VIDEO – 90.000 de creștini au fost uciși în 2016 – Creștinismul, cea mai prigonită religie în 2016

martyr-persecution-foto-deseret-news

Traducere AGNUS DEI: Un creștin a murit pentru credința  lui la fiecare șase minute, în 2016.

Centrul pentru Studiul creștinismului global:

  • Există între 500 de milioane și 600 de milioane de creștini care nu pot practica în mod liber credința lor creștină.
  • …In cele mai multe cazuri, ei au demonstrat în mod pașnic credința lor, de foarte multe ori persecutorilor lor, iertându-i și rugându-se pentru ei.

Citeste si Intoleranța religioasă și persecuțiile au afectat 215 milioane de creștini în 2016

Massimo Introvigne, director al CESNUR, Centrul de Studii asupra noilor religii, a dezvăluit concluziile într-un interviu la Radio Vatican, care marchează  Ziua Sf Ștefan, ce urmează după Crăciun și comemorează primul martir creștin.

El a spus că aproximativ 90.000 de creștini au fost uciși pentru credința lor, ceea ce insemnează un creștin la fiecare șase minute, în 2016.

În plus, există între 500 de milioane și 600 de milioane de creștini care nu pot practica în mod liber credința lor creștină.

Papa Francis a afirmat în repetate rânduri că există mai multi creștini martiri in lumea de astăzi, decât la începutul bisericii creștine în timpul persecuțiilor imperiului roman.

Acestea sunt cele mai recente statistici de la Centrul pentru Studiul creștinismului global.

Ele reprezintă de fapt o ușoară scădere de la cifra de 105.000 de decese în urmă cu doi ani.

Din cele 90.000 de decese, 70 la suta, sau 63.000, au fost uciși în conflictele tribale din Africa.

Centrul, cu sediul în Statele Unite, a inclus aceste cifre în statistici, deoarece ei cred că mulți dintre acești creștini au fost uciși după ce au refuzat din motive de conștiință de a lua armele pentru a lupta.

Alte 30 de procente, sau 27.000, au fost creștini care, au murit în atacuri teroriste, în distrugerea satelor creștine și în persecuții de guvern, cum ar fi în Coreea de Nord.

Introvigne a spus că a combinat statisticile din cel puțin trei diferite centre de cercetare din SUA precum și propria sa, CESNUR, care se bazează în Italia, și comparând statisticile din 102 de țări, a ajuns la estimarea cuprinsă între 500 și 600 de milioane de creștini care nu pot practica propria lor credință în libertate deplină.

Fără a dori să uit sau să minimalizez suferința membrilor altor religii, creștinii sunt grupul religios cel mai persecutat din lume”, a spus el.

El a fost de acord că unii oameni ar putea să conteste cifrele și susțin în schimb că au existat doar câteva mii sau chiar câteva sute de creștini care au murit pentru credința lor în 2016.

Introvigne a spus: „Atunci când discrepanțele sunt atât de mari, este clar că sunt numărate lucruri diferite.”

În cazul în care statisticile au fost doar despre cei la care li s-a dat o alegere directă – „Ori neagă credința ta sau pieri” – martirii s-ar număra la câteva sute.

În cazul în care sunt incluși, de asemenea, și cei uciși pentru anumite practici care au de a face cu credința lor creștină, cifrele se ridică la câteva mii.

Dar, dacă vorbești de  oamenii care sunt uciși într-un sens larg, pentru că sunt creștini, atunci vom ajunge la 90.000, sau un deces la fiecare șase minute”, a spus el.

In cele mai multe cazuri, ei au demonstrat în mod pașnic credința lor, de foarte multe ori persecutorilor lor, iertându-i și rugându-se pentru ei.

SURSA – http://www.christiantoday.com/article/one.christian.died.for.their.faith.every.six.minutes.in.2016/103495.htm

Creștinismul, cea mai prigonită religie în 2016

Creștinismul, cea mai prigonită religie în 2016 #JurnalTrinitas

Intoleranța religioasă și persecuțiile au afectat 215 milioane de creștini în 2016

persecutia-religioasa-foto-activenews

Organizația Open Doors USA a publicat miercuri, 11 ianuarie 2017, lista celor 50 de țări în care creștinii au fost persecutați pentru credința lor în anul 2016. World Watch List prezintă gradul de amploare al actelor de persecuție și intoleranță religioasă într-un top al acestor țări, disponibil pe opendoorsusa.org.

Open Doors USA raportează 21 de țări în care minoritatea creștină este persecutată în proporție de 100%. Astfel, aproximativ 215 milioane de creștini au avut de suferit pentru convingerea lor religioasă anul trecut.

Este al 25-lea an în care organizația realizează acest raport și, potrivit lui David Curry, CEO-ul Organizației, se înregistrează cea mai gravă situație de până acum.

Un creștin din 12 trăiește într-o zonă sau cultură în care creștinismul este ilegal, interzis, sau pedepsit. Totuși, lumea nu vorbește foarte mult despre valul șocant de intoleranță religioasă, spune David Curry, citat de christianpost.com.

Raportul înregistrează 1207 creștini uciși pentru credința lor, în afară de zonele Coreea de Nord, Irak și Siria, care se află pe locurile 1, 6 și 7 din alarmantul top. De asemenea, 1329 de locașe de cult au fost atacate sau distruse pe întreg globul în anul 2016.

Cele 21 de țări în care minoritatea creștină este persecutată, în proporție de 100% sunt Coreea de Nord, Somalia, Afganistan, Pakistan, Sudan, Siria, Irak, Iran, Yemen, Eritrea, Libia, Nigeria, Maldive, Arabia Saudită, India, Uzbekistan, Vietnam, Kenya, Turkmenistan, Qatar și Egipt.

În Coreea de Nord, o persoană poate fi încarcerată sau omorâtă doar pentru deținerea unei Biblii. Cetățenii acestei țări sunt forțați să creadă în familia conducătorului Kim Jong Un, ca singură divinitate. Mii de oameni au fost uciși sau trimiși în lagăre de „reeducare” pentru practicarea credinței lor.

În Somalia, deși puține persecuții sunt raportate, creștinismul este interzis. Există mici comunități, care își practică credința în ascuns, iar dacă sunt descoperite, creștinii sunt uciși fără vreun proces anterior. În Somalia toți cetățenii sunt înregistrați ca și islamiști, indiferent de credința lor.

Pakistan este cea mai violentă țară în ce privește opresiunea creștinilor. Aceștia sunt ținta ridiculizărilor și persecuțiilor publice. Poliția nu îi protejează corect și persecutorii se autoimpun.

Au fost arse din temelii orașe întregi, oameni au fost arși de vii, sunt tot mai multe fete violate și luate cu forța în căsătorie islamică, în încercarea adepților musulmani de a obține un loc în rai, prin această metodă de convertire, a spus Wilson Chowdhry, președintele Asociației Creștine Britanice din Pakistan.

Odată cu creșterea organizației teroriste Stat-Islamic în Orientul Mijlociu, sute de mii de creștini din Siria și Irak sunt nevoiți să-și părăsească locuințele pentru a nu fi uciși. Câteva mii de creștini, refugiați în tabere din Erbil sunt în totalitate dependenți de ajutoare umanitare.

Persecuțiile au crescut de la an la an, după ce în 2013 se anunța dublarea victimelor persecuțiilor creștinilor față de 2012, iar 2014 și 2015 au fost anunțați în presă drept cei mai sângeroși ani pentru creștini. În ultimii 14 ani topul celor de la Open Doors USA are pe primul loc Coreea de Nord, unde zeci de mii de oameni suferă pentru credința în Iisus Hristos.

SURSA – http://basilica.ro/raport-intoleranta-religioasa-si-persecutiile-au-afectat-215-milioane-de-crestini-in-2016/

Clik aici sau pe poza sa maresti harta – https://www.opendoorsusa.org/christian-persecution/world-watch-list/ (Sursa foto: aina.org)

world-watch-list-open-doors

Interviu cu misionari creștini care au petrecut luni de zile într-o închisoare iraniană

persecution-jail

Interviu cu trei creștini care au petrecut luni întregi într-una din cele mai grele închisori din lume au fost recent eliberați.  

Trei creștini care au petrecut luni întregi într-una din cele mai grele închisori din lume au fost recent eliberați. În vara acestui an, autoritățile iraniene i-au arestat pentru că ar fi întreprins activități misionare. Ei au discutat cu George Thomas, la câteva ore după eliberare.
Bahram Nasibov, Eldar Gurbanov și Yusif Farhardov știau că aveau de înfruntat o misiune riscantă în Iran: “În această misiune, ne așteptam ca Domnul să facă ceva nou, însă n-aveam nicio idee cum vor decurge evenimentele, la doar câteva ore după sosire.”

În 24 iunie 2016, trei bărbați din Azerbaidjan, vecinul din nord al Iranului, au organizat întâlniri secrete cu creștini iranieni. În acea dimineață, ei au părăsit capitala Baku și s-au îndreptat spre Astara, la granița dintre Iran și Azerbaidjan. Le-a luat cam o oră și jumătate până au trecut de graniță și au ajuns în siguranță în Iran, după care au luat un taxi și au mers 480 km spre sud, până în Teheran, capitala Iranului.
Farhadov era într-un apartament unde conducea un studiu biblic, când s-a auzit o bătaie puternică în ușă. Când am deschis, vreo 25 de oameni au dat buzna în apartament. Eldar Gurbanov a înțeles îndată că au dat de bucluc.

Am știut imediat că erau polițiști sau agenți guvernamentali fiindcă am avut experiențe similare în Azerbaidjan, când autoritățile făceau raiduri la întâlnirile noastre creștine.
După interogări, guvernul i-a acuzat că au încercat să-i convertească pe iranieni la creștinism, și i-au trimis la închisoarea Evin, cea mai temută închisoare din Iran.

Judecătorul ne-a spus că am putea petrece 10 ani în închisoare. În următoarele două luni, am fost ținuți în izolare. Am fost arestat de multe ori pentru predicarea Evangheliei, dar niciodată n-am fost la carceră. A fost o experiență pe care n-aș dori-o nimănui. O cămăruță rece, fără ferestre, fără pat, doar cu o chiuvetă.
Aceasta era cea de-a 12-a vizită a lui Nasibov în Iran.
M-am gândit că mi-aș putea petrece restul vieții în închisoare, însă n-am regretat niciodată plecarea în Iran.

Aceasta fiindcă, în 2003, Nasibov spune că Dumnezeu i-a pus o întrebare din cartea Isaia. El a întrebat: „Pe cine să trimit la națiuni?” Și eu am spus: „Iată-mă, trimite-mă.” De atunci, am încercat să nu ratez nicio ocazie de a predica Evanghelia în alte țări.
Pentru Farhadov, era prima vizită.

Înainte să plecăm, am visat de două ori că vom fi arestați. Firește, eram temător legat de călătorie, dar, în celula mea, Domnul mi-a reamintit visul și mi-a dat o promisiune din Psalmul 2, că El ne va da neamurile de moștenire. Asta mi-a dat speranță și tărie în suferință.

În mod constant au fost interogați și hărțuiți, dar nu și-au pierdut nicicând speranța.
Situația din închisoare era foarte dificilă. Așadar, pentru a o împiedica să mă afecteze emoțional și fizic, am început să mă rog și să cânt cu voce tare. Gardienii nu m-au oprit. Nu l-au oprit nici pe Farhadov din a cânta binecunoscutul cântec „Splendoare de-mpărat”.
În închisoare, ei au întâlnit un iranian creștin care a venit la credință cu ajutorul lui Saeed Abedini, pastorul american eliberat în ianuarie (reportaj la Mapamond Creștin), după ce a petrecut peste trei ani în închisoarea Evin.

Ne-am rugat cu el, am luat cina împreună și l-am ajutat să primească Duhul Sfânt. De fapt, eu obișnuiam să ascult știrile despre Saeed și a afla că am contribuit cu ceva la povestea lui Saeed e o reală binecuvântare.
La câteva zile după arestarea lor, Alexander Neretin, un pastor rus, a început o campanie pentru eliberarea celor trei.

Am făcut apel la organizații umanitare, creștine, pentru drepturile omului… S-au alăturat și biserici din Azerbaidjan și din țările vecine la încercarea de a obține eliberarea lor. Vreme de aproape două luni, ne-am rugat non-stop pentru frații noștri din Iran. Cu toții eram tare dornici să ne rugăm.
Apoi, ca prin minune, după cum spune Neretin, autoritățile iraniene au decis eliberarea pe cauțiune a bărbaților.

Neretin a plecat în Iran cu 85 000 de dolari pentru cauțiune. Câteva zile mai târziu, Nasibov, Gurbanov și Farhardov au zburat spre casă, liberi.

Primul guvernator creștin acuzat de blasfemie în Indonezia musulmană

indonezia-basuki-purnama-crestin-guvernator

Domnul Purnama a predat la școala duminicală. Este un creștin devotat. Dânsul luptă împotriva corupției. Este popular datorită acestui fapt…

Poliția din Indonesia a adus acuzații de blasfemie împotriva guvernatorului creștin al capitalei. În 2014, Basuki Purnama a fost primul creștin ales în funcția de guvernator al orașului Jakarta. Extremiștii din țara cu cei mai mulți musulmani spun că Coranul le interzice să fie conduși de un guvernator care nu este musulman. În timpul campaniei sale pentru alegeri, Basuki a spus recent că militanții musulmani au interpretat Coranul în mod greșit. Astfel, a fost acuzat de blasfemie, iar extremiștii au ieșit pe străzi. Corespondentul CBN Asia, Lusille Talusan explică ce se ascunde în spatele cazului.

Lucille Talusan: Domnul Purnama a predat la școala duminicală. Este un creștin devotat. Dânsul luptă împotriva corupției. Este popular datorită acestui fapt și pentru adoptarea unor politici reformiste. Este foarte îndrăgit, ar putea să câștige alegerile pentru funcția de guvernator din februarie.
Basuki mai poate candida pentru funcția de guvernator, însă poate face până la cinci ani de închisoare dacă este condamnat pentru blasfemie.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 646 – 4 decembrie 2016. Ultimele stiri crestine.

CITESTE si – Mii de musulmani vor arestarea guvernatorului creștin al capitalei Indoneziei

Biserica persecutată – situația critică a creștinilor din teritoriile ocupate de SIIL

Siria razboi civil  3

…Auzim că au loc tot mai multe răstigniri. Auzim că băieți tineri sunt uciși.

Este absurd, dar istoria se repetă. Un mare aliat al creștinilor alungați și persecutați în Orientul Mijlociu, în prezent, este comunitatea evreiască.

Liderii mondiali, autorii de pe linia de front și organizațiile umanitare creștine, au tras semnalul de alarmă cu privire la situația critică a creștinilor din teritoriile ocupate de SIIL.

John Kerry: Gruparea SIIL este responsabilă pentru genocidul grupurilor în zonele pe care le controlează printre care yazidiții, creștinii și musulmanii shia.

Tom Doyle: Auzim că au loc tot mai multe răstigniri. Auzim că băieți tineri sunt uciși.
Johnne Moore: Suntem martorii unei crize care are loc o dată la 2.000 de ani. Nu exagerez când spun că putem vedea eliminarea creștinismului în locul unde a fost înființat.

Deși Biserica din Orientul Mijlociu este victima genocidului, unii sunt de părere că Biserica din Occident ar putea să se implice mai mult și fie alături de ceilalți credincioși. Activistul creștin Johnnie Moore a lucrat alături de personalități de marcă, ca Mark Burnett și Roma Downey pentru a atrage atenția asupra acestei tragedii.

Johnnie Moore: Nu vrem să vedem, așa cum nu am vrut să vedem nici Holocaustul, genocidul din Rwanda, din Bosnia sau din Armenia. Nu ne învățăm minte. Însă este scandalos și vrednic de dispreț faptul că deși noi, creștinii, suntem cea mai puternică comunitate religioasă din lume, Biserica nu ia atitudine așa cum ar putea.

Unii sunt de părere că în bisericile americane, cei de la amvon sunt cei care nu trec la acțiune și nu cei din bănci.

David Barton: În America, cei de la amvon au fost mai tăcuți privind această problemă decât semenii lor din lume.

Istoricul David Barton a colaborat cu operatorul de sondaje de opinie George Barna și au efectuat un sondaj național în rândul creștinilor conservatori. Ei i-au chestionat pe pastori și pe enoriași cu privire la 22 de subiecte. Pe lista de interese speciale, enoriașii au pus pe locul al doilea persecuția religioasă. 86% dintre enoriași au dorit mai multe informații cu privire la acest subiect. Același subiect nici măcar nu a apărut pe lista pastorilor ca un posibil subiect despre care să vorbească congregației.
David Barton: 86% dintre americanii creștini vor să afle informații despre acest subiect, iar pastorii nu doresc să vorbească despre acest subiect. Există o diviziune între cele două părți cu privire la tema persecuției. Dacă s-ar vorbi despre acest subiect, s-ar face ceva în această privință. Tocmai de asta au nevoie creștinii din Orientul Mijlociu. Au nevoie de ajutor din afară. Nu se pot salva, au nevoie de ajutor din afară.

Oamenii ca această femeie creștină au nevoie de ajutor. SIIL a năvălit peste Irak, ea și familia ei au părăsit satul lor, Kirkuk.

Refugiată creștină: Până acum nici nu ne-am imaginat că ni se poate întâmpla așa ceva. E ca un coșmar. Am avut o viață obișnuită, confortabilă când, deodată, totul s-a schimbat.
A fost schimbat de teroriști, al căror scop este mortal.

Refugiată creștină: Ei nu vor creștini în Irak. Ei vor să îi ucidă, să îi alunge sau să îi constrângă să devină musulmani.

Tom Doyle, care lucrează cu Biserica persecutată de ani de zile spune că Biserica trebuie să își deschidă inima și ochii.

Tom Doyle: Avem nevoie de pastori care să își exprime părerea. Aceasta este familia voastră. Știu cum este, deoarece am fost pastor timp de 20 de ani. Câteodată ești prea preocupat de problemele din biserică, însă suntem conectați cu lumea în totalitate. Și eu fac parte din familie. Poate se închină puțin mai altfel, poate arată altfel, vorbesc o altă limbă, însă Îl iubesc pe Isus din toată inima.

În mod ironic, comunitatea evreiască umple vidul.
Johnnie Moore: Este absurd, dar istoria se repetă. Un mare aliat al creștinilor alungați și persecutați în Orientul Mijlociu, în prezent, este comunitatea evreiască. Comunitatea evreiască vede cum se repetă istoria. Centrul Simon Wiesenthal s-a specializat în studiul genocidului, care a spus pentru prima dată că este vorba de genocidul creștinilor.

David Barton: Rabinii evrei au spus că apreciază susținerea Israelului, însă creștinii trebuie salvați, trebuie oprit acest genocid. Este uimitor faptul că evreii care au trecut printr-o astfel de experiență, spun americanilor, creștinilor să se trezească, că trebuie să-i salveze pe creștinii care trec prin holocaustul prin care au trecut și ei. Această declarație este impresionantă având în vedere că vine din partea evreilor care au trecut prin această experiență și spun creștinilor să se trezească, că a venit rândul lor.

Johnnie Moore: Trebuie să-i ajutăm pe acești oameni așa cum sperăm că cineva ne va ajuta pe noi. Trebuie să ne rugăm pentru ei așa cum sperăm că cineva se va ruga pentru noi. Trebuie să dăruim acestor oameni așa cum sperăm că cineva ne va da nouă și trebuie să îi apărăm așa cum sperăm că cineva ne va apăra pe noi.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 645 – 27 noiembrie 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Ei, de care lumea nu era vrednica… Macelul din Adra Al-Ummaliya – Barbati crestini arsi de vii si 250 de copii zdrobiti

syrian-refugees-breaking-through-border-into-turkeyfoto

refugiati sirieni la granita Turciei incearca sa scape de persecutiile ISIS

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –

ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. – Evrei 11:36 – 38

TRADUCERE AGNUS DEI – SURSA Christian Post

O femeie siriana a povestit in detalii infioratoare despre modul în care jihadiștii statului islamic au ucis sute de copii din satul ei și au executat pe fiul ei, după ce a refuzat să-si nege credința în Isus Hristos.

In timpul unui interviu cu organizatia pentru drepturile omului, Drumuri de Succes, care isi are sediul  în California de Sud, mama siriana Alice Assaf, care provine din suburbia Damascului Adra Al-Ummaliya, a descris modul în care militanții loiali grupului terorist ISIS, au venit în orașul ei în urmă cu doi ani și au savarsit un măcel nemilos și barbar.

Potrivit lui Assaf, militanții au preluat orașul ei în jurul orei  6 dimineata, într-o zi în care soțul ei a fost plecat în Damasc.

„Membrii a 200 de familii diferite au fost uciși chiar în fața ochilor noștri”, a declarat Assaf, potrivit traducerii în limba engleză furnizată de Drumuri de Succes într-un videoclip pe YouTube. „I-au împușcat. Am fost martori la omorarea  atâtor de mulți. Așa că le-am spus copiilor mei (și ma gandeam) ca ar fi mai bine pentru noi să murim în propria noastră casă, astfel încât ceilalți membri ai familiei noastre sa ne cunoasca soarta. Când am ajuns acasă, o persoană mi-a spus … „ISIS omoară creștini.”

Ea a spus că militanții mai întâi au masacrat pe creștini și apoi au mers după personalul armatei siriene.
Dar, în loc să stea în propria lor casă, dupa cum au vrut inițial, o vecina s-a oferit să lase pe Assaf și copiii ei sa stea în casa ei pentru o noapte.

„Noi am stat cu ei pentru o perioadă scurtă de timp, apoi ne-am decis să fugim. Am rugat pe un vecin musulman  sa ne salveze în orice mod posibil. A fost de acord să mă ajute și ma uitam pe drum pentru o oportunitate de a scăpa, dar drumul nu a fost niciodată suficient de sigur „, a explicat Assaf. „Trecătorii au fost uciși in mod sistematic. Așa că am rămas cu vecinul nostru.”

Putin mai târziu, Assaf a primit vestea că militanții au masacrat cel puțin șase bărbați și aproximativ 250 de copii  la o brutărie din apropiere.
„Mai târziu, am auzit că militanții au apucat șase bărbați puternici care lucrau la brutărie și i-au ars de vii aruncandu-i în interiorul cuptorului”, a explicat ea. „După aceea, au prins 250 de copii (sub 4 ani)și i-au frământat ca pe aluat în mașina de aluat de panificație.”

Dar cand militanții au descoperit că armata siriană au plănuit sa-i împinga afară din oraș, Assaf a spus că militanții au început să arunce copii de pe balcoane, ca un mijloc de a încerca să descurajeze armata de a intra în oraș.

În timp ce atenția militanților s-a mutat spre a ucide personalul armatei siriene, Assaf a spus că doi soldați au venit la casa ei in cautare de refugiu.
„Doi soldați au intrat în casa mea și i-am spus fiului meu că am putea fi uciși din cauza soldaților care se ascund în casa noastră. Fiul meu a răspuns:.” Prefer să mor decât sa fug, ” isi amintea Assaf. „Deci, atunci când ISIS a percheziționat clădirea închiriată unde locuim, vecinul meu venit și a spus fiului meu să folosească un nume musulman,” Khaled. ” Dar el a spus: „Nu. Nu. Nu vreau să mor cu numele” Khaled. ‘ ”

„Fiul meu mi-a spus:” Nu, mamă, nu vreau să mor cu o identitate care nu-i a mea. Prefer să mor cu numele de George, „a continuat Assaf. „I-am cerut  apoi fiului meu să se ascundă, dar el a refuzat și a spus:” Eu nu vreau să mă ascund.  Tu ești cea care ma învățat să urmez ceea ce a spus Hristos: „Dar de oricine se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu înaintea  Tatălui meu, care este în ceruri,” (Matei 10:33).

Din nefericire, Assaf și familia ei au fost trădați de vecini care au informat grupul militant că soldații s-au ascuns în casa lor.

„Deci, ei au pătruns în casă ca niste nebuni și au arestat pe fiul meu”, a explicat ea. „I-au spus că nu-l vor omorî dacă isi abandoneaza religia. Dar, el le-a zis:” Eu nu voi abandona religia mea niciodata.” Așa că, au început să-l bată în camera de oaspeți. ”

Assaf a spus că in timp ce a auzit țipetele fiului ei venind din cealaltă cameră, s-a rugat ca militantii sa traga in fiul ei, ca sa nu mai trebuiasca să îndure suferința dureroasă și chinuitoare asa cum mulți alții din oraș au trebuit să o îndure.

„L-au dus in curte și l-au împușcat. Și l-au omorât”, a spus Assaf, in timp ce lacrimile au început sa curgă pe fața ei. „Eu mă consolez de faptul că a murit un adevărat creștin.”

Assaf a spus că ea încă nu știe unde a fost îngropat fiul ei.
„Armata l-au îngropat într-o groapă comună, deoarece au fost mulți oameni morți”, a spus ea. „Da, mulți au fost uciși. Am continuat să caut  pe fiul meu în spitale timp de două luni, în speranța să-l găseasc printre cadavre. M-am dus din nou si din nou să-l caut și nu am renunțat la speranță până când s-a confirmat moartea sa cu un timp în urmă. Dorinţa mea a fost să găsesc trupul său și sa-l îngrop eu. ”

A Mothers Story On the Brutality of ISIS and the Loss of Her Son [English.Sub]

Alice Assaf shares her poignant story about her late son and the horrific events that led to his death.

Soția unui misionar in Turcia îi iartă pe criminalii soțului ei

tilman-geske-martyred-missionary-in-turkeyTrei bărbați creștini au fost torturați și uciși în urmă cu un deceniu în Turcia. Acum, un tribunal turc i-a condamnat la închisoare pe viață pe cei cinci bărbați responsabili. Verdictul mult așteptat a fost șocant, însă lupta pentru dreptate nu s-a terminat. Bărbații au fost liberi până acum câteva zile, și au făcut recurs.
Un cetățean german Tilmann Geske a fost unul dintre bărbații uciși cu brutalitate în 18 aprilie 2007. După evenimentul îngrozitor, soția lui, Susanne, i-a iertat în public pe ucigașii soțului ei. Fapta ei bună a uimit națiunea predominant musulmană a Turciei. Prin Skype, este cu noi Suzanne Geske. Ne bucurăm să te avem în emisiune. Susanne, cum sunteți, tu și copiii?

Susanne Geske: Îți mulțumesc mult, suntem bine.
Cei cinci bărbați responsabili pentru uciderea soțului tău au fost condamnați la închisoare pe viață. Care e părerea ta despre cei nouă ani în care ai așteptat să se facă dreptate? Cum te simți?
Susanne Geske: Ne simțim ușurați, am așteptat prea mult să se facă dreptate.

Data trecută am fost dezamăgiți, însă acum chiar s-a făcut dreptate. Este foarte bine că totul s-a sfârșit.
Susanne, poți să ne vorbești despre procedura de vindecare prin care ai trecut în ultimii nouă ani?
Susanne Geske: La început chiar nu am înțeles nimic. Am fost înconjurată de mulți oameni. Acest lucru m-a ajutat să trec prin fazele acelei perioade. În mare parte am citit Biblia, m-am rugat și am citit Psalmii, mai ales Psalmul 119 și cartea lui Iov. M-au ajutat mulți oameni să depășesc problemele zilnice. M-au ajutat să iert oamenii și să nu îi judec.

Te-ai gândit să te întorci cândva în Turcia?
Susanne Geske: Da. Sunt aici pentru fiica mea.
De ce ai vrea să te întorci? Este țara în care cinci bărbați l-au ucis pe soțul tău. De ce vrei să te întorci?
Susanne Geske: Iubesc localnicii. Îmi place țara. Chiar vreau să mă întorc acolo.
Copiii au crescut și sunt la facultate în Germania. Ei cum sunt?
Susanne Geske: Sunt bine. Fiica cea mare este în Ankara, Turcia, învață să devină profesoară de engleză. Fiul meu este la München, și este bine. Fiica cea mai mică este cu mine aici, la Frankfurt și mai are puțin până termină liceul.

Cu câteva zile după atac i-ai iertat în public pe ucigașii soțului tău. Ce te-a îndemnat la acel gest?
Susanne Geske: Datorită Domnului Isus Hristos. Mi s-a spus să spun ceva la televizor. Am spus că nu pot. Apoi am spus o rugăciune scurtă. Domnul mi-a spus să îi iert în public și așa am făcut.
Creștinii din Orientul Mijlociu suferă din cauza credinței lor. Tu cunoști cum e să fii persecutată. Cum te rogi pentru musulmani?

Susanne Geske: Mă rog să ajungă să cunoască dragostea lui Dumnezeu, să vadă că Dumnezeu, Allah, este iubire, și că îi iubește. Aceasta este rugăciunea mea cea mai mare.
Bine, Suzanne. La nouă ani după uciderea soțului tău, tu continui să proclami Evanghelia lui Isus Hristos. Îți mulțumesc pentru interviu.
stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 639 – 16 octombrie 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Pakistan: Proces în apel la Curtea supremă al creştinei Asia Bibi, condamnată în primă instanţă la pedeapsa cu moartea pentru blasfemie

asia-bibi-pakistan-www-papaboys-org

Avocaţii femeii, aflată de şase ani sub ameninţarea execuţiei, vor cere anularea pedepsei cu moartea.

La 8 noiembrie 2010, Asia Bibi (45 ani), provenind dintr-o familie săracă şi mamă a cinci copii, a fost condamnată la spânzurătoare de un tribunal din Nankana (est), pentru că ar fi proferat blasfemii împotriva profetului Mahomed, acuzaţie ce i-a fost adusă de consătence musulmane.

12e16-pk-asiabibi-familyÎn şase ani de bătălie judiciară, cazul său a devenit emblematic pentru derivele legislaţiei care reprimă blasfemia în Pakistan, adesea folosită, potrivit contestatarilor, pentru a regla conflicte personale prin difuzarea unor false acuzaţii, minoritatea creştină fiind afectată în mod special.

După respingerea mai multor recursuri, dacă cei trei judecători vor confirma joi pedeapsa cu moartea, ultima speranţă pentru Asia Bibi ar fi o cerere de graţiere către preşedinte.

Este rar ca tribunalele să arate clemenţă în cazurile de blasfemie, dar niciun condamnat pentru această infracţiune nu a fost până acum legal executat.

În cazul anulării condamnării, notează AFP, este posibilă izbucnirea de violenţe, unele grupuri considerând acest dosar ca o luptă pentru „sufletul” Pakistanului, în timp ce statul este prins între respectarea drepturilor omului şi presiunea grupurilor extremiste.

Citeste mai mult – http://www.stiripesurse.ro/masuri-de-securitate-sporita-in-ziua-recursului-unei-femei-crestine-acuzata-de-blasfemie_1157461.html

Citeste si –

Statul Islamic a decapitat si a crucificat 12 MISIONARI CRESTINI indigeni, 9 BARBATI, doua FEMEI si un BAIAT de 12 ani dupa ce i-a brutalizat

foto-religious-freedom-coalition-isis-a-decapitat-si-a-crucificat-11-misionari

8 M-am uitat* şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să** ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi† cu fiarele pământului.
9 Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar* sufletele** celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina† Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii†† pe care o ţinuseră.
10 Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până* când, Stăpâne, Tu, care** eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti sㆠjudeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
11 Fiecăruia din ei i s-a dat o haină* albă şi i s-a spus să** se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

Apocalipsa 6

TRADUCERE AGNUS DEI – SURSA Christian Post

Atunci când cele opt victime au fost forțate să stea în genunchi pentru decapitarea lor, toți cei opt s-au rugat cu voce tare.

Doua dintre cei 11 misionari erau femei care erau în vârstă de 29 și 33 de ani. Înainte ca femeile sa fie decapitate, au fost violate în public și bătute de militanți. De-a lungul abuzului lor, femeile s-au rugat în mod continuu. Una dintre femei se uita în sus și părea  aproape să zâmbească, rostind numele,” Isus! „

Militanții statului islamic în Siria au torturat și au ucis un băiat în vârstă de 12 ani, împreună cu 11 misionari creștini indigeni, după ce au refuzat să-și părăsească țara sau să renunțe la Hristos.

Conform  misiunii de ajutor din Virginia ‘Christian Aid’, un grup care a fost în contact cu directorul misionarilor uciși, toate cele 12  victime au fost capturate în 7 august într-un sat de la marginea orasului Aleppo.

Trei săptămâni mai târziu,  militanții Statului Islamic au pus la îndoială  faptul că ei s-au convertit de la Islam când au devenit creștini, o infracțiune care se pedepsește cu moartea în conformitate cu codul legal al statului islamic. Cei 12 captivi creștini au fost sinceri și au recunoscut că ei erau musulmani odată.

Jihadistii  solicitau ca cei 12 captivi să se reconvertească la islam, dar creștinii au afirmat că nu vor renunța la dragostea lor pentru Hristos.

La data de 28 august militanții i-au împărțiți pe cei 12 captivi în două grupuri. Un grup de patru, care a inclus liderul in varsta de 41 de ani, echipa, fiul său, în vârstă de 12 ani și alți doi muncitori ai ministerului, au fost duși la un sat pentru interogatoriu. În aceeași zi, ceilalti opt captivi au fost chestionați într-un alt sat.

În alt sat, militanții au început să interogheze lucrătorii misiunii si pe fiul și liderul echipei – care a contribuit la plantarea a nouă biserici de casă în zonă.

După ce creștinii au refuzat să renunțe la Hristos si ei au explicat militanților SI caci Dumnezeu doreste ca ei să rămână în zonă pentru a împărtăși Evanghelia, cei patru au fost torturați și crucificat în fața unei mulțimi. Liderul misiunii a explicat, de asemenea, că cele patru victime au fost lăsate să moară alături de pancarde pe care i-a identificat ca fiind „infideli”.

„Toți au fost grav brutalizați și apoi răstignit”, a spus liderul misiunii, care a antrenat toți lucrătorii pentru misiunea de evanghelizare. „Ei au fost lăsati pe crucile lor timp de două zile. Nimanui nu i-a fost permis sa-i dea jos.”

Dar, înainte  ca cei patru creștini sa fie răstigniți, militanții au taiat vârfurile degetelor ale băiatului și au forțat pe tatăl său să privească.

„In fata liderului echipei și rudele din mulțime, extremiștii islamici au taiat vârfurile degetelor băiatului și l-au bătut sever, spunând tatălui său ca s-ar opri tortura numai dacă el, tatăl, s-ar converti inapoi la Islam.” „Când liderul echipei a refuzat, rudele au spus, militanții ISIS, de asemenea, l-au torturat și pe el și pe ceilalți doi muncitori ai misiunii si  i-au bătut. Cei trei bărbați și băiatul, apoi si-au întâlnit moartea lor prin răstignire.”

Cei  alți opt misionari care au fost chestionați într-un alt sat si au fost decapitați după ce au refuzat să se convertească la Islam. Doua dintre cei 11 misionari erau femei care erau în vârstă de 29 și 33 de ani. Înainte ca femeile sa fie decapitate, au fost violate în public și bătute de militanți. De-a lungul abuzului lor, femeile s-au rugat în mod continuu.

Atunci când cele opt victime au fost forțate să stea în genunchi pentru decapitarea lor, toți cei opt s-au rugat cu voce tare.

„Sătenii au spus unii se rugau în numele lui Isus, alții au spus ca unii se rugau Rugăciunea Domnului Isus, iar alții au spus ca unii dintre ei a ridicat capul să-si predea duhul lor lui Isus”, a explicat directorul ministerului. „Una dintre femei se uita în sus și părea  aproape să zâmbească rostind numele,” Isus! ”

Dupa ce cei opt au fost decapitați, corpurile lor fără cap au fost agățate pe cruci.

„Ei au continuat să se roage cu voce tare și il vesteau pe Isus pana la ultima suflare”, a spus directorul. „Ei au făcut acest lucru în fața sătenilor ca o mărturie pentru alții.”

Astfel, după cum continuă să câștige controlul asupra mai multor zone din Siria, foști musulmani sunt în pericol de a fi uciși și agresați de către grupul terorist pentru încălcarea legii apostaziei Califatului. Dar, potrivit directorului ministerului, astfel amenințarea persecuției nu este oprirea musulmanilor din întorcându-se spre Isus.

„Ceea ce se întâmplă este tot mai mulți oameni sunt mântuiți”, a spus el. „Lucrarea este în creștere. În trecut, ne rugam pentru ca o singură persoană  musulmana sa vina la Domnul. În acest moment, atâtia musulmani vin la Domnul că abia ne putem descurca slujindu-le.”

Crimă „pentru onoare“: un pakistanez şi-a ucis sora pentru că s-a măritat cu un creştin

Un tânăr pakistanez musulman din Lahore şi-a împuşcat mortal sora mai mică  pentru că s-a măritat cu un creştin.

Mubeen Rahju, 24 de ani, nu este afectat de crima pe care a comis-o acum o lună. Dimpotrivă, el susţine că astfel a spălat onoarea familiei sale, care ar fi fost pătată de sora sa Tasleem, 18 ani, după ce s-a măritat cu un creştin. Tânărul pakistanez spune că i-a dat o şansă la viaţă surorii sale, dar aceasta a refuzat să-i urmeze sfatul. Potrivit lui, adolescenta ar fi fost obligată să jure cu mâna pe Coran că nu se va căsători cu acel bărbat. „Dar ea nu m-a ascultat“, şi-a justificat tânărul din Lahore crima.

Capul familiei, Mohammed Naseer Rajhu, susţine fapta fiului său. „Familia mea este distrusă. Totul este distrus din cauza ruşinii aduse de fată“, a declarat el. Numărul crimelor „pentru onoare“ a crescut în ultimii ani în Pakistan. În 2015, 1.184 de persoane au fost ucise „din onoare“ în această ţară din sudul Asiei, faţă de 869 în 2013.

SURSA – Adevarul.ro

„Este prea tarziu” – Vestul Africii este in pragul unei catastrofe umanitare, anunta oficialii ONU. 65.000 de oameni ar putea muri de foamete

west-africa-famine-foto-dailymail-co-uk

Doamne, ai mila! (FOTO Daily mail UK

(ABC News USA spune ca 18 milioane de africani din 8 tari ale Vestului African din care 3 milioane copii sunt in pericol de moarte din cauza foametei in urma secetei din anul acesta. Unii oameni pur si simplu manaca doar frunze fierte.)

Militanti ai Boko Haram au ucis aproximativ 15.000 de persoane si au provocat stramutarea a peste doua milioane in cursul celor sapte ani de insurgenta.

Vestul Africii este in pragul unei catastrofe umanitare, anunta oficialii ONU. Zeci de mii de oameni ar putea muri din cauza actiunilor jihadistilor Boko Haram. „Este prea tarziu”.

Aproximativ 65.000 de persoane se afla intr-o situatie de ‘catastrofa’ sau de ‘faza a 5-a’, potrivit unei evaluari a IPC, sistem de recunoastere clasificat privind declararea starii de foamete.

‘Tragedia folosirii cuvantului care incepe cu litera f (famine – foamete, n.r.) este ca atunci cand o faci este prea tarziu „, a declarat Toby Lanzer, care a lucrat, de asemenea, in Sudanul de Sud, la Darfur si in Cecenia.

Militanti ai Boko Haram au ucis aproximativ 15.000 de persoane si au provocat stramutarea a peste doua milioane in cursul celor sapte ani de insurgenta si lanseaza inca atacuri in pofida faptului ca au fost alungati din mari parti din teritoriul pe care il controlau in 2014.

Citeste mai mult aici – http://stirileprotv.ro/

Genocidul împotriva creștinilor din Irak – o realitate zilnica

genocide-in-iraq

FOTO myocn.net

Cea mai mare criză umanitară a erei noastre se desfășoară în Orientul Mijlociu, unde mii de creștini se confruntă cu genocidul. Videoclipul arată cum înarmați fiind, membrii SIIL împușcă creștini într-o zonă aridă. Ilustrează și ucigașii SIIL decapitând creștinii pe o plajă.

Maryam El Zakhm: Fiica mea are coșmaruri și începe să urle în mijlocul nopții: „Vin să ne omoare!”
Unele dintre cele mai vechi artefacte și biserici creștine au fost distruse cu sălbăticie.
Teroriștii au încercat să șteargă moștenirea creștină a orașului Maaloula, trăgând cu armele în icoane. Au folosit cuțite pentru a profana imaginea Ultimei Cine.

Un grup intitulat „In Defense of Christians”, a organizat evenimente timp de trei zile în Washington. Aceste evenimente au fost nu doar pentru a-i provoca pe dătătorii de legi să acționeze, ci pentru a discuta totodată despre implicarea creștinilor americani.
Aram Hamparian: Din păcate, lucrurile se înrăutățesc în Irak, Siria, chiar și în Lebanon. Observăm o îngreunare a situației creștinilor. Încă n-am depășit acest punct critic și nu vedem încă progresul pe care ne dorim să-l vedem.

Liderii „In Defense of Christians” spun că cea mai bună soluție pentru încetarea persecuției creștinilor din Orientul Mijlociu e de a aduce situația la cunoștința creștinilor americani, care mai apoi să pledeze pentru frații și surorile lor.

Andrew Doran: Ceea ce au spus creștinii din Orientul Mijlociu e că odată ce problema va ajunge în mâinile creștinilor americani, situația lor se va schimba și creștinismul va fi salvat.
Doran sugerează că bisericile americane pot să ajute adoptând o familie de refugiați, sponsorizând călătorii spre zone mai sigure din Orientul Mijlociu sau solicitând ajutorul oficialităților, ca acestea să ofere locuri sigure pentru cei afectați.

Andrew Doran: Ar putea face apel la membrii Congresului sau la deputați, spunând că lor le pasă de situația din Orientul Mijlociu. Cred că ar fi bine ca liderii evanghelici să viziteze zonele afectate, taberele de refugiați și taberele celor deportați, arătând astfel creștinilor că le pasă de ei, urmând apoi să găsească soluții umanitare și politice pentru problemele cu care se confruntă.
IDC și alte grupuri sunt de părere că dacă suficienți membri din Congres luptă în acest scop, atunci administrația va fi obligată să acționeze.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 636 – 25 septembrie 2016. Ultimele stiri crestine:http://alfaomega.tv/stiri

Rebeli Musulmani au Masacrat Creștini din Republica Centrafricană

Traducere Agnus Dei – SURSA – http://www.christianheadlines.com/blog/muslim-rebels-massacre-christians-in-central-african-republic.html

Militanți musulmani au masacrat vineri 16 septembrie, 26 de civili într-un sat predominant creștin din Republica Centrafricana, acesta fiind unul din cele mai grave asedii de violenta din țară  din ultimele luni, au declarat surse.

Rebelii din fostul grup Seleka au atacat satul Ndomete, aproximativ 220 de mile (354 km) nord de capitala Bangui, seara la ora 20, ducandu-se din casa în casa cautand si ucigand pe creștini, a declarat o sursă din tara vecina, Republica Democratică Congo, publicatiei Morning Star News.

FOTO uca.edu

FOTO uca.edu

Luptele dintre Seleka, desființată oficial în 2013, și militia crestina”anti-Balaka” au crescut în ultimul an, dar guvernul si oficialii Natiunilor Unite au declarat ca atacul de vineri a atintit civilii. Violența dintre militiile musulmane și creștine a lovit în apropiere de Kaga-Bandoro, unde misiunea de menținere a păcii a Natiunilor Unite din Republica Centrafricana a reusit sa reprimeze violența week-endul trecut, dar cu toate acestea un lider creștin din acea zona, pune sub semnul întrebării capacitatea țării de a aduce ordine.

„Dacă guvernul nu va intari securitatea, atunci noi va trebui să ne apărăm”, a spus el. „Nu vom ramane tacuti, in timp ce frații noștri sunt omorati”

Ostilitatile dintre musulmani și creștini s-au înrăutățit în 2013, când Seleka a demis presedintele de atunci, Francois Bozize și  a instalat pe Michel Djotodia, un musulman. Djotodia a anunțat desființarea grupului Seleka în septembrie 2013, dar de-atunci rebelii s-au dezlantuit în întreaga țară, omorând creștini și dușmani politici, ceea ce a adus la formarea milițiilor creștine pentru a le contracara.

Human Rights Watch (Supravegheatori ai Drepturilor Omului), au documentat execuții, violuri și jefuiri de către fostii luptători Seleka. La 28 mai 2014, rebelii au ucis 11 persoane într-un atac cu grenade si impuscaturi, la Biserica Fatima din Bangui.

În luna februarie, fostul prim-ministru Faustin-Archange Touadera a fost ales președinte, aducând speranța că conflictele politice și religioase se vor prăbuși, dar rebelii și luptătorii militiilor  sunt încă activi în afara capitalei.

Traducere Agnus Dei – SURSA – http://www.christianheadlines.com/blog/muslim-rebels-massacre-christians-in-central-african-republic.html

China a arestat 300 de avocati pentru drepturile omului

china-a-arestat-300-de-avocati-pentru-drepturile-omului FOTO ICC

Trad. Agnus Dei – Sursa persecution.org

De peste un an, guvernul chinez condus de președintele Xi Jinping a desfășurat o campanie agresivă împotriva avocaților pentru drepturile omului, asistenții acestora, precum și „mișcarii de apărare a drepturilor” pe care o reprezintă. Efortul a  culminat luna trecută cu condamnarea a patru avocați și activiști in urma unor procese de judecata ridicule.

Începând cu luna iulie 2015, punctul de pornire al ultimei represiuni, peste 300 de avocați și activiști au fost luati în custodia poliției. Cei mai multi au fost ulterior eliberați în urma  perioadelor diferite de detenție, abuz, și interogare. Tulburator este insa faptul ca 19 din ei au rămas în arest un an mai târziu, inclusiv 15, care se confrunta cu serioase acuzații motivate politic de „subminare” sau „incitare la subversiune.” In acest context, avocatul proeminent Zhou Shifeng și activistul Hu Shigen au fost condamnați la șapte și respectiv șapte și ani și jumătate de închisoare, la începutul lunii august. Impactul pedepsei lor ajunge mult dincolo de comunitatea juridică, generând consecințe negative pentru clienții lor și  mai important pentru libertatea din China.

ENGLISH

For over a year, the Chinese government led by President Xi Jinping has pursued an aggressive campaign against human rights lawyers, their assistants, and the larger “rights defense movement” they represent. The effort came to a head last month with the conviction of four lawyers and activists after farcical trials. For over a year, the Chinese government led by President Xi Jinping has pursued an aggressive campaign against human rights lawyers, their assistants, and the larger “rights defense movement” they represent. The effort came to a head last month with the conviction of four lawyers and activists after farcical trials.

persecution.org newsletter

Soarta imigrantilor pakistanezi crestini: Vecinii musulmani l-au acuzat pe tânărul creștin că a rupt mai multe pagini din Coran, și au vrut să-i omoare întreaga familie

Cu vocea tremurândă și ochii înlăcrimați, Mustaq Faisal a spus că nu a avut de ales, decât să plece din Pakistan. Mustaq Faisal: Viața mea e plină de provocări.
Vecinii musulmani l-au acuzat pe tânărul creștin că a rupt mai multe pagini din Coran, și au vrut să-i omoare întreaga familie.

Mustaq Faisal: Am fost atât de speriat. Le-am spus că nu aș fi făcut așa ceva Sfintei Cărți, dar nu m-au crezut.
Temându-se pentru viața lor, Faisal a luat-o pe soția sa Samina și pe fiul lor Joshua și au plecat în Thailanda. Sperau să înceapă o nouă viață, fără să mai fie amenințați cu moartea de către islamiști.

Mustaq Faisal: Când am ajuns în Thailanda, am depus cererea la ONU pentru a primi un adăpost.
Dar nici după șase luni nu a primit un răspuns de la agenția ONU care este responsabilă de protecția refugiaților. Fiindcă viza de vizitatori de numai trei luni le-a expirat, guvernul thailandez a trimis poliția după ei.

Mustaq Faisal: Eu nu am fost acasă când a venit poliția la noi. Soția mea i-a rugat să nu o aresteze fiindcă are probleme cu inima, dar nu au ascultat-o.

Conform legii thailandeze, orice refugiat a cărui viză depășește termenul de valabilitate, se consideră că este imigrant ilegal. Cei arestați, printre care era și Samina au fost băgați în cuștile unor mașini și duși la un centru de detenție pentru imigranți sau CDI.
Mustaq Faisal: În primele trei zile s-a simțit bine, dar în ziua de 20 decembrie s-a îmbolnăvit foarte tare.

Faisal a făcut o cerere la ONU să o ajute pe soția lui bolnavă.
Mustaq Faisal: Am continuat să îi rog, am plâns, dar tot nu m-au ascultat. I-a implorat pe gardienii de la închisoare să îi dea măcar medicamentele de inimă.
Mustaq Faisal: Le-am spus că dacă nu fac ceva, ea o să moară.

Wilson Chowdhry, un apărător al drepturilor creștinilor, a încercat să intervină, dar nu a fost foarte optimist, datorită experiențelor anterioare.

Wilson Chowdhry: Ceea ce am descoperit era că paznicii de protecție, care trebuiau să îi protejeze pe deținuți, le interziceau accesul la îngrijiri medicale și medicamente.
Grupul lui și alții, au obținut imagini care arătau condițiile inumane din interiorul centrului CDI. În imagini erau și niște bărbați legați ca niște câini.
Wilson Chowdhry: Pe măsură ce intri acolo, mirosul devine insuportabil. Sunt două toalete pentru 200 de persoane.

În unele cazuri, erau înghesuiți și 200 de oameni în camere în care abia încăpeau 100.
Wilson Chowdhry: Dormeau unii peste alții, ghemuiți sau chiar în picioare.
În ziua de 30 decembrie 2015, ONU a decis, într-un final, să-i răspundă lui Faisal. Dar vestea a fost că soția lui, Samina, a murit.

Mustaq Faisal: Viața mea e un dezastru acum. Ne-am confruntat cu foarte multe dificultăți în Pakistan și de aceea am plecat în Thailanda. Acum sunt aici, dar soția mea e moartă. Ce ar trebui să fac? Copilul continuă să mă întrebe unde e mama lui, dar încă nu am curajul să-i spun adevărul.

Alți șase refugiați pakistanezi au murit în centrele de detenție din Thailanda. Mai bine de 100 000 de pakistanezi și-au părăsit țara din cauza creșterii violenței islamice. Statisticile arată că aproximativ 11 000 de refugiați se află în Thailanda, mulți dintre ei fiind creștini. Problema este că guvernul de aici nu dorește refugiați, de nicăieri. Din moment ce Thailanda nu a semnat un acord cu ONU pentru căutarea de centre pentru refugiați, oamenii precum George Naz se confruntă cu un viitor precar.

George Naz: În Pakistan am fost tratați ca niște oameni lipsiți de importanță. Am venit aici și avem parte de aceleași condiții.
Naz este căutat în Pakistan. În 2013 a fost acuzat de blasfemie de către o curte islamică, dar a fugit în Thailanda. Momentan stă ascuns și așteaptă. Este imigrant ilegal fără dreptul de a munci și fără acces în școli sau spitale.

Noi am vizitat un complex rezidențial din Bangkok, unde o mulțime de familii creștine de pakistanezi locuiesc îngrămădiți în apartamente foarte mici. Mulți dintre ei locuiesc ilegal.
Shagufta Hayat: De exemplu, noi locuim într-o cameră cu alte patru familii. Copiii noștri nu pot merge la școală fiindcă și ei sunt considerați imigranți ilegali. Toată ziua stăm în casă.

Pentru câteva ore duminică dimineața, câteva familii creștine de refugiați pakistanezi riscă să fie arestați doar ca să participe la acest serviciu de biserică secret. Blocați în Thailanda de câțiva ani buni, mulți speră și se roagă pentru un statut de refugiat desemnat de ONU și, într-un final, șansa de a se stabili într-o țară din lumea a treia. Între timp, câteva grupuri de creștini îi ajută pe ei și pe alții cu mâncare și cu plata cheltuielilor. Dar nevoile lor sunt covârșitoare. Deocamdată însă, Faisal se agață de singurul lucru care știe că îi poate aduce mângâiere. Citește versete din Psalmul 121, amintindu-i fiului său, Joshua că Dumnezeu este Cel care se îngrijește de toate nevoile lor. Stiri crestine – Mapamond crestin 630 – 14 august 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Patru crestini au fost arestati in Iran in timpul unei ceremonii de logodna

1) Yusif and Lala Farhadov 2) Bahram and Camilla Nasibov3) Eldar and Aida Gurbanov FOTO OPEN DOORS International

1) Yusif and Lala Farhadov 2) Bahram and Camilla Nasibov3) Eldar and Aida Gurbanov FOTO OPEN DOORS International

Traducere AgnusDei Articol de la Organizatia Open Doors

Patru crestini au fost arestati in timpul unei ceremonii de logodna în Iran. Vreti sa va  rogati și sa trimite-ti e-mailuri Ambasadei iraniene din Canberra in care sa solicitati eliberarea acestor frati credincioși?

