Ziua națională a României

 

00

CITESTE si ISTORIA Romaniei 1 Decembrie 1918 aici

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare. (Wikipedia)

rezolutia-unirii Romania

Pentru cine sărbătorim Ziua Naţională?

1 Decembrie, Ziua Marii Uniri nu înseamnă, nici pe departe, ziua naţiunii române, ci reprezintă momentul reîntregirii naţionale. Un ideal fundamental al românilor, dar nu ziua naţională a României. Promovarea imaginii armatei în centrul zilei naţionale este o eroare, ca şi depunerea coroanelor de flori.

Din punct de vedere identitar, românii trebuie să vadă în sărbătoarea naţională, rostul existenţei lor ca popor şi nu ca populaţie întâmplătoare. Adevărata zi naţională a României este 10 mai. Aşa au considerat, încă din 1990, Regele Mihai, cât şi românii care mai puteau gândi liber, după patru decenii de regim totalitar. În perioada 1866-1947, ziua de 10 mai a fost sărbătoarea naţională a României, având trei semnificaţii majore: venirea şi încoronarea principelui Carol I, în 1866, declararea independenţei de stat a României în 1877 şi încoronarea ca rege a lui Carol I, în 1881. Elitele politice dinainte de 1947 vedeau ziua naţională ca pe o sărbătoare a românilor, a cetăţenilor.  Cei care i-au eliminat şi înlocuit, au văzut ziua naţională ca o sărbătoare a statului. O diferenţă fundamentală.

Sentimentul apartenenţei românilor la acest stat nu poate fi cultivat decât printr-o punere într-o ordine firească a lucrurilor şi nu păcălindu-i, ca nu cumva să se întrebe despre sensul simbolurilor naţionale. Pentru 90% din statele lumii, ziua naţională este data proclamării independenţei.

Confiscarea de către stat – în sensul autoritar şi abuziv al termenului – a zilei naţionale încă din prima sa celebrare, a alungat românii din centrul acestui eveniment, indicându-le totodată că nu ei sunt beneficiarii sărbătorii. Ziua Marii Uniri nu înseamnă nici pe departe ziua naţiunii române, ci ea reprezintă momentul reîntregirii naţionale. Un ideal fundamental al românilor, dar în orice caz ,nu ziua naţională a României. Un profesor de drept ne spunea, în facultate, că raţiunea existenţei zilei naţionale pe data 1 decembrie e periculoasă în sine, pentru că ea arată în plan simbolic că românii sunt o naţiune cu o viziune expansionistă, cel puţin faţă de vecinii săi. „1 Decembrie” trebuie să fie o sărbătoare naţională legală, aşa cum e necesar să fie şi „24 Ianuarie”, dar nu sărbătoarea românilor.

Romanian National Anthem –

„Deşteaptă-te Române” (RO/EN)

National Anthem of Romania – „Deşteaptă-te Române” (Wake Up, Romanian!)
Includes lyrics in both Romanian and English.

De fapt, aceasta este una dintre diferenţele fundamentale ale elitelor politice care au populat arealul public înainte de 1947 şi după: dacă primii vedeau ziua naţională ca o sărbătoare a românilor, a cetăţenilor, cei care i-au eliminat şi înlocuit, au văzut ziua naţională ca o sărbătoare a statului, a Leviathan-ului. În plus, pierderile teritoriale de după cel de-al doilea război mondial, fac astăzi ca „1 Decembrie” să aibă mai degrabă o semnificaţie tristă şi victimizantă, de vreme ce Basarabia şi Cadrilaterul nu mai aparţin României.

„Unirea”, ca fenomen istoric şi politic, nu cinsteşte eroi.  Simbolul unirii este, prin excelenţă, unul prezent, care bucură, nu plânge, sărbătoreşte şi nu comemorează. E aproape limpede că foarte puţini decidenţi politici ştiu că există pentru aşa ceva ziua Eroilor, comemorată, în fiecare an, la data de 28 mai. Dacă mai iei şi în considerare remarca unui jurnalist, conform căreia în România există astăzi „153.959 de morminte ale eroilor noştri, multe dintre ele acoperite de mărăcini din cauza neglijenţei şi indiferenţei primăriilor şi consiliilor locale.”, înţelegi cum e de fapt confiscată şi utilizată în scopuri populiste şi politicianiste ziua naţională, amestecându-se bucuria cu falsa tristeţe, cultul eroilor cu sentimentele naţionale şi decenţa cu disimularea primitivă.

