Seminar Iosif Ton – Doua Imparatii in conflict – Seminar 1 (din 19)

1st collector for Seminar Iosif Ton – Doua Imparatii in conflict …
Follow my videos on vodpod

God’s Secret Agent – by Sammy Tippitt (Iosif Ton,Titus Coltea, mentioned in book)

God’s Secret Agent is an autobiography of  Sammy Tippit (written with Jerry B. Jenkins)

Cover of

Cover of God's Secret Agent

It is a riveting account of Sammy Tippit’s mission work in Communist Eastern Europe (Romania) and it reads like a spy thriller. Readers will feel the danger of smuggling Bibles and preaching God’s Word behind the Iron Curtain and will witness God’s miracles as Tippit introduces people enslaved by Communism to the freedom to be found in Christ. Previously released as No Matter What the Cost (Thomas Nelson Publishers). (from the book cover) In this book Tippit works ‘underground’  with Iosif Ton and Dr. Titus Coltea.

Chapter 1:

THE DAY THE CURTAIN TORE
One of the defining moments of my life came the evening of New Year’s Day in 1990. More than ten years later, I still see it in my mind as though it were yesterday. Everything I’ve ever done pointed to an experience destined to thrust me into situations I never dreamed possible. That night would give me the courage to walk into the aftermath of genocide in Rwanda. It thrust me into the middle of war in Burundi. It opened doors for me to speak in some of the largest stadiums in the world. And it inspired me to dream of reaching China and the Middle East
with the message of Christ.

It was cold and dark, and snow fell at the eerily quiet Romanian border that evening. Revolution was in full swing. Everyone else seemed to be trying to get out of the country, but two friends and I had to get in. My heart pounded as armed soldiers approached our car. I knew my name was in their computers as having been blacklisted a year and a half before. If the soldiers
were tied to the communist dictator, Nicolae Ceausescu, our very lives were in danger.
“Get out!” I knew that what came next would change my life, for good or for bad. I was not new to that border crossing. There had always been delays, searches, and harassment. But to try to get into Romania on New Year’s Day evening during the revolution, after what had happened July 22, 1998, many would consider lunacy. That fateful July night, soldiers had pulled me off a train and held me under guard until the next day. Then I was blacklisted and told, “You’ll never set foot on Romanian soil again as long as you live.” All I could do was sing “Great Is Thy Faithfulness” because I had to believe God would allow me to see my beloved Romanian friends again. We had developed such a mutual love over the years that the very thought of our separation broke my heart. After I had been deported, Romanian friends smuggled a note to me. “Sammy,” it read, “remember, the glory of God comes only through much suffering. Keep praying. Don’t give up.” But how could anything ever change in Romania? The Securitate [Si-kyoor-’i-ta-’tay], Romania’s dreaded secret police, were ruthless, helping Ceausescu rule with an iron fist. Many believed that one of every three people in the nation was somehow linked to the Securitate. There was no such thing as peaceful protest in Romania. Whenever I visited, friends and I had been followed and threatened, and now I had been banned. I had been preaching in Nigeria in 1989 when I first heard news that made me dream of the possibility of going back to Romania. After a couple of hours of fitful dozing in a remote, dilapidated hotel, I awoke dehydrated and doubled over with pain. The only people I knew in the hotel were two missionaries from New York whom I’d met in the restaurant. In the middle of the night I staggered to their room and woke them. The phone system was down, but somehow they got through to a local pastor and brought him to me. As soon as he saw me, he knew I needed to get to a hospital. There they wanted to pump liquids into me, and as much as I hated to offend the woman preparing the IV, with AIDS rampant in Africa I had to ask, “Has this needle been used before?” “Why, of course not!” she snapped. There seemed to be only one person on duty in the entire hospital, and no one on my floor. When my IV ran low, I had to get up and carry it with me, calling for someone downstairs to come and help me. They tried to convince me it was natural that my stomach began to bloat. I was scared and in pain. Never had I been so sympathetic to my wife, who had twice been pregnant. I thought I was going to burst. I prayed earnestly, “Lord, I hate to put out a fleece, but I’ve got to have an answer. If what they’re doing to me is wrong, don’t let my stomach deflate. If it’s right, let the swelling reduce.”If my stomach was still swollen twelve hours later, I was going to take the needle out, get dressed, catch a taxi, and pay whatever it cost to get me to Lagos (about a three-hour drive). From there I would fly to London and find a hospital where they could help me. I knew my decision might offend the people of Nigeria, but I was so sick I felt I had no choice. Fortunately, the swelling subsided, but I was still very sick. The local pastor visited me for about a half hour each day, but otherwise I was lonely. He kept telling me, “You’ll be okay, brother Sammy. God has given us assurance. He will take care of you.” I appreciated that, but in truth I wanted divine help that was concrete and visible—in the form of people who would stay with me. Short of that, I had to call my wife, Tex. Finally finding a working phone, I brought her up to date and said, “Sweetheart, pray for me, and get your other women to pray for me.”

After she encouraged me, she asked if I had heard about the Berlin Wall.  “No,” I said. “What about it?” “It’s come down.” I was sure I hadn’t heard her right. “You’ve got to be kidding!” “I’m not, Sammy. The wall has come down. People are dancing in the streets.” Sick as I was, I hardly slept. So much of my life and ministry revolved around the Eastern bloc that my heart and soul and mind yearned to be there. I’d had the indescribable privilege of
preaching all over the world, but my international ministry began in Europe, a place God led me to in my first few months as a Christian. I had prayed since my college years for the downfall of atheistic Communism, because I knew it was Satan’s greatest weapon against the gospel in Eastern Europe. Since beginning to minister there in the 1970s, I had prayed more specifically for the end of oppression of the beloved brothers and sisters in Christ I had grown so close to over the years. I had heard great elderly saints cry out to God for this day, yet I can’t say I truly had the faith to believe it would happen in my lifetime. I knew it was a worthy prayer and that people imprisoned by godless dictatorships were victims of spiritual warfare, but I was as shocked and thrilled as anyone when the news came. I knew how important the Berlin Wall news was when I realized that in spite of all my pain and sickness and fear and loneliness, I was occasionally overcome with joy. Lying in that hospital bed, wishing I could be anywhere but there, I began thinking about the wonderful news from Europe and praised God for His mighty work. As usually happens with intestinal distress, the antibiotics gradually began to work against the bacterial infection, and the pain and discomfort slowly started to lift. I was eventually able to preach the last couple of days of the Nigerian crusade, and I couldn’t wait to get back to the States and to see about getting to the Eastern bloc.

Before I was blacklisted and deported, my main area of ministry had been Romania. Tex told me as soon as I arrived home that everyone wanted to know if I thought Romania would be the next place to break free of totalitarianism. I told her, “Not without a bloodbath. The Securitate is too
strong. With transportation and communication so limited, no one could pull off a coup without bloodshed.” Just a few weeks later, I took my family to Louisiana to visit my widowed mother. We were enjoying the Christmas holidays, the adults chatting in the kitchen, when my son, Dave, came in. “Dad, come and watch the news. Something is happening in Timisoara [Tim’-mee-schwa’-ra]. There’s been a massacre.” I rushed to the TV in time to view CNN’s reports about the Romanian city of more than 300,000 people, the city that had become so dear to my heart. People had been killed. Multitudes had taken to the streets. Could any of them be my treasured loved ones in Christ, the brave soldiers of the cross who had for so long lived out their faith under the tyranny of Nicolae Ceausescu? I was glued to the TV, praying I wouldn’t hear numbered among the victims the names of layman Nelu Dronca or Pastor Peter Dugalescu—two of the many brothers and sisters in Christ in Timisoara who had become so beloved to my family and me. Reporters had never been allowed into the country, so news was sketchy. The borders were closed, and truck drivers were the only ones allowed out. I called Sam Friend, a former associate in Washington State, and asked what he knew. He told me the Securitate had come to arrest a pastor named Laszlo Tokes, who had spearheaded a demonstration. When government forces arrived, they found people surrounding his home to protect him. The Securitate had fired into the crowd, killing dozens. That was all Sam knew.
I called Wheaton, Illinois, to talk to Josif Tson, head of the
Romanian Missionary Society and former pastor of the great
Second Baptist Church in Oradea, Romania, where revival had
swept through years before. Josif confirmed Sam Friend’s report and bemoaned the plight of his countrymen. I believed the United States needed to take a stand. Romanians were always low on food. They had no weapons, no money. We needed to come to their aid. I became obsessed with the people of Romania. I told Tex, “I know it’s our Christmas, but I have to do something.” “I’m with you all the way,” she said. “But what are you going to
do?” I considered something drastic and noisy, as I would have done early in my ministry—maybe chaining myself to a cross in front of the United Nations building. Or going to the great Romanian population in Chicago and calling for a big rally in the civic center there. But times had changed. Techniques that had once been effective could now make me a laughingstock. I called all my media contacts and encouraged them to get the word out that the Securitate would march through and massacre more people while the world press was focusing on controversy in Panama. One thing the Communists hated was adverse publicity. So every chance I got I accepted interviews as a Romania watcher who had spent years in ministry there. I called for the American people, particularly the Christian community, to raise a loud cry against the atrocities. “We need to protest every killing. We need to stand for the Romanian people.” Within days the stunning news arrived. The army had pulled out of Timisoara. The Communists had been booted out, and a transitional government was in control.

From what he knew of the passion of the resistance and his years as a Romania watcher, Josif Tson predicted that within forty-eight hours Ceausescu would be dethroned. From anyone else, that was a remark I would have dismissed as foolishness. I had spent enough time in Romania to know how powerful Ceausescu was, how he had surrounded himself with security and staged elaborate parades in honor of himself. Yet Josif was a Romanian, a powerful expatriate. Perhaps his contacts in-country had passed on inside information. Still, I was skeptical. “It will happen, Sammy,” he said. “We need to prepare.” I was so excited about the possiblity of returning to Romania that I could hardly think of anything else. After my years of ministering there, it had now been seventeen long months since I had been to that country whose precious people I loved so much. I helped arrange for a colleague, evangelist Steve Wingfield, to preach in Timisoara the next month, and for Dr. Joe Ford, chairman of the board of our ministry, to go. “It’s dangerous,” I said, “and I can’t tell you what you should do. But, I’m making plans. I don’t know when, but at the right moment, I’m going.” Steve and Joe both said, “We’re going, too.” The next thing I heard was that while Ceausescu was making a speech in Bucharest, he staged another demonstration to show how the people loved him. But some university students, who had heard over Radio Free Europe what had happened in Timisoara, began hollering from the back of the crowd, “Jos cu Ceausescu! Jos cu Ceausescu! [Down with Ceausescu!]” The crowd picked up the chant, and perhaps for the first time since he had taken power in 1974, Ceausescu realized he didn’t have the support of the people. Ceausescu was the cruelest of all dictators. He spent elaborately on himself, even built himself an obscenely opulent palace, one of the largest buildings in Europe, despite the squalor of the people. The populace was starving and couldn’t get bread or meat. They camped out to stay in line for gasoline. Yet Ceausescu lived like a king. Most experts agree that at least a third of the population had been compromised by the Securitate. Family members would turn each other in for various offenses to gain favor with the

Within days the stunning news arrived. The army had pulled out of Timisoara. The Communists had been booted out, and a transitional government was in control. From what he knew of  the passion of the resistance and his years as a Romania watcher,guards. Yet all over the country signs read, “Long live Ceausescu!” “The People for Ceausescu!” ”Ceausescu Peace!” It was Orwellian. One of my dearest friends in the world, a compatriot, a prayer warrior, and my companion and translator in Romania, was a man named Titus Coltea. A young medical doctor who risked everything to serve Christ against the wishes of the Communists, Titus and his wife, Gabi, were on our minds every minute. How I missed this dear brother and his deep, warm, affectionate, bold faith! Steve Wingfield came to me with the news that a friend of his had used a phone with an automatic redialer to finally reach Titus after thirty hours of continuous calling. “It was strange,” Steve reported. “My friend kept asking Titus how he was doing
and was he safe and how was his family, but all Titus could say was, ‘The glory of God has come to my country. The glory of God has come to my country. Tell Sammy that what we have prayed for for so long has come. Tell him he must come immediately.’” The next day I talked to Titus by phone, and he told me to get a vehicle and put a red cross on it and drive to the border. “They’ll let you in if you bring medical supplies, no questions asked.” I arranged for a vehicle through a friend in Germany and began planning to go. That Sunday morning my pastor, David Walker, asked me to update the congregation on Romania. After I shared what was happening and what our plans were, he added: “Sammy will not ask for money, but I will. If you want to help get him there or provide medical supplies, just give it directly to him after the service.” It reminded me of earlier years in my ministry, when God had His ways of providing for us. One man asked me how much I thought my flight would cost, then wrote a check to cover it. By the time I left church that morning, I had been handed more than four thousand dollars!
On Christmas Day I heard the stunning news that Josif Tson had predicted: Ceausescu was not only dethroned but also put to death by firing squad. It was time to go. Steve and Joe and I flew into Vienna January 1, 1990, and were met at about noon by Don Shelton, pastor of a church I had pastored years before in West Germany. Don and a few other laymen were there with a
van and medical supplies. Although my luggage never arrived, I didn’t take the time to buy clothes. We had nearly an eight-hour drive to the border at Oradea, and I couldn’t wait to get there. Titus told me there would be a church service that night, and though he wouldn’t tell anyone I was coming, I wanted to be there more than anything. “Great Is Thy Faithfulness” was on my heart again as I realized that truly, even when everything else fails, God is faithful. No government, no dictator could keep me out if God wanted me
in. We drove as fast as we dared across Austria and Hungary. About an hour outside the border between Hungary and Romania, we started praying. Don Shelton and I were both blacklisted in the computer, and we were not to be allowed back in the country. The question now was, who was in charge of the
border? Who would be in control of the computer, and how would they respond to us, even with our red cross and medical supplies? First we had to pass through the Hungarian border, where they welcomed us with open arms and insisted we enjoy a lengthy meal. We kept tying to beg off, but they wouldn’t hear of it. We finally got to the Romania side, and in the dark, desolate, dead of winter we were ordered out of the car.

In the past the first question had always been whether we had Bibles. The Romanians believed Christianity was an illness. While there was no law against people afflicted with its disease meeting together, trying to bring a Bible in was considered akin to pushing drugs. I didn’t try to smuggle in even my own Bible, let alone Bibles for others. I always used one from someone
inside the country. But this time the question was different. “Are you a Christian?” My heart raced. I always made it a practice to tell the truth, to
not smuggle, to assume that if God wanted me somewhere, nothing could stop me. I had seen friends turned away because they had been “in-country with Sammy Tippit,” only to be routinely processed through myself a few minutes later. “Yes,” I said, “we are Christians.” With that the guard smiled, threw open his arms, and said Welcome to Romania. There is a man in the customs office waiting for Christians to arrive.” We looked up, and here came Titus and Gabi running to embrace us. What a joyous reunion! We knelt in the same spot where I had once been told by a Securitate guard that I would never be able to return. We prayed and praised God, and then Titus said, “We must get you to the church. The service has already run two hours.” We got there at the end of the meeting. I had become so endeared to the people of that great church that they even had a greeting just for me. Whenever I showed up, whoever was leading the service would say, “Tonight we have with us . . .,” and the people would say in unison, “Sommy Teepeet.” Now there was a stir as they saw me arrive after my exile. Titus’s brother-in-law was at the microphone. Although they had been about to close, he said, “Tonight we have with us . . .” How sweet to hear that congregation of more than two thousand say in their unique accents, “Sammy Tippit!” Peter said, “Brother Sammy, would you preach?” There was nothing I’d rather do. Titus and I mounted the steps to that platform, and my heart burst with love and joy as I looked into the beaming faces of newly freed people. I couldn’t wait to open to them the Word of God. Titus and I

click to read book

could only weep as we spoke, praising God for the mighty miracle He had wrought in their land. The great question on all our minds was what this would mean for the rest of the Iron Curtain countries. With the tearing down of the Berlin Wall and the execution of the Romanian dictator, what could be next? From the massive Soviet Union came rumors of  demonstrations, threats of secession, and Kremlin strong-arm tactics. Clearly we had burst into a historic period. The mammoth Iron Curtain had been rent, and the world would never be the same. Neither would our ministry.

You can read this book on google books or click on the icon at right.

Iosif Ton la RTN, interviu realizat de Petru Amarei

Interviu realizat de Petru Amarei la

Romanian Television Network – Chicago

Razbunarea omului nobil este iertarea si uitarea si Predica Iosif Ton.

Pe situl lui Marius Silvesan maxima zilei pentru 30/01/2011 este:

Razbunarea omului nobil este iertarea si uitarea. Schiller

Iata ce ne invata Domnul Isus despre dragoste, bunatate, mila si iertare.

Luca 6:27-38

27Dar Eu vă spun vouă, cari Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,

28binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.

29Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce -i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu -l opri să-ţi ia şi cămaşa.

30Oricui îţi cere, dă -i; şi celuice-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.

31Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.

32Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce -i iubesc pe ei.

33Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.

34Şi dacă daţi cu împrumut acelora dela cari nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.

35Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi.

36Fiţi dar milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv.

37Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.

38Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sîn o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.“

Romani 12:9-21

9Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.

10Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.

11În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.

12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.

13Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.

14Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi.

15Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng.

16Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.

17Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.

18Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.

19Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti“, zice Domnul.

20Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă -i să mănînce; dacă -i este sete, dă -i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.“

21Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

De la ResurseCrestine:

 

Iosif Ton – ‘Adevaratul Crestinism’

Matei 28:16-20

16Cei unsprezece ucenici s’au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă.17Cînd L-au văzut ei, I s’au închinat, dar unii s’au îndoit.18Isus S’a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis: ,,Toată puterea Mi -a fost dată în cer şi pe pămînt.

19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.20Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

Evrei 5:9

9Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S’a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice,

Luca 6:40

40Ucenicul nu este mai pe sus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvîrşit va fi ca învăţătorul lui.

Matei 5 – Ioan 22

Predica din 2009 la Biserica Baptista, Portland, Oregon;  ResurseCrestine.ro

Cartile recomandate de Iosif Ton:

(Tags- Istoria Crestinismului, Anabaptistii, Martin Luter 1517,Anabaptistii (numiti rebotezatori) au aparut in 1525, Martin Luter despre botez (copii vs. adulti), Martin Luter -Mintuirea doar ca act juridic fara ca omului sa  i se ceara sa se schimbe, Isus rabinul, marea trimitere, Navigatorii, sigurante, carti recomandate, John MacArthur,Evanghelia dupa Isus, Evanghelia conform apostolilor, Dallas Willard,omitem si lasam afara invatatura Domnului Isus in marea trimitere)

Iosif Ton – Biserica conceputa de Hristos

Matei 16:18

Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.); şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
Ioan 1.42; Efes 2.20; Apoc 21.14; Iov 38.17; Ps 9.13; Ps 107.18; Isa 38.10;
video de la resursecrestine.org.

(1) Ce l-a tinut pe Iosif curat, aflat atit de departe de casa? Iosif Ton

You can read an English post  titled- Consequences of sin, Joseph’s story here. In this article, you can also view maps of Joseph and his brothers’ separate journeys to Egypt.

Joseph is sold into slavery - source New World Encyclopedia

Din cartea ‘Oameni mari din Vechiul Testament’,  (643 pg)      autor Iosif Ton.  (Pg. 89-93).

In USA cartea se poate comanda la Romanian Missionary Society.

In seara aceasta, Dumnezeu ne da alt caz, ne da cazul lui Iosif. Si as dori ca si in seara aceasta sa fim ca la un curs de medicina. Ni se infatiseaza un alt caz de boala, ni se infatiseaza leacul si ni se infatiseaza efectele, consecintele in viata viitoare a omului. Cazul nostru este Iosif, una dintre cele mai frumoase istorie din  Biblie. Biblia ii acorda treisprezece capitole.Treisprezece capitole despre un singur om. Povestea vietii unui singur om. Nicaieri in Biblie nu mai gasim asa ceva, o istorie a vietii a unui om pe atitea capitole, afara de Evanghelii, unde ni se povesteste viata Domnului Isus. Dai-o unui copil de zece ani s-o citeasca si dupa ce a inceput-o, n-o va lasa din mina pina ce o termina, pentru ca el vrea sa stie cum se sfirseste,el vrea sa stie ce se-ntimpla pina la urma. Este o istorie care te prinde, te captiveaza. Este istoria vietii lui Iosif din copilarie pina la moarte.

Boala pe care ne-o prezinta Medicul in cazul acesta are o cauza. Cauza bolii, pe care o vom descoperi in viata lui Iosif, este o greseala a parintilor, si anume alintarea.Aceasta este cauza bolii de care va suferi acest copil. Parintii l-au alintat. Parintii l-au tratat in mod special ca pe un favorit. Copilul acesta a avut haine speciale. Copilul acesta a avut in mod evident, toata dragostea tatalui sau, asa cum n-au avut-o ceilalti. Si tatal lui nu s-a sfiit s-o arate. Nu s-a ferit de ceilalti copii sa vada ca Iosif e un copil special. Stiti ce se intimpla cu un asemenea copil alintat? Devine obraznic, pentru ca i se da prea mult. Devine rautacios cu ceilalti. Iosif are un vis venit, desigur, din partea lui Dumnezeu, ca fratii lui i se vor inchina cindva. Dar el o spune cu aroganta, ca sa le-o serveasca asa: “Uite, toti va veti inchina mie!” Si mai departe, cind are celalaltvis cu soarele si cu luna si cu stelele, iarasi le-o spune cind sunt adunati, ca efectul sa fie cit mai mare.

Mai mult decit atit, in loc ca el sa stie cum sa trateze cu fratii sai, el devine pirisul fratilor sai. Acum noi putem justifica, putem spune: Iosif era un baiat corect, cinstit si de aceea el nu putea suporta vorbele rele a fratilor sai. Foarte bine pina aici. Dar una este sa te indigneze purtarea fratilor tai si alta e sa fii mereu, mereu purtatorul de pira intre tata si feciori. Stiti oameni au o vorba: “Iubim tradarea, dar uram pe tradatori.” Si in general, sa stiti ca asa este. ….

In orice pira e un graunte de rautate. Si exista acest graunte de rautate si in actiunea lui Iosif…el stia una: sa-i pirasca si, desigur, ca asta se aude si asta imediat seamana frecusuri si minie intre frati, pentru, ca dragul meu, oricit ai crede tu ca pira ii secreta, pina la urma tot vor afla fratii tai ca tu i-ai pirit. Totdeauna Dumnezeu va scoate pira la iveala.

Iosif era deci un copil alintat, un copil obraznic si un copil cu rautate in suflet. Poate ca pe unii ii va soca, ca ati auzit  numai vorbe bune despre Iosif in predici. Dar noi trebuie sa citim intotdeauna ce se afla in spatele actiunilor unui om.  Si in spatele actiunilor lui Iosif exista acest graunte de rau…Dar Dumnezeu Si-a pus ochii pe Iosif, a vrut sa scoata om din el.In loc sa fie:”Cine sunt eu!”, sa fie cel care sa se ingrijeasca de ei, sa le poarte de grija.

Pentru aceasta lui Dumnezeu ii trebuie treisprezece de ani. Treisprezece ani in care Iosif sa fie sclav si detinut intr-o inchisoare. Acesta este tratamentul pe care-l alege Dumnezeu pentru Iosif. La virsta de saptesprezece ani, Iosif este luat de fratii sai drept razbunare,, pentru ceea ce a facut cu ei, este vindut ca rob, vindut in piata ca sclav. Stiti ce insemna atunci sa fii sclav? Insemna sa fii socotit unealta, nu om. Se considera ca un sclav nu are suflet. Se considera ca un sclav este ca o vita. Il cumperi si il folosesti citiva ani, pina moare…Pentru sclavi nu exista nici o lege. Nu-i apara absolut nimic. Iosif este sclav ani de zile. Si dupa anii de sclavie, urmeaza altii de inchisoare. In total treisprezece ani, de la virsta de saptesprezece ani pina la treizeci de ani. Atit ii trebuie lui Dumnezeu ca sa-l zdrobeasca, ca sa-l modeleze, ca sa-l formeze pe Iosif cel bun, pe Iosif cel binefacator, pe Iosif cel iertator. Aspraa scoala!

Dar sa stiti, Dumnezeu nu se da in laturi de la nimic cind vrea sa formeze un om. El isi ia timp si isi ia duritati, ia nuia groasa si dureroasa si pe calea aceasta vrea sa scoata om adevarat din tine. De ce merg lucrurile asa rau in viata ta? De ce te-a lasat Dumnezeu balta? De ce te-a parasit Dumnezeu? Poate ca e scoala sclaviei si-a inchisorii lui Iosif, scoala prin care Dumnezeu chiar acum iti aplica medicamentul, ca sa scoata, intr-adevar, om sanatos si-adevarat din tine.

In viata lui Iosif intervine o catastrofa. Este vindut ca sclav. Care sunt consecintele acestei catastrofe? Pentru cei mai multi dintre noi, consecintele catastrofei ar fi dezastru total. Intii de toate, ar insemna revolta impotriva lui Dumnezeu.”M-a parasit Dumnezeu, nici nu-mi mai pasa de El! Asa se poarta Dumnezeu cu mine? Ii intorc spatele. Sau poate El nici nu exista.” Aceasta este reactia celor mai multi atunci cind vine dezastrul in viata lor. “Eu m-am increzut in Domnul, m-am rugat Lui si uite ca vine dezastrul.” Si, ca si sotia lui Iov, auzim vocea celor care ne spun: “Nu intelegi? Te-a parasitDumnezeu. Blestema-L si mori.” Aceasta este reactia obisnuita in cazul dezastrului, al catastrofei. Sau chiar daca nu este asemenea revolta, in orice caz,ajunsi la rau si ajunsi la necaz, nu ne mai pasa de morala. Oamenii strinsi cu usa, oamenii ajunsi in necaz spun:”Ce-mi mai pasa mie? Oricum numai sa scap de aici!” Un sclav tratat ca o vita de munca, sa se mai gindeasca la cinste, la puritate? Poate unul dintr-un milion. Cai mai multi zic: “Ce mai conteaza? Sunt tratat ca un animal! Cesa-mi mai pese acum de cinste, de curatenie morala?! Mai are rost asta? Acum, cind totul e mizerie, cind totul e pierdut,fac si eu tot ce pot ca sa mai smulg macar o farima de la viata.” Aceasta ar putea fi reactia ta ajuns la necaz, ajuns la o catastrofa.

Ceea ce este ciudat, ceea ce arata, as zice, stofa deosebita din Iosif este faptul ca ajuns sclav,el totusi vrea sa ramina curat cu orice pret si cu orice risc. Si aceasta se vede in situatia in care el se vede ispitit de sotia stapinului sau. In Egipt Iosif ajunge sa fie luat de un stapin bun, care l-a vazut ca este frumos si inteligent si l-a pus administrator peste casa lui si peste averile lui. Lui Iosif i se ofera o noua sansa, iar sansa aceasta, dintr-o data se extinde si mai mult. I se ofera toate placerile vietii prin sotia stapinului sau. Dintr-o data viata ii suride,dintr-o data viata il imbie: “Vino!” Ce l-ar mai fi putut tine curat pe un asemenea tinar, aflat atit de departe de casa? Tatal lui i-a vorbit despre Dumnezeu, dar unde e Dumnezeu acum? L-a parasit, pentru ca uite, a ajuns rob in Egipt! Ce l-a tinut pe Iosif?

Ceea ce l-a tinut pe Iosif a fost o incredere nestramutata in promisiunea lui Dumnezeu. Iosif a stiut ca Dumnezeu i-a dat visele. Iosif a stiut ca va veni o zi cind fratii lui i se vor prosterne, asa cum i s-au prosternut snopii din vis. Iosif stia ca intr-o zi si tatal lui va veni si-i va cadea la picioare. I-a spus-o Dumnezeu intr-un vis. Iosif stia insa si mai mult, ca metodele lui Dumnezeu sunt teribil de ciudate. Si aceasta o vedem in capitolul 45:5, cind el se descopera fratilor sai si cind fratii lui sunt ingroziti. Cel pe care l-au vindut este in fata lor, mare demnitar, si acum ii va taia in bucati. “Nu intelegeti – le spune Iosif – nu intelegeti ca asa lucreaza Dumnezeu? Voimi-ati vrut raul, voi m-ati vindut. O fapta haina, o fapta groaznica, dar nu intelegeti ca pecalea aceasta, Dumnezeu a vrut sa ma duca in Egipt? Nu intelegeti ca prin aceasta El voia sa fiu eu aici la vreme de foamete?” Ceea ce a inteles Iosif a fost faptul ca Dumnezeu are cai ciudate. Dar oricit sunt ele de ciudate si oricit de mare pare sa fie tragedia, Dumnezeu este la lucru si-Si va tine promisiunea.

Vreau sa ma ocup putin acum de ispita aceasta la care este supus Iosif…

Cititi Partea II-a aici

Cum sa ne ajutam copiii sa nu-si piarda credinta? Iosif Ton video predica

preluat de la resurse crestine:

Autor: Iosif Ton   Resursa adaugata in 22/02/2008

Conceptia Seculara (Ateista)

 

Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

Am citit pentru prima data despre subiectul de fata de la o publicatie la care ma abonasem prin email numita Voxdeibaptist, Publicatia Baptista de Apologetica, editia de Aprilie, 2010.

Intr-un citat scurt din articol, Iosif Ton declara:

“Cu ceea ce am scris aici, eu arat clar ca nu sunt un pelagianist!”

Redau intreg articolul scris de Iosif Ton:

Un tinerel de la Oradea mă acuză de pelagianism și cere Uniunii Baptiste să mă declare eretic și sa-mi interzica sa mai predic în Bisericile baptiste din România. El este un calvinist declarat şi de pe această poziţie mă acuză de pelagianism, pe care el zice că îl găseşte în „Prefaţa” mea la cartea lui John Oswalt, „Chemaţi să fie sfinţi”, publicată la Editura Cartea Creştină în 2008. Cartea aceasta este arminianistă. Eu sunt baptist român şi cultul baptist român, prin Mărturisirea lui de credinţă, este arminianist, fiindcă afirmă că omul este liber să aleagă să răspundă chemării lui Dumnezeu şi să împlinească poruncile lui Dumnezeu sau să le respingă. Un calvinist nu crede în voinţa liberă a omului, ci într-o strictă predestinare divină.

Aşadar, faptul că am promovat o carte arminianistă nu este – în cultul baptist român – o erezie. Pentru un calvinist strict, arminianimsul este o erezie, dar calvinistul este liber să creadă ce vrea şi să scrie ce vrea, fără ca aceasta să ne deranjeze pe noi.

Ceea ce deranjează este neadevărul şi acuzaţiile nedrepte. Băieţelul acesta mă acuză de pelagianism şi acesta este un neadevăr, prin care mi se face o nedreptate.

Cititi mai departe raspunsul lui Iosif Ton.

Acuzatia  facuta de Domnul Florin Motiu a fost publicata in voxdeibaptist, dar, am regasit-o doar aici pe situl  Trezire Spirituala (Viorel C.).


Iosif Ton – predica de la Portland 02/01/2011 (Video si Transcriere)

In data de 02/01/2011 fratele Iosif Ton a fost invitat de Pastorul Nicki Pop sa predice la Philadelphia Romanian Pentecostal Church  in Portland, Oregon. Biserica are 1,200 de membri si are peste 2,000 de ascultatori la serviciile de Duminica seara (informatie de la situl bisericii).
http://vimeo.com/18523493
Multumiri lui Claudiu B pentru editare (video preluat de la Biserica Philadelphia).

Transcrierea predicii adaugata 01/11/2011

Iosif Ton dovedeste ‘Marinimie’! (La capitolul -Trasaturi de Caracter)

Cititi mai jos ce a scris Iosif Ton in cartea intitulata ‘Mesaje transmise la Radio BBC si Radio Europa Libera’  intre anii 1984-1990.

Citind veti vedea cum fratele Ton,  prin controversele din ultimile saptamini, traieste ceia ce predica si ne invata pe noi prin invataturile sale – Marinimie!

Puteti obtine cartea lui Iosif Ton de la Editura Cartea Crestina 2005 (Oradea)  sau la Romanian Missionary Society (Wheaton, Il, USA). Pentru o lista de aprox. 160 de carti de la ECC/RMS in Limba Romana click aici .

Extras din capitolul intitulat ‘Trasaturi de Caracter’ (p.153-154) (All bold emphasis below is mine)

Literal, a fi marinimos, inseamna a avea inima mare. In franceza si in engleza cuvintul este magnanimitate, care vine de la cuvintele latine magna anima, adica suflet mare. In limba romana noi folosim opusul acestei expresii cind spunem despre cineva ca e mic la suflet.

Imi aduc aminte de o predica tinuta cu zeci de ani in urma de pastorul Simion Cure de la Resita, un om de o mare tinuta morala dar si de un umor irezistibil. El a vorbit despre spiritul intolerant al multor oameni care zic: “Nu pot sa-l inghit pe cutare sau cutare.” Pentru a ilustra cum sunt acesti oameni, Simion Cure a amintit despre cineva care a inghitit soda caustica si aceasta i-a ars si i-a ingustat gitul. Literalmente, persoana aceasta nu putea sa inghita decit cu mare greutate. Si Simion Cure, cu umorul lui navalnic a continuat: “Si intre noi exista oameni care au inghitit soda caustica. Aceasta le-a ingustat gitul si de aceia ei nu pot sa inghita pe nimeni.

Opusul acestor oameni sunt oamenii caracterizati prin cuvintul romanesc “marinimie”: oameni cu inima larga, in care pot sa-i cuprinda pe toti, chiar si pe cei ce le fac rau.

Ce inseamna a fi marinimos? Vom ilustra prin citeva situatii. Cunoasteti istoria biblica a lui Iosif, care a fost vindut de fratii sai si astfel a ajuns sclav in Egipt? Dupa ani de zile in robie si in puscarie, Iosif este dintr-o data ridicat la rangul de prim-ministru al Egiptului. Dupa cei sapte ani de belsug, urmeaza ani de seceta, in care fratii lui Iosif vin si ei in Egypt sa cumpere piine. Si iata ca aici, Iosif, fratele lor pe care ei l-au vindut ca sclav, este prim ministru si ii are in mina. Intelegeti spaima lor cind Iosif le spune: “Eu sunt fratele vostru, Iosif!” (cf. Geneza : 45:4) Oricine altcineva in locul lui Iosif s-ar fi razbunat macar cu o vorba.

Alta ilustratie! Un om care cita vreme a fost sus ti-a facut zile amare, acum a cazut in dizgratie sau este bolnav si are nevoie de ajutorul tau. Si tu nici cu un cuvint nu-i amintesti de raul pe care ti l-a facut ci-i dai cu drag ajutorul de care are nevoie. Aceasta se numeste marinimie.

Inca o situatie ilustrativa! Daca iti greseste cineva si-ti cere iertare, tu poti sa ierti? A ierta pe cineva din toata inima se numeste marinimie.

Nu exista oameni perfecti pe pamintul acesta. Toti cei din jurul nostru au defecte. Toti gresesc, si adeseori greselile lor ne creeaza noua neplaceri, nervi, dureri si pagube. A te enerva si a reactiona cu manie la defectele si la greselile lor este un lucru firesc, natural. Asa e. Dar aceasta nu inseamna marinimie. Marinimie inseamna sa ii accepti pe oameni asa cum sunt, cu limitarile lor, cu defectele si cu greselile lor. A ingadui, a rabda, a iubi, in ciuda acestor lucruri, inseamna marinimie.

Cit de mare este inima ta? Cit de larga este ea? Cit cuprinde ea? Uita-te si masoara puterea ta de iertare, de toleranta, de rabdare, de biruire a raului prin bine, si aceasta iti va da masura marinimiei tale. Apoi uita-te la marinimia lui Isus fata de tine! Cind erai tu inca pacatos, El a murit pentru tine. Primeste marinimia lui Isus si aspira sa fii ca El! Aceasta este calea spre marinimie!

Iosif Ton predica – Oameni care prefera sclavia

Resurse Crestine ofera predica video (8 minute)

ca sa ascultati predica intreaga online sau sa descarci gratuit mp3/audio click

here.

Iosif Ton – Whose slave are you? Al cui sclav esti tu?

O predica in limba Engleza despre Persecutia si Trezirea Spirituala din Romania. Printre alte subiecte, Iosif Ton discuta problemele prezentarii  Evangheliei din Statele Unite si mesajul care a fost dat Romanilor pe vremea  persecutiilor comuniste. Discuta  si subiecte  ca de exemplu, ‘sclavul lui Isus Hristos’ (slave of Jesus Christ), ‘devotare’ (‘commitment -pentru care fratele Ton ne afirma ca nu are o traducere buna in limba Romana) si diferenta intre ‘valori’  (values) si  ‘principii’ (principles)

Brutal Persecution In Romania by Josef Tson, posted with vodpod

Predica, Iosif Ton – De ce s-a nascut Isus din fecioara?

Luca 1:26-38

În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într’o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea, şi a zis: ,,Plecăciune, ţie, căreia ţi s’a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei! Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i -a zis: ,,Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfîrşit.“

Maria a zis îngerului: ,,Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat? Îngerul i -a răspuns: ,,Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfîntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisaveta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrîneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună.

Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere. Maria a zis: ,,Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a plecat dela ea.

Iosif Ton – De ce s-a nascut Isus din fecioara?, posted with vodpod

Iosif Ton – Afirmatii

Am transcris dialogul fratelui Iosif Ton de la emisiunea ‘AlfaOmegaTV’ realizat de Tudor Petan in Decembrie, 2010.

Puteti sa vizionati video clipul pe care l-am mai postat aici.

Fratele Iosif Ton a fost un timp Profesor de Limba si Literatura Romana la clasele Ciclului II (de la clasa a V-a la cl. VIII-a). Ce impresioneaza este modul in care face explicatii pe intelesul tuturor. O bunica care poate nu a citit mult la viata ei sau un copilas de 7 ani, pot amindoi sa priceapa ce spune fratele Ton datorita limbajului folosit.

Pentru ca a trebuit convertita transcrierea  in formatul pdf, am avut constringeri de folosire a semnelor de punctuatie (ex.  ( ) ; ” ) si inca nu am gasit un software cu alfabetul Romanesc, sper sa dau de unul in viitor.

Cu toate acestea continutul interviului este extrem de folositor si merita citit.

Acestea sint afirmatiile Fratelui Iosif Ton (cititi transcrierea pentru detalii:

1 ) De ce trebuie sa dam intiietate  invataturii  Domnului Isus. (Pagina 1)

2 ) Nu e nici o contradictie intre invataturile Domnului Isus si ale apostolilor.   (P 1-2)

3 ) Crucea Domnului Isus nu este centrul. Centrul atentiei noastre este persoana Domnului Isus si invatatura Domnului Isus .(Teologia crucii P 2)

4 ) Cum defineste fratele Ton ‘mintuirea’. (P 3) Mintuirea este actul prin care El m-a eliberat de sub robia diavolului, si m-a invatat sa trec prin crucea Lui si sa  intru in relatia cu Sfinta Treime.

5 ) Poruncile Domnului Isus pot fi implinite fiindca cuvintele Lui sint incarcate cu putere. (P 4)

6 ) Problema fundamentala este ca noi nu luam in serios invatatura cu pacatul.

7 ) Poti sa te descalifici pentru mintuire. (P 6-8)

8 ) Ajungi sa stingi pe Duhul Sfint, staruind in stare de pacat (P 7-8)

9 ) Nu toti cei ce proorocesc sau fac semne si minuni vor fi mintuiti. (P 7-8)

10 ) Cind incetezi sa gindesti, mori si sunt tare  multi care dupa ce au iesit din scoala nu mai studiaza, nu mai descopar lucruri noi, si mor. Noi zicem s-au plafonat.

Optiunea 1 – Click  aici: Transcriere – interviu cu Iosif Ton

Optiunea 2 – Daca link-ul nu vi se deschide click aici pentru  transcriera interviului.

Next Newer Entries

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 6,360 other followers