„La 22 iunie 2016 soții și tații noștri – Eldar Gurbanov, Yusif Farhadov și Bahram Nasibov – s-au deplasat la Teheran în Republica Islamică Iran. Ei au fost invitați în calitate de musafiri în Iran pentru a participa la o ceremonie de logodna și de a se întâlni cu prietenii lor iranieni. După cum am descoperit mai târziu, ei au fost arestați si inchisi pe data de 24 iunie de către agenții de securitate în timpul unei ceremonii de logodna, dar nu au fost acuzați de nici o crima. Eldar (48), Yusif (51) și Bahram (37) sunt căsătoriți și au copii. Yusif are un fiu tanar cu sindromul „Down” sub grija sa. Ei nu au fost acuzați de nici o infracțiune și viitorul lor este necunoscut pentru noi toți. Noi cerem tuturor celor care sunt ingrijorati de aceasta situatie să ajute soții și tații noștri să se întoarcă nevatamati la casele lor! ”

Email to:             amb.office@iranembassy.org.au

Subject:               Request for the urgent release of prisoners

To the Honourable Ambassador of the Islamic Republic of Iran Abdolhossein Vahaji,

 I am writing you to express my concern regarding the situation of three citizens of Azerbaijan: Eldar Gurbanov, Yusif Farhadov and Bahram Nasibov. They have been detained in Tehran since 24 June 2016, when they were arrested at an engagement party. So far no charges have been filed against them. Their sole purpose was to visit friends in Tehran who had invited them.

Their wives and children are very concerned for their welfare.

In light of Article 14 of the Constitution of the Islamic Republic of Iran, which requires that the government of the Islamic Republic of Iran treat non-Muslims fairly and respect their human rights, and in light of Iran’s obligations as a State Party to the International Covenant on Civil and Political Rights, I urge the immediate and unconditional release of Mr. Gurbanov, Mr. Farhadov and Mr. Nasibov.

Yours sincerely,

 [your name]

ENGLISH

Four Christians were arrested at an engagement ceremony in Iran. Will you pray and email the Iranian Embassy in Canberra asking for the release of these fellow believers?

“On 22nd June 2016 our husbands and fathers – Eldar Gurbanov, Yusif Farhadov and Bahram Nasibov – travelled to Tehran in the Islamic Republic of Iran. They were invited as guests in Iran to participate in an engagement ceremony and meet with their Iranian friends. As we discovered later, they were arrested on 24th June by security agents during an engagement ceremony and they have not been charged with any crime. Eldar (48), Yusif (51) and Bahram (37) are all married and have children. Yusif has a young son with Down’s Syndrome under his care. They have not been charged with any crime and their future is unknown to all of us. We ask all who are concerned to help our husbands and fathers to return safely to their homes!”

Read the blog for the full story, contact details and an email template.

Here is the template, copy & paste and then fill in your name and SEND. It took me only a few seconds…

READ MORE HERE – https://opendoorsblog.org/2016/08/05/iran-four-christians-imprisoned-after-raid-at-engagement-ceremony/

Boko Haram a primit ordin de la Statul Islamic sa arunce in aer toate bisericile si sa-i ucida pe crestini

Nigerieni fug de un atac in care Boko Haram mergea din casa in casa. FOTO 2015

In Africa si Europa, obiectivul principal este uciderea crestinilor. Telul, pe termen lung, este declansarea unei noi cruciade, mizandu-se pe victoria islamului.

De aceasta data, teroristii se vor concentra, potrivit declaratiilor noului lider Abu Musab al-Barnawi, pe uciderea tuturor crestinilor intalniti, pe „aruncarea in aer a fiecarei biserici la care se poate ajunge”.

Citeste mai mult – http://afirmativ.com/2016/08/14/boko-haram-primit-ordin-de-la-statul-islamic-sa-arunce-aer-toate-bisericile-si-sa-ucida-pe-crestini/

Turcia, tara in care crestinii traiesc in TEROARE. Radicalismul …

Diyarbakir's Christians suffer in margins of Turkey war www.al-monitor.com

Turcia, care la un moment dat se putea lauda cu 2 milioane de crestini, a ajuns sa gazduiasca intre granitele sale de-abia 120.000, mai putini chiar si decat Iranul. Desi, oficial, este o republica laica, nu exista nicio indoiala ca guvernul si cei 117.000 de imami suniti din Turcia lucreaza impreuna

In noaptea loviturii de stat esuate, cele 85.000 de moschei ale natiunii au chemat credinciosii musulmani sa iasa in strada pentru a-si apara presedintele.

Considerand ca ei sunt cei care au pus umarul la apararea democratiei in Turcia, anumite grupari sunite musulmane extreme isi directioneaza acum furia catre comunitatile de crestini din diverse parti ale Turciei, scrie corespondentul citat.

In Matalya, un oras din Anatolia, una dintre zonele esentiale ale crestinismului din Orient, acestia au atacat o biserica protestanta. Cuvantul „biserica” este unul grandios atunci cand dorim sa descriem un astfel de lacas de cult. Cladirea nu este altceva decat un mic adapost, amplasat in ditrictul minoritatii alevi din oras. In ciuda unei constitutii asa-numit tolerante, protestantii nu au voie sa construiasca biserici in oras. Chiar si numele bisericii trebuie sa faca referire la o asociatie.

Bande, strigand „Allahu Akbar”, au atacat cladirea respectiva sambata, spargand sticla care inconjura fatada. De asemenea, in Trabzon, un oras situat la Marea Neagra, musulmanii au atacat biserica Sfanta Maria, au spart ferestrele, fortand usa cu ciocanele pentru a o dobori.

Evenimentele din aceasta sambata nu sunt noi pentru oras. In 2007, au fost atacati in Malatya trei angajati ai unei edituri care scotea biblii. Dupa ce au fost torturati, cu mainile si picioarele legate, le-a fost taiat gatul de cinci agresori musulmani.

Un an mai devreme, parintele Andrea Santoro, un preot romano-catolic in varsta de 61 de ani a fost ucis in aceeasi biserica Sfanta Maria. Acesta a fost impuscat in spate, in timp ce se ruga in genunchi in biserica. Martorii au auzit cum tragatorul a strigat „Allahu Akbar”.

Turcia, care la un moment dat se putea lauda cu 2 milioane de crestini, a ajuns sa gazduiasca intre granitele sale de-abia 120.000, mai putini chiar si decat Iranul. Desi, oficial, este o republica laica, nu exista nicio indoiala ca guvernul si cei 117.000 de imami suniti din Turcia lucreaza impreuna.

Dupa ce lovitura de stat a esuat, imamii au fost auziti cantand rugaciunea Selah, rezervata de obicei anuntului unei morti. „Realitatea este ca Turcia nu e nici democratie, nici republica seculara”, spune Yuce Kabakci, un pastor din Istanbul.

„Nu exista nicio separare intre Stat si Biserica. Nu exista nicio indoiala ca guvernul foloseste moscheile pentru a transmite mesaje catre sustinatorii sai locali. Exista, acum, o temere in societate ca oricine nu este sunit este o amenintare pentru natiune. Chiar si clasele educate evita sa se asociaze cu evrei sau crestini. E mai mult decat suspiciune. E un fel de a scapa de cineva care nu este sunit”, incheie Kabakci.

Citeste mai mult aici – http://www.aktual24.ro/turcia-tara-care-crestinii-traiesc-teroare-radicalismul-musulman-sunit-capata-noi-dimensiuni-dupa-lovitura-de-stat/

Turkey’s Tradition of Murdering Christians – Gatestone Institute

https://www.gatestoneinstitute.org/8577/turkeychristians-murders

Gatestone Institute

Jul 31, 2016 – In Turkey, it is „ordinary people” who murder or attack Christians, then the … The prosecutor claims that the act „was not a terrorist act because the … can live as brothers and sisters and unite for the common good for all.

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari