Tony Berbece: Lăsați-ne copiii!

Tony Berbece:

A fost adoptată în senat legea care interzice educația sexuală în școli fără acordul părinților! Sper ca legea să treacă mai departe! De acum să ne rugăm și pentru părinți cu o minte sănătoasă. Astăzi vă dedic un cântec compus special pentru copiii noștri, doresc să-l audă toți cei care vor să-i intoxice spiritual și mental!

Mesajul meu este: Lăsați-ne copiii!

Profides – Lasati-ne copiii (2016)

Reclame

E OFICIAL! PROFETIA s-a IMPLINIT! Avem presedinte! Cel mai mare numar de Evanghelici au votat la alegerile prezidentiale din 2016

Noul presedinte al Statelor Unite ale Americii este DONALD TRUMP!

FOX News:  Cel mai mare numar de Evanghelici a votat la alegerile prezidentiale din 2016.

Trump şi-a asigurat cele 270 de voturi în Colegiul Electoral necesare pentru a câştiga preşedinţia, învingând-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită înaintea votului de marţi, potrivit agenţiilor de presă.Trump a câştigat majoritatea statelor-cheie, inclusiv Ohio, Florida şi Carolina de Nord (capital.ro)

UPDATE – vom reveni cu prorocia despre Noul presedinte Donald Trump imediat dupa ce o vom traduce in limba romana. Am postat acest anunt la ora 3 dimineata (SUA) si nu am avut timp suficient ca sa scriem despre profetie. Sincer, nu am crezut ca am ajunge sa vedem astfel de rezultate la aceste alegeri…

Update # 2

Am reusit sa traducem profetia despre Donald Trump, publicata in vara anului 2015. Cititi aici – PRESEDINTELE Donald Trump; O PROFETIE IMPLINITA 

FOTO G. Bogdan FB

FOTO G. Bogdan FB

Conferința Femeilor Creștine din Caraș-Severin – Album Foto

ALBUM FOTO aici  https://dininimapentrutine.wordpress.com/2016/10/08/conferinta-femeilor-crestine-din-caras-severin-poze/

Mic dejun cu rugaciune in Parlamentul Romaniei 2016 (VIDEO)

mic-dejun-cu-rugaciune-in-parlamentul-romaniei-2016

Mic dejun cu rugaciune in Parlamentul Romaniei 2016 (Youtube)

Parlamentul European – Bruxelles

Bruxelles- …de cativa ani, cativa deputati crestini au luat initiativa infiintarii altor parlamente, in primul rand al Congresului American. Exista oameni responsabili pana si in parlamentul european  pe care puterea n-a reusit sa-i faca sa uite ca autoritatea lor depinde de Dumnezeu in fata caruia vor da odata socoteala. Odata pe an, acestia realizeaza un mic dejun cu rugacuune in care intr-un mod liber ei invita diverse personalitati politice, culturale, din lumea afacerilor care socotesc ca singura ingenunchiere care nu injoseste este inaintea lui Isus Hristos. Intalnirea se desfasoara intr-un loc nesofisticat , in chiar cantina publica a parlamentului Europei si anul acesta a fost pentru prima data cand s-a putut filma aici.

Grupul nu este o societate secreta, dar discretia fusese datorita mai ales protestelor masoneriei care au reactionat la nivel oficial chiar. Mai putin cunoscut, din pacate, este faptul ca aceasta presiune secularizanta  care incearca sa defineasca Europa unita era complet straina parintilor fondatori ai acesteia: Robert Schuman, Konrad Adenauer si Alcide De Gasperi care au fost oameni politici credinciosi in Isus Hristos. (Cititi mai mult, in engleza, aici – http://www.crisismagazine.com/2016/how-the-eu-betrayed-its-christian-founding-principles).

Oricat ar apare de ciudat, exista si conducatori politici care se considera frati si surori care nu sunt nici masoni, nici Bilderberger si care slujesc cu credinciosie  atat statele care le-au eliberat pasapoartele vremelnice cat si pe Dumnezeul care le-a oferit cetatenia eterna.

Chiar daca in Constitutia Europei nu mai exista urme ale evlaviei crestine, aceste urme mai exista in sufletele urmasilor europeni ai Mantuitorului. Este vorba de oameni politici care nu se sfiesc  sa marturiseasca in ciuda faptului ca au ajuns o turma mica, exact asa cum spunea blandul Pastor acum 2.000 de ani. Delegatia Romaniei a fosti si actuali demnitari cu preocuparile  legate de grupurile de rugaciune din parlamentul de la Bucuresti. Din pacate, nici unul dintre deputatii romani din Parlamentul Europei nu au participat.

A. S. Margareta – Printesa din Luxemburg:

Pentru noi, crestinii, persoana lui Isus Hristos este extrem de importanta. Rugandu-ne in numele lui Isus intr-o astfel de adunare, Duhul Sfant poate sa atinga in mod nevazut sufletul oamenilor.

Nicolae Vlad Popa – Ex Deputat in Parlamentul Europei:

Este bine ca Parlamentul European organizeaza un astfel de eveniment onorat de presedintele (parlamentului 2009-2012) Jerzy Buzek (Polonia) si presedintele (parlamentului 2007-2009)  Hans-Gert Pöttering, onorat de Casele Regale, onorat de membrii Parlamentului European. Este nevoie de rugaciune pentru ca Europa trece prin vremuri grele.

Mesajul excelentei sale, A.S. Nikolas – Print de Lichtenstein:

Speranta este in aceste zile cel mai important mesaj pentru Europa. Si cred, ca rugandu-ne impreuna, asta il traduce in viata de zi cu zi. Doresc Romaniei cele mai bune urari. In Parlamentul Romaniei aveti un grup de rugaciune puternic si  cred ca asta este o incurajare pentru alte tari, sa stie ca si in Romania sunteti o parte a acestui lant de rugaciune.