Sărbătoarea naţională trebuie să fie, practic, actul de naştere al statului şi al românilor, în raport cu existenţa sa, ca entitate suverană. Dacă veţi avea curiozitatea să consultaţi lista zilelor naţionale a statelor lumii (http://en.wikipedia.org/wiki/National_Day), veţi constata că în peste 90% din cazuri este vorba despre data proclamării independenţei.

Photo credit infoinsider.ro

Mai ales în Europa, unde procesul de naştere a naţiunilor a fost unul vibrant, deseori dureros şi mai în toate cazurile intens, câştigarea independeţei reprezintă pentru statele bătrânului continent mândria naţională, actul devenirii lor naţionale. Din punct de vedere identitar, românii trebuie să vadă în sărbătoarea naţională, rostul existenţei lor ca popor şi nu ca populaţie întâmplătoare. Sentimentul apartenenţei românilor la acest stat, nu poate fi cultivat decât printr-o punere într-o ordine firească a lucrurilor şi nu pândidu-i şi păcălindu-i, ca nu cumva să se întrebe despre sensul simbolurilor naţionale.

Confiscarea de către stat – în sensul autoritar şi abuziv al termenului – a zilei naţionale încă din prima sa celebrare, a alungat românii din centrul acestui eveniment, indicându-le totodată că nu ei sunt „beneficiarii” sărbătorii. Ei stăteau în mulţimi dezordonate la Alba Iulia şi Bucureşti, în vreme ce „posesorii” puterii de după 1989, le vorbeau de la tribună, ca în vremurile ce tocmai trecuseră. Practic, românilor li s-a dat de înţeles prin acest lucru că nu ei contează în primul rând, ci statul, liderii şi instituţiile lor, iar ei sunt o cantitate neglijabilă, eventual de voturi, reactivată o dată la patru ani.

Sărbătoarea naţională este şi a fost, în cele două decenii, un fel de ipostaziere perfectă a modului în care arată România: o ţară divizată, fracturată, plină de inechităţi. Pănă şi ziua naţională arată ca o punere în scenă a privilegiilor, cu majoritatea fără putere, dirijată de o minoritate malignă şi hotărâtă.O teorie în sens invers a celei formulate de Václav Havel.

00În plus, sărbătorirea zilei naţionale a fost, în cei douăzeci de ani, de un kitsch inimaginabil şi de o ipocrizie crasă, dacă luăm în considerare ceea ce trebuia să semnifice şi să promoveze „1 Decembrie” şi realitatea din teren. Dacă preşedinţii României postcomuniste mai mult au divizat naţiunea decât au unit-o, în ultimii ani acest grotesc a trecut orice limite. Un preşedinte care a dezbinat încontinuu, a prăbuşit guverne, a distrus coaliţii şi partide şi a incitat la ură poate apărea în faţa românilor, de ziua lor, mimând solidaritate şi unitate? Dacă lucru se petrece, atunci totul e butaforie ieftină..

Pentru mulţi conaţionali, nici nu este clar, astăzi, dacă această combinaţie de sobrietate şi spirit miliatar, în care este exprimată, an de an, ziua naţională a României, este o comemorare sau o sărbătoare. Din punct de vedere al „amplasamentului” acestei zile în timpul sezonului rece, semnificaţia zilei dispare şi ea aproape cu desăvârşire. Îmi amintesc imagini din diferiţi ani, în care ceaţă sau vreme rea fiind, taburile defilau pe Kissellef zârindu-se când şi când, dând o senzaţie de teamă, disconfort şi dezordine.

Sărbătoarea naţională trebuie să fie o bucurie colectivă şi de aceea este esenţial ca ea să aibă loc în mijlocul celorlalţi, în aer liber, şi nu în faţa televizorului. Din nou, având data zilei naţioanle stabilită la „1 Decembrie”, ne asemănăm instantaneu cu Albania şi Ucraina.

În fine, românii nici nu au fost consultaţi după 1989 cu privire la ziua naţională.

Răpindu-li-se atâtea simboluri, fiind manipulaţi şi viciaţi de aflarea atâtor adevăruri, sărbătoarea naţională a devenit un conglomerat de sentimente amestecate, iar singurul câştig devenind, în chip simplist, o zi liberă. În fiecare an, de „1 Decembrie”, între parade penibile, comemorări fără sens şi discursuri găunoase, singurii care nu se văd din tot acest peisaj pestriţ sunt românii, adică excluşii sărbătorii naţionale.

Autor:  Alexandru Muraru, spunesitu.adevarul.ro via http://www.argumentpress.ro

Se-ntoarce Dumnezeu în România de Petru Dugulescu

Romania Un gand bun pentru tine

Photo credit Un gand bun pentru tine

Se-ntoarce Dumnezeu în România,
Trecând prin vamă, fără pașaport!
S-alunge pe tirani și tirania,
Să ne aducă-n țară omenia,
O marfă ce-am vândut-o la export.

Se-ntoarce Dumnezeu în România –
În țara Lui de care I-a fost dor…
Căci L-am chemat cu toții în agonia
Acelor ore când veni urgia,
Îngenunchiați, smeriți, sub tricolor.

Se-ntoarce-n țară Domnul, să ne spele
Și să ne-nvețe sa trăim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Și-apoi să plece dincolo de stele
Că știm noi ce să facem aici jos.

Se-ntoarce-n țară Domnul cu Scriptura –
Ca să ne-nvețe viața de creștini;
Dar ateismul și nomenclatura
Și-au transformat subtil coloratura
Și-I împletesc din nou cununi de spini.

Cu darul de iubire și dreptate
Se-ntoarce Dumnezeu Preaînalt;
Să nu mai fie-n țară strâmbătate,
Nici comunism și nici securitate,
Să nu mai moară tineri pe asfalt.

Stă Dumnezeu la poartă, Românie –
Dar cine Îi va spune: „Bun venit!”?
La Parlament și la Președinție
Se-aprobă legi, se vrea democrație,
Dar Numele Lui nu e pomenit.

Te cheamă Creatorul azi, nu mâine,
În ceasul de destin hotărâtor –
Să-ți frângă-n dar a învierii pâine;
Acum ori niciodată poți, române,
Să ai un Dumnezeu și-un viitor!

Versuri Petru Dugulescu via http://www.resursecrestine.ro

„Se-ntoarce Dumnezeu in Romania” – poezie recitata de Iulia Badelita

Istoric: Corul Armatei Române – Treceţi batalioane române Carpaţii

Romania Photo credit Klaus Iohannis FB

Istoric – Versuri

Cântecul a fost scris (probabil) în timpul Primului Război Mondial ca un cântec de luptă. Una dintre primele ansambluri atestate de a fi cântat cântecul, în versiunea sa originală (cu trei strofe), imediat după Primul Război Mondial, este corul Bărbătesc din Finteușul Mare, Maramureș, fondat la 1 decembrie 1918 de preotul Valer Dragoș și învățătorii Gavril Bogdan, Nistor Dragoș. Acest cor interpretează cântecul original și astăzi, neîntrerupt încă din 1918. Mențiuni care datează acest cântec în acea perioadă pot fi găsite în diferite lucrări istorice – una dintre ele atestând faptul că, în februarie 1919, voluntarii din ”Legiunea Română de Voluntari Transilvăneni – Bucovineni” deja cunoșteau o versiune a cântecului: “Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă / Visam de când eram copii / Să trecem Carpații / Ne trebuie Ardealul, / De-o fi să ne-ngroape de vii!”.

Romania Photo Un gand pentru tine

Photo Un gand bun pentru tine

Celor 3 strofe originale li s-au adăugat apoi alte 6 (una la început, alte cinci la final), în timpul regimului comunist, de către Cenaclul Flacăra, după cum recunoaște chiar poetul Adrian Păunescu: „(Acestea este) un cântec pe care trebuie să-l aflați, un cântec care trebuie să rămână și în memoria generațiilor următoare așa cum a rămas în memoria corurilor de de țărani din Transilvania, din Finteușul Mare, spre exemplu, unde l-am descoperit; […] (din acest cântec excepțional) trei strofe sunt ale istoriei și restul le-am scris noi, în vremea noastră, cu gândurile noastre, cu starea noastră de spirit, cu dorința noastră de pace, dar și cu sentimentul ca decurgem dintr-o galerie puternică de înaintași demni.”

Versurile adăugate de Cenaclul Flacăra sunt majoritatea adăugiri post-facto, de natură istorică și patriotică, referitoare la Marea Unire de la 1918 (strofa 1: „[…] Un cântec de luptă bătrân ca Unirea / Voi, compatrioți, ascultați”; strofa a 5-a: „Cu săbii făcură Unirea, ce inimi / Spre Alba cu toții mergeam / Toți oamenii țării semnau întregirea / Voința întregului neam”; strofa a 7-a: „[…] Istoria-ntreagă cu lupte și jertfe / „Trăiește-n Unirea de azi“). O modificare în spiritul anti-monarhist al vremii este referirea la „comandantul suprem” din penultima strofă (a 9-a), contrară titulaturii regelui Ferdinand I, în timpul căruia s-a înfăptuit unirea, de „cap al oștirii”.

Photo credit Flavius Paul

Melodia

O variantă pentru compozitorul actualei melodii a cântecului este Iosif Romulus Botto, organizatorul a peste 30 de coruri și fanfare din Banat și Transilvania din perioada interbelică”, conform imnografiei sale: „Treceți batalioane române, Carpații, cor bărbătesc, Arad, 1942”.

Există mai multe cânturi străine cu melodii similare – una dintre ele fiind cântecul polonez „Szara piechota” (“Infanteria gri”), apărut în 1927 (prima versiune documentată), posibil compusă de Leon Łuskino, cu versuri de Boleslaw Lubicz-Zahorski.

Versuri – Versiunea originală

Treceți batalioane române, Carpații
La arme cu frunze și flori
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi
Sărută-ți copile părinții și frații
Și-apoi să mergem la război

‘Nainte! ‘Nainte cu sabia-n mână,
Hotarul nedrept să-l zdrobim
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii.

Versiunea actuală

Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că frații în veci vor fi frați!!
Un cântec de luptă bătrân ca Unirea
Voi compatrioți ascultați:

Treceți batalioane române Carpații
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi!
Sărută-ți copile părintii și frații
Și-apoi să mergem la război

‘Nainte, ‘nainte spre Marea Unire,
Hotarul nedrept să-l zdrobim.
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii.

Cu săbii făcură Unirea, ce inimi!
Spre Alba cu toții mergeam;
Toți oamenii țării semnau întregirea
Voința întregului neam

Cu toții eram regimente române
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria mumă
Ne-a fost cel mai drept ideal

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Și-a neamului nostru viteaz,
Istoria-ntreagă cu lupte și jertfe
Trăiește-n unirea de azi!

Dreptatea și pacea veghează Carpații
Și țara e frunze și flori,
A noastră izbânda, ai noștri sunt frații;
Trăiască în veci trei culori!

Vrem liniște-n țară și pace în lume,
Dar dacă-ar veni vreun blestem,
Carpații și frații sări-vor ca unul
Urmând comandantul suprem!

Treceți batalioane române Carpații
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.

Sursa Wikipedia VIDEO by Istoria Romanilor

…dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. – 2 Cronici 7:14

Romania Un gand bun pentru tine

Photo Un gand bun pentru tine

 

La Mulţi Ani ROMÂNIA!

1 decembire romania Iohannis

Photo credit Victoria Brutaru

Urmăriţi binele cetăţii ….
rugaţi-vă Domnului pentru ea,
pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei! –
Ieremia 29:7

Există oare în Galaad
Vreun leac de vindecare?
Căci neamul meu este bolnav,
Şi rana lui e mare.

Se cere leac vindecător,
Se cere o minune
Să vindece al meu popor,
Româna naţiune.

Există-un doctor priceput
Să-i oblojească rana?
Că-l doare-aşa cum n-a durut,
Şi-l chinuie Satana.

Prin ciuma roşie trecuţi
În noua libertate,
Ucidem pruncii nenăscuţi,
Mânaţi de voluptate.

Incesturi, crime, sodomiţi,
Abundă prin ziare.
Suntem o casă de smintiţi,
În plină destrămare.

În ţara cu guvern corupt,
Parlamentari, miniştri,
Ca din pământ au apărut
Miliardari siniştri.

Ne vrem o ţară de creştini
Şi-o afirmăm din gură,
Dar de Hristos suntem străini,
La fel şi de Scriptură.

În blocuri triste, cenuşii,
Bătrânii mor de foame,
Uitaţi de stat şi de copii.
O, fie-Ţi milă, Doamne!

Te rog pentru poporul meu,
Pentru al Tău sfânt Nume,
Căci rana lui miroase greu
În ţară şi în lume.

Ascultă-ne din cerul Tău,
Tămăduieşte ţara!
Ne mântuieşte de cel rău,
La fel ca la Gadara!

Ridică, Doamne,-acest blestem!
Redă-ne bucuria!
Ne-ascultă ruga, fă un semn,
TREZEŞTE ROMÂNIA!

VERSURI Petru Dugulescu via Resurse Crestine

Petru Dugulescu recita incepand de la minutul 1:23

VIDEO by Andrei Brăescu

Romania celebrates it’s Unification Day – December 1, 1918

Ziua Unirii 1918

Ziua Unirii 1918

Great Union Day (Romanian: Ziua Marii Uniri, also called Unification Day) occurring on December 1, is the national holiday of Romania. It commemorates the assembly of the delegates of ethnic Romanians held in Alba Iulia, which declared the Union of Transylvania with Romania.

This holiday was set after the 1989 Romanian Revolution and it marks the unification of Transylvania, but also of the provinces of Bessarabia and Bukovina with the Romanian Kingdom, in 1918.

On December 1, 1918 (November 18 Old Style), the National Assembly of Romanians of Transylvania and Hungary, consisting of 1,228 elected representatives of the Romanians in Transylvania, Banat, Crişana and Maramureş, convened in Alba Iulia and decreed (by unanimous vote)

the unification of those Romanians and of all the territories inhabited by them with Romania.
Romanian postcard issued cca. 1918-1919. Note ...

Romanian postcard issued cca. 1918-1919. Note the unusual shape of Romania’s western borders as pictured on the map (the country is supposed to include all of Maramureş, a bigger part of Crişana, and possibly the entire Banat – pictured in white), since the definitive borders would only be drawn in 1920. (Photo credit: Wikipedia)

The Resolution voted by the National Assembly stipulated also the „fundamental principles for the foundation of the new Romanian State”. It was conditional, and demanded the preservation of a democratic local autonomy, the equality of all nationalities and religions.

The Assembly also formed from 200 of its members, plus 50 co-opted members a High National Romanian Council of Transylvania, the new permanent parliament of Transylvania.

The next day, on December 2, 1918 the High National Romanian Council of Transylvania formed a government under the name of Directory Council of Transylvania (Consiliul Dirigent al Transilvaniei), headed by Iuliu Maniu.

On December 11, 1918, King Ferdinand signed the Law regarding the Union of Transylvania, Banat, Crişana, the Satmar and Maramureş with the Old Kingdom of Romania, decreeing that

The lands named in the resolution of the Alba-Iulia National Assembly of the 18th of November 1918 are and remain forever united with the Kingdom of Romania.

Romanian National Anthem

Resolution of the National Assembly in Alba Iulia

December 1, 1918

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/dc/Alba_Iulia_Resolution.jpg/770px-Alba_Iulia_Resolution.jpg

via Wikipedia

Related posts

  1. Our ancient Dacian origins
  2. The Carpathian Mountains (film)
  3. Song dedicated to Romania – Jesus is calling you home

 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari