar ca act juridic fara ca omului sa  i se ceara sa se schimbe, Isus rabinul, marea trimitere, Navigatorii, sigurante, carti recomandate, John MacArthur,Evanghelia dupa Isus, Evanghelia conform apostolilor, Dallas Willard,omitem si lasam afara invatatura Domnului Isus in marea trimitere)

Iosif Ton – Biserica conceputa de Hristos

Matei 16:18

Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.); şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
Ioan 1.42; Efes 2.20; Apoc 21.14; Iov 38.17; Ps 9.13; Ps 107.18; Isa 38.10;
video de la resursecrestine.org.

(1) Ce l-a tinut pe Iosif curat, aflat atit de departe de casa? Iosif Ton

You can read an English post  titled- Consequences of sin, Joseph’s story here. In this article, you can also view maps of Joseph and his brothers’ separate journeys to Egypt.

Joseph is sold into slavery - source New World Encyclopedia

Din cartea ‘Oameni mari din Vechiul Testament’,  (643 pg)      autor Iosif Ton.  (Pg. 89-93).

In USA cartea se poate comanda la Romanian Missionary Society.

In seara aceasta, Dumnezeu ne da alt caz, ne da cazul lui Iosif. Si as dori ca si in seara aceasta sa fim ca la un curs de medicina. Ni se infatiseaza un alt caz de boala, ni se infatiseaza leacul si ni se infatiseaza efectele, consecintele in viata viitoare a omului. Cazul nostru este Iosif, una dintre cele mai frumoase istorie din  Biblie. Biblia ii acorda treisprezece capitole.Treisprezece capitole despre un singur om. Povestea vietii unui singur om. Nicaieri in Biblie nu mai gasim asa ceva, o istorie a vietii a unui om pe atitea capitole, afara de Evanghelii, unde ni se povesteste viata Domnului Isus. Dai-o unui copil de zece ani s-o citeasca si dupa ce a inceput-o, n-o va lasa din mina pina ce o termina, pentru ca el vrea sa stie cum se sfirseste,el vrea sa stie ce se-ntimpla pina la urma. Este o istorie care te prinde, te captiveaza. Este istoria vietii lui Iosif din copilarie pina la moarte.

Boala pe care ne-o prezinta Medicul in cazul acesta are o cauza. Cauza bolii, pe care o vom descoperi in viata lui Iosif, este o greseala a parintilor, si anume alintarea.Aceasta este cauza bolii de care va suferi acest copil. Parintii l-au alintat. Parintii l-au tratat in mod special ca pe un favorit. Copilul acesta a avut haine speciale. Copilul acesta a avut in mod evident, toata dragostea tatalui sau, asa cum n-au avut-o ceilalti. Si tatal lui nu s-a sfiit s-o arate. Nu s-a ferit de ceilalti copii sa vada ca Iosif e un copil special. Stiti ce se intimpla cu un asemenea copil alintat? Devine obraznic, pentru ca i se da prea mult. Devine rautacios cu ceilalti. Iosif are un vis venit, desigur, din partea lui Dumnezeu, ca fratii lui i se vor inchina cindva. Dar el o spune cu aroganta, ca sa le-o serveasca asa: „Uite, toti va veti inchina mie!” Si mai departe, cind are celalaltvis cu soarele si cu luna si cu stelele, iarasi le-o spune cind sunt adunati, ca efectul sa fie cit mai mare.

Mai mult decit atit, in loc ca el sa stie cum sa trateze cu fratii sai, el devine pirisul fratilor sai. Acum noi putem justifica, putem spune: Iosif era un baiat corect, cinstit si de aceea el nu putea suporta vorbele rele a fratilor sai. Foarte bine pina aici. Dar una este sa te indigneze purtarea fratilor tai si alta e sa fii mereu, mereu purtatorul de pira intre tata si feciori. Stiti oameni au o vorba: „Iubim tradarea, dar uram pe tradatori.” Si in general, sa stiti ca asa este. ….

In orice pira e un graunte de rautate. Si exista acest graunte de rautate si in actiunea lui Iosif…el stia una: sa-i pirasca si, desigur, ca asta se aude si asta imediat seamana frecusuri si minie intre frati, pentru, ca dragul meu, oricit ai crede tu ca pira ii secreta, pina la urma tot vor afla fratii tai ca tu i-ai pirit. Totdeauna Dumnezeu va scoate pira la iveala.

Iosif era deci un copil alintat, un copil obraznic si un copil cu rautate in suflet. Poate ca pe unii ii va soca, ca ati auzit  numai vorbe bune despre Iosif in predici. Dar noi trebuie sa citim intotdeauna ce se afla in spatele actiunilor unui om.  Si in spatele actiunilor lui Iosif exista acest graunte de rau…Dar Dumnezeu Si-a pus ochii pe Iosif, a vrut sa scoata om din el.In loc sa fie:”Cine sunt eu!”, sa fie cel care sa se ingrijeasca de ei, sa le poarte de grija.

Pentru aceasta lui Dumnezeu ii trebuie treisprezece de ani. Treisprezece ani in care Iosif sa fie sclav si detinut intr-o inchisoare. Acesta este tratamentul pe care-l alege Dumnezeu pentru Iosif. La virsta de saptesprezece ani, Iosif este luat de fratii sai drept razbunare,, pentru ceea ce a facut cu ei, este vindut ca rob, vindut in piata ca sclav. Stiti ce insemna atunci sa fii sclav? Insemna sa fii socotit unealta, nu om. Se considera ca un sclav nu are suflet. Se considera ca un sclav este ca o vita. Il cumperi si il folosesti citiva ani, pina moare…Pentru sclavi nu exista nici o lege. Nu-i apara absolut nimic. Iosif este sclav ani de zile. Si dupa anii de sclavie, urmeaza altii de inchisoare. In total treisprezece ani, de la virsta de saptesprezece ani pina la treizeci de ani. Atit ii trebuie lui Dumnezeu ca sa-l zdrobeasca, ca sa-l modeleze, ca sa-l formeze pe Iosif cel bun, pe Iosif cel binefacator, pe Iosif cel iertator. Aspraa scoala!

Dar sa stiti, Dumnezeu nu se da in laturi de la nimic cind vrea sa formeze un om. El isi ia timp si isi ia duritati, ia nuia groasa si dureroasa si pe calea aceasta vrea sa scoata om adevarat din tine. De ce merg lucrurile asa rau in viata ta? De ce te-a lasat Dumnezeu balta? De ce te-a parasit Dumnezeu? Poate ca e scoala sclaviei si-a inchisorii lui Iosif, scoala prin care Dumnezeu chiar acum iti aplica medicamentul, ca sa scoata, intr-adevar, om sanatos si-adevarat din tine.

In viata lui Iosif intervine o catastrofa. Este vindut ca sclav. Care sunt consecintele acestei catastrofe? Pentru cei mai multi dintre noi, consecintele catastrofei ar fi dezastru total. Intii de toate, ar insemna revolta impotriva lui Dumnezeu.”M-a parasit Dumnezeu, nici nu-mi mai pasa de El! Asa se poarta Dumnezeu cu mine? Ii intorc spatele. Sau poate El nici nu exista.” Aceasta este reactia celor mai multi atunci cind vine dezastrul in viata lor. „Eu m-am increzut in Domnul, m-am rugat Lui si uite ca vine dezastrul.” Si, ca si sotia lui Iov, auzim vocea celor care ne spun: „Nu intelegi? Te-a parasitDumnezeu. Blestema-L si mori.” Aceasta este reactia obisnuita in cazul dezastrului, al catastrofei. Sau chiar daca nu este asemenea revolta, in orice caz,ajunsi la rau si ajunsi la necaz, nu ne mai pasa de morala. Oamenii strinsi cu usa, oamenii ajunsi in necaz spun:”Ce-mi mai pasa mie? Oricum numai sa scap de aici!” Un sclav tratat ca o vita de munca, sa se mai gindeasca la cinste, la puritate? Poate unul dintr-un milion. Cai mai multi zic: „Ce mai conteaza? Sunt tratat ca un animal! Cesa-mi mai pese acum de cinste, de curatenie morala?! Mai are rost asta? Acum, cind totul e mizerie, cind totul e pierdut,fac si eu tot ce pot ca sa mai smulg macar o farima de la viata.” Aceasta ar putea fi reactia ta ajuns la necaz, ajuns la o catastrofa.

Ceea ce este ciudat, ceea ce arata, as zice, stofa deosebita din Iosif este faptul ca ajuns sclav,el totusi vrea sa ramina curat cu orice pret si cu orice risc. Si aceasta se vede in situatia in care el se vede ispitit de sotia stapinului sau. In Egipt Iosif ajunge sa fie luat de un stapin bun, care l-a vazut ca este frumos si inteligent si l-a pus administrator peste casa lui si peste averile lui. Lui Iosif i se ofera o noua sansa, iar sansa aceasta, dintr-o data se extinde si mai mult. I se ofera toate placerile vietii prin sotia stapinului sau. Dintr-o data viata ii suride,dintr-o data viata il imbie: „Vino!” Ce l-ar mai fi putut tine curat pe un asemenea tinar, aflat atit de departe de casa? Tatal lui i-a vorbit despre Dumnezeu, dar unde e Dumnezeu acum? L-a parasit, pentru ca uite, a ajuns rob in Egipt! Ce l-a tinut pe Iosif?

Ceea ce l-a tinut pe Iosif a fost o incredere nestramutata in promisiunea lui Dumnezeu. Iosif a stiut ca Dumnezeu i-a dat visele. Iosif a stiut ca va veni o zi cind fratii lui i se vor prosterne, asa cum i s-au prosternut snopii din vis. Iosif stia ca intr-o zi si tatal lui va veni si-i va cadea la picioare. I-a spus-o Dumnezeu intr-un vis. Iosif stia insa si mai mult, ca metodele lui Dumnezeu sunt teribil de ciudate. Si aceasta o vedem in capitolul 45:5, cind el se descopera fratilor sai si cind fratii lui sunt ingroziti. Cel pe care l-au vindut este in fata lor, mare demnitar, si acum ii va taia in bucati. „Nu intelegeti – le spune Iosif – nu intelegeti ca asa lucreaza Dumnezeu? Voimi-ati vrut raul, voi m-ati vindut. O fapta haina, o fapta groaznica, dar nu intelegeti ca pecalea aceasta, Dumnezeu a vrut sa ma duca in Egipt? Nu intelegeti ca prin aceasta El voia sa fiu eu aici la vreme de foamete?” Ceea ce a inteles Iosif a fost faptul ca Dumnezeu are cai ciudate. Dar oricit sunt ele de ciudate si oricit de mare pare sa fie tragedia, Dumnezeu este la lucru si-Si va tine promisiunea.

Vreau sa ma ocup putin acum de ispita aceasta la care este supus Iosif…

Cititi Partea II-a aici

Cum sa ne ajutam copiii sa nu-si piarda credinta? Iosif Ton video predica

preluat de la resurse crestine:

Autor: Iosif Ton   Resursa adaugata in 22/02/2008

Conceptia Seculara (Ateista)

 

Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

Am citit pentru prima data despre subiectul de fata de la o publicatie la care ma abonasem prin email numita Voxdeibaptist, Publicatia Baptista de Apologetica, editia de Aprilie, 2010.

Intr-un citat scurt din articol, Iosif Ton declara:

„Cu ceea ce am scris aici, eu arat clar ca nu sunt un pelagianist!”

Redau intreg articolul scris de Iosif Ton:

Un tinerel de la Oradea mă acuză de pelagianism și cere Uniunii Baptiste să mă declare eretic și sa-mi interzica sa mai predic în Bisericile baptiste din România. El este un calvinist declarat şi de pe această poziţie mă acuză de pelagianism, pe care el zice că îl găseşte în „Prefaţa” mea la cartea lui John Oswalt, „Chemaţi să fie sfinţi”, publicată la Editura Cartea Creştină în 2008. Cartea aceasta este arminianistă. Eu sunt baptist român şi cultul baptist român, prin Mărturisirea lui de credinţă, este arminianist, fiindcă afirmă că omul este liber să aleagă să răspundă chemării lui Dumnezeu şi să împlinească poruncile lui Dumnezeu sau să le respingă. Un calvinist nu crede în voinţa liberă a omului, ci într-o strictă predestinare divină.

Aşadar, faptul că am promovat o carte arminianistă nu este – în cultul baptist român – o erezie. Pentru un calvinist strict, arminianimsul este o erezie, dar calvinistul este liber să creadă ce vrea şi să scrie ce vrea, fără ca aceasta să ne deranjeze pe noi.

Ceea ce deranjează este neadevărul şi acuzaţiile nedrepte. Băieţelul acesta mă acuză de pelagianism şi acesta este un neadevăr, prin care mi se face o nedreptate.

Cititi mai departe raspunsul lui Iosif Ton.

Acuzatia  facuta de Domnul Florin Motiu a fost publicata in voxdeibaptist, dar, am regasit-o doar aici pe situl  Trezire Spirituala (Viorel C.).


Iosif Ton – predica de la Portland 02/01/2011 (Video si Transcriere)

In data de 02/01/2011 fratele Iosif Ton a fost invitat de Pastorul Nicki Pop sa predice la Philadelphia Romanian Pentecostal Church  in Portland, Oregon. Biserica are 1,200 de membri si are peste 2,000 de ascultatori la serviciile de Duminica seara (informatie de la situl bisericii).
http://vimeo.com/18523493
Multumiri lui Claudiu B pentru editare (video preluat de la Biserica Philadelphia).

Transcrierea predicii adaugata 01/11/2011

Previous Older Entries Next Newer Entries

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 6,716 alți urmăritori