In 2015 Tove Videbaek, former MP, producer (Denmark) and Ben-Oni Ardelean, Senator (Romania) (In 2016 – on Tuesday-Wednesday 6-7 December 2016 at the European Commission and the European Parliament)

Parlamentul Romaniei – Bucuresti

Parlamentul din Romania  are si el un grup de rugaciune inca din 1993,  la initiativa senatorului Ioan Alexandru si a deputatului Petru Dugulescu, care au ales ca motto textul biblic ‘dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.’ – 2 Cronici 7:14 

Adoptand o forma la fel de originala ca si democratia romaneasca, grupul a devenit, peste ani, o institutiecare ne-a pus in randul tarilor care oamenii politici inca mai au cadrul de a se putea ruga in numele celui care a venit sa se nasca si sa creasca, sa ne mantuiasca.

Micul dejun cu rugaciune este un eveniment anual care include o suita de intalniri si este organizat de catre deputatul Cristian Dumitrescu, conducatorul grupului, si de catre fostul deputat prof. dr. Andea. In spiritul lui Isus Hristos oameni politici si personalitati din societatea civila, reprezentanti ai bisericilor si ai religiilor se aduna pentru a marturisi intr-un cadru relaxat ca autoritatea finala  la care se raporteaza este Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor. Remarcam faptul ca au fost invitate sa participe la aceasta  afirmare a valorilor crestine si personalitati din cultele necrestine. Urmasii Fiului lui Dumnezeu, nascut in Betleem, au motive serioase de ai imbratisa si pe aceia care nu-I recunosc divinitatea, biserica fiind singura institutie care isi propune binele nemembrilor ei.

Dincolo de rugaicune, citirea unor texte Scripturistice si a unei componente muzicale ale inchinarii, anul acesta mesajul principal a fost incredintat unei personalitati de prim rang: Emil Constantinescu, presedinte al Romaniei  in perioada 1996 – 2000.

Emil Constantinescu, presedinte al Romaniei  in perioada 1996 – 2000

Cred ca parintii fondatori ai democratiei Americane au inteles foarte bine natura omului pentru ca ei au citit impreuna Vechiul Testament si Noul Testament care niciodata nu pot sa fie separate. Si Exod si Eclesiast ne vorbeste despre natura adevarata a omului, despre faptul ca el isi doreste puterea cu orice pret. Este in stare sa faca fapte cumplite. De aceea, aceasta a fost ideea care a stat la baza  separatiei puterilor de stat  

Reportajul din arhiva, a fost realizat de regretatul Cristi Tepes- ca dimensiune si gand legat de astfel de evenimente pentru reportajul care urmeaza asupra Micului Dejun cu Rugaciune din Septembrie 2016.

Diaspora Romaneasca: Intre integritate si integrare

Transcriere pentru primele 10 minute, urmeaza secvente din cele mai importante momente al uneia dintre mesele rotunde care a avut loc, poate cea mai importanta. E vorba de o conferinta internationala cu tema: Diaspora Romaneasca: Intre integritate si integrare.  de la minutul 12:00. Discutia a avut loc in sala DREPTURILE OMULUI in Parlamentul Romaniei din cladirea Casei Poporului, gazduita si initiata de Grupul Ecumenic de Rugaciune cu ocazia Micului Dejun cu Rugaciune din Parlamentul Romaniei.

Published on Oct 5, 2016

În ediția din această săptămână la Realități și perspective vă propunem să urmăriți cele mai importante imagini de la evenimentul anual Mic Dejun cu Rugăciune, ediția a XI-a, care a avut loc la Parlamentul României în luna septembrie.
Unul dintre scopurile principale ale acestei întâlniri a fost dezbaterea a două teme majore: Schimbarea prin rugăciune a unei societăți și Diaspora românească – între identitate și integrare.
De asemenea am inclus un reportaj realizat cu câțiva ani în urmă de jurnalistul Cristi Țepeș, intitulat Mic Dejun cu Rugăciune între Bruxelles și București pentru a înțelege mai bine inițiativa acestei întâlniri de rugăciune.
Urmăriți emisiunile „REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE” pentru a obține o perspectivă creștină asupra contextului actual în care trăim – în fiecare sâmbătă, de la ora 21, la Alfa Omega TV.

VIDEO – PROTEST against FORCED ADOPTION -LONDON – Londra – Claudia Racolta, mama lui Diana si Andy Racolta-Barbu

Claudia Racolta 14 septembrie 2016 London protest against forced adoption

Claudia Racolta, mama lui Andy si Diana Racolta-Barbu la Protestul din Londra in 14 septembrie 2016:

~~~~~

 

COMUNICATUL celei de-a 48-a Editie a Conventiei Bisericilor Penticostale din SUA si Canada 2016

In Romania este un demers cu privire la care Consiliul Pastoral al Conventiei a propus si primit aprobarea corpului pastoral al conventiei pentru urmatorul comunicat:

Avand in vedere demersul Coalitiei pentru familie din Romania, care a strans trei milioane de semnaturi  ale cetatenilor romani, aprobarea Curtii Constitutionale din Romania si anticipand si aprobarea Parlamentului Romaniei pentru organizarea unui referendum national, conventia bisericilor Romane Penticostale din SUA si Canada, in numele celor 110 biserici si peste 25.000 de membri, saluta si sustine aceasta initiativa de amendare a constitutiei Romaniei prin articolul unic, articolul 48, subliniatul 1, din Constitutia Romaniei republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, care se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 48 – Familia

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi: bărbat și femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

Consideram ca prin introducerea acestei propozitii in documentul de baza al tarii, Romania se va inscrie in primul rand al luptei pentru revenirea la o normalitate de ordin biblic, istoric si social. Dar, si o reafirmare a realitatilor obiective biologice si instinctive ale naturii umane. Prin aceasta, credem ca Dumnezeu va binecuvanta Romania si poporul Roman cu o platforma morala sanatoasa, singura care s-a dovedit viabila pentru civilizatiile istoriei. Absenta acesteia a declansat declinul si in cele din urma decaderea totala a celor mai puternice imperii ale lumii.

Consiliul pastoral al conventiei cheama toate bisericile crestine Romane la zile si saptamani speciale de pregatire cu post si rugaciune:

  1. 28 noiembrie – 4 decembrie 2016
  2. 9 -15 ianuarie 2017
  3. 17-24 aprilie 2017

De asemenea, chemam toti crestiniiRomani din Romania si din diaspora sa se uneasca la actiuni legale care ne reprezinta pentru proclamarea familiei ca institutie divina, asa cum a fost intemeiata de Dumnezeu Creatorul si care reprezinta simbolic relatia Mantuitorului  si Domnului nostru Isus Hristos si biserica Sa prin mijlocirea Duhului Sfant.

Coalitia pentru familie:

View this document on Scribd

Harry Mihet si Kim Davis la a 48-a Conventie a Bisericilor Penticostale Romane din SUA si Canada

~~~

Harry Mihet a fost unul din echipa de avocati care a reprezentat-o pe Kim Davis, care este Sefa Functionarilor Statului Kentucky, care nu a vrut sa semneze (elibereze) certificatele de casatorie pentru homosexuali. Kim a fost trimisa la inchisoare de un judecator federal, pentru ca a incalcat ordinul Curtii Supreme a Statelor Unite. Constiinta ei de crestina nu i-a permis sa-si puna semnatura pe certificatele de casatorie ale homosexualilor. Datorita curajului ei si credintei ei in Dumnezeu, sau facut legi noi prin care crestinii nu mai sunt obligati sa-si puna semnatura in astfel de situatii. A devenit o femeie eroina.

Citeste mai mult despre cazul Kim Davis-

Harry Mihet despre Conventie: I was so blessed by the enthusiasm of my dear brothers and sisters at the Chicago convention (all 5,000 of them!). It was the recharge I needed to press on. And they blessed Kim with a standing ovation, which is a bit rare for our culture, but was VERY encouraging and moving for Kim. All Glory to God.

Traducere: Am fost binecuvantat de entuziasmul fratilor si surorilor mele la Conventie (toti cei 5.000). A fost reinprospatarea (reincarcarea bateriilor) de care am avut nevoie ca sa pot merge inainte in lupta. Kim a fost binecuvantata cand a fost primita cu aplauze in picioare, ceea ce e cam rar in cultura noastra, dar care a fost o mare incurajare pentru Kim si ea a fost miscata de acest gest. Toata gloria fie doar a lui Dumnezeu!

PROGRAMUL CONVENȚIEI – „Misiunea Bisericii” – Cea de-a 48-a Ediție Convenția Bisericilor Penticostale SUA și CANADA ~ Chicago, Illinois ~ 2-5 Septembrie, 2016

Cea de-a 48-a conventie a bisericilor penticostale SUA si Canada 2016, la Chicago

Titlul Convenției din acest an este Misiunea Bisericii, iar scopul nostru este să reamintim creștinilor generației noastre despre faptul că Mântuitorul S-a întrupat în lumea noastră ca să zidească Biserica Sa, după care Se va întoarce la sfârșitul timpului.

Misiunea Bisericii este să predice Evanghelia pentru convertirea oamenilor păcătoși, să-i învețe și să-i conducă pe cei convertiți la  asemănarea cu Domnul Isus Cristos, să slujească manifestând darurile Duhului și să aștepte în sfințenie revenirea iminentă a Regelui Isus Cristos.

INFORMAȚII UTILE

PROCURARE BRĂȚĂRI ONLINE

Înregistrare:

Intrarea la Convenție se face pe baza unei donații de mininim $45.00 pentru fiecare participant de la vârsta de 16 până la 70 de ani inclusiv. Fiecare participant va primi o brățară albastră pe care trebuie să o poarte în mod vizibil pe tot parcursul Convenției, inclusiv în ziua de luni la picnic.

Donația de $45.00/pers. poate fi achitată la intrare, în holul Convenției (cash sau credit card), înainte de oricare serviciu. De asemenea, aveți opțiunea de a dona această sumă în avans (”Will-call”), apăsând aici:https://www.skgiving.com/g3/

Dacă folosiți varianta donației online, veți putea ridica brățara la intrarea în sala Convenției, arătând emailul de confirmare pe care îl veți primi automat, imediat dupa efectuarea tranzacției.

La fiecare din cele patru servicii divine mesajele în limba română vor fi traduse în limba engleză, simultan, prin subtitrare pe ecrane. Dacă există persoane care, din diferite motive, doresc căști pentru a auzi traducerea, acestea sunt disponibile la masa Bisericii Betania, din hol. Predica în engleză a pastorului Ravi Zacharias, de la serviciul de sâmbătă, va fi tradusă în limba română doar la căști.

Translation: All services will be translated into English and also captioned on the screens. For those who want headphones to hear the translation, they are available at the Bethany Church counter in the lobby.

Masă de părtășie pentru pastori:

Toți frații slujitori (pastori, prezbiteri și diaconi) sunt invitați, alături de soțiile dumnealor, să participe la o masă de părtășie care va avea loc în ziua de duminică, de la ora 1:00 pm, în sala ,,Regency AB” a hotelului Hyatt.

Parcarea la sala Convenţiei este de $15.00/intrare. Parcarea la hotelul Hyatt este de $18.00/zi, pentru cei care sunt cazaţi la hotel (intrări/ieșiri multiple pe zi).

Îngrijirea copiilor: Pe întreaga durată a celor patru servicii divine ale Convenției vă punem la dispoziție două camere pentru copii. Prima cameră (sala E258) este pentru copiii mici însoțiți de părinții lor. Cea de-a doua cameră (sala E265) este pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani. Aceștia vor fi îngrijiți și supravegheați de voluntarii noștri. Dacă vă veți lăsa copiii spre îngrijire în această sală, veți fi contactat prin text message dacă va fi nevoie de dvs. Copiii din această sală vor fi implicați în diferite activități, jocuri și vor fi serviți cu un snack.

Picnic:

Luni, 5 septembrie 2016, îi invităm pe toți cei care au participat la Convenție la o masă de părtășie în aer liber. Vă rugăm să păstrați brățara pe mână și în timpul picnicului. Parcare gratuită!

LOCUL CONVENȚIEI

În această sală superbă, spațioasă și primitoare, cu 4249 de locuri, noi toți ne vom închina Creatorului.

Arie Crown Theatre @ McCormick Place

2301 S. Lake Shore Dr, Chicago, IL 60616

www.ariecrown.com

Aflati mai multe aici – http://bethanynewsite.com/

LIVE : In Direct VINERI – Cea de-a 48-a Conventie a Bisericilor Penticostale din SUA si Canada 2-5 Septembrie 2016

PROGRAMUL CONVENȚIEI

PROGRAMUL CONVENȚIEI

JOI, 1 septembrie, 4:00 pm – Ședința Consiliului Pastoral al Convenției

VINERI, 2 septembrie, 7:00 pm – Primul serviciu divin al Convenției

SÂMBĂTĂ, 3 septembrie, 6:00 pm – Al doilea serviciu divin al Convenției

 Invitat special: Dr. Ravi Zacharias

Conferințe, seminarii
și concursul biblic al tinerilor

În timpul zilei vor avea loc conferințe, seminarii și concursul biblic al tinerilor – toate aceste activități au loc în incinta Hotelului Hyatt.

           Tema concursului biblic: Cartea Faptele Apostolilor

DUMINICĂ, 4 septembrie, 9:00 am – Al treilea serviciu divin al Convenției

DUMINICĂ, 4 septembrie, 5:00 pm – Al patrulea serviciu divin al Convenției

LUNI, 5 septembrie, 10:00 am – Masa de părtășie la parcul St. Paul Woods, Morton Grove –

Conferințe & Seminarii 

Conferința slujitorilor – Sala “Grant Park A” (Hotelul Hyatt)
Sâmbătă, 10:00 a.m. – Toți slujitorii (pastori, prezbiteri, diaconi) sunt invitați să participe la Conferința slujitorilor.

Invitat special: Harry Miheț, Liberty Counsel Attorney
Moderator: Pastor Luigi Mițoi, Betania, Chicago IL – Tel. 847.544.1132

Conferința surorilor – Sala “Grant Park B”  (Hotelul Hyatt)
Sâmbătă, 10:00 a.m. – Toate surorile sunt invitate să participe la Conferința surorilor.
Invitată specială: Kim Davis, Kentucky County Clerk
Moderator: Carmen Mițoi, Betania, Chicago IL – Tel. 773.557.9161

Concursul tinerilor – Sălile “Grant Park C & D”  (Hotelul Hyatt)
Sâmbătă, 10:00 a.m. – Tinerii sunt invitați să participe la Concursul biblic pentru tineri.
Coordonatori: Ștefan Lozneanu, 773.771.8402, Johnny Căpălnaș 773.396.7249

Testarea începe la ora 10:00 a.m. și se termină la ora 11:00 a.m. Participanții la concursul biblic pentru tineri sunt împărțiți în două grupe de vârstă: vârstele 14-18 (premii: Ipad, Ipad Mini, Beats headphones) și vârstele 19-30 (premii: Ipad Pro, Ipad, Ipad Mini). În timpul testelor nu este permisă folosirea telefoanelor mobile, a electronicelor, a cărților, ghidurilor de studiu sau a Bibliei. Concurenții vor fi rugați să aștepte în timp ce procesul de corectare și notare este finalizat. În caz de egalitate, concurenții vor continua cu un examen secundar pentru departajare. Într-un astfel de caz, participanții trebuie să fie disponibili pentru post-examinare. Câștigătorii vor fi anunțați în timpul serviciului de duminică seara. Toate deciziile finale vor fi gestionate de către Consiliul de examen.

Seminar misiuni – Sala “Grant Park A” (Hotelul Hyatt)
Sâmbătă, 2:00 p.m. – Toți cei interesați, care sunt sau care doresc să fie implicați în misiune, sunt invitați să participe la Seminarul pentru misiuni.
Moderator: Prezbiter George Ieremciuc – Tel. 847.909.3838

Seminar familii – Sala “Grant Park B” (Hotelul Hyatt)
Sâmbătă, 2:00 p.m. – Toți cei interesați sunt invitați să participe la Seminarul pentru familii.
Invitat special: Pastor Simi Timbuc, Bethesda, Troy MI
Moderator: Pastor Viorel Lozneanu – Tel. 773.848.8733

Seminar audienta generala – Sala “Grant Park C” (Hotelul Hyatt)
Sâmbătă, 2:00 p.m. – Toți cei interesați sunt invitați să participe la acesat seminar.
Invitat special: Pastor Moise Gaode, Maranatha, Sacramento CA
Moderator: Pastor Petru Cladovan – Tel. 847.212.6460

DR. RAVI ZACHARIAS

Ravi Zacharias Conventia Bisericilor Penticostale Chicago 2016

Dr. Ravi Zacharias este Fondator și Președinte al Ravi Zacharias International Ministries (RZIM), care a sărbătorit a treizecea aniversare în 2014. Dr. Zacharias a vorbit peste tot în lume, în ultimii 43 de ani, în zeci de universități, în special la Harvard, Dartmouth, Johns Hopkins și Cambridge. El s-a adresat celor care au scris acordul de pace din Africa de Sud și ofițerilor militari la Academia Militară Lenin și la Centrul pentru Strategie Geopolitică din Moscova. La invitația președintelui Nigeriei, el s-a adresat delegaților la primul Mic Dejun Anual de Rugăciune pentru liderii africani, care a avut loc în Mozambic.

Dr. Zacharias are contact direct cu lideri cheie, senatori, congresmeni și guvernatori care-l consultă în permanență. El s-a adresat legislativului din Florida și Guvernatorului la Micul Dejun de Rugăciune din Texas și Louisiana. A vorbit de două ori la Micul Dejun Anual de Rugăciune al Națiunilor Unite care a avut loc în New York, eveniment care marchează începutul Adunării Generale a ONU în fiecare an. În calitate de președinte de onoare în anul 2008 al Zilei Naționale de Rugăciune, el a fost unul dintre vorbitorii de la Casa Albă, Pentagon și Cannon House. A avut privilegiul de a se adresa la Micul Dejun de Rugăciune în reședințele guvernului din Ottawa, Canada și Londra, Anglia. A vorbit, de asemenea, și la CIA în Washington, DC.

Născut în India, în 1946, Ravi a emigrat în Canada împreună cu familia sa douăzeci de ani mai târziu. În timp ce urma o carieră în managementul afacerilor, interesul său pentru teologie a crescut. Ulterior, el a urmat acest studiu în timpul educației sale universitare. A primit diplomă de Master of Dinivity de la Universitatea Trinity International din Deerfield, Illinois. Bun cunoscător al disciplinelor religiilor comparate, sectelor și filozofiei, el a deținut catedra de Evanghelizare și Gândire Contemporană la Seminarul Teologic Alianța, pentru trei ani și jumătate. Dr. Zacharias a avut și titlul de cercetător vizitator la Ridley Hall, Cambridge (apoi afiliat cu Universitatea din Cambridge, mai recent, aliat cu Cambridge și afiliat la Universitatea din Durham), unde a studiat filozofii moraliști și literatura epocii romantice. El a fost onorat cu conferirea de șase grade de doctorat, inclusiv un Doctorat în Drept și un Doctorat în Teologie Sacră.

Dr. Zacharias este autorul sau editorul a peste douăzeci de cărți, inclusiv al celei care a câștigat Medalionul de Aur, Can Man Live Without God (Word, 1994), alte titluri de referință fiind Walking from East to West (Zondervan, 2006), The Grand Weaver (Zondervan, 2007), Has Christianity Failed You? (Zondervan, 2010), Why Jesus? (FaithWords, 2012), and Beyond Opinion (Thomas Nelson, 2007), care include contribuții din partea echipei globale RZIM. Cele mai recente cărți ale sale sunt o versiune grafică nouă a cărții The Lamb and the Fuhrer (Kingstone Media: June 2014) și Why Suffering?, care a fost scrisă împreună cu autorul Vince Vitale și lansată de FaithWords în luna octombrie 2014. Câteva dintre cărțile sale au fost traduse în limba rusă, chineză, coreeană, thailandeză, spaniolă și alte limbi.

Dr. Zacharias a apărut pe canalele CNN, Fox și în multe emisiuni internaționale. Programul său săptămânal de radio, Let My People Think, este difuzat prin 2.152 de puncte de distribuire mondiale. Programul acesta este difuzat de 721 de canale, iar mesajul său de un minut, numit Just Thinking, de 488 de canale. Diverse emisiuni sunt traduse și în limba română și în limba turcă, iar programul Let My People Think este difuzat în limba spaniolă sub denumirea Pensemos, prin intermediul a peste 250 de puncte de distribuire, din 16 țări. De asemenea, programul său de televiziune Let My People Think este difuzat la nivel internațional, în mai multe țări, printre care și Indonezia.

RZIM are sediul central în Atlanta, Georgia, având însă birouri și în Canada, India, Singapore, Marea Britanie, Orientul Mijlociu, Hong Kong, România, Turcia, Austria, Spania și Africa de Sud. Dr. Zacharias și soția sa, Margie, au trei copii adulți. Ei locuiesc în Atlanta.

 

Protest Against Forced Adoption – London, United Kingdom September 14, 2016

Protest Against Forced Adoption – London, United Kingdom September 14, 2016

Protest Against Forced Adoption - London, United Kingdom September 14, 2016

protest

Join our Protest against FORCED ADOPTION, LONG TERM FOSTER CARE AND FUTURE RISK OF EMOTIONAL HARM. What I want you all to do is get a doll/dolls to represent your child/children, attach a laminated baby photo of your child to each doll with the date your child was taken and how old they are now. (2015)

Protest Against Forced Adoption - London, United Kingdom September 14, 2016

PLEASE DO NOT ADD NAMES OR LETTERS OR ANYTHING THAT COULD IDENTIFY YOUR CHILD Send your dolls (postcode available from group admin, please add group [uniting and fighting .GIVE OUR CHILDREN BACK!!!], or bring them to the event.) We are going to take the dolls to the houses of parliament and lay them all out for the whole of the UK to see.

We will have reporters there and have media coverage. We want people to see how many children this corrupt system has taken. Of course we wont have the whole amount that are actually stuck in the care system either through forced adoption or long term fostering, but as many as we can get involved will be good. We want to shock the UK into actually taking notice and helping the STOLEN CHILDREN of the UK. WE WANT OUR CHILDREN BACK! So Join in, add your friends and family and lets STAND UP FOR OUR CHILDREN and FIGHT FOR THEM TO BE RETURNED! See You There. note: anyone wanting to get more actively involved please message admin of the group (also comment on a post that you have inboxed) Thank you

Florin Barbu,Andreea Sutton Bradeanu,Eugene Lukjanenko (Soifertis numele de scena ca pianist)

Florin Barbu,Andreea Sutton Bradeanu,Eugene Lukjanenko (Soifertis numele de scena ca pianist)

Citeste Revista Genesis – Editia Septembrie, 2016

Citeste Revista Genesis – Editia Septembrie, 2016

Citeste Revista Genesis – Editia Septembrie, 2016

Familia Bodnariu canta „All heaven declares’ (Cerurile declara) la Biserica Emanuel Sibiu

Familia BODNARIU canta

All Heaven Declares
The glory of the risen Lord.
Who can compare
With the beauty of the Lord?
Forever You will be
The Lamb upon the throne.
I gladly bow the knee
And worship You alone.

I will proclaim
The glory of the risen Lord.
Who once was slain
To reconcile man to God.
Forever You will be
The Lamb upon the throne.
I gladly bow the knee
And worship You alone.

Programul din 21 august 2016 cu Familia Bodnariu in vizita la Biserica Emanuel din Sibiu-

Ravi Zacharias & Kim Davis la Cea de-a 48-a Editie Conventia Bisericilor Penticostale SUA si CANADA ~ Chicago, Illinois ~ 2-5 Septembrie, 2016

Luigi Mitoi Conventia Bisericilor Penticostale 2016

FOTO Biserica Betania

Conventia bisericilor penticostale 2016

Tema Conventiei: Misiunea Bisericii

Pastorul Luigi Mitoi: Cu aceasta ocazie, ne vom aduce aminte de responsabilitatea bisericii lui Dumnezeu sa cheme oamenii la mantuire, sa-i ajute pe cei mantuiti sa se maturizeze, sa-i implice pe cei maturi in lucrarea Domnului si cu toata fratietatea sa asteptam revenirea glorioasa a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.

Photo credit www.reddit.com

Locatia: McCormick Place
Hotel: Hyatt

INVITATIA –

VIDEO by aciducip

Invitat special: Ravi Zacharias – 

RAVI ZACHARIAS este presedintele Organizatiei Ravi Zacharias Ministries, cu sediul in Atlanta.

El s-a nascut in India si a imigrat in Canada in 1966. A studiat la Trinity Evangelical Divinity School din Deerfield, Illinois, si la Universitatea Cambridge din Anglia. Este autorul a numeroase carti, printer care A Shattered Visage: The Real Face of Atheism, Cries of the Heart si Can Man Live Without God, distingandu-se ca un polemist redutabil, care a dezbatut problema existentei lui Dumnezeu in multe universitati cu renume, printre care Harvard si Princeton in Statele Unite, dar si din alte parti ale lumii.

A conferentiat in peste cincizeci de tari si emisiunea lui radiofonica saptamanala Let My People Think (Poporul meu sa gandeasca) este difuzata prin peste 550 de posturi radio de pe glob.
Impreuna cu sotia sa, Margie, au trei copii: Sarah, Naomi si Nathan. (CLC Romania)

Ravi Zacharias Conventia Bisericilor Penticostale Chicago 2016

Invitat special: Kim Davis – 

Kim Davis a devenit personificarea  luptii pentru libertate in America si toata lumea din America si din afara o cunoaste. Kim Davis s-a intors la Domnul in 2011. Si cu toate ca e inca o crestina tanara in credinta ei, are o credinta foc. Are o credinta care nu poate sa fie mutata si miscata de nimeni. Un judecator din judetul Rowan i-a spus lui Kim Davis: „Trebuie ca si o functionara  a guvernului sa eliberezi certificate de casatorie homosexuala.” Kim Davis a spus: „Imi pare rau, lucrul acesta nu pot sa-l fac, pentru ca constiinta mea, credinta mea imi spune ca Dumnezeu a randuit casatoria pentru un barbat si o femeie. Nu ma intereseaza ce fac altii, dar pe mine, va rog nu ma fortati sa-mi semnez numele si autoritatea mea asupra acestor certificate.” Cei care au dat-o in judecata au spus: „Nu vrem sa mergem altundeva. Venim la tine. Tu vei semna aceste certificate.” Iar Kim Davis a spus: „Nu. Daca ma fortati sa aleg intre legea lui Dumnezeu si legea omului, am sa aleg legea lui Dumnezeu. Nu am nici o alta alegere.” Harry Mihet, avocatul crestin roman din echipa de aparare Liberty Counsel care a castigat cazul lui Kim Davis. Citeste mai mult despre Kim Davis in aceste articole:

Kim Davis Conventie Chicago

Declaraţie de misiune

Convenţia Bisericilor Penticostale Române din S.U.A. şi Canada există:

  • Pentru a glorifica pe Dumnezeu Tatăl, Creatorul universului;
  • Pentru a proclama dumnezeirea Domnului nostru Isus Christos, Mântuitorul lumii;
  • Pentru a crea cadrul manifestării Duhului Sfânt în viaţa Bisericii.

Convenţia Bisericilor Penticostale Române din S.U.A. şi Canada:

  • Promovează închinarea în toate formele ei biblice;
  • Încurajează părtăşia frăţească;
  • Motivează credincioşii pentru o trăire sfântă;
  • Mobilizează bisericile pentru implicarea în evanghelizarea lumii;
  • Cheamă şi pregăteşte tânara generaţie pentru lucrarea de slujire;
  • Veghează la păstrarea valorilor iudeo-creştine ale familiei;
  • Păstrează identitatea şi specificul penticostal al credinţei noastre;
  • Întreţine relaţii frăţeşti cu organizaţii penticostale de pretutindeni.

Website – http://www.ropenti.com/

Navy Pier Photo Credit drivethenation.com

~~~

 

LIVE: Săptămâna de Evanghelizare la Toflea „Isus, izbăvirea ta!”, 2016

FOTO Prodocens Media

FOTO Prodocens Media

EVANGHELIZARE RUGUL APRINS TOFLEA – ISUS, IZBAVIREA TA 2016 – IN NOUL TEMPLU ( 16-21 AUGUST )

In perioada 16-21 August 2016, Prodocens Media va transmite LIVE saptamana de evanghelizare ce va a vea loc la Biserica Rugul Aprins Toflea.

Inivitati:
1. Marti, 16 August – pastor Nicu Butoi
2. Miercuri, 17 August – Pastor Iosif Berce
3. Joi, 18 August – Pastor Adi Mocanu
4. Vineri, 19 August – Pastor Gabi Zagrean
5. Sambata, 20 August – Pastor Florin Ianovici
6. Duminica, 21 August – Botez Nou Testamental

Va asteptam !

www.prodocensmedia.ro canal 1

VIDEO by Rugul Aprins Bucuresti

SURSA – http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2016/07/saptamana-de-evanghelizare-la-toflea.html

COMING SOON: Arca lui Noe in Petersburg, Kentucky 7 Iulie 2016

Replica Arca lui Noe in Kentucky

CLIK pentru VIDEO

Au trecut 2 ani de cand am scris prima data despre acest proiect aici – A inceput (Re)construirea corabiei lui Noe in statul Kentucky. Cu bucurie anuntam ca parcul Ark Encounter cu replica ARCA lui NOE se va deschide pe data de 7 iulie 2016. Evenimentul a fost anuntat la televiziunile americane, printre care si la NBC Nightly News cu Lester Holt:

NBC Nightly News with Lester Holt. via Paul Ion 

ARCA LUI NOE din Kentucky, USA… Aici va fi Parcul Ark Encounter sau ”Muzeul Creației” pe o suprafaţă de 3 milioane m² !
Se lucreaza intens din 2011 la reconstruirea corabiei după dimensiunile din Biblie la scara 1:1. Investitia se ridica deja la 100 milioane $. (Sursa: NBC)
Noe a avut nevoie de 120 de ani (dupa unele calcule doar 80 de ani) să construiască un asemenea vapor doar cu rudele lui !
”Muzeul Creaţiei din Petersburg (Kentucky) se bucură de un succes enorm, înregistrând peste 2 milioane de vizitatori în cei aproape 7 ani de când a fost deschis. În momentul când va fi construită corabia, în mod sigur, numărul vizitatorilor va creşte.” (PAUL ION)

Replica Arca lui Noe se poate vizita incepand cu 7 iulie, 2016. Pentru informatii si preturi de bilete, clik aici – https://arkencounter.com/tickets/

Parcul Ark Encounter este in partea de Nord a statului Kentucky pe I-75 intre orasele Cincinnatti si Lexington.

ENGLISH

WATCH: There is a massive 7-story Noah’s Ark being built in Kentucky. Click on the photo above for the video.

The ark tours start on July 7th:

40 Days and 40 Nights: Referencing the number of days and nights it rained during the Flood, Ark Encounter is open for the first 40 days (9 a.m.–4 p.m.) and 40 nights (5 p.m.–Midnight) starting July 7, before starting daytime-only hours on August 16.

For price and ticket information click here – https://arkencounter.com/tickets/

Kevin Tibbles takes you inside – FULL REPORT: http://nbcnews.to/2998sKF

Ark Encounter

Cum s-a construit Arca lui Noe din Kentucky – Cum va fi o vizita la Arca?

What Will You Experience When You Visit the Ark? | Ark Encounter

Marius Reikerås – Protest against Barnevernet, Iunie 11, 2016, Oslo SUBTITRARE in LIMBA ROMANA

Marius Reikeras Protest Oslo, Norway 11 iunie 2016 

A Mihai Dragoman Production

SUBTITRARE in LIMBA ROMANA

Marius Reikerås : Enough empty words from the Norwegian government. Lets see Human Rights in practice.

Destul cu vorba goala din partea guvernului norvegian. Sa vedem drepturile omului puse in aplicare!

COMUNICAT OFICIAL – CAZUL BODNARIU – 21 MAY, 2016 / OFFICIAL STATEMENT – BODNARIU CASE – MAY 21ST, 2016

Familia Bodnariu www.rodiagnusdei.wordpress.com

Marius si Ruth si-au vazut copiii!

Suntem recunoscători pentru toți cei ce continuați să vă rugați și să postiți pentru Marius, Ruth și copiii lor. Odată cu apropierea înfățișării cruciale care va avea loc în curtea administrativă pentru probleme sociale (County Committee for Social Affairs) în perioada 30 Mai – 2 Iunie, suntem încrezători că familia Bodnariu va fi reunită. Credem că Domnul va continua lucrarea Sa și va face o minune!

We are grateful for all of you who continue to pray and fast for Marius, Ruth, and their children. We are hopeful that the Bodnariu family will be reunited as we approach the crucial hearing that will take place at the County Committee for Social Affairs (May 30th – June 2nd). We believe the Lord will continue His work and will perform a miracle!

La inițiativa echipei de psihologi desemnati de aceeași curte administrativă (County Committee for Social Affairs) pentru o evaluare independentă a cazului, Marius și Ruth au fost împreună cu toți copiii pentru mai multe ore, acasă. Un eveniment încărcat de bucurie și tristețe. Totuși, acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară în șase luni și a fost binevenit!

A team of psychologists, assigned by the County Committee for Social Affairs for an independent evaluation of the Bodnariu case, recently initiated a reunion, of a few short hours, for Marius & Ruth with all of their 5 children in their family home. All seven in the Bodnariu family welcomed their family reunion, the first in their home since they were separated 6 months ago, and the entire event was filled with joy and sorrow simultaneously; each knowing that these few short hours were only temporary.

Marius și Ruth se țin tare pentru familia lor și la fel noi toți ceilalți! Bebelușul Ezekiel este mai bine, iar ceilalți copii, toți doresc să fie împreună, acasă cu părinții lor! Lipsa părinților îi afectează pe copii din ce în ce mai mult. Frustrarea lor este tot mai evidentă, însă și acestui fapt Barnevernet încearcă să-i dea o interpretare negativă, în defavoarea părinților.

Marius & Ruth are holding strong for their family and we too continue alongside them! While baby Ezekiel is doing better now that he is at home, the remaining older 4 children fervently expressed their desperate desire to be returned home to their parents. The toll on the children of having been separated from their natural family is undeniable, very apparent in each of the Bodnariu children, and the children’s frustration is unavoidable. In turn, the Barnevernet impudently tries to spin the family’s time together, and children’s pleas for reunion, in such a way that all these tell-tale signs reflect negatively against the parents, Marius & Ruth.

Ținând cont de faptul că mai sunt doar câteva zile până la înfățișare, este evident că cei de la Barnevernet se luptă prin orice mijloace să strângă – sau, mai bine zis, să fabrice! – orice fel de dovezi împotriva părinților și implicit a copiilor. Prin aceasta Barnevernet demonstrează fără echivoc faptul că nu le pasă deloc de interesul superior al copiilor ci doar de interesele lor diabolice. Barnevernet a transformat lupta aceasta într-una de supraviețuire a lor și de distrugere a familiei Bodnariu. Intenția Barnevernet la această înfățișare este de a lua toți copiii definitiv, inclusiv pe bebelușul Levy Ezekiel și să-i împartă în familii surogat diferite, iar părinților să le acorde vizite doar câteva ore, de patru ori pe an.

CITITI mai mult aici – https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/05/21/comunicat-oficial-cazul-bodnariu-21-may-2016-official-statement-bodnariu-case-may-21st-2016/

Harry Mihet – Apr 16, 2016 Sacramento Ca, protest for Bodnariu family

Apr 16, 2016 Sacramento Ca, protest for Bodnariu family, speaker Harry Mihet, Pastor Alin Bob

Apr 16, 2016 Sacramento Ca, protest for Bodnariu family, speaker Harry Mihet, Pastor Alin Bob

Liberty Counsel attorney Harry Mihet  represented the defendent in the well know case of Kentucky’s defiant clerk, Kim Davis. Kim Davis won her court case. Harry Mihet is vice president of legal affairs and chief litigation counsel at Liberty Counsel.
(Read more about this case here – The legal team behind Kentucky’s defiant clerk)

Harry Mihet:

„While we are here, the tragic fact remains that 4 out of the 5 Bodnariu children are still being held hostage by a lawless, a heartless, a morally bankrupt child protection service.  Now, we are not talking about Iran. We’re not talking about North Korea. And we’re not even talking about communist Romania or communist Russia (of old) where many of us have battled evil and oppressive regimes. No, we’re talking about the kingdom of Norway which pretends to be ruled by laws and being part of a civilized world. Well, we’ve got news for you, Norway. Prying 3 month old Ezekiel from his loving mother is neither lawful, nor civilized. Wrestling 2 year old John and 5 year old Matthew from the hands of the only father they’ve ever known is neither civilized, nor lawful. And ripping 7 year old Naomi and 9 year old Eliana away from their dedicated parents is neither lawful, nor civilized.

My friends, taking children away from their parents, breaking families apart, separating those children and placing them in surroundings with strangers is neither lawful, nor civilized. Now, by all accounts, and i mean BY ALL ACCOUNTS, Marius and Ruth Bodnariu  are model and exemplary parents who provide a warm and loving home for their five wonderful and happy  children.  You would have to search far and wide through the entire kingdom of Norway to find parents that are better parents or children that are more loved than the Bodnariu children.

And, believe me, Barnevernet has worked overtime in the last five months to justify its outrageous actions and to somehow prove that the children are ‘abused’. They have subjected the children to a battery of intrusive psychological, physical and medical tests including X-rays and CAT scans, all which showed what everyone already knows, that the children are healthy, happy and loved. Even Barnevernet’s own psychologist  has concluded after examining the family  that the children ar enot being abused and are not being mistreated.

So then, what? What did Marius and Ruth do to deserve the Barnevernet’s wrath? What was their heinous act that led to Barnevernet’s  jackbooted thugs barging into their home and stealing their five precious children? What was their crime?

THEIR CRIME, my friends, was TEACHING THEIR CHILDREN to LOVE the LORD, their God with all their heart, and all their mind, and all their soul. That was their one and only crime. The bigoted Barnevernet arrogantly calls that indoctrination and says that it’s dangerous. But, we know better. We call it loving responsible citizenship and parenting…..

VIDEO by Mona Sala

15 videos from the Sacramento Protest April 16

VIDEO by Mona Sala

PHOTOS from the Sacramento Protest April 16th

Cristian Ionescu – Declaration of Protest against Norway’s Barnevernet, in DOWNTOWN CHICAGO, April 16 2016

Cristian Ionescu Declaration of Protest Against Norway's Barnevernet Chicago April 16

Cristian Ionescu – Declaration of Protest against

Norway’s Barnevernet,

in DOWNTOWN CHICAGO, April 16 2016

